Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 8 iulie 2017

Primarul V



     Brumă groasă se așternuse peste sat. Pomii erau îmbrăcați în ghirlande albe, gerul brodase cu migală dantelării de mătase pe nuditatea copacilor desfrunziți.
Fumul argintiu ieșit din coșurile caselor, se rotea în cerc, suflat de rafalele de vânt, apoi timid se înălța spre cer. Pe geamul ferestrelor gerul pictase flori de toate felurile, erau tablourile lui Aman, simple, incolore și reci.
    Gheorghe a ieșit din casă îmbrăcat cu haina scurtă din stofă, primită cadou de la un consilier trimis în schimb de experiență într-un sat din Finlanda cu care comuna lor era înfrățită, pe cap cu o căciulă neagră din pielicică de  miel merinos lucioasă și cu cârlionți mici și mătăsoși, cu mâinile adânc înfipte în buzunarele calde ale scurtei, a privit  în lungul drumului negru și înghețat, cu petice albe de brumă, apoi cu pas hotărât a plecat spre primărie. Nu a intrat bine în curtea largă, cu pomi roditori, acum înghețați din cauza temperaturi de  minus 8 grade Celsius, că a și fost luat cu asalt de o ceată de țărani.
-Domn primar, -spuse unul înalt ca un brad, slab ca un țâr, cu o căciulă desfundată pe cap, altfel aprig la vorbă și repezit la gesturi-domn primar a venit iarna.
-A venit Vasile, am vrut eu să mă ațin la ea, dar nu-mi merse, ea trecu dealu* mai repede, acum, de când i se pleoști vârful.
-Ce vârf Gheorghe? Ce tot spui acolo?
-Spun Lisandre că de când a plecat dealul peste casele voastre, acum nu mai este așa de înalt, iar iarna a profitat de breșa făcută în mal și a intrat pe acolo în sat. Ce este așa de greu?
-E greu Gheorghe-spuse Lisandru, un om scund și gros, cu burta răsfrântă peste chimirul lat prins în trei curelușe cu catarame alămite-a venit iarna...
-Asta ai mai spus-o și o văd și eu...
-Da, dar nu o simți. Azi noapte am pus pe noi încă o haină că înghețam de frig cu baba în vagonul cela. Ce se aude cu casele noastre? Când sunt gata?
-La primăvară, am sistat lucrările, constructorul voia să mai lucreze, nu le-am dat voie. Treaba trebuie făcută temeinic, nu să ne trezim că în vară pică tencuiala de pe pereți. E bine cum sunt acum. Toate de roșu și învelite. Fiecare să mergeți la casa pe care o veți avea și să astupați găurile lăsate pentru ferestre și uși pentru ca viscolul să nu bage zăpada în casă, la fel și acoperișul să-l protejați.
-Da ce băi nea Gheorghe, asta e treaba noastră?
-Da a cui treabă este Săndele neică?
-A voastră,  a primăriei.-spuse Săndel un bărbat tânăr la vreo 40 de ani, cu mustăți mari și negre  răsucite-n sus, doar în dreptul nărilor erau îngălbenite de tutun, pe cap cu o căciulă brumărie de oaie și cu țigara în colțul buzelor groase și roși.
-De ce băiete e treaba primăriei, am trimis eu dealul peste voi? Nu v-am lăsat eu să vă asigurați locuințele?
-Acu ce faci, te iei de noi cu asigurarea?
-Nu Săndele, doar încerc să-ți spun că este indicat să-ți scoți dracu mâinile din buzunare și să faci cum ți-am spus, dacă vrei să ai casă cu zidurile sănătoase, dacă nu, să faci ce vrei, tu vei sta în ea, dacă nu ești în stare să faci cum ți-am spus, să-ți fie rușine!
-Ușurel domn primar, nu te aprinde și mata așa ca iască din fulger. A zis o vorbă proastă, ce vrei, e tânăr! Trebuie să-l înțelegem. Treaba nu este că noi nu vrem să facem, nu avem din ce să facem obloane. Primăria ne poate ajuta cu ceva?
-Nu, v-am dat ajutoare în vară, ce ați făcut cu banii?
-Au fost 2000 de lei, s-au cheltuit.
-Cum Lisandre, voi aveți pensie, pe ce ați cheltuit banii? Tot ce vă lipsea  vi s-a adus de la oameni din sat.
-Așa este domn primar, dar am fost „informați„ de unul de la primărie că ne mai dai câteva sute de lei la fiecare, spunea ăla că s-ar fi strâns mai mulți bani de la cetățeni, o parte i-ați fi oprit la primărie să ne fie dați acum în gura iernii.
-Voi sunteți nebuni? Ce vorbă e asta? V-am dat tot  astă vară, alți bani nu mai am.
-Cum știți dvs, însă „sursa”, parcă așa se zice nu?) ne îndemnă să vă reclamăm la DNA, dar noi nu am fost de acord.
-Reclamați-mă ! Întotdeauna cel care face bine își aude de rău. Știți voi proverbul cu facerea de bine e...! Vedeți voi magazia aia mare în care țineam odată lemnele și uneltele primăriei? O demontați frumos, fără să stricați scândura, o împărțiți între voi și faceți obloane pentru case.
-Cine să o dărâme, noi?
-Da, voi o dărâmați, dacă vă trebuie scândură!
-De ce nu pui mata oamenii care iau ajutor social să dărâme baraca, apoi să facă obloane și să le bată la case?
-Am pierdut destul timp cu voi, mai am și alte probleme de rezolvat. Ziua bună!
-De ce s-o fi supărat mă? Că nu ziserăm nimic de rău?
-Ba da măi Săndele, ai zis. Ști tu proverbul cu :„muiați-s posmagii?” Noi suntem leneșul din căruță. Hai mai bine să dărâmăm barca și să ne apărăm casele, primăria face destule, să facem și noi ceva.
Țăranii au plecat, unii bucuroși că au găsit înțelegere la primar și le-a dat scândură, alții bombănind că vor trebui să muncească.
În birou, Manuela îl aștepta de mult, urmărise de la geam discuția dintre primar și săteni, de fiecare dată când vreunul dintre țărani gesticula mai aprins și se băga în sufletul lui Gheorghe, inima ei bătea să sară din piept de emoție. Noroc că iubitul ei era un bun diplomat și negociator, știa să iasă din orice încurcătură.
-Ce faci aici, mă aștepți de mult?
-Da, trebuie să mergi la județ, a sunat de la cabinetul senatorului și Asudatu de la Consiliu.
-Bine, pornește mașina, mergem la oraș.
-Am înțeles, ce îi spun șoferului?
-E liber azi, să bea în sănătatea mea, dă-i banii ăștia!-primarul a pus în mâna femeii 10 lei pentru șofer.
O dată intrați în oraș Manuela a întors capul spre Gheorghe:
-Unde mergem pentru început?
-Hai la Consiliu, apoi venim la senator.
Viorel Asudatu i-a primit cordial, așa cum aștepți pe cineva încărcat cu daruri.
-Bine ați venit! Domnu* primar, de atâta timp să nu mai dați pe la noi? Se Poate?
-Am fost ocupat, de dimineața până seara tot pe șantier, m-a prins iarna și nu am reușit să termin lucrările.
-Dă-le în colo de probleme, pentru noi nu ai nimic? Vine acuș Moș Nicolae și șefii ăștia ai mei își pun ghetuțele la fereastră mai ceva ca ăia mici. Ce le pun în ele?
-Nu știu, nu aveți fonduri pentru asemenea evenimente?-Gheorghe Sprințaru se făcea că nu înțelege unde bate funcționarul consiliului.
-Nu te mai face că nu pricepi! Cum ne-a fost înțelegerea?
-Știu, dar există o problemă. Specialiștii noștri nu au făcut proiectul cu simț de răspundere, ei au mers doar pe economii în detrimentul calității. Așa ceva nu accept. Când vom termina lucrarea, tragem linie, vedem cât s-a cheltuit, câți bani au „rămas” și împărțim frățește câștigul. Un leu dacă rămâne, iau eu 20 de bani, restul îi trimit la voi să-i împărțiți. Așa ne-a fost vorba, dar până nu sunt gata lucrările, nu vedeți nici un leu.
-Să nu mai vii la mine, că nu te mai ajut.
-Dumneavoastră hotărâți! Acu eu vă las, merg la senator să vedem ce zice!
Gheorghe împreună cu Manuela au ieșit pe ușă, urmăriți de înjurăturile printre dinți ale lui Asudatu și de privirea descurajată a Mădălinei Bursuc, secretara biroului.
Cu scârțâit de frâne mașina primăriei a oprit în fața biroului senatorial.
-Rămâi în mașină, nu vreau să-i dau capăt de vorbă senatorului.
Sprințaru cu pas demn, era pentru prima dată, de când era primar, când nu aducea plocoane mai marilor de la județ, a străbătut sala de așteptare și a bătut la ușa secretarei.
Luluța Belferu când l-a văzut, i s-a luminat fața, era gata să-l ia în brațe de bucurie. A deschis ușa biroului senatorial și a strigat radiind de fericire:
-Domnul primar Sprințaru a venit în audiență.
Tânjală s-a ridicat de pe scaunul directorial, larg, cu cotiere din piele și speteaza înaltă cât a unui tron domnesc și a venit în întâmpinarea lui Gheorghe:
-Spune domn primar, cum stăm cu lucrările, întâi cetățenii, apoi ne ocupăm și de noi, dacă mai este timp.
-Excelență, vă mulțumesc pentru ajutor...
-Ei, lasă, am făcut ce am putut, grija față de cetățean este lege pentru mine. Cetățeanul este votantul meu, prin urmare eu sunt servitorul celui care m-a ales. Spune, spune domnule primar!
-Datorită intervenției dumneavoastră și a banilor sosiți de la guvern, am putut demara lucrările de construcție a locuințelor pentru sinistrați și a consolidării dealului surpat. Ne-am oprit acum, temperaturile au scăzut mult, nu vreau să risc să facem lucru de mântuială, reluăm în primăvară. Ne aflăm în grafic cu construcțiile, chiar avem un ușor avans.
-Mă bucur, râde sufletul în mine când știu, că și eu am contribuit cu puțin l-a ajutorarea celor aflați în nevoi. Dar, i-a spune Gheorghe, pentru mine nu ai nimic?
-Sătenii vă asigură de toată stima și recunoștința lor și vă asigură că veți avea votul lor la viitoarele alegeri. –Primarul privea hâtru pe lângă Tânjală, își râdea în barbă și abia aștepta replica senatorului.
-Primarule, recunoștința și stima nu au ținut niciodată de foame, iar mie îmi este foame, am cheltuit mult în Tanganyka.
-Nu v-a plătit statul deplasarea, dormitul și hrana?
-Ba da Gheorghe, dar trebuia să le mulțumesc și eu celor care m-au trimis, mulți au crezut că îmi fac un hatâr că mă lasă să merg la Congres. Nu au înțeles nici acum importanța hotărârilor luate acolo.
-E drept excelență că nici eu nu prea le-am înțeles, dar nici nu cred că trebuie.-Primarul făcuse o mutră tâmpă, ca unul care nu pricepe.
-Spune-mi te rog, bani nu v-au rămas? Despre asta e vorba, despre bani, întotdeauna este vorba de bani. Am nevoie de bani și tu ești speranța mea, după cum ne-am înțeles.
-Mă doare sufletul pentru dumneavoastră și pentru faptul că vă voi decepționa, nu am nici un ban. Am în mașină 5 litri de țuică și 2 l de vișinată din producția proprie.
-Mă jignești Sprințarule, cum ne-am înțeles noi, acum vii cu chestii ridicole?
-Au costat lucrările mai mult decât a fost prevăzut, nu pot face lucru de mântuială, au fost refăcute calculele la proiect.
-Nu mă interesează pe mine că tu faci lucru bun, pe mine mă interesează unde sunt banii mei, auzi? Banii mei, asta vreau!-Tânjală țipa și bătea cu pumnul în masă, ochii injectați îi ieșiseră din orbite.
-Nu sunt, s-au cheltuit, dealul trebuie să fie bine consolidat, nu vreau ca la anul să plece iar la vale.
-Băi, te distrug, unde sunt banii mei?-Senatorul o ținea una și bună, pe el nu-l interesau explicațiile, el știa doar că primarul l-a furat.
-Domnule senator, calmați-vă! Să vorbim ca doi oameni întregi la cap. La primăvară când lucrările se vor finaliza atunci vom trage linie și socotim, iar ce bani vor rămâne îi vom împărți așa cum am discutat.
-Cum să mă calmez mă, când liderul de grup din Senat mă așteaptă să-i duc „dreptul”? Pe ăla nu-l interesează explicațiile tale, vrea banii, simplu, banii! Tu ești greu de cap? Dă-o dracu de lucrare, venea cineva să vadă cât ciment ai pus acolo, cât fier beton, ce dacă pleca iar malul? Îl mai consolidam o dată. Alți bani altă distracție.
-Nu, excelență, eu răspund de lucrări, prin urmare nu-mi pot bate joc de ele. Apoi îmi era teamă și de dumneavoastră știindu-vă cât de mult țineți la electorat. Nu am riscat să intru în conflict cu alesul neamului.-Primarul se uita cu coada ochiului, abia reținând-și râsul, senatorul spumega de furie.
-Nu te voi mai ajuta niciodată, nici măcar nu ești din partidul meu.
-Excelență, îmi amintesc cât de tandru, cât de afectuos erați cu Luluța, cum se alinta ea în timp ce dumneavoastră o sărutați. Doamne, măcar pentru ea și tot trebuia să aduc ceva! Data viitoare voi fi mai atent!
Vorbele cu tâlc ale primarului au făcut ca furtuna de pe fața senatorului să dispară, în locul ei a apărut teama.
-Gheorghe, văd eu cum mă descurc cu hienele din partid, bine ai făcut! Cetățeanul pe primul loc, el trebuie să aibă prioritate. Unde ziceai că ai țuica?
-În mașină domn senator, o aduc mintenaș, să aduc și vișinata? Poate o vrea duduia Luluța.
-Adu-le Gheorghe, adu-le!-În gândul lui, Tânjală îl înjura de mama focului fiindcă îl lăsase fără bani. Nu mai putea zice nimic, îl amenințase voalat cu divulgarea iubirii lui pentru Luluța Belferu.
-Gata Manuela, mergem acasă, am lămurit toate lucrurile aici. Când ajungem la birou să-mi faci o cafea că vreau să stăm amândoi de vorbă în cămăruța secretă.
-Diseară Gheorghe, acum vei avea multe treburi la birou de rezolvat, iar eu trebuie să pregătesc ședința de consiliu din această seară. Există o propunere pentru cumpărarea unui tractor cu plug pentru deszăpezire. Eu zic că este bună ideea, nu angajăm șofer, folosim dintre cei care primesc ajutoare, vor face orele de prestație pe tractor.
-Da,ai dreptate!-Gheorghe a oftat din toți bojogii.-Totuși diseară nu plec acasă până ce nu vorbim. Adrian m-a anunțat că de Crăciun se logodește cu Crina. Chestiunea este crucială. Nu știu cum să procedez, de când a plecat la facultate la 1 octombrie nici măcar un telefon nu mi-a dat, nici nu a întrebat de mine. S-a angajat spălător de vase într-un mare restaurant și se întreține singur. Nu a luat nici măcar un leu din contul pe care îl avea pus de mine la dispoziția lui pentru alimentarea cardului.
-Gheorghe, dacă nu vei lua o hotărâre înțeleaptă, vei pierde copilul ăsta. Lasă mândria, dă-i binecuvântarea băiatului să se însoare cu cine îi este drag, nu-i zdrobi inima!
-Nu pot, cum să fiu cuscru cu Fărâmiță?!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu