sâmbătă, 24 martie 2018

Frăţia serviciilor secrete străine cu politicienii români a transformat România în colonie


  Nu cred că ne mai facem bine. Dacă spui un singur cuvânt de bine despre perioada comunistă, imediat eşti taxat ca nostalgic, comunist şi în general tot ce este rău. Dacă spui un cuvânt de rău despre ţara Unchiului Sam, eşti filorus, vânzător de ţară etc.
Eu cred că România a luat-o la vale, rău, din toate punctele de vedere, precizez, cetăţenii români au făcut ca România să meargă spre prăpastie. Este adevărat că serviciile secrete străine au lucrat împotriva României, este adevărat că ONG-urile lui Soros au lucrat împotriva României, este adevărat că Mosadul lucrează împotriva României. Aici nu este nimic nou, din totdeauna au exista servicii de spionaj străine pe teritoriul României şi spionii României pe teritoriile altor state. Nu asta este problema, problema cea mai mare rezidă din faptul că politicienii aleşi de „noi” să conducă România, împreună cu şefii instituţiilor care trebuiau să anihileze încercările serviciilor de spionaj străine de destabilizare a ţării, şi-au dat mâna cu spionii străini şi au ajutat la distrugerea economiei României. Au făcut această înţelegere pentru bani. Aceşti politicieni pentru noi au fost precum Iuda pentru Iisus Hristos, doar numărul zerourilor de la suma de bani pentru care s-a tranşat vâzarea face diferenţa. Am ajuns în acest moment să nu mai avem industrie, agricultură, bănci, armată, spitale şcoli, etc.  BNR-ul, după părerea mea, este condusă de undeva din exterior, iar politicile bănci naţionale sunt împotriva poporului român.
  Am intrat în cel de-al 29-lea an de la revoluţie (revoltă, lovitură de stat, răscoală, ocupaţie străină) spuneţi-i cum vreţi, de 28 de ani se lucrează intens la demolarea culturii româneşti, a istoriei şi a economiei. S-a mers până acolo încât s-a încurajat deznaţionalizarea prin emigrarea populaţiei spre alte zări în căutarea unui loc de muncă pentru ca oamenii să îşi  asigure o bucată de pâine.
În peste 28 de ani de la momentul ’89, guvernanţii au jefuit România de toate bogăţiile ei, mai mult decât atât, au şi îndatorat-o cu ceva peste 100 de miliarde de euro fără să fie construită o dudă.
Să facem un exerciţiu: ce s-ar fi întâmplat dacă mai erau în ţară şi cei peste 5 milioane de români plecaţi peste graniţă? Unde ar fi lucrat? Cum ne descurcam? Vede cineva cu adevărat marea catastrofă care s-a produs şi, la dracu, continuă să se producă? Pentru că măsurile pe care încearcă guvernul PSD-ALDE să le ia sunt măsuri de cârpeală, ţara ne mai având potenţial de creştere reală. Nici nu se poate o creştere reală a economiei, dacă noi nu avem economie. Firmele străine care exploatează românii pe teritoriul nostru îşi iau banii şi pleacă de unde au venit, ei nu sunt reinvestiţi în România pentru a produce plus valoare.
  Niciodată de când există România nu a fost mai divizată ca în ziua de azi. Diferendumurile între generaţii au existat din totdeauna, dar nu exacerbate ca acum. Există cu adevărat două Românii antagonice. Fiecare crede că deţine adevărul, nu, fiecare deţine o frântură de adevăr, dar pentru că manipularea este puternică şi bine susţinută, fiecare crede că are dreptate.
Instituţiile de forţă, acelea care au ca rol vegherea la respectarea legilor şi legalităţii, prin acţiunile lor alimentează aceste conflicte deschise şi periculoase. Trebuie ca cetăţenii români, aceea care încă nu vomită când aud cuvântele: români şi românism, să se trezească la realitate, să se uite la ţările din jurul nostru şi să ia exemplu. Nu poţi ridica o ţară vânzând-o cu bucata sau cu toptanul în funcţie de paraîndărăt. Drumul pe care mergem nu este cel bun, de 28 de ani rătăcim, orbecăim prin ceaţă. Sigur, ceaţa a fost creată în mod artificial pentru ca România să fie furată. Trebuie să ne găsim  un nou drum, guvernul ăsta este bine intenţionat să mărească, pensii, salarii, etc. Foarte bine şi eu am primit ceva în plus, să ne înţelegem, vorbesc şi pentru cei cu # , guvernul nu face altceva decât să-mi dea înapoi din banii pe care eu i-am dat statului să mi-i ţină, nu face guvernul pomană cu mine, asta trebuie să înţeleagă acei tineri din piaţă. Fac o paranteză, copii, nu veţi rămâne tot timpul tineri, veţi îmbătrâni şi voi, atunci să vedeţi cum este!
  Reiau, nu este suficient să mărim, trebuie creată o industrie solidă care să poată susţine aceste măriri, doar cu lanţuri de magazine şi acelea străine, nu este suficient.
Nicolae Ceauşescu, cizmar ca meserie după cum spun unii, dacă a fost aşa, bravo lui că a condus bine România, în 24 de ani cât a fost la conducerea ţării, prin politica de idustrializare intensivă, ajunsesem să producem camioane de toate tonajele, tractoare, autobuze, avioane, elicoptere, locomotive, autoamfibii, armament de toate felurile în cele câteva zeci de uzine militare, oţel, neferoase, etc, etc. Sănătatea era gratuită, învăţământul gratuit, dacă un muncitor era chibzuit cu banii putea să-şi facă concediul şi la munte şi la mare. Aveam atunci aproape 11 milioane de salariaţi. S-au făcut greşeli, în toate orânduirile au fost făcute greşeli şi acum în pseudo democraţia asta în care trăim se fac greşeli mari care ne vor costa pe termen mediu şi lung.
Atunci nu era libertatea de acum, dar acum avem libertatea de a merge unde vrem, mai ales în Europa. Chestiunea este falsă, putem merge doar să muncim, altfel nu avem bani să facem excursii. Sigur, sunt cetăţeni români care îşi fac concediile la Miami şi alte staţiuni exotice, dar aceştia sunt dintre cei care au furat ce construise Ceauşescu împreună cu poporul până în 1989.
Voi fi catalogat drept comunist notoriu, nostalgic, etc. Da, sunt nostalgic, mi-ar plăcea să văd din nou plecând dimineaţa 10 autobuze pline cu muncitori la Mija, alte trei autobuze la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, 2 autobuze la Automecanica Moreni şi IMUT, nu le mai scriu pe toate, aşa era până în 1990. Acum pleacă dimineaţa un microbuz pentru Mija cu muncitori din trei sate. Vedeţi domnilor, pentru asta sunt nostalgic!
  Nu mai avem armată şi ce bruma avem este înzestrată de la second-hand de prin SUA şi alte state occidentale. Stăm liniştiţi, am plătit câteva miliarde de dolari pe câteva rachete Patriot, ne-a asigurat marele analist militar Radu Tudor că acum armata este înzestrată şi cu aceste rachete se pot apride câteva ţigări. Dar avem scut la Deveselu montat de SUA, vai de capul nostru, tichie de mărgăritar ne trebuia, scutul ăsta în loc să ne apere ne-a făcut ţinta ruşilor.
  Gata, am tăcut, au început ăştia să-mi zică să plec la Putin că sunt filorus. Nu băieţi, sunt filoromân, fir-ar dracu al dracului, iubesc ţara asta pe care nişte nenorociţi au scos-o la mezat şi vor să o termine.
  Am înţeles că am ajuns o colonie, măcar recunoaşteţi dracului o dată și spuneți cine ne este stăpânul!


3 comentarii:

  1. Concludent articol!Intr-o singura pagina ati descris dizolvarea statului roman de la A la Z...FELICITARI D-LE!!Fara complicitatea serviciilor romanesti si cozilor de topor din tara cu serviciile STRAINE nu s-ar fi ajuns aici .Romanul pacalit ,incepand din„89” ca la ALBA-- NEAGRA de TALHARII MONDIALI care au clocit zeci de ani,cum sa jefuiasca ( micile state ale Europei )de BOGATII! Am fost alesi noi ,romanii,un popor tinut din scurt de vechii conducatori,Am crezut minciunile din afara imprastiate din gurile OTRAVITE din interior .SLOGANUL „vrem o tara ca afara ”a facut sa cadem din LAC in PUT!!”

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarat si atat. Vom fi blestemati de generatiile viitoare. Lipsa societatii civile in aceasta etapa este o crima. Fara sa vrem suntem complici la aceasta crima, in timp ce criminalii sunt liberi si din cand in cand mai varsa o "lacrima pentru noi".

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...