Totalul afișărilor de pagină

marți, 28 februarie 2017

România face pași timizi spre normalitate

     Toată presa este în delir, CCR a dat una peste bot L.C.Kovesi,  Iohannis a primit fără ostentație guvernul și pe cei doi președinții ai camerelor Parlamenului. CCR a respins contestația făcută de Procurorul General. Nu văd nimic anormal în toate aceste hotărâri, din contră, acestea SUNT PRIMELE SEMNE DE NORMALITATE ÎNTR-O SOCIETATE CU ADEVĂRAT DEMOCRATICĂ.
Anormale  au fost: erata dată de Zegrean în 2012 și multiplele hotărâri ale aceleași CC în favoarea lui Băsescu. Anormală, să vin mai în zilele noastre, a fost atitudinea Președintelui României începând cu 11 decembrie 2012 când a vrut să schimbe majoritatea parlamentară prin ademenirea cu funcții a lui Tăriceanu. Tot anormale au fost hotărârile luate de Iohannis cu privire la nepromulgarea unor legi care veneau în sprijinul populație, sau nepromulgarea legii bugetului.
     Dar cel mai anormal lucru a fost audierea miniștrilor cabinetului Grindeanu de către DNA, o măsură de forță și de arătare a mușchilor. O intruziune a organelor de cercetare penală în problemele de ordin politic ale guvernului. Așa cum a demonstrat CCR, dar și alți constituționaliști, audierea unor miniștri în cazul OU 13 a fost neconstituțională, asta înseamnă în afara legii. Prin urmare, ori procurorii DNA nu cunosc legea, ori o cunosc și au încălcat-o cu bună știință, dar și într-un caz și în celălalt este o forțare a legi, deci un abuz, în acest caz cineva trebuie să plătească, în cazul emiterii OU, ministrul justiției și-a prezentat demisia, acum este rândul șefei DNA să plătească prin demisie.
     Sunt pași mici pe drumul democrației, voi fi condamnat că țin cu hoții și iau poziție împotriva DNA. Inexact, sunt un om care nu am afaceri, trăiesc din pensie și nu-mi doresc nimic mai mult decât să fie arestați și să li se confiște averile tuturor celor care au beneficiat de pe urma distrugerii României. Nu mă interesează culoarea politică a banditului, poate fi de oriunde, doar pedepsit să fie. Vreau să văd că sunt vărsați în bugetul țării contravaloarea reală a banilor proveniți din vânzarea unităților furate cum ar fi Întreprinderile: de Tractoare Brașov, de autocamioane Brașov,  Semănătoarea București, bijuteria industriei românești 23 August și multe alte mii de asemenea firme. Binențeles vreau să se răspundă penal și pecuniar pentru distrugerea băncilor și agriculturii. Astea sunt problemele deosebite ale României, pe astea trebuie să se axeze anchetele penale, mai ales ale DNA și nu pe chestiuni ieftine. Nu vreau să aud că Iliescu și Năstase au distrus tot, pentru că nu este adevărat, toate partidele au participat la jaf și au beneficiat din distrugerea economiei țării, nu a existat partid care să spună: ”noi nu furăm„, toți și-au dat mâna în jefuirea bunurilor țării. Sigur, nu toți politicienii sunt vinovați. Toate aceste furturi au fost posibile pentru că organele de anchetă penală au fost părtașe acestor jafuri, altfel mulți dintre îmbogățiții zilei ar fi în pușcărie acolo unde le este locul. Nu putem vorbi de o clasă politică coruptă, dacă nu vorbim și despre o justiție coruptă, despre organe de anchetă penală corupte. Excepții sunt și în această zonă, încă nu vorbim despre o corupție generalizată, dar este destul de puternică.
Anormală a fost intervenția de la înalta tribună a Parlamentului României a președintelui Țării, Iohannis, care a folosit acest prilej pentru a prezenta un număr jalnic de circ și pantomină. Tot anormală a fost deplasarea în piața Universității a președintelui Iohannis pentru a lua poziție împotriva guvernului, alimentând astfel o acțiune a maselor care se putea finaliza cu pierderi de vieți omenești.
Anormală este și asistența socială, practic prin această măsură se încurajează ne munca, trândăvia, alcoolismul, parazitismul.
    O țară normală este aceea în care filozofii ajută societatea să facă un pas înainte, nu să batjocorească bătrânii, bolnavii, poeții naționali, vezi Eminescu descris de Horia Rom. Patapievici, istoria în unele cazuri, vezi Lucian Boia. Liiceanu, acest  mercenar vândut celor care i-au dat un os de ros, vezi cum Pleșu ministrul culturii i-a dat ed. Politică lui Liliiceanu care a transformat-o în ed. Humanitas. Același filosov care storsese tot ce se putuse de la comuniști. Un om fără caracter, dar mai ales fără Dumnezeu, un om anormal. Domnule Liiceanu, când ai intrat în sediul fostei Edituri Politice a Partidului Comunist, ai adus un sobor de preoți să decontaminezi spiritual editura? Ai șters cu aghiazmă birourile, fișetele, rotativele și toate bunurile pe care puseseră mâna lor spurcată comuniștii, sau nu a fost nevoie pentru că, la fel ca amicul dumitale T. Băsescu, proveneai din mijlocul lor, al comuniștilor. Un fariseu, nimic altceva, păcat, puteai fi un bun scriitor, te-ai înnomolit în propria-ți mocirlă morală și intelectuală. Apropo domnule Liiceanu, în viață unii oameni își pierd o mână, un picior, dantura, iar alții își pierd capul. Fără dinți se poate trăi, poți fi inteligent și să scrii opere frumoase, dar fără cap nu poți, poți cel mult, să arunci veninul împuțit care ți-a umplut sufletul, spre cei care nu ți-au făcut nici un rău, doar au avut nenorocul să fie contemporani cu dumneata.
    Nu sunt de acord ca un partid să fie scos în afara legii, decât în condițiile în care, prin politica lui, a partidului, luptă împotriva interesului național.

luni, 27 februarie 2017

Doi prieteni, Mihai și Gilă IX



    Mașina a mers  spre  ieșirea  din oraș, a trecut podul Mihai Bravu , a lăsat în stânga  drumul spre munte și a ținut-o drept pe Aleea Mânăstirii Dealu până în locul unde era odată o cârciumă, acum aici, ca în multe alte locuri, a răsărit un viloi uriaș. Am cerut șoferului să oprească taxiul, apoi am coborât și ocrotită de ploaie m-am apropiat cât am putut de mult de Pacoste. Acesta vorbea cu proprietarul vilei sub portalul de la intrarea în curte; am mers  pitulită până am găsit o nișă în gardul gros din cărămidă,de aici  nu puteam fi văzută, în schimb auzeam tot, vorbeau destul de tare să acopere și zgomotul ploii, dar aveau și siguranța că nu sunt auziți de nimeni. Șofron îl punea în temă pe interlocutorul său cu toată istoria lui Gilă, cosmetizată pe ici pe colo. În concluzie, supraveghetorul negocia înfierea lui Pleșoiu, îi explica omului drumul cel mai scurt pe care urma să îl parcurgă, pentru a fi încheiată adopția rapidă a copilului. Am auzit când îi spunea că are oamenii prin toate instituțiile și doar „mișcând puțin din urechi” se rezolvă  dosarul fără să se pună prea multe întrebări.
După 15 minute de discuții, Șofron s-a urcat în taxiul care îl adusese și căruia nu-i dăduse drumul, iar eu am rămas în ploaie. Am scos telefonul să sun după un taxi, dar când m-am uitat în geantă am văzut că nu mai am bani la mine, am pus telefonul la loc și am așteptat cu speranța că se va ivi un cunoscut cu mașina și mă va lua de acolo. Ploaia era așa de deasă, că șoferii abia vedeau drumul, dar să mă vadă pe mine făcând autostopul. Abia când au început dinții să-mi clănțăne în gură,iar apa care trecuse prin piele  îmi inunda organele interne, am decis să vă sun pentru ajutor. Restul îl știți.
-Trebuia să mă suni imediat, nu să mai aștepți. -Mihai cu glas blând o dojenea pe Crinuța pentru că își riscase viața-.Acum suntem trei. Crinuța alătură-te nouă să scăpăm acest copil din mâinile bandiților, indiferent cum am privi lucrurile sunt niște infractori.
-Deja sunt implicată.-Tânăra femeie era bucuroasă să fie în anturajul unor oameni de talia lui Mihai și ai Mihaelei.
-Vreau să iei legătura cu Piticul și să-l aduci la mine, sau să ne întâlnim într-un loc ferit să vorbim. Nu cred că îl mai ia Șofron de la școală.
     În Căminul pentru copiii instituționalizați din orașul T lucrurile erau departe de a fi grozave, dar cum personalul din conducere și cel de deservire era bine sudat, nimic nu transpira în afara căminului din matrapazlâcurile care se întâmplau acolo. Pentru a nu fi prinși cu sacoșele cu alimente furate din bucătărie, sau alte obiecte ce puteau fi sustrase, s-a  luat hotărârea ca tot ce putea  fi sustras să fie de la început transformat în bani care apoi erau împărțiți fiecărui salariat. Erau bani netrecuți pe ștat, prin urmare nefiscalizați, dați în mână de administrator. Cu toate aceste măsuri oamenii tot cârcoteau pe la colțuri că unii ar lua mai mult decât alții. Mâncarea la cantină era foarte proastă, copiii mâncau ceva dulce doar la  Crăciun sau la Paști, când se îndura câte un îmbogățit care a furat din averea  Țării să aducă câteva pachete, întotdeauna mai puține decât necesarul, în speranța că îl va ierta Dumnezeu pentru că furase din averea celorlalți; sau vreun politician dornic de afirmare, ăsta pentru câteva sacoșe pe care le împărțea copiiilor venea cu toate televiziunile după el. Cearceafurile erau rupte, păturile roase și murdare, arcurile paturilor se rupseseră de mult, niște scânduri puse-n curmeziș susțineau salteaua. Mizeria era la ea acasă, bătăile între copii erau frecvente. Educatorii  acceptau aceste bătăi, se foloseau în supravegherea și timorarea copiiilor de cei mai puternici dintre ei. Existau șefi incontestabili, duri, egoiști, ticăloșiți până-n măduva oaselor. Mediul în care trăiau îi obligau să devină aspri, doar așa puteau supraviețui. Cei slabi erau abuzați sexual de către cei puternici, erau înfometați, puși să facă cele mai grele munci.
    În acest mediu a fost adus Gilă. A intrat, în camera în care a fost repartizat, cu fruntea sus. S-a uitat atent la cele 10 paturi care erau în cameră, cinci pe o parte, cinci pe cealaltă, de la ușă  până la ferastra care se afla în partea opusă era un mic coridor care trecea pe la capătul paturilor. Și-a pus bagajul pe masă, apoi a mers pe interval să-și caute un pat, a ocolit cu abilitate un picior întins pentru a-i pune piedică, s-a uitat cu dispreț la cel care voia să-l doboare și și-a continuat drumul până a găsit un pat liber.
-Tu ăla care ai venit acum, vino la mine! Mișcă-te odată! -Glasul răgușit, de adolescent cu vocea-n schimbare,  care se dorea să sune a poruncă, nu l-a impresionat pe Pleșoiu.
-Ce vrei?
-Vino bă aici, când îți spun! Vrei să sparg pereții cu capul tău?-Tânărul începuse să se agite, nu înțelegea cum un nou venit nu aleargă la ordinul lui.
-Bine, vin, nu te mai opări atâta! -Gilă nu voia să întindă prea mult coarda, îi transmisese un semnal, acum îi putea face pe plac.
-Ești șmecher mă? –Tică, așa se numea șeful neoficial al camerei, i-a întins mâna, Pleșoiu a strâns-o bucuros ca unui prieten, doar că șeful îi prinsese mâna ca într-o menghină și nu părea să vrea să-i dea drumul. Gilă a strâns din dinți cât a putut, dar adversarul lui, fiind mult mai mare decât el, îl strângea din ce în ce mai tare. Și-a înăbușit un oftat, în colțul ochilor a strivit o lacrimă de durere, dar nu a cedat. Într-un târziu când a simțit că este la limita suportabilității, băiatul i-a eliberat-o. Gilă a băgat mâna, aproape paralizată, în buzunar, în schimb privirea i-a rămas țintită în ochii mari și căprui ai lui Tică. În sinea lui știa că poate juca o carte necâștigătoare, dar nu avea de ales, dacă își arăta slăbiciunea era un copil mort. Cunoștea bine mersul lucrurilor, învățase de la Piticu*, prietenul lui, multe despre modul în care se putea  supraviețui printre micii rechini. Tică privea atent la băiețandrul din fața sa, știa că dacă voia îl putea face una cu pământul, îl oprea doar privirea curată, netemătoare a băiatului. Juca tare, chiar dacă putea fi bătut își asuma riscul. A fost ca o înfruntare între doi cocoși, s-au măsurat, s-au rotit unul pe lângă altul întinzându-și fiecare aripa, cel mai bătrân dintre cocoși a privit cu îngăduință spre cocoșul tânăr, considerând în sinea lui că junele nu poate fi un pericol pentru el.
-De astăzi ești prietenul meu, ați auzit mă, a strigat spre ceilalți copii care erau în cameră. El este Gilă, nimeni nu are voie să se apropie de el.
Datorită prieteniei cu Tică viața lui Gilă nu a avut de suferit în plus, față de mizeria în care trăia din cauza  condițiilor oferite de sistem, dar și a furăciunilor făcute de angajații Căminului.
Patru luni mai târziu după ce a ajuns în orașul T, a început să se intereseze de el o familie de oameni tineri și educați. Lăsau să se înțeleagă că sunt rudă cu tatăl lor, iar numele de Pleșoiu nu ar fi corect, numele adevărat ar trebui să fie Pleșoianu, așa cum se numeau ”neamurile„ lui.
                           
    Angajații căminului începuseră să se poarte frumos cu Gilă, de când familia aceasta de oameni cu dare de mână îl vizita. De fiecare dată ”rudele„  aduceau 2-3 pachete cu țigări, un pachet de cafea, pe toate le lăsau supraveghetorului, acesta le împărțea „frățește„ cu ceilalți colegi.
    Mama Lăzărica tocmai se sculase, apucase să se spele pe față, să-și spună rugăciunea și să înghită o gură de aghiazmă, când telefonul a început să sune. I s-apărut că în acea dimineață telefonul suna mai tare, parcă era nervos din cauza cuiva nevăzut. Cu teamă a luat telefonul să răspundă, o săgeată îi trecuse prin inimă, se gândea la fata ei care era plecată în străinătate, a spus un „alo„ moale, în receptor s-a auzit un glas slab de bărbat:
-Mamă Lăzărico vino repede la mine!
-Tu ești Florică mamă? –Femeii îi venise inima la loc, când a auzit că nu e vorba de copila ei.
-Da, eu sunt. Vino repede, sunt bolnav!
-Imediat mamă, vin acu*!
Cum toamna își intrase bine în drepturi, afară bruma era groasă, mama Lăzărica și-a pus o broboadă pe cap, a luat o oală cu apă care se încălzise pe aragaz, a ieșit cu ea afară și a pus-o în piua găinilor și cratița câinelui. După ce le-a dat și să mănânce a ieșit pe portiță și a apucat drumul spre casa lui Corcoduș, dar nu înainte, de a încuia bine portița.
A intrat în casă fără să mai bată la ușă, după ce a trecut de livingul unde praful era destul de vizibil pe fotolii și măsuța din furnir de nuc, a intrat în dormitor. Cum a deschis ușa a izbit-o un miros greu de aer stătut și de boală, a mers la geam și la deschis larg, apoi s-a apropiat de pat și l-a învelit bine pe Florea pentru a-l proteja de aerul rece și proaspăt ce venea de afară.
-Ce s-a întâmplat? Lăzărica a prins, cu dragoste de mamă, mâna bărbatului.
-Nu știu, vomit de aseară continuu, nu am putere, nu pot sta în picioare.
-Stai liniștit, îți fac un ceai.
După 10 minute a venit cu o cană de ceai în care storsese o jumătate de lămâie și-l îndulcise cu o lingură de miere de salcâm.
-Bea asta! O să-ți facă bine, e cam amar, e din anghinare, dar e sănătos. Femeia îi întinse cana cu ceai pe care îl răcise să poată fi băut. Florea a prins cana și a băut cu înfrigurare tot lichidul.
-Mai ai? Mult m-a răcorit!
Bucuroasă Lăzărica s-a dus și a mai pregătit o cană, fiersese ceai într-un  un ibric mare, i-a dat-o și pe aceea, bolnavul a băut-o cu înghițituri mici, parcă voia să-i simtă aromele.
-Sărut mâna! Mă simt bine, plec la birou.
Femeia a pus mâna pe fruntea lui, atunci a văzut că avea febră, dintr-o dată a început să tușească, o tuse rea, seacă, convulsivă, care-l făcea pe Florea să se înconvoaie și să se înece.
-Nu pleci nicăieri, sun la„Salvare”, ești foarte bolnav. Unde este termometrul?
-Vezi în sertarul de sus de la noptieră, bărbatul vorbea greu, accesele de tuse erau tot mai frecvente.
A scos termometrul din sertar, dar și două pastile antitermice, i-a pus cu grijă termometrul sub braț, apoi a plecat la bucătărie de unde s-a întors cu o cană cu ceai. După un timp, a luat cu grijă  termometrul și s-a uitat la el 39,7, foarte mult, fără ezitare i-a dat să înghită cele două pastile de paracetamol și să bea cana cu ceai. Trebuia bine hidratat la o asemenea temperatură. Era roșu la față, broboane de sudoare își făcuseră apariția pe fruntea lui, începuse să vorbească inteligibil. Fără să intre în panică femeia a sunat la 112. Cincisprezece minute mai târziu o mașină „Smurd” a oprit în dreptul porții, Lăzărica a deschis ușa și le-a făcut semn să intre în curte.
Doi bărbați și o femeie paramedic, au intrat în casă și au mers la patul bolnavului, între timp Florea devenise înconștient.
-Ce s-a întâmplat? –A întrebat medicul în timp ce asistenții îi măsurau temperatura și tensiunea.
-M-a chemat acum o oră la el că se simte rău, că a vomitat și că are o stare generală proastă. I-am făcut ceai din anghinare cu lămâie multă și miere de albine, inițial s-a simțit bine, chiar spunea că pleacă la birou, apoi s-a declanșat febra, sau chiar era, că nu am măsurat-o mai înainte. Temperatura când măsurat-o era 39,7 și tot atunci au pornit aceste teribile accese spasmodice de tuse.
-Cum este, care sunt valorile?
-Temperatura 39, iar tensiunea 170 cu 110.
-I-am dat două pastile de paracetamol.
-Foarte bine, mai ai ceai făcut? Va trebui să-l hidratăm bine. Îmi este teamă de cei mai rău, l-am ascultat cu stetoscopul, „fierbe” ceva în zona plămânilor, partea cea mai rea este că se aude la ambii plămâni. Îl luăm cu noi, pregătiți-l, dar mai înainte puneți să-i mai face-ți ceai.
Câteva minute mai târziu, Florea Corcoduș era scos cu targa pe ușă și dus la ”salvare„ mama Lăzărica îi pusese într-o sacoșă o pereche de pijamale și sticla cu ceai.
-Vin eu imediat cu mai multe la el, astea să aveți, dacă va fi nevoie, să fie schimbat până sosesc eu la spital.
După plecarea mașinii, a mai rămas în casă să facă puțină ordine, să șteargă praful și să aerisească dormitorul, dar să pregătească și schimburi pentru el.
Căutând prin sertare pentru a găsi lenjerie de corp curată, a găsit o agendă rătăcită prin rufe, curioasă a încercat să citească ce scrie, cum nu avea ochelarii la ea, s-a apropiat de geam și cu eforturi mari a reușit să înțeleagă câteva cuvinte care i-a făcut inima să tresară. După ce a făcut bagajul pentru Florea, a plecat acasă luând cu ea și agenda găsită.
A căutat ochelarii și a început să citească ce scrie în carnet, acum înțelesese că nu fusese rătăcit acolo printre rufe, ci era pitit în acel loc.
Era un fel de proces-verbal încheiat între Florea Corcoduș și Șofron Pacoste, prin care cel din urmă se angaja că-l va rătăci pe copilul Pleșoiu Gheorghe, fără să-l omoare, dar îi va aduce lui Corcoduș un certificat de deces pe numele copilului din care să rezulte că a murit de moarte naturală. Pentru toate acestea, Pacoste se angaja ca împreună cu Vax Zbierea directorul Căminului să aducă totul la îndeplinire.
Alăturat era și o chitanță din care reieșea că Pacoste primise suma de 100.000 de euro avans, urmând ca după ”rezolvarea problemei„ să primească și restul de bani, adică 200.000 de euro. După ce a terminat de citit, femeii i-a căzut agenda din mână, apoi s-a prăbușit  în genunchi cu lacrimile șiroind.
Acum a înțeles de ce Florea era nervos de ori de câte ori venea vorba de Gigi, cum era alintat copilul. O ură cumplită din sufletul ei curat de mamă, hrănise cu laptele și sângele ei un copil care acum era la casa lui, pornise împotriva lui Corcoduș . Îi venea să-l lase să moară  în spital, să nu mai știe de el, îl privise cu ochii de păcătoasă, apoi când își revenise din mica rătăcire, îl avusese la suflet ca pe copilul ei.
E drept că nici el, din acea călduroasă zi de vară, nu mai adusese vorba despre întâmplarea cu baia.
Se simțea bulversată, dintr-o dată omul pe care îl crezuse în tot ce spunea, este adevărat că ea avusese oarece rețineri față de cinstea lui, dar niciodată nu avusese dovezi, a apărut în fața ei cu chipul hidos al turpitudinii. Nu știa cum să procedeze, nu avea cu cine să se sfătuiască, tot chinuindu-se cum să rezolve problema și-a amintit de femeia cu lănțicul care o întrebase de Manuela Pleșoiu. S-a gândit să o sune să stea de vorbă cu ea, i se păruse o femeie la locul ei și bine intenționată, dar chiar putea avea încredere în ea? De acum începea să se îndoiască de toți oamenii. După ce s-a gândit mai bine, a căutat numărul de telefon, apoi a sunat-o, rugând-o să treacă pe la ea. Față de Florea s-a hotărât să se comporte ca și cum nu ar ști nimic de agendă. Va duce toate lucrurile luate din sertar la locul lor, le va pune cum au fost, la fel va proceda și cu agenda după ce o va arăta profesoarei.
     În fața focului din cămin Mihai stătea cu picioarele întinse, fusese la un accident de circulație făcut de unul din clienții lui, ploaia îl pătrunsese până-n măduva oaselor, simțea căldura cum îl toropește, era ca iubirea unei unei femei dezlănțuite, care-l încălzește cu trupul ei.
Privind la limbile focului care se jucau ca Ielele în noaptea de Sânziene, gândul s-a dus cu ani în urmă. Venise dimineața de la un bal, prevăzătoare mamă-sa făcuse focul, s-a așezat pe scăunel  la gura sobei cu picioarele pe vatră, simțea cum îl înmoaie căldura, avea vreo 23 de ani, era în anul doi la facultate la seral. Ion al Chirei, tatăl vitreg, l-a simțit și din căldura așternutului i-a zis:
-Mihai, se vede că ai început să te domnești, nu mai reziști la frig, uite frații tăi cum dorm, au venit uzi, s-au schimbat și s-au băgat în așternut, tu nu, trebuie să-ți usuci părul, să –ți încălzești tălpile, boier ce să zic. -Îi plăcea să-l tachineze, însă era mândru de el, deși nu era copilul lui. Îl iubea mai mult decât pe cei făcuți de el, mereu îl dădea exemplu:„Uitați-vă la Mihai și luați exepmlu, târlă de proști ce sunteți!”
Soneria de la poartă la smuls din gândurile lui







Doi prieteni, Mihai și Gilă VIII



      Soneria zbârnîi puternic în biroul secretarei. Femeia a sărit de pe scaun și-a așezat cu palmele fusta, apoi într-un gest de cochetărie și-a potrivit cu mâinile eventualele fire de păr rebele. A băgat, destul de speriată, capul pe ușă, semnul directorului a determinat-o să intre în cabinet, apoi cu blocnotesul și pixul în mână a așteptat, docilă, ordinele directorului.
-Crinuța, sunt supărat pe tine! Când ai nevoie de bani, să vi la mine, să nu mai aud că ai fost în altă parte. Ai înțeles?
-Da, domnule director!
-Poți pleca acasă, merg la o ședință la Consiliul Județean, apoi nu mai am nevoie de tine. Ne întâlnim dimineață.
Vax era preocupat, simțea că trebuie să facă ceva pentru a fi sigur de câștig. Avea mare nevoie de bani, cei doi copii ai lui erau  unul în clasa XII-a și celălalt în a XI-a și trebuiau dați la școală în străinătate ori acolo cheltuielile erau mari.
După plecarea secretarei, directorul a sunat la telefon pe Mareșal; acesta în cel mai scurt timp a intrat în birou.
-Să trăiți!-era un salut mai mult batjocuritor decât cu respect, Vax Zbierea s-a făcut că nu vede atitudinea obraznică a subalternului.
-Ia loc Șofron, avem de discutat. Trebuie să-l facem nevăzut pe Pleșoiu...
-Nu-l putem omorî, nu așa ne-am înțeles-Șofron Pacoste era speriat de perspectiva crimei.
-Nu, nu-l vom omorî, trebuie să facem ceva să-i schimbăm numele, știi bine că nici el nu crede că, numele ăsta  pe care-l poartă acum, este real. Prin prisma asta nu va fi greu. Cred că o familie picată din cer, gata să-l înfieze, ar rezolva lucrurile. Te rog să cauți. Îi vom fixa o anumită rentă pe an, pe care o va pierde imediat ce transpiră ceva despre această tranzacție.
-Sunt sigur că voi găsi amatori de chilipir.
-Prefer să fie oameni cu oarece stare materială, chiar dornici să aibă copii. Le vom spune că banii vin dintr-o moștenire a băiatului. La nevoie le putem da chiar toți banii odată. Suma nu va fi mai mare de optzeci de mii de lei. În acest fel va dispărea numele de Pleșoiu și va apărea un altul. Dacă va fi nevoie, vom scoate un certificat de deces pe numele lui Gilă, nu va fi greu, cu ceva bani vom putea găsi oamenii de care avem nevoie. Corcodușă va putea intra în posesia întregii averi, abia după ce se va declara decesul copilului din cauze naturale. Ce inteligentă a fost și sora lui când a pus asemenea condiție! Cred că îl cunoștea bine pe frățiorul ei, știa ce poate!
-Minunat domn director, sunteți genial!- Pacoste deja se vedea cu banii în buzunar. De acum doar de asta mă voi ocupa. Cunosc o familie care vrea din tot sufletul să înfieze un copil.
-Va trebui să se dea drept rudă a copilului, le explici că așa este mai ușor și pentru ei să facă actele, sigur, cumva trebuie să știe cum au murit părinții copilului.
-Vedeți domnule director cât ne-am complicat? Când Florea Corcoduș a adus copilul, nu trebuia să-l  înregistrat cu numele real. De atunci am zis să spunem că a fost abandonat, că l-am găsit fără acte asupra lui, acum eram toți fericiți.
-Lasă bă, ce a fost, a fost. După ce găsim familia care ne trebuie, îl vom transfera din nou pe Pleșoiu la noi, doar pentru 24 de ore, apoi trebuie să plece cu familia care l-a înfiat. Să vedem unde-l vom ține, să nu i-a legătura cu ceilalți copii mai ales cu Tatu.
-Aveți încredere în mine, nu vă voi dezamăgi. -Pacoste era decis să rezolve cazul, nu pentru a nu-l decepționa pe director, ci pentru banii care i-ar reveni din rezolvarea cu bine a problemei.
-Să iei legătura cu Unchiu* să aibă banii pregătiți pentru orice eventualitate. Ne trebuie bani lichizi fără CEC-uri sau carduri. De aceea trebuie anunțat din timp, să poată strânge suma necesară.
Pacoste privea cu o falsă admirație spre uriașa statură a directorului. Își amintea cum acest tip, cu ochii mici, albicioși, care priveau tot timpul pe lângă interlocutor,cu nas acvilin, buze groase, bine proporționate și bărbia lungă, lată, grea, ajunsese directorul Centrului de plasament. În 1990 la revoluție era un simplu magazioner al Centrului. Într-o seară venise un camion cu ajutoare din străinătate, chiar la începutul anului era prin februarie, descărcase camionul  noaptea cu câțiva copii în depozitul de alimente care era aproape gol. Instigase băieții, erau destul de mari aveau 16-17 ani, împotriva directorului de atunci. Pentru  o bună reușită,  Vax le umpluse buzunarele cu conserve și câteva ciocolate. Băieții au vorbit cu ceilalți colegi ai lor și dimineața la ceai a fost o adevărată răzmeriță, toți copiii băteau cu lingurile în mese și strigau : „jos directorul, demisia”. Personalul  căminului s-a alăturat  dorințelor copiiilor și directorul a fost nevoit să-și prezinte demisia. Vax Zbierea s-a înscăunat director și așa a rămas până astăzi. O haină bărbătească din  piele, din cele primite ca ajutoare din străinătate și câteva conserve din ton a rezolvat numirea lui oficială de către Consiliul Județean al FSN. Între timp, cu ceva bani, a reușit să termine și o facultate. Odată ce s-a văzut director și absolvent de ASE și-a luat o nevastă nouă, a divorțat fără regrete de fosta soție, o considera incultă și vulgară, iar locul ei de muncă, era strungăriță într-o întreprindere, era sub nivelul lui de demnitate, sub poziția lui socială. Actuala nevastă lucra în cadrul Consiliului județean în compartimentul ”Protecția copilului„era într-un fel șeful lui.
-Bine domnule director așa voi face! Stați fără grijă!
-Sunt fără grijă Șofroane, nu suntem noi tovarăși la bine și la rău? Nu uita că până acum doar tu ai luat legătura cu Corcoduș, iar probele în acest sens sunt elocvente. Zbierea rânjea cu buzele lui groase de libidinos. Ești liber, ai grijă la ce am stabilit. –Mareșalul a părăsit încăperea puțin adus de spate, ultimele avertismente date de director îi dăduse fiori pe șira spinării.
În biroul său, Mihai Iordan, se plimba cu mâinile la spate, simțea că este pe cale să rezolve problema, nu știa cum să procedeze. Nu putea să meargă direct la Florea Corcoduș și să-i spună că știe toată povestea, îi era teamă de consecințe. Deasemeni nu putea să-l tragă de gâlci nici pe director, nu avea probe împotriva lui. Trebuia să aștepte ca unul din ei să greșească. Terminase procesele pe ziua aceea ar fi vrut să vorbească cu Mihaela, dar profesoara era la ore. Afară începuse o ploaie mocănească de toamnă;  dintr-o dată vremea se răcise, nori negri și grei se învârteau pe cer. Era o vreme apocaliptică în ton cu știrile care veneau din Siria. Norii se învârteau amenințători, păreau gata să înghită bruma de pace planetară. Mihai privea prin geam,  o teamă venită din străfundul sufletului său a pus stăpânire pe el. Se confunda cu natura, cu starea ei, se vedea departe, acolo unde oamenii mor fără vină, fără să-i întrebe cineva dacă vor să moară, sau să trăiască, să procreieze , ori să avorteze. Străini de năzuința lor, armatele multor state au venit să se omoare, dar mai ales să omoare populația civilă, copiii de țâță, alții nenăscuți încă stând cuminți în burțile mamelor, așteptând ziua când aveau să vină pe lume, zi care pentru ei nu va mai veni. Prea multă cruzime, prea mult sânge vărsat în numele unor doctrine nerespectate de nimeni. Cu greu a ieșit din viziunea sumbră dată de norii de afară. S-a hotărât să nu mai rămână nici o clipă, voia să meargă acasă, să bea o cafea tare, să facă un duș fierbinte, apoi să se relaxeze citind ceva ușor, sau privind la televizor. Mai era destul timp până avea să vină profesoara. Astăzi avea ore până târziu în seară.
Nu plecase bine din parcare când telefonul a început să sune, era Crinuța.
-Sunt udă și înghețată pe Aleea Mânăstirii, vă rog să veniți, dacă puteți, să mă luați de aici!
-Ce e cu tine, ce ai căutat acolo?
-Vă povestesc tot, când veniți!
Mașina mergea greu prin ploaia deasă, ștergătoarele de pabriz erau pe viteza maximă, abia făceau față. Când a văzut-o cum tremura  cu apa șiroind  pe ea, i s-a făcut milă de biata femeie.
-Ce-i cu tine aici? Cum ai ajuns în acest loc?
Crina a încercat să vorbească, nu a putut spune nici un cuvânt, frigul o pătrunsese în oase, îi clănțăneau dinții în gură. Mihai a dat drumul la căldură în mașină pentru a ajuta femeia înghețată.
Odată ajunși acasă, a luat-o în brațe și a dus-o în sufragerie.
-Dezbracă-te, ia halatul ăsta pe tine, merg să umplu cada cu apă fierbinte, apoi să faci baie să te încălzești! Te las acum! –Femeia nu a scos nici un sunet, Mihai a ieșit din cameră. Când cada s-a umplut cu apă, a bătut în ușă:
-Hai Crina, vino, baia e gata! –nu a primit nici un răspuns, a mai bătut de câteva ori, apoi a intrat în sufragerie, femeia era întinsă pe canapea  într-o poziție nefirească, avea piciorul stâng îndoit sub ea, o mână îi atârna inertă în afara patului, la fel și capul. Nu a mai stat pe gânduri a început să-i desfacă nasturii de la bluză, cu mișcări febrile a continuat cu sutienul apoi fusta. Fără a admira prea mult trupul de zeiță din Olimpul Greciei, a luat-o în brațe și a mers cu ea spre baie. În acel moment ușa  s-a deschis și în living a apărut Mihaela. La vederea lui Mihai cu o femeie în brațe, profesoara a scos un țipăt, iar geanta și sacoșa i-au căzut din mână. Fără a se opri, bărbatul a intrat cu femeia în baie, a lăsat-o ușor în cada plină cu apă fierbinte. Pe măsură ce o cufunda în apă, femeia dădea semne că își revine. Când a fost sigur că și-a revenit, bărbatul a ieșit din încăpere, din prag a mai adăugat:
-Stai liniștită și încălzește-te, aici ai prosoape curate și un halat pe care să-l îmbraci când ești gata!
Când a revenit în living a găsit pe Mihaela care fierbea de nervi.
-Cine este domnule femeia pe care tocmai ai dus-o pe brațe în baie? Nu m-ai spun că era și goală.
-Am să-ți povestesc tot.
-Ce să-mi povestești mai mult decât am văzut eu?
-Lucrurile par așa cum le-ai văzut, dar realitatea e alta. Mihai încerca să explice situația, e greu să te faci înțeles de o femeie geloasă și plină de nervi. Mai repede potolești un taur în arenă în timpul coridei, decât o femeie rănită în amorul propriu, în propria ei iubire.
-Nu mai rămân niciun minut  sub același acoperiș cu o femeie de stradă, pentru că numai o femeie de joasă speță se lăsa purtată goală prin casă. –Profesoara spumega, se plimba de colo până colo prin uriașul living, de câteva ori s-a oprit în dreptul ușii de la baie de parcă ar fi vrut să intre peste cealaltă. Bărbatul terminase toate argumentele, evidența era cu totul alta, ori tocmai ceea ce văzuse nu putea să convingă pe Mihaela că nu este adevărat.
-Vrei să spui, că femeia aia nu era goală în brațele tale protectoare, în timp ce o duceai spre baie?
-Ba da, așa era, dar lasă-mă să-ți explic. Mihai credea că înnebunește, argumentele lui erau fără forță, realiza că iubirea lui pentru femeia din fața sa, se putea destrăma din cauza unei întâmplări stupide.
-Nu ai ce să-mi explici! Ce să-mi spui mai mult decât am văzut?
Simțea că își pierde controlul, a făcut doi pași până-n dreptul profesoarei, a prins-o de umeri și a scuturat-o zdravăn:
-Femeie, pe tine te iubesc, fii rezonabilă! Ascultă-mă! Este secretara de la la Centrul de plasament, este, dacă vrei, spionul meu pe lângă director și supraveghetor, am găsit-o mai mult înghețată încercând să spioneze pe Pacoste. Ai înțeles? Șocată la început de brutalitatea cu care a fost zguduită de bărbat, s-a trezit ca dintr-un vis urât, intrase în transă, gelozia o orbise, nu accepta realitatea, nu voia explicații, simțul proprietății prea dezvoltat la ea îi întunecase  judecata. Ultimele cuvinte spuse de Mihai a adus-o cu picioarele pe pământ, a început să gândească lucid, îi părea rău pentru ieșirea ei. Îi venea să plece fără să mai arunce o privire înapoi, doar dragostea mare pe care o avea pentru Mihai a făcut-o să rămână.
-Iartă-mă Mihai, nu am înțeles gestul tău omenesc, gelozia și egoismul mi-au întunecat vederea.-Mihaela a prins mâna lui Mihai și a început să o sărute, îi era rușine de slăbiciunea ei, trebuia să aibă mai multă încredere în bărbat. Viața ei anteriaoră nu o îndrituia să aibă încredere în bărbați. Fostul soț o înșelase cu cea mai bună prietenă a ei. Nu era prima femeie care lua locul prietenei în patul acesteia, era prima femeie care îl vorbea de rău pe soțul ei, aproape îl ura, cel puțin asta susținea ea. Viața a  arătat că lucrurile stăteau altfel. Apoi după ce s-a despărțit de soț a stat câțiva ani singură. Într-o vară a cunoscut un profesor de fizică la niște cursuri profesionale, relația lor a debutat furtunos, era o iubire năvalnică. Cum locuiau în orașe apropiate au continuat întâlnirile până spre toamnă, apoi brusc s-au oprit. L-a căutat de câteva ori la telefon, nu a primit nici un răspuns, îngrijorată s-a decis să-l caute, mai ales că m-ai fusese la el acasă.
Într-o vineri seară a plecat spre locuința lui, cum avea cheia de la apartament a descuiat și a intrat în casă. Pe hol a văzut câteva haine aruncate, dar nu le-a dat prea mare importanță, cum dinspre dormitor se auzeau șoapte, a mers acolo. Ușa fiind deschisă s-a oprit în prag și a privit tabloul din fața sa. Sumar îmbrăcat, iubitul ei se giugiulea cu un tânăr la fel de dezbrăcat ca și el. Când a văzut-o pe Mihaela în prag, iubitul nu s-a sfiit să o invite să intre în joc. Scârbită, femeia a părăsit apartamentul ,după ce i-a aruncat cheia pe pat. De atunci trecuseră câțiva ani, nici un bărbat nu mai intrase în grațiile ei. Mihai reușise cu felul lui de a fi, să o facă să se îndrăgostească de el, acum, pentru o clipă, iubirea lor a fost pusă în pericol, fericită că totul a fost doar un acces de gelozie, femeia continua să-l sărute pe bărbatul vieții ei.
-Vă rog să mă iertați, sper că nu am cauzat neplăceri, datorită domnului Iordan am reușit să-mi revin. Crina era conștientă de posibilitatea ca prezenta ei să nu fie pe placul Mihaelei. Două femei într-o încăpere cu un singur bărbat, sunt ca două săbii și o singură teacă.
-Stai liniștită, tu te afli aici, pentru că ai vrut să-l ajuți pe Mihai. Vino cu mine să-ți dau de îmbrăcat, am înțeles că hainele tale sunt leoarcă.
-Așa este-spuse Crina mergând în spatele profesoarei.
-Gata, ne-am îmbrăcat, putem sta de vorbă acum. Mihaela era veselă, bucuroasă că totul a fost doar un coșmar, că nimic nu a fost real, iar iubirea ei nu a avut de suferit.
-Fetelor luați loc, am să vă dau puțin whisky să ne încălzim sufletele și oasele, apoi Crinuța ne va povesti ce a aflat despre Pacoste și Zbierea. De acord?!
-Daaa!- Mihaela a răspuns cu toată gura, era în vervă mare.
-Să te auzim! Dar întâi noroc, să ne ajute Dumnezeu să rezolvăm problema cu bine! Mihai a ciocnit paharul cu paharele femeilor, apoi a luat o gură bună, s-a scuturat după ce l-a înghițit, a pus paharul pe măsuță s-a așezat comod în fotoliu, privind la cele două femei care stăteau pe canapea  a spus:
-Începe te rog!
-Directorul astăzi m-a trimis acasă de la 12, a zis că nu mai are treabă cu mine. Am plecat, aproape de casă am văzut că mi-am uitat telefonul la birou, așa că am fost nevoită să mă întorc. Am intrat în biroul meu, ușa de la cabinetul directorului era întredeschisă, am auzit ultimele cuvinte schimbate de Mareșal și director. Pacoste tocmai îl asigura pe Zbierea că are o familie care va fi bucuroasă să-l adopte pe Gilă. Am părăsit biroul și am așteptat ascunsă să văd ce va face supraveghetorul. Când l-am văzut că a ieșit din birou și mergea spre stația de taxi, care este în apropiere Căminului, am plecat, mergând ferită pe urma lui. A luat un taxi, am luat și eu pe următorul și i-am spus șoferului să urmărească taxiul în care era Șofron...