Totalul afișărilor de pagină

luni, 24 iulie 2017

O altfel de politică cu Liviu Pleșoianu

     A trecut ceva timp de când nu am  scris   un articol despre politică, o declarație făcută recent de un tânăr politician, m-a determinat să scriu.
De ceva vreme domnul Liviu Pleșoianu mă uimește cu declarațiile sale politice, făcute în presă sau de la tribuna Parlamentului. Este un ”rara avis”.
Domnul Pleșoianu face notă discordantă cu toți politicienii, indiferent de partid. Este plămădit din alt aluat, recunosc că îl aștept de mult. Dar, cum spune proverbul: ”cu o floare nu se face primăvară”, așa și în cazul nostru. Vocea domnului senator se pierde în neant, nu are ecou. Îl văd pe tânărul domn ca pe sărmanul domn Quijote luptându-se cu morile de vânt, dar, la fel ca celebrul personaj al lui Cervantes nu se lasă, este bătăios.
    Declarația domnului Pleșoianu  din care reiese faptul că este decis să candideze la Președinția României mi-a umplut sufletul de bucurie.

Un țel măreț, o speranță pentru noi, poporul obidit, nu în sensul că domnul Pleșoianu ne va mări pensiile, nici nu poate din postura de președinte, ci în speranța că vom avea un președinte al românilor și pentru România. Un președinte care va sta în poziție verticală în fața omologilor săi internaționali și a trimișilor acestora, nu în genunchi precum ultimii doi președinți. M-am săturat de președinți care iau poziția de drepți în fața șefei femeilor de serviciu din secretariatul de stat al SUA, am numit-o pe Victoria Nuland. Ca român m-am simțit umilit când președintele României, întâiul om al Țării, făcea sluj în fața ambasadorilor americani și a lui Nuland, uitând că, protocolul îl situa deasupra acestor mărunți slujbași ai Statelor Unite.
    Mi-aș dori să-l văd  pe tânărul Pleșoianu, cu sau fără coadă, cu sau fără barbă, vorbind de la egal la egal cu Trump, iar dacă acesta îl bate pe umăr ca pe ruda săracă, el să-i întoarcă bătaia, dându-i de înțeles că suntem bogați măcar în mândrie.Domnul Pleșoianu trebuie să-și facă partid nou, nouț,un partid în care să aducă alți tineri la fel ca el, un partid care să nu fie atins de politicieni vechi, un partid nou cu un suflu nou, un partid care să primenească aerul ăsta îmbâcsit și pestilențial al politicienilor de azi. Am credința că există destui oameni onești care vor să facă politică. Oameni care au idei și vor să le pună în practică, oamenii ale căror vorbe să devină peste ani pilde pentru urmași. Oameni care să poată sta alături de Cuza, Ion Ghica, Tache Ionescu, P.P.Carp, Ionel Brătianu, sunt doar câțiva politicieni ai României moderne cu care istoria noastră se mândrește.
Pleșoianu nu trebuie să se lase atras de Victor Ponta într-un proiect politic nou. Nu pentru că Ponta nu ar fi OK, ci pentru că acolo nu va fi un lider, ci un veșnic  număr doi. Chiar dacă cândva va ajunge liderul noii formațiuni, tot Ponta va reprezenta partidul.
    L.Pleșoianu are nevoie de un proiect politic nou cu oameni noi. Nu trebuie să facă partid cu oameni de strânsură. Ce bază ideologică sau doctrinară să ai într-un individ care a fost liberal și vrea să se înscrie într-un partid de stânga. Doar oportunism. Varianta inversă e la fel de valabilă, nici un social democrat nu are ce căuta la liberali. Exemple elocvente : Petre Roman a început ca social democrat și acum e la liberali, nu știu unde va sfârși. Theodor Meleșcanu a început ca social democrat și acum e liberal.
Prin urmare, să formeze un partid nou cu oameni nealterați politic, fără dosare penale(cei care nu au dosare, fie nu le-a venit rândul, fie nu s-a ocupat Koveși serios de ei, fie sunt curați și sunt destui și din aceștia).
Proiectul politic trebuie să aibă o țintă viitoare bine definită și realistă. Am încredere că se poate, în acest moment nu mai avem partide viabile pe scena politică, electoratul trebuie să înțeleagă că a venit vremea unor schimbări radicale.
    Iohannis ar fi făcut al joc politic după demiterea lui Grindeanu, a observat că nu are cu cine face o majoritate. PMP, USR astea nu sunt formațiuni politice, sunt niște inși mânați de interese meschine, într-o parte Băsescu, Vișan, Colonelul Turcescu, iar pe cealaltă parte Soroș.
    Acum este momentul nașterii unui nou partid, cu o ideologie și doctrină clare, cu oameni respectați și respectabili, cu idei și proiecte.
    Pleșoianu, a venit timpul să-ți asumi destinul politic, îți urez  Succes!
  

vineri, 21 iulie 2017

Primarul IX



     Era o toamnă friguroasă, frunzele bătrâne și uscate părăsiseră copacii pe care îi îmbrăcaseră cu haina verde în primăvara. Rar mai putea fi văzută, pe ramurile nude, o frunză rătăcită, ruginie și moartă. Seara coborâse mohorâtă, ceața era deasă, umedă și rece.  În casă, Florica și Adrian analizau situația în care se afla primarul.
-Mamă tu ai știut ce făcea tata?- Adrian încă nu-și revenise din șocul provocat de vestea arestării tatălui său.
-Bănuiam, nu-mi împărtășea niciodată ce făcea el, nu știam câți bani are. Nici nu l-am întrebat. A avut un comportament corect față de mine, m-a respectat, nu m-a înjurat , nu mi-a dat o palmă în cei aproape 30 de ani de căsătorie.
-Mamă, totul se rezumă la faptul că nu te-a înjurat și nu ți-a dat o palmă în toți acești ani? Îți amintești nopțile în care venea acasă dimineața, doar schimba cămașa și pleca înapoi sau pur și simplu nu venea deloc?
-Îmi amintesc, am vărsat multe lacrimi l-a început, apoi m-am obișnuit. Am dormit tot timpul iepurește, să-l aud când sosește acasă. Descuia ușor ușa, să nu-l simt, dar eu eram deja, cu broboada pe umeri, în capul scărilor, atunci îl întrebam:
„-Îți este foame Gheorghe, vrei să-ți pun să mănânci?
-Nu Floare, culcă-te!”
Mă culcam, cum îmi poruncea, dar somnul nu se prindea de mine. Când mă trezeam dimineața găseam pe noptieră, lângă pat, o basma, un șal sau un batic, câteodată îmi aducea și stofă pentru haine. Ce folos..., eu îl voiam pe el, eram tânără și îmi era drag să dorm cu bărbatul meu. Anii au trecut, ați apărut voi, timpul meu se scurgea altfel, aproape că nu mai simțeam lipsa lui, aveam o ocupație, eram mamă.
Dragul mamei, niciun om nu este perfect, nici tac-tu nu a fost, dar nu ne-a lipsit nimic, am avut tot timpul masa plină, pe voi va purtat prin școli, nu ar fi corect să-l judecați.
-Nu-l judec mamă, dacă tu nu-i reproșezi nimic, eu nici atât nu am ce să-i reproșez. Până la urmă este primar de peste 25 de ani, oricare ar fi fost în locul lui la fel ar fi procedat. Va trebui să-l apărăm cu toate forțele noastre. Cum stăm cu banii?
-Nu știu, cred că sunt destui pe card, eu nu am scos, am trăit din micile mele economii. Mâine mergi să golești cardul, îți voi da eu codul. Florica vorbea potolit, din când în când își ștergea lacrimile cu colțul basmalei.
-Mai am și eu banii pe care trebuia să-i cheltui în facultate, dar pe care i-am refuzat atunci, acum ne vor prinde bine. Mâine voi căuta și avocatul să vorbesc cu el.
Din fundul curții, cei doi câini ciobănești începuseră să latre puternic, hărmălaia câinilor creștea cu fiecare secundă. Ceața puternică și lătratul dulăilor făcea ca totul să fie înfricoșător.
-Adi mamă, e cineva la poartă, câinii latră la picior de om. Deschide ușa să vedem cine o fi și mai ales ce doresc pe o asemenea vreme.
Adrian a deschis ușa și s-a îndreptat spre poartă.
-Cine e la ora asta pe o vreme atât de vitregă?
-Oameni buni! Deschide-ți, vă rog, poarta!
-Oamenii buni stau în casele lor, nu bâjbâie pe la porți străine. -Mamă când îți voi spune eu, să dai drumul la câini!

Adrian voia să transmită semnalul că nu este singur.
Ajuns la poartă, a vorbit prin gardul din fier forjat cu oaspeții de seară pe care mai mult îi simțea că sunt acolo, decât să îi vadă.
-Cine sunteți?
-Senatorul Tânjală. –Omul aproape își șoptise numele.
-Ce doriți?-Adrian nu știa nimic de învârtelile lui Gheorghe cu senatorul.
-Să intrăm în casă, nu putem vorbi în stradă.
Adrian a descuiat portița cu oarecare reținere. Nu îi era teamă, lecțiile de autoapărare pe care le luase îi dădea oarece încredere în forțele lui.
-Poftiți după mine! Mergeți în urma mea! Așa, intrați în casă!
Senatorul Tânjală împreună cu secretara au pătruns în livingul mare al casei lui Sprințaru. Era cald, un miros de sarmale cu cimbru venea discret dinspre bucătărie.
-O cafea, un ceai, ce doriți?
-Cafea, dacă sunteți drăguți.
-Mamă, vrei să faci două cafele?-Apoi fără să mai aștepte răspuns. s-a întors spre Tânjală-domnule senator, ce nevoi v-au izgonit din casă pe așa o vreme?
-Domnule, cine sunteți? –Tânjală nu era sigur dacă poate vorbi.
-Sunt Adrian Sprințaru, inginer, specialist în telecomunicații.
-Domnule Sprințaru, sunt într-o situație delicată. Tatăl dumneavoastră, primarul, a venit la mine la cabinet să-l ajut cu bani să construiască case pentru sinistrații rămași în urma surpării malului, de asemenea îi trebuiau bani și pentru consolidarea dealului. O parte din bani i-a primit prin biroul de investiții de la Consiliul Județean, printr-o procedură de urgență, iar cealaltă parte de bani i-am obținut din fondul de rezervă al Guvernului. Toate bune, doar că, șefii mei pe linie de partid și parlamentar au cerut ca o parte din sumă să se întoarcă la ei. Motivau că sunt probleme urgente la partid și nu sunt bani suficienți pentru a fi rezolvate, cam la fel spuneau și cei de la Parlament.
În plus, discret, mi s-a sugerat că dacă nu ”cotizez” substanțial pe perioada mandatului de parlamentar, este foarte probabil ca la viitoarele alegeri să numai fiu înscris în listele electorale pe un loc eligibil.
I-am spus toate aceste probleme primarului, Sprințaru a acceptat, guvernul a pus banii la dispoziția primăriei, apoi au demarat lucrările. Astfel s-au construit casele și consolidat dealul. La sfârșit, patronul care a executat lucrările a facturat cu 200.000 de euro mai mult, bani care au fost împărțiți între mine, primar și Asudatu de la Consiliul Județean. Acum se pare că DNA, curioasă cum este, și-a băgat nasul în această treabă.
-Eu cu ce vă pot ajuta? -Adrian chiar nu înțelegea ce se dorea de la el.
-Luați legătura cu avocatul să-l determine pe primar să tacă, să spună că el a luat toți banii și să nu mai mărească hora. Știți domnule Adrian, în viață au loc foarte multe accidente. Sunteți tânăr și dumneavoastră și sora, ar fi păcat ca dintr-o ”neglijență” să pățiți ceva.
-Domnule senator, mă amenințați? Mă șantajați? –Adrian a înțeles că tatăl său intrase într-un periculos joc mafiot.
-Nu, Doamne ferește! Doar încercam să vă fac atent că persoanele implicate sunt puternice și dispuse la orice metodă care ar putea să-i scape de brațul legii.
-Domnule Tânjală, nu vă mai pot numi senator, sunteți jalnic, părăsiți casa, luați-vă și decorul!-Aluzia lui Adi era directă la Luluța, care, pe tot timpul discuției dintre senator și inginer încercase să-l farmece pe acesta din urmă, cu sânii care erau mai mult pe afară decât în sutien. Ocheadele languroase ale femeii veneau să întregească tabloul seducției.
-Nu mai avem ce discuta, în această afacere judiciară eu nu am nici un rol și nici nu-mi doresc să am. Mă voi zbate, ca tata să aibă un proces corect. Bună seară!-Adrian a deschis ușa, de afară a pătruns un val de abur rece. Băiatul și-a însoțit musafirii până la poartă, apoi a zăvorât portița și a mers în fundul curții pentru a da drumul la câini. Aceștia cum s-au simțit slobozi direct la gard s-au repezit, semn că musafirii încă nu plecaseră. Lătratul baritonal al câinilor au hotărât pe nehotărâții oaspeți nepoftiți, să-și caute de drum.
Procurorul era nervos, trecuseră 20 de zile de când îl arestase pe Sprințaru și ancheta nu avansa. Era în criză de timp, primarul se obișnuise în arest, nu se mai cerea la anchetă, iar el nu avea cu ce îl încolți.
Un coleg, procuror, îl chemase pentru declarații pe un anume  Sandu Ioanci, patronul unei firme de construcții, atunci s-a gândit că același patron făcuse lucrările și la Malu Plecat. Imediat a făcut o citație pe numele patronului, prin care îi cerea să se prezinte după amiaza la ora 5 la sediul DNA, avea tot timpul, colegul lui îl invitase pentru ora 10 dimineață.
La ora fixată Sandu Ioanci era pe banca din sala de așteptare. Zenobie l-a văzut, dar nu s-a grăbit să-l invite în birou, l-a lăsat să fiarbă în suc propriu o oră, apoi l-a poftit în cabinet.
-Domnule Ioanci, e târziu, sunt obosit, probabil și dumneavoastră la fel, văd că abia mai țineți ochii deschiși, așa că am să vă întreb direct: câți bani i-ați dat lui Gheorghe Sprințaru, primarul din comuna Malu Plecat?
Patronul, gras cum era, începuse să tremure ca o piftie, buza de jos îi vibra ușor, a înțeles că este prins, știa despre arestarea lui Sprințaru, s-a decis să vorbească:
-Domnule procuror, nu mă nenorociți, spun tot, nu voi ascunde nimic, sunt bolnav, nu vreau să ajung în închisoare, mai bine cedez toată averea statului.
-Spune patroane!-Procurorul radia, simțea că a prins un fir bun.
-Am făcut lucrări de calitate, certificatul de garanție este pentru 20 de ani...
-Ioanci, Ioanci, nu asta vreau de la tine, vreau nume și bani, sunt un tip pragmatic.
-S-a procedat așa: am supraevaluat lucrarea, primarul a acceptat-o la plată, diferența de 200.000 de euro am returnat-o primarului, după ce am oprit TVA-ul și impozitul pe această sumă. Cum i-a împărțit? Nu știu. Asta știu, asta spun!
-Poți să demonstrezi că s-a supraevaluat lucrarea?
-Nu, este tăiată factura în baza proceselor verbale de recepție a lucrărilor.
-Dacă te pun față în față cu primarul, recunoști ce mi-ai declarat aici?
-Da, pentru că ăsta este adevărul.
-Primarul poate să nu recunoască, te-ai gândit la asta?-Procurorul găsise banii, acum trebuia să meargă pe firul lor.-Îți amintești, primarul a spus vreodată cu cine va împărți banii?
-Da, e vorba de senatorul Tânjală.
-Mergi acasă, nu scoți o vorbă despre discuțiile noastre, dacă transpiră ceva, te arestez în secunda doi. Ai înțeles?
-Da, voi fi mut ca un mormânt!
A doua zi pe la 12, cu un buchet de flori în mână, s-a înființat la biroul senatorial. A ciocănit în ușă, din cabinet s-a auzit un„intră„, a deschis și timid a pășit în birou. Luluța tocmai se fardase, buzele roși de la rujul abundent, s-au mișcat afectate:
-Cu ce vă pot fi de folos?
-Întâi vreau să vă înmânez buchetul și să mă bucur că nici o floare nu vă întrece în frumusețe și prospețime. Sunteți adorabilă! Mă bucur, să pot respira același aer cu dumneavoastră. Fericit trebuie să fie domnul senator, să vă știe tot timpul în apropierea lui. Nu ascund faptul că, sunt gelos pe domnul parlamentar ,căci, doar el se bucură de minunata dumneavoastră prezență. În locul lui aș fugi imediat de la Parlament, să fiu aici lângă o floare pură, fiindcă s-ar putea ofili din cauza unui grădinar nepriceput.
-De la un timp vine rar, îl trimite pe bădăranul de Guriță, fiul său, un mojic și un incult. Spre exemplu, a venit aseară cu aere de stăpân, l-am refuzat, nu i-am primit avansurile, m-a trântit peste dosarele alea de acolo, aproape m-a violat.
-De ce nu l-ați reclamat?
-Nu m-a lăsat sufletul, m-am gândit că am mâncat o pâine bună pe lângă tac-su! Acum este într-o situație delicată, nu vreau să vorbesc despre asta. Dumneavoastră ce treabă aveți cu senatorul?
-Voiam să intervină pentru mine la minister să deschid o firmă. Nu prea am bani, dar, pe parcurs m-aș redresa și intervenția excelenței sale nu ar rămâne nepremiată.
-Domnule, nu mi-ați spus numele?
-Zenobie!
-Domnule Zenobie, domnul senator lucrează cu banul jos, te-am ajutat, mă plătești acum, nu mâine, nu la anul!
-Vă mulțumesc! Sunteți o nestemată! Sunt convins că ne vom reîntâlni!
-Cu mult drag!-A răspuns Luluța privindu-l galeș și aranjându-și cochet o buclă de păr rebelă.
Procurorul a ieșit din birou bucuros pentru filonul de aur descoperit în persoana Luluței Belferu. Cum a părăsit biroul, s-a uitat la numerele de telefon afișate pe ușă, a format un număr pe telefonul mobil, apoi a apelat, de la celălalt capăt al firului nevăzut s-a auzit:
-Da, cabinetul senatorului Tânjală, sunt șefa de cabinet-vocea secretarei era plină de importanță.
-Bună ziua! Sunt de la DNA și aș dori să vă prezentați la sediul nostru astăzi la ora 4 după amiază!
-Știți încă sunt de serviciu la acea oră. Nu se poate mai târziu?
-Nu, închideți cabinetul și la ora stabilită să fiți la noi, întrebați de procurorul Zenobie.
-Am înțeles!-Luluța a auzit cum apelantul a închis telefonul. Abia atunci a făcut legătura cu musafirul ei de mai devreme. Să fie pură coincidență? Parcă e prea mare...
La ora fixată Luluța aștepta cuminte pe banca din anticameră.
Procurorul a invitat-o în birou, apoi i-a oferit un scaun în fața sa. A privit-o preț de câteva clipe în ochii ei umezi de căprioară speriată.
-Doamnă, sper să ne înțelegem, dumneavoastră aveți multe să-mi spune-ți, simt eu, mă înșel?
-Nu, așteptam cu teamă această zi, știam că va veni, nu sunt așa de proastă, pe cât las să se vadă. Senatorul și-a bătut joc de mine, când nu mă folosea el, venea prostul și mârlanul de Guriță, feciorul său, ba de câteva ori când au venit niște granguri de la București, am fost jucăria lor sexuală. Întrebați-mă!
-Nu, vom face altfel, dumneavoastră îmi povestiți, iar acolo unde nu înțeleg bine, cer lămuriri suplimentare. E bine?
-Da!-Luluța a început să povestească despre toate escapadele amoroase ale senatorului avute cu diverse femei și la care participase și ea activ.
-De unde lua senatorul bani pentru tot acest dezmăț?
-De la diverși cetățeni care veneau cu probleme la Tânjală, îi ajuta contra unui procent din sumă care trebuia să se întoarcă la el. Chiar anul trecut, primarul din Malu Plecat l-a căutat timp de trei luni, era disperat omul, avea 10 familii fără case din cauza unor surpări de teren, plus dealul care amenința în continuare satul cu posibile alunecări de teren. După trei luni s-au întâlnit, senatorul i-a promis că-l ajută cu bani de la guvern, dacă îi va returna și lui o parte din suma alocată. Primarul nu a avut altă soluție, decât să fie de acord cu condiția pusă de senator. Toamna, când lucrările nu erau încă gata, Tânjală l-a chemat să-i ceară banii, primarul a motivat că lucrarea nu s-a terminat și din acest motiv nu are de unde să-i dea bani. Până la urmă i-a dat o vadră de țuică și niște vișinată. Dar în vară când totul a fost gata, primarul a venit cu plicul doldora de euro și l-a pus în mâna senatorului. Acesta a luat banii și totul s-ar fi terminat aici. Doar că în viață lucrurile nu sunt perfecte, s-a întâmplat să-l arestați pe primar, de atunci în stup e tot un zumzăit. Pentru a ne liniști, mai mult el, eu nu prea am de ce, cu două seri în urmă am fost la Sprințaru acasă, am vorbit cu Adrian fiul primarului. Tânjală voia să-l facă pe băiat să vorbească cu avocatul primarului iar acesta să-i transmită lui Gheorghe să nu dea nici o declarație despre senator. Băiatul nici nu a vrut să audă, ne-a poftit pe ușă afară.
-Luluța, ești o scumpă, îmi vine să te pup!
-Pupați-mă!
-Bine, dar tot ce-mi spui tu sunt povești, nu avem cum proba, îmi trebuie probe palpabile, înscrisuri, înregistrări video și audio, orice document care să dovedească corupția și instigarea la corupție săvârșită de Tânjală. Ori noi ce avem? O guriță rumenă ca două vișine și doi obraji ca merele ionatane, nu-i suficient, e un senator al României!
-Ar mai fi ceva!
-Ce, spune-mi! –Zenobie era nerăbdător, aflase multe, dar toate probele erau sterpe, neproductive, mai trebuia ceva lângă ele.
-Acum doi ani, mi-am cumpărat un reportofon, voiam să mă joc de-a ziariști. Nu am ajuns ziarist, deși senatorul îmi zicea câteodată :”hai vino și ia-mi un ”interviu”, măgarul! Cum vă spuneam, am cumpărat acea bijuterie și de atunci am înregistrat toate convorbirile care au avut loc în biroul senatorului, chiar și alaltăieri când am fost la Sprințaru acasă am înregistrat discuțiile.
-De ce ai făcut asta?
-Tânjală m-a considerat o sclavă sexulă, de care se putea folosi cum voia el. Nu mă întrebați de ce nu am plecat. L-a început a fost corect cu mine, m-a făcut să mă îndrăgostesc de el, apoi m-a rugat să am „grijă„ de Guriță că este cam tălâmb și este, iar mai târziu, sub pretextul că este la ananghie să mă culc cu diverși granguri pentru a-l ajuta pe el. În final m-am gândit să fac aceste înregistrări, apoi l-a bucuria pe care o voi simți, când am să-l distrug!



marți, 18 iulie 2017

Primarul VIII



-Domnule, copilul este al meu, în ce privește tatăl, nu se va ști niciodată cine este. Mi-am dorit un copil, am apelat la un bărbat, acesta a acceptat, cu condiția să nu dezvălui niciodată identitatea lui. Dacă vreodată voi fi dezlegată de această interdicție, vă voi spune , regret că nu vă pot satisface curiozitatea cu atât mai mult cu cât,  comportamentul  dumneavoastră față de mine este unul deschis și protector.
-Gurile rele, știți cum este lumea, spun că ar fi copilul primarului. -Procurorul părea că făcuse remarca dezinteresat, ca pe un fapt divers.
Manuela se aștepta ca anchetatorul să afle și să o întrebe cine este tatăl băiatului său, de aceea nici un mușchi nu s-a clintit pe fața ei.
-Gura lumii doar pământul o astupă, așa sună proverbul.-Femeia i-a răspuns susținându-i privirea cu ochii ei care acum aveau reflexe verzui.
-Nu iese fum fără foc.-a continuat procurorul tirada proverbelor.-Există un sâmbure de adevăr în toată această poveste, îmi spuneți care este?
- Domnul primar m-a adunat de pe drumuri și mi-a dat serviciu atunci când ,abandonată fiind, muream de foame , acesta este un fapt real. Mai departe sunt fabulații, scenarii ale babelor de pe marginea șanțului. Încă odată regret, că nu vă pot spune cine este tatăl copilului.
-Câți bani v-a dat primarul, din banii strânși pentru sinistrați? Procurorul schimbase tonul.
Manuela s-a uitat fix în ochii lui, s-a plecat puțin în față, apoi senină i-a răspuns:
-Nici un leu, banii, din câte am auzit, au fost  împărțiți oamenilor de către vice.
-Este adevărat că înaintea ședințelor de consiliu, dumneavoastră sugerați consilierilor, cum trebuie să voteze proiectele aflate pe ordinea de zi?
-Da, este adevărat, mă bucur de încrederea lor, consilierii sunt bucuroși să afle părerea mea despre proiectele aflate în dezbatere, asta nu înseamnă că votează cum le sugerez eu, poate cu totul accidental să se potrivească votul lor cu ce am sugerat eu. Manuela  cu fiecare răspuns prindea mai multă încredere în ea. Se știa o femeie inteligentă, iar faptul că lucrează ca femeie de serviciu putea fi un atu de partea ei, procurorul tratând-o ca atare, nu ca pe o femeie capabilă așa cum era în realitate.
-Sunteți portavocea primarului când sfătuiți consilierii?-Procurorul era nemulțumit de modul în care se desfășura ancheta, lăsase curtenia, adoptase un ton aspru,deși o plăcea și și-o dorea în pat pe Manuela fie și pentru o noapte, îl înnebunise albeața sânilor în care se scăldau razele becului mult prea puternic pentru mărimea biroului,
-Care este relația dumneavoastră cu Florica, soția primarului?
-Nici una, Doamna, cum îi spun eu, este o femeie retrasă care nu socializează aproape cu nimeni.
-Eu am auzit, că vă ocolește pe dumneavoastra în mod special. -Procurorul simțea că își pierde răbdarea, de unde se așteptase ca Manuela să fie o pradă ușoară, se dovedea  a fi o nucă tare.
-Posibil, toată lumea a bârfit pe seama mea când am născut, primarul a fost dat părintele natural al copilului, sigur că asemenea bârfe au ajuns și la urechile Doamnei. Cred că această calomnie a fost un motiv serios să mă ocolească.
-Și nu este adevărat? -Procurorul insista, recunoscând că primarul este tatăl copilului, putea mai ușor să o încolțească.
-Domnule procuror, are vreo relevanță pentru dumneavoastră?
-Da, are, faptul că  este tatăl copilului, vă face pe dumneavoastră să-l apărați.
-Răspunsul este un nu categoric, vă rog să nu mai insistați. Pierdem timpul. -Femeia era calmă, dar în același timp încerca să atragă atenția procurorului asupra ei, voia să-și încerce farmecele. O făcea discret, pentru a nu deveni vulgară.
-Arnăutu mi-a declarat că din banii strânși de la populație pentru sinistrați, primarul a oprit 1000 de lei, dumneavoastră ați primit 200 de lei, iar vicele 800 de lei.
-Nu știu nimic, banii au fost strânși de paznicul primăriei împreună cu încă o persoană, s-au întocmit tabele cu sumele date de cetățeni, altceva nu știu.
-De ce vă făcea primarul, întotdeauna, porție din banii iliciți primiți din diferite surse?-Tonul din glasul anchetatorului a fost ridicat și glacial, semn că prietenia se terminase.
-Îmi făcea porție? Acum aud pentru prima dată despre asta. Nenorociții!
-Manuela, încerci să mă prostești! -Zenobie își mușca mustața.
-Nu, doar aflu lucruri pe care nu le știam.
Calmul femeii îl descumpănea, era procuror cu experiență, încă nu întâlnise pe cineva mai stăpân pe el, până și oamenii cu adevărat nevinovați, în fața lui erau   timorați, înfricoșați de numele instituției. Femeia din fața lui, fie era cu adevărat nevinovată sau avea un psihic foarte puternic.
-Manuela, îți poți suna avocatul, dacă nu ai, îți oferim unul  din oficiu. Vocea metalică a lui Zenobie a sunat amenințătoare.
-Sunt inculpată? Eu nu am nevoie de avocat, apărătorul trebuie să apere un vinovat, eu sunt nevinovată.
-Asta este procedura, te anunț în mod oficial că ești complice la furt și acte de corupție, vei primi un avocat din oficiu.
-Domnule procuror, sunt angajată în primărie ca femeie de serviciu. De ce m-ar plăti cineva? Cu ce să-l ajut eu? Este aberant. Mă plătește primarul? Pentru ce? Dacă vrea să-mi dea un ban, mi-l aduce acasă, nu trebuie să mi-l dea de față cu vicele. –Calmă, Manuela demonta acuzațiile lui Arnăutu.
-Încă odată te întreb? Primarul este tatăl copilului tău?-Zenobie își pierduse răbdarea, de nervi își mușca vârful mustății.
-Nu! –Femeia răspundea calm, privind în ochii anchetatorului și ținând mâinile în poală.
-Ai primit sume de bani de la primar?
-Nu!
-Femeie, îți îngreunezi situația, nu pe tine te vreau în dosarul ăsta, pe primar vreau să-l agăț, ai văzut ce avere are, toată e făcută din furt, vreau să-l fac să plătească pentru toate hoțiile și fărădelegile lui. Și tu ai să mă ajuți!
-Domnule procuror, vă dau tot ce vreți-privirea femeii a coborât galeșă, în obraji i-a apărut puțină roșeață-dar nu-mi cereți ,să-l vând pe acela care mi-a dat o pâine când eram pe drumuri muritoare de foame. Cereți-mă pe mine să vă fiu slugă, metresă, sclavă, ce vreți, nu-mi porunciți să-l trădez pe acela care, a făcut pentru mine mai mult decât toată familia mea, pe care nu am cunoscut-o niciodată.-Glasul femeii era înălțător, deși vorbea încet, cuvintele ei îl loveau în inimă pe procuror.
-În noaptea asta dormi aici, în beciul poliției! Dacă mâine te vei hotărî să vorbești,  îți voi da drumul.
Încătușată, Manuela, a fost condusă de mascați în arest, aproape de iubitul ei, pe care nu avea totuși cum să-l vadă.
Procurorul Zenobie se plimba nervos prin biroul devenit dintr-o dată prea mic, a deschis geamurile, simțea că se înăbușă. Îl descumpănise discuția cu Manuela, calmul ei, cuvintele rostite clar, fără modulații de voce, privirea directă, frumusețea ei, toate îl fascinaseră. Era nevinovată, chiar dacă primise bani, nu făcuse nici un act ilegal, sumele primite puteau fi pentru întreținerea copilului, iar faptul că îi făcea porție de față cu vicele Arnăutu era doar, pentru a smulge din porția subalternului.
A deschis o ușă care dădea într-un mic cabinet, aici aștepta Arnăutu de câteva ore să fie anchetat. Nu era temător, avea promisiunea procurorului că nu i se va întâmpla nimic rău.
-Intră!- Glasul metalic al anchetatorului a tăiat ca o lamă ascuțită în inima vicelui.
-Ai încurcat-o Arnăutule!...Pușcăria te mănâncă! Toate probele duc la tine.
-Domn procuror, să moară mama, asta mi-e sfânta cruce, -Gigel  Arnăutu îngenuchiase în fața procurorului, își făcea cruci mari și bătea mătănii,-să n-apuc să văd ziua de mâine, dacă nu vă spun adevărul.
-Spune-l  vierme! –Zenobie se uita scârbit la umilința omului fricos.
-Păi  l-am spus, primarul a dat ordin să modific tabelele-Gigel privea de jos în sus la anchetatorul care,  ridicat în picioare, părea un zeu pentru el smerit prosternat la picioarele lui.
-Nu ai spus nimic, primarul nu recunoaște, alte probe ai?
-Nu am, mânca-ți-aș sufletul,dar așa au stat lucrurile, cum vă spun, zău nu vă mint,-omul  începuse să plângă de -adevăratelea. Lacrimile curgeau șiroaie din ochii lui.
-De ce făcea primarul porție din banii furați și Manuelei?
-Nu știu, nu-mi explica, iar eu nu ceream lămuriri, eram mulțumit că mă miluia și pe mine.
-Tabelele originale și cele contrafăcute, cele cu sumele de bani strânse de la populație, sunt semnate de tine, așa este?
-Da, să trăiți! Eu le-am semnat, așa mi-a ordonat primarul.
-În mare rahat ai intrat Arnăutule! Mergi acasă, te gândești, cauți, întrebi, cercetezi, faci ce crezi, să-mi vii cu probe împotriva lui Sprințaru, altfel, îi dau lui drumul și te închid pe tine. Ai înțeles, vierme? Ești un păduche c..., nu am ce face cu un idiot ca tine, îl vreau pe primar și pe senatorul Tânjală. Când ai astfel de probe, să vii la mine să mă informezi, ai o săptămână, atât, o săptămână!
Procurorul turba, intrase într-o horă pe care nu o știa juca, nu-i cunoștea pașii. A apăsat  butonul soneriei,  imediat și-a făcut apariția un agent.
-Adu-mi femeia pe care am reținut-o acum o oră!
-Am înțeles!
Manuela a intrat relaxată în biroul procurorului, nu arăta a fi speriată, deși în sufletul ei era înfricoșată, știa să se stăpânească și să-și mascheze trăirile interioare. Învățase în anii grei petrecuți în orfelinatele țării, acolo câștiga doar cel care știa să mintă. Minciuna, în acele locuri, făcea diferența între iertare și pedeapsă. În orfelinate adevărul nu ajuta pe cel internat. Spre exemplu, dacă cineva făcea o boacănă și recunoștea era pedepsit, dacă știa să mintă și susținea că nu este el vinovat, scăpa.
Zenobie se uita la fața senină a femeii și nu înțelegea nimic, Manuela era adusă din celula arestului. Nu o înspăimântase acele camere mici cu WC turcesc  lângă pat? Zăbrele la geam și zgomotele zăvoarelor care încuiau  și descuiau ușile?  Vizitele încadrate în uși prin care se putea viola intimitatea arestaților? Nici cearceafurile rupte și murdare? Nici pereții jupuiți și plini de inscripții obscene? Ce fel de om era? Manuela arăta de parcă era adusă dintr-o cameră de hotel. Zenobie nu știa că viața femeii, din fața lui, din fragedă copilărie, poate de la naștere și până la majorat o petrecuse în camere aproape identice cu cele din arest, lipseau agenții de pe hol.
-Te-ai hotărât să vorbești?
-Sigur că da, întrebați-mă!
-Câți banii ți-a dat primarul Gheorghe Sprințaru?
-Aveți o idee fixă cu banii primarului, v-am răspuns, repet, nu mi-a dat nici un ban.
Calmul femeii îl irita la maxim, se abținea să nu izbucnească.
-Bine, ia-ți geanta, ești liberă!
Manuela cu geanta în mână a plecat, la poartă agentul îi înmâna telefonul, când s-a auzit o voce din spate:
-Te duc eu acasă, ploaia nu s-a oprit.
-Mulțumesc!
Amândoi s-au urcat în mașină, procurorul la volan, iar femeia în spate, o mare parte din drum procurorul a condus tăcut, doar din când în când arunca priviri fugare în oglinda retrovizoare, îl înnebunea frumusețea sânilor femeii.
-Mi-ar fi plăcut să te cunosc în alte condiții, ești o femeie foarte frumoasă!
-Vă mulțumesc! Sunt o femeie obișnuită!
-Nu vrei să facem un mic ocol, să oprim la pensiunea din pădurice? Am sta mai mult de vorbă și ne-am cunoaște mai bine.
-Domnule procuror, nu cred că acum aș putea fi o bună parteneră de „discuții„. Poate altă dată...cine știe.
-Insist, îmi ești tare dragă, te vreau!
-Îmi pare rău, nu am dispoziția necesară, nu sunt o profesionistă să fac sex la comandă. Pentru a ajunge la mine vă trebuie mai mult decât amenințarea cu arestul. Vă rog să opriți mașina! Am ajuns în sat, de aici merg pe jos. –Vocea Manuelei își pierduse din drăgălășenie, devenise autoritară, câștigase războiul cu procurorul.
Zenobie a fost nevoit să oprească mașina, femeia a salutat, apoi a coborât. Bărbatul a mai rămas preț de câteva clipe privind femeia, care, la adăpostul umbrelei, mergea prin ploaia măruntă și deasă.
Florica nu-și găsea locul, de când Gheorghe fusese arestat, era  dezorientată, nu dormea, nu mânca, singură în toată casa, urca la etaj, apoi cobora la parter fără a avea o treabă anume. Un lătrat scurt al câinelui a făcut-o să tresară. Ușa s-a deschis și în prag s-a oprit copilul ei.
-Bine ai venit Adi! -Cum l-a văzut, Florica s-a aruncat în brațele băiatului, nu-l mai văzuse de mai mult de 10 luni. Ce faci băiatul mamei?

-Sunt bine mamă! Ce s-a întâmplat cu tata?-Adrian, chiar dacă se certase cu părintele său, nu putea fi indiferent la necazurile lui.- Mamă, ești plânsă și obosită!
-A fost...arestat. De două  zeci de zile. Am fost înștiințată că se află în custodia poliției. Am vorbit cu el l-a telefon, nu părea speriat,mi-a spus să stau liniștită că lucrurile au să se rezolve. Mă rugase să nu-ți spun nimic. Singurătatea mă omoară, am fost învățată să mi se aducă totul pe tavă, nu am știut să plătesc taxe sau utilități, să cumpăr ulei, zahăr sau ce îmi trebuia în casă, el se îngrijea să am totul, să nu duc grijă de nimic. Acum a trebuit să iau hotărâri singură, m-am speriat, nu am bani în casă, am cardul, dar nu știu să scot bani de pe el. Am trăit în umbra tatălui tău.
-Mamă, are avocat? –Adrian era mai îngrijorat, decât lăsa să se înțeleagă.