159 de ani de la Unirea Principatelor Române

    Astăzi sărbătorim ziua unirii Principatelor Române. Ziua de 24  ianuarie 1859 a fost ziua care a dat peste cap planul marilor puteri cu privire la acceptarea unirii celor două principate române. În fapt , marile puteri, prin Convenţia dela Paris, acceptaseră o unire formală, cele două principate urmând a avea în continuare guvern şi domni separaţi. În 5 ianuarie 1859 Adunarea Electivă din Moldova a ales ca domn pe A. I. Cuza, iar la 24 ianuarie în Muntenia a fost ales, sub presiunea bucureştenilor din mahalele care au început să se manifeste şi să pună presiune pe Adunare, tot A.I. Cuza ca domn.       Astfel unul din punctele cheie din Convenţie a fost forţat, pentru că în articolele ei se vorbea de domn ales separat, dar nu se interzicea în mod formal a fi ales acelaşi domn în cele două țări. Prin urmare, a fost speculată omisiunea din Convenţie şi în loc să fie doi domni câte unul în  fiecare provincie, a fost ales domn Cuza-Vodă peste ambele principate, dând astfel o şi mai mare putere actului unirii. Cuza nu a fost unul dintre favoriţi, pot spune că a fost un outsider, a fost ales mai mult în speranţa că va fi uşor de manipulat de cei din jurul lui. Lucrurile nu au stat aşa, prinţul Cuza dovedindu-se a fi un om puternic care a condus cu mână de fier în timpul celor 7 ani de domnie. Dar ca de fiecare dată când România merge, a mers, pe un drum bun, imediat au apărut contestatarii şi revoluţionarii de profesie. Aşa s-a întâmplat şi cu A. I. Cuza, în noaptea de 11 februarie 1866 mai mulţi demnitari au năvălit cu gărzile, noaptea, în camera domnitorului şi l-au forţat să abdice „(Monstruoasa Coaliție)”.

  Suntem la mulți ani de ani de la momentul memorabil al unirii. România, acum la ceas aniversar, se găseşte mai dezbinată ca niciodată. O treime din populaţia activă a luat drumul bejanie în căutare de lucru. Înalta Poartă a apus, însă noi românii nu putem trăi dacă nu mergem cu jalba în proţap la marile puteri străine, cărora ne-am vândut nu numai sufletul, ci şi toată avuţia ţării.

  Preşedintele ţării, cetăţean român de naţionalitate germană, vede viitorul României prin ochii UE. Guvernatorul BNR s-a hotărât, a fost determinat de alţii, să distrugă moneda naţională în raport cu euro. Guvernul face lucruri bune, după ce întâi iau nişte hotărârii pompieristice, apoi la presiunea strâzii se retrag lăsând să se înţeleagă că ar fi fost prinşi cu mâţa în sac.

Jurnaliştii, aceşti formatori de opinie sunt vânduţi puterilor străine, sunt adevărate vuvuzele ale americanilor , FMI sau UE.

  Un singur exemplu: Radu Tudor, omul ăsta se isterizează dacă cineva spune un singur cuvânt rău despre SUA, dar el nu uită să arunce tot noroiul în capul românilor şi României.

Monica Macovei,această rara avis a politicii româneşti din Parlamentul European, nu lasă să-i scape o zi fără a nu arunca cu lături în România şi împreună cu ea mai este ţuţărul Cristian Preda.

În 1859 se lupta pentru ca Adunările Elective din cele două ţări să fie bine văzute pe plan european şi naţional. Acum Parlamentul României este uriaşul ecran pe care tinerii manifestanţi  proiectează sintagma „ciuma roşie”. Ciuma roşie,a fost folosită pentru prima dată de către nazişti la adresa celor de stânga. Nu mi se pare o alăturare prea fericită.  Unirea ar trebui sărbătorită în fiecare zi, în fiecare oră. Românii au uitat cuvintele care au înfăptuit unirea din 1859. Naţiune, patrie, patrioţi, eroi, independenţă, suveranitate, taote astăzi sun considerate perim

ate, azi vorbim despre cetăţeni ai UE, dar noi suntem doar formal, în fapt suntem lada de gunoi a UE, sclavii UE , nicidecum cetăţeni egali în drepturi. Poate avem dreptul şi obligaţia să-i ştergem la fund, atât. Dacă nu ne revenim, vom ajunge în groapa de gunoi a istoriei.