joi, 9 noiembrie 2017

Binefacerile monarhiei sau daţi un leu pentru Casa Regală

  O mai veche discuţie dintre membrii Casei Regale şi premierul Cioloş tinde să devină lege prin proiectul de lege depus la Senat de către Călin Popescu Tăriceanu prin care Casa Regală a României va  deveni persoană juridică de drept privat  asimilată protocolar cu aceea de fost şef al statului.
Se bate moneda prea mult pe aşa zisa monarhie care a făcut multe pentru România şi noi trebuie să mângâiem pe cap pe toţi neaveniţi în frunte cu Duda şi Margareta.
  Carol I a venit în România adus de Brătianu, era un locotenent de husari care făcea parte dintr-o familie puternică cu rădăcini monarhice, dar care era destul de scăpătată financiar. La venirea în ţară Carol I de Hohenzollern nu a adus mari averi, doar un geamantan cu efecte personale, de altfel a călătorit incongnito pentru a nu fi prins de habsburgi. Corupţia în aceea perioadă era destul de puternică, în ciuda faptului că Al.I.Cuza luptase din răsputeri împotriva ei. Carol I a încercat să impună o anumită rigoare pentru stoparea acestui flagel, fără prea mult succes însă. În 1868  se decide construirea căii ferate Bucureşti-Roman-Vârciorova, consilier al domnitorului Carol este chiar tatăl său, Carol Anton, iar construcţia căii ferate este încredinţată consorţiului german Strousberg, afacerea ia o turnură proastă, iar umbre negre de corupţie planează chiar asupra lui Carol Anton. Nu voi insista cu această afacere care a trecut şi prin biroul cancelarului von Bismark.
  Războiul ruso-turc din 1877-1878, în care l-a început nu am fost primiţi, apoi când ruşii s-au văzut înghesuiţi au cerut ca trupele române să atace cetăţile turceşti de la sud de Dunăre, a fost o oportunitate pentru România, a devenit stat liber şi independent după aproape 450 de ani de dominaţie turcă. Este un merit al lui Carol I că a profitat de momentul istoric creat. Reforma statului pe plan intern era greoaie, deşi ţara era condusă de politicieni de marcă, Brătienii, Goleşti, Kogălniceanu, etc. Corupţia bine instalată în toate instituţiile statului se dovedea greu de învins.
  O pată neagră pe domnia lui Carol I este înăbuşirea în sânge a răscoalelor ţărăneşti, mai ales a celei din 1907. Deşi se încearcă de către diverşi istorici şi neaveniţi să minimalizeze atrocităţile comise de către armată, la ordinul guvernului liberal condus de D.A Sturdza şi conform unui plan întocmit de gen Averescu ca ministrul de război şi I.C.Brătianu ca ministru de interne având binecuvântarea regelui Carol I. Au fost împuşcaţi cca 2500 de militari conform unui raport al gen Averescu, ziarul Adevărul, a evidenţiat prin C. Mille, din acea vreme estima circa 11.000 de morţi. Au fost rase sate de pe suprafaţa pământului în urma focului de artilerie. Faptul că au murit 2500 sau 11000 nu este relevant, relevant este faptul că au murit oameni, că armata a tras asupra unor nenorociţi flămânzi şi desculţi, neajutoraţi, minţiţi şi manipulaţi. Atât liberalii cât şi Carol I şi-au pătat mâinile cu sînge.
Ferdinand I următorul rege al României a hotărât, în urma presiunilor externe, să intre în război alături de Antanta începând cu 1916. Deşi România intra în război doi ani mai târziu de la declanşarea conflictului armat, s-a dovedit că armata era slab pregătită logistic, slab înarmată şi prost instruită, motiv pentru care în toamna lui 1916 la câteva luni de la intrarea României în război, Germania ocupase două treimi din suprafaţa ţării, iar guvernul împreună cu Casa Regală se refugiase în Moldova.
  De teama ocupanţilor se hotărăşte trimiterea tezaurului ţării peste graniţă în Rusia. Primul transport s-a făcut în decembrie 1916, la acea vreme Rusia era stabilă politic şi eram aliaţi.
Al doilea transport cu tezaurul ţării a avut loc în iulie 1917, în acel moment Rusia era un stat în disoluţie cu ţarul arestat şi revoluţia bolşevică în plin progres. Pentru acest al doilea transport autorităţile române de la acea vreme trebuia să răspundă cu capul. Nu poţi trimite averea unei ţări într-o altă ţară aflată în plină anarhie revoluţionară. O greşeală care a costat mult România.
  În ce priveşte formarea României Mari, nu a fost meritul lui Ferdinand, chiar de loc, ci a conjucturii internaţionale în urma pierderii războiului de către Puterile Centrale. Fără să fiu ironic, pot spune că cel mai mare merit l-a avut regina Maria. Aceasta a ştiut să deschidă uşa care avea să-i invite la dezbaterile Conferinţei de Pace de la Paris pe Brătianu şi delegaţia română. Până la sosirea majestăţii sale la Paris delegaţia română a făcut anticamera.
Rezum: Ferdinad a băgat ţara nepregătită într-un război pe care nu l-am pierdut în final datorită conjucturii internaţionale şi a înfrângerii Puterilor Centrale de către Franţa şi Anglia sprijinite de SUA. Aici Ferdinand are notă proastă, evident alături de guvernele politice ale vremi.
A doua mare greşeală este trimiterea celui de-al doilea transport cu tezaur românesc în Rusia în vara lui 1917 în plină revoluţie bolşevică.
  Carol al II-lea fire aventurieră a revenit în România în 1930 a detronat pe fiul său şi s-a încoronat rege al României.A condus România cu mână de fier în perioada 1930-1940.  Pot evidenţia şi înăbuşirea în sânge a grevelor din feb. 1933 . După abdicarea lui în 1940 România era ciuntită, Basarabia fusese luată de URSS prin ameninţare armată, iar o parte din Transilvania fusese cedată în urma Dictatului de la Viena Ungariei. Carol cedează teritoriile fără să se opună militar. Antonescu ajunge prim ministru îl forţează pe Carol al II-lea să abdice, apoi după înăbuşirea revoltei legionare în ianuarie 1941 Antonescu se declară Conducătorul statului, regele Mihai devenind doar un rege de paie fără putere executivă. In războiul al doilea mondial Antonescu Ion, Conducătorul statului, îşi asumă întreaga întreaga răspundere apărându-l astfel pe regele Mihai de răspunderile războiului. Ca semn de mulţumire Mihai respinge cererea de comutare a pedepsei solicitată de avocatul lui Ion Antonescu în numele condamnatului la moarte Ion Antonescu, prin care a solicitat comutarea pedepsei. Regele susţine că nu ar fi primit această solicitare, că I.Antonescu din mândrie nu ar fi cerut graţierea

  O mare greşeală făcută de regele Mihai şi cei din camarila sa după 23 august 1944, a fost aceea că a întors armele împotriva Germaniei fără ca în prealabil să se fi semnat un armistiţiu cu URSS, ceea ce a dus la pierderea multor soldaţi care au fost împuşcaţi sau luaţi prizonieri de armata sovietică. Din 23 aug 1944 până în 12 septembrie 1944 când a fost semnată capitularea României, România a pierdut peste 160.000 de soldaţi, ofiţeri şi subofiţeri.
După 23 august 1944 rolul regelui este din nou de  păpuşă fără putere, drept omagiu pentru neputinţa sa Stalin îl decorează.
  Nu pot trece mai departe fără să nu evidenţiez grevele regale din perioada 1945-1946 care au dus la cooptarea în guvernul comunist a unor reprezentanţi ai partidelor istorice.
În noiembrie 1947 Mihai I participă la nunta viitoarei regine Elisabeta a II, atunci prinţesă moştenitoare, aici monarhul român a avut întâlniri cu liderii occidentali cerându-le sprijinul împotriva comuniştilor şi a sovieticilor, toţi lideri l-au consolat, dar fără să-i ofere sprijinul politic. Mihai era decis să nu se mai întoarcă în ţară, doar la insistenţele lui Winston Churchill îl determină să revină în România în data de 20 decembrie. Prin urmare regele Mihai se aştepta să fie forţat să părăsească tronul, în 30 decembrie a fost sfârşitul calvarului care începuse din martie 1945, se ştia că republica este specifică comunismului.
Aşadar nu există nici un act de eroism al regelui, doar o întâmpinare a istoriei.
  Revenirea în ţară după 1990, alergarea după averile regale, dar şi ale Casei Regale care nu este acelaşi lucru cu averea personală a regelui a lăsat multora un gust amar.
Moştenitoarea tronului Margareta nu are bază legală. Constituţia din 1923  nu permite moştenirea coroanei pe linie femeiască. Sau poate îl pune pe Duda rege, pentru că tot văd că îl aleargă pe principele Nicolae să nu se apropie de Casa Regală şi de bunicul său, Mihai I, aflat pe patul de moarte.
Familia regală să trăiască discret, dacă poate face ceva pentru România, să facă, dacă nu, să-şi vadă de treaba. Alergarea asta după cât mai mulţi bani de la stat e dizgraţioasă. Au o avere considerabilă, prea mare chiar, pentru ce dracu tot cerşesc bani de la stat?
  Prin proiectul de lege depus la Senat de Călin Popescu Tăriceanu şi în care se presupune să devină persoană juridică de drept privat Casa Regală este clar că vor avea şi bani de la buget.
Regalitatea a durat în România din 1866 până în 1947 aproximativ 80 de ani (cu perioada cât Carol I a fost domnitor). Prea multă avere strânsă într-o perioadă nu prea lungă, cât a fost de cinstit strânsă?
Regalitatea pentru România nu a fost neapărat benefică, noi o hiperbolizăm, noi îi punem merite nemeritate.
  Să ne hotărâm: România este republică sau monarhie? Trebuie să ne hotărâm, nu trebuie să fim o ţară cu o conducere tip struţo-cămilă.


2 comentarii:

  1. Daca parchetul elvetian stabileste ca Mihai ar fi „dat coltul” cu ceva timp in urma, eventual ani, Parchetul General deschide un dosar cu speța asta, stabilind niste infractiuni si infractori? Eventual, sa se stabileasca cine si in ce baza a incasat oricum necuvenita indemnizatie de fost sef de stat, precum si care-i baza legala pentru care inca nu a fost disponibilizat Palatul Elisabeta!

    Casa regala exista atata timp cat exista un regat. Asadar, in prezent exista o familie a fostului rege, care nu a mai fost rege cand s-a insurat sau cand i-au venit pe lume odraslele. Asadar, potrivit Constitutiei, initiativa constituirii unui ONG de utilitate publica (finantare de la bugetul de stat), este caduca.
    Si sa ne mai aducem aminte ca Mihai a fost renegat in 2011 ca membru al fam Hohenzollern-Sigmaringen, caci mama-sa a ajuns in Romania ca urmare a expeditiei sale urgente pentru casatoria cu Carol al II-lea, mai ales ca era deja insarcinata cu seful garzii regelui Constantin al Greciei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Corect comentariul! Sunt curios cum se rezolvă această mascaradă.

    RăspundețiȘtergere

...Şi dă-i şi luptă...!

  Domnul Preşedinte, Iohannis, este un exemplu de luptător împotriva corupţiei, toată ziua se luptă, se luptă cu Toader când acesta îi pro...