duminică, 3 decembrie 2017

Prizonierul VII

  Picase cerul pe biata femeie când a văzut pe cei doi ruşi în poartă, a încercat s-o închidă, Oleg, căpitanul, a pus repede piciorul între portiţă şi stâlp, apoi a forţat intrarea. Irina s-a opus cu toată forţa ei, cei doi bărbaţi, deşi beţi, au biruit-o. Au intrat cu forţa peste ea, Vladimir a prins-o de mână şi i-a pus piedică, Irina s-a clătinat ca o trestie în adierea vântului, apoi a căzut  lată la pământ. În cădere s-a lovit cu capul de pietrele care formau poteca, de deasupra urechii se prelingea un firicel de sânge, nu mai mişca. Bestiile bete şi libidinoase , cu spume la gură, şi ochii injectaţi de băutură, răutate şi pofte lascive, au tăbărât pe victimă. Femeia era inertă, leşinată în urma loviturii primite, Vladimir, ajutat de căpitan, smulgea hainele de pe ea. Trupul alb şi sănătos al Irinei, a apărut în toată splendoarea lui.
De sub polatră Ion privea neputincios la cei doi cum o maltratau pe Irina, ar fi vrut să iasă din ascunzătoare  şi să se năpustească asupra agresorilor. A scos o cărămidă din zid, acolo unde pitise pistolul, s-a asigurat că este funcţional, apoi a dat să iasă în curte. În acel moment a oprit la poartă şareta în care se găsea jandarmul Băbuică, acesta s-a ridicat în picioare şi din înaltul cabrioletei a privit în curte. Când a văzut-o pe Irina goală cu cei doi militari deasupra ei, a înnebunit de gelozie. A sărit din şaretă cu pistolul în mână şi s-a îndreptat spre locul unde Irina era leşinată.
-Sus mâinile! Ioane vino încoace cu o funie şi leagă bandiţii ăştia. Era măreţ Băbuică în actul lui eroic.
-Suntem ofiţeri sovietici şi nu-ţi permitem ţie, jandarm împuţit, să ne somezi. Te voi împuşca ca pe un câine râios ce eşti. Vladimir s-a ridicat, împreună cu Oleg, de pe trupul gol şi încă leşinat al femeii, cu mâna încerca să-şi scoată pistolul din toc, atent la jandarm să nu-l observe. Soarele intrase în nori, se lăsase frigul, Irina a dat semne de viaţă, s-a mişcat, a deschis ochii, atunci s-a văzut goală înconjurată de bărbaţi. Toţi s-au uitat la Irina, femeia goală a prins să fugă spre casă. Atunci Vladimir a tras, Băbuică a căzut pe spate lovit de glonţ, din spatele ruşilor Ion a lovit cu lopata, întâi pe translator, apoi fulgerător pe Oleg, amândoi s-au prăbuşit la pământ. Cu sfoara pe care o adusese i-a legat fedeleş, apoi a mers în casă la Irina. Femeia era traumatizată, sângele scurs se uscase în păr, bărbatul a înmuiat o cârpă în apă şi a curăţat rana, era superficială. Irina simţea că îi sare capacul capului, avea dureri groaznice, lovitura fusese puternică.
-Te doare, lovitura a fost teribilă, e bine că a curs sânge, vei fi bine în câteva ore. Stai să te spăl cu cârpa pe corp, Ion vorbea şi o curăţa de pământ, femeia tremura de frică şi frig. Bărbatul a îmbrăcat-o, apoi a luat-o în braţe pentru a o îmbărbăta, Irina era în şoc, nu putea vorbi din cauza spaimei prin care trecuse.
Într-un târziu a putut să vorbească, a privit în ochii lui Ion:
-Ce s-a întâmplat? Unde sunt ruşii? Teama încă se simţea în vocea ei. Deşi mare şi puternică acum era ca o iederă neajutorată.
-Sunt în curte legaţi cobză de mine. Ion o mângâia pe păr, simţea cum femeia îşi revine, în obrajii îi apăruseră  bujorii.
-Ioane, Băbuică e mort? Doamne ce ne facem?! Îmi este frică pentru tine, nu ai acte iubitule, cum ne vom descurca? Irina uitase de propriile dureri, îngrijorarea ei era pentru bărbatul iubit, pentru siguranţa lui.
-Hai afară să vedem ce s-a întâmplat, eu am văzut doar când a căzut Băbuică, nu ştiu dacă este doar rănit sau este mort. Ar fi bine să fie viu, altfel ne va fi foarte greu să o scoatem la capăt.
Ion a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre jandarm, acesta gemea uşor, din umăr îi curgea sânge, l-a prins de subsuori şi l-a târât spre poartă, a strigat la femeie:
-Stăpână adu-mi faşă curată şi pălincă. Apoi către jandarm :
- Don şef, trezeşte-te, te rog trezeşte-te, nu mă nenoroci, Ion striga la jandarm şi-l mişca cu putere, Băbuică a deschis ochii, la vederea lui Ion a bâiguit:
-Salvează-mă, nu mă lăsa să mor! Jandarmul l-a prins de reverul sacoului, ochii îi luceau în lacrimi.
-Stai liniştit don şef, te pansez, apoi te duc în sat cu maşina ruşilor.
Cu briceagul, pe care îl avea tot timpul în buzunar legat cu zale din sârmă de gaica pantalonului, a spintecat  mâneca vestonului a ajuns unde era rana, glonţul intrase şi ieşise prin muşchi fără să atingă osul. Nu avea poziţie bună pentru a-l pansa, a procedat la retezarea mânecii hainei militare, apoi a spălat rana cu pălinca adusă de Irina, după care l-a pansat cum a ştiut mai bine. Era în afara orcărui pericol, ştia asta pentru că înainte de a pleca pe front urmase un curs intensiv sanitar, în care îi fuseseră explicate tocmai modurile de acţiune şi protocoalele care trebuiau urmate în cazul rănirii cu glonţ. Încă odată s-a dovedit cât de importante au fost acele cursuri. I-a suspendat mâna într-o faşă trecută peste celălalt umăr. L-a ajutat să se ridice, apoi i-a pus mantaua pe umeri.
-Don şef ce facem cu ruşii? Să nu ne aprindem paie în cap cu autorităţile! Irina era îngrijorată, dar bucuroasă că jandarmul scăpase.
-Să-i urcăm în maşină, apoi îi predau jandarmilor la post să-i ducă la judeţ. Merg şi eu cu ei, vreau să mă vadă doctorul militar. Nu uitaţi, să căutăm tubul cartuşului şi glonţul, ar fi bun dacă l-am găsi.
Irina şi Ion s-au pus pe căutat, Ion a plecat să găsească glonţul care trecuse prin umărul lui Băbuică, îşi amintea cu precizie poziţia în care se afla jandarmul în clipa în care Vladimir trăsese, a calculat unghiul cu aproximaţie, traiectoria şi forţa glonţului ar fi trebuit să se oprească în scândura groasă a gardului. A privit cu atenţie la uluci într-una era înfipt glonţul, cu ajutorul briceagului l-a scos apoi l-a predat lui Băbuică.
-Tu, ştii să conduci maşina? Băbuică s-a adresat lui Vladimir.
-Paştele mă-ti  de burghez, crezi că ai să scapi, câine jegos!
Oleg înjura şi el în ruseşte, era greu să te înţelegi cu ei, se comportau ca nişte câini turbaţi.
-Te-am întrebat ceva, ştii să conduci maşina? Băbuică era calm, era singurul care trebuia să ţină lucrurile sub control.
-Da, ştiu! Ce vrei să faci cu noi? Se calmase, înţelesese că nu merge cu vorbă rea.
-Vă duc la judeţ, acolo am să vă predau autorităţilor, să facă ce vor dori cu voi. Veţi ajunge dacă nu îmi faceţi probleme pe drum, încât să fiu nevoit să vă împuşc. Căpitanul rămâne legat cum este, pe tine te dezleg, dar îţi voi lega o mână şi un picior cu sfoară mai lungă să poţi să le foloseşti la condus. În acest moment nu îmi doresc altceva decât să îmi daţi un prilej să vă împuşc, aş simţi o mare plăcere să vă văd cum vă daţi obştescul sfârşit. Ai auzit, rus împuţit?  Ioane ia-l în braţe pe căpitan şi aşează-l pe bancheta din spate. Leagă-i ăstuia mâinile la spate, apoi condu-l la maşină.
Ion executa cu plăcere ordinele lui Băbuică, de mult îşi dorea să vadă ruşi legaţi la picioarele lui, nimic nu ura pe lume mai mult decât pe ruşi, asta din momentul în care îi omorâseră singurul lui prieten. Trăseseră în el, deşi acesta se predase, îl împuşcaseră cu sânge rece. Asta nu putea uita şi nici ierta.
-Irina, să mergi în urma noastră cu şareta, eu şi Ion vom fi în GAZ-ul ruşilor, sper să ajungem fără probleme la judeţ. La postul de jandarmi să laşi şareta şi să urci şi tu împreună cu unul din răcani lângă noi. Să-i dăm bice! Şeful de post  se simţea ca un mareşal pe câmpul de luptă, era falnic cu braţul legat de gât, plin de sânge pe haine, grandios prin purtare.
Au ajuns fără incidente la postul de jandarmi, după ce Irina a lăsat şareta a transmis ordinul lui Băbuică unuia din recruţi care juca „popa –prostu’”cu colegul său. Imediat şi-a luat arma a pus-o în bandulieră şi a urcat alături de Irina şi Ion pe bancheta din spate, pe Oleg l-au aşezat ca pe un sac la picioarele lor. Drumul era plin de gropi, maşina se deplasa cu viteză mică, abia pe seară au sosit la sediul poliţiei din judeţ. Jandarmul s-a dat jos din maşină şi a strigat din poartă ofiţerul de serviciu.
-Ce-i mă, ce se întâmplă aici? Un inspector în vârstă, cu  burtă proeminentă şi ochii înecaţi în osânză, înlemnise când a dat cu ochii de cei doi militari ruşi legaţi fedeleş.
-Don inspector  permiteţi să raportez...
-Bă mie să-mi vorbeşti cu tovarăşe, a murit vremea domnilor, ai înţeles mă?  ar fi făcut orice, doar să-i vadă pe ruşi cât mai departe de sediul lor.
-Înţeles să trăiţi! Raportez că eram în misiune de control spre pădurea din satul Galbenu, unde sunt şef de post, când am trecut prin dreptul locuinţei acestei femei, care este pădurar, am auzit  ţipete, am intrat în curte şi atunci am văzut pe cei doi militari ruşi când încercau să o siluiască, femeia era goală, îi rupseseră hainele de pe ea. I-am somat să se ridice şi să se predea, era clar că intraseră cu forţa peste femeie şi încercau să o violeze, s-au ridicat şi în momentul în care femeia, goală, a fugit spre casă, plutonierul a scos pistolul şi m-a împuşcat, atunci din spate Ion, acesta care este aici de faţă, i-a lovit cu lopata, întâi pe subofiţer, apoi pe ofiţer, i-am legat şi i-am adus aici să-i predăm pentru cercetare.
-Nenorocitule, ce-ai făcut? O să ne împuşte ruşii pe toţi. Fira-i al dracului, te-ai apucat tu să faci ordine. Dezleagă-i! Hai să-i băgăm într-un birou, apoi voi raporta cazul. Inspectorul era galben la faţă, tremura tot, ştia că vor fi repercursiuni pentru acest conflict.
Au dat declaraţii Irina şi şeful de post, când a venit rândul lui Ion acesta nu avea acte şi nici nume, nu ştiau cum să-i ia declaraţia. Şeful de post a raportat că a înaintat către poliţie un dosar despre Ion care, amnezic fiind , nu îşi amintea nimic despre datele lui de stare civilă. Pentru mai multă siguranţă şi pornit fiind împotriva lui Ion că îndrăznise să lovească cu lopata nişte militari ruşi, inspectorul  a ordonat să fie închis la beci. Ion nu s-a opus, se gândise pe drum că asta urma, voia să termine odată cu toată tevatura în care se găsea şi să intre în legalitate.
Două ore mai târziu acelaşi inspector, mai galben la faţă şi mai nesigur pe picioarele lui i-a chemat la anchetă.
-Bă sunteţi morţi, au venit ruşii, hai femeie tu prima.
Irina a intrat sfioasă în cabinetul anchetatorului, era o cameră cu gratii la geam, cu două dulapuri din lemn, în spatele unei mese uriaşe care ţinea loc de birou era aşezat pe un scaun cu rezemătoare înaltă  un  comisar, când a văzut-o pe Irina intrând i-a făcut un semn cu mâna să se aşeze scaunul aflat în faţa mesei . Femeia a luat loc cu teamă, era cu spatele spre uşă, în faţa ei era comisarul şi dincolo de el feresterele cu gratii prin care se vedea un petic de cer înnourat.
-Femeie, am aici, în faţa mea, o reclamaţie scrisă de mânuţa ta, îţi menţii cele scrise în această hârtie? Comisarul vorbea cu voce neutră, privea cu ochii absenţi spre Irina, dar dincolo de aparenţe se simţea că este încordat ca o pisică care pândeşte un şoarece.
-Da, tovarăşe comisar, îmi menţin cele declarate, aşa cum am scris în reclamaţie cei doi au năvălit în curtea mea m-au pus la pământ, în cădere m-am lovit la cap, uitaţi aici! Femeia şi-a scos basmaua şi a încercat să-i arate anchetatorului unde este lovită.
-Basta femeie! Nu sunt medic, am înţeles, comisarul era supărat pe femeie, iar când a auzit că i se adresează cu tovarăşe a simţit că ia foc. Comisarul, poliţist de modă veche prefera apelativul „domnule” încă nu începuse să se obişnuiască cu „tovarăşe”, dar accepta din teama de a nu fi trecut în rezervă. –Au încercat să te violeze?
-Da tovarăşe, eu când am căzut, m-am lovit la cap şi am leşinat, atunci mi-au rupt hainele de pe mine şi m-au lăsat, să mă iertaţi, cum m-a făcut mama. Noroc cu şeful de post că i-a oprit cu preţul vieţii sale, pentru  că jigodiile de ruşi l-au împuşcat pe sărmanul om.
Comisarul a pălit când a auzit cu ce epitet i-a blagoslovit femeia pe ofiţerii ruşi, speriat a privit pe lângă Irina, femeia nu a observat şi a continuat tirada:
-L-ar fi omorât cotarlele, dacă nu-i pălea voiniceşte argatul meu Ion. El, fie binecuvântat!, i-a oprit din pornirile lor  violente. Cu ce am greşit eu domn comisar să mă violeze nişte nenorociţi de ruşi beţi, cel puţin dacă ar fi fost nemţi, ăia miroseau frumos.
-Destul femeie! Vrei să înfunzi puşcăria? Comisarul era furios la culme pe limbariţa femeii.
-Lasă comisare femeia să vorbească!
Irina a îngheţat când a auzit accentul rusesc din vorba bărbatului aflat în spatele ei. Simţea că nu va mai scăpa de nenorociţii de ruşi, deja o obseda, ajunsese să urască tot ce e rusesc din momentul în care Oleg îi împuşcase câinele.
-Femeie, armata tânărului stat sovietic staţionează în România pentru a asigura liniştea internă a ţării, dar şi pentru a vă apăra graniţele de hoardele imperialiste anglo-americane. Voi ca nişte mârşavi ce sunteţi, ne-aţi atacat prin surprindere în iunie 1941. Noi ne-am apărat, apoi v-am izgonit peste graniţă, v-am acceptat să luptaţi alături, dar asta nu înseamnă că sunteţi parteneri egali. Sunteţi o ţară cvasi ocupată de trupele sovietice, noi vă dictăm politica pe care o faceţi, noi vă conducem, noi suntem eroii voştri. Nu ştiu dacă am fost clar, româna mea nu este prea bună, dar este suficientă pentru vasalii noştri. Mulţumiţi tătucului Stalin că nu v-a obligat pe voi să vorbiţi ruseşte. Dacă faptele militarilor noştri se petreceau pe teritoriul sovietic, îi defeream Tribunalului Militar, însă pentru că s-au petrecut în România, nu vor păţi nimic. Militarii sovietici sunt departe de nevaste, iubite, amantele lor. Prin urmare, când poftele îi năpădesc, poate să se culce cu orice femeie din această ţară, fără ca ele să li se poată împotrivi. În cazul în care, aşa cum au păţit cei doi ostaşi, femeia se opune, ei pot să o oblige folosind forţa. Asta este o înţelegere secretă făcută de către români şi sovietici. Cei doi militari vor ieşi din arest, unde au fost depuşi pentru siguranţa lor, fără să li se întâmple ceva rău. Dacă Oleg şi Vladimir vor depune plângere împotriva femeii, o vom pedepsi...
-Tovarăşe comisar, ştiţi, înţelegerile dintre partea română şi cea sovietică stipulează că armata sovietică staţionară vremelnic...
-Comisare, nu scrie nicăieri vremelnic, continuă, ce voiai să spui.
-Spuneam că, a continuat comisarul român expunerea, armata sovietică care se află pe teritoriul României nu trebuie să pună în pericol integritatea fizică şi morală a populaţiei civile. Prin urmare, îi voi pune sub acuzare pe cei doi militari sovietici pentru atacarea şi împuşcarea unui jandarm aflat în exerciţiul misiunii, pătrunderea cu forţa în incinta unei gospodării particulare, agresiunea fizică şi tentativă de viol asupra stăpânei acelei gospodări. Militarii rămân în custodia noastră până la noi ordine. Am onoarea tovarăşe comisar! Ofiţerul de poliţie s-a ridicat de pe scaun, a salutat pe politrucul rus dându-i de înţeles, că întrevederea a luat sfârşit.
Comisarul politic al armatei ruse s-a ridicat furios de pe scaun şi a ieşit din birou trântind cu putere uşa, fărâme de var au căzut în urma impactului.
Rămas singur cu fata, comisarul a lovit cu putere masa cu palma lui mare şi grea:
-Ce mi-ai făcut femeie, m-ai nenorocit, tribunalul militar mă mănâncă!
-De ce nu le-aţi dat drumul ruşilor, ce conta că m-ar fi violat, cui îi pasă de noi săracii, v-aţi pus rău cu ruşii. Poate vă vor condamna din cauza mea...
-Opreşte-te muiere! Nu-ţi permit să mă critici după ce mi-am pus capul şi slujba în joc pentru tine, de fapt oricare altă femeie ar fi avut aceeaşi protecţie, nu v-am apărat pe voi, am apărat un principiu. România este un stat suveran şi independent şi nu permit unui politruc rus să-mi dea ordine la mine în birou, în biroul poliţiei române. Acum pleacă, spune-i jandarmului să intre!
Afară se înserase bine, câteva stele îi zâmbeau, prin fereastră, lui Băbuică care rămăsese cu privirea uitată în neant.
-Don şef, intră în birou!
Şeful de post a bătut în uşă apoi a intrat fără a mai aştepta invitaţia:
-Am onoarea dom comisar!
-Bă lasă chestia cu domn, acum suntem tovarăşi, aşa să-mi vorbeşti, ne leagă dracu „ăştia” dacă ne mai aude cu „domnule”. Ia zi, de ce nu i-ai împuşcat pe scârbelea astea de ruşi, îi îngropai şi nu mai aveam nici eu bătaie de cap. Raportează!
-Domn..., mă scuzaţi, tovarăşul comisar, intenţia mea a fost să o eliberez pe femeie, nicidecum să îi aduc la poliţie pe ruşi, faptul că m-au împuşcat, apoi Ion i-a lovit cu lopata, a schimbat situaţia, am fost nevoit să-i aduc aici, altfel ne arestau ruşii pentru agresiune asupra unor militari sovietici.
-Ai făcut bine, trebuie să sun la poliţia militară  să vină să-i ridice, vom avea zile grele, sper să găsesc înţelegere la colegii militari. Cine este Ion ăsta? De unde este? Ce rădăcini are? Comisarul voia să afle cât mai multe , dintr-o dată a început să transpire, deşi era rece în cabinet, se gârbovise, gândurile şi teama erau pe cale să îl doboare.
-Domn comisar, sunteţi bine? Asudaţi rău, aţi păţit ceva? Băbuică era îngrijorat, îşi pusese speranţa în ofiţer, îl vedea a fi un om cinstit.
-Stai cuminte, nu mai vorbi, să ascultăm ce ne spune liniştea. Ai ascultat vreodată sunetele tainice ale nopţilor când se aude respiraţia florilor? E superb!
Băbuică îl privea contrariat, nu înţelegea nimic din adânca meditaţie a comisarului. Şi-a zis în gândul lui:” săracul ofiţer, e dus rău!” S-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de fereastră, de aici se vedea poarta de intrare în curtea poliţiei. Era linişte, în depărtare se auzea un birjar care mâna probabil vreo mârţoagă indiferentă la îndemnurile stăpânului. După un timp a tresărit, îl furase somnul în picioare, mâna rănită îl durea rău, pe poartă intrase o volgă neagră, ofiţerul de serviciu înlemnise în poziţia de drepţi.
-Domn comisar, a intrat o volgă în curte, cine dracu o fi?
-Vom vedea băiete, vom vedea. Cred că am moţăit puţin, acum sunt bine.
Uşa s-a deschis cu violenţă, în prag era însuşi şeful poliţiei judeţene, urmat de un civil în costum, cravată şi pălărie, iar lângă civil un colonel al armatei ruse.
Comisarul a luat poziţia de drepţi, lângă el, Băbuică încremenise, îi tremurau genunchii.
-Am onoarea tovarăşe chestor, sunt comisarul Dumitrana şeful poliţiei judiciare. Poliţistul privea cu teamă spre noi veniţi.
-I-a loc comisare, tu, spuse chestorul privindu-l cu dispreţ pe Băbuică, marş afară! Comisare, ai în custodie doi militari ruşi, îţi ordon să-i pui de îndată în libertate. A, să-ţi prezint pe tovarăşul Kirilovici, colonel, instructorul politic al Statului Major al armatei sovietice aflate pe teritoriul României, iar dânsul, a arătat spre civil, este tovarăşul Oblegovici secretar al judeţenei de partid. Executarea comisare, nu ai nici un motiv să nu execuţi ordinul.
-Tovarăşi faptul că sunteţi aici oameni cu funcţii şi pregătire mare îmi dă puterea de a nu executa ordinul. Cei doi militari ruşi vor fi deferiţi procuraturii militare pentru a fi anchetaţi, sunt acuzaţi de tentativă de omor asupra unui jandarm român aflat în exerciţiul misiunii şi de pătrunderea prin violenţă în incita unei proprietăţi private şi de agresiune şi tentativă de viol asupra proprietăresei acelui imobil.
-Cui îi pasă nenorocitule de un jandarm şi o muiere, aici este vorba de prietenia dintre România şi URSS, marele prieten de la răsărit, care ne-a eliberat de sub jugul fascist. Bă, ai înţeles tu ce îţi spun eu? Chestorul spumega, de unde credea că v-a fi floare la ureche eliberarea celor doi ruşi, lucrurile tindeau să se complice.
-Cu respect vă raportez, cei doi militari sovietici au încălcat disciplina militară şi s-au comportat ca nişte ostaşi străini într-o ţară ocupată. Ori noi nu avem acest statut, suntem o ţară liberă. Iar dacă suntem stăpâni în propria ţară, nu permit nimănui să se comporte ca stăpânii cu sclavii lor, fără a da socoteală. Lui Dumitrana îi dispăruse teama, îşi juca ultima carte, toată viaţa a fost supus principiilor, nici acum, ameninţat fiind, nu voia să abdice de la ele.
Civilul a deschis uşa şi a făcut semn jandarmului să intre în birou.
-Măi băiete, s-a adresat secretarul de partid lui Băbuică, vrei tu să se strice prietenia dintre România şi URSS din cauza ta? Vocea politicianului român era caldă, încurajatoare.
-Nu tovarăşe, sub nici o formă. Băbuică era sincer.
-Atunci, de ce nu-ţi retragi raportul?
-Pentru că sunt vinovaţi, nu-i acuz că au vrut să mă omoare, îi acuz pentu că în complicitate au vrut să violeze o femeie fără apărare. Pentru asta nu-i iert, nici dacă îmi puneţi pistolul la tâmplă.
-Voi nu înţelegeţi cretinilor că noi suntem aici ca armată de ocupaţie şi ne comportăm ca atare. Politrucul rus îşi ieşise din pepeni şi nu mai suportase dulcegăriile românilor. Vă ordon, eliberaţi-mi ostaşii! Rusul odată cu ultimul cuvânt trântise pumnul de birou, călimara sărise în sus, apoi după un echilibru precar cerneala s-a vărsat peste hârtiile de pe birou.
-Tovarăşe colonel, vă rog să vă abţineţi, sunteţi în România şi nu în tundra siberiană. Chestorul elegant şi stăpân pe situaţie a pus punct ieşirilor de stăpân atotputernic al ofiţerului rus.
-Nu permit  să mi se vorbească pe acest ton, voi declanşa un conflict diplomatic.
-Declanşezi pe dracu, sunteţi o armată de beţivi! toţi s-au uitat uimiţi la chestorul român, care nu mai suportase mojicia politrucului sovietic.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Iohannis trebuie suspendat fiindcă a încălcat Constituţia

  Klaus Iohannis ajuns accidental, nu accidentat, Preşedinte joacă şah cu Constituţia României, a tot mutat singur, a furat cum s-ar spune...