Scorpia X Sfârşit

A doua zi când s-a trezit  primul gând  i-a zburat la Flori, nu înţelegea de unde ştia de Magda, cum de aflase aşa de repede?  Cine îi spusese ? În mod normal nu avea de unde afla şi totuşi ştia. Flori  păstrase  numele  Magdei până în ultimul moment ca un jucător de poker asul în mânecă. La serviciu a discutat cu băieţii ca după terminarea programului să se întâlnească  la  Matilda. La ora stabilită, toţi au intrat pe uşa cârciumii bucuroşi că îl au pe inginer din nou în mijlocul lor. A comandat băutură pentru toţi, iar pentru el şi-a luat o sticlă cu suc. Au discutat banalităţi, tovarăşii lui s-au dezumflat când au văzut că inginerul nu bea alcool.

 -Domnule inginer, v-aţi pocăit?

 -Nu Mircea, însă m-am gândit să fac o pauză, să văd cum este fără alcool, cum a fost cu alcool, am văzut. Mă, voi v-aţi întâlnit vreunul cu nevastă-mea?

-Nu domnu’ inginer, a răspuns şeful de echipă privind la ceilalţi, v-aţi întâlnit voi cu Scorpia? Mă scuzaţi domnu’ inginer!

- Băi, de undeva a aflat că am vorbit cu fata care a venit atunci, aici, în cârciumă.

-Nu de la noi, nu vă vindeam  Scorpiei, iertaţi-mă, soţiei! Oamenii se priveau cu nedumerire unul pe altul, cum făcuseră cei doispresece apostoli în grădina Ghetsimani când Iisus le spuse că unul dintre ei îl va vinde.

 -Bine băieţi, vă las! Merg acasă! Andrei s-a ridicat de la masă şi s-a îndreptat spre ieşire, în drum s-a oprit la bar, după o discuţie scurtă cu patroana  a plecat. Matilda susţinea că nu a divulgat nici un cuvinţel nimănui.

Drumul până la garsoniera închiriată l-a parcurs pe jos, prin cap i se împleteau fel de fel de gânduri, mergea fără să privească atent lumea din jur. Voia să fie doar el cu el, cu propriul eu. Voia să se judece aspru, dacă era cazul se pregătise să-şi altoiască câteva scaltoace. Era la o răscruce de drumuri, acum trebuia să găsească poteca corectă, era într-o furcă a drumului , doar unul îl cunoştea, drumul spre casa lui, spre Flori şi copiii lui. Da, dar Flori nu mai era în planul lui pentru viitor. Voia să divorţeze, să ia altă femeie care să nu-l domine, să nu-l cicăle. Voia o femeie blândă care să îl întâmpine cu un surâs când vine acasă de la muncă. Îi plăcea Magda, ea părea să fie prototipul  iubitei de care avea nevoie. Cu ea ar fi fericit, iar îndeplini toate poftele, ar fi deschisă pentru dragoste. E tânără , frumoasă şi deşteaptă, în schimb nu-l  vrea cu copiii, ei şi? Să stea cu mă-sa, ce ea este o străină? Îi va da pensie alimentară, se va achita de obligaţii faţă de ei. Gata! Aşa fac! Îi las copiii şi casa, iar eu mă mut la Magda. Ce-mi pasă ce va face ea, să se descurce! Să vadă cum este fără mine! Liniştit, a grăbit pasul, a ajuns acasă, a făcut un duş; s-a spălat îndelung, apoi a dat drumul unui  jet de apă rece care i-a biciuit corpul cu picuri mari şi duri. Bărbierit şi îmbăiat a dat telefon Magdei, acesta i-a spus că îl aşteaptă. Atras ca un magnet de nurii iubitei, a plecat cu pas hotărât spre casa acesteia.

 Femeia l-a primit cu căldură, avea un zâmbet seducător. Cum l-a văzut intrat în casă, a închis uşa cu piciorul, apoi l-a îmbrăţişat. Andrei a vrut să o sărute, Magda a eschivat cu un gest cochet .

-Ia loc dragule! Ce ai făcut azi? Povesteşte-mi! Tânăra avea numai miere în voce.

-Nimic deosebit. M-am gândit la tine. Mi-a fost dor să te reîntâlnesc. Multe vise am ţesut avându-te pe tine în centru.

-Chiar îţi plac aşa de mult? Ai face sacrificii pentru mine? Magda juca ultima carte, voia să-l înrobească, îi plăcea Andrei, dar îl voia în mod egoist, să fie numai al ei, să nu-l împartă cu nimeni nici măcar cu copiii lui.

-Da, te plac mult şi sunt gata de sacrificii, spune-mi şi execut! Bietul om habar nu avea ce îl aştepta.

 -Aş vrea să trăim aici, să ne facem cuibul de nebunii, să te las să trăieşti cele mai tari senzaţii sexuale, să-ţi pui în aplicare tot ce ai gândit vreodată, ţi-ai dorit ori îmi doresc eu.

 -Eşti minunată scumpo, plutesc când te aud vorbind. Mă văd urcând Himalaia extazului...

-Dar pentru asta îţi cer doar un mic sacrificiu, unul mic mititel...

-Spune iubit-o, care este, ce-mi ceri, ai tot ce vrei fără să aud cerinţa ta.

-E bine atunci, vino să te sărut! Magda l-a cuprins în braţe, l-a trântit pe canapea, a început să-l sărute pe faţă pe buze şi pe gât.

Andrei începuse să se înfierbânte când Magda i-a şoptit la ureche:

-Nu vreau copiii aici, te vreau pe tine, nu-mi pasă cât plăteşti pensie, doar atâta îţi cer: să nu-i văd!

Pe moment Andrei a acceptat dorinţa Magdei, avea dreptate, le va plăti pensie, are să-i vadă şi el când poate şi va fi bine. Să aibă şi nevastă-sa grijă, rămâne cu ei în casă. Seara Andrei a rămas la Magda, a fost o noapte de neuitat, nu îşi amintea să fii trăit asemenea iubire.

Zilele s-au scurs una câte una, Magda îl înconjura în fiecare zi cu iubirea ei, de fapt de când ajungea acasă o ţineau tot într-o giugiuleală, femeia era dornică de iubire şi sex.

 Într-o zi a fost sunat de Flori şi rugat să vină la ea, fiindcă băiatul cel mare este bolnav şi a fost internat la terapie. Andrei a ajuns acasă la Magda şi s-a schimbat de haine. În timp ce se îmbrăca, îngrijorat, a informat-o pe iubită că va lipsi probabil toată noaptea şi nu se ştie nici a doua zi când ar urma să vină. Băiatul este bolnav internat la terapie intensivă. Va trebui să stea cu el.

-Ce spui tu acolo? Ce băiat e bolnav? Magda făcea feţe-feţe, simţea cum i se urcă sângele la cap.

-Copilul meu e foarte bolnav. Merg la spital! Voi stalângă el!

-Şi ce-mi pasă mie de copilul tău? Nu am convenit să le dai dracului pensie şi să nu aud de ei? Adică tu mă părăseşti pe mine azi, sâmbătă, când eu am pregătit lumânări parfumate şi o cină romantică? Pui copilul mai presus de dorinţa mea?

-Femeie, stai puţin, poate nu ai înţeles, copilul e pe moarte, tu nu ai nimic, eşti sănătoasă.

-Sigur că nu am. Iubitule, ai încălcat cerinţele mele. Nu îţi promit că vei găsi uşa descuitată ori pe cineva dornic să-ţi deschidă când te vei întoarce.

Andrei s-a cutremurat, nu înţelegea ce i se întâmplă, adică tot ce făcuseră împreună, toate jurămintele nu erau decât falsuri grosolane şi ipocrite? Nu a ezitat, viaţa copilului său era mai importantă decât toate femeile din lume.

 -Magda, îmi placi mult, dar în faţa unei situaţii de criză cum este asta acum, viaţa copilui meu este mai presus de viaţa mea. Dacă poţi să înţelegi. Să şti scumpo ,că dacă, ferească Dumnezeu, tu ai fi fost în situţia copilului meu, nu aş fi ezitat să las totul baltă şi să alerg la tine. Nu înţeleg egoismul tău.

 -Nu-mi pasă dacă înţelegi sau nu. Mi-ai dat planurile peste cap. Îmi vine să-mi trag palme, chiar crezusem în iubirea ta, în sacrificiul tău. Nu înţelegi, dacă are zile copilul trăieşte cu sau fără tine la căpătâiul lui? În schimb eu tânjesc după mângâierile tale, după îmbrăţişările  şi sărutările tale pătimaşe. Rămâi! Între partidele de amor o poţi suna pe Scorpia de nevastă-ta să-ţi dea veşti despre plodul tău. Iar mâine te duci o fugă până la spital, dacă mori să-i vezi fundul fostei neveste.

 -Nu înţelegi că nu pot să mă gândesc în altă parte decât la fiul meu şi că fiecare secundă pierdută în discuţiile astea sterile cu tine am senzaţia că le fur din viaţa copilului meu? Rămâi femeie! Te priveşte ce faci!

 -Ai vrut doar să profiţi de mine, nemernicule! Ieşi! Să nu te mai prind pe aici! Eşti mai rău ca o muiere, ia-ţi zdrenţele şi să nu te mai prind la mine. Magda a apucat geanta de voiaj, adusă de Andrei cu lenjeria lui intimă când se mutase la ea, a deschis sertarele comodei unde erau schimburile lui, apoi i le-a îndesat în geantă. I-a înmânat cu un gest nervos bagajul, iar cu mâna întinsă într-un gest teatral i-a arătat uşa: -Ieşi! Magda a rămas ca o statuie cu mâna întinsă, semăna cu un agent de circulaţie înţeăpenit într-o singură direcţie.

Andrei cu bagajul în mână a ieşit din bloc, a luat un taxi care l-a dus până la garsonieră, a rugat şoferul să aştepte, a urcat la etajul unu, a aruncat geanta din uşă, a încuiat apartamentul, a coborât în fugă scările a, urcat în maşină şi a comandat scurt:

 -la spital te rog pe cel mai scurt drum posibil, te plătesc bine!

 Şoferul, receptiv la cuvintele „te plătesc bine”, a apăsat acceleraţia  fără să mai aştepte un nou îndemn a şi în cinci minute era în curtea spitalului aşa cum ceruse Andrei. A plătit dublu cursa, a intrat în spital şi a întrebat unde este terapia intensivă pentru copii. O infirmieră l-a îndrumat în ce parte să meargă. A alergat pe culoar, în apropierea salonului de terapie la întâmpinat Flori:

 -Dragule, femeia i s-a aruncat în braţe, a răcit puternic, are apă la plămâni, boala a debutat puternic cu tuse şi febră mare. Este conştient, însă slăbit. Are perfuzii la ambele mâini. Flori vorbea cu suspine, din ochi şiruri de lacrimi se uneau sub barbă.

Andrei a întrebat-o  dacă  a luat legătura cu medicul.

-Da Andrei, doctorul m-a asigurat că se va recupera, dar probabil va dura o perioadă mai mare de timp, au încercat să-i tragă apa cu seringa, nu au putut, au spus ceva de închistată şi că vor fi nevoiţi să-i facă incizie pentru montarea unei drene. Deocamdată aşteaptă rezultatul la analize să vadă de ce natură este apa, se tem să nu aibă microb TBC. Îţi mulţumesc că ai venit!

Andrei se aşezase pe o canapea  şi privea tăcut cu capul în gresia verde deschis cu care era pardosit holul. Flori s-a aşezat lângă el, l-a cuprins de braţ, iar capul şi l-a rezemat de umărul lui. Primul reflex al bărbatului a fost de respingere a femei, chiar a avut un frison puternic, Flori l-a simţit, l-a strâns mai tare, s-a apropiat mai mult.

Gândurile femeii au zburat în urmă cu trei ore, atunci când băiatul a început să tremure din cauza febrei. S-a pierdut când a văzut că termometrul indica aproape 40 de grade. A început să caute prin sertare fără să ştie ce îi trebuie, deschidea cutii cu medicamente, apoi le închidea. Se pierduse. Avea telefonul în mână, nu realiza că îl are, îl căuta peste tot, ştia că îi trebuie, dar nu ştia pentru ce. Copilul cu glasul stins într-un efort de voinţă a îngăimat:

“-Tata…iar după o pauză a continuat ,salvarea…”

Atunci a înţeles Flori ce trebuie să facă, a dat telefon la “Salvare” , iar după ce paramedicii au luat copilul la spital l-a sunat şi pe Andrei. Pentru prima dată în viaţa ei i-a fost frică, nu a ştiut cum să acţioneze, s-a pierdut şi tot pentru prima dată a înţeles ce bine ar fi fost să fie Andrei lângă ea, mai ales acum când nu mai bea.

De când ajunsese cu copilul la spital nu se gândea la altceva decât la bărbatul ei, îşi voia bărbatul, era al ei şi va lupta pentru el. Totodată îşi promisese că nu va mai încerca să-l domine, să-l dirijeze, să-l controleze, să-i facă viaţa un coşmar. Se întrebase în mod serios, privindu-se în oglindă, dacă va putea să se schimbe? Răspunsul a fost clar, răspicat : “da, pot să mă schimb”. Siguranţa ei venea din faptul că nu fusese aşa de când se căsătoriseră, devenise cicălitoare pe parcurs, mai ales de când el rămăsese în şomaj şi ratele rămâneau neplătite. Se enerva din cauza neputinţei de a plăti, el tăcea vinovat.  A  început să-i reproşeze că din cauza lui erau restanţieri, din cauza principiilor lui, ei acum erau muritori de foame. Andrei nu-i răspundea. Pe zi ce trecea femeia îi reproşa mai multe, îşi făcuse o plăcere din a-l teroriza, simţea că se descarcă, că se linişteşte. Nu o interesa cum recepta el loviturile ei, o interesa să-i fie ei bine, devenise sadică, pe el îl transformase într-un masochist. Urcase în capul lui, la început timidă, pas cu pas fiecare treaptă până în vârf, se instalase comod îşi făcuse culcuş în creştetul lui. Andrei nu ripostase niciodată, însă când nu a mai suportat viaţa imposibilă pe care i-o făcea ea, atunci s-a refugiat în alcool, Flori ştia că era la originea refugiului său în cârciumă. Îi era greu să recunoască, dar dacă voia să-l recâştige trebuia să-şi asume toate greşelile făcute.

Regreta, acum, că el nu fusese mai aspru cu ea, că nu ripostase când îl beştelea, că nu pusese piciorul în prag când ea îl asuprea cu vorbe fără noimă. El a tăcut, ea a privit tăcerea lui ca pe un abandon, ca pe o renunţare la propria personalitate, l-a încălecat, apoi l-a dominat cu îndârjire.

Când Andrei i-a comunicat  că o părăseşte, a fost ca un duş rece, lovitura a fost năucitoare, atunci a înţeles prăpastia în care căzuse din cauza dorinţei ei de dominare a bărbatului. A rezistat să nu se prăbuşească până când el a ieşit pe uşă, a reuşit să strige:”Magda! apoi s-a prăbuşit. Când s-a trezit, era o altă femeie, murise scorpia din ea, reînviase adevărata Flori.

Acum, trebuia să-l convingă pe Andrei, că redevenise femeia de care se îndrăgostise.

-Flori! Andrei a mişcat-o uşor.

-Ce s-a întâmplat? M-a furat somnul, starea de surescitare şi-a spus cuvântul. Iartă-mă!

-Nu-i problemă! Merg să întreb doctorul să vedem ce veşti are.

Două zile mai târziu doctorii i-a asigurat că băiatul nu are TBC, iar apa o vor scoate prin tratament. Recomandase ca băiatul să facă gimnastică respiratorie şi după externare. De asemenea medicul le spusese să nu mai stea în spital, să meargă acum să vorbească cu copilul, urmând ca de a doua zi să îl mute în salon. Andrei şi Flori s-au privit cu bucurie în ochi, femeia a strâns pe furiş mâna bărbatului.

Cu feţele luminate cei doi au părăsit spitalul, la poartă Andrei a luat-o în partea dreaptă, nu înainte de a-i spune femeii:

-Vorbim! Dacă afli ceva despre băiat să-mi spui, la fel voi face şi eu, pa! Bărbatul a plecat fără să se mai uite în direcţia ei.

Rămasă singură, Flori, cu ochii în lacrimi, a plecat spre casă. A privit în urmă, Andrei dispăruse după colţul unei clădiri în curba drumului, a oftat, oare să fii dispărut de tot şi din viaţa ei?

Obosit a intrat în casă, a făcut un duş, în mica bucătioară a garsonierei şi-a pregătit o cafea tare, apoi s-a trântit în fotoliul din camera de zi, care era totodată sufragerie şi dormitor, după ce a deschis toate geamurile, în casă era un miros de aer greu, stătut. A gustat din cafea, simţea cum începe să-şi revină, era fericit că era bine copilul, celelalte probleme le va rezolva el.

Zilnic când ieşea de la serviciu trecea pe la spital, starea de sănătate a băiatului era din zi în zi mai bună. În obraji începuse să-i apară bujorii, era vessel şi cu dor de casă. De câteva ori în salon a găsit-o pe Flori, a salutat-o, apoi au schimbat banalităţi, nu voia să transmită lui Vlăduţ tensiunea existentă între ei. Plecau împreună doar pentru a da bine în faţa bolnavului, cum închideau uşa în urma lor, Andrei pleca cu pas grăbit.

Rămasă în urmă, Flori privea cu durere în suflet cum iubitul se depărtează de ea pentru a merge la altă femeie.

Andrei  nu mai vorbise  cu Magda din ziua în care please de la ea, trecuseră aproape două săptămâni de atunci, se gândea să o sune când va ajunge acasă. Voia să lămurească lucrurile, să nu fie acuzat că a abandonat-o , profitând de un moment de criză din partea ei.

Flori a trecut ca o părere prin gândul lui, a avut o tresărire, undeva în suflet încă o iubea, era nevasta lui, se căsătoriseră din dragoste, viaţa cu greutăţile ei îi înrăiseră. Pe el îl făcuse să se interiorizeze, se închisese în propria carapace, devenise reflactar la tot, nimic nu-l mai impresiona, ajunsese să nu-l mai deranjeze nici cicăleala nevestei, respingea apriori orice discuţie, era apatic, se simţea vinovat  că rămăsese fără serviciu. Ar fi  putut  să treacă cu vederea nemernicia directorului, nu a putut, a luat poziţie împotriva furtului pe care îl făcuse şeful uzinei, acesta nu a păţit nimic, aşa erau vremurile, iar când a avut ocazia, s-a răzbunat, l-a trimis în şomaj.  Au  urmat  zile grele, ratele restante la bancă  începuseră  să se strângă, lipsurile din casă erau evidente, nimeni nu-i oferea de lucru, perspectivele lui erau sumbre. Soţia s-a  răzvrătit,  ea  nu a înţeles că el a apărat un principiu, i-a spus în faţă că oamenii nu se hrănesc cu idealuri şi principii, sunt mult mai pragmatici, oamenii fac bani, iar pentru asta vând pe mă-sa, pe tac-su şi sufletul dracului şi-l vând de focul banilor. Aici nu s-au înţeles, nu a acceptat să intre în tot felul de combinaţii cu fier vechi, voia un ban cinstit, chiar dacă suferea de foame, avea somnul liniştit.

Şi el a avut partea lui de vină, a fost slab, nu s-a impus în faţa soţiei, nu a găsit argument, a preferat să înghită. A tăcut şi mai târziu când a avut serviciu şi câştiga bani frumoşi, au plătit ratele, iar casa devenise din nou îndestulată. Flori simţise puterea, îi plăcea să-l umilească, să-l torureze, să simtă că este stăpâna lui. Toate până în ziua în care a mers la cârciumă prima dată, nu i-a plăcut, era o cârciumă murdară, plină de fum de ţigară şi cu pereţii afumaţi. Treptat s-a obişnuit, aici petrecea cu băieţii până noaptea târziu, ajungea acasă pe cinci cărări. Mânca ceva printre împroşcările şi reproşurile nevestei, nu o lua în seamă, pleca la somn. Dimineaţa nu vorbeau prea multe, bea cafeaua în fugă şi direcţia slujba. Ocolea tot timpul o confruntare directă care să poată lămuri situaţia lor, nu accepta cearta, prefera mai bine să nu dea importanţă văicărelilor şi certurilor unei muieri pornite tot timpul pe harţă.

Privind acum în urmă, regreta că a tăcut, că nu şi-a păstrat rolul de bărbat în familie  chiar şi atunci când rămăsese fără serviciu, iar în casă apăruseră lipsurile. Trebuia să înfrunte bărbăteşte toate vitregiile  vieţii, el a abandonat lupta, s-a închis în el, în acel moment nevasta s-a văzut abandonată, părăsită, lăsată singură pe frontal vieţii să se lupte cu neajunsurile,  cu greutăţile ivite din lipsa banilor. A fost laş, nu i-a stat aproape, a preferat să se ascundă în propria colivie. Mai târziu când s-ar fi putut bucura de linişte pentru că neajunsurile băneşti fuseseră eliminate, în loc să stea lângă nevastă, a preferat cârciuma, departe de nevastă şi copii.

Tot gândindu-se retrospectiv, Andrei înţelegea că făcuse greşeli grave, până să-şi piardă serviciul fusese stâlpul casei, creierul familiei, el gândea pentru toţi, apoi când lipsurile au năvălit peste casa lor, el a abandonat, s-a predat fără luptă. Îi era ruşine că o acuzase pe nevastă-sa, nu era doar ea vinovată, mai précis el o făcuse scorpie cu resemnarea lui.

L-a speriat primii nori negri care s-au abătut asupra casei şi au pătruns în familia lui,  a fugit, s-a ascuns după nevastă, nu a avut curajul să se lupte bărbăteşte cu vitregiile vremurilor. A făcut din Flori şi bărbat şi femeie, atunci a decăzut în proprii ochi.

Doar Magda a reuşit să-l scoată din apatie, din mocirla în care intrase, din ghearele alcoolului. Cum a ajuns Magda în acea cârciumă, de ce după ce l-a cunoscut nu a mai intrat acolo? De unde ştia Flori de Magda? Erau întrebări cărora nu le găsea răspuns, ştia că există unul, însă nu îl cunoştea.

Comod instalat în fotoliu a sunat pe Magda. Nu se aştepta să răsară soarele, iar ea să îi trimtă razele lui, în schimb nu voia să fugă. Acum era liniştit în privinţa sănătăţii copilului, putea să discute altfel cu ea.

-Alo! S-a auzit de la celălalt capăt al telefonului-

-Sărut mâinile Magda!

-Cine sunteţi? Nu vă cunosc! Magda era supărată pe Andrei, intuia că a pierdut  războiul, tot ce îşi dorea era să-l umilească.

-Sunt Andrei, ce Dumnezeu s-a pierdut numărul din agenda telefonului?

-Andrei, Andrei, a , da, îmi amintesc! Tu eşti ăla cu copilul bolnav, că mai există unul care nu are obligaţii, fiindcă vezi tu, este o singură femeie, un singur pat,mă tem că ai fi în plus.

-Nu asta este problema, mă gândeam să nu rămâi cu patul gol, acum m-am liniştit. Mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit şi pentru faptul că mi-ai întins o mână când am avut nevoie. Îţi doresc să ai zile senine cu lumină în suflet!

-Voi avea şi fără urarea ta!

-Ei, cu atât mai bine! Vocea lui Andrei era veselă, se simţea liber din toate părţile. Nu avea obligaţii, acum va putea să cugete liniştit.

Norii negrii care odinioară se abătuseră asupra lui şi care îl îngroziseră, acum se risipeau, în locul lor apărea cerul albastru cu mici mieluşei de nori albi. Obosit, într-un târziu, la prins somnul .

S-a trezit odihnit şi cu capul limpede, era seara, o seară caldă de vară. În micuţa garsonieră era zăpuşeală, a pus în funcţie ventilatorul de birou, aerul rece trimis de aparat nu-l răcorea, căldura lui era interioară. Acolo ardea un foc puternic. S.a îmbrăcat şi a ieşit în stradă.

A cutreierat oraşul fără o ţintă precisă, nu voia să ajungă într-un anumit loc, voia doar să fie afară şi să se bucure de răcoarea serii.

Nu era atent încotro merge, era atent doar să nu-l strivească vreo maşină. A străbătut străzi lăturalnice, unele pe care nu mai fusese niciodată. La un moment dat a simţit un fel de oboseală, nu mai putea merge, picioarele îl dureau inexplicabil, plumb parcă turnase cineva în ele. A început să-şi frecţioneze pulpele, să pună sângele în mişcare, s-a îndreptat de şale vrând să meargă mai departe, i s-a părut familiar locul, nu mică i-a fost mirarea când s-a văzut în apropierea casei sale. A rămas blocat, nu înţelegea cum ajunsese acolo, nici măcar nu îşi propusese să meargă în următoarele zile. Şi totuşi, era la două case distanţă de propria locuinţă.

Gândul i-a zburat la spital, la Vlăduţ, ultima dată când fusese la patul lui îl întrebase dacă va veni acasă, are mult de recuperat la matematică, iar mamă-sa are multă treabă şi nu reuşeşte să se ocupede el. S-a oprit în dreptul porţi, dacă întindea mâna deschidea portiţa şi putea intra în curte, apoi în casă, în casa lui şi a nevestei, în casa din care fugise ca un laş. Chiar nu putea să-i pună stavilă nevestei? Ce fel de bărbat a ajuns dacă tot timpul caută refugii? Andrei se certa singur, era în faţa unei decizii cruciale. Dacă se întorcea singur acasă, întrebarea era: “de  ce plecase?” Ce îl determinase să fugă de nevastă, dar mai ales de copii? S-a pitit în braţele Magdei, să nu mai vadă nimic. S-a trezit când a descoperit egoismul, răutatea şi infatuarea ei. Magda îi cerea nici mai mult nici mai puţin decât să renunţe la copii, să nu meargă la căpătâiul lui când era pe patul de spital. Ce om poate face aşa ceva? Câtă răutate poate fi în sufletul unui om, să poată cere unui părinte, să renunţe la proprii copii pentru o seară de amor nebun? Cât de egoist şi infatuată putea fi să creadă că el, Andrei, va face cum îi cere ea? O, Flori! Cu cine să te schimb? Tu m-ai urgisit pe mine şi ai iubit copiii, ea vrea să mă iubească pe mine însă vrea să-mi alunge copiii. Trebuie să mă gândesc bine ce vreau. Nu voi intra acum, poate altădată ori poate niciodată.

Bărbatul a plecat, în drum spre casă a sunat pe Magda.

-Da, vocea era blândă

-Magda, vreau să urc să stăm de vorbă! Se poate?

-Te rog Andrei, vino!

Andrei a rămas surprins de schimbarea femeii.

Magda l-a primit cu o anume răceală, l-a invitat să i-a loc, apoi a plecat în bucătărie de unde s-a întors cu o ceaşcă de cafea.

-E proaspătă, acum am făcut-o. Ce faci? Cum eşti?

-Sunt bine, mai ales că Vlăduţ este aproape vindecat. Tu cum eşti?

-Vindecată. Am înţeles că nu putem face pereche, eu vreau un bărbat doar al meu, fără nici un fel de obligaţie, aşa cum nici eu nu am. Tu eşti implicat, îţi iubeşti copiii, poate şi casa doar e construită de tine. Am să-ţi spun o poveste: A fost odată de mult trei prietene, la un moment dat soţul uneia dintre ele a alunecat în patima băuturii. S-au gândit cele trei femei cum să facă să-l salveze pe bărbat din ghearele nenorocitului de Bachus, au întors situaţia pe toate feţele, până când cea mai mică dintre ele, care era un drac şi jumătate, le-a propus să trimită o ispită în cârciuma unde el petrecea serile cu beţivii lui tovarăşi. Soţia, din iubire pentru soţ, a acceptat ideea, chiar dacă ştia că exista un mare risc şi l-a asumat din dragoste pentru el şi familia lui. Lucrurile au degenerat, Ispita s-a îndrăgostit de bărbat, apoi l-a vrut doar pentru ea, uitând de înţelegerea avută cu prietena ei, soţia beţivului. Asta este povestea. Magda era în picioare, dreaptă cu privirea rece, dominantă şi frumoasă. Ştia că acum totul s-a terminat.

Andrei, aproape năuc de ceea ce auzise, s-a ridicat de pe fotoliu, a privit-o în ochi pe Magda, aceasta îi susţinea privirea, era mândră de ea şi de puterea ei de seducţie:

-Mulţumesc Magda! I-a sărutat mâna într-un gest galant, apoi fără altă vorbă a părăsit apartamentul.

A rătăcit pe străzi până şi-a limpezit gândurile, apoi cu pas hotărât a pornit spre casa lui.

Ajuns în curte, a bătut în uşă. Flori a deschis şi nu mică i-a fost mirarea când şi-a văzut soţul în pragul uşii, frumos ca un zeu din Olimp, a sărit în braţele lui, fără să vrea a început să plângă, băiatul cel mic s-a alăturat  îmbrăţişării familiale.

-De ce nu mi-ai spus nimic de Magda?

-Ai aflat? Flori l-a sărutat pe amândoi obrajii. Te iubesc Adi, tu eşti viaţa mea, am greşit, te rog să mă ierţi!

-Nu Flori, amândoi am greşit, nu am avut curajul să ne asumăm greutăţile, în loc să punem umărul şi să căutăm soluţii să rezolvăm problemele, am găsit de cuviinţă să ne reproşăm unul altuia şi să ne aruncăm vorbe grele ori să mă înec în băutură în cazul meu.

Sper că vom reuşi să trecem peste toate problemele şi să o luăm de la capăt. Până la urmă nu există perfecţiune şi nici ideal, doar să tindem spre ele  ştiind că nu le vom atinge niciodată. Flori, ne vom fixa ţinte pe care le putem atinge pentru a ne bucura de realizarea lor.

Mâine mergem la spital, poate ni-l dau pe Vlăduţ acasă!