Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 1 iulie 2017

Primarul III



    Manuela era provenită în Dealul Plecat, venise în urmă cu 12 ani împreună cu un profesor de biologie, bătrân, bețiv și muieratic, o prezentase pe fată celor din sat drept logodnica lui. La jumătatea anului școlar profesorul a abandonat  școala unde preda și a plecat într-o direcție necunoscută. Fata s-a trezit singură într-un sat străin și cumva ostil. Nu avea unde să meargă, nu-și cunoștea părinții, fusese crescută la orfelinat, iar după terminarea liceului a fost dată afară pe poarta orfelinatului, împlinise 18 ani, se putea descurca singură. Profesorul de biologie speculase deruta fetei și deși era mult mai în vârstă decât ea, i-a promis că o ia de nevastă. Fata a acceptat totul, în sinea ei sperând să poată evada, din acest mariaj, după ce se va pune pe picioare.Doar că bărbatul a abandonat-o și pe ea și elevii cărora le preda.
    După ce a rămas singură și fără ajutor, a înțeles că singura speranță a ei în viață pentru a realiza ceva, va fi munca pentru a putea să-și câștige bucata de pâine și să aibă o căsuță unde să se odihnească după munca de zi de zi. Singură, tristă și înfometată a ieșit din casă să-și caute o slujbă. A vrut să se încadreze  ca vânzătoare într-un magazin, nefiind din localitate și cunoscută de patroni, nimeni nu i-a acordat încredere. Doar George, patronul de la magazinul alimentar ”Cory”, a vrut să o angajeze, însă când a văzut-o scorpia de nevastă-sa, un zdrahon de muiere care arăta de parcă făcuse toată viața haltere, s-a opus categoric.
 În disperare că nu găsea nici un loc de muncă și trăia din mila gazdei, care-i întindea un castron cu ciorbă, a bătut la ușa primarului, acesta tocmai fusese reales și era în culmea fericirii.
-”Bună ziua!- a salutat sfioasă Manuela
-Bună ziua fată frumoasă!-Părul castaniu și lung, sânii viguroși și buzele ca două cireșe coapte au fost cele  mai bune recomandări. Ochii primarului rămăseseră fixați pe decolteul fetei.-Cu ce te pot ajuta?
-Știți situația mea, caut de lucru să am cu ce mă întreține, nu am unde să mă duc. Străin îmi este acest sat, străine îmi sunt toate celelalte, nu-mi cunosc rădăcinile.
-Și ce ști să faci?
-Nimic, am făcut un liceu cu specialitatea electrotehnică, fără practică reală din care să învățăm ceva. Sunt dispusă să fac orice muncă, pentru a-mi câștiga pâinea.
-Bine, stai  la masă și scrie o cerere către primar prin care soliciți angajarea , nu specifica postul, vom vedea ce vom găsi. Cum te cheamă?
-Manuela...
-E suficient atât!- Gheorghe  Sprințaru, primar uitat de timp la cârma comunei, privea cu poftă fățișă la nurii copilei. -Să stai acasă, tot la baba Gherghina locuiești, da?
-Da, domn primar!
-Am să trec să te anunț ce-am hotărât. Ia banii ăștia să ai de cheltuială până la salariu, ia-i cu încredere sunt cu împrumut, la salariu ai să mi-i dai înapoi.
-Sigur că da!-a răspuns bucuroasă fata când a văzut că suma era destul de măricică, poate mai mare decât viitorul ei salariu”.
Primarul s-a ținut de cuvânt. Patru zile mai târziu intra pe poarta gazdei, baba, care nu era chiar bătrână, avea în jur de 62-63 de anii, când la văzut, l-a privit  printre gene scuturând din cap a neîncredere.
-”Acasă-i fata?
-Acasă Gheorghe, dar ce treabă ai tu cu copila?-Gherghina încă mai păstra din frumusețea apusă, iar după modul în care-l privea pe primar arăta că îi cunoștea bine apucăturile de fustangiu.
-Am o treabă importantă pentru ea, unde stă, în cămăruța dinspre grădină din care nu răzbate nici un sunet spre drum?
-Se vede că ți-a plăcut cămăruța, dacă nu ai uitat-o nici acum!
-Da Gherghină, frumoase vremuri! -spuse primarul oftând.
-Puteai să mai treci să mă întrebi de sănătate, sau crezi că m-am ramolit?
-Nu, chiar arăți bine, cu timpul stau eu rău.
-Acum merg la fată, ai grijă să nu mă deranjeze cineva.
-Stai liniștit, drac bătrân, că te voi păzi eu, vezi doar, de fă treabă bună!
Gheorghe i-a pus în palmă o bancnotă, femeia a luat-o bucuroasă, apoi s-a așezat ca un străjer la ușa casei”.
În urma acestei vizite Manuela a fost angajată ca femeie de serviciu. Cu timpul s-a dovedit a fi harnică și descurcăreață, cu o inteligență nativă foarte bună și simț de orientare politică.
9 luni mai târziu năștea un băiețel sănătos, nimeni nu s-a întrebat al cui este copilul, nici faptul că sarcina durase mai mult decât termenul normal dacă ar fi fost al profesorului. Primarul era bucuros, era tătic pentru a treia oară. Nu a recunoscut copilul în mod oficial, însă cu timpul toată lumea aflase că el este tatăl, doar soția sa nu făcea discuție pe tema asta. Nimeni nu știa dacă aflase adevărul.
Anii au trecut, Manuela era dintre cei mai vechi angajați ai primăriei. Înainte de ședințele de consiliu îl sfătuia pe primar cum să abordeze problemele cu cei din opoziție. Totdeauna sfaturile ei sau dovedit a fi pertinente. În primărie nimeni nu discuta cu voce tare despre legătura dintre Manuela și primar. Până și camera secretă era știută de toți, dar niciunul nu avea curaj să iasă la luptă fățișă.
Primarul, formal, făcea parte dintr-un partid politic, dar el era în relații bune cu toate partidele. Consilierii și vice primarul îl susțineau, rar se opuneau, dar și atunci o făceau la îndemnul Manuelei care era portavocea primarului. Venea o indicație de la centru, de la partidul lui, el trebuia să o pună în practică, numai că, trebuia votată și de consiliul local, când nu-i convenea indicația venită de la partid, îi spunea Manuelei să comunice consilierilor să voteze împotriva propunerii.
Spuneam că îl susțineau toți atunci când voia să facă ceva, banii erau transpartinici, iar primarul nu era zgârcit, lăsa să-i scape printre degete câțiva bănuți și celorlați. Consilierii erau mulțumiți, își amorțeau foamea cu firimiturile lăsate de edil.
Vicele își avea porția lui, ca și acum când împărțeau banii strânși de paznic din cerșeala din poartă-n poartă. Mâncau din mezelurile trimise de patronul magazinului alimentar ”Cory” și din când în când mai trăgeau câte o dușcă din paharele cu pălincă. Băiat bun patronul, dar și el, primarul, când a făcut contractul cu primăria pentru concesionarea terenului unde a construit magazinul, i-a fixat o chirie mică. De atunci oricând pofteau, George, patronul de la magazinul alimentar, le trimitea tot ce aveau nevoie.
-Ia zii, câți bani s-au strâns?-primarul cu paharul în mână îl chestiona pe viceprimar. Când era vorba de bani, se duceau dracu interesele de partid și neînțelegerile ideologice. Toți erau frați de cruce. A mai băut o gură din licoarea tare, simțea cum alunecă pe gât, foc ieșea din gura lui, s-a scuturat de parcă trecuse moartea pe lângă el


-10.000 de lei, conform tabelului întocmit de paznic.-a răspuns vicele.
-Refaci tabelul să rămână 8.000 de lei. Eu iau 1.000 de lei, Manuela 200 și tu 800. E bine?
-Da domn primar, e foarte bine. -Vicele nu a întrebat de ce îi face porție Manuelei, era obișnuit deja cu acest mod de lucru al edilului. Manuela era omul care deținea toate secretele din primărie, vorbea puțin, avea vorba așezată și cu înțeles. Era respectată de toată lumea. Ea venea prima la serviciu și pleca ultima, nu avea astâmpăr, era în continuă mișcare.
Era supusă, nu comenta și executa orice ordin indiferent de la cine venea, se considera cea mai mică în rang și nu făcea niciodată caz că este iubita primarului.
Locuia în continuare în casa Gherghinei, acum Manuela era proprietară, femeia o văzuse cumsecade și îi făcuse act de vânzare-cumpărare pe imobil cu condiția să aibă grijă de ea. Bătrâna îi fusese de un real ajutor, era o femeie isteață, în plus, făcea injecții prin sat celor bolnavi și astfel era la curent cu tot ce se întâmpla în comună. Cât a avut copilul mic, ea avusese grijă de el , cum Manuela nu era acasă când  venea băiatul de la școală, Gherghina îi punea masa.
În această casă primarul o vizita pe Manuela ori de câte ori simțea nevoia de liniște. Când Sprințaru intra pe ușă, ea îl întâmpina veselă, de fiecare dată avea impresia că ochii sunt două ferestre prin care el călătorește spre sufletul ei. Discutau politică, de fapt el tăcea, iar ea îi spunea ce să facă. Avea un simț de orientare politică extraordinar. De fapt nu era vorba de orientare, ci de pragmatism. Simțea cum trebuie mișcat banul, de așa natură încât, adversarii politici să cadă întotdeauna în plasă, apoi odată mânjiți nu mai puteau face nimic.
Acum era supărat din cauza băiatului. Nu voia să-l lase să vorbească cu Crina, era fată de lăutar, nu pentru asta muncea el.
Manuela nu a zis nimic. Aștepta un moment când putea interveni pentru Adi, acum edilul era prea nervos.
-Gheorghe, iubitule, lasă băiatul în pace, după ce va termina școala altfel vor sta lucrurile. Acum mergi acasă, să fii cuminte, nu-i mai certa, sunt toți cu suflet bun.
Două săptâmîni mai târziu. Trei specialiști sosiți de la județ întocmiseră un dosar cu tot ce trebuia pentru consolidarea malului surpat, dar și pentru reconstruirea caselor celor loviți de calamitate. Proiectul avea prevăzute toate cheltuielile aferente, începând cu proiectarea și construirea locuințelor până la darea lor în folosință. Suma de bani necesară ducerii proiectului la bun sfârșit era mare, însă Gheorghe Sprințaru, nu degeaba i se spunea așa, era hotărât să-l pună în aplicare. Între timp, locuitorii sinistrați primiseră vagoane de dormit, câte unul de familie, acolo își depozitaseră bunurile primite de la consătenii lor.
După depunerea documentație de către specialiști la Consiliul județean, Gheorghe a fost chemat la ședința Consiliului să-și susțină proiectul.
A fost întors pe toate părțile de aleșii județului, mai ales de ce-i din partidele aflate în opoziție cu al lui.
-De ce s-a surpat dealul?-a fost întrebarea cheie pusă de un consilier tânăr.
-D-aia! –a răspuns primarul. De unde vreți să știu eu, scrie în constatare.
-Cum s-a găsit să se dărâme tocmai acum când ai ajuns dumneata primar?-consilierul a insistat
-Apăi dragă domnule, eu sunt primar în Malu de peste 20 de ani, până acum putea să cadă de câte ori voia. Cred că și-a ales momentul după promisiunile electorale ale dumneavoastră.
-De cât timp erau construite casele acolo, au avut aprobare urbanistică?-întrebarea părea să-l dezechilibreze pe primar.
Nu s-a întâmplat, Gheorghe era precum Hopa Mitică, indiferent în ce poziție l-ai fi pus, el revenea în poziție verticală.
-Acolo a fost vatra satului, iar casele luate acum de rostogolirea dealului, sunt construite cu 70-80 de ani în urmă. Înțelegeți că nu s-a mai întâmplat asemenea catastrofă până acum! A fost o surpriză neplăcută pentru toată lumea. Problema este ce facem? Oamenii sunt bătrâni, cu bani puțini și nevoi multe. Îi ajutăm sau îi lăsăm dracu să moară de frig la iarnă în vagoanele sociale? E bine că puneți întrebări, e bine că vă informați, dar trebuie să ne gândim la om, îl ajutăm sau îl lăsăm în durerea lui, mă rog, a lor.
În dosarele pe care le aveți în față, dacă erați curioși găseați o mulțime de date interesante, inclusiv faptul că o anume exploatare minieră nu ar fi străină de prăvălirea dealului. Domnilor consilieri, aprobați proiectul și să demarăm lucrările, știți câte obstacole mai sunt până începem construcția propriu-zisă.
-Este nevoie de mulți bani-primul consilier a mai zis ceva ca să nu tacă.
-Nu știu dacă sunt mulți, nu sunt expert, dar așa reiese din proiect. Dacă dumneavoastră aveți o firmă care va construi pentru o sumă mai mică, aduceți-o la licitație și va câștiga.
-Ce v-a venit? Nu am nicio firmă!
-Atunci lăsați experții să vorbească
Gheorghe a părăsit ședința, partidul lui era minoritar în consiliu, se aștepta să piardă, dar avea încredere în Viorel Asudatu șeful biroului investiții. Va știi ăsta să facă lucrurile să meargă ca unse.
S-a trezit de dimineață, a ieșit afară să vadă cum este timpul, un aer fierbinte și-a făcut loc prin răcoarea dimineții. Iarba era uscată, de mult nu mai căzuse picătură de rouă. Căldura de peste zi era irespirabilă. Vegetația arăta ca în filmele de groază, era uscăciune și praf, dezolant tablou. Omul reușise să distrugă natura, cea mai complexă și perfectă parte a universului pământesc. Intervenția omului în mod agresiv asupra naturii a făcut să se producă dezechilibre infernale. Au apărut furtuni și uragane în zone liniștite, temperaturile cresc an de an. Formațiunile uriașe de ghețari de la polul nord se topesc și plutesc în derivă în oceanul planetar. Rezervele uriașe de apă dulce se risipesc odată cu distrugerea uriașelor calote de gheață.
-Va fi caniculă și azi -își spuse filozofic în barbă primarul.
A intrat în bucătărie unde Florica pregătea micul dejun pentru toți ai casei
-Bună dimineața! Da Adrian unde este?
-Doarme, a venit târziu aseară de la țigancă.-În glasul Emei se simțea o răutatea.
-Taci tu fată din gură, de unde ști că a fost la Crina?-Mamă-sa încerca să tempereze copila.
-Știu, l-am urmărit să văd unde merge, la marginea păduri s-a oprit, fata îl aștepta pitită după stejarul ăla gros din apropierea porții, cum l-a văzut, a ieșit din ascunzătoare și drept în brațele lui a sărit. Parcă era o cățea în călduri, după cum îl săruta și-l îmbrățișa. Mare minune să nu ne trezim că vine la poarta noastră cu un pripas în brațe, spunând că este al lui Adi. Atunci să te văd tată cum, din înălțimea mata de primar, te vei face bunicul țigănușului.
În tot timpul cât vorbise, ochii îi luceau de răutate, poate era revolta interioară a urmelor de sânge țigănesc. Mamă-sa încercase, prin semne, să o oprească, însă Ema era prea pornită. Era convinsă că lumea va despica firul în patru și își vor aminti că și ei au sânge de țigan în vine. De aceea voia să o țină pe Crina cât mai departe de casa lor.
-Nu ai dreptate fată, dacă nu vom fi de acord cu căsătoria lui Adi cu Crina, atunci gura satului va săpa în adâncul genealogiei noastre și nu se vor lăsa până nu vor găsi toate picăturile de sânge străine, fie că sunt de evrei, de țigani, sau de greci.
-Terminați cu vorba, Crina în casa mea nu intră. Să vorbească cât vrea cu ea, dar ea aici ca noră a mea nu va veni niciodată. M-ați înțeles? –De când intrase Crina în sufletul băiatului, primarul primise un cuțit în inimă.
-Cine nu va intra în casa asta tată?-Adi, în pijamale, tocmai intra în bucătărie, când Gheorghe, nervos, țipa pe nevastă.
-Fătuca asta, ”parcă ți-a pus ciobu”, așa te duci de iute la ea.
-Nu este adevărat, l-a început nici nu voia să se uite la mine, abia acum mă primește cu drag. O divinizez. Este un om deosebit.
-Stai în casa mea până termini facultatea sau poți sta toată viața dacă renunți la țigancă.-Gheorghe era nervos, de la județ îl informase că nu se aprobase proiectul de investiții pentru consolidarea dealului și construcția de locuințe pentru sinistrați, acum și copilul lui se punea de-a curmezișul ordinului său.
-Adi, las-o dracu de țigancă! Dai cu piciorul la toată averea pe care ți-a pregătit-o tata pentru un fund de magraoancă? –Ema era pornită împotriva Crinei din două motive esențiale: era studentă la drept și se credea mai frumoasă decât Crina. Pentru o femeie erau definitorii aceste cauze.
-Lăsa-ți băiatul în pace! Știe el ce are de făcut, iar tu maimuțică nu te mai băga! –Florica se vedea pe ea, când părinții ei nu o lăsau să vorbească cu Gheorghe, fiindcă îl considerau țigan. O amenițase că nu-i va da nici un ac de zestre și nici nu o vor mai recunoaște de fiică lor. Dragostea pentru Gheorghe a fost mai puternică decât amenințarea părinților. Într-o seară s-a hotărât și a ”fugit” cu iubitul său. Mulți ani tatăl său nu a vorbit cu ea, doar biata mamă-sa o mai chema seara când amurgul sărea din iarbă și îi aducea pe sub șorț, ce putea fura din casă fără știrea bărbatului. Cinci ani după ce s-au căsătorit, Gheorghe a fost ales primar la indicația partidului comunist. Atunci s-au împăcat părinții ei cu Gheorghe. Florica a oftat din adâncul sufletului, când și-a amintit prin ce a trecut. Acum era posibil, să mai trăiască odată aceași poveste dureroasă.



.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu