vineri, 18 mai 2018

MARIA II


 Maria privea cu drag la ciorovăiala celor doi copii,îi vedea ca pe doi îngeraşi care se certau pe un norişor. Pe de o parte Ana, nepoata ei, de aceeaşi vârstă cu Năsturel, copil răzgâiat, căruia nu-i lipsea nimic, obişnuit să comande, iar de cealaltă parte, băiatul nimănui, murdar, zdrenţăros, hulit şi bătut de toată lumea. Nu a vrut să intervină între ei, dacă lua partea unuia, îl dezavantaja pe celălalt.
Năsturel, la început timid, a prins curaj, nu se temea de o fetiţă mofturoasă şi cu ifose de stăpână.
-Băi, să pleci de la gardul meu! Îmi murdăreşti poarta!
 -Uite, stau mai departe şi de aici o murdăresc? De ce eşti rea? Ce rău ţi-am făcut eu? Băiatul era stăpân pe el. Chiar dacă fata l-ar fi lovit , nu se temea, nu avea pumnul mai puternic decât îl avea Gheorghe când se îmbăta şi îl altoia, după ce Vasilica îl pâra, că a pitit din banii şi mâncarea  cu care l-a miluit sătenii.
-Nu intri la mine în curte! Fetiţa s-a aşezat în dreptul portiţei cu mâinile întinse în lateral.
-Nu intru, dacă nu mă laşi, voi sta aici pe marginea şanţului. Năsturel s-a aşezat pe buza şanţului cu aceiaşi  nonşalanţă cu care fetiţa s-ar fi aşazat pe cel mai luxos fotoliu.
-Nu te las să stai nici acolo, e şanţul meu, pleacă la poarta ta! Ana, cu mâinile micuţe în şolduri, semăna cu o miniţaţă.
-Eu nu am poartă! Nici şanţ! Nici salcie ca a ta! Nu am nimic! Năsturel privea cu ochişorii lui albaştri undeva spre picioarele Anei. Nu îndrăznea să o privească în ochi.
-Nu-mi pasă că nu ai! Să-ţi cumpere bunica ta! Aşa cum face mămăiţa mea!
-Ce înseamnă bunică? Două lacrimi, ca două picături de rouă, au apărut în ochii copilului.
-Eşti prost de bubui! Nici asta nu şti? Mamie, ăsta este idiot! Izgoneşte-l de la poarta noastră!
-Nu pot fata mea, voi fi pentru el bunica pe care nu a avut-o niciodată! Nu te supăra copila mea! Încearcă să te obişnuieşti cu prezenţa lui.
-Vino Radu! aşa îi vom spune băiatului! Maria vorbea blând, dar hotărât.
Ana a înţeles că nu se poate opune bunicii, s-a dat la o parte din portiţă, a scos limba la băiat, apoi s-a întors cu spatele la el.
Radu a trecut pe lângă ea, a intrat în curte şi împreună cu Maria au plecat spre casă. Au intrat în baie.
-Te rog să scoţi tot de pe tine...
-Nu voi scoate chiloţii, nu în faţa ta!
-Ba da, scoate tot! Apoi intră în cadă, nu-ţi fie teamă, apa va fi caldă. Hai băiete, nu mă obliga să te dezbrac eu! Maria s-a îndreptat spre el, hotărâtă să-l dezbrace.
-Gata, mă dezbrac singur! Întoarce-te cu spatele la mine! Radu a urmărit cu coada ochilor cum femeia se întoarce, îi era ruşine, deşi acasă la Gheorghe nu se jena să se dezbrace de faţă cu ei.
Apa curgea în cadă, Maria a verificat temperatura apei, apoi a învitat băiatul să intre în vană.
Jenat, cu palmele ţinute în faţă,  a intrat în cadă, apa era aproape de genunchi, s-a  aşezat pe burtă şi a început să se bălăcească. Maria  s-a apropiat de cadă, a luat săpunul, l-a prins pe Radu de braţ, apoi a început să-l săpunească. Copilul s-a zbătut, l-a început a nu i-a plăcut, însă cum femeia nu-i dădea drumul, s-a lăsat spălat pe tot corpul. Cu un şampon pentru copiii i-a spălat părul, apoi l-a limpezit cu duşul. L-a ridicat în braţe şi l-a aşezat cu picioarele pe un prosop, apoi la şters bine. Maria a ieşit din baie, l-a lăsat pe Năsturel, după baie era cu adevărat un băiat frumos care îşi merita numele de Radu, să se îmbrace cu hainele curate puse de ea pe un scaun.
Abia acum se observau trăsăturile fine ale băiatului, pe lângă ochii albastri,sprâncenele frumos arcuite şi nasul în vânt , buzele pline şi roşii încadrau o gură mică, care afişa un zâmbet ştrengăresc.
Mândru de hainele lui cele frumoase şi curate a ieşit în curte, se simţea ciudat, parcă era mai uşor şi mai elastic în mişcări.
Ana s-a uitat la Radu ca la maşini străine, era uimită, nu mai recunoştea în copilul spălat şi îmbrăcat curat, pe celălalt zdrenţăros care în urmă cu o oră sosise la ei în curte.
-Ei, acum ce mai zici? Tot ţigan sunt? Radu se rotea ca un manechin pe scenă. Era alt copil, acum ce va face, fiindcă îmbrăcat cu ţoalele astea bune, nu va mai putea să cerşească?
-Arăţi bine! Dă-i drumul de la mine din curte! Pleacă! Uite, acolo e poarta! Fugi! Până nu pun mâna pe o jordie să te altoiesc peste picioare!
-Nu plec, mamaia Maria mi-a spus că voi rămâne aici, nu  poţi tu mucoasă să mă izgoneşti! Şi-apoi ce mai contează o jordie, două, peste picioare? Poţi să dai şi trei, nu mă sperii! Sunt obişnuit, iar tu eşti o corconită!
-Mai şi vorbeşti? Ana, fără a sta mult pe gânduri s-a repezit la colţul casei unde era o nuia mai groasă pe care o folosea bunica ei când închidea păsările, a apucat băţul şi s-a repezit la băiat, a ridicat nuiaua şi a lovit cu sete peste picioarele proaspăt spălate ale copilului.
-Loveşte! Tuturor le place să mă bată. De ce?  Ce rău v-am făcut eu? Nici măcar nu mi-ai dat un codru de pâine, să ştiu pentru ce primesc bătaia!
Din casă a ieşit Maria chiar în momentul în care Ana îl lovea pe băiat.
-De ce l-ai lovit? Ana, ţi-a făcut plăcere să dai într-un copil cu băţul? Cum este posibil aşa ceva? Maria era supărată pentru ieşirea agresivă a nepoatei.
-Să plece! Nu-l suport! Nu vreau să mai rămână în curtea mea nici un minut, poate a venit să fure, nu vezi cum se uită pe sub sprâncene ca un hoţ?
-Ana, tu eşti o copilă mare, nu trebuie să te comporţi ca o fetiţă mofturoasă, am hotărât că Radu va rămâne câteva zile aici, iar tu nu te vei opune. M-ai înţeles? Maria vorbise pe un ton calm, dar care nu accepta nicio contrazicere.
-Am să plec acasă la mine, chiar acum îl sun pe tati să-i spun că m-ai zgornit, că nu mă mai iubeşti, că ai luat un zdrenţăros de pe drum şi l-ai făcut nepotul tău! Fetiţa, cu lacrimile şiroind, a fugit spre poartă, puţin mai târziu vocea i s-a auzit cum îi spunea tatălui său, printre suspine, să vină să o ia acasă.
Radu s-a apropiat sfios de Maria, i-a prins mâna cu mânuţele, femeia s-a uitat în ochii lui, din ei câteva lacrimi se prelingeau pe obraz.
-Voi pleca! Îţi mulţumesc! Tu ai fost bună cu mine, nu m-ai lovit. Dă-mi hainele cu care am venit, nenea Gheorghe nu mă va primi cu astea, îmbrăcat aşa curat şi frumos, nu îmi va da nimeni de pomană.
- Nu vei pleca nicăieri! Rămâi aici! Ana este doar un copil răsfăţat, va veni tatăl ei şi o va pune la punct, ai să vezi. Bunica suferea, o iubea pe Ana ca pe ochii ei din cap, ar fi vrut ca fetiţa să înţeleagă că Radu are nevoie de o familie care să-l ajute să obţină acte de identitate pentru a merge la şcoală. Aştepta cu nerăbdare venirea fiului său Vlad. Ştia că el avea o influienţă decisivă asupra nepoatei.
Spre seară o maşină a claxonat, iar pe poartă a intrat un bărbat de mână cu Ana.
-Sărut mâna mamă! Ce faci?
-Bine ai veinit băiatul mamei! Sunt bine! Ce s-a întâmplat?
-Am primit un telefon de la Ana prin care m-a anunţat că ai izgonit-o. Aşa este? Vlad, un bărbat voinic, cu părul înspicat, ochii mari, căprui verzi, privirea pătrunzătoare, buze subţiri, gura mare cu un rictus în colţul ei care arăta un fel de dispreţ pentru toţi cei cu care venea în contact, aştepta răspuns de la mama-sa.
-Nici vorbă! Cum să-mi trimit nepoata de aici, asta este o răzgâială de-a ei! Astăzi când m-am plimbat am găsit un copil murdar şi zdrenţăros, nu are pe nimeni, locuieşte în satul vecin, care ţine tot de comuna noastră, la o familie în capul satului, la unul Gheorghe.
-Îl ştiu, un beţiv! Şi el şii nevasta, tot ce câştigă beau. Da, are mulţi copii.
-Unul dintre aceşti copii nu este al lui, nu are părinţi, nu are pe nimeni, nici acte nu are, cel puţin aşa susţine băiatul. M-am hotărât să-l aduc acasă şi să văd ce pot face pentru el. Fiica ta a făcut un atac de nervi de când a intrat acest copil în curte.
-Ce ai de gând să faci pentru el, explică concret.
-În primul rând vreau să-i scot acte de identitate, spune că are 10 ani, dar nu poate dovedi acest lucru, apoi după ce va avea haine să-l dau să fie meditat în particular să-şi dea examenele de patru clase pentru a merge mai departe la şcoală.
-Mamă, îţi dai seama ce vrei să faci? Ai luat un nimeni de pe drum, să-l faci stăpân aici? Cum crezi dumneata, că îţi voi da eu voie, să faci aşa ceva? Să-l ia statul! Nu face tu pe filantroapa cu copiii străzii, iar pe ai tăi să-i laşi pe drumuri!
-Vlad, îţi dai seama cât sunt de dure cuvintele tale? Cum poţi vorbi aşa? Cine ţi-a cumpărat căsuţa în care stai? De ce eşti aşa înfierat împotriva unui copil care caută puţină căldură sufletească, o mângâiere, un cuvânt bun? Şti că Ana l-a bătut cu nuiaua ca pe un câine când vrei să-l alungi din curte? M-am cutremurat când am văzut.
-Nu trebuia să te cutremuri, Ana a acţionat instinctual, îşi apăra proprietatea, îşi apăra ce de drept este al ei şi nu al neaveniţilor. O felicit fiindcă a avut tăria să ia băţul în mână şi să alunge ploşniţele pe care mă-sa mare, în inconştienţa ei, le-a adus în curte! Vlad era nervos, se ridicase în picioare şi se plimba agitat prin faţa mamei lui care rămăsese aşezată pe scaun, atunci a dat cu ochii de Radu care stătea pitit după o magazie. A, tu eşti năpârca din cauza căreia s-a produs tot acest tămbălău? Vino încoace să îţi rup urechile, să nu-mi mai superi tu fata niciodată!
Băiatul a fugit şi s-a ascuns după o stivă cu lemne, inima îi bătea să-i spargă pieptul, auzise toată discuţia, o iubea pe Maria, însă realiza că îi va fi greu să-l păstreze.
-Nu-mi place cum gândeşti şi nici cum vorbeşti, nu ai nici un pic de respect pentru mine. Nu te interesează de cât banii, averea, nu mai ai sentimente, aşa te-am crescut? Ştiu eu cine te-a schimbat aşa, cine te-a făcut să gândeşti ca un neom. Niciodată nu am crezut că mă poţi jigni.
-Ştii ceva mamă? Nu te lega de Elena, este un înger pe lângă dumneata! Mă iubeşte! O iubesc! Nu intra între noi, ai să pierzi! Rămâi cu năpârca! Îmi iau fata şi plec! Voi mai veni aici după ce vei dezinfecta locurile, pe care le-a atins spurcatul pe care l-ai adus aici, în averea noastră.
-Mergeţi cu bine! Nu eşti în stare să înţelegi nimic! Ţi s-a împietrit sufletul copilul meu,  ai ajuns ca o stană de piatră! Tu erai un om sensibil! Ce s-a întâmplat cu tine?
-Te rog să nu insinuezi nimic! Fată, Vlad s-a întors spre fiica lui, mergi şi fă-ţi bagajul, nu mai rămâi nicio clipă într-un loc unde nu mai eşti binevenită.
  Plecarea lui Vlad împreună cu Ana i-a lăsat un gust amar Mariei. A rămas un timp nemişcată, se gândea la Radu, ce se va întâmpla cu el, o dată dat pe poartă afară? Pentru un moment l-a văzut cu o traistă murdară agăţată în vârful unui băţ, pe care îl purta pe umăr, mergând pe un drum drept care se termina în orizont. Asta să fie soarta lui, cerşitul? Nu! Va lupta pentru el! Va lupta cu toată lumea care i se va împotrivi, se va război cu primarul, cu secretarul , cu asistenţa socială, cu protecţia copilului şi cu copiii ei dacă va fi cazul.





-


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

...Şi dă-i şi luptă...!

  Domnul Preşedinte, Iohannis, este un exemplu de luptător împotriva corupţiei, toată ziua se luptă, se luptă cu Toader când acesta îi pro...