Totalul afișărilor de pagină

vineri, 21 iulie 2017

Primarul IX



     Era o toamnă friguroasă, frunzele bătrâne și uscate părăsiseră copacii pe care îi îmbrăcaseră cu haina verde în primăvara. Rar mai putea fi văzută, pe ramurile nude, o frunză rătăcită, ruginie și moartă. Seara coborâse mohorâtă, ceața era deasă, umedă și rece.  În casă, Florica și Adrian analizau situația în care se afla primarul.
-Mamă tu ai știut ce făcea tata?- Adrian încă nu-și revenise din șocul provocat de vestea arestării tatălui său.
-Bănuiam, nu-mi împărtășea niciodată ce făcea el, nu știam câți bani are. Nici nu l-am întrebat. A avut un comportament corect față de mine, m-a respectat, nu m-a înjurat , nu mi-a dat o palmă în cei aproape 30 de ani de căsătorie.
-Mamă, totul se rezumă la faptul că nu te-a înjurat și nu ți-a dat o palmă în toți acești ani? Îți amintești nopțile în care venea acasă dimineața, doar schimba cămașa și pleca înapoi sau pur și simplu nu venea deloc?
-Îmi amintesc, am vărsat multe lacrimi l-a început, apoi m-am obișnuit. Am dormit tot timpul iepurește, să-l aud când sosește acasă. Descuia ușor ușa, să nu-l simt, dar eu eram deja, cu broboada pe umeri, în capul scărilor, atunci îl întrebam:
„-Îți este foame Gheorghe, vrei să-ți pun să mănânci?
-Nu Floare, culcă-te!”
Mă culcam, cum îmi poruncea, dar somnul nu se prindea de mine. Când mă trezeam dimineața găseam pe noptieră, lângă pat, o basma, un șal sau un batic, câteodată îmi aducea și stofă pentru haine. Ce folos..., eu îl voiam pe el, eram tânără și îmi era drag să dorm cu bărbatul meu. Anii au trecut, ați apărut voi, timpul meu se scurgea altfel, aproape că nu mai simțeam lipsa lui, aveam o ocupație, eram mamă.
Dragul mamei, niciun om nu este perfect, nici tac-tu nu a fost, dar nu ne-a lipsit nimic, am avut tot timpul masa plină, pe voi va purtat prin școli, nu ar fi corect să-l judecați.
-Nu-l judec mamă, dacă tu nu-i reproșezi nimic, eu nici atât nu am ce să-i reproșez. Până la urmă este primar de peste 25 de ani, oricare ar fi fost în locul lui la fel ar fi procedat. Va trebui să-l apărăm cu toate forțele noastre. Cum stăm cu banii?
-Nu știu, cred că sunt destui pe card, eu nu am scos, am trăit din micile mele economii. Mâine mergi să golești cardul, îți voi da eu codul. Florica vorbea potolit, din când în când își ștergea lacrimile cu colțul basmalei.
-Mai am și eu banii pe care trebuia să-i cheltui în facultate, dar pe care i-am refuzat atunci, acum ne vor prinde bine. Mâine voi căuta și avocatul să vorbesc cu el.
Din fundul curții, cei doi câini ciobănești începuseră să latre puternic, hărmălaia câinilor creștea cu fiecare secundă. Ceața puternică și lătratul dulăilor făcea ca totul să fie înfricoșător.
-Adi mamă, e cineva la poartă, câinii latră la picior de om. Deschide ușa să vedem cine o fi și mai ales ce doresc pe o asemenea vreme.
Adrian a deschis ușa și s-a îndreptat spre poartă.
-Cine e la ora asta pe o vreme atât de vitregă?
-Oameni buni! Deschide-ți, vă rog, poarta!
-Oamenii buni stau în casele lor, nu bâjbâie pe la porți străine. -Mamă când îți voi spune eu, să dai drumul la câini!

Adrian voia să transmită semnalul că nu este singur.
Ajuns la poartă, a vorbit prin gardul din fier forjat cu oaspeții de seară pe care mai mult îi simțea că sunt acolo, decât să îi vadă.
-Cine sunteți?
-Senatorul Tânjală. –Omul aproape își șoptise numele.
-Ce doriți?-Adrian nu știa nimic de învârtelile lui Gheorghe cu senatorul.
-Să intrăm în casă, nu putem vorbi în stradă.
Adrian a descuiat portița cu oarecare reținere. Nu îi era teamă, lecțiile de autoapărare pe care le luase îi dădea oarece încredere în forțele lui.
-Poftiți după mine! Mergeți în urma mea! Așa, intrați în casă!
Senatorul Tânjală împreună cu secretara au pătruns în livingul mare al casei lui Sprințaru. Era cald, un miros de sarmale cu cimbru venea discret dinspre bucătărie.
-O cafea, un ceai, ce doriți?
-Cafea, dacă sunteți drăguți.
-Mamă, vrei să faci două cafele?-Apoi fără să mai aștepte răspuns. s-a întors spre Tânjală-domnule senator, ce nevoi v-au izgonit din casă pe așa o vreme?
-Domnule, cine sunteți? –Tânjală nu era sigur dacă poate vorbi.
-Sunt Adrian Sprințaru, inginer, specialist în telecomunicații.
-Domnule Sprințaru, sunt într-o situație delicată. Tatăl dumneavoastră, primarul, a venit la mine la cabinet să-l ajut cu bani să construiască case pentru sinistrații rămași în urma surpării malului, de asemenea îi trebuiau bani și pentru consolidarea dealului. O parte din bani i-a primit prin biroul de investiții de la Consiliul Județean, printr-o procedură de urgență, iar cealaltă parte de bani i-am obținut din fondul de rezervă al Guvernului. Toate bune, doar că, șefii mei pe linie de partid și parlamentar au cerut ca o parte din sumă să se întoarcă la ei. Motivau că sunt probleme urgente la partid și nu sunt bani suficienți pentru a fi rezolvate, cam la fel spuneau și cei de la Parlament.
În plus, discret, mi s-a sugerat că dacă nu ”cotizez” substanțial pe perioada mandatului de parlamentar, este foarte probabil ca la viitoarele alegeri să numai fiu înscris în listele electorale pe un loc eligibil.
I-am spus toate aceste probleme primarului, Sprințaru a acceptat, guvernul a pus banii la dispoziția primăriei, apoi au demarat lucrările. Astfel s-au construit casele și consolidat dealul. La sfârșit, patronul care a executat lucrările a facturat cu 200.000 de euro mai mult, bani care au fost împărțiți între mine, primar și Asudatu de la Consiliul Județean. Acum se pare că DNA, curioasă cum este, și-a băgat nasul în această treabă.
-Eu cu ce vă pot ajuta? -Adrian chiar nu înțelegea ce se dorea de la el.
-Luați legătura cu avocatul să-l determine pe primar să tacă, să spună că el a luat toți banii și să nu mai mărească hora. Știți domnule Adrian, în viață au loc foarte multe accidente. Sunteți tânăr și dumneavoastră și sora, ar fi păcat ca dintr-o ”neglijență” să pățiți ceva.
-Domnule senator, mă amenințați? Mă șantajați? –Adrian a înțeles că tatăl său intrase într-un periculos joc mafiot.
-Nu, Doamne ferește! Doar încercam să vă fac atent că persoanele implicate sunt puternice și dispuse la orice metodă care ar putea să-i scape de brațul legii.
-Domnule Tânjală, nu vă mai pot numi senator, sunteți jalnic, părăsiți casa, luați-vă și decorul!-Aluzia lui Adi era directă la Luluța, care, pe tot timpul discuției dintre senator și inginer încercase să-l farmece pe acesta din urmă, cu sânii care erau mai mult pe afară decât în sutien. Ocheadele languroase ale femeii veneau să întregească tabloul seducției.
-Nu mai avem ce discuta, în această afacere judiciară eu nu am nici un rol și nici nu-mi doresc să am. Mă voi zbate, ca tata să aibă un proces corect. Bună seară!-Adrian a deschis ușa, de afară a pătruns un val de abur rece. Băiatul și-a însoțit musafirii până la poartă, apoi a zăvorât portița și a mers în fundul curții pentru a da drumul la câini. Aceștia cum s-au simțit slobozi direct la gard s-au repezit, semn că musafirii încă nu plecaseră. Lătratul baritonal al câinilor au hotărât pe nehotărâții oaspeți nepoftiți, să-și caute de drum.
Procurorul era nervos, trecuseră 20 de zile de când îl arestase pe Sprințaru și ancheta nu avansa. Era în criză de timp, primarul se obișnuise în arest, nu se mai cerea la anchetă, iar el nu avea cu ce îl încolți.
Un coleg, procuror, îl chemase pentru declarații pe un anume  Sandu Ioanci, patronul unei firme de construcții, atunci s-a gândit că același patron făcuse lucrările și la Malu Plecat. Imediat a făcut o citație pe numele patronului, prin care îi cerea să se prezinte după amiaza la ora 5 la sediul DNA, avea tot timpul, colegul lui îl invitase pentru ora 10 dimineață.
La ora fixată Sandu Ioanci era pe banca din sala de așteptare. Zenobie l-a văzut, dar nu s-a grăbit să-l invite în birou, l-a lăsat să fiarbă în suc propriu o oră, apoi l-a poftit în cabinet.
-Domnule Ioanci, e târziu, sunt obosit, probabil și dumneavoastră la fel, văd că abia mai țineți ochii deschiși, așa că am să vă întreb direct: câți bani i-ați dat lui Gheorghe Sprințaru, primarul din comuna Malu Plecat?
Patronul, gras cum era, începuse să tremure ca o piftie, buza de jos îi vibra ușor, a înțeles că este prins, știa despre arestarea lui Sprințaru, s-a decis să vorbească:
-Domnule procuror, nu mă nenorociți, spun tot, nu voi ascunde nimic, sunt bolnav, nu vreau să ajung în închisoare, mai bine cedez toată averea statului.
-Spune patroane!-Procurorul radia, simțea că a prins un fir bun.
-Am făcut lucrări de calitate, certificatul de garanție este pentru 20 de ani...
-Ioanci, Ioanci, nu asta vreau de la tine, vreau nume și bani, sunt un tip pragmatic.
-S-a procedat așa: am supraevaluat lucrarea, primarul a acceptat-o la plată, diferența de 200.000 de euro am returnat-o primarului, după ce am oprit TVA-ul și impozitul pe această sumă. Cum i-a împărțit? Nu știu. Asta știu, asta spun!
-Poți să demonstrezi că s-a supraevaluat lucrarea?
-Nu, este tăiată factura în baza proceselor verbale de recepție a lucrărilor.
-Dacă te pun față în față cu primarul, recunoști ce mi-ai declarat aici?
-Da, pentru că ăsta este adevărul.
-Primarul poate să nu recunoască, te-ai gândit la asta?-Procurorul găsise banii, acum trebuia să meargă pe firul lor.-Îți amintești, primarul a spus vreodată cu cine va împărți banii?
-Da, e vorba de senatorul Tânjală.
-Mergi acasă, nu scoți o vorbă despre discuțiile noastre, dacă transpiră ceva, te arestez în secunda doi. Ai înțeles?
-Da, voi fi mut ca un mormânt!
A doua zi pe la 12, cu un buchet de flori în mână, s-a înființat la biroul senatorial. A ciocănit în ușă, din cabinet s-a auzit un„intră„, a deschis și timid a pășit în birou. Luluța tocmai se fardase, buzele roși de la rujul abundent, s-au mișcat afectate:
-Cu ce vă pot fi de folos?
-Întâi vreau să vă înmânez buchetul și să mă bucur că nici o floare nu vă întrece în frumusețe și prospețime. Sunteți adorabilă! Mă bucur, să pot respira același aer cu dumneavoastră. Fericit trebuie să fie domnul senator, să vă știe tot timpul în apropierea lui. Nu ascund faptul că, sunt gelos pe domnul parlamentar ,căci, doar el se bucură de minunata dumneavoastră prezență. În locul lui aș fugi imediat de la Parlament, să fiu aici lângă o floare pură, fiindcă s-ar putea ofili din cauza unui grădinar nepriceput.
-De la un timp vine rar, îl trimite pe bădăranul de Guriță, fiul său, un mojic și un incult. Spre exemplu, a venit aseară cu aere de stăpân, l-am refuzat, nu i-am primit avansurile, m-a trântit peste dosarele alea de acolo, aproape m-a violat.
-De ce nu l-ați reclamat?
-Nu m-a lăsat sufletul, m-am gândit că am mâncat o pâine bună pe lângă tac-su! Acum este într-o situație delicată, nu vreau să vorbesc despre asta. Dumneavoastră ce treabă aveți cu senatorul?
-Voiam să intervină pentru mine la minister să deschid o firmă. Nu prea am bani, dar, pe parcurs m-aș redresa și intervenția excelenței sale nu ar rămâne nepremiată.
-Domnule, nu mi-ați spus numele?
-Zenobie!
-Domnule Zenobie, domnul senator lucrează cu banul jos, te-am ajutat, mă plătești acum, nu mâine, nu la anul!
-Vă mulțumesc! Sunteți o nestemată! Sunt convins că ne vom reîntâlni!
-Cu mult drag!-A răspuns Luluța privindu-l galeș și aranjându-și cochet o buclă de păr rebelă.
Procurorul a ieșit din birou bucuros pentru filonul de aur descoperit în persoana Luluței Belferu. Cum a părăsit biroul, s-a uitat la numerele de telefon afișate pe ușă, a format un număr pe telefonul mobil, apoi a apelat, de la celălalt capăt al firului nevăzut s-a auzit:
-Da, cabinetul senatorului Tânjală, sunt șefa de cabinet-vocea secretarei era plină de importanță.
-Bună ziua! Sunt de la DNA și aș dori să vă prezentați la sediul nostru astăzi la ora 4 după amiază!
-Știți încă sunt de serviciu la acea oră. Nu se poate mai târziu?
-Nu, închideți cabinetul și la ora stabilită să fiți la noi, întrebați de procurorul Zenobie.
-Am înțeles!-Luluța a auzit cum apelantul a închis telefonul. Abia atunci a făcut legătura cu musafirul ei de mai devreme. Să fie pură coincidență? Parcă e prea mare...
La ora fixată Luluța aștepta cuminte pe banca din anticameră.
Procurorul a invitat-o în birou, apoi i-a oferit un scaun în fața sa. A privit-o preț de câteva clipe în ochii ei umezi de căprioară speriată.
-Doamnă, sper să ne înțelegem, dumneavoastră aveți multe să-mi spune-ți, simt eu, mă înșel?
-Nu, așteptam cu teamă această zi, știam că va veni, nu sunt așa de proastă, pe cât las să se vadă. Senatorul și-a bătut joc de mine, când nu mă folosea el, venea prostul și mârlanul de Guriță, feciorul său, ba de câteva ori când au venit niște granguri de la București, am fost jucăria lor sexuală. Întrebați-mă!
-Nu, vom face altfel, dumneavoastră îmi povestiți, iar acolo unde nu înțeleg bine, cer lămuriri suplimentare. E bine?
-Da!-Luluța a început să povestească despre toate escapadele amoroase ale senatorului avute cu diverse femei și la care participase și ea activ.
-De unde lua senatorul bani pentru tot acest dezmăț?
-De la diverși cetățeni care veneau cu probleme la Tânjală, îi ajuta contra unui procent din sumă care trebuia să se întoarcă la el. Chiar anul trecut, primarul din Malu Plecat l-a căutat timp de trei luni, era disperat omul, avea 10 familii fără case din cauza unor surpări de teren, plus dealul care amenința în continuare satul cu posibile alunecări de teren. După trei luni s-au întâlnit, senatorul i-a promis că-l ajută cu bani de la guvern, dacă îi va returna și lui o parte din suma alocată. Primarul nu a avut altă soluție, decât să fie de acord cu condiția pusă de senator. Toamna, când lucrările nu erau încă gata, Tânjală l-a chemat să-i ceară banii, primarul a motivat că lucrarea nu s-a terminat și din acest motiv nu are de unde să-i dea bani. Până la urmă i-a dat o vadră de țuică și niște vișinată. Dar în vară când totul a fost gata, primarul a venit cu plicul doldora de euro și l-a pus în mâna senatorului. Acesta a luat banii și totul s-ar fi terminat aici. Doar că în viață lucrurile nu sunt perfecte, s-a întâmplat să-l arestați pe primar, de atunci în stup e tot un zumzăit. Pentru a ne liniști, mai mult el, eu nu prea am de ce, cu două seri în urmă am fost la Sprințaru acasă, am vorbit cu Adrian fiul primarului. Tânjală voia să-l facă pe băiat să vorbească cu avocatul primarului iar acesta să-i transmită lui Gheorghe să nu dea nici o declarație despre senator. Băiatul nici nu a vrut să audă, ne-a poftit pe ușă afară.
-Luluța, ești o scumpă, îmi vine să te pup!
-Pupați-mă!
-Bine, dar tot ce-mi spui tu sunt povești, nu avem cum proba, îmi trebuie probe palpabile, înscrisuri, înregistrări video și audio, orice document care să dovedească corupția și instigarea la corupție săvârșită de Tânjală. Ori noi ce avem? O guriță rumenă ca două vișine și doi obraji ca merele ionatane, nu-i suficient, e un senator al României!
-Ar mai fi ceva!
-Ce, spune-mi! –Zenobie era nerăbdător, aflase multe, dar toate probele erau sterpe, neproductive, mai trebuia ceva lângă ele.
-Acum doi ani, mi-am cumpărat un reportofon, voiam să mă joc de-a ziariști. Nu am ajuns ziarist, deși senatorul îmi zicea câteodată :”hai vino și ia-mi un ”interviu”, măgarul! Cum vă spuneam, am cumpărat acea bijuterie și de atunci am înregistrat toate convorbirile care au avut loc în biroul senatorului, chiar și alaltăieri când am fost la Sprințaru acasă am înregistrat discuțiile.
-De ce ai făcut asta?
-Tânjală m-a considerat o sclavă sexulă, de care se putea folosi cum voia el. Nu mă întrebați de ce nu am plecat. L-a început a fost corect cu mine, m-a făcut să mă îndrăgostesc de el, apoi m-a rugat să am „grijă„ de Guriță că este cam tălâmb și este, iar mai târziu, sub pretextul că este la ananghie să mă culc cu diverși granguri pentru a-l ajuta pe el. În final m-am gândit să fac aceste înregistrări, apoi l-a bucuria pe care o voi simți, când am să-l distrug!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu