duminică, 20 mai 2018

Maria III


   Maria nu voia să arate copilului cât este de supărată, l-a luat în braţe şi l-a sărutat.
Copilul a răspus îmbrăţişării şi a pupat-o pe amândoi obrajii. Vreau să te întreb ceva:
-De ce îmi zici Radu? Mie îmi plăcea Năsturel. Parcă nu mai sunt eu cu numele ăsta nou. Băiatul privea cu ochii lui frumoşi şi inocenţi în ochii Mariei, nu înţelegea multe lucruri. Era curios. Voia să afle.
-Dragul meu, două au fost motivele, primul ar fi acela că Năsturel seamănă mai mult a poreclă, apoi al doilea motiv este faptul că tu vei creşte, vei ajunge bărbat în toată firea, cum să fii strigat Năsturel?
-Mamaie, îmi dai voie să-ţi spun aşa? Îmi este drag! Nu am mamaie.După ce Maria a aprobat dând din cap, copilul a continuat: acum ce mă fac? Sunt spălat, am haine noi, aşa cum arăt acum nu îmi va mai da nimeni de pomană, din ce voi trăi? Nenea Gheorghe îmi spunea mereu:”dacă nu aduci, nu mănânci, vreau să spun că trebuie să aduci să îţi saturi fraţii şi ce rămâne, dacă va rămâne, mănânci şi tu.” Acum eu ce mă fac? Băiatului îi tremura buza, era gata să izbucnească în plâns.
Femeia s-a lăsat în genunchi şi l-a îmbrăţişat cu toată căldura ei de bunică iubitoare:
-Nu-ţi face griji, nu va mai fi nevoie să cerşeşti! În seara asta hai să ne culcăm, mâine vom vedea cum vom rezolva problemele.
  Pe băiat l-a culcat în camera nepoatei Ana, apoi ea s-a retras în dormitor. Era obosită, supărată şi îngrijorată. Nu ştia cum va rezolva situaţia copilului. Câte bariere va avea de trecut? Câte oprelişti vor fi? Va merge la primar, doar fuseseră colegi de clasă, prin clasa a doua chiar stătuseră în aceeaşi bancă.
S-a îmbrăcat în cămaşa de noapte, apoi s-a aşezat în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. S-a rugat la Măicuţă să o luminze, să îi îndrume paşii prin hăţişul birocratic, şi să înmoaie inimile celor care ar trebui să rezolve problemele băiatului.
 A doua zi de dimineaţă tocmai ce se sculase să dea drumul la păsări şi să le hrănească când a auzit glas de om la poartă. Soarele abia îşi trimisese primele săgeţi roşii pe bolta cereasc, era un cer senin, spălat de orice nor.
-Ce doriţi? Maria s-a uitat cu suspiciune la bărbatul înalt, slăbănog, cu faţa palidă, cu ochii în fundul capului şi barba ascuţită ca la ţap, puţea a transpiraţie şi jeg, era zdrenţăros îmbrăcat şi duhnea a alcool.
-Aici a dormit copilaşul meu?
-Da, aici, nu ţi-am trimis vorbă?
Gheorghe, a aruncat o privire vicleană Mariei, apoi a continuat cu glas blând şi plângăcios:
-Ba mi-aţi trimis, dar am fost foarte îngrijorat pentru el. Nu este obişnuit să doarmă prin case străine, e crescut de mine, doar Dumnezeu ştie cum!
- Nu contest nimic din ceea ce îmi spui, şti, copilul va mai rămâne la mine o vreme, vreau să-l învăţ carte şi să-i scot acte de identitate, mi-a spus că nu ştie cum îl cheamă şi că nu a mers la şcoală.
-Nu îl mai las, îl iau acasă, nu-mi strica dumneata copilul cu prostiile dumitale, ce eu ştiu carte şi tot trăiesc, ba am reuşit să fac şi o casă de copii, am mai mulţi decât domnii de la oraş, care sunt tobă de carte.
-Te rog să-l mai laşi la mine câteva zile, apoi ţi-l voi da înapoi, dacă nu-i va plăcea să înveţe.
-Cocoană, mai am încă cinci, de ce nu-i iei pe toţi să buchisească cu dumneata? Gheorghe începuse să se sborşească la Maria, simţise cu nasul lui de vulpoi că poate smulge ceva.
-Nu pot, încerc să fac ceva pentru Radu...
-Care Radu? A întrerupt-o brutal Gheorghe.
-Năsturel cum îi spui tu, eu vreau să-i spun Radu, e mai frumos.
-Nu-mi prăpădi copilul cocoană! Eu i-am dat educaţie bună. Dă-mi-l înapoi! Dacă nu, să-mi dai câte 30 de lei pe zi cât îl ţi la tine, atâta îmi aducea în casă, altfel te ameninţ cu reclamaţie la poliţie că mi-ai sechestrat copilul.
-Nici nu este al tău, e copilul nimănui...
-Mai vedem noi! Îi spuse Gheorghe ca o ameninţare.
-Stai să-ţi dau nişte ouă şi câteva pungi cu mălai, asta din milă pentru ceilalţi copii ai tăi.
-O ţuică nu-mi dai? Bărbatului îi luceau ochii prin murdăria feţei.
-Nu am! Maria a înţeles că îi va fi greu să-l izgonească pe cerşetor din poartă, pentru că nu era altceva decât un profitor şi un mic şantajist.
-Atunci dă-mi câţiva gologani, să beau o duşcă.
-Ştii ceva, m-am răzgândit, nu-ţi mai dau nimic şi pleacă din poarta mea! Ai fost obraznic!.
-Plec cocoană, dar vei mai auzi de mine, îţi va părea rău că nu m-ai cinstit acum!
-Pleacă! Să nu te mai văd pe aici!


 A  dat la păsării şi la câine, a mers în grădina de zarzavat, îi plăcea să privească ardeii şi roşiile care începuseră să se pârguiască, bucuroasă că a terminat treburile, dar şi că totul este în regulă, a intrat în bucătărie. S-a gândit cu cum să-l bucure pe băiatul ei mai bine, i-a pregătit ceai aromat din fructe de pădure cu o feliuţă de lămâie, a bătut repede un aluat pentru clătite dintr-un singur ou, din care a făcut patru foi pe care le-a rumenit într-o tigaie, a presărat brânză pe fiecare foaie fierbinte, apoi le-a împachetat în triunghi, a mai tăiat trei feliuţe de şuncă din jambonul făcut la Crăciun şi pe care îl afumase puţin cu lemn de cireş. Toate le-a pus pe o farfurioară, neuitând să pună şi câteva felii de pâine. S-a uitat la ceas, era 8, a mers în dormitor şi l-a trezit cu un sărut pe fruntea uşor încruntată, probabil din cauza unui vis rău venit acum dimineaţă.
-Scoală-te, mergi la baie, dă-i cu apă rece pe faţă, ţi-am pus o periuţă de dinţi şi pastă, te rog să te speli.
-Doamne, ce de mâncare! Radu a început să mănânce repede, avea teama că e posibil să i le ia din faţă, aşa cum se întâmpla acasă la Vasilica când îi spunea :”gata bă, cât bagi în tine, mai sunt şi ăştia care trebuie să mănânce”.
-Mănâncă încet, mestecă bine, nimeni nu îţi ia mâncarea din faţă. Radu, eu merg la Primărie, să discut problema ta, tu să nu mergi spre satul tău, nu vreau să te întâlneşti cu Gheorghe. Poţi să mergi prin grădină, ai să ajungi la un iaz, acolo sunt mereu copii, joacă-te cu ei!
Copilul s-a ridicat de la masă. Când Maria nu a fost atentă, a luat două felii de pâine de pe masă şi le-a înghesuit în buzunar. Poate mai târziu i se va face foame şi nu va avea ce mânca, era obişnuit de la Gheorghe.
A plecat sărind când pe un picior când pe celălalt, vesel, sătul şi fără griji, mai ales fără griji, nu-i spuse cum făcea Gheorghe dimineaţa când îl ameninţa : „ai grijă, poate diseară vii cu mâna goală, că nu ai ce căuta acasă!” A mers pe poteca care despărţea grădina de zarzavat în două, s-a uitat mirat la toate legumele şi zarzavaturile care erau plantate. A urcat un pic de pantă şi a ajuns în lanul de porumb, era mare, avea spic şi îl depăşea în înălţime cu un cap. A găsit poteca care mergea pe răzor pe sub prunii graşi, plini de fructe încă necoapte, a mers pe ea până în capătul grădinii. În faţa lui a descoperit un crâng format din richită şi plute, dincolo de crâng se auzea multă gălăgie de copii şi un schelălăit slab de căţeluş. Curios, a mers furişat după zgomot. De departe a văzut patru copii, cam de vârsta lui, cum loveau fără milă un biet căţeluş. I s-a făcut milă de micuţul animal care urla de durerea loviturilor, o lăbuţă o băga din când în când în gură.
-De ce daţi mă în căţeluş, ce rău v-a făcut vouă? Radu s-a răstit la ei cu toată ura celui bătut şi huiduit.
-Cine eşti mă, să ne spui nouă ce să facem? Tu ştii bă, cine este bunicul meu? E primarul şi dacă vreau, te bat şi pe tine la fel ca pe căţeluş. Mi-a spus bunicul să fac ce-mi place, că el mă apără.
-Băi Crinule, ăsta e ţiganul care stă la bunica lui Ana, din cauza lui a plecat fata. Pe el mă!
Cei patru au tăbărât pe Radu. Năsturel nu s-a speriat, era obişnuit cu bătaia, învăţase să se şi apere, au dat ei, a dat şi el, la un moment dat când ei s-au retras puţin să se replieze, Radu a înfipt mâna în căţeluş şi a zbughit-o printre tufişurile de richită, apoi a intrat în lanul de porumb şi nu s-a oprit din alergat până când nu a văzut grădina de zarzavat. Nu se putea opri din fugă, inimioara bietului animal speriat bătea ca o mică tobă. Urmăritorii s-au lăst păgubaşi când a Năsturel nu s-a mai văzut: „lasă-l dracu, că îl prindem noi şi-l bumbăcim atunci”.
A ajuns acasă, s-a uitat prin curte, nu era nimeni, a găsit un coteţ micuţ pentru câine, probabil că Maria avusese un câine mic, pe care acum nu-l mai avea. A lăsat câinele în faţa coteţului, l-a mângâiat, i-a vorbit ca unui prieten: „Lăbuţă stai cuminte! Îţi aduc apă să bei, uite am şi nişte pâine, mănâncă, ţi-o fi foame! Biet animaluţ! Te-au bătut rău? Dă-mi lăbuţa să mă uit la ea! Te doare! Sper să nu fie ceva rupt! Am să o rog pe mamaia când va veni, să se uite şi ea la picioruşul tău”. Năsturel a stat lângă căţeluş cât a  mâncat şi a băut apă, apoi l-a luat uşor în braţe şi la băgat în coteţ. „Stai aici, e umbră!”.
Maria plecase de dimineaţă la Primărie să înceapă primele demersuri în vederea rezolvării problemei copilului. S-a oprit în holul din faţa biroului primarului, doar fuseseră colegi de clasă opt ani de zile.  La alegerile trecute o îmbrăţişase şi îi spuse :”ce mai faci colega? Tot tânără şi frumoasă ai rămas! Poate mă votezi pe mine!” Îl votase, e drept că nici alt candidat mai breaz decât el, nu era. A aşteptat cuminte în faţa biroului, poate o va băga cineva în seamă. Din spate a trecut pe lângă ea şi a intrat în birou chiar primarul, cum l-a zărit, bucuroasă a salut:
-Bună dimineaţa domn primar!
Primarul a trecut pe lângă ea fără să o bage în seamă, la salutul ei abia a mormăit ceva.
E ocupat săracu’, toate problemele satului se sparg în capul lui. Maria încerca să-i ia apărarea lui Melciu, primarul.
A trecut o oră, două, lumea intra şi ieşea, pe ea nu o băga nimeni în seamă. Supărată şi cu grijă pentru copilul rămas singur acasă, a bătut în uşă.
-Intră! s-a auzit un glas răstit.
Maria a intrat,  a salutat, apoi a aşteptat să fie întrebată.
Primarul semna nişte hârti, nu a ridicat ochii din ele. A terminat de iscălit. A închis mapa. A sunat secretara, i-a înmânat mapa cu acte, apoi a ridicat ochii spre petentă. Toţi care veneau la primar erau petenţi.
-Da, ce s-a întâmplat? Cine sunteţi? Primarul era nervos.
-Cum cine sunt? Nu mă cunoşti? Am fost colegi de clasă. Maria era derutată.
-Ştiu, dar acum nu te cunosc, mai ales că ai o reclamaţie pe numele tău, unul din satul vecin, unul Gheorghe, te-a reclamat că i-ai răpit un copil. Aşa este?
-Nu chiar, l-am luat cu ştirea lui, am trimis copilul acasă, i-am dat  50 de lei să-i ducă lui Gheorghe să-şi cumpere de-ale guri şi să-l anunţe că băiatul va sta câteva zile la mine.
-Tatăl susţine altceva, că tu l-ai răpit fără ştirea lui.
-Cum tatăl? Năsturel îi spune „nenea Gheorghe şi tanti Vasilica”, acum se dau părinţi? Copilul nu a fost nicio zi la şcoală, e neştiutor de carte, spune că el nu are acte. Pentru el am venit la tine Melciule, pentru Năsturel. Nu pot să stau impasibilă când văd cum se pierde un copil, acel Gheorghe trebuie cercetat penal pentru că exploatează un suflet nevinovat trimiţându-l ziua cât este de lungă la cerşit prin sat. Asta vreau să rezolvăm, nu aiurelile cu răpirea. Este o gogomănie. Am auzit că îţi munceşte prin curte acest mizerabil de Gheorghe, dar nu te lăsa păcălit! Voi sesiza protecţia copilului, sper să nu fii amestecat în toată mizeria asta!
-Stai puţin Marie, vom rezolva lucrurile!
-Te ştia pe tine în spate banditul ăsta, de la tine venea curajul să mă ameninţe de dimineaţă când îmi spunea că:” voi mai auzi de el”. Lasă-l din braţe domn primar, hai mai bine să scoatem copiii ăia nenorociţi din mâna unor beţivi!
-Tu crezi că este uşor? Nu te lua după emisiunile regizate de la TV. Lucrurile se mişcă greu. Ăsta a lăsat o plângere împotriva ta, va trebui să trimit pe cei de la asistenţă socială să facă o anchetă. Lasă Marie copilul să se întoarcă la Gheorghe, crezi că îndrepţi tu lucrurile? Faci tu să se mişte bolovanul cât piatra de moară a birocraţie? Nici vorbă! Vei ajunge să fii hăituită, deşi ai vrut să faci un lucru bun. Mărie, nu voi fi de partea ta, nu pot, nu că nu vreau. Sunt parte a sistemului, dacă încerc să rup lanţul care mă leagă de uriaşul angrenaj al birocraţiei, voi fi strivit ca un vieme.
Marie, Marie, eşti un fel de don Quijote modern, doar morile de vânt sunt mai multe decât în romanul lui Cervantes. Să stai acasă! După amiază vor veni cei de la asistenţă socială pentru anchetă, sper să se termine totul aici şi să nu înainteze plângerea la poliţie. Eu nu am nicio putere.
-Melciule, niciodată nu ai avut stofă de erou, nici acum nu ai! Îmbătrâneşti urât! De ce nu ieşi la bătaie? Eşti trecut de 60 de ani, luptă să rămână ceva bun în urma ta! Lasă amprente pe unde treci, nu fi o umbră care dispare, când soarele intră-n nori!
Am plecat, voi lupta cu voi, cu tot sistemul vostru nenorocit, sunteţi nişte fripturişti şi parveniţi, nişte oportunişti şi pupincurişti! Îmi pare rău pentru tine, am fost colegi, nu mă fălesc cu asta. Nu meriţi să te salut. Maria a ieşit pe uşa primarului demnă, era o eroină modernă.
Ajunsă acasă s-a prăbuşit pe un fotoliu în bucătărie, ar fi plâns, însă teama că ar putea să o vadă Radu îi dădea putere.









2 comentarii:

  1. MARIA , ESTE UN ZORRO AL ZILELOR NOASTRE EXEMPLIFICAND O LECTIE DE ECHILIBRU,TOLERANTA, TRAINICIE , VALORI MORALE PE CALE DE DISPARITIE ...
    A INTRAT INTR-O LUPTA INEGALA DIN CARE NICI EA NU ESTE CONVINSA CA VA IESI INVINGATOARE, DAR MERGE INAINTE PE CALEA FAPTELOR BUNE, CALAUZITA DE LUMINA DIVINA CE-I CONFERA FORTA DE A LUPTA PENTRU O CAUZA NOBILA.
    ESTE PROTOTIPUL OMULUI CORECT, CINSTIT CARE CREDE CA EL O MICA ROTITA POATE SCHIMBA LUMEA ASTA FARA TIMONA INTR-O ALTA IN CARE OAMENILOR SA LE PESE DE SEMENI , DE ANIMALELE DIN JUR , DE NATURA , DE VALORILE FUNDAMENTALE ALE OMENIRII.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumesc pentru minunata analiză!

    RăspundețiȘtergere

Maria XIII

Prima zi de şcoală. Maria, deşi invitată la serbarea de deschidere, a preferat să stea acasă, a mers la deschidere doar Alexa. Abia aştept...