Totalul afișărilor de pagină

marți, 18 iulie 2017

Primarul VIII



-Domnule, copilul este al meu, în ce privește tatăl, nu se va ști niciodată cine este. Mi-am dorit un copil, am apelat la un bărbat, acesta a acceptat, cu condiția să nu dezvălui niciodată identitatea lui. Dacă vreodată voi fi dezlegată de această interdicție, vă voi spune , regret că nu vă pot satisface curiozitatea cu atât mai mult cu cât,  comportamentul  dumneavoastră față de mine este unul deschis și protector.
-Gurile rele, știți cum este lumea, spun că ar fi copilul primarului. -Procurorul părea că făcuse remarca dezinteresat, ca pe un fapt divers.
Manuela se aștepta ca anchetatorul să afle și să o întrebe cine este tatăl băiatului său, de aceea nici un mușchi nu s-a clintit pe fața ei.
-Gura lumii doar pământul o astupă, așa sună proverbul.-Femeia i-a răspuns susținându-i privirea cu ochii ei care acum aveau reflexe verzui.
-Nu iese fum fără foc.-a continuat procurorul tirada proverbelor.-Există un sâmbure de adevăr în toată această poveste, îmi spuneți care este?
- Domnul primar m-a adunat de pe drumuri și mi-a dat serviciu atunci când ,abandonată fiind, muream de foame , acesta este un fapt real. Mai departe sunt fabulații, scenarii ale babelor de pe marginea șanțului. Încă odată regret, că nu vă pot spune cine este tatăl copilului.
-Câți bani v-a dat primarul, din banii strânși pentru sinistrați? Procurorul schimbase tonul.
Manuela s-a uitat fix în ochii lui, s-a plecat puțin în față, apoi senină i-a răspuns:
-Nici un leu, banii, din câte am auzit, au fost  împărțiți oamenilor de către vice.
-Este adevărat că înaintea ședințelor de consiliu, dumneavoastră sugerați consilierilor, cum trebuie să voteze proiectele aflate pe ordinea de zi?
-Da, este adevărat, mă bucur de încrederea lor, consilierii sunt bucuroși să afle părerea mea despre proiectele aflate în dezbatere, asta nu înseamnă că votează cum le sugerez eu, poate cu totul accidental să se potrivească votul lor cu ce am sugerat eu. Manuela  cu fiecare răspuns prindea mai multă încredere în ea. Se știa o femeie inteligentă, iar faptul că lucrează ca femeie de serviciu putea fi un atu de partea ei, procurorul tratând-o ca atare, nu ca pe o femeie capabilă așa cum era în realitate.
-Sunteți portavocea primarului când sfătuiți consilierii?-Procurorul era nemulțumit de modul în care se desfășura ancheta, lăsase curtenia, adoptase un ton aspru,deși o plăcea și și-o dorea în pat pe Manuela fie și pentru o noapte, îl înnebunise albeața sânilor în care se scăldau razele becului mult prea puternic pentru mărimea biroului,
-Care este relația dumneavoastră cu Florica, soția primarului?
-Nici una, Doamna, cum îi spun eu, este o femeie retrasă care nu socializează aproape cu nimeni.
-Eu am auzit, că vă ocolește pe dumneavoastra în mod special. -Procurorul simțea că își pierde răbdarea, de unde se așteptase ca Manuela să fie o pradă ușoară, se dovedea  a fi o nucă tare.
-Posibil, toată lumea a bârfit pe seama mea când am născut, primarul a fost dat părintele natural al copilului, sigur că asemenea bârfe au ajuns și la urechile Doamnei. Cred că această calomnie a fost un motiv serios să mă ocolească.
-Și nu este adevărat? -Procurorul insista, recunoscând că primarul este tatăl copilului, putea mai ușor să o încolțească.
-Domnule procuror, are vreo relevanță pentru dumneavoastră?
-Da, are, faptul că  este tatăl copilului, vă face pe dumneavoastră să-l apărați.
-Răspunsul este un nu categoric, vă rog să nu mai insistați. Pierdem timpul. -Femeia era calmă, dar în același timp încerca să atragă atenția procurorului asupra ei, voia să-și încerce farmecele. O făcea discret, pentru a nu deveni vulgară.
-Arnăutu mi-a declarat că din banii strânși de la populație pentru sinistrați, primarul a oprit 1000 de lei, dumneavoastră ați primit 200 de lei, iar vicele 800 de lei.
-Nu știu nimic, banii au fost strânși de paznicul primăriei împreună cu încă o persoană, s-au întocmit tabele cu sumele date de cetățeni, altceva nu știu.
-De ce vă făcea primarul, întotdeauna, porție din banii iliciți primiți din diferite surse?-Tonul din glasul anchetatorului a fost ridicat și glacial, semn că prietenia se terminase.
-Îmi făcea porție? Acum aud pentru prima dată despre asta. Nenorociții!
-Manuela, încerci să mă prostești! -Zenobie își mușca mustața.
-Nu, doar aflu lucruri pe care nu le știam.
Calmul femeii îl descumpănea, era procuror cu experiență, încă nu întâlnise pe cineva mai stăpân pe el, până și oamenii cu adevărat nevinovați, în fața lui erau   timorați, înfricoșați de numele instituției. Femeia din fața lui, fie era cu adevărat nevinovată sau avea un psihic foarte puternic.
-Manuela, îți poți suna avocatul, dacă nu ai, îți oferim unul  din oficiu. Vocea metalică a lui Zenobie a sunat amenințătoare.
-Sunt inculpată? Eu nu am nevoie de avocat, apărătorul trebuie să apere un vinovat, eu sunt nevinovată.
-Asta este procedura, te anunț în mod oficial că ești complice la furt și acte de corupție, vei primi un avocat din oficiu.
-Domnule procuror, sunt angajată în primărie ca femeie de serviciu. De ce m-ar plăti cineva? Cu ce să-l ajut eu? Este aberant. Mă plătește primarul? Pentru ce? Dacă vrea să-mi dea un ban, mi-l aduce acasă, nu trebuie să mi-l dea de față cu vicele. –Calmă, Manuela demonta acuzațiile lui Arnăutu.
-Încă odată te întreb? Primarul este tatăl copilului tău?-Zenobie își pierduse răbdarea, de nervi își mușca vârful mustății.
-Nu! –Femeia răspundea calm, privind în ochii anchetatorului și ținând mâinile în poală.
-Ai primit sume de bani de la primar?
-Nu!
-Femeie, îți îngreunezi situația, nu pe tine te vreau în dosarul ăsta, pe primar vreau să-l agăț, ai văzut ce avere are, toată e făcută din furt, vreau să-l fac să plătească pentru toate hoțiile și fărădelegile lui. Și tu ai să mă ajuți!
-Domnule procuror, vă dau tot ce vreți-privirea femeii a coborât galeșă, în obraji i-a apărut puțină roșeață-dar nu-mi cereți ,să-l vând pe acela care mi-a dat o pâine când eram pe drumuri muritoare de foame. Cereți-mă pe mine să vă fiu slugă, metresă, sclavă, ce vreți, nu-mi porunciți să-l trădez pe acela care, a făcut pentru mine mai mult decât toată familia mea, pe care nu am cunoscut-o niciodată.-Glasul femeii era înălțător, deși vorbea încet, cuvintele ei îl loveau în inimă pe procuror.
-În noaptea asta dormi aici, în beciul poliției! Dacă mâine te vei hotărî să vorbești,  îți voi da drumul.
Încătușată, Manuela, a fost condusă de mascați în arest, aproape de iubitul ei, pe care nu avea totuși cum să-l vadă.
Procurorul Zenobie se plimba nervos prin biroul devenit dintr-o dată prea mic, a deschis geamurile, simțea că se înăbușă. Îl descumpănise discuția cu Manuela, calmul ei, cuvintele rostite clar, fără modulații de voce, privirea directă, frumusețea ei, toate îl fascinaseră. Era nevinovată, chiar dacă primise bani, nu făcuse nici un act ilegal, sumele primite puteau fi pentru întreținerea copilului, iar faptul că îi făcea porție de față cu vicele Arnăutu era doar, pentru a smulge din porția subalternului.
A deschis o ușă care dădea într-un mic cabinet, aici aștepta Arnăutu de câteva ore să fie anchetat. Nu era temător, avea promisiunea procurorului că nu i se va întâmpla nimic rău.
-Intră!- Glasul metalic al anchetatorului a tăiat ca o lamă ascuțită în inima vicelui.
-Ai încurcat-o Arnăutule!...Pușcăria te mănâncă! Toate probele duc la tine.
-Domn procuror, să moară mama, asta mi-e sfânta cruce, -Gigel  Arnăutu îngenuchiase în fața procurorului, își făcea cruci mari și bătea mătănii,-să n-apuc să văd ziua de mâine, dacă nu vă spun adevărul.
-Spune-l  vierme! –Zenobie se uita scârbit la umilința omului fricos.
-Păi  l-am spus, primarul a dat ordin să modific tabelele-Gigel privea de jos în sus la anchetatorul care,  ridicat în picioare, părea un zeu pentru el smerit prosternat la picioarele lui.
-Nu ai spus nimic, primarul nu recunoaște, alte probe ai?
-Nu am, mânca-ți-aș sufletul,dar așa au stat lucrurile, cum vă spun, zău nu vă mint,-omul  începuse să plângă de -adevăratelea. Lacrimile curgeau șiroaie din ochii lui.
-De ce făcea primarul porție din banii furați și Manuelei?
-Nu știu, nu-mi explica, iar eu nu ceream lămuriri, eram mulțumit că mă miluia și pe mine.
-Tabelele originale și cele contrafăcute, cele cu sumele de bani strânse de la populație, sunt semnate de tine, așa este?
-Da, să trăiți! Eu le-am semnat, așa mi-a ordonat primarul.
-În mare rahat ai intrat Arnăutule! Mergi acasă, te gândești, cauți, întrebi, cercetezi, faci ce crezi, să-mi vii cu probe împotriva lui Sprințaru, altfel, îi dau lui drumul și te închid pe tine. Ai înțeles, vierme? Ești un păduche c..., nu am ce face cu un idiot ca tine, îl vreau pe primar și pe senatorul Tânjală. Când ai astfel de probe, să vii la mine să mă informezi, ai o săptămână, atât, o săptămână!
Procurorul turba, intrase într-o horă pe care nu o știa juca, nu-i cunoștea pașii. A apăsat  butonul soneriei,  imediat și-a făcut apariția un agent.
-Adu-mi femeia pe care am reținut-o acum o oră!
-Am înțeles!
Manuela a intrat relaxată în biroul procurorului, nu arăta a fi speriată, deși în sufletul ei era înfricoșată, știa să se stăpânească și să-și mascheze trăirile interioare. Învățase în anii grei petrecuți în orfelinatele țării, acolo câștiga doar cel care știa să mintă. Minciuna, în acele locuri, făcea diferența între iertare și pedeapsă. În orfelinate adevărul nu ajuta pe cel internat. Spre exemplu, dacă cineva făcea o boacănă și recunoștea era pedepsit, dacă știa să mintă și susținea că nu este el vinovat, scăpa.
Zenobie se uita la fața senină a femeii și nu înțelegea nimic, Manuela era adusă din celula arestului. Nu o înspăimântase acele camere mici cu WC turcesc  lângă pat? Zăbrele la geam și zgomotele zăvoarelor care încuiau  și descuiau ușile?  Vizitele încadrate în uși prin care se putea viola intimitatea arestaților? Nici cearceafurile rupte și murdare? Nici pereții jupuiți și plini de inscripții obscene? Ce fel de om era? Manuela arăta de parcă era adusă dintr-o cameră de hotel. Zenobie nu știa că viața femeii, din fața lui, din fragedă copilărie, poate de la naștere și până la majorat o petrecuse în camere aproape identice cu cele din arest, lipseau agenții de pe hol.
-Te-ai hotărât să vorbești?
-Sigur că da, întrebați-mă!
-Câți banii ți-a dat primarul Gheorghe Sprințaru?
-Aveți o idee fixă cu banii primarului, v-am răspuns, repet, nu mi-a dat nici un ban.
Calmul femeii îl irita la maxim, se abținea să nu izbucnească.
-Bine, ia-ți geanta, ești liberă!
Manuela cu geanta în mână a plecat, la poartă agentul îi înmâna telefonul, când s-a auzit o voce din spate:
-Te duc eu acasă, ploaia nu s-a oprit.
-Mulțumesc!
Amândoi s-au urcat în mașină, procurorul la volan, iar femeia în spate, o mare parte din drum procurorul a condus tăcut, doar din când în când arunca priviri fugare în oglinda retrovizoare, îl înnebunea frumusețea sânilor femeii.
-Mi-ar fi plăcut să te cunosc în alte condiții, ești o femeie foarte frumoasă!
-Vă mulțumesc! Sunt o femeie obișnuită!
-Nu vrei să facem un mic ocol, să oprim la pensiunea din pădurice? Am sta mai mult de vorbă și ne-am cunoaște mai bine.
-Domnule procuror, nu cred că acum aș putea fi o bună parteneră de „discuții„. Poate altă dată...cine știe.
-Insist, îmi ești tare dragă, te vreau!
-Îmi pare rău, nu am dispoziția necesară, nu sunt o profesionistă să fac sex la comandă. Pentru a ajunge la mine vă trebuie mai mult decât amenințarea cu arestul. Vă rog să opriți mașina! Am ajuns în sat, de aici merg pe jos. –Vocea Manuelei își pierduse din drăgălășenie, devenise autoritară, câștigase războiul cu procurorul.
Zenobie a fost nevoit să oprească mașina, femeia a salutat, apoi a coborât. Bărbatul a mai rămas preț de câteva clipe privind femeia, care, la adăpostul umbrelei, mergea prin ploaia măruntă și deasă.
Florica nu-și găsea locul, de când Gheorghe fusese arestat, era  dezorientată, nu dormea, nu mânca, singură în toată casa, urca la etaj, apoi cobora la parter fără a avea o treabă anume. Un lătrat scurt al câinelui a făcut-o să tresară. Ușa s-a deschis și în prag s-a oprit copilul ei.
-Bine ai venit Adi! -Cum l-a văzut, Florica s-a aruncat în brațele băiatului, nu-l mai văzuse de mai mult de 10 luni. Ce faci băiatul mamei?

-Sunt bine mamă! Ce s-a întâmplat cu tata?-Adrian, chiar dacă se certase cu părintele său, nu putea fi indiferent la necazurile lui.- Mamă, ești plânsă și obosită!
-A fost...arestat. De două  zeci de zile. Am fost înștiințată că se află în custodia poliției. Am vorbit cu el l-a telefon, nu părea speriat,mi-a spus să stau liniștită că lucrurile au să se rezolve. Mă rugase să nu-ți spun nimic. Singurătatea mă omoară, am fost învățată să mi se aducă totul pe tavă, nu am știut să plătesc taxe sau utilități, să cumpăr ulei, zahăr sau ce îmi trebuia în casă, el se îngrijea să am totul, să nu duc grijă de nimic. Acum a trebuit să iau hotărâri singură, m-am speriat, nu am bani în casă, am cardul, dar nu știu să scot bani de pe el. Am trăit în umbra tatălui tău.
-Mamă, are avocat? –Adrian era mai îngrijorat, decât lăsa să se înțeleagă.










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu