Totalul afișărilor de pagină

joi, 25 mai 2017

Accidentul X



   Ajunsă acasă de la restaurant, Iulia s-a uitat cu mirare și atenție  la Jean, acesta începuse să se facă comod, deși nu îl invitase să urce în apartament, se ținuse ca un cățeluș în urma ei. Nu se împotrivise intrării lui în casă, din dorința de a pune lucrurile la punct. Simțea nevoia de o cafea tare, chiar dacă apoi va sta cu ochii în tavan până dimineața. Cu un semn l-a invitat să ia loc într-un fotoliu îmbrăcat în piele, apoi a plecat la bucătărie.  Iulia a venit din bucătărie cu tava pe care se găseau două cești din porțelan fin cu modele chinezești  și un ibric din aramă plin cu cafea puternic aromată, a pus tava pe măsuță,iar ea s-a așezat pe fotoliul din fața lui Jean. După ce a turnat lichidul negru-maroniu în cele două cești, Iulia a privit cu un fel de dezgust spre Mândruță:
-Jean, vreau să punem lucrurile la punct, ne cunoaștem de mici copii, poate vreodată am avut ceva pentru tine, invitația ta de a lua cina în oraș m-a surprins, dar m-a și bucurat știind că mă voi întâlni cu un fost prieten. S-a întâmplat să ajung la timp datorită patronului care a venit cu avionul personal, altfel nu aveam cum sosi pentru cină. Trebuie să recunosc că mi-ai făcut o impresie bună când te-am văzut, apoi pe parcursul serii, buna impresie s-a diluat, ai început să-ți dai în petic, să spui ceea ce poate nu ai fi vrut să știu. Eu sunt un fin psiholog, tu prea fudul, așa ai reușit să-ți dai drumul la gură și să spui mai mult decât voiai. Am cunoscut un bărbat minunat, sunt îndrăgostită de el, nu mai încape nimeni în inima mea, Matei a umplut golul din sufletul meu. Tu nu ești pentru mine,ai simțit că am bani, da, am, dar adunați prin muncă, prin sudoarea frunții, nu tăvălindu-mă prin paturile bătrâneilor libidinoși și perverși, dar plini de bani. Nu te condamn, a fost alegerea ta, aici, în această seară între noi totul s-a terminat.Nu vreau să-ți spun că regret faptul că am ieșit cu tine, deși ăsta este adevărul.
-Iulia, cine este norocosul bărbat?-Jean spumega de gelozie în sinea lui, dar obișnuit să joace teatru, nu lăsa să se vadă .
-Se numește Matei Barbu este patronul unui atelier de mobilă. Un om deosebit cu multe calități, sper să fiu iubită de el, sper!
-Vrei să spui că nu știi dacă  te iubește sau nu?-Jean lupta cu toate armele, Iulia era prada cea mai râvnită din viața lui. Frumoasă, elegantă, tânără și plină de bani.
-Da, asta vreau să spun, dar sper să mă iubească cândva, până atunci eu îl voi iubi în tăcere și cu răbdare.
-Aș vrea să devin un alt om, să mă integrez în societate, să fiu ca voi, să-mi câștig pâinea prin muncă cinstită.-Mândruță avea o figură de om pocăit .
- Cu ce te pot ajuta?
-Să- mi dai adresa lui Matei, poate are nevoie de un economist. Mult aș vrea să nu mă mai disprețuiești!
-Nu te nesocotesc, pur și simplu suntem pe drumuri paralele, nu avem cum să ne întâlnim, iar pentru mine tu ești o veche cunoștință pe care nu voi ține neapărat să o mai văd. Dacă crezi că îți poate ajuta, am să-ți dau adresa, cu rugămintea de a nu-l informa pe Matei că o ști de la mine. El în mod oficial nu mi-a spus niciodată unde lucrează și ce face. Eu am făcut pe detectiva și am aflat câte ceva.
-Nu nu voi deconspira nimic, nici despre întâlnirea noastră nu voi scoate vreun sunet.-Lui  Jean îi sticleau ochii ca unui animal de pradă. Știuse să fie viclean, asta învățase în decursul anilor cât fusese gigolo și trebuise să se prefacă îndrăgostit de câte o muiere bătrână cu picioarele strâmbe de reumatism, dar cu cardul tot timpul burdușit cu bani. În minte îi încolțise un plan. –Nu te mai rețin,este târziu și amândoi suntem obosiți. Dă-mi voie să-mi iau la revedere.-S-a apropiat de Iulia și cu un gest care l-ar fi făcut gelos până și pe Louise al XIV-lea i-a luat mâna și a depus un sărut. Cu pași fermi, elegant și plin de el a plecat spre ușă, nimic nu lăsa să se vadă că s-ar fi simțit umilit de către amfitrioană. Avea mult exercițiu în acest sens, de multe ori femeile pe care le ”iubise„ îl jigniseră când depășise cheltuielile alocate de ele. Dacă Iulia l-ar fi privit atentă, ar fi observat un rânjet de răutate pe buzele lui senzuale.
   După plecarea bărbatului, femeia s-a trântit pe canapea bucuroasă că a pus punct unei posibile relații. A închis ochii și s-a gândit la Matei. Vorbise de câteva ori cu el, nu se mai văzuseră din acea zi ploioasă. Era curios faptul că pe zi ce trecea el era tot mai frecvent în mintea ei. Era cu ea tot timpul , indiferent dacă se afla la serviciu, acasă, la cumpărături sau cu Jean la restaurant. Tot gândindu-se la Matei a simțit cum o cuprinde o moleșeală plăcută, prin stomac îi umbla ființe mici, uitate de mult, pielea i se făcuse de găină. Trupul fremăta, sânii i se întăriseră, s-a ridicat în picioare și a plecat la baie să facă un duș pentru a potoli simțurile înfiorate. A dat drumul robinetului să umple cada cu apă, s-a așezat pe marginea căzii, fără să vrea și-a amintit de ea tânără, foarte tânără, avea 17 ani abia fusese lăsată de părinți să meargă la discotecă. Toată ziua se pregătise pentru acel moment, inedit pentru ea, își călcase cu atenție rochița din poplin bleu ciel, cu cordonaș prins peste mijloc, era cusută-n cloș, o avantaja, la acea vreme nu era dezvoltată ca femeie, pentru ca rochia să se așeze bine în talie, mamă-sa  îi cumpărase un sutien cu destul de mult burete să compenseze sânii micuți de adolescentă. S-a ridicat și a mers în fața oglinzii care începuse să se aburească, a șters-o cu grijă, atunci  apărut o femeie frumoasă care-i surâdea din adâncimea apelor, s-a privit satisfăcută de propria imagine, îi plăceau mai ales sânii fermi și potriviți de mărime, formele armonioase, rotunjimile umerilor  și coapselor  îi dădeau o frumusețe aparte.
Mulțumită de imaginea din oglindă s-a cufundat în apa caldă și îmbietoare, era un adevărat răsfăț de care se bucura în fiecare seară.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Trecuseră trei luni de când o văzuse pe Iulia la brațul lui Jean în restaurant. Fusese tentat să-i telefoneze, de fiecare dată s-a oprit, întâlnirea cu Mândruță îl făcuse să înțeleagă că între el și Iulia totul s-a terminat. S-a ridicat de la birou și cu mâinile la spate s-a îndreptat spre fereastră, a privit pe geam, încă o zi se scurgea spre asfințit , era liniștit, simțea nevoia să se plimbe prin curtea firmei, să admire fiecare obiect întâlnit, toate erau datorită muncii și hotărârii sale, dar și al colectivului care muncea în ateliere. -Ani poți pleca acasă, gata pe ziua de azi!-Matei era jovial și binedispus.-De azi de dimineață am vrut să-ți spun că îți stă foarte bine cu noua ta coafură.
-Vă mulțumesc!-Secretara a pus capul jos să nu se vadă sângele care-i invadase obrajii. Tocmai voiam s-o schimb, de un an de zile mă pieptăn așa.
Patronul a bombănit ceva neînțeles în timp ce părăsea clădirea.
Mergea prin curtea atelierului cu mâinile la spate și fluierând  fals o melodie populară din care știa doar refrenul. Convins că toată lumea plecase acasă, mergea fără teama că s-ar putea întâlni cu vreun muncitor. După ce a trecut pe la depozitul de scândură pregătită pentru uscător, apoi pe lângă mica sală unde ținea instructajul de protecția muncii, nu mică i-a fost mirarea când a auzit niște voci care păreau că se ceartă, glasurile veneau din sală. Curios s-a întors să vadă ce se întâmplă, a deschis ușor ușa și a rămas rezemat de toc cu ochii ațintiți pe muncitorii lui care vorbeau cu voce tare și se contraziceau între ei; Dode Zamfir, profesorul adus de patron, încerca să păstreze oarece ordine în discuție, dar toți vorbeau în același timp de nu se înțelegea nimic. Unul dintre muncitori a observat cum patronul îi urmărește din ușă fără să se amestece în discuții, de altfel ar fi fost și greu să înțeleagă ceva în vacarmul făcut de cei 30 de bărbați câți erau cu toții prezenți.
-Despre ce discutați?
-Le-am predat câteva noțiuni de management. Eficientizarea  timpului de muncă, reducerea consumului de energie electrică și croirea cât mai bună a materialului lemnos de așa natură încât să avem cât mai puține deșeuri. Numai în acest fel va putea crește productivitatea munci, societatea având profit și salariile lor vor crește. Am avut la început oameni care nu înțelegeau nimic din ceea ce le spuneam, dar nu m-am lăsat, am mers cu ei în atelier și le-am explicat practic. Acum suntem avansați. Tocmai era o dezbatere asupra modului în care se poate scădea timpul de uscare a lemnului în uscătoare. Domnul Mitică vrea să vă facă niște propuneri.
-Băieți mai rămâneți puțin! Vreau să vă pun câteva întrebări, cursurile sunt pe sfârșite, să văd ce ați învățat timp de trei luni. Răfăilă, ești aici?
-Da,*zent! –Băiatul a răspuns ca la armată.
Patronul s-a uitat atent printre oameni să-l vadă pe muncitorul murdar , cu claia de păr nepieptănată și îmbâcsită de grăsime. A văzut doar un tânăr frumos, tuns elegant, ras proaspăt și curat îmbrăcat. S-a minunat, dar s-a și bucurat pentru el, în gând Matei s-a felicitat pentru hotărârea luată de a face din ei muncitori pregătiți profesional și social.
-Sunteți liberi băieți, cursurile au luat sfârșit, cine a vrut să învețe ceva, a învățat, cine nu a înțeles care îi este rostul lui aici, va pleca, eu sper să nu existe astfel de cazuri.
Matei l-a luat de braț pe Zamfir și au pornit spre biroul patronului. Odată ajunși în cabinet, patronul l-a invitat să ia loc într-unul din fotoliile din jurul măsuței. A luat din bar o sticlă și două pahare și s-a așezat în fața lui Zamfir.
-Te felicit! Ai făcut treabă bună! Abia te așteaptă Alisia cu banii să-și cumpere bicicletă.
-Vă mulțumesc! Nu vedeam nici o soluție să rezolv problema, doar un împrumut mă salva, dar de când am avut necazul când am rămas fără serviciu și cu multe rate, m-am jurat să nu mai iau credit de la bancă. Mergeți dumneavoastră cu ea să o ajutați să-și cumpere ce vrea.
-Nu Dode, tu ai să mergi cu Alisia, sunt bani tăi câștigați cinstit și vreau să vă bucurați împreună când veți achiziționa bicicleta, iar dacă va fi nevoie de ceva în plus,  nu te sfii să-mi spui. Personal îți mulțumesc, ai făcut treabă bună, dacă voi mai avea nevoie de serviciile tale, am să te chem.-Ar fi vrut să-l întrebe dacă se mai gândește la Maria, i-a fost jenă, nu ar fi vrut ca Dode să înțeleagă că în ultimul timp femeia era prea mult prezentă în visul lui. Nu, nu știa dacă o iubește, știa că îi face plăcere să se gândească la ea.
-Poftim!-dintr-un seif mic, mascat de câteva cărți machetă din biblioteca din spatele biroului, Matei a scos un teanc de bani și a plătit pe Zamfir pentru munca depusă.
-Vă mulțumesc!- Zamfir a înclinat puțin capul ca o mică reverență.
-Te duc eu cu mașina.
-Mulțumesc domnu* Matei, am reușit să-mi iau și eu un hârb de mașină, nu e elegantă, dar mă târăsc cu ea! Vă doresc o zi bună! -Apoi după ce a dat mâna cu patronul a părăsit încăperea.
Barbu era un om fericit, avea bani, casă tot ce își putea dori, era un om temut și iubit, pe Alisia o considera ca pe fiica lui, intenționa să-i lase averea după moartea lui. Cu toate acestea în lungile nopți, dar mai ales în zilele de sărbătoare simțea cum îl apasă singurătatea. Se strecura ușor în sufletul lui, apoi îl tortura cu întrebări stupide. Ar da mult să poată izgoni această hidră cu 99 de capete care-l chinuia cu ifosele ei, da, îi era greu când avea situații dificile de rezolvat, locuia singur în casa lui cu 10 camere, el și liniștea care-i urla în cap. Ar fi dat orice, să fie o femeie lângă el, un timp a sperat că va fi Iulia, apoi totul s-a prăbușit ca un castel de nisip luat de valul mării. Se gândea mult la Maria, îi plăcea firea ei de femeie așezată, calculată și responsabilă. Era frumoasă, la o privire atentă descoperise în ea dorința, știa instinctiv că l-ar fi putut face fericit. O ocolea din două motive: 1) nu voia ca femeia să se simtă obligată după tot ajutorul pe care i-l dăduse, 2) nu voia să se interpună între Dode Zamfir și ea, era posibil să existe fire nevăzute care la un moment dar să-i lege, unul din cele mai puternice era chiar fiica lor Alisia. Cu tot regretul era nevoit să o șteargă pe Maria dintre viitoarele posibile legături.
Alexandra, acum știa că îl iubește. Frumoasă, deșteaptă, un ajutor de nădejde în firmă, avea un singur cusur, era prea tânără față de el. Era conștient că pentru câțiva ani puteau fi o pereche plăcută și  iubitoare, dar nemilosul timp va mușca din puterea, farmecul și fizicul lui. Va fi ridicol când el, un bătrân adus de spate, va merge la brațul unei tinere și frumoase femei. Pentru Alexandra chiar se merită să ajung un caraghios dacă va fi câțiva ani fericit. Telefonul l-a smuls din gândurile care-l frământau.
-Da!
-Bună ziua!
-Sărut mâinile!-Matei a recunoscut vocea
-Ce faceți domnule Matei, de ce nu m-ați sunat de mai mult de trei luni?-Glasul altădată angelic, acum era plin de dojană.
-Nu am vrut să deranjez.-Vocea lui Matei era mai rece decât gheața.
-Cum adică să mă deranjezi? Ce vrea să însemne asta? – Iulia începuse să se enerveze.
-Doamnă, să lăsăm lucrurile așa cum sunt, știți dumneavoastră mai bine despre ce vorbesc.
-Nu știu nimic, aud doar niște acuzații în loc de scuze.
-În regulă, sunteți și ipocrită după ce că sunteți mitomană! –Matei se enervase de-a binelea, abia se abținea să nu strige la ea și să-i închidă telefonul.
-De ce  îmi vorbești așa de urât? Ce naiba ți-am făcut?-Iulia era gata să izbucnească în plâns, de unde se aștepta să audă scuze și regrete că nu o sunase așa de mult timp, primea acuze dintre cele mai grele și nu înțelegea de ce?
-Doamnă, să oprim discuția, mie îmi face foarte mult rău continuarea ei.-Bărbatul își recăpătase sângele rece, chiar dacă în sufletul lui încă suferea.
-Sigur că da! Ești la fel ca toți ceilalți masculi, oportunist și vânător de femei cu bani. Pentru o clipă te situasem deasupra tuturor bărbaților care văd femeia doar ca pe o jucărie sexuală și cu pușculița plină.-Iulia plângea în hohote, printre lacrimi și suspine a mai adăugat un :adio, domnule!
Ultimele cuvinte ale femeii l-au pus pe gânduri, bănuia că în ultimul timp se certase cu Jean, dar chiar și așa nu o putea ierta, nu o ierta pentru că încă o iubea. Nu putea pune în balanță pe care femeie o iubea cel mai mult. Iulia întra-adevăr ar fi putut fi marea lui iubire, din nefericire fusese marea lui dezamăgire, iar discuția de astăzi avută cu ea, a arătat o femeie fățarnică, care își urmărește în mod diabolic un scop. Deși era combinată cu Jean, cel puțin după spusele lui, căuta un refugiu în cazul în care acesta o părăsea.  Era cu adevărat amanta lui Mândruță ori acesta plusase? Asta era întrebarea la care trebuia să găsească urgent un răspuns.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu