vineri, 5 ianuarie 2018

Cui îi pasă de pacient?

  Medicii de familie sunt în grevă, am înţeles că nu eliberează reţete compensate pentru pacienţii cronici. Fac menţiunea că, deşi supărată, doctoriţa mea de familie a înţeles că păcienţii sunt mai sus de neînţelegerile dintre Casa de Sănătate şi medici.
Nu îi pot condamna în totalitate pe medici pentru hotărârea luată de a nu elibera reţete compensate bolnavilor. Dacă erau strungari închideau fabrica şi protestau pentru revendicările lor. Dacă erau şoferi ocupau bulevardele bucureştene cu maşinile lor. Dacă sunt medici de familie trag pacienţii pe dreapta şi protestează, nu au altă soluţie. Aproape că îi înţeleg, spun aproape pentru că pacienţii nu sunt strunguri şi nici autovehicule, chiar dacă sunt bolnavi cronici, sunt oameni. De reţeta compensată eliberată de medicul de familie poate depinde viaţa strungului, pardon, a pacientului, poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte sau dintre toată pensia dată pe medicamentele necompensate şi faptul că îi rămâne ceva în buzunar bolnavului dacă plăteşte reţeta cu preţul redus cu 50%.
  Medicii prin hotărârea asta vor să sensibilizeze funcţionarii din CAS şi din ministerul sănătăţii. Să fim serioşi, nu vor sensibiliza pe nimeni! Aici este vorba de birocraţie, asta reclamă medicii în primul rând, Casa nu va reduce birocraţia, prin asta ar fi nevoiţi să mai dea din funcţionarii lor afară. Pe cine să dea afară şeful Casei, un funcţionar este unchiul lui, altul e văr, aia  e verişoară, mai bine mai inventează o nouă hârtie pe care trebuie să o completeze medicii. Uite, spre exemplu: pacienţii să fie obligaţi să declare pe propria răspundere că nu au rude în Madagascar, acolo e epidemie de ciumă neagră. La noi este ciuma roşie. Doctorii iau declaraţiile pacienţilor, le copiază şi apoi le trimit în trei exemplare, după ce au încheiat o autentificare sub parafa lor. În acest fel ar putea directorul Casei să mai angajaeze un funcţionar. Dă-i încolo de medici cu pensionarii lor bolnavi cu tot. Cui îi pasă de pacienţi? Nu ştiu decât să ceară să fie trataţi gratis în spitale de toate bolile pământului, apoi reţete compensate toate viaţa, unii trăiesc şi câte 20 de ani după ce ies la pensie, asta e risipă. Cum dracu să mai dea directorul Casei prime şi măriri de salarii subalternilor dacă pacienţii tot merg în spitale şi cer reţete compensate? La cimitir nu ar fi mai simplu?
  Ministerul sănătăţii şi reprezentanţii Casei trebuiau să dezamorseze de urgenţă conflictul cu medicii de familie, mai ales că am înţeles că este vorba de birocraţie şi nu de bani.
Nu pot să suspectez pe ministrul sănătăţii şi pe directorul Casei de sănătate că ar fi omenoşi, umani şi alături de poporul suferind. Îi pot suspecta că ar da o mână de ajutor la scoaterea a cât mai mulţi bolnavi cronici din sistem pe cale naturală.
Altfel, încă din prima zi a conflictului de muncă dintre medici şi Casă , atât ministrul sănătăţii cât şi Preşedintele Casei de Sănătate ar fi fost acolo în stradă pentru a găsi soluţii de dezamorsare a conflictului şi pentru ca medicii să intre în normalul activităţii lor.
Nu au vrut să facă acest lucru pentru a crea un nou conflict, acela dintre medici şi pacienţi.
Cine verifică dacă se justifică numărul foarte mare de salariaţi pe care Casa de Sănătate îi plăteşte, nu de alta dar sunt plătiţi din banii pentru  paracetamol ai bolnavilor.

Dragi pacienţi, aveţi răbdare, spuneţi bolii: stop! Să ia un time out până se trezesc domnii din minister şi de la Casă, dacă se trezesc...

2 comentarii:

  1. SUNT UN NOROCOS !!!!! IAU MEDICAMENTE PE TREI LUNI.....MA GANDESC LA TRIMITERI SPRE SERVICII DE TOT FELUL.....VORBA LUI ILICI????? CE-I DE FACUT?????

    RăspundețiȘtergere
  2. Intreg sistemul este bolnav.Cronic! Doctorii de familie s-au transformat in "hartogari"de profesie.Asa cum este si sistemul educational ingropat in hartii.Si da, mare dreptate aveti: la moarte cu toti bolnavii,scosi la marginea societatii si aruncati in prapastie.Niste milogi cu mana intinsa la clementa statului.

    RăspundețiȘtergere

...Şi dă-i şi luptă...!

  Domnul Preşedinte, Iohannis, este un exemplu de luptător împotriva corupţiei, toată ziua se luptă, se luptă cu Toader când acesta îi pro...