sâmbătă, 14 aprilie 2018

Good by România!


  Zilnic tot mai multe persoane, dintre cele trimise în judecată sau aflate încă în urmărire penală, ne trimit bezele din ţări exotice, din  ţări cu care noi nu avem încheiate acorduri de extrădare a persoanelor condamnate pe teritoriul României şi care se află rezidente pe teritoriul lor.
Cum naiba de reuşesc să plece liniştite, fără să le întrebe nimeni la graniţă, „măi, voi unde aţi plecat? Mai staţi la noi, în România, că mai avem oarece lucruri de rezolvat.” Aş, ţi-ai găsit! Nici vorbă, de întrebări. Cred că ei sunt „îndrumaţi” prieteneşte să o şteargă, altfel, nu se producea acest exod.
Nu ştiu dacă sunt vinovate sau nu aceste persoane inculpate, dar organele statului trebuiau să se asigure că nu vor putea părăsi ţara până când nu se terminau procesele de judecat şi se dădea o sentinţă definitivă.
  Faptul că unele persoane inculpate în procese grele de corupţie au fost lăsate să plece, poate naşte foarte multe întrebări, iar cea mai la îndemână ar fi următoarea: „nu cumva rămânerea în ţară a inculpaţilor, gen Mazăre, Bica, Diacomatu şi mai ales Udrea puneau în pericol libertatea unor „grei” încă ne atinşi de organele de anchetă?” Plecarea acestor persoane incriminate de procurori, dar necondamnate definitiv  aruncă o umbră asupra justiţiei şi a organelor de anchetă penală. Printre cei care au spus „la  revedere România!” se află şi condamnaţi definitiv, exp. Popoviciu.
Dar să revin la Elena Udrea, această femeie fatală a politicii băsiste, nu ştiu dacă este vinovată sau nu, părerea mea nu contează şi nici nu mi-o exprim, m-a uimit uşurinţa cu care s-a comparat cu genialul Petre Ţuţea care spunea că, citez: „am făcut 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi”, iar ea, Elena, nu vrea să ajungă în această situaţie. Sigur că d-na Udrea nu avea dreptate, P. Ţuţea a făcut 13 ani de puşcărie politică, iar d-na Udrea dacă ar fi să fie condamnată, ar fi pentru corupţie.
  Nu condamn nici una dintre persoanele care şi-au luat zborul. Un hoţ fură în ideea că nu va fi prins, iar dacă va fi , va face orice să scape, să păcălească legea. Aşa au făcut şi aceşti oameni care se prăjesc la soare în Costa Rica şi dorm în cartierul românesc din capitala ţării, San Jose, deja cred că este înfiripat un cartier, au speculat neatenţia celor care trebuiau să fie atenţi la tot ce făceau ei şi mai ales unde se deplasau.
Bravo lui Mazăre, ne trimite din când în când bezele din Madagascar, Ghiţă dă interviuri din Serbia, Udrea din Costa Rica. Sunt oameni cu bani, altfel, nu cred că trăiesc doar cu banane.
Din punct de vedere constituţional, inculpaţii sunt cetăţeni liberi care se pot deplasa oriunde, dacă nu au anumite restricţii. Ori niciunul dintre aceşti oameni nu aveau interdicţii, iar dacă au avut, se fac vinovaţii cei de la graniţă care le-au dat drumul peste graniţă.
  Dacă există cu adevărat vinovaţi în aceste cazuri, ei trebuie căutaţi la DNA şi printre judecători. De când există lumea lume, intenţia oamenilor a fost de eludare a legi. Legea îngrădeşte, unii oameni caută libertatea dincolo de lege, nu îi susţin, dar aceşti oameni există şi pentru ei au fost înfiinţate organele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Să se facă lumină a zis Dumnezeu şi s-a făcut lumină! Dar pe pământ avem oameni, nu dumnezei. Prin urmare s-a zis: „Nu vrem lumină, ţineţi-i în întuneric şi asta vom avea”. Se va face vreodată lumină? Nu cred, prea mare-i bezna în care orbecăim!
Nu ştim care sunt infractorii, nu ştim care sunt martirii! Nu ştim care este neghina, nu ştim care este grâul curat! Legea va trebui să triumfe şi să trieze, să aleagă grâul din neghină!
  Nu am condamnat pe nimeni, toţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă. Dacă interesează aplicarea legii pe cei din justiţie, nu au  decât să o aplice!
  Nu toţi îngerii frumoşi sunt trimişi de Dumnezeu!
Vacanţă plăcută!

3 comentarii:

  1. Cu ani in urma ,cand BASE a ajuns presedinte ,Udrea a acordat un interviu unei tinere REPORTERITE In care ii explica modul cum fura sau cum trebuie sa fure cei ajunsi la conducerea statului(e imposibil sa nu furi , asa trebuie)!Acum Udrea si nu numai se da „lovita ” si se grabeste sa intre in aceiasi OALA cu cei carora li s-au inscenat dosare „ vezi A.Nastase si multi altii ”!A uitat cum cheltuia bani pe lucrari de mantuiala (multi bani)parcuri la sate,terenuri de fotbal in panta si multe alte lucrari menite sa FRAUDEZE STATUL .A venit vremea sa-si intemeieze o familie ,dar afara ,acolo unde a avut grila sa-si care avutul cu mult timp inainte .De ce n-au „sters-o si cei cu dosare masluite ??Sperau in revenirea unei JUDECATI cu dreptate !Si-au ispasit pedeapsa ,dar n-au plecat din tara !!Vor parasi CORABIA toti care au devalizat ROMANIA ,dar nu acum ,sa li se dea ORDIN!!??

    RăspundețiȘtergere
  2. Se zice ca, la auzul vestii, precum că i-a fost acordat statutul de refugiat politic, un parlamentar al republicii Costa Rica a adresat o interpelare guvernului din San Jose, ref. la fundamentarea acestei decizii, mai ales ca in România se presupune realizarea E. Udrea prin corupere de functionari guvernamentali. Dacă demersul parlamentarului a fost credibil, mai ales ca a fost insotit de o expunere de motive privind inculparea pentru coruptie a româncei, este evident ca procedura pentru A. Bica se suspenda.
    Parlamentarul in cauza, deja devenit dusman de moarte pentru fugitii inculpati ai României, este Dragos Dolanescu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Întrebarea era clară: "nu cumva aţi fost şi voi corupţi de cele două românce?

    RăspundețiȘtergere

...Şi dă-i şi luptă...!

  Domnul Preşedinte, Iohannis, este un exemplu de luptător împotriva corupţiei, toată ziua se luptă, se luptă cu Toader când acesta îi pro...