Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 24 iunie 2017

Primarul I



    Un oraș de munte, capitală de județ, pe strada Principală  la intersecția cu strada Bradului, chiar pe colț, într-un bloc cu patru etaje, în cea mai mare parte nelocuit (locatarii au migrat  în alte țări, după o bucată de pâine pe care nu o mai puteau cumpăra în orășelul lor din lipsa banilor ,după privatizările frauduloase, foștii siderurgiști și minieri rămăseseră șomeri),pe perete lângă ușa de la intrare este o tăbliță pe care scrie: ”Senator doctor în drept Ion Tânjală”. Un bărbat s-a oprit, firma l-a făcut atent că aici există un cabinet de parlamentar. Curios, a ciocănit în ușa din stradă, din interior nu a venit nici un răspuns, a apăsat clanța și instantaneu ușa s-a deschis, a pătruns în interior,  scaunele din lemn cu spetează înșirate pe lângă peretele micuței încăperi  l-au făcut să înțeleagă că este sala de așteptare. Sărac domnul senator, putea să pună niște canapele confortabile, chiar dacă petiționarii plecau cu buza umflată, aveau mulțumirea că fuseseră bine primiți. Pe ușa de la cabinetul secretarei era afișat programul de audiențe cu electoratul al senatorului. Vineri-Sâmbătă de la 10-16. Primarul a bătut  în ușă, din interior se auzit un ”intră” spus de o voce de femeie plictisită. A deschis ușa și a pătruns în încăpere, din spatele unui birou modest, o domnișoară de vreo 25-26 de ani, blondă cu ochii negri, sprâncenele smulse  și refăcute cu creion dermatograf, buzele rujate mov, cu un machiaj gros și strident, îl privea curioasă.
-Bună ziua!
-Bună ziua! Ce doriți? Domnul senator nu este aici, este plecat în Tanganyika într-un schimb de experiență pe tema protecției țânțarului Anofel.
-Cum naiba să-l protejeze? Este dăunător, femelele  înțeapă  oameni și animale și pot propaga malaria.
-Se vede că sunteți profan, aici este vorba de ecosistem. Vreți să vă spun ce înseamnă ecosistem? Este ansamblul format dintre biotop și biocenoză...
-Mulțumesc, când se întoarce excelența sa? Am o problemă urgentă de rezolvat, sunt primarul din comuna Malu Plecat, la noi în sat din cauza ploilor s-a prăvălit un deal peste casele oamenilor,avem urgentă nevoie de fonduri pentru  a rezolva problema.
-Măi fraților, voi nu mai aveți pic de respect față de aleșii neamului, ce ai vrea tu, să plece imediat senatorul din Tanganyika, adică să lase baltă problema țânțarului și să vină în țară pentru că unor țărani le-au plecat casele la vale. Băi, știți că sunteți pretențioși?
-Cum dracu, mai important este un nenorocit de țânțar african ,care nici măcar nu trăiește-n țara noastră, decât viețile unor oameni?
-Care oameni? Oameni au fost anul trecut la alegeri, de acum încolo trei ani de zile mai ușor cu omenia voastră, că vă știu eu. Poate nici nu l-ai votat și acum fuga la senatorul Tânjală să vă rezolve problemele. Dumneata ești de la opoziție, te știu eu, nici măcar nu ești de-al nostru. Ca să închei, senatorul este plecat pentru o lună, a trecut deja o săptămână, deci mai are de stat trei săptămâni, apoi intră direct în vacanța parlamentară. În toamnă revino cu cererea mata, eu te trec aici pe o listă de așteptare, sper să nu o rătăcesc, am mai scris două liste și nu știu ce dracu le-am făcut. A venit într-o seară băiatul senatorului, are 20 de ani și o poftă nebună de dragoste, n-am scăpat de el, mă înțelegeți, nu-l puteam refuza, senatorul chiar mi-a spus înainte de a pleca :”ai grijă de Guriță,așa-l cheamă pe băiat”, din seara aia, nu găsesc celelalte liste de așteptare. Dă-l încolo, e un zăpăcit, aproape că nu i-a ajuns biroul, tată-su e mult mai ponderat, o face cu eleganță și doar dacă s-a certat cu nevasta. Știți, soția lui este o cață analfabetă, îmi este milă de el și-l mai alint și eu cum pot.
-Domnișoara?  Nu v-am reținut numele.
-Luluța Belferu, absolventă a facultății de make-up.
-Există o asemenea facultate?
-Nu este chiar facultate, însă profesorii ne spuneau că suntem studenți, prin urmare putea fi o facultate, poate una mai mică, dar ce contează?
-Ce legătură are pregătirea dumitale cu munca pe care o faci aici?
-Are, ce nu ți-am răspuns bine la întrebări? Sau dacă eram absolventă de drept, nu mai rătăceam nenorocitele alea de liste?
-Ai dreptate!
Primarul a plecat dezamăgit din biroul secretarei. Singura soluție să meargă la Consiliul Județean, aici trebuie să găsească înțelegere.
Câteva cuvinte despre senatorul Ion Tânjală. Lucrase ca strungar într-o mare uzină până la revoluție. A fost un muncitor bun și un familist convins. În 1989 era foarte tânăr, abia împlinise 27 de ani și dornic de afirmare. A simțit cum bate vântul, s-a strecurat repede printre feseniști, a ajuns în activul județean al FSN. Începuse să se impună ca lider. Când a văzut că merge traficul cu mercur, staniu și rulmenți, a început cărăușia la turci, de acolo aducea aur, ciunga, baticuri și alte lucruri care se căutau în România.
Cum era  lider FSN, nu au întârziat să apară directorii și directorașii obedienți, gata să-i pună la dispoziție tot ce avea el nevoie pentru a trafica pe piețele din Istanbul. Econom, a pus ban pe ban, apoi și-a deschis o cârciumă într-o dugheană din tablă. Un an mai târziu a dezvoltat afacerea, a trecut-o pe numele nevestei,iar el a candidat în *92 pe listele unui partid și a intrat în Parlamentul României ca deputat. De acum, problema cea mai spinoasă pentru proaspătul deputat era faptul că nu avea studii. Până la revoluție făcuse profesionala de trei ani, apoi liceul la seral, nu fusese un elev eminent, dar nici repetent nu a fost.
Cum tocmai apăruseră primele facultăți private, a profitat de ocazie și s-a înscris, uzând și de poziția de parlamentar, în primul an la facultatea de drept din cadrul unei cunoscute Universități private.
A terminat cu brio facultatea, deși rar trecuse pe la cursuri, apoi decanul i-a propus să facă doctoratul contra unei sume modice de bani pe care, spunea decanul ,îi vor folosi pentru dezvoltarea Universității.
În doi ani a avut și teza scrisă de către un profesor de la drept, el  a  trebuit să învețe câteva paragrafe pentru susținerea lucrării în fața comisiei de validare a tezei. Și-a luat doctoratul cu ”Magna cum Laude”, mai ales că banchetul dat în onoarea membrilor comisiei l-a costat cât îndemnizația de parlamentar pe două luni. Nu era supărat că a plătit mult la restaurant, e drept că profesorii au  tăbărât pe fructele de mare și friptură de vită Kobe, le dădea mâna,  doar nășiseră un doctor, Ion era bucuros că de acum pe cartea lui de vizită va sta scris: „Doctor în drept Ion Tânjală”.
Afacerea mergea bine, impozit plătise mai mult de ochii lumii, nu-l întrebase cineva în mod serios din ce creștea averea lui, în timpul marilor privatizări pusese mâna, contra o sumă mică de bani, pe ditamai Combinatul siderurgic. Îi amețise pe toți cu investițiile pe care le raporta fără să se vadă în realitate, e drept că nici nu era controlat de instituțiile abilitate ale statului. După câțiva ani a băgat societatea în faliment, iar utilajele au fost vândute la fier vechi. Dăduse o lovitură de maestru, de acum averea sa se consolidase. Soția și băiatul conduceau afacerea cu hoteluri și restaurante. Pe numele lui nu avea nici un șfanț, era sărac, trăia din indemnizația de parlamentar.
 După ce se îmbogățise, dar mai ales după ce a primit diploma de doctor în științe juridice, a vrut să se despartă de nevastă, o considera o analfabetă. Nevasta lui, femeie cu spirit practic, i-a spus că nu se desparte de el, că ea luptă pentru familia ei, pentru cei doi copii, însă va fi înțelegătoare cu el și-i va slăbi hățurile. Totodată i-a pus o condiție : niciodată să nu vină acasă, până când, nu va da în prealabil un telefon prin care o anunță că sosește, iar momentul telefonului să fie cu cel puțin 10 minute înainte de a ajunge. La întrebarea lui nedumerită asupra clauzei ea a răspuns că: ”este pentru sănătatea familiei”.
De atunci respectase  înțelegerea și lucrurile mergeau strună. Fiind prea ocupat cu multiplele lui activități, nu a observat că  în ultima vreme, nevastă-sa înflorise datorită multiplelor ședințe de masaj și întreținere. Este drept că și șoferul ei cel nou, avea pe jumătate vârsta stăpânei,îi făcea toate plăcerile, ”chiar toate” spuneau gurile rele. Este un băiat de zahăr, așa povestea într-o zi unei prietene fata lor de 18 ani, iar băiatul, Guriță, spunea despre șofer că e cool, fiindcă îi aducea în fiecare seară câte o fătucă, e drept că băiatul era salon și plătea gras.  
La partid activitatea lui era cam după cireș, era de acord cu tot ce spunea  liderul partidului, nu gândea,  era la cheremul președintelui,dacă acesta îl asmuțea asupra vreunui coleg, nu se lăsa până nu-l dobora pe cel vizat. Iar dacă a doua zi se schimba liderul partidului și cel care urcase pe scaun îi spunea să-l „facă” pe fostul lider, adică pe acela care îi dăduse ordine până ieri, îl dobora fără remușcări. Așa supraviețuise și spera să o facă și de aici în colo.
Acum Ion Tânjală era un bărbat cu puțină burtă, la cei peste 50 de ani ai lui, cu privirea semeață și disprețuitoare când se afla în fața unora mai mici în grad decât el, însă  mic și umil în fața superiorilor.  Părul înspicat și des, crescut aproape de lângă sprâncene făcea să nu se vadă fruntea, fața îi era colțuroasă cu nasul mare și pomeții obrajilor  proeminenți.  Potrivit de statură, s-a strecurat neobservat printre hățișurile politicii și politicienilor, reușind de fiecare dată să fie reales în circumscripția lui, fără să fii făcut ceva pentru alegători. Ultima dată candidase pentru fotoliul de senator pe care îl și câștigase.
Acum Ion Tânjală, politician cu state vechi în parlament, se afla în Africa pentru a pune umărul la oprirea distrugerii ecosistemului. Dispariția țânțarului Anofel putea creia dezechilibre ecologice. Oricum seminarul la care participa era mai important decât un deal  surpat, câteva case înghițite de pământ și mulți nenorociți de țărani rămași pe drumuri. Așa le trebuie, dracu i-a pus să-și așeze casele acolo! Ce dacă nu se mai întâmplase niciodată ca pământul să plece? Trebuiau să prevadă că există și această posibilitate. ”Sunt vinovați”, a conchis senatorul după ce secretara i-a raportat situația descrisă de primar.-„Nu le dau nici un ajutor”. ”Domnul senator, a încercat secretara să-l aducă la gânduri mai bune, electoratul nu vă mai...”. ”Mai lasă-mă cu electoratul tău, sunt așa de proști, că în trei ani cât mai sunt până la alegeri, uită și mă aleg din nou”.
Primarul Gheorghe Sprințaru era uns cu toate alifiile, era edilul comunei încă din vremea comunismului, bun gospodar, lucra în paritate cu comuna, făcuse primăria școală nouă satului, casă nouă a făcut și el băiatului cel mare. A făcut grădiniță pentru copii, ultra modernă cu tot confortul, avea  și o mică  bucătărie, pentru el și-a luat un tractor ”Fiat” nou, nouț. Sătenii erau mulțumiți, când vreun cârcotaș sărea  în sus și striga pe toate drumurile că fură primarul, imediat alții zece săteni îi luau apărarea :”lasă să fure, că și pentru noi a făcut drăguțu, să-i dea Dumnezeu sănătate, că tare cumsecade este, dă bună ziua și la un copil întâlnit pe stradă!”.
„Da unde l-ai văzut mata că merge pe jos, că ăsta și la budă se duce cu mașina?” ”Lasă să meargă, că d-aia e primar, că nu o merge pe jos ca mine și ca tine”
Nu a fost prea dezamăgit de faptul că nu l-a găsit pe senator, a plecat hotărât la Consiliul județean, a arătat legitimația portarului și a urcat la etaj unde era biroul care se ocupa cu partea de investiții. Ușa fiind capitonată, nu a bătut, a intrat direct. Așezat pe birou cu spatele la ușă, șeful biroului, membru al partidului de la putere, se giugiulea cu secretara, aceasta, deși îl văzuse intrând pe primar, nu s-a dat dusă din brațele focosului funcționar, parcă s-a înghesuit și mai mult în el. Abia într-un târziu, a sărit din brațele amploiatului și-a așezat peticul de rochie care abia ajungea la jumătatea pulpelor. Speriat funcționarul s-a întors cu fața spre ușă.
-Ce doriți?
-Sunt primarul...
-Știu cine ești, ce îți trebuie?
-A plecat dealul...
-Cum bre a plecat dealul, ce vorbă e asta, păi așa se numește satul mata.
-Nu m-ați înțeles, dealul Măgura a luat-o la vale și a dărămat câteva case. Despre asta vorbesc.
-Ai fost la parlamentar? Poate smulgem ceva de la guvern.
-Fost, da, e plecat în Tanganyika.
-A, da, așa este, are o consfătuire, Congres nu știu, ceva foarte important pentru planetă, așa ne-a informat când am avut ședința.
-Și cum o rezolvăm?
-Vino-n biroul meu! Mandolino, vezi să nu intre cineva, avem probleme importante. Primarul și funcționarul au intrat în birou.
-Ia loc, uite aicea în fotoliile astea, stăm și noi ca boșii, bei ceva?
-Da, un deget  de tărie. Am șofer.
-Nea Gheorghe, mata ești de la noi, sau de la adversari?
-Din tabăra adversă.
-Nu contează, am făcut mai multe cu mata care ești un străin, ca să zic așa, decât am făcut cu ai mei. I-a zi bre de câți bani ar fi vorba?
-Nu știu, trebuie studii la fața locului, aici avem nevoie de oameni aleși pe sprânceană. Să-mi trimiteți specialiști care știu ce au de făcut. Trebuie să fiu și eu atent cu un băiat bun ca mata, dar dacă ăla nu face proiectul cum trebuie, eu de unde păcatele mele să dau, mai sunt și de la opoziție, mă belesc ăștia.
-Stai liniștit, am o echipă de șoc, știu eu să fac lucrurile. Știi cum este, ăștia de la mine-n sus până la București zic:” bine mă, de ce te puserăm în postul ăsta, dacă ești așa de prost„. Nici măcar nu sunt diplomați, te tuflesc de nu te vezi. Bre nea Gheorghe, îți spun ca tatălui meu, pe care nu l-am cunoscut, ăștia nu am mamă, nu au tată, nu văd în față decât bani, mulți bani, dacă nu le dai zbori, iar eu nu vreau să zbor, mata îmi dai mie, opresc și eu și le dau dracu și lor să tacă.
Primarul a ieșit din biroul funcționarului frecându-și mâinile de bucurie. Făcuse o treabă bună. A spus frumos ”sărut mâna!” secretarei și și-a văzut de drum.
Gheorghe Sprințaru nu era omul care să se emoționeze ușor, câteva case dărâmate și niște țărani bețivi pe drumuri nu-l îngrijora prea tare. Era călit în astfel de calamități, avusese inundații mari, furtuni puternice, pe toate știuse să le gestioneze. Scosese bani și din piatră seacă. Astfel de fenomene pentru el erau adevărată mană cerească. La inundații pe vremea comuniștilor și-a ridicat casa în care stă și acum, mare cu etaj, două băi, WC de serviciu, living uriaș. Veniseră ăia de la legea 18 să-l întrebe de unde are averea, atunci a mâncat mult iaurt să le arate cum a făcut casa, plus că și inspectorii erau și ei oameni și cu foame de bani. A trecut controlul fără să-i ia o ață.
După urma furtunilor își cumpărase combina aia ”Class”marcă germană, o bijuterie.
Acum a venit pleașca cu surparea dealului, lasă că va scoate și de aici partea lui.
Acasă, soția îl aștepta în prag, era o femeie trupeșă încă frumoasă la aproape 50 de ani. Părul blond, ieșea un cârlionț de sub basmaua veșnic legată la spate, ochii stinși de un bleu deschis, blânzi și umezi. Avea o față plăcută, vorbea puțin și nu se băga în treburile bărbatului.
-Ai venit? Te-a căutat vicele. I-am spus că ești plecat la oraș să rezolvi problemele satului.
A mormăit un bine și a plecat.
-Dă-l dracu, ce dacă partidul lui e la putere, eu să iau poziția de drepți în fața lui? Să-i intre-n cap că eu sunt șeful.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu