Totalul afișărilor de pagină

luni, 21 august 2017

Chiar ne dorim refugiaţi şi imigranţi?

     Recent, într-o declaraţie de presă, domnul preşedinte, cred că al României, Werner Klaus Iohannis, spunea că Ţara, al cărui funcţionar suprem este, se angajează să primească peste 7000 de refugiaţi şi emigranţi. De curând, domnul Meleşcanu, ministrul de externe probabil tot al României, declara că România este gata să preia din Grecia şi Italia 1942 de refugiaţi, pe lângă cei 700 existenţi deja în România. Tot excelenţa sa , domnul Meleşcanu, spunea că România va trimite 800.000 de euro ajutor Coaliţiei pentru lupta împotriva statului Islamic. 340.000 de euro vom trimite în Siria ca ajutor pentru oamenii care suferă din cauza războiului. Deasemeni mai urmează o contribuţie care nu este încă stabilită pentru Fondul Uniunii Europene pentru ajutorarea refugiaţilor din Siria aflaţi în Turcia la ora actuală.
     Să le luăm pe rând. Până în urmă cu 15-16 ani lucrurile erau în regulă în toată zona orientului mijlociu, inclusiv Siria, Irak, Libia. Odată cu războiul din Irak, s-a destabilizat toată regiunea, mai mult decât atât, s-a deschis o cutie a Pandorei, bine ţinută în frâu de Sadam Hussein, s-a dat frâu luptei făţişe şi deschise între suniţi şi şiiţi şi a dus la autoproclamarea statului Islamic la graniţa dintre Irak şi Siria.
     Din toată povestea asta, noi ca ţară am pierdut aproape 2 miliarde de dolari pe care Irakul ni-i datora şi care nu au mai ajuns la noi din motive cunoscute de toată lumea, dar împotriva economiei României.
     Siria se află în centrul unor lupte de uzură şi de distrugere a ţării bucată cu bucată, bloc cu bloc, casă cu casă, şosea cu şosea. Aici şi-au dat mâna cele două mari puteri, evident aflate în tabere opuse, pentru a distruge o ţară care putea genera stabilitate. S-a spus că Bashar al-Assad, este un terorist care asupreşte propriul popor, probabil, acum dacă războiul va continua în acest ritm nu va mai ava popor, fie emigrează, se refugiază din calea morţii, fie vor fi victimele colaterale ale unui război nenorocit care se duce între vreo trei, patru tabere, fiecare revendicând faptul că dreptatea e de partea lui.
Germania, Franţa, SUA, Rusia, Emiratele Arabe Unite etc., au exportat armament de miliarde de euro în Siria către părţile aflate în conflict.
    Este absolut normal ca acele ţări care au un câştig în urma unor nenorociri să-şi asume şi rezultatul acţiunilor sale. Este clar că armamentul de când a fost fabricat s-a ştiut că folosirea lui aduce moartea, asta înseamnă că marile puteri ar trebui să-şi asume consecinţile faptelor lor, adică a exportului de arme care lor le-a adus profit, iar cumpărătorilor moartea.
Când am intrat în UE toată Europa se îngrozea la gândul că ţiganii din România vor emigra în vest, vai Doamne ce se vor face aceşti simandicoşi când vor veni extratereşti români.
Acum nu se mai îngrozeşte nimeni de milioanele de refugiaţi, mulţi, foarte mulţi, conserve teroriste.
      Departe de mine gândul de a condamna civili, oameni nevinovaţi, victime ale unei politici haotice de arătarea pumnului, de jandarm global al unui stat care va plăti odată şi odată pentru tot sângele nevinovat care s-a vărsat şi continuă să se verse. În mod sigur cetăţenii paşnici, aceşti refugiaţi şi emigranţi nu au cerut ca în ţările lor să fie războaie, şi-ar fi dorit să trăiască conform culturii şi religiei lor pe locul în care au trăit moşii şi strămoşii lor. Nu au fost lăsaţi, moartea care îi pândea la fiecare pas pe care îl făceau, la fiecare colţ de stradă sau în propria casă i-au determinat să ia drumul pribegiei.
     Dacă exista voinţă politică şi înţelegere la nivel înalt între marile puteri toate aceste războaie puteau fi aplanate. Ni se incubă ideea că noi trebuie să privim cu îngăduinţă şi împotriva propriei conştiinţe, ceea ce vedem şi percepem nu este realitatea, adevărul este acela pe care ni-l spun  nişte ziarişti vânduţi gen Radu Tudor şi alţii. Bieţii americani vor să aducă pacea, dar nu au pe unde din cauza ruşilor care le stau în cale. Nenorociţii! Doamne, ce frumos ne explică Gâdea şi ai lui cât de umani sunt copiii Unchiului Sam, cât au pătimit ei din cauza indienilor, din cauza negrilor şi a altor popoare colorate! Acum nimeni nu-i înţelege pe yankei când vor să împartă democraţie la toţi islamicii. Este adevărat că au mers cu tunuri, tancuri şi puşti automate, dar astea doar ca recuzită, pentru a fi cât mai convingători.
    În  Siria câştigă SUA şi Rusia, iar sirienii mor pentru că aşa s-a hotărât la Washington şi Moscova. Statul Islamic este o realitate, dar nu a apărut peste noapte, el a fost năşit de marile puteri care îl alimentează cu armament contra petrol, altfel ar fi dispărut de pe hartă. Migrarea şi refugiul islamicilor fac parte dintr-un plan complex şi secret, noi nu suntem părtaşi la beneficiul planului, ci doar contribuant la întreţinerea lui.
     Concluzia: abia avem ce să mâncăm noi, nu pentru că am fi o ţară săracă, ci pentru că este prost administrată, nu numai acum, ci de 27 de ani. Prin urmare, nu noi am contribuit la desrădăcinarea acestor oameni, nici nu trebuie să ne asumăm întreţinerea lor. Statele care au avut de câştigat din aceste războaie să-şi asume şi întreţinerea refugiaţilor şi a emigranţilor.
     Avem problemele noastre, nu ne trebuie altele. Cetăţenii noştri i-am izgonit peste graniţă, acum repopulăm România cu popoare străine de cultura şi religia noastră?




sâmbătă, 19 august 2017

Concluzii în urma internării în secţia de Recuperare Medicală a Spitalului Orăşenesc Pucioasa

     Era într-o luni de dimineaţă, căldura toridă deja se făcea simţită, un august fierbinte şi secetos ne pârjolea de mai bine de-o săptămână. Pregătit cu tot ce îmi trebuia pentru un sejur de 12 zile în secţia de Recuperare medicală a Spitalului Orăşenesc Pucioasa, am plecat cu maşina din Târgovişte spre locul unde trebuia să găsesc remediu artrozelor  mele bine aşezate în încheieturile oaselor.
Am intrat în Pucioasa pe soseaua aflată în reparaţie de o veşnicie, cu greu am trecut de porţiunile unde circulaţia era restricţionată, apoi am ţinut drumul drept spre munţi. Am trecut de spital , am virat pe prima ulicioară la dreapta, cu coada ochiului am apucat să văd unicul cerşetor al oraşului postat în acelaşi loc de ani de zile, este posibil să aibă carte de muncă la primărie şi să iasă la pensie când nu va mai putea cerşi . Sper că nu este vreun agent secret, deghizat în cerşetor şi are ca sarcină să urmărească vizitatorii care intră în muzeul de etnografie care se află în spatele lui, în sfârşit, nu este treaba mea, eu ne lucrând la SRI..Am continuat drumul spre dealul, care, măreţ se  vedea în faţa noastră, când, deodată, a apărut, pe lângă impunătoarea Biserică Catolică  “Sf. Luca”, un drum îngust la stânga care se înfunda exact în secţia de Recuperare Medicală  a Spitalului. Nu am băgat în seamă sediul Procuraturii de pe lângă Judecătoria Pucioasa care este aşezată  în spatele Bisericii. 
    Cu bagajul în mână am urcat “voiniceşte”, atât cât mă lăsau “ruginiturile” de la încheieturi, fiecare pas pe care îl făceam, pentru a avansa  pe scara din ciment , abruptă, prevăzută  cu o bară de sprijin, făcea să se audă un trosnet ca de fiare neunse.  Cu greutatea în mâini, adică bagajul  şi plumbul din picioare, din cauza formaţiunilor calcaroase depuse haotic,  am reuşit să ajung în salonul trei de la etaj. Nu-mi doream,  decât, să mă întind în pat într-o cameră răcoroasă, nu a fost să fie. Cum am deschis uşa am observat că geamurile nu au jaluzele sau draperii care ar fi putut estompa din căldura nemiloasă a soarelui arzător de lună august cu foc de luna lui cuptor. Ferestrele erau aşezate spre sud, căldura a fost, pe tot timpul  celor 12 zile de internare, un adevărat coşmar. Erau 30 de grade Celsius, în mod frecvent, în salon, saună în toată regula, blestemam  faptul că sunt contemporan cu schimbările climatice. Până la urmă, noi, cei cinci pacienţi internaţi în salonul trei, eram singurii oameni de pe Terra responsabili de încălzirea globală? Dacă nu eram, de ce naiba trebuia să dormim în seră?
Sper ca Managerul Spitalului să stea o zi şi să doarmă o singură noapte într-o asemenea încăpere, 

poate aşa îşi aduce aminte că nu este bine să risipească toţi banii, nu spun cum, ştie dânsul şi este bine să aplece urechea la cererea minunatei şefe de secţie, vorbesc aici de energica doctoriţă Mihai Liana şi să doteze saloanele dacă nu cu aer condiţionat, cel puţin cu protectoare antisolare.
    Dar secţia de Recuperare Medicală  are şi personal, nu numai  ferestre fierbinţi şi paturi încinse.
Am  urmărit activitatea personalului cu ochi critic şi cârcotaş, spre bucuria mea nu am ce reproşa unui colectiv  bine condus.
Asistenta şefă, o tânără care îşi face bine treaba, fără să se facă remarcată prin ţipete, isterii şi alte lucruri din recuzita asistentelor şefe  care ţin cu tot dinadinsul să te facă să înţelegi, că ea este bosul.
Infirmierele, tăcute, respectuoase, cu bun simţ, îşi fac treaba, asta se vede din curăţenia de pe secţie, saloane, baie, WC-uri , cabinete, săli de procedură.
Asistentele, atât cele de pe secţie cât şi cele din cabinetele de proceduri  sunt atente la suferinţa pacienţilor, ajutând, dacă este cazul, bolnavul acolo unde nu poate (să se aşeze pe pat, să se ridice, să facă anumite mişcări, etc), sunt calde,umane, şi profesioniste. Nu vreau să menţionez niciun nume din teama de a nu uita pe cineva. Felicitări tuturor! Felicitări doctoriţei Mihai Liana!
Cazarmamentul  din saloane este nou şi curat. Se observă o schimbare datorată noii şefe de secţie, am înţeles că este de doar două luni. Succes!
     Hrana, veşnica poveste, am mai scris despre asta în 2013, PROASTĂ.
Mâncarea pregătită în doru leli, adică fără simţ de răspundere, asta presupune că nu controlează  nimeni bucătăria, bucătarii şi aspectul mâncării. Am căutat să fiu înţelegător, nu fac discuţia de carne, de mărimea porţiei. Apropo, de unde naiba or fi luând pulpiţele de pui? Încă nu am văzut altele atât de mici. Dar, am promis că nu voi face caz de mărimea sau inexistenţa porţiei de carne, mă voi referi doar la conţinutul mâncării din farfurie. Mâncare de fasole verde, ei bine, mă aşteptam să găsesc fasole verde, eventual ceapă, morcov, ardei, roşii, etc., în farfurie era sos rămas de la 9 martie, atunci când se fac mucenicii, cine nu ştie, este un sos alb din apă şi făină îngroşat până la limita curgerii, în care puseseră, probabil pentru decor, câteva teci de fasole verde. Pe acelaşi principiu era pregătită şi mâncarea de cartofi , dar şi spanacul acru din conservă numai bun pentru o indigestie de toată frumuseţea, care, putea abate atenţia de la căldura din cameră.
Nu vreau să fiu nedrept, sunt zile în care mâncarea este pregătită cu atenţie, atunci se simte şi gustul şi aspectul şi aroma, toate de toată lauda. Am mâncat ardei umpluţi cu carne având  un sos ca la marile restaurante, asta înseamnă că nu de bani se duce lipsa în bucătărie ci de bun simţ şi poate, de faptul că, bucătăria are prea mulţi abonaţi la cazanul cu carne dintre aceia care nu ar trebui să treacă pragul bucătăriei ,decât, pentru a face control .
    Dacă trec peste micile, marile , neajunsuri extra medicale, pot spune că la plecare am coborât cu bagajul mult mai uşor, este drept că dispăruse mâncarea din troller, oasele nu se mai văitau, nu mai trosneau, iar eu puteam să merg ca un om de 66 de ani care nu are probleme, mari, medicale.
Vreau să spun că tratamentul de care am beneficiat  a fost eficient.
     Mulţumesc pe această cale tuturor asistentelor de la fizioterapie, kino-terapeutului, asistentelor de pe secţie şi infirmierelor . Am nominalizat doar asistentele cu care am lucrat, pe celelalte nu le cunosc şi nu am vrut să fac aprecieri, fie şi laudative, fără să le ştiu.
     Mulţumesc doamnei doctor Mihai Liana!
     


sâmbătă, 5 august 2017

Primarul XII

    Venise primăvara, pământul mirosea a reavăn, din ogoare ieșea abur, se încălzea, apăruseră primii mugurii la pomi, ghioceii deja înfloriseră, erau ca niște mici clopoței dantelați pe margine. Păsărele cântau o muzică veselă, ritmică și melodioasă.
Ion Tânjală își vedea liniștit de treburile curente de la senat și din teritoriu. Noua asistentă s-a dovedit a fi o femeie destoinică, profesionistă și serioasă. Era atras ca un magnet de Corina, însă niciodată nu a spus un cuvânt care putea avea o conotație cu înțeles sexual.
Într-o seară, după ce susținuse un discurs foarte apreciat în fața studenților de la științe politice, era împreună cu asistenta sa, Corina Dumbravă, într-un local discret dintr-un cartier rezidențial.
-Mulțumesc Corina, discursul scris de tine a avut un real succes...!
-Da, dar, patosul și elocința dumneavoastră i-a dat strălucirea! -Corina pentru prima dată,era provocatoare și cu un zâmbet cuceritor în colțul buzelor senzuale.
Ion, o privea lacom, era, ca un animal care pândește prada, pregătit să atace, toate simțurile erau încordate și gata să răspundă dacă se ivea ocazia.
-Am apreciat la dumneavoastră, domnule senator, faptul că, deși ați  văzut că sunt tânără, frumușică și mai ales că serviciul pe care îl am, vi-l datorez, nu ați tăbărât pe mine, așa cum s-a întâmplat la ultimul loc de muncă,acolo, din prima seară directorul m-a invitat la hotel să dau „probă de lucru” îi spunea el. Adică, să mă culc cu el. Nu am vrut la început, dar a fost așa de tandru, așa frumos s-a purtat, atât de bine a știut să mă poarte pe culmile extazului, că nu am mai renunțat eu la el. Mă îndrăgostisem, nu el a fost primul bărbat cu care m-am culcat, el a fost primul care m-a ridicat din rândul muritorilor și m-a așezat printre fericitele femei care au cunoscut voluptatea. După un an de fericire a fost arestat, iar eu a trebuit să-mi caut alt job, acolo nu mai puteam lucra. Vă mulțumesc că mi-ați întins o mână de ajutor!
-M-a impresionat sinceritatea povestirii, puține femei ar fi spus adevărul. Mă bucur  că ești o femeie sinceră, directă și fără prejudecăți. Ai fost pe cale să-mi descri și modul în care vă iubeați.-Tânjală se aprinsese la față, dorința ajunsese la o intensitate maximă, nu-și mai găsea cuvintele.
Ca din întâmplare, sub masă, piciorul Corinei se lipise de piciorul senatorului. Ea vorbea, povestea o întâmplare din copilărie, Ion nu mai auzea nimic, mâna femeii a cuprins mâna bărbatului, degetele ei tremurau ușor.
-Corina, în seara asta aș fi vrut să mai lucrăm, mai avem multe lucruri de pus la punct, te las să mergi acasă să te odihnești, voi lucra singur.
-Nu se poate, merg cu dumneavoastră, trebuie să lucrăm împreună.-Corina înțelegea ce urma,  provocase totul intenționat.
După ce senatorul a plătit, au plecat cu mașina spre hotelul unde Ion era cazat gratuit, plătea Senatul chiria.
-Mergi în baie, fă-te comodă, apoi vino să lucrăm! Vei găsi un halat din mătase roz, îmbracă-l!
-Mulțumesc!
Femeia a intrat în baie, puțin mai târziu s-a auzit apa la duș curgând cu presiune. Ion își imagina cum trupul gol este biciuit de picurii de apă, cum curge în râuri mici pe pielea fină, ar fi vrut să fie acolo, să o mângâie, să privească întregul spectacol. L-a smuls din gânduri un glas venit din baie:
-Nu aveți prosoape?
-Ba da, vezi că sunt în sertarul de la lavoar.
-Nu sunt, veniți și îmi arătați!
Ion, privind într-o parte, pentru a nu comite o împietate, a intrat în baie și din sertar a scos un prosop mare pe care i l-a întins fără să o privească.
-Vă rog să mă ștergeți pe spate! -Corina se juca cu el, îl stârnea, îl făcea să o dorească și mai mult.
Ion a înțeles că femeia îl vrea, s-a apropiat de ea, a șters-o pe spate, pe sâni și pe pulpele picioarelor, Corina i-a mulțumit cu un zâmbet, l-a cuprins pe după gât și l-a sărutat pasional. Cada s-a dovedit a fi prea mică pentru pofta lor de joacă. A luat-o în brațe și a dus-o în dormitor, aici a așezat-o ușor pe pat, apoi a început să se dezbrace. Târziu, în noapte, s-au liniștit, cu țigările în mână și ceștile de cafea în față discutau ca doi îndrăgostiți. Cearceafurile mototolite și întinse  pe jos, hainele lui Ion aruncate prin toată camera, erau mărturii ale serii de dragoste trăite de amândoi.
-M-ai făcut fericită, după experiența trecută nu credeam că se poate mai mult, tu ai dovedit că nu există limite în modul de a face dragoste. Mulțumesc iubitule! Nu te supăra că îți spun așa, spun ce simt, însă în lume vom vorbi în mod oficial
-De mult nu am mai trăit o asemenea iubire, sunt fericit pentru tot ce mi-ai oferit, zână a iubirii, tu ești Afrodita și Venus la un loc. Am reușit să mă eliberez de toate problemele, de tot balastul pe care-l căram după mine de luni bune de zile.
-Vrei să vorbești despre asta, pentru a te elibera definitiv? -Corina pentru o clipă l-a privit într-un mod ciudat.
-Nu sunt multe de spus, am fost acuzat de procurorii că aș fi primit mită de la un primar câteva zeci de mii de euro. Nu m-au chemat niciodată, primarul e al dracului, nu au scos nici un cuvânt de la el. Era să o pățesc cu fosta asistentă, dar asta este o altă poveste. -Tânjală s-a oprit brusc, era pe cale să spună mai mult decât și-ar fi dorit.
-Dacă nu vrei să vorbești este în regulă, la tine mă  gândeam, nu este rău să te descarci, anumite secrete te îmbolnăvesc, de aceea s-a inventat spoveditul, pentru ca omul să se poată elibera de fapte care îi apasă conștiința. În cazul tău nu este vorba de conștiință, mita ,ca formă de existență, la noi în țară este un fapt aproape banal, cotidian, singurele diferențe fiind zerourile din care este format numărul de bani primit sau dat mită.
-Ai dreptate, mă anchetează pentru niște amărâți de euro, câteva zeci de mii, iar pe alții care iau milioane îi ocolesc. Cum dracu vine asta?!
-Liniștește-te!-Corina a început să-l sărute și să-l mângâie.
Ion a răspuns mângâierilor femeii, cu îmbrățișări tandre și sărutări lascive. Femeia se lăsa pipăită, mângâiată și sărutată, trăia momentele, când a simțit că bărbatul este destul de încins l-a întrebat cu o mutriță nevinovată:
-Fosta asistentă unde este, te-a părăsit nitam -nisam? Cum s-a îndurat de tine?
-Este o poveste aici, nu voia sărăcuța să plece, lucra de mult cu mine. Nu am avut ce face, am trimis-o în străinătate, acum trăiește la Nisa.
-Biata fată, are din ce trăi?
-Are, i-am dat  bani destui, plus că îi trimit, ori, de câte ori am ocazia. O duce bine, lucrează la un român care are o firmă acolo, nu știu exact ce face, dar nu se plânge.
-Vino iubitul meu, pune capul pe sânii mei și odihnește-te!
-Lasă-mă mai bine să-i sărut și să strâng între dinți sfârcurile astea maronii și tari.
-Ce vrei tu să faci, sunt a ta, acum și ori, de câte ori mă dorești. Spune-mi ,Luluța, parcă așa o chema, era la fel de „bună” ca mine?
-Nu vreau să vorbesc despre altă femeie în faţa ta, fiecare are părțile ei bune și frumoase. Întreabă-mă altceva!
-Bine, te admir pentru asta. Atunci de ce ai trimis-o peste graniță? -Întrebarea a venit odată cu un sărut al femeii pe pieptul lui păros.
-Făcuse prostia să înregistreze momentul în care Sprințaru mi-a dat banii. Apoi spusese la procuratură tot ce știa. Nu avea numai acea înregistrare, avea zeci de înregistrări. Atunci m-am hotărât să o trimit în străinătate! -În timp ce el vorbea, Corina îl săruta, părea că nici nu este atentă la ce îi povestea el.
-Iubitule, nu-mi spune dacă nu ai încredere în mine, sinceră să fiu, nici nu ar trebui să ai, în ziua de azi nu ști cine te înregistrează și te dă apoi în gât.-Corina vorbea cu vocea afectată, ca o pisicuță care toarce.
-Am încredere în tine, cum să mă vinzi, după o seară de basm ca asta pe care o trăim?!

-Glumeam iubitule! Nu te feri de mine, sunt iubita ta. Eu sunt Dalila, tu ești Samson. Ești cel mai puternic!-Corina îl privea pieziș, după zâmbetul dulce afișat de senator, era clar că nu cunoștea legenda. Aici femeia nu mințise, era Dalila lui.
-Doar primarul și  Luluța mă pot distruge, altfel sunt un om curat. Gheorghe Sprințaru e om puternic, iar pe Luluța cine să o găsească la Nisa?
-Ai dreptate! Vino să te sărut, ești un dulce! Poate viața ne mai hărăzește odată o seară ca asta.-Femeia se uita meditativ la el, o răceală străbătuse din ochii ei, fulgerele s-au oprit brusc, Ion nu a observat schimbarea suferită pentru puțin timp de chipul femeii.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Primarul tânjea de dorul Manuelei și al copilului, ar fi mers la ea, îi era teamă că este urmărit, încă nu aflase cine puteau fi urmăritorii. De unul era sigur, vicele Arnăutu, dar ceilalți care erau?
Într-o seară călduță de primăvară, când întunericul căzuse lin peste sat, primarul, atent la cel mai mic zgomot, mergea spre locuința Manuelei, a ocolit casa și a intrat prin grădină, în lătratul disperat al câinilor, în curtea femei. Nu se vedea nimeni, cămăruțele babei, care erau aproape de drum, au rămas în întuneric, fie nu auzise nimic, fie urmărea pe după perdea ce se întâmpla în curte.
O bătrână singură care locuiește cu o femeie tânără în aceeași ogradă, nu poate face altceva, decât să fie atentă, la cel mai mic semn din care să reiasă că un bărbat intra la Manuela în casă. Deși un străjer remarcabil, cu vederea încă ageră, după arestarea lui Sprințaru nu a mai văzut pe nimeni intrând în casa femeii tinere. O intriga acest lucru, nu întârzia niciodată de la serviciu, venea direct acasă, se ocupa de copil , mâncare și curățenie. Ieșea pe poartă dimineața când, din nou pleca la lucru. Gherghina era contrariată, nu înțelegea unde și când Manuela avea o aventură amoroasă. Era sigură că are, dar nu știa unde. Se interesase discret la femeile de la primărie dacă pleacă undeva în timpul serviciului, toate au spus că nu părăsește clădirea și, cel mai important lucru pe care l-a aflat, a fost faptul că, se pare că s-au rupt relațiile dintre Manuela și primar.Asta o rodea, trebuia să raporteze la procuratură tot ce făcea Manuela, primise bani pentru asta, era nemulțumirea ei ca femeie, cum adică, chiar sub ochi ei o  femeie să facă sex cu un bărbat, sau mai mulți și ea să nu poată afla? Era bolnavă, a stat nopții întregi, fără să închidă ochii, atentă la cel mai mic zgomot, degeaba, dimineața, Manuela odihnită și proaspătă o saluta cu bunăvoință când pleca la serviciu, câteodată făcea și câte o remarcă răutăcioasă :”sunteți tare obosită, așa cearcăne aveți!? Ori, Doamne ferește, sunteți bolnavă!?” Gherghina bombănea ceva drept răspuns, apoi mergea în casă să pună capul jos să se culce, era obosită după o noapte albă.
În seara în care Gheorghe a mers la Manuela, Gherghina a simțit câinii lătrând, dar oricât demult s-a uitat pe geam nu a văzut nimic. A avut o bănuială, ori a intrat vreunul prin grădină în curte, apoi pe geamul din spate în casă, ori au fost pisici care au stârnit javrele de câini. A ieșit tiptil din casă să asculte dacă se simte vreun zgomot prin casă. Era liniște, nici o ușă, niciun pat, nimic nu făcea zgomot. A plecat din teama de a nu fi descoperită de Manuela dându-i târcoale casei.
Pe de altă parte, Manuela avea și ea un post de observație foarte avansat, ajungea până în dreptul casei Gherghinei. Casa iubitei primarului era așezată cu fața spre drum și se prelungea sub forma de „L” cu o bucătărie și o magazie de alimente până ajungea în dreptul casei babei. Din dormitorul ei, Manuela, putea merge prin interiorul casei până în cămară, iar de aici de la circa patru metri să o poată supraveghea pe babă.
Când a considerat că baba s-a liniștit, a aprins veioza din camera care da spre grădină și a cărei lumină nu putea fi văzută de babă și și-a primit musafirul așa cum își dorea de amar de vreme.
-Iubitul meu, nu credeam că voi mai fi iar în brațele tale, strânge-mă, așa strivește-mă cu forța ta, ce dor mi-a fost de tine.
-Și mie mi-ai lipsit mult. Îți mulțumesc că nu ai scos nici un cuvânt...-în acel moment Manuela i-a pus mâna la gură, iar degetul ei l-a dus la buze, făcându-i semn să tacă. Pe o hârtie a scris: ”vorbim despre ce vrei, nu despre arestarea ta, nu despre bani, fără nume, nu vorbi tu, am să vorbesc doar eu și pentru tine, tu să dai din cap dacă mă aprobi sau nu”.Primarul a dat din cap în semn de înțelegere.
Au vorbit puțin, de fapt doar femeia vorbea, el nu a mai scos nici un sunet, în schimb s-au iubit mult. Femeia s-a dezlănțuit, a lăsat liberă toată iubirea strânsă în ea, încătușată de luni de zile. S-a manifestat zgomotos, a cheltuit energie cât în toate serile în care a tânjit după el, a țipat, s-a bucurat, a plâns, a râs,  chiar cu riscul de a trezi băiatul care dormea într-o cameră îndepărtată de a lor.
Cu mult înainte de cel de-al treilea cântat al cocoșilor care avea să anunțe venirea unei noi zile, primarul și-a luat la revedere de la iubita sa, apoi a plecat spre casă, pe același drum pe care venise. Somnul greu al dimineții ce urma să vină în scurt timp prinsese și câinii care nu l-au mai simțit, când, tiptil Gheorghe a ajuns în ulița satului.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-Domnule senator, îmi pare nespus de rău că ați fost nevoit să veniți la noi, sper să rezolvăm repede lucrurile, pentru a vă lăsa să mergeți la treburile dumneavoastră, evident mult mai importante, decât ale noastre. De la început vreau să vă spun că sunteți audiat în calitate de martor. Un primar dintr-o obscură comună a delapidat o sumă importantă de bani, sunteți în măsură să mă ajutați să-l aduc în fața justiției.
-Mă tem că nu vă pot ajuta. -Tânjală era stăpân pe el, afișa un zâmbet superior, din vorbele procurorului înțelegea că nu sunt probe împotriva primarului.
-Asta nu este bine, noi, DNA, ne pusesem mari speranțe în dumneavoastră, ne gândisem chiar să nu facem demersuri pentru a o aduce pe fosta șefă de cabinet în țară.
-De unde să o aduceți?-Senatorul devenise atent-eu chiar nu știu unde se află.
-Lăsați, că știți dumneavoastră bine! De Nisa ce ziceți? Deja s-a pus problema să luăm legătura cu Interpolul, motivul? Tăinuire de probe și obstrucționarea justiției, poate nu este chiar asta infracțiunea, dar până se dovedește că nu este vinovată, ne va da casetele cu înregistrări. V-am făcut curios?
-Ca scenariu de roman polițist pare a avea logică, în rest, nu am ce să vă spun.
-Domnule senator, vă anunț în mod oficial că aveți calitatea de inculpat în acest dosar denumit ”primarul”. Vom face formele ca Senatul să ne permită percheziționarea dumneavoastră și eventual arestarea, sper să nu fie cazul, sigur, dacă ne veți ajuta, nu vă vom reține.
Seara în cabinetul senatorial Tânjală era foarte abătut, Corina își pusese toate farmecele ei la bătaie pentru a reuși să-l bine dispună




miercuri, 2 august 2017

Când vreodată a apărat SUA România?

     Sunt cel mai are adept al sancțiunilor aplicate Rusiei, de către UE, pentru faptul că și-a luat Crimeea înapoi. Jos Putin, jos Rogozin, moarte .... Moarte cui? Și mai ales de ce?
Rusia este un stat cotropitor pentru că și-a luat înapoi Crimeea care a ajuns accidental alipită statului Ucraina? Dar Ucraina care ne-a prins la înghesuială în vremea lui Constantinescu și am cedat acesteia o parte din Insula Șerpilor ce este? Este un stat deștept care a știut să fructifice nepăsarea proștilor.
Mi se rupe sufletul de grija Ucrainei, când mă gândesc la cât a suferit în urma războilului cu separatiștii. Dar aceeași Ucraina pe care noi o legănăm în brațe, îi pansăm rănile, îi ștergem lacrimile, stăpânește o parte din teritoriul românesc fără a avea vreun drept istoric. Provinciile Bucovina de nord, Ținutul Herței sunt pământuri românești, ocupate vremelnic de imperiul habsburgic, nicidecum de ucrainieni. Partea din sudul Basarabiei, ocupată de Ucraina, tot pământ istoric românesc , nerevendicat vreodată de Ucraina, acum se află în stăpânirea Ucrainei.
În aceste condiții  Ucraina, în raport cu noi, este un stat cotropitor. Deține uriașe întinderi de pământ românesc cu populație cu tot, iar românii din Ucraina sunt marginalizați.
      De ce trebuie să ne punem rău cu imperiul rusesc, care în aceste momente nu deține nici o palmă de pământ românesc și să fim prieteni cu acela care deține cu anasâna în proprietate provincii românești?
      Am văzut la televiziuni atacuri furibunde la adresa Rusiei. Pot fi taxat oricum, nu-mi pasă, mă interesează doar securitatea și independența țării, atâta câtă mai este.
3 rachete patriot și 5 avioane F16, nu ne apară granițele, mai ales că și astea sunt cumpărate second-hand, e posibil ca la nevoie cu focoasele rachetelor abia să poți aprinde o țigară, iar avioanele să pornească tractate.
      Ce dracu ne mână în atacuri fără sens la adresa unui asemenea colos? Cred că era cel mai bine să căutăm piețe de desfacere a produselor noastre, Rusia este o piață uriașă și nepretențioasă ca UE.
Cum să te cerți cu ăla care îți dă gazul?
      Admitem cazul, ferească Dumnezeu!, că ne atacă Rusia, crede vreun filo american că NATO va porni război împotriva Rusiei pentru a apăra România?
Puțină minte trebuie să aibă cel care crede așa ceva. Cum să lupte nemții împotriva rușilor când ei au afaceri mari în Rusia, Franța este ombilical legată de Germania, celelalte nu vor mișca un deget. Ungaria are relații bune cu Rusia, mai repede ne va ataca pe noi. Polonia va sta în espectativă.
SUA? Ar însemna să declanșeze în mod real ultimul război mondial, așa că vor sta cuminți. Da, vor da comunicate de presă prin care, vor condamna faptul că Putin, implicit Rusia, au atacat o țară liberă (pe dracu) membră NATO și atât, nici un glonț nu vor trage.
      Când a apărat SUA România? Poate la Ialta când Roosvelt a fost de acord cu propunerea lui Churchill, ca URSS să aibă 90% influiență în România, sau poate la Malta când Bush și Gorbaciov au pus la cale omorârea lui Ceaușescu.
Sau poate acum când ne-au obligat să ne distrugem armata, să nu avem cu ce ne apăra, să distrugem industria de armament pentru a cumpăra armament la mâna doua de la americani. Sau poate când au făcut scutul de la Deveselu, făcându-ne țintă sigură pentru ruși.
       Nici SUA, nici Rusia, nici China, nici o altă putere nu va apăra România, România, dacă vrea să mai existe ca stat pe harta lumii, trebuie să se apere singură, evident în cadrul unor alianțe. Suntem în alianța NATO, dar e greu să speri că va veni vecinul să-ți apere casa, dacă tu singur nu ai cu ce.
Marile puteri luptă pentru propriile interese, iar pentru atingerea acestor deziderate se vor folosi de țări a căror politică externă și de apărare este slabă. Noi oricând putem fi victimele colaterale din cauza ciocnirii titanilor.
      Zic: să lăsăm dracu arătarea mușchilor fleșcăiți Rusiei și să ne vedem de Victor Orban ce face pe la Tușnad, ce mai spune și cere Tokeș, sunt lucruri mult mai grave decât Aeroplanul lui Rogozin.