Totalul afișărilor de pagină

marți, 16 mai 2017

Accidentul VII



    A doua zi după ce ratase întâlnirea cu Matei, Iulia se pregătea să iasă în oraș, era deziluzionată, nu înțelegea unde greșise, de ce nu venise acel bărbat să o vadă, se arăta așa de bucuros, iar când a fost să se întâlnească, a refuzat fără să motiveze. L-a așteptat până la ora 8 seara, înghețase în fața ceasului de la Universitate. Nu înțelegea ce cusur îi găsise, mai ales că nu o văzuse prea mult. Cu cochetărie femeia se privea în oglindă, era mulțumită de valurile de păr blond deschis care curgeau inele pe umerii ei rotunzi. Ochii verzi, mari și limpezi cu genele lungi, așezați sub sprâncenele fine, frumos pensate, fără a fi evidențiate cu creionul dermatograf, gura cu buzele voluptoase, senzuale și apetisante, îi dădeau o frumusețe aparte, se simțea un mister în lumina ochilor ei, mulți bărbați încercaseră să-l dezlege. Nu se lăsase descoperită, pentru Matei ar fi făcut-o, era gata să se arate așa cum este în realitate. Voia să o vadă în toată splendoarea ei de femeie până în cele mai mici intimități, voia să fie goală și cu inima pe tavă în fața lui. Se îndrăgostise de el, a fost ca un jar care mocnea demult acoperit cu cenușă,  acum jarul începuse să se încingă, flăcările să se aprindă, focul iubirii să ardă. A fost ca o trezire la viață, de mult avea toate simțurile adormite, o bucura recuperarea inimii pierdută în adolescența ei și regăsită abia acum.
Nu reușea să-i găsească o scuză, îl așteptase patru ore înțepenită în fața Universității. Îi părea rău că nu îi dăduse și numărul de mobil, poate ar fi contactat-o și și-ar fi explicat motivul pentru care a lipsit. Din păcate acum era târziu, trebuia să plece din localitate pentru aproape 6 luni. Chiar dacă o va căuta, ea nu va mai fi aici să-i răspundă. Nu-l ura, îl iubea, îi găsea zeci de scuze, totuși nu înțelegea cum de putuse să o ocolească? Îi era frică să se gândească că ar fi putut păți ceva, prefera să fii uitat să vină la întâlnire, ar fi suferit mai mult dacă i se întâmplase ceva rău.
Va recupera numărul lui de mobil din fixul ei și ...poate îl va suna ea.
   O dată cu venirea primăverii atelierele lui Matei Barbu au început să meargă la capacitate. Tensiunea dintre el și inginera Alexandra Bucur se oprise. Femeia reușise un lucru formidabil, renegociase contractele pentru lemn brut la prețuri mult mai avantajoase, muncise mult pentru această realizare. Contactase aproape toți furnizorii de lemn, chiar și câteva firme străine, după discuții preliminare cu toți și o testare serioasă a pieții lemnului, a venit cu o ultimă ofertă la furnizorul lor, de care nu voiau neapărat să se despartă, dar pe care își doreau să-l aducă la sentimente mai bune față de firmă, oferta făcută de Alexandra a fost mult sub ultimele prețuri practicate de furnizor. A sărit în sus patronul lemnului, dar când inginera a început să-i enumere firmele pe care le contactase și care erau gata să-i trimită materialul la un preț ușor sub ăsta, nu a mai avut ce face, decât să accepte prețul propus, cu amendamentul că vrea să dubleze cantitatea de marfă trimisă lunar.
Matei a intrat dimineața în birou, după ce dusese pe Alisia la școală, nu se așezase bine pe scaun când telefonul mobil a început să sune, numărul afișat era necunoscut, a răspuns, spera să fie vreun potențial beneficiar.
-Da, vă rog!
-Bună dimineața!-În telefon s-a auzit vocea angelică a frumoasei Iulia.
-Sărut mâinile! Ce faceți?-Matei era surprins să o audă, trecuseră câteva luni de când ar fi trebui să se întâlnească. Oricât o căutase la telefonul fix nu răspunsese, era sigur că este foarte supărată și nici nu voia să audă ce s-a întâmplat.
-Uite, mi-am călcat pe inimă și te-am căutat eu, am văzut că tu m-ai uitat.
-Nu este adevărat, zilnic am sunat de câteva ori, abia de o lună de zile nu am mai vrut să sun, mi s-a părut ridicol să apelez un telefon care refuză să-mi răspundă.
-Nu sunt în localitate, sunt detașată cu serviciul pentru câteva luni, curând voi veni acasă, ce s-a întâmplat de nu ai venit la întâlnire?
-Aproape o nenorocire!
-Cum așa? –Vocea îngerească a devenit îngrijorată
-Am făcut un accident cu mașina, tocmai când venea să ne vedem. O puștoaică mi-a sărit în față pe trecerea de pietoni, nu am fost vinovat, eu eram pe verde. Am lovit-o, apoi a venit poliția mi-a luat declarații, au făcut teste cu etilotestul, evident au fost negative. De la poliție am mers la spital să văd care este situația fetei, chiar dacă nu eram vinovat, nu puteam fi insensibil la suferința unui copil. Până la urmă îmi reproșam faptul că nu am mers cu tramvaiul. Am vrut să te sun, nu aveam numărul tău de mobil, am sunat pe la ora șapte acasă la tine, nu ai răspuns, de la spital am plecat târziu, am stat să iau fata, avea un picior în ghips.
-Nu aveam cum să-ți răspund, te-am așteptat până la ora opt, apoi am plecat acasă, în drum m-am oprit să beau o cafea, nu mă simțeam bine. Așteptasem mult timp în frig și umezeală, mă pătrunsese până-n cele mai adânci fibre ale corpului. Am fost foarte dezamăgită, nu înțelegeam nimic, însă bănuiam că doar un asemenea ghinion te putea opri, nu m-am înșelat. Vom stabili o nouă întâlnire, când voi reveni în oraș.
Mă bucur că am putut vorbi și mai ales că acum știu adevărul. Ai procedat foarte bine că te-ai ocupat de fetiță, chiar dacă nu erai vinovat. Este un gest de noblețe sufletească, sunt sigură că ai pus în cumpănă întâlnirea cu mine și viața copilei. Rațiunea a învins. Mă poți suna zilnic, cel mai bine după ora patru după amiaza când ajung acasă, în timpul zilei nu cred că am timp să-ți răspund. Este o nebunie aci.
-Am să te sun, de mult așteptam un semn de la tine, mi se tăiase orice punte de legătură, doar tu puteai reînoda firul. Îți mulțumesc că ai făcut-o!
-Bine, vom ține legătura, acum te las, salvează numărul în agendă. Pa! Pe curând!
-La revedere! Sărut mâinile!
A închis telefonul și s-a făcut comod în scaunul larg al biroului, se gândea la Iulia, a reapărut în clipa în care nu mai avea nici o speranță să se mai întâlnească. Într-un fel era bucuros că reușise să se scuze pentru faptul lipsise de la întâlnirea cu ea. Nu mai era așa de înfierbântat, trecuseră câteva luni de când nu-i răspundea la telefon, aproape că nu se mai gândea la ea, doar o durere în suflet avea la gândul că îl considera un mincinos. Acum era fericit că lămurise lucrurile, simțea că reînvie sentimentele adormite.
Ușa s-a deschis smulgându-l din gânduri:
-Șefu*, vă caută cineva, spune că îl cunoașteți, un anume Zamfir.
-Spunei să intre!
-Să trăiți! -Dode cu pași șovăielnici a pășit spre birou cu mâna întinsă.
-Ia loc! Ce s-a întâmplat? Ce dorești?-Matei era prea bucuros în suflet, să poată avea vreo supărare pe el, mai ales că Dode era tată și avea unele drepturi asupra copilei, unele mai mari decât ale lui.
-Ajutați-mă! Vreau să pot vorbi cu copilul meu, să mă înțeleg cu el, timpul trece în defavoarea mea.
-Ai făcut multe greșeli, va trebui să vezi cum le îndrepți. Eu nu am cu ce te ajuta. Din câte știu ai un serviciu bunicel. Fă acțiune în instanță pentru încredințare minori și instanța va decide ce și cum va fi!
Eu cu altceva nu te pot ajuta.
-Mă gândeam să o chemați pe Maria aici și de față cu dumneavoastră să hotărască ea, când și cum să văd pe Alisia.
-Nu știu dacă este o soluție bună, dar pot să încerc. A format numărul contabilei și a rugat-o să vină la el.
Câteva minute mai târziu, Maria, elegantă, mai subțire decât cu șase luni în urmă, cu pantofi cu toc înalt, o bluză subțire și transparentă prin care se contura sutienul și pielea întinsă a trupului, a pășit hotărâtă și într-un fel degajată în biroul patronului, abia când a dat ochii cu Dode a rămas cu piciorul în aer. Țeapănă și neînțelegând ce caută el aici, a privit spre Matei.
-Vă las să discutați, sper să nu vă spargeți capul. -Matei a ieșit din birou, din ușă le-a aruncat peste umăr: să nu plecați până nu revin.
Dode, rămas singur cu Maria, a încercat să se așeze lângă ea. Maria s-a ridicat, a ocolit masa lungă și s-a așezat în partea opusă bărbatului.
-Spune-mi ce vrei? De ce ai venit să mă vezi?-Maria, frumoasă, mândră și rece privea cu milă la bărbatul ajuns la mâna ei.
-Vreau să-mi văd fiica. Am greșit, știu, însă nu trebuie să fiu pedepsit toată viața. Știi bine că am intrat la închisoare nevinovat, tu mi-ai spus că patronul barului nu a putut să moară până nu ți-a spus adevărul.
-Da, așa este, era pe moarte, se chinuia de ceva timp, rudele aduseseră preotul să-i facă maslu, doar așa avea să se îndure Dumnezeu să-l cheme la el, în zadar, a fost întrebat dacă are ceva pe suflet, a dat din cap aprobator. A șoptit numele meu, se interesase cine suntem și unde stăm. Chiar preotul a venit și m-a anunțat să merg la el. Am intrat într-o căsuță sărăcăcioasă, mizeră și neaerisită. Era un miros de stătut și boală, pe un pat cu arcurile ieșite, zăcea o umbră de om, când m-a văzut, s-a luminat la față. Mi-a făcut semn să stau lângă el, m-a prins de mână, a dus-o la buze și a sărutat-o cu evlavie, apoi a zis:
-Tu suferi din cauza mea, eu l-am băgat în pușcărie pe bărbatul tău. Aveam doi zdrahoni vagabonzi, care, pentru două țuici băteau pe oricine le arătam.De obicei procedam cum am făcut cu soțul tău, puneam niște scaune rupte și cum se așeza unul pe ele, gata cădea cu scaun cu tot, eu mă ființam imediat lângă el și-i ceream să-mi plătească scaunul, iar dacă nu plătea, cei doi se ocupau de el și după ce îl băteau bine, îl buzunăreau de bani. Zamfir, nu făcuse nici un rău, scaunul pe care stătuse nu el îl rupsese, era deja rupt, dar eu nu și nu, să-mi plătească, cei doi au sărit pe el să-l bată, chiar îl puseseră la pământ, doar că soțul tău era ca un taur, s-a sculat și atâta i-a bătut, până ce și-au dat duhul, nu pe loc,ci la spital. Eu trebuia să spun că Zamfir nu făcuse nici un rău nimănui și bătăușii mei săriseră pe el, iar el se apărase și dăduse de frică. L-am acuzat, am mințit, din cauza mea omul tău zace în pușcărie de mai mult de 10 ani. Spune-i să mă ierte, nu am putere să fac mai mult de atât, Dumnezeu nu m-a ajutat, m-a pedepsit pentru multiplele necazuri pricinuite oamenilor, era distracția mea, să-i văd bătuți și chinuiți pe bieții clienți care intrau în pumnii vagabonzilor mei. Am dat faliment, toată averea s-a dus în buzunarele creditorilor. Te rog să mă ierți!-Atâta a mai apucat să spună fostul patron, mâna i-a căzut moale, iar capul s-a mișcat într-o parte, privirea înghețase, omul murise.
-Dumnezeu să-l ierte!-Maria s-a închinat, apoi a ieșit în fugă din cameră.
-Mi-a fost milă de tine, acum aveam certitudinea că erai nevinovat, dar nu te puteam ajuta cu nimic, nu exista nimeni să depună mărturie în favoarea ta. Ai greșit ,când te-ai eliberat și ai venit acasă trebuia să te porți frumos cu mine, nu să te îmbeți și să mă bați, pentru asta nu te iert! Fata ai traumatizat-o de două ori, odată când m-ai bătut pe mine și a doua oară când te-a văzut că ești gata să-l lovești pe domnul Matei. Tremură când îți aude numele. Îmi dau seama că o iubești, va trebui să ai răbdare cu ea.
-Nu vrei să ne împăcăm? Să formăm iar o familie, am un serviciu bun, câștig bine, nu beau, nu fumez. Voi încerca să-mi reprim furia, anii de box și antrenamentele m-au transformat într-un animal furios, mă voi schimba, mai ales dacă vom trăi împreună.
-Îmi pare rău, nu te pot ierta pentru că m-ai lovit, după ce eu timp de 15 ani, lună de lună, ți-am trimis pachete, mi-am rupt de la gura mea și a copilului, să-ți fac ție porție.
-Nu am fost vinovat!
-Ba ai fost! Puteai pleca! Nu trebuia să-i bați pe nenorociții ăia până i-ai omorât. Ești un om cu carte, nu un neisprăvit, îmi este teamă de tine, stăm despărțiți așa cum suntem acum. Despre asta nu am ce să mai vorbesc. Acum ce vrei, cum vezi tu întâlnirea cu fata ta?-Maria era hotărâtă, nu ceda nici un pas, se știa apărată, era în biroul patronului.
-Vreau să-mi lași fata de sâmbătă dimineața până duminica la ora 12.
-Nu, eu am discutat cu ea zilele acestea, este de acord să stea cu tine sâmbătă toată ziua, iar seara să o aduci acasă. Dacă vrei așa, dacă nu, mergi în instanță.
-Dacă fata va dori să rămână până duminica la prânz, ai ceva împotrivă?-Dode era numai lapte și miere în glas.
-Nu, nu am nimic împotrivă, vreau doar ca fata să mă sune și să-mi spună cu gura ei ce vrea. Ne-am înțeles?
-Da, sunt de acord! Acum să-l așteptăm pe domnul Matei pentru a îi comunica ce am hotărât. Nu mă deranjează că se ocupă de viitorul ei, este un om deosebit.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu