Totalul afișărilor de pagină

luni, 29 mai 2017

Accidentul XI



    Era o zi frumoasă de toamnă, soarele , deși era dimineața pe la 10, ardea ca un foc încins, Matei se așezase pe banca din lemn de stejar de la umbra bătrânului castan, singurul pom pe care-l aveau în imensa curte a  firmei. A scos telefonul din buzunarul cămășii albe ca spuma laptelui, s-a uitat o clipă la el nehotărât , apoi a format un număr
-Da, șefu!
-Te rog să cauți pe Maria, pe Alexandra și împreună cu tine să veniți la castan.Ar fi bine să faci cafea și să o aduci în termos cu câteva pahare de unică folosință.
-Am înțeles! Anița, cum îi spunea mama ei, știa că șeful le cheamă acolo doar când era ceva plăcut pentru ele. A pus ibricul cel mare pe ochiul de la miniaragazul din micuța bucătărie, apoi a trecut în fața oglinzii să-și verifice machiajul și coafura. I s-a părut că este fardată strident, s-a spălat pe față, apoi a aplicat pe obrajii doar un film subțire de fond de ten. Își schimbase coafura și culoarea părului, acum îl vopsise un verde pal, îi scotea în relief chipul îngeresc de femeie tânără, părul era des, mătăsos și lung mai jos de umeri, îl pieptănase într-un fel de coadă neîmpletită și lăsat pe umărul stâng, vârfurile cozii ajungeau până la piept. Bluza cu decolteul generos lăsa să se vadă pielea fină și îmbietoare. După ce s-a aranjat și pieptănat, a sunat pe Maria și Alexandra. Cum cafeaua era fiartă a pus-o în termos și cu paharele pregătite a plecat spre castan, voia să ajungă prima, să-i poată zâmbi în voie taciturnului patron. Mai avea puțin până la locul de întâlnire, a auzit râsete, nu putea să vadă cine se veselește din cauza unei uriașe stive de scândură care masca locul de unde veneau clinchetele de râs, simțea că are plumb în picioare, ar fi vrut să alerge să vadă cine se hlizește acolo, o reținea teama de a nu fi văzută de muncitori.
   Matei se întreținea cu Maria și Alexandra,  ajunseseră mai repede datorită telefonului dat de el prin care le invitase la o cafea sub castan. Un muncitor adusese un chituc uriaș din nuc și alți doi mai mici. Pe cel mare îl foloseau drept masă , iar ceilalți mai mici îi improvizaseră ca scaune.
După ce a salutat, Ani a pus termosul pe masa improvizată împreună cu paharele din plastic, apoi a turnat cafea pentru toți cei prezenți. Pe sub ochi a privit pe rând cele două femei: Maria ca întotdeauna, elegantă și sobră, fustele treceau de genunchi în jos, iar decolteul bluzei croit într-un semicerc larg cât să iasă în evidență umerii și pieptul luminos . Alexandra, cu părul ei bogat strâns coc, peste care avea veșnicul batic de protecție, care cu timpul se transformase într-un obiect vestimentar, îi scotea în evidență fața frumoasă și prelungă; îmbrăcată în blugi strânși pe picior, erau atât de strânși că Matei într-unul din rarele momente de relaxare a întrebat-o :”fată tu îmbraci pantalonii cu încălțătorul?” A râs, apoi a schimbat subiectul discuției. Era minunată în pantaloni, pentru o femeie înaltă, subțire, cu piept frumos și mijloc de viespe.
-Fetelor, vreau să mergem la un târg al lemnului. Dacă sunteți de acord, mâine de dimineață la ora șapte ne întâlnim aici, mergem cu mașina de teren, târgul este undeva la munte. Masa și cazarea o suportă firma, Maria, te rog să te ocupi de forme, toți vom avea ordine de deplasare pentru ca firma să poată plăti excursia noastră. Ce vreau de la voi? Vreau ca fiecare, pe segmentul ei, să-mi facă un raport cu ce a constatat acolo și ce putem îmbunătăți noi aici. Cu regret vă spun, că nu voi ierta pe niciuna dintre voi, dacă nu va veni cu o idee bună pentru firma.
-Eu aș vrea să nu merg, nu știu ce poate face un economist la un târg de lemn. Las pe domnișoara inginer să meargă, dânsa este de specialitate, iar de Ani e nevoie să vă conspecteze ce veți constata. -Se observa în vocea contabilei un regret amestecat cu reproș la adresa patronului. Instinctiv femeia din ea simțea o dușmănie față de frumusețea și tinerețea Alexandrei. Faptul că era apreciată de Matei pentru profesionalism o făcea și mai geloasă pe Maria.
De altfel și Alexandra vedea în Maria un rival serios, curios era, că nu pe Ani  o gelozea care era tânără și frumoasă, ci pe contabilă o considera un adversar redutabil.
-Maria ai să mergi! Sunt convins că din discuțiile cu ceilalți vei ști să găsești oportunități pentru eficientizarea folosirii banului. Nu accept scuze, dimineață veți fi în mașină, mă gândesc să nu luăm șofer, vom conduce pe rând, când vom urca și coborî muntele am să conduc eu, în rest veți conduce voi. Clar fetelor?
-Da șefu! -Fetele au răspuns într-un cor pefect.
Au băut cafelele vorbind nimicuri, fiecare încercând să-l uimească cu ceva pe patron. Acesta tot timpul a rămas închis în propria carapace, iar dacă s-a întâmplat să râdă la o glumă puțin mai deocheată a Alexandrei, a râs și la vorbele cu tâlc ale Mariei, mai mult pentru a nu o supăra.
S-au despărțit într-o ambianță plăcută, fiecare femeie sperând că a reușit să-l atragă pe Matei în mrejele ei.
Barbu a plecat singur spre casă, de mult nu o mai lua pe Maria în mașină, între timp își cumpărase și ea una la mâna a doua, din prima luase carnetul, iar acum era șoferiță cu acte și mașină. Doar dimineața tot el o ducea la școală pe Alisia, nu vrusese să renunțe la această plăcere. Nu putea să lase să treacă o zi fără să vadă copila, îi era greu sâmbăta și duminica, dar se răcorea lunea, o lua întotdeauna cu 30 de minute mai devreme. Urma același ritual ca în urmă cu doi ani când intrase pentru prima dată în casă. Maria deschidea ușa , iar el se așeza pe marginea fotoliului, discutau aceleași nimicuri , până ce fata se îmbrăca, au fost două cazuri când Maria special purtase un capot de casă scurt și subțire, atunci Matei observase piciorul cu pulpe frumoase și genunchi rotunzi. Nu a spus nimic, doar a roșit puțin continuând discuția despre aceleași veșnice banalități.
Au trecut doi ani de la prima întâlnire cu Iulia, de la ultimul telefon când aproape se certaseră, oricum se despărțiseră supărați, de atunci nu mai aflase nimic despre ea. Fusese tentat să o caute, ceva îi spunea că nu ar fi chiar atât de vinovată, dar nu a încercat să afle adevărul. Îi era teamă să nu se confirme spusele lui Jean, ar fi suferit mai mult, așa a lăsat o umbră de îndoială.
În ultimul timp se apropiase mult de Alexandra, începuse să țină la ea ca femeie, au ieșit de câteva ori la restaurant, au mâncat , au dansat, s-au simțit bine. A doua zi la serviciu redeveneau patronul și subalterna. Matei era prea sobru, prea încorsetat, nu reușea să se împace cu el.
Într-una dintre dimineți a mers să o ia pe Alisia pentru a o duce la școală, a sunat, de această dată ușa s-a deschis cu întârziere,  nu a dat importanță faptului, a mers în sufragerie să se așeze pe fotoliul „lui„.  Aplecată cu spatele spre el, era Maria care căuta ceva într-o comodă, atentă la ceea ce făcea nu și-a dat seama că furoul foarte scurt, pe care-l avea îmbrăcat, se ridicase peste coapse, astfel încât picioarele până sus erau goale. Matei a rămas consternat, uimit de frumusețea pulpelor, de albeața lor și de finețea pielii, în plus nu se așteptase la un așa tablou minunat. Femeia a continuat să caute, nu observase prezența bărbatului, apoi când a găsit obiectul de lenjerie , s-a ridicat și a plecat spre dormitor, abia atunci l-a observat pe Matei, prea târziu, un sân rotund și plin era aproape ieșit din furou, instinctiv a vrut să-i acopere, apoi a realizat că nu mai are sens, a trecut pe lângă patron puțin timorată, dar în sufletul ei bucuroasă că îi arătase tot ce are mai frumos.
-Bună dimineața șefu! M-am trezit cam târziu, imediat sunt gata. Alisia ești îmbrăcată?
-Da mamă!
-Să mergem fată dragă. -Bărbatul era tulburat și jenat de situația delicată în care se aflase Maria puțin mai devreme. Pe drumul până la școală decât a mormăit la întrebările fetei.
-M-am hotărât să dau la medicină, ce părere ai?
-Da, e foarte bine, e mult de învățat, nu vei claca?
-Nu, sunt decisă!
-Parcă voiai să studiezi istoria și filozofia, te-ai răzgândit?
-Nu, rămân ca a doua opțiune.
-Bine,mai vorbim despre asta. Am ajuns la școală, fugi să nu întârzii!
-Pa! Cred că nu facem toate orele, au profesorii nu știu ce ședință.
-Să mă suni, să vin să te iau!
-Sigur că da!
Pe drum se gândea la frumusețea Mariei, ar fi vrut să nu o fi avut ocazia să o vadă în toată splendoarea ei de femeie copată. Era minunată, deși avea câteva kilograme în plus, erau foarte bine proporționate,nicio parte a corpului nu primise mai mult. Era o femeie frumoasă cu rotunjimi bine accentuate. Avea, conform agendei, o întâlnire de lucru cu Maria la ora 11, va spune secretarei să o anuleze. Vor discuta altă dată.
După ce a moțăit din cap în semn de salut spre secretară, a intrat în cabinet, s-a așezat în fotoliul de lângă măsuță, apoi a sunat-o pe Alexandra și a invitat-o să vină la el.
-Nu pot, vino tu în atelierul de finisaj, vreau să vezi ceva.
A părăsit biroul, din trei pași a traversat secretariatul fără să spună vreun cuvânt funcționarei.
Cum l-a văzut, Alexandra a venit în întâmpinarea lui, a dat mâna cu el, apoi l-a dus într-un loc închis cu prelată de jur împrejur, aici de regulă se lucrau prototipurile. Cu mâna, inginera, a tras pânza care acoperea obiectul ferit privirilor curioase de până atunci. La vederea mobilei Matei a scos un sunet de uimire. Era o bibliotecă din nuc cu intarsieri din lemn de trandafir, o bijuterie. Lucraseră doi oameni timp de 2 luni, ideea fusese a lui Răfăilă care s-a dovedit a fi un bun vizionar și proiectant. În ultimii ani învățase sculptura și deja lucra în atelier. Nu mai avea nimic în comun cu băiatul nespălat, murdar și necioplit. Ajunsese unul dintre meseriașii care promiteau pentru viitor.
După ce a cercetat-o în amănunt, Matei s-a declarat mulțumit și a promis o primă consistentă tuturor celor care au muncit la prototip.
-Spuneți-mi dacă ați făcut scule pentru a lucra viitoarele produse mecanizat.
-Da, pe viitor mai mult de 60% din manoperă va fi mecanizată, rămân doar intarsierile și sculptura care se vor realiza manual.
-Bine băieți! Alexandra, nu mi-ai spus nimic despre acest proiect al vostru, de ce?
-Mi-a fost teamă, dacă nu o reușeam așa cum îmi dorisem și cum o proiectasem. Proiectul este al meu, dar ideea și celelalte ale năzdrăvanului de Răfăilă.
Patronul a dat mâna cu băieții, i-a felicitat pentru reușita lor, apoi a luat-o pe ingineră de braț și au părăsit hala.
-Te invit diseară în oraș, să te cinstesc pentru frumoasa voastră realizare. Să nu uit, mobila să o puneți în biroul meu, iar pe cea veche o scoatem la vânzare. De acord cu cina?
-Da, merg cu toată plăcerea. La ce oră spui, voi fi gata.
-Trec la ora 8 să te iau, e bine?
-Sigur că da.
Cina a decurs fără prea multe cuvinte, au mâncat în liniște, până și Alexandra care era mai volubilă, acum de când se apropiase de Matei era mai reținută la vorbă. Îl iubea atât de mult încât îi era teamă ca vreun cuvânt de al ei să nu-l îndepărteze pe bărbat. Simțea că începuse să o iubească, îl simțea și pe el stingher în prezența ei, bărbatul care altădată era sigur pe el,acum se simțea o oarecare timorare și în gesturi și în glas, mai ales când erau în afara serviciului.
Alexandra mânca fără să simtă gustul mâncării, mai mult își făcea de lucru, pe sub sprâncene îl urmărea pe Matei, tresărea de fiecare dată când îl vedea că ar fi gata să vorbească, doar că bărbatul parcă își înghițise limba. Voia să spună o vorbă, apoi se închidea în el, pe fața lui se citea că are emoție, că este într-o încurcătură, înghițea des, semn că în mintea lui tot se pregătea să vorbească, dar nu-și găsea cuvintele.
Mesteca încet, parcă îi era teamă că se va termina mâncarea și atunci trebuie să vorbească. Alexandra mai frumoasă ca oricând cu părul lung ce curgea în valuri până mai jos de umeri, gurița mică și atrăgătoare cu buzele sângerii, îl atrăgeau ca un magnet pe Matei. O dorea pe femeia din fața lui, doar teama că mai târziu ar putea fi ridicol în compania ei, îl făcea să fie retras. Tot el își făcea curaj: trăiesc astăzi, mâine văd ce va fi, astăzi vreau să fiu fericit, nu am garanția existenței zilei de mâine. Dacă va fi, voi vedea atunci. Pe de altă parte am eu dreptul să distrug viitorul acestei copile? Prea multă conștiință, asta însemna că bărbatul încă nu era îndrăgostit până peste cap.
-Alexandra, nu trebuie să mă privești ca pe un bărbat, ci ca pe patronul tău, ești tânără, ai dreptul la viață, ai nevoie de un bărbat de vârsta ta, sau cel puțin apropiat de vârstă, eu sunt bătrân, peste 10 ani vei observa prostia pe care ești gata să o faci acum...
-Cine îți spune că vom mai trăi peste un deceniu? –Alexandra îl privea galeș, se uita în ochii lui mari cu ape limpezi ca smaraldul. I-a prins mâna și o mângâia tandru.-Matei noi trăim azi, te iubesc cu credință de ani de zile, mult timp nici nu m-ai văzut, a trebuit să țip la tine pentru a te face să înțelegi că sunt o femeie și nu un robot. Au trecut ani pe care îi puteam trăi fericiți, nu oftând, tu după o himeră, iar eu după tine.
-Ce himeră?-Matei a tresărit.
-Știu că iubești o femeie, o nălucă pe care nu ai mai recunoaște-o dacă ți-ar apărea în față. E adevărat? -Alexandra îl domina, voia să-și joace cartea până la sfârșit, simțea că e momentul marilor decizii. -Eu sunt aici lângă tine, sunt vie Matei, uite pipăie-mă –femeia i-a luat mâna și a pus-o pe propriul piept, a simțit cum bărbatul a tresărit la atingerea sânului tare. –Nu vreau să cerșesc iubirea ta, vreau să mă vezi, să mă simți și să mă iubești cu toată ființa ta. Ia-mă, vreau să fiu a ta, te iubesc prea mult, chiar dacă acum nu mă iubești, te voi învăța alfabetul dragostei, voi fi sclava ta! Iubirea asta pentru tine a căzut ca un blestem pe capul meu.-Femeia a luat mâna de pe mâna lui, o lacrimă se prelingea din coada ochilor lăsând în urmă o dâră în trecerea ei, s-a uitat în ochii lui, Matei și-a ferit privirea, s-a simțit umilită, s-a ridicat , a aruncat șervețelul pe masă și fără a-i adresa vreun cuvânt a părăsit localul
Instinctiv bărbatul a vrut să o urmeze, s-a uitat lung în urma ei, apoi s-a prăbușit pe scaun înfrânt de vorbele Alexandrei. Și-a revenit repede, a aruncat  pe masă banii pentru consumație și a alergat în urma ei, a găsit-o plângând într-un loc mai puțin luminat din apropierea restaurantului. A luat-o ușor pe după mijloc și au plecat spre mașină.      






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu