41 de ani de la cutremurul din 1977

 

  4 martie 1977 ora 21, 20 la televizor rula filmul bulgăresc „dulce şi amar”. O seară de primăvara liniştită,nimic nu părea să tulbure liniştea serii. De nicăieri s-a auzit un urlet,câinii au început să urle,animalele  în grajd au devenit neliniştite, fracţiune de secundă,apoi s-a dezlănţuit natura, pământul se mişca, casele se legănau, stâlpi de curent se plecau de parcă voiau să sărute pământul. Totul s-a prăbuşit, oamenii nu mai gândeau logic, tipau, alergau fără ţintă, câţiva încremeniseră cu câteva boarfe în braţe luate în pripă din casă în fuga disperată. Eneria electrică căzuse, telefonia fixă, manuală şi automată căzuse, era suprasolicitată. Eram lipsiţi de informaţii. Am plecat în celălalt capăt al satului acolo unde locuia bunicul singur şi orb. Aveam o lanternă în mână, noaptea era întunecoasă, fascicolul de lumină descoperea câte un grajd dărâmat sau case întregi căzute la pământ. Un consătean m-a rugat să merg cu el în grajd, se dărâmase, voia să vadă dacă scăpase viţelul abia fătat. L-am însoţit, sub dărâmături, ocrotit de o grindă ca o mână a divinităţii, era viţeluşul, sănătos , dar speriat. L-am ajutat să-l scoată, apoi am plecat în drumul meu. Bunicul era bine,ieşise în curte şi asculta şoaptele nopţii.

  Grozăvia petrecută noaptea am putut-o vedea a doua zi când televiziunea română a început să dea informaţii. Bucureştiul era foarte afectat de cutremur, Zimnicea aproape fusese rasă de pe suprafaţa pământului,se vorbea despre morţi şi răniţi,despre oameni prinşi sub dărâmăturile blocurilor. Cutremurul de peste 7 grade pe Richter făcuse ravagii.Oamenii şi-au dat mâna într-o adevărată solidaritate frăţească.Au ajutat toţi cetăţenii ţării cum au putut la salvarea şi într-ajutorarea celor sinistraţi. Salariaţii au donat câte o zi din salariu în fondul pentru ajutoarele destinate sinistraţilor, deasemeni haine şi alimente.

  Militarii, cascadorii studiorilor din Buftea, oameni ai muncii, au luptat zi şi noapte pentru salvarea celor prinşi sub dărâmături. Erau adevărate sărbători când după zile era salvat cineva încă viu de sub vagoanele de moloz. S-a luptat zi şi noapte pentru curăţarea locurilor, pentru îndepărtarea resturilor rămase din ceea ce fusese cofetăria Scala, sau din blocurile ucigaşe care luaseră viaţa lui T.Caragiu, D. Badea, Bocăneţ şi mulţi,mulţi alţii.

  Partidul a hotărât ca prioritate construcţia de blocuri  care să fie repartizate celor care rămăseseră fără casă în urma marelui dezastru. Atunci s-a putut reface totul, pentru că exista o conducere centralizată.

  Dacă acum va veni peste noi un cutremur de aceeaşi anvergură sau poate mai puternic, oamenii ar fi lăsaţi în voia sorţii. Singurul lucru pe care l-au făcut autorităţile în 28 de ani a fost să pună buline pe blocuri prin care locatarii sunt avertizaţi că la un eventual cutremur blocul respectiv se va dărâma.

Cine să ia iniţiativa salvării sinistraţilor, apoi a despăgubirilor pentru dezastrele suferite? Nimeni, va exista o bătălie politică, lupta va fi pe acumulare de capital electoral fără a avea nimic în comun cu suferinţa sinistraţilor.

  Singurul ajutor îl putem primi de la Dumnezeu în sensul în care ne va feri de un asemenea dezastru.

Suntem asiguraţi, ne trezim că societatea a dat faliment, ei şi? Cui îi pasă? Lui Iohannis? De ce i-ar păsa? Mai are şase case. Lui Dragnea? Câştigă ceva electoral? Lui Orban L.? Drace, ăsta poate să ne cânte la chitară.

  Un eventual cutremur va fi un moment de bătălie politică, toţi vor încerca să facă ceva, fiecare partid faultându-l pe celălalt. Interesul va fi doar din perspectiva alegerilor, nu din grija faţă de cetăţean.

În 1977 conducerea ţării administrativă şi economică era într-o singură mână,asta a contat foarte mult.

  Acum? Dumnezeu ştie! Doamne apără-ne şi ne păzeşte de dezastrele naturale!