sâmbătă, 24 martie 2018

Scorpia V


  Andrei  îşi amintea vag despre frumoasa femeie întâlnită în bar şi despre altercaţia avută cu tipul arogant. Băuse mult, avusese dureri de cap, fusese nevoit să ia două aspirine. Îl măcina faptul că fusese nevoit să se bată în cârciumă, de fapt în afara ei într-un loc izolat, pe de altă parte el era un inginer, nu putea să suporte mitocănia unui derbedeu oarecare. Simţise că provocarea haimanalei nu fusese întâmplătoare, îl vizase tocmai pentru că era „cineva”, probabil că tipul nu suporta pe aceia care ştiau mai mult decât tabla înmulţirii.
 S-a gândit la femeia pe care o apărase în prăvălie, îşi amintea că era frumoasă şi decentă, îl contraria faptul că nimic din înfăţişarea ei nu cadra cu aspectul altor femei care frecventau cârciumile. A făcut un salt de la femeia din bodegă, la nevasta care îl aştepta seară de seară să vină treaz acasă. Intrase într-un carusel din care nu putea ieşi. Îi plăcea să fie considerat un lider, aşa cum era la serviciu şi în cârciumă, doar acasă pierdea teren. Ştia că dacă va continua să întârzie serile la crâşmă, risca să-şi piardă familia, aproape că îşi asumase riscul, mai avea mici îndoieli, nu se îndura să piardă copiii. Până la urmă va fi un tată de duminică. Dacă se lăsa de băutură şi îşi părăsea prietenii, se întreba adesea, care ar fi fost  impresia băieţilor  despre el în momentul în care îi va părăsi? El îi învăţase pe subordonaţii lui să fie tari, să aibă personalitate  în faţa nevestelor, să nu se lase băgaţi sub „papuc”. I se părea că ar fi o trădare  din partea lui, să-i abandoneze.
Seara a mers cu băieţii în localul Matildei, cum i-a văzut patroana, ochii i s-au luminat, gura s-a deschis într-un rânjet larg, cu mâinile şi-a aşezat mai bine sutienul şi decolteul rochiei subţiri şi transparente.
-A, domnu’ Andrei, bine aţi venit, mergeţi la masă, vă aduc acolo băutura dumneavoastră preferată. Cu mâna i-a făcut semn să se apropie mai mult de bar. Matilda s-a aplecat peste tejghea, ţâţele enorme erau gata să evadeze din sutienul care le acoperea doar sfârcurile, când a fost aproape de urechea lui Andrei, care se aplecase la fel peste bar, i-a şoptit:
-A venit fata de ieri, a comandat o vodcă mică şi un pahar cu apă şi lămâie, nu a gustat din ele deşi e venită de o oră. Cred că pe dumneavoastră vă aşteaptă, vreţi să o testez, să văd ce vrea? E frumoasă fata şi curăţică, e păcat să ajungă pe mâinile la vreun jegos. Domnu’ Andrei, schimbaţi „mâncare”, e păcat, uitaţi-vă ce sâni frumoşi, ce corp de viespă are! De picioare nici nu mai vorbesc, sunt fine cu pulpele rotunde, am studiat-o când a venit. Pe ea, domn’ inginer!
-Nu doamnă, am nevastă şi copii acasă, nu mă bag în asemenea aventuri. Andrei părea ferm.
-Nu spune nimeni domn’ inginer să vă distrugeţi familia, doar să mai încercaţi şi altceva, aşa, pentru divertisment. Lăsaţi pe mine,  o întreb eu pe frumoasa asta ce urmăreşte, văd eu în ce apă se scaldă, în ce „bărci se dă”. Mergeţi la masă domnu’ inginer, vă fac eu semn, poate mergeţi şi vorbiţi cu ea în separeu. Matilda a încheiat discuţia făcându-i cu ochiul încurajator şi complice.
Andrei a plecat  de la bar spre masa unde îl aşteptau prietenii de pahar, a trecut pe lângă misterioasa femeie, a salutat-o cu o înclinare a capului, la care femeia a răspuns cu o uşoară mişcare a pleoapelor şi un zâmbet cald.
După discuţia cu Matilda, Andrei a mers la masă şi a rămas gânditor, băieţii încercau să-l scoată din melancolia care îl cuprinsese subit, fără rezultat, inginerul, la toate provocărilor lor, răspundea monosilabic, de multe ori fără legătură cu întrebarea. Nici vodca nu mai avea gustul plăcut care îl atrăgea de fiecare dată în localul Matildei. A rugat pe unul dintre băieţi să facă schimb de locuri cu el, de unde era aşezat, nu o putea urmări discret pe Marga. Vorbele patroanei îl răscoliseră, în el se trezise masculul, simţea că se înăbuşă, ar fi vrut să fie undeva departe pe o poiană întinsă cu iarbă verde şi flori de câmp. Un nuc cu umbra lui deasă să ofere răcoare sufletului său încins, alături să fie femeia misterioasă, să o ţină de mână şi să o privească-n ochi. S-a ridicat de la masă şi a plecat spre toaletă, nu înţelegea ce se întâmplă cu el, vorbele Matildei intraseră adânc în inima lui, rămăseseră acolo ca într-o capcană. Acum realizase cât de mult îi era de pustiit sufletul. Patroana semănase, prin vorba ei şoptită şi complice, într-o inimă pregătită să primească sămânţa dragostei. A dat puţină apă rece pe faţă, s-a şters şi a rămas privindu-se în oglindă. Din apele oglinzii îl privea un Andrei cu cearcăne, cu ochii injectaţi şi uşoare vinişoare roşiatice pe umerii obrajilor. La tâmple firele albe de păr îşi făcuseră apariţia, fruntea i se înălţase, părul începuse să-i cadă. Avea 36 de ani, era încă tânăr. A privit adânc în ochii celui din oglindă, a vrut să-şi facă o promisiune, nu a putut, a renunţat. A dat din cap, pentru o secundă s-a simţit pierdut. Nu, nu va accepta femeia! Atunci ce va face? S-a întrebat privindu-se mai departe în luciul obiectului atârnat în perete. Va bea în continuare alături de băieţi sau va încerca să se rupă căutând refugiu în braţele calde ale femeii misterioase? Dar soţia, pe ea nu o pune la socoteală? Ea nu mai conta pentru el? Nu simţea nicio tresărire când se gândea la ea, băutura lui şi cicăleala ei îl răcise de ea. Poate iubea copiii. Poate, simţea nevoia să fie cu ei din când în când, însă nu ardea de dorinţă. A constatat cu durere că nu îl mai lega nimic de familie. Anturajul lui şi despotismul femeii distruseseră o frumoasă iubire.
Andrei s-a întors la masă, ştia ce avea de făcut. A privit în direcţia patroanei, când Matilda s-a uitat la el a înclinat uşor, abia perceptibil, capul, femeia a închis ochii în semn că a înţeles.
Oamenii au observat schimbarea petrecută cu şeful lor, nu o înţelegeau, altădată când se discuta o problemă cum era aceea pusă de Georgel şi căreia ei nu-i găsiseră rezolvarea, inginerul ar fi sărit în ajutorul lor şi le-ar fi explicat cum stă treaba.
Paharul cu vodcă rămăsese aproape neatins în faţa lui Andrei, deşi ceilalţi erau deja la al doilea pahar.
-Domnu’ inginer nu vă simţiţi bine? Vă doare ceva?
- Da băiete, mă doare sufletul.
-E gravă boala şefu? Muncitorul îl privea năuc, nu auzise de asemenea boală. Nu există leac? Poate un algocalmin ori o aspirină vă ajută, trimit un băiat la farmacie, zău, spuneţi-mi, ce vă trebuie?!
-Pentru boala mea nu are farmacia leac, spuse Andrei zâmbind în colţul gurii.
-Atunci e grav, păcatele mele, dacă nu se găseşte doctorie pentru ea!
-O fi băiete! Nici nu ştiu cum am contactat-o, sper să nu avanseze, să rămână în stadiul de microb subdezvoltat.
Un semn discret al Matildei l-a făcut pe Andrei să se ridice de la masă.
-Băieţi, mă scuzaţi, este cineva în separeu şi vrea să discute cu mine. Continuaţi să beţi, nu uitaţi când se va face socoteala să mă puneţi şi pe mine.
-Păi dumneavoastră nu aţi băut domnu’ inginer.
-Lasă mă, îmi scot eu pârleala altă dată, voi faceţi cum vă spun. Petrache, ai grijă de băieţi să nu le lipsească ceva. Să văd cât eşti de destoinic şi aici, ca şef de echipă, nu doar la firmă.  De când îi făcuse patroana semn, Andrei îşi revenise, parcă renăştea. A plecat de la masa băieţilor a traversat în diagonală salonul şi a dispărut după  draperia  care ascundea uşa  de la intrarea în separeul din spatele barului. Aici, de regulă, se retrăgea patroana când închidea prăvălia şi avea pe cineva cu care voia să discute afaceri. Camera era micuţă, cochetă, avea un băruleţ destul de încărcat cu sticle cu băutură colorată, situat pe perete deasupra unei măsuţe joase încadrate de două fotolii largi şi primitoare care se puteau rabata şi transforma în pat.
La intrarea lui Andrei, Matilda i-a făcut semn să ia loc, apoi a deschis o uşă minusculă care dădea spre stradă. Pe uşă a intrat Magda ţinută de mână de Matilda:
-Domnu inginer, daţi-mi voie să vă prezint pe Magdalena.
-Îmi pare bine domnu’ inginer, Magda pentru prieteni, sper să-mi daţi voie să vă consider unul dintre ei.
Andrei ceremonios i-a sărutat mâna, apoi cu o înclinare reverenţioasă a capului s-a prezentat:
-Inginerul Andrei, doar Andi pentru prieteni. Luaţi loc! Bărbatul a condus-o până la fotoliu şi a ajutat-o să ia loc.
-Eu vă las, vreţi să vă aduc ceva de băut?
-Magda, îmi dai voie să-ţi spun aşa, ce doreşti?
-Un pahar cu apă, fără lămâie. Da, sunt de acord să ne tutuim.
-Mă bucur, mie te rog să-mi aduci o vodcă!
Matilda s-a retras în linişte, a revenit repede cu băuturile.
-De acum voi avea grijă să nu vă mai deranjeze nimeni, o dată spuse ultimele cuvinte, a închis uşa şi a tras bine draperia.
Rămaşi singuri cei doi tineri au privit stingheri unul la altul, începeau să vorbească simultan, apoi iar tăceau timizi.
După încă o gură de vodcă, Andrei a tras adânc aer în piept şi a început un tir de întrebări:
-De unde sunteţi? Nu v-am mai văzut pe aici.
-Din acest oraş, eu vă cunosc, lucraţi la firma „Zimbrul”. Magda ataca, ştia că nu mai are altă şansă.
-Aşa este, de unde ştiţi, cum aţi aflat? Andrei a devenit suspicios.
-V-am văzut o dată într-un magazin, mi-a plăcut ţinuta dumneavoastră, deşi nu aveaţi haine de firmă , eraţi elegant  şi  cu vorba aleasă, apoi v-am mai văzut prin oraş, aşa am aflat unde lucraţi, mai multe nu ştiu.
-Nu sunt multe de spus despre mine. Sunt fericit că pot sta alături de o femeie frumoasă şi inteligentă aşa cum sunteţi. Am o curiozitate, ce caută o femeie de calibrul dumneavoastră social, pentru că sunt convins că aveţi aşa ceva, într-o bombă ca asta?
- Să spunem că am vrut să evadez din mijlocul lumii aristrocratice şi false şi am căutat sinceritatea în lumea vulgului din acest local. Nu regret că am venit, aşa v-am regăsit.
-Ştiaţi că obişnuiesc să frecventez localul? Andrei era încă derutat.
-Nu, nici vorbă! Am intrat la întâmplare, cu două zile mai înainte fusesem în alte două spelunci, nu mi-au plăcut, aici a fost mai bine, chiar dacă, l-a început, putea fi rău, din cauza acelui derbedeu repede pus la punct de dumneavoastră.
Andrei o privea în ochi, Magda, femeie versată, îi susţinea privirea fără să clipească. Bărbatul a întins picioarele sub masă pentru a se face comod, a simţit când a atins picioarele femeii, din instinct şi le-a retras ca electrizat, privirea Magdei avea un fel de regret, a întins din nou picioarele, atent, ştia că le va întâlni pe ale ei, femeia venea cu piciorul drept în întâmpinarea lui, când s-au întâlnit l-a sprijinit de al lui. Andrei a simţit că l-a ars atingerea femeii, de mult nu mai simţise acel fior, se simţea ca un tânăr în sala de cinema care căuta pe întuneric să atingă mâna şi piciorul fetei cu care venise la film. Se purta stângaci, nu mai avea tupeul de odinioară care îi adusese porecla de „crai”.
-Sunteţi însurat? Întrebarea a căzut ca un trăznet, ştia că va veni, spera să întârzie pentru a găsi răspunsul potrivit. Acum nu avea niciunul pregătit, a răspuns la fel de direct cum a fost şi întrebarea:
-Da, sunt însurat, am doi copii, doi băieţi. Mariajul nostru este în impas, în criză, nu ştiu dacă vom mai  regăsi drumul vieţii împreună, îmi este teamă că nici eu nici ea nu căutăm soluţii, amândoi considerăm că s-au consumat bateriile iubirii, nu am încercat cu redresor.
-Ce înţelegeţi prin redresor? Marga s-a speriat pentru o clipă, se aştepta ca Andrei să spună că „o nouă iubire l-ar putea trezi”.
-O prostie, nici eu nu ştiu ce am vrut să spun. Dumneavoastră sunteţi măritată?
-Întâi de toate am hotărât să ne vorbim cu „tu”, nu sunt căsătorită, nu am fost niciodată, vom vorbi despre asta altădată. Sunt o femeie liberă. Nu am obligaţii faţă de nimeni, am propria mea casă, eu încui, eu descui. Mi-a plăcut că nu m-aţi minţit în legătură cu căsătoria, dacă veţi fi sincer cu mine, vom putea deveni prieteni buni, eu, recunosc, îmi doresc acest lucru. Depinde de noi amândoi dacă vom reuşi acest deziderat. Nu voi căuta să îţi afectez căsătoria, asta însemnând că nu îţi voi cere să divorţezi. M-a luat gura pe dinainte, de fapt, nu înţeleg de ce anticipez, poate tie nici nu îţi trece prin gând să ne mai întâlnim.
-Ba da, nu îmi doresc nimic altceva  decât să te văd în fiecare zi, să pot să te ating, să respir acelaşi aer cu tine. Pentru mine eşti luminiţa de la capătul întunecatului tunel în care trăiesc de mai mult de un an de zile. Vreau să ne întâlnim, vreau să te cunosc mai bine,nu mă întreba de ce? Simt o imensă atracţie pentru tine, deşi nu ştiu cine eşti, de unde vii şi ce hram porţi. La mine este simplu, sunt un inginer căzut în patima băuturii şi în pragul unui divorţ. Nu ştiu dacă această sumbră carte de vizită interesează pe cineva. Magda, fereşte-te de mine! Fugi acum, cât ai timp! Sunt alcoolic...
-Dar un foarte bun specialist, aşa te caracterizează colegii tăi de muncă. Eşti un om bun, dacă ai avea voinţă, te-ai putea lecui de băutură. Te-ai gândit vreodată să te internezi pentru o cură de dezalcolizare?
-Nu, nu m-am gândit, nici nu cred că este necesară cura, când sunt la serviciu nu visez la băutură, nu intru în sevraj, asta înseamnă că încă nu sunt alcoolic irecuperabil. Problema este de dependenţă, sunt dependent de oamenii mei, îmi este teamă că, dacă îi părăsesc, mă vor condamna.
-De oameni trebuie să ai grijă cât timp sunt la serviciu, o dată ieşiţi pe poarta firmei sunt pe picioarele lor. Nu cred că este bine că ţi-ai însuşit rolul de dădacă a lor. Cred mai repede că este o scuză, că tu ai început să vezi viaţa prin ei, tu te-ai legat ombilical de ei. Nu îţi voi cere să rupi cordonul, de fapt nu îţi voi cere nimic, mă întreb dacă am făcut bine, acceptând să mă întâlnesc cu tine. Poate nu eşti omul pe care l-am văzut eu, sigur m-am înşelat, nu eşti altceva decât un stâlp de cârciumă gata să sacrifici totul pe altarul unei „bombe”ordinare  de dragul de a poza în zeu în faţa unor beţivi semianalfabeţi. Iartă-mă te rog, mă retrag, nu cred că ne vom mai întâlni! M-am înşelat, nu eşti omul căruia îi făcusem soclu şi urma să te urc pe el în chip de statuie, eşti un bărbat aflat pe marginea prăpastiei, gata să te sinucizi, doar că eu nu am chemare de salvatoare a sinucigaşilor. Magda s-a ridicat demnă şi-a luat geanta în mână stângă, a întins mâna lui Andrei, care se ridicase în picioare, acesta a sărutat-o cu respect.
Nu a putut-o privi în ochi, simţea că o va pierde, nu a fost în stare să-i spună că va rupe cordonul  care îl lega de colegii lui de petrecere. A rămas în picioare lângă fotoliu  privind cum femeia, pentru care începuse să nutrească sentimente aparte, încă neînţelese, ieşea pe uşa. Simţea că  Magda plecase cu o parte din sufletul lui şi aşa pustiit.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

MARIA II

  Maria privea cu drag la ciorovăiala celor doi copii,îi vedea ca pe doi îngeraşi care se certau pe un norişor. Pe de o parte Ana, nepoata...