miercuri, 27 iunie 2018

Când semeni vânt, culegi furtună.


  Rareş Bogdan ferchezuitul jurnalist de la Realitatea TV a dat publicităţi un lucru extrem de grav, soţia sa şi copilul ar fi fost atacaţi într-o parcare după ce se urcaseră în maşină. Doar prezenţa de spirit a soţiei a făcut ca lucrurile să nu degenereze.
Sper că domnul Rareş Bogdan a dat publicităţii o ştire reală, nu una falsă.
Despre atac nu pot spune decât că este un act regretabil, unul care trebuie condamnat de toată societatea, indiferent de culoarea politică, iar instituţiile statului să-şi facă datoria. Nu ştiu cine ar fi putut fi acel dement care a atacat o femeie şi un copil. Este îngrijorator faptul că aceste  acte de violenţă se înmulţesc, ele nu fac bine societăţii noastre. Televiziunile sunt un focar de incitare la violenţă, directă, ori indirectă. Rareş Bogdan prin emisiunea sa, prin invitaţii pe care îi are asta face, asmute poporul nepesedist asupra ciumei roşii. Jurnaliştii au ieşit din cămaşa lor de moderatori de emisiuni şi s-au transformat în incitatori.
  Partea rea a lucrurilor este că partizanatele politice s-au talibanizat. Nu mai este o luptă ideologică în care electoratul urmăreşte programele şi propunerile legislative pe care le fac, ci pur şi simplu s-au radicalizat şi au trecut la o nouă fază, aceea a datului efectiv în cap. Avem destule imagini în acest sens, parlamentarul Bacalbaşa agresat de un grup de oameni, apărat de jandarmi, întreb dacă nu erau jandarmii l-ar fi linşat? Lovirea unui jandarm, a unui bătrân care trece întâmplător pe stradă.
Astăzi s-a forţat întrarea în Parlament, de ce? Ce să facă acolo?
Regret momentele de groază prin care au trecut soţia şi copilul lui Rareş Bogdan, însă când semeni vânt , este posibil să culegi furtună.
  Liderii politici, moderatorii de televiziuni, trebuie să-şi schimbe discursul, să treacă la acel discurs tolerant în care să primeze schimbul de idei, critica în limita bunului simţ, să fie aplicate toate procedurile parlamentare.
Incitarea la ură şi violenţă trebuie să înceteze, indiferent de partidul ori televiziunea care le practică.
  Trebuie să înceteze minciunile şi manipulările, nu face bine populaţie, până la urmă adevărul iese la lumină. Observaţi că nu numesc partidele care fac manipulare, neavând tot timpul posibilitatea unei informări în timp real.
Pentru d.l Bogdan, ca şi pentru ceilalţi care practică acelaşi tip de mesaje, ăsta trebuie să fie un semnal de alarmă. O ţară nu poate fi guvernată dacă nu are cel puţin două partide oponente ca ideologie şi doctrină. Prin urmare, fie că place ori că nu place, PSD-ul este un partid social-democrat, aşa cum PNL-ul este un partid liberal de dreapta cu adânci rădăcini în istorie. Pentru ca PNL-ul să devină puternic, trebuie să aibă lideri puternici şi programe de guvernare coerentă. Astăzi a fost o moţiune de cenzură, nu a trecut, nici nu avea cum, atâta timp cât PNL-USR nu au venit cu un program alternativ de guvernare. Poate guvernul Dăncilă e slab, dar tot este mai puternic decât, un viitor cabinet care nu are nicio idee de guvernare.
  Politica să se facă în Parlament, iar dezbaterile din cadrul emisiunilor să fie unele constructive, nu gen:”ba pe-a mă-ti”. Aşa se poate linişti societatea destul de învolburată de la această oră.

Un biet trubadur afon şi neinstruit


  Ieri am avut ocazia să văd câteva lucruri insolite prin originalitatea lor.
Primul: Klaus Werner Iohannis  de ziua drapelului României, a ieşit la plimbare cu bicicleta prin Bucureşti. Foarte bine, mişcarea nu face rău, iar exemplul primului om în stat ar trebui urmat. Cu două amendamente, dacă tot se plimba cu bicicleta ziua în amiaza mare, de ce naiba nu a arborat un mic drapel la bicicletă, aşa, pentru a demonstra contestatarilor că lui chiar îi pasă de România. Mulţi dacă ar fi văzut drapelul arborat la bicicleta  lui Iohannis ar fi lăcrimat de emoţie.
Doi. Domnul Preşedinte chiar nu are treabă la Cotroceni? Are o agendă goală? Se plictiseşte? O fi terminat de citit? Nu cred că a terminat, iar dacă a terminat nu a înţeles nimic din ce scria acolo. Dacă ar fi înţeles, ar fi emis decretul de revocare a lui Kovesi. Astea sunt subterfugii, Iohannis trebuia să o revoce pe Kovesi fără toată această minciună cu cititul.
Seara domnul Preşedinte a decorat câţiva oponenţi ai regimului comunist, un gest frumos, lăudabil. Dar ce bine ar fi fost dacă la ceremonie ar fi fost invitaţi şi alţi oficiali ai statului român. Herr Iohannis nu este neapărat Preşedintele României şi acţionează în consecinţă, este un fel de trimis special al lui Merkel la conducerea României.
Aseară pe o ploaie mocănească, domnul Ludovic Orban părea un şoarece murat în apă alături de vreo 50 de  pripaşi, la fel de uzi şi apatici ca şi marele şef liberal, tremurau în faţa guvernului. Orban chemase mii de oameni să participe la mitingul de protest împotriva guvernului, din păcate nu veniseră decât vreo 50 de inşi.
Domnul Orban, prin acţiunea nefericită de aseară din faţa Guvernului a dat o palmă puternică partidului, a săpat la dărâmarea fundaţiei istoricului partid. Un lider de partid nu poate acţiona în nume propriu, indiferent ce va face, el va fi alăturat partidului pe care îl conduce. Orban, nu are nimic în comun cu ceea ce ar trebui să fie un mare lider. Este un biet trubadur de duzină, afon şi neinstruit. Se pare că pe Iohannis nu-l mai interesează PNL din moment ce a impus la conducerea liberalilor o nulitate. Cea mai proastă alegere ca lider PNL a fost Orban. În PNL încă mai sunt oameni care pot fi buni lideri de partid. Liberalii cu Orban vârf de lance, Vâlceanu, Dancă şi Prişcă comunicatori nu au nici o şansă. Privind la el, la Orban, o regret pe Alina Gorghiu, fata cel puţin păzea gustările copiilor să nu le fure Dragnea. PNL înainte de fuziunea cu PDL era un partid de 20-25%, iar PDL-ul cu toate greşelile comise avea cam 15%. După ce s-a făcut fuziunea dintre PNL şi PDL, noul PNL a ajuns undeva la 19-20%. Aceste procentaje arată clar prăbuşirea PNL. Nici nu se poate să fie altfel când liderul partidului Orban are un comportament de bufon, iar comunicatorii partidului sunt nişte păpuşele întoarse cu cheia. Cum altfel poate fi un Vâlceanu, un Dancă, ori Prişcă. Acesta din urmă, aseară, a fost pus într-o situaţie jenantă după ce un jurnalist i-a demonstrat că a manipulat populaţia deliberat, prin minciunile spuse referitoare la modificările care se fac la codul penal şi codul de procedură penală.
Astăzi se supune la vot în plenul Parlamentului moţiunea de cenzură introdusă de PNL, USR, PMP împotriva guvernului Dăncilă. Sigur că nu are nicio şansă să treacă, moţiunea a fost introdusă pentru ca opoziţia să dea satisfacţie fanilor săi.


marți, 26 iunie 2018

Maria XI


Trecuse o lună de când Maria nu mai discutase cu Mariţa, drumurile lor fuseseră paralele. În timp ce Maria se ocupa de amenajarea şi dotarea viitorului after school, Mariţa era cu treburile câmpului.
-Mario, nu zici să-mi dai o ţuică? Poate îţi voi mai zice câteva cuvinte care te pot interesa.
-Vino femeie! De ce să nu-ţi dau? M-ai ajutat când buza mi-a ars, acum cu drag îţi voi întoarce fapta bună.
Au intrat în curte, musafira a luat loc la masa de afară unde umbra era deasă, gazda a intrat în bucătărie să pună de cafea şi să aducă o cinzeacă de ţuică Mariţei. Când totul a fost gata, femeile s-au aşezat la taifas. Năsturel care era prin preajmă a cerut Mariei voie să meargă la iaz, apoi a tulit-o prin grădină, de acolo prin porumb cu Lăbuţă după el şi nu s-a oprit decât când au ajuns la apă.
-Şi ce ai mai făcut de când nu ne-am mai văzut?
-Ce să fac Mario, cu munca pe la cine are nevoie. Mi-am cumpărat o văcuţă, trebuie să mă ocup de ea, să-i pregătesc fân pentru iarnă, că acum bate vântoasa la uşă. M-a ajutat mult Gheorghe, Mariţa vorbea dându-şi ochii peste cap, a mai venit din când în când să-mi dea o mână de ajutor. Ca femeie nu pot răzbi toate treburile, el e priceput şi vânjos, când vorbea despre Gheorghe, i se lumina faţa, iar în ochii îi apăreau două luminiţe, de emoţie se îneca când pronunţa numele bărbatului.
-Mariţo, te-ai îndrăgostit! Se vede de la o poştă.
-Este adevărat că m-am aprins după flăcăul ăsta. În seara când am fost la tine, a rămas să doarmă la mine. Eu l-am culcat în altă cameră, peste noapte a venit peste mine, e drept că nici eu nu doarmeam, parcă-l aşteptam să vină. A venit, cum îţi spusei, nu a încălecat bine că s-a potolit, apoi l-a furat somnul. Nu i-am zis nimic atunci, l-am lăsat să doarmă, când a plecat dimineaţa i-am strigat din prag:
„-Gheorghe, să mai vii pe la mine că am a te învăţa nişte lucruri”.
-Dornic să ştie mai multe a venit într-o seară, încă se mai fâţâia lumea pe drum fiecare pe unde avea treabă. Pe mine nu mă deranjează, la mine poarta-i deschisă ca la han, doar uşa sufletului e închisă şi se deschide cui vreau. A intrat Gheorghe în curte s-a aşezat la masa de afară pe un scaun şi fără altă introducere a zis:”am venit să învăţ”. „Stai aşa băiete, că învăţătura temeinică înseamnă pregătire multă”. „Nu înţeleg nimic ţaţo”, mi-a zis Gheorghe.
-„Nici nu vei înţelege, primul lucru, de acum încolo să-mi zici pe nume, nu ţaţo, ai înţeles”? „Am înţeles, a răspuns el”.
-„Măi băiete, fii atent ce îţi spun: femeia să o priveşti ca pe o carte, fiecare părticică din trupul ei este o pagină. Mă, când o iubeşti, să citeşti fiecare cuvânt, fiecare literă care este scrisă acolo.”
„-Ce spui tu? Am avut câteva femei în viaţa mea, dar în afara unor negi şi a unor aluniţe cu păr, eu nu am văzut nicio literă. Astea sunt prosti, auzi la ea, femei pe care e scrise cuvinte. Eu nu am văzut din astea. Or fi la oraş, nu zic nu, da aici la noi nu-s.”
-În acea seară am tăiat un pui, am făcut focul în soba din curte, apoi l-am răscăcărat şi l-am pus pe jar. I-am dat un păhărel de ţuică, puiul i l-am lăsat mai mult lui, apoi am băut un păhărel de vin şi ne-am băgat în casă. Nu îţi descriu tot. Îţi spun doar cuvintele lui Gheorghe pe care mi le-a zis dimineaţa când ne-am trezit goi şi îmbrăţişaţi. Atunci s-a uitat la mine cu drag, m-a mângâiat pe faţă, m-a sărutat, apoi mi-a şoptit: „femeie, în viaţa mea nu am citit nicio carte, însă tu eşti un roman, te-am citit toată noaptea şi tot nu am terminat. Mariţo, a continuat el, dacă acum eşti un roman, când ai fost tânără cred că erai o bibliotecă”. De atunci Gheorghe vine mereu la mine, mă ajută la treburi, iar seara îl las să citească câteva cuvinte din cele scrise pe trupul meu. Citeşte greu săracu, nu ştie carte, abia silabiseşte, citeşte o literă, o ia de la capăt, uită ce citise înainte. E drept că sunt în stare să-l las repetent, să mai repete cititul că tare bine a învăţat cum să facă.
-Mariţo, interesant şi rafinat tot ce îmi spui, unde ai învăţat tu toate astea?
-Când eram tânără am fost în brigada artistică a comunei, eram câteva fete pe care ştabii de atunci ai comunei, instructorul de partid, secretarul BOB (Biroul organizaţiei de bază a PCR), primarul şi preşedintele CAP, ne trimiteau în schimb de experienţă. De fapt erau întâlniri între activul nostru de partid şi de stat şi delegaţiile străine care ne vizitau judeţul. Seara se lăsa cu banchet, iar oaspeţii, dar şi ai noştri, îşi alegeau câte o fetiţă care să le încălzească sufletul şi patul. Acolo Marie am învăţat cum este cu cititul de la un consul francez, iar licenţa mi-am dat-o cu secretarul trei al ambasadei Marocului. Ăştia se născuseră pentru a iubi, iar eu, elevă silitoare, m-am dovedit a ajunge mai bună ca profesorii mei. Aşa am ajuns expertă în cititul trupului. Şi bărbatul e la fel ca femeia, numai că femeile de multe ori sunt analfabete.

Tu ce ai mai făcut cu şcoala ta? Am văzut că fata nu a mai plecat la Bucureşti, mi s-a părut că era însoţită de un domn, aşa este? Mariţa se prefăcea că nu ştie nimic, deşi i-a lansase zvonul în sat, într-o seară când lumea se strânsese la răscruce, după o ploaie torenţială de vară care umflase şanţurile cu apă şi luaseră în vâltoarea lor câteva coteţe de găini cu păsări cu tot din cele două gospodării aşezate prea aproape de malul unui pârâu care mai tot timpul anului e secat, atunci spusese muierilor care se văitau că le intrase apa în curte şi le stricase straturile de flori că: „Alexa Mariei venise acasă cu un hăndrălău”.
-Da, nu a mai plecat şi nici nu are de gând să plece. S-a orientat să intre în politică, vrea să devină primar, pentru asta trebuie să o cunoască lumea până la anul când vor fi alegerile.
Mâine mergem la judeţ la DSV şi la SANEPID să luăm avizele pentru funcţionarea sălii de mese. Mâncarea o vom aduce printr-o firmă de Catering, ei se vor ocupa şi de servitul mesei copiilor, pentru seară tot ei le vor aduce hrană rece.
Avem probleme cu primarul încă nu ne-a dat avizul de funcţionare, acum voi pleca la primărie pentru a avea o discuţie cu el. Nu o las pe Alexa încă să intre în focul bătăliei, o ţin de rezervă, dacă mă împotmolesc, o trimit pe ea ca ultimă soluţie. Acum am să te rog să bei ţuica, pentru că voi pleca. Dacă ai informaţii noi, te aştept oricând!
Maria a urcat sprintenă treptele care duceau la etajul primăriei. Primarul era pe hol de vorbă cu secretarul, când a văzut-o pe Maria a întrerupt brusc discuţia cu funcţionarul şi s-a adresat brutal acesteia:
-Ce vrei? Ai devenit un coşmar pentru mine! Intră-n birou! Glasul lui Melciu era poruncitor. Maria a trecut prin faţa lui şi a intrat în cabinetul primarului. Edilul, marcat de femeie, se uita în urma ei cum se prelingea ca o umbră cu mersul ei elastic şi săltăreţ. O clipă a văzut-o tânără, avea un păr bogat împletit în două codiţe aduse pe piept iar vârfurile se odihneau pe sânii plini şi rotunzi, buzele erau rumene ca cireşele de mai, gura mică, era apetisantă şi senzuală. O iubise, ea nu-l plăcuse niciodată, de atunci o ura. Îi părea rău şi acum că nu plusase cât trebuia pentru aş face din fiica ei amantă, altele ar fi fost datele problemei, ar fi avut-o pe Maria la degetul mic.
-Ia loc, spune de ce ai venit?
Maria s-a aşezat comod în fotoliul indicat de primar care se afla în partea stângă a biroului. A aşteptat ca Melciu să mai spună ceva, nu s-a grăbit să răspundă.
-Spune-mi te rog, Maria vorbea şi  îl privea în faţă, avea nişte ochi de un albastru spălăcit, albicioşi, urâţi şi răi,  de ce refuzi să acorzi autorizaţie de funcţionare Centrului? Ce motive ai?
-Tu nu înţelegi, Centrul îmi va crea multe probleme. Ai reuşit să mă înghesui, m-ai băgat în corzi. Dacă sunt de acord cu finanţarea Centrului, mă va da peste cap Consiliul comunal, acolo opoziţia este majoritară. Ar fi fost  bine pentru mine să fii făcut eu propunerea de înfiinţare a Centrului, ăştia din opoziţie respingeau, eu mă victimizam cu copiii defavorizaţi în braţe, câştigam sigur încă un mandat. Acum nu mai pot, vine fiică-ta să candideze şi să finanţeze Centrul. Mă voi opune pe toate căile! Mario, vă puneţi cu dracu şi tu şi fata!
-Nu te gândeşti la copiii care ar mai fi pierdut încă un an de zile doar pentru aţi face tu campanie electorală? Ce fel de om eşti?
-Politic, cui îi pasă de prostiile tale? Aşa se face politica! Dacă popa ar boci după fiecare mort căruia îi face slujba, ce s-ar alege de el? El priveşte lucrurile pragmatic. A mai murit unul. E bine, îşi zice popa în barbă.  Asta înseamnă prosop, bani şi masă gratis. Trebuie să fii în pas cu oportunităţile, altfel mori politic. Iar eu încă nu vreau să mor!
-Ce părere ai despre o adeverenţă eliberată de un anumit medic psihiatru prin care un copil este declarat schizofrenic?
-Niciuna, e medic şi aşa a văzut lucrurile la un moment dat. Poţi tu să o contrazici? Poate duci copilul să fie expertizat? Nu-i nimic mai cunoaştem şi noi pe câte cineva, nu stăm cu mâinile în sân, nu ne lăsăm doborâţi uşor.
-Apropo! Cum a ajuns Vasilica asistent maternal când ea este o beţivă notorie şi trăieşte în mizerie, fără să aibă minimum de condiţii?
-Dragă Maria, reclamă-mă! Du-te cu jalba în proţap la poliţie, la procuratură, la Direcţia de protecţie a copilului, unde vrei tu. Ai de grijă, băţul cu care vrei să loveşti are două capete. Acum te rog să mă laşi, am treabă, nu am vreme de pierdut cu toate babele care nu au altceva mai bun de făcut decât să răpească timpul unui edil care are pe cap toate problemele sătenilor.
-Nu te interesează nici dacă vorbesc despre lucrările la negru pe care le tocmeşti cu diferiţi antreprenori şi unde trimiţi să lucreze echipa Fulger a lui Gheorghe cu asistaţii social?
-Mario, Mario, nimic nu înţelegi, ce fac eu este supervizat, crezi că aş putea să iau atâţia bani fără să nu-i împart cu cine trebuie? Nu fetiţo, de aici trăiesc mulţi. Ai grijă cui mă pârăşti, să nu-ţi prinzi unghiuţele! Te avertizez pentru că mi-ai fost dragă odată. Acum pleacă, nu vă dau aviz de funcţionare, mă puteţi da în judecată.
Maria a plecat clătinându-se pe picioare, a înţeles că Melciu nu ar fi fost atât de stăpân pe el dacă, nu ar fi avut cu adevărat spatele asigurat.
-Domnule director, putem folosi Centrul fără avizul Primărei? Maria era speriată i se părea că a ajuns într-o fundătură.
-Cred că da, ţinând cont că nu facem construcţie nouă, doar amenajam o sală deja construită. Mă voi interesa la Inspectoratul Şcolar, am acolo un bun prieten. Dacă ăla spune că nu ne trebuie, putem demara lucrările?
-Da, imediat ce avem linie verde fie ea şi verbală. Mâine merg la SANEPID să mă interesez de modul cum ar trebui să arate sala de mese, iar până la sfârşitul săptămânii să ne apucăm de treabă. Vă rog să tocmiţi un meseriaş capabil şi serios care să nu ne ţină cu vorba. Din păcate timpul e scurt, iar eu vreau ca elevii să beneficieze din primele zile de masa caldă. Vă las domnule director!
-Matei, aşa cum îmi spuneai odinioară. Suntem prieteni, tovarăşi şi sper aşa să rămânem.
-Da Matei, sper să fim prieteni şi tovarăşi multă vreme de acum încolo. Important este să asigurăm condiţii minime copiilor săraci.
-Maria, mulţi sunt săraci şi de puturoşi şi beţivi. S-au obişnuit să cerşească, să primească pomană, statul le asigură un minimum de bani fără să facă vreun efort. Orele de muncă în folosul comunităţii sunt doar pe hârtie, în realitate suntem invadaţi de bălării şi mizerie peste tot.
-Plec, aştept telefonul tău, dacă avem acceptul mâine merg la SANEPID, apoi voi cumpăra faianţa, gresia şi tot ce trebuie pentru instalaţia sanitară şi pentru apa potabilă. Te rog să faci măsurătorile!
A doua zi de dimineaţă Maria împreună cu Alexa erau la uşa SANEPID-ului, au intrat, apoi au fost primiţi de un tip rece cu ochii imobili şi vorba tăioasă ca o lamă de ras.
-Ce doriţi? Femeilor le-a îngheţat sângele în vene când au auzit vorba ca un lătrat a funcţionarului.
Alexa l-a privit atentă, a încercat să pătrundă dincolo de ochii de peşte mort ai funcţionarului.
-Dorim să facem un after scool social în şcoala din comuna noastră, avem încăperea, cum ar trebui să fie dotată pentru a corespunde din punctul dumneavoastră de vedere?
-Aici scrie tot, alimentele trebuie să fie verificate de DSV.
-Nu va fi cazul, alimentele vor fi aduse de o firmă de catering gata pregătite, la noi vor fi eventual încălzite, pentru seară aceeaşi firmă va aduce hrană rece care va fi depozitată în frigider până seara când copii o vor primi.
-Trebuie să fiţi riguroşi, vocea funcţionarului devenise caldă, privirea se oprise în decolteul destul de generos al Alexei. Controalele noastre sunt dese, vă avertizez că nu avem cei mai maleabili inspectori. Nu este o ameninţare, doar prevenţie. Faceţi totul cum este scris în această hârtie, pentru orice nelămurire, ori sfat în plus, vă rog să mă sunaţi la acest număr.
Mulţumite, femeile au părăsit biroul, Alexa cu cartea de vizită în mână s-a adresat mamei sale:
-Vezi mamă ce minuni a făcut decolteul meu? Tu m-ai certat, ştiam că va deschide multe uşi dacă funcţionarii sunt bărbaţi, dacă sunt femei, te las pe tine să vorbeşti cu glasul tău afectat.
Aranjarea săli de mese era pe sfârşite, cei doi meseriaşi şi ajutoarele lor făcuseră adevărate minuni. Totul arăta ca la carte. O fostă magazie care avea zid comun cu sala de mese fusese dezafectată, apoi împărţită prin zid în băi şi grupuri sanitare. Totul era pregătit. Alexa cumpărase un mare cuptor pentru încălzirea hranei şi un frigider uriaş unde se vor ţine pachetele cu  hrană rece ale copiilor. A doua zi urma să vină cei de la SANEPID să dea autorizaţia de funcţionare. Deschiderea oficială a centrului era anunţată după avizarea de către inspectorii de la sănătatea publică. Pentru că era o amenajare pentru copii s-a hotărât să se servească suc şi piţa. Profesorii şi o parte dintre părinţi fuseseră invitaţi pentru a doua zi după amiază la patru. Din cadrul primăriei fusese invitat funcţionarul de la asistenţa socială. Primarul luase foc, pe teritoriul comunei unde el era stăpân, cineva îndrăznea să treacă peste poruncile lui, să facă ceva fără autorizaţia lui.
Alexa se pregătea să-şi ia la revedere de la ceilalţi când telefonul a început să sune:
-Domnişoara Alexa Panaitescu? Un glas de femeie mieros şi cald.
-Da, cu cine vorbesc. Alexa s-a lăsat păcălită de vocea caldă a interlocutoarei.
-Sunt procuroarea Vobeică de la DNA.
-Aşa şi cu ce vă pot ajuta? Alexa trecuse în tumultoasa ei viaţă prin multe peripeţii, dormise de multe ori la poliţie, plătise amenzi, ajunsese în faţa instanţelor de judecată  pentru fapte minore. Nu se speria uşor, mai ales că de ani de zile ducea o viaţă mai mult decât onorabilă.
-Sunteţi invitată mâine de dimineaţă la ora opt la sediul nostru.
-În ce calitate? Ce să caut eu la DNA, nu sunt persoană publică, nu am contracte cu statul.
-Cu atât mai mult nu trebuie să aveţi motive să nu vă prezentaţi. Insist ca mâine să ne vizitaţi la sediul nostru, nu vă vom reţine mult, ştiu că aveţi multă treabă la Centrul pentru copii. Ultimele cuvintele o lăsaseră mască pe Alexa.
-Bine, voi veni! Apoi către mamă-sa :
-A început hora mamă, mâine mă cheamă la DNA. A început să se simtă mâna lui Melciu. Credeai că ne lasă să zburdăm cum vrem noi, pe teritoriul marcat de el?



duminică, 24 iunie 2018

Nu-mi pasă de ţară ,vreau încă un mandat!


  România este într-o situaţie greu de gestionat. Să vedem faptele:
Ministrul justiţie cere Preşedintelui să revoce din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi procuror şef al DNA. Iohannis refuză. Se ajunge la CCR. Judecătorii Curţii spun că Preşedintele nu are niciun motiv să nu o revoce pe Koveşi prin urmare trebuie să emită decretul de revocare. Preşedintele trage de timp, aşteaptă să fie publicată Motivarea CCR. În urmă cu multe zile a fost publicată. De atunci Iohannis citeşte motivarea Curţii pentru a înţelege motivele care au stat la baza hotărârii emisă de magistraţii curţii. De două săptâmîni jurnaliştii îl întreabă pe Preşedinte dacă o revocă pe Koveşi. Iohannis răspunde meditativ: „citesc, încă sunt în săptămâna cu cititul”. Propun să se prelungească mandatul lui Kovesi, este ştiut faptul că peste vreo 11 luni îi expiră mandatul de drept. Da, însă nu avem nicio certitudine că în acest răstim, domnul acesta neimpresionabil, imobil şi rece ca o mobilă din PFL, va înţelege ce au scris judecătorii pre limba lor în motivare.  Sigur că asta este o tragere de timp nejustificată, o tiflă dată PSD-ALDE. O provocare, în sensul că:”fac ce vreau, sunteţi slabi, nu îmi este frică de voi, vă provoc, nu-mi pasă de ţară, vreau încă un mandat”.
Domnul Iohannis, Preşedintele României, nu este atât de imaculat pe cât lasă să se înţeleagă. Nici el, nici soţia domniei sale. Hotărârea Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă şi după judecarea Contestaţiei în Anulare, arată cu degetul cel puţin spre obrazul celor doi, dacă nu cumva la o cercetare mai atentă a organelor penale ar putea arăta spre cătuşele folosite ca brăţări pentru inculpaţi. Ori faptul că au fost declaraţi „vânzători de rea credinţă”, implică multe lucruri cu caracter penal.
Dragnea Liviu, preşedinte PSD, după ce fusese „binecuvântat” de instanţă cu o condamnare de 2 ani cu suspendare, aşa să nu zică Liviu că nu a fost băgat în seamă, acum în prima instanţă a fost condamnat într-un alt dosar la 3 ani şi 6 luni cu contopirea celor doi ani din dosarul politic al referendumului.
  Să le luăm pe rând: Condamnarea de 2 ani cu suspendare a fost un cadou făcut de DNA şi protocoale lui Băsescu, aşa să se înveţe minte ăia care mai au gânduri de suspendare. Instanţa a aplicat o pedeapsă cu suspendare lui Dragnea, însă fără a îi aplica şi pedepse complementare, respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales. Prin urmare pedeapsa aplicată lui Dragnea a fost o tragere de ureche, o atenţionare a celor care se ridică împotriva sistemului.
Pe 21 iunie a.c. instanţa la condamnat pe Dragnea la 3 ani şi 6 luni, aici s-a contopit şi pedeapsa de 2 ani cu suspendare, cu executare. Constituţia spune că până la o decizie definitivă inculpată beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Prin urmare, până în momentul în care Dragnea va fi condamnat definitiv beneficiază de prevederile Constituţiei.
Domnul Iohannis, Preşedinte al României s-a grăbit să iasă în presă cu o declaraţie prin care ne amintea că este în săptămâna de lectură, totodată neuitând să ceară demisia lui Dragnea şi eliminarea lui din viaţa politică. Aici domnul Preşedinte greşeşte, Dragnea nu este condamnat definitiv, deci se prezumă a fi nevinovat. Doi, domnul Iohannis, cel puţin moral, nu poate cere ceva împotriva lui Dragnea atâta timp cât domnia sa şi soţia domniei sale sunt într-o situaţie delicată, dacă nu au, încă, dosare penale acest lucru se datorează funcţiei domniei sale, nu faptului că ar fi curat.
Încasarea unor bani din închirierea unui spaţiu dobândit fraudulos cum a făcut Iohannis, „rea credinţă” a reţinut instanţa,  mă face să cred că are un obraz destul de gros dacă poate ataca pe altcineva pentru un posibil delict, atâta timp cât delictul lui e şi mai mare.
Apoi încălcarea Constituţiei în atâtea rânduri de către Preşedinte îl poate pune undeva în afara legii.
Cererea cu înfocare a lui Iohannis de a fi suspendat, mă face să cred că aşa i s-a impus din afară.
Fac următorul scenariu: Iohannis suspendat, plecat de la Cotroceni, unde credeţi că se va opri? În piaţă alături de rezist, de fapt în fruntea rezist. Va explica mitingiştilor cum a fost el extirpat de la Cotroceni şi aruncat în stradă pentru ca PSD-ALDE să încalece pe justiţie, pe DNA, DIICOT şi să treacă nenorocitele de legi ale justiţiei care vor pune violatorii să se pupe cu victimele. Domnul Iohannis, deşi afară va fi cald, îşi va pune geaca roşie, precum Petre Roman puloverul la revoluţiei, şi se va aşeza în fruntea celor care vor striga : „Dragnea, Dragnea nu uita, România nu e a ta, ci este a altuia: Merkel, Merkel”. Iohannis, ca un bun german, nici nu-l pot condamna pentru asta, va zâmbi şi va striga „jawohl” cu gura largă şi dinţii laţi.
În ce-l priveşte pe Dragnea, de la Teldrum, complex de porci, averea din Brazilia să se încerce condamnara lui pentru un abuz în serviciu care nici ăla se pare că nu prea este demonstrat, ar trebui să se considere jignit. 


vineri, 22 iunie 2018

Maria X


  Pe seară, când soarele obosit  de căldura de peste zi se uita spre apus să-şi caute un loc liniştit unde să  pună capul, pe poarta Mariei intra Mariţa şi Gheorghe.
-Intră, că nu are câinele dezlegat, hai cu curaj omule! Mariţa îl îndemna din spate pe Gheorge să intre, observase o anumită şovăială în atitudinea bărbatului.
Gheorghe curat îmbrăcat, bărbierit  şi spălat, părea mai înalt, mai împlinit la trup, ochii verzi, erau frumoşi, aveau ceva din culoarea smaraldului,nu mai erau duşi în fundul capului, părul şaten, faţa palidă,  buzele pline şi roşii formau o gură mică cu un rictus de răutate în colţul ei. Privirea era vicleană, se uita bănuitor, temător şi totdeauna pe lângă interlocutor.
Maria îi urmărea din spatele perdelei de la fereastra bucătăriei, când a văzut că se apropie a ieşit şi i-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze:
-Bine aţi venit! Intraţi în bucătărie! E răcoare aici! Am ţinut ventilatorul să meargă până acum.
Aşa, luaţi loc la masă, o cafea, o ţuică cu ce vreţi să vă servesc i-a întrebat gazda după ce musafirii s-au aşezat comod pe scaunele din jurul mesei aflată în mijlocul camerei.
Doar Gheorghe nu-şi găsea locul, nu înţelegea prea bine de ce fusese invitat de Maria, era ciuşdit şi cu urechile ciulite.
Gazda era numai zâmbet, cu miere în glas a reluat întrebarea:
-Nu vă ruşinaţi, suntem oameni în puterea cuvântului şi nu ne pierdem în faţa unui păhărel.
-Eu vreau ţuică, e seară, beau un păhărel, mănânc, apoi mai văd ce fac, a început Mariţa vorba privind pe sub gene la Gheorghe.
-Puneţi-mi şi mie, nu o fi foc o gură de trăscău. Astăzi chiar nu am pus pe limbă nicio lacrimă de alcool. Mai aveam pitită o litră de vodcă, a găsit-o Vasilica, nu a recunoscut că a băut-o, în schimb nu se putea ţine pe picioare, iar când vorbea limba-i aluneca într-o parte ca la spânzuraţi, zicea că nu mâncase nimic, de aceea îi era cam rău. De mâncat şi eu cred că nu mâncase, nu mai avusese cine, se îmbătase rău. Vă rog să mă iertaţi, nu am venit aici să-mi bârfesc muierea! Coană mare spuneţi-mi, de ce m-aţi adus cu însoţitor?
-Nu ţi-a plăcut însoţitorul? L-a întrebat Mariţa, privindu-l galeş.
-Nu am spus asta, însă nu ştiu ce vreţi de la mine.
-Gheorghe, bea o ţâră de ţuică, apoi vom discuta, nimeni nu ne grăbeşte.
Bărbatul a luat ceaşca, a ridicat-o închinând în faţa gazdei, apoi a dat-o peste cap dintr-o înghiţitură. O secundă nu a reacţionat, o căldură plăcută i-a cuprins măruntaiele, instantaneu pe faţa lui a apărut un zâmbet. Maria i-a reumplut paharul. Gheorghe l-a golit şi pe acesta. Gazda nu s-a mai grăbit să-i toarne, bărbatul s-a uitat în ceaşca goală, apoi în ochii gazdei.
-Îţi umplu paharul imediat, vreau întâi să-mi răspunzi la o întrebare, eşti de acord?
-Sigur că da, nu am nimic de ascuns.
-Cine este Năsturel? Întrebarea a căzut ca un baros în capul lui Gheorghe, Maria îl păcălise cu înfăţişarea ei blândă şi cumva învinsă.
-De ce ar trebui să-ţi răspund? Gheorghe se încruntase, privire-i devenise rea.
-Băiete, dacă îmi răspunzi la întrebare şi vei face cum îţi voi spune eu, vei avea de câştigat, altfel nu ştiu dacă vei ieşi basma curată din povestea lui Năsturel. Maria îi vorbea ca o mamă, era blândă, însă hotărâtă, fermă şi neînduplecată.
Musafirul a simţit instinctiv că femeia este călare pe situaţie.
-Voi vorbi! Vă rog, mai turnaţi-mi o ceaşcă de ţuică!
-Îţi torn! Nu te grăbi să o bei! Va fi o seară lungă! Maria a turnat ţuica.
Gheorghe a început să vorbească, era precipitat, se bâbâia, nu-şi găsea cuvintele.
-Linişteşte-te băiete! Nu îţi voi face niciun rău, nu ăsta este interesul meu, vreau doar să înţeleg  despre ce este vorba. Aici este o poveste urâtă, pe asta vreau să o aud.
-Îmi daţi voie să fumez?
-Mergem la masa de afară, o vom muta în spatele bucătăriei, aprindem lumina şi  discutăm până dimineaţa, nimeni nu ne va putea vedea.
După ce au aranjat totul afară, Gheorghe şi-a aprins ţigara, a tras adânc un fum în piept, simţea cum îi ieşea prin unghiile de la picioare, a dat fumul afară uşor, parcă temătător că o dată fumul ieşit în el se va aşeza neliniştea.
-Năsturel este băiatul surorii mele, ea a fost omorâtă de un proxenet în Italia. A rămas copilul ăsta, nu ştiu cine o fi tatăl lui. Am certificatul lui de naştere, la rubrica „tata”scrie : „natural”.
Mi-a fost greu cu el, era o gură-n plus. Când mi l-a lăsat mamă-sa a fost bine, el avea vreo doi ani, iar banii pe care îi primeam din Italia erau mulţi, trăiam toţi boiereşte. După moartea ei, banii nu au mai venit, a început să ne fie greu, nu ne puteam descurca. Năsturel se făcuse de şcoală. Am discutat cu primarul, acesta a hotărât să-l ducem la fiică-sa, e medic psihiatru. Doctoriţa a completat o hârtie prin care l-a scos că este schizofrenic şi nu poate frecventa şcoala. Aşa am scăpat de o cheltuială în plus.
-Tu eşti asistent maternal? Maria lovise în plin.
-Da, adică nu, nu sunt eu, e Vasilica. Domnul primar cu ăia de la asistenţa socială au aranjat lucrurile. Nu sunt bani mulţi, însă cum nu avem alte venituri sunt bineveniţi.
-Copiii tăi merg la şcoală?
-Nu în fiecare zi, când au hăinuţe curate şi un bănuţ să-şi cumpere ceva de la chioşc.
-De ce trebuie să-şi cumpere, nu primesc gustarea la şcoală? Maria îl provoca, voia să afle tot, să înveţe poezia pe de rost.
-Aşa este! Primesc! De multe ori este stricată, nu o mănâncă! Poftesc la ceilalţi elevi când îşi cumpără de la prăvălie dulciuri, e greu să te uiţi la alţii când mănâncă, spuse Gheorghe cuvintele cu un oftat filozofic.
-Bea Gheorghiţă, hai Mariţo şi tu, nu te lăsa la plăvanul ăsta. După ce le-a turnat în ceşti, a luat chibritul după masă şi i-a oferit foc bărbatului care tocmai scosese o ţigară din pachet.
-Eşti rudă cu Melciu?
Gheorghe care privea în pământ, a ridicat brusc capul, a privit buimac spre gazdă, cu mâna tremurândă a ridicat ceaşca, a dat-o de duşcă, apoi a pus-o cu zgomot pe masă.
-Femeie, unde vrei să ajungi? Te-ai pus pe capul meu? Ce vină îmi aduci? De ce mă oropseşti? Lasă-mă să plec!
-Pleacă Gheorghe! Însă o dată ieşit pe poartă nu mai suntem prieteni. Vom fi în război! Dacă rămâi, devenim aliaţi!
-Devenim pe dracu! Habar nu ai cu cine te vei lupta. Cocoană, nu vei putea să învingi, eu sunt doar unul dintre cei mulţi. Nu te vei putea lupta cu ei. Gheorghe fuma nervos, se simţea încolţit, nu ştia cum să reacţioneze.
Maria calmă a repetat întrebarea:
-Ce rudă eşti cu primarul?
-Altceva nu mă mai întrebi? Ai pus placa asta şi o ţii într-una? Uite că nu îţi răspund! Să văd ce îmi faci?
-Linişteşte-te Gheorghe, bea un păhărel, cred că s-a făcut târziu şi vă macină pe la lingurică. A  intrat în bucătărie a luat un platou uriaş pe care se găsea mezel, dar şi roşii, ardei gras roşu şi ceapă crudă, îl făcuse din vreme şi-l pusese la frigider. A aşezat platoul pe masă, a pus furculiţe în faţa lui şi a Mariţei. Luaţi şi mâncaţi! Vă mai aduc dacă mai vreţi. După ce i-a îndemnat să mănânce, le-a umplut paharele, de fapt de cât pe al lui Gheorghe, Mariţa îl ţinea plin, nu mai voia să bea.
Au tăcut o vreme, musafirul a băut câteva pahare, a gustat şi din mezel fără poftă, nu intra în el. Era prins în cursă. Maria îl atenţionase că, dacă nu vorbea, îl va reclama că primeşte nejustificat salariu de asistent maternal.
După un timp Gheorghe a început cu vorbă moale:
-Sunt fratele lui de tată, recunoscut de taică-su, avem acelaşi tată. Sunt câţiva martori care pot depune mărturie că suntem fraţi, faţă de doi oameni a recunoscut chiar Melciu. După moartea lui Gheorghe Melciu, tatăl meu, primarul a declarat în faţa notarului că nu mai are alţi fraţi şi că este unicul moştenitor. Acum eu am aflat de toată tărăşenia prin unul al lui Vijulie care este avocat, Nae îl cheamă, ăsta m-a pus în gardă şi mi-a zis că, dacă vreau să-l distrug pe Melciu, să-i spun lui. Îl aranjează el.
Am fost la Melciu şi i-am spus că vreau partea mea de avere, intenţia mea era să-l mulg de ceva bani, nu aveam eu pretenţia la jumătate din sumă, dar măcar acolo ceva, tot era bun. Primarul, Lazăr, fratele meu, m-a asigurat că îmi va da o sumă de bani când va putea că acum e prins şi el cu multe probleme. În schimb m-a asigurat că îmi va da ajutor social fără să prestez ore şi o va face asistent maternal pe nevastă-mea. Mi-a surâs ideea, bomba acuma vine. Mai pune o ţuică cucoană că m-ai dat peste cap, acum îţi voi spune tot! A gustat din ceaşca cu ţuică abia pusă de Maria, a lăsat-o uşor pe masă, a privit lung  în ceaşcă, apoi undeva printre cele două femei într-un punct fix din neantul cerului senin şi înstelat. O pasăre de noapte cânta un tril vesel, o buhă i-a răspuns cu un tipăt, apoi s-a lăsat liniştea.
-Eu sunt şeful echipei celor care primesc ajutor social. Sunt două echipe, una a mea care are cam 100 de persoane între 18 şi 45 de ani şi altă echipă cu aceia care au peste 45 de ani.
Echipa mea, numită şi echipa fulger, este trimisă peste tot pe unde tocmeşte primarul lucrări. Totul este la negru. Primarul i-a banii. Mulţi bani! Îmi dă şi mie şi  oamenilor, nouă ne dă câţiva lei de căciulă şi câţiva litri de ţuică, suntem bucuroşi de trăscău. Suntem mulţumiţi şi că primim ajutorul social, suntem asiguraţi medical, mai luăm şi un ban. Muncim mult pentru ei. Lazăr i-a bani mulţi. Ca să nu se prindă nimeni ne mai trimite şi în raza comunei să facem câte ceva. Nu facem mai nimic, stăm în lopeţi toată ziua, ne pontează şi plecăm acasă. Ne-au văzut sătenii când trecem prin sat spre Primărie cu uneltele la spinare?  Ne-au văzut! S-a mai bifat o zi de activitate. De fapt niciuna dintre cele două echipe nu se omoară cu munca. Aşa e la noi. Ei, s-a făcut târziu, e timpul să plec. Gheorghe a încercat să străpungă întunericul de dincolo de raza luminii dată de bec. Era ca o perdea neagră din mătase,  densă şi înfricoşătoare. Lui Gheorghe nu-i era teamă, era braconier recunoscut.
-Ai drum lung Gheorghe, nu se vede nimic, mai bine rămâi la mine şi dimineaţă cum se crapă de ziuă pleci acasă, până atunci se trezeşte şi Vasilica din băutură.
-Bine zici ţaţo, găsesc eu un cuibuşor în toată casa mata să nu te smintesc nici pe dumneata din confort.
-Gheorghe, nu m-ai întrebat nicio vorbă despre copil? Chiar nu îţi este dor de el?
Gheorghe a pus capul în pământ.
-Îţi mulţumesc că ai grijă de Năsturel, fiindcă Vasilica îl oropseşte tare! Nu vreau să mă vadă, nu cred că mă iubeşte. Noapte bună!


O săptămână de zile mai târziu Maria a mers din nou la şcoală, de această dată fiind invitată de directorul şcolii.
Fiica ei o asigurase că o ajută cu orice sumă de bani, Alexa fusese nevoită să se întoarcă  la Bucureşti unde logodnicul ei o chemase pentru rezolvarea unor probleme urgente.
Maria a bătut cu emoţie în uşa cancelariei, din interior s-a auzit un glas care o invita să intre. A pătruns cu sfială şi a rămas în picioare lângă uşă.
-Intraţi doamnă! Imediat trebuie să sosească şi domnul primar. Vom avea o discuţie pe tema deschisă de dumneavoastră. Noi, cadrele didactice, vă susţinem în ceea ce vreţi să înteprindeţi. Ne-am făcut bine temele...
-Bună ziua la toată lumea! Ce fac intelectualii satului? Melciu era jovial, nu o văzuse pe Maria.
-Intraţi! Luaţi loc aici! Directorul cu mâna i-a făcut semn să se aşeze pe scaunul din capul mesei.
Domnule primar, vrem să facem un after scool social pentru elevii care provin din familiile defavorizate, în acest fel vom putea să reducem mult procentul de analfabetizare. Profesorii noştri au făcut o situaţie cu copiii care au abandonat şcoală şi cu aceia care nu au frecventat deloc cursurile şcolare. Cred că sunt în jur de 60 de copii în toate satele aparţinând de comuna noastră.
-Vă felicit! Frumos din partea voastră! Dacă nu costă primăria nimic puteţi face ce vreţi, sunteţi liberi. Folosiţi sala de sport! Ştiţi câţi bani am băgat în ea!
-Domnule primar sala de sport pentru a fi folosită are nevoie şi de dotări. După cum bine ştiţi, baia şi grupul sanitar nu funcţionează nefiind racordate la apă şi nici la canal. Nu au copiii nici măcar nişte mingii de handbal şi volei, nu mai spun de o saltea şi alte aparate complicate. În ce priveşte organizarea unui centru care să asigure masă caldă la prânz a copiilor defavorizaţi, de asemenea supravegherea de către un profesor a elevilor să-şi facă temele în cadrul şcolii după ore, iar seara la plecare să li se dea câte un pacheţel cu hrană rece, am luat unele măsuri. Pentru a deveni viabil acest proiect, am indentificat sala unde se poate  amenaja o sală de mese şi sală de studiu. Dumneavoastră domnule primar trebuie să mobilaţi camera cu mese şi scaune şi să participaţi la cheltuielile aferente cu mesele copiilor.
-Băi, v-am spus mereu să nu-mi cereţi bani, că nu am.  Aşa, sfaturi, vă pot da!
-Poate le daţi din banii pe care îi luaţi din munca la negru pe care o prestează echipa „Fulger”.
-Cum? Ce vorbă este asta? Cine îşi permite să spună asemenea enormităţi? Melciu căuta cu privire de vultur şi faţă de şacal să vadă cine a avut curaj să avanseze asemenea acuze. A înlemnit când a dat cu ochii de Maria. Ce este cu doamna aici? De ce nu m-aţi informat că aveţi invitat un străin la şedinţă?
-Domnule Primar, directorul calm, fără să se piardă din cauza acuzaţiilor făcute de edil a continuat, nu am considerat necesar. Ideea cu organizarea unui centru pentru ajutorarea copiilor nevoiaşi îi aparţine doamnei Maria.
-Dacă are idei să şi plătească, e uşor să propui apoi să pleci acasă lăsând pe ceilalţi să-şi bată capul, primarul era nervos, începuse să ridice tonul la toată lumea, vorbea autoritar ca un veritabil stăpân. Tu, dacă ai banii, poţi face ce vrei cu ei, însă nu-mi pune mie profesorii şi lumea săracă în cap. Primăria nu are bani, bugetul abia ne ajunge pentru cheltuielile curente.
-Puteţi da din banii voştri Melciule, niciun funcţionar din primărie nu este amărât, toţi aveţi averi colosale. Din ce bani aţi ridicat asemenea gospodării? Nu vă iau eu la întrebări, nu este treaba mea, însă aţi putea să faceţi o chetă la primărie pentru centrul pe care vrem să-l organizăm.
-Nu, nu vreau ca noi să dăm banii şi voi să profitaţi.
-Nu avem cu ce să profităm? Nu suntem oameni politici! Nu candidăm. Domnule primar, îţi propun o adevărată afacere, dacă susţii jumătate din cheltuielile care vor fi cu Centru, sunt de acord să te mândreşti  cu el în calitatea ta de om politic. Maria voia să smulgă cât mai mulţi bani de la primar, nu de la Primărie.
-Nu am bani, de unde să dau bani, sunt un biet bugetar. Am casă grea! Cheltuieli mari! Nu pot da niciun leu pentru Centrul vostru. V-aţi găsit voi mai cu moţ. De ce nu aţi venit întâi în audienţă la mine la Primărie, discutam cererea oficial, supuneam propunerea votului Consiliului, sigur că ar fi fost respinsă, dar asta însemna că parcursese toate etapele şi nu  fusese respinsă de mine ci de către consilierii din opoziţie. Chiar dacă mai stăteau un an acasă copiii fără să înveţe, în schimb eu puteam să-mi fac campanie electorală pentru la anul pe refuzul opoziţiei de a ajuta copiii defavorizaţi.
-Cum poţi fi atât de cinic primarule? Maria era îngrozită de faptul că pentru primar conta lupta politică şi nu bunăstarea cetăţenilor.
-Nu sunt cinic, sunt realist. Aşa se câştigă alegerile. Să fim serioşi! Crezi tu Maria că interesează pe vreun om politic, cu adevărat, viaţa oamenilor, binele lor şi progresul societăţii? Toate astea se întâmplă să fie puse pe agendă şi rezolvate o parte dintre ele dacă, aceste doleanţe se interferează cu nevoile omului politic. Politicianul când face un lucru bun pentru societate se gândeşte întâi ce câştigă el, fie bani, fie electoral. Rar va face un lucru din care nu va avea de câştigat. Politicienii, indiferent de partid sunt legaţi între ei cu lanţurile invizibile ale interesului. Se ajută când este cazul, chiar dacă nu sunt din acelaşi partid, sigur că celălalt îi va întoarce serviciul. Banii nu au miros şi nici carnet de partid. Banii sunt bani. Toţi vrem bani, nu contează cum îi putem lua, important este să ne umple conturile şi buzunarele, să dormim pe saltele pline cu bani. Să tremurăm de teama că ar putea veni o cerşetoare ca Maria care să-mi ceară din banii mei. Nu vă dau nimic! Nu am! Sunt sărac! Iar tu dacă vrei să ai Centru pentru copii, cheamă pe curva de fiică-ta să-ţi dea bani.
-Domnule primar vă rog să vă liniştiţi! Sunteţi în cancelaria unei şcoli, nu se cade să folosiţi astfel de cuvinte.
-Mai lasă-mă cu dădăceala didactică, uiţi că eu vă plătesc? Băi sărăntocilor, salariile voastre sunt la mâna mea. Nu vă ajut cu nimic! Nu meritaţi!
-Nu pe noi ne ajutaţi, ci pe copiii nevoiaşi ai acestor sate. Ce fel de om sunteţi domnule primar? Directorul se uita la Melciu cu o privire îngrozită, nu avusese ocazia până acum să vadă adevărata faţă a primarului.
-Staţi liniştiţi domnilor profesori, fiica mea va suporta toate cheltuielile. Apoi către primar: Melciule, câţi bani i-ai oferit fiicei mele să-ţi fie metresă?
-Ce vorbeşti tu acolo? Primarul se bâlbâia, nu se aştepta ca Maria să-l atace tocmai cu propunerea pe care o făcuse cu mulţi ani în urmă Alexei.
-Adevărul îl spun primarule. Fata mea te-a refuzat. De atunci, libidinos bătrân ce eşti, îi porţi sâmbetele Alexei. Îţi mai spun ceva, vine în sat şi va intra în politică, are de gând să candideze împotriva ta. Păzea Melciule!








joi, 21 iunie 2018

Violenţa stradală tinde să escaladeze, dialogul a murit.


  S-a ajuns departe cu protestele. Astăzi a fost agresat un parlamentar, nu contează din ce partid face parte. Contează un singur lucru, faptul că protestele degenerează, devin violente. Au intervenit jandarmii pentru a-l apăra pe parlamentarul agresat. Nicolae Bacalbaşa, pentru că despre el este vorba are 74 de ani, nu este un tinerel care să se poată apăra. Dacă nu interveneau jandarmii ce s-ar fi întâmplat? L-ar fi linşat? Asta înseamnă democraţie? Poate nu ştiu eu. De ce nu se organizează o noapte a „Cuţitelor Lungi” pentru a fi eliminaţi toţi adversarii indezirabili?
Un anume ziarist Cristi Citre spune că parlamentari PSD au luat la bătaie jurnaliştii acreditaţi la Parlament. Asemenea acte huliganice nu au ce căuta în viaţa noastra. Nici dezinformările, aseară am urmărit special să văd dacă au fost agresaţi jurnaliştii, eu nu am văzut, nefiind acolo nu pot spune cu mâna pe inimă cine are dreptate.
Organele ministerului de interne care se ocupă cu ordinea publică par a fi devenit prietene cu manifestanţii. Asta nu ar fi un lucru tocmai rău dacă acţiunile lor, nu ar tinde să devină de o agresivitate feroce. Partidele din opoziţie par să fie complicii manifestanţilor, să susţină agresivitatea lor. Ăsta nu este cel mai bun semnal pe care îl pot da. Lupta parlamentară între putere şi opoziţie trebuie să fie dusă prin dialog, pe proiecte, pe idei, ideologii şi susţinute doctrinar. În Parlament nu are ce căuta violenţa fizică.
  Existenţa Parlamentului garantează democraţia. Distrugerea acestei instituţii înseamnă dictatură. Într-un stat de drept forţa dreptului trebuie să guverneze ţara. Dacă ajungem să fim guvernaţi de dreptul forţei, e grav. Poate protestatarii au dreptate, e bine să îşi strige nemulţumirile. Aici am o problemă de înţelegere, nu cred că doar acei câţiva mitingişti de profesie înţeleg mersul României. Asta este altă discuţie, nu le micşorează meritele, dacă le au. E foarte posibil să nu aibă niciun merit şi să nu fie altceva decât nişte mercenari plătiţi să destabilizeze România care în acest moment este împărţită în două tabere distincte şi destul de agresive. Forţele politice care ar trebui să dea semnale către populaţie de calm şi toleranţă, pentru că lucrurile se pot rezolva prin dialog interpartinic, ele însele incită la violenţă prin mesajele violente şi intolerante pe care le lansează în spaţiul public.
Opoziţia ar trebui să caute soluţii, idei, proiecte. Cu acestea să vină în faţa poporului, să le expună, să arate populaţiei ce vor să facă. Disputele pe contre din Parlament, sterile, golite de orice conţinut, nu vor avea priză la electoratul ţintă.
  PNL, a făcut cea mai mare greşeală politică când a fuzionat cu PDL. Singur PNL la această oră ar fi avut peste 22%, iar PDL-ul undeva la peste 15%, în alianţă adunau în jur de 35% din voturi. Prin fuziune a fost distrus şi PNL-ul, care de la plecarea lui Antonescu şi fuziunea cu PDL a intrat într-un picaj greu de stăpânit.
În general sunt partide de lider. PNL cu Orban, care vine după Ţurcan şi Gorghiu, nu poate face un partid liberal să renască. Singurul proiect viabil al PNL, USR, PMP, este: „jos Ponta, Dragnea, penalii...etc”. Cu asemenea lozinci partidele din opoziţie îşi pot face coliva de înmormântare. Din asemenea sloganuri şi asemenea comportament trăieşte USR-ul care şi-a asumat violenţa şi provocările ca ideologie de partid.
  Neaplicarea fermă a legii de către organele abilitate în gestionarea violenţelor şi a manifestaţiilor duce la escaladarea violenţei. Nu contest dreptul manifestanţilor de aş spune punctul de vedere, probabil ar trebui să aibă şi autorizaţie când manifestează, însă cui îi pasă?. Faptul că ei ţipă în stradă nu înseamnă neapărat că au dreptate, dar şi dacă ar avea dreptate şi Parlamentul ar fi plin cu 500 de infractori nimeni nu dă dreptul acestor mitingişti să agreseze parlamentarii. Nu numai parlamentarii, dar nici un cetăţean nu trebuie să fie agresat de nimeni. Cetăţenii care încalcă legea sunt sancţionţi de organele care au atribuţii în acest sens.
  Nici manifestanţii nu trebuie provocaţi şi agresaţi de jandarmi. Pacea stradală şi socială se realizează prin dialog şi toleranţă. Prin mesajele clare ale partidelor politice de rezolvarea a diferendumurilor politice, ideologice şi doctrinare prin proiecte care să reuşească să urnească bolovanul uriaş şi inert numit România. Prin violenţă, bolovanul o va lua la vale şi se va opri în prăpastia istoriei.


luni, 18 iunie 2018

Iohannis trebuie suspendat fiindcă a încălcat Constituţia


  Klaus Iohannis ajuns accidental, nu accidentat, Preşedinte joacă şah cu Constituţia României, a tot mutat singur, a furat cum s-ar spune până când a dat MAT Constituţia. Da, Iohannis a câştigat în faţa Bibliei supreme. Nu-i pasă că decizia CCR presupune punerea în executare de îndată a hotărârii date de judecătorii Curţii. Domnia sa citeşte, nu ştiu ce citeşte, aşa ne-a spus că va citi şi va căuta să înţeleagă motivarea dată de CCR. Acum eu nu-mi fac mari speranţe că Iohannis va înţelege neapărat ce scrie în hotărârea destul de tehnic scrisă de judecătorii Curţii. Nu prea a înţeles nici Simina Tănăsescu care este consiliera Preşedintelui pe probleme de constituţionalitate.Se pare că doamna Tănăsescu este chiar un prof universitar de drept constituţional cu autoritate în domeniu. Cu toate acestea a considerat că pentru a-l scăpa pe Iohannis, şeful direct al domniei sale, poate merge până acolo încât să şantajeze (intimideze) un judecător al Curţii, mă refer la domnul Petre Lăzăroiu, pentru a fi cumva invalidată hotărârea CCR.
Care să fie misterul ce îl ţine pe Iohannis cu mâinile legate la spate şi nu-i dă voie să semneze revocarea lui Kovesi? Unii spun că ar fi hotărârea tribunalului Braşov care a spus cu subiect şi predicat că Iohannis şi soţia lui ar fi fost cumpărători de rea credinţă ai unui imobil (pe care de altfel l-au pierdut prin anularea contractului de vânzare cumpărare), şi unde s-au folosit de fals şi uz de fals. Sigur că astea sunt fapte penale. Nu cred că Iohannis, în marea sa ţinută morală, demonstrată de altfel şi prin înlesnirea unor înfieri de copiii români în folosul unor familii canadiene, dar şi prin faptul că nici până acum nu a returnat statului român chiria ilegal încasată din închirierea imobilui pe care l-a pierdut în instanţă, spuneam că Iohannis în marea sa ţinută morală, nu s-ar împiedica de aceste inconveniente care îl poate costa libertatea. Pentru el mai presus este...Ce dracu să fie pentru acest ficus impenetrabil, această mobilă, acest robot impenetrabil, fără simţuri, fără sentimente? Nimic, doar el şi turismul.
Suntem într-o fundătură, unii spun că hotărârea Curţii Constituţionale se execută, se pune în aplicare  de îndată şi în acest caz Iohannis a încălcat flagrant Constituţia, de acum se află în afara legii, iar alţii susţin că Iohannis, d-aia e Preşedinte să facă preş Constituţia.
Îi cred pe primii, Iohannis a încălcat Constituţia. Şi? Cui îi pasă? Care sunt măsurile legale care pot fi luate împotriva lui? Nici una. Ba ar fi una, suspendarea. Pentru asta ar trebui să avem un Parlament viu, care să nu se lase îngenuncheat şi nici impresionat de mitingişti, ziarişti, etc. Noi avem un Parlament amorf, o masă gelatinoasă care se tărâie greu, doar când aud de bani care le pot intra în buzunare devin vioi şi plini de viaţă.
Nu-l suspendăm pe Iohannis că iese întărit din asta.
Nu domnilor, dacă Iohannis a greşit, suspendaţi-l! Prin aceasta aplicaţi legea, demonstraţi că legea este mai presus de funcţie, mai presus de nume, mai presus de interese. Dacă nu-l suspendaţi pe Preşedinte pentru încălcare Constituţiei veţi deveni COMPLICELE lui. Într-o ţară în care Parlamentul este complice cu Preşedintele în încălcarea Constituţiei respectarea legilor de către cetăţeni devine opţională şi va ţine de oportunitatea fiecărui cetăţean. Politicienii nu trebuie să-şi facă calcule, ei trebuie să aplice legea. Iohannis trebuie suspendat şi repus în funcţie după 30 de zile, ori să fie supus referendumului popular pentru ca poporul să-l judece, fie cu alungarea de la Cotroceni, fie cu repunerea lui în drepturi. Dar indiferent de situaţie, suspendarea va fi Cartonaşul arătat de Parlament pentru faptul că şi-a permis să violeze Constituţia în litera şi spiritul ei.
De aproape o lună de zile doar despre asta se discută, trebui rezolvată prin smulgerea răului din rădăcină. De această dată răul este Preşedintele în funcţie.
Orban a făcut o plângere penală împotriva premierului României, Viorica Dăncilă, acuzând-o de înaltă trădare în urmă cu o lună de zile. Timpul trece, nicio instituţie, mă refer la SRI, SIE, DIICOT, nu spune nimic despre această problemă. Vorbim aici de premierul României aflat în funcţie, dacă plângerea este corectă şi într-adevăr Dăncilă a comis acele fapte nu mai poate fi lăsată nicio clipă în această înaltă funcţie. Iar dacă nu este adevărată la fel trebuie să se spună pentru ca noi, cetăţenii, personalităţile străine cu care vine în contact să avem cu toţii încredere în ea.
În acest moment ţara este într-un blocaj cel puţin de ordin moral dacă nu şi de ordin juridic. România este la un pas de haos. Aici ne-a adus Iohannis pas cu pas, în haos. Politicienii din arcul puterii TREBUIE să găsească soluţii viabile IMEDIATE. Nu contează cine din politică câştigă şi cine pierde, mă interesează să câştige ŢARA.

duminică, 17 iunie 2018

Maria IX


  Seara vorbiseră până târziu, Alexa în principiu era de acord să susţină un aşezământ care să ajute copiii săraci. Remarca ei fusese una care să destindă feţele şi tensiunea care încă mai persista între cele două femei, mamă şi fiică:
-Mamă, banii mei nu au fost câştigaţi tocmai ortodox. Până la urmă nici unul nu s-a plâns de mine că nu mi-aş fi meritat plata, că nu aş fi fost cunoscătoare în ale „meseriei”.  Mă gândesc cu câtă uşurinţă pierdeau banii, se lăsau „jupuiţi” doar pentru a arăta cât sunt  ei de blazaţi , aruncau cu banii pentru ca noi, „fetiţele”, din jurul lor să îi scoatem din plictiseala în care se găseau. Mamă, lumea este aşa de parşivă şi plină de impostură că nu voi lăcrima niciodată la mormântul ei.
-Fata mea, ai trecut prin multe, ai suferit mult, de aceea eşti aşa de pornită împotriva tuturor.
-Nu mamă, oamenii sunt lingăi, ipocriţi, parşivi şi răi. Sunt canibali mamă, încă nu au ajuns să mănânce carne de om, deşi nu aş băga mâna în foc. Am văzut oameni, care urau cu atâta patimă alţi oameni, încât, erau în stare să smulgă carne cu dinţii din ei. I-am cunoscut în toată hidoşenia lor, mi-a plăcut să-i distrug cu armele mele. Erau puternici, inflexibili, greţoşi, făţarnici, bestiali. Asta când aveau bani. Frumuseţea, sexualitatea şi desfrâul meu m-au ajutat să-i distrug. După ce se ruinau, deveneau nişte blende care  sărutau urmele pantofilor mei cumpăraţi cu banii lor, doar pentru a-i lua sub aripa mea, să poată intra în clubul, în care, până în urmă cu câteva zile fuseseră regi.
-Mă îngrozeşti Alexa! Astea le-ai citit în vreun roman prost! Nu cred că ai făcut tu aşa ceva. E dezgustător! Maria privea la fiica ei şi nu-i venea să creadă că a fost capabilă de asemenea fapte. Ştia că Alexandra nu fusese chiar uşă de biserică, însă nu crezuse nicio clipă că decăzuse aşa de jos.
-Nu te îngrozi! Melciu care este primar, cu ani în urmă când eram cu băiatul lui Mărgărit, mi-a oferit slujbă la primărie şi câteva zeci de mii de euro pentru a fi metresa lui.
-Nemernicul, boşorogul! Pentru o clipă Maria uitase că sunt leat. O dezgustase propunerea făcută de libidinosul primar fiicei sale. Nu mi-ai spus!
-Nu, nu ţi-am spus pentru că nu mă deranjase, mă tentase propunerea lui! Suma a fost prea mică, fiul lui Mărgărit avea mult mai mult. Mamă, să ne înţelegem pentru totdeauna şi să nu mai revenim asupra acestor probleme. Sexul pentru mine a fost un business, o afacere în care corpul meu a fost o marfă pe care am vândut-o întotdeauna la suprapreţ.
Mamă, în general eram căutată de acei nenorociţi care furaseră banii, care îi câştigaseră uşor, fără sudoarea frunţii. De aceea îi pierdeau cu atâta uşurinţă.
 Atunci îmi făceam curaj să-i jumul şi mai tare, fiindcă nici ei nu asudaseră pentru dobândirea lor. Recunosc, a fost o vreme când îmi era silă de mine, apoi a urmat o perioadă când mă împăcasem cu soarta. Atunci nu îmi păsa de nimic, doar de numărul banilor, să fie cât mai mulţi.
Îmi amintesc o mică istorioară. Într-o seară după ce mă despărţisem de grăsanul fiu al lui Mărgărit, nu  din cauza obezităţii lui, nu, nu mă deranja cum arăta, mă deranja că nu mai avea bani. Nici nu avea cum să mai aibă, jumătate fuseseră cheltuiţi pe diverse bijuterii, excursii, baruri, iar cealaltă se afla în contul meu. După ce mă despărţisem de el, a venit la mine cu capul plecat, umil şi pocăit:
„-Alexa, vreau să intru în club, nu-mi dau voie, cer o garanţie. Girează pentru mine!
-Dacă accepţi să-mi fii badyguard şi să-mi lustruieşti pantofii cu limba. Trebuie să te pedepsesc impotentule, ai profitat de mine fără să profiţi. Toată lumea mă ştia curva ta, iar eu eram fecioară, săream în lanţ din cauza dorinţei, mi-ai frânt voinţa, ai plătit-o cu bani grei. Acum scumpule latră, dacă vrei cu mine aici, o dată tu să intri. Vei fi un sclav cuminte, gata să îndeplineşti tot ce îţi voi spune?
-Sigur scumpo, pune-mă la încercare.”
Toţi aceea pe care i-am adus în sapă de lemn, mi-au fost sclavi, erau paznicii mei, eununcii de care puteam dispune după bunul plac.
Toate astea până într-o zi când, un avocat, mi-a propus un târg şi eu l-am acceptat. Să inventariez averea şi el să o plaseze. Am făcut bine, habar nu aveam cât de mare era bogăţia mea, eram multimilionară. Bogdan, ăsta este numele avocatului, a inventariat tot, a pus bani deoparte pentru zile negre, iar restul i-a investit în titluri de stat. La scadenţă le-a răscumpărat cu un preţ bun. Între timp şi-a deschis birou de avocatură şi unul notarial. Ne merge bine. Suntem logodiţi, vom vedea viitorul ce ne va oferi.
-Dumnezeu să te ierte pentru greşelile făcute! Eşti copilul meu şi te iubesc, chiar dacă ai fi cel mai mare terorist din lume. Nu sunt de acord cu ceea ce ai făcut! Nu te condamn! Sunt lucruri trecute despre care doar bănuiam câte ceva. Gata! De acum nu vom mai vorbi despre trecut. Să-l lăsăm acolo unde este, deşi întotdeauna ne va ajunge din urmă.
-Acum vreau să fac ceva cu aceşti bani, vreau să-i curăţ de păcate, să-i sfinţesc. Nu o pot face mai bine decât ajutând nişte copii nevinovaţi.
Mâine plec la Bucureşti, stau câteva zile, apoi vin cu logodnicul meu şi punem pe picioare ce ne-am propus. Îmi place drăcuşorul ăsta, mi-ar plăcea să-l înfiez. Nu-i spune nimic, să nu-i promitem mai mult decât îi putem oferi.
A doua zi după plecarea fetei, Maria a trimis un copil, care se juca pe drum, să invite pe Mariţa să vină la ea.
S-a grăbit vecina să dea curs invitaţie, ştia că orice serviciu făcut Mariei era bine recompensat. A intrat în curte atentă să nu sară vreun câine pe ea. Îi era cald, ar fi băut un pahar cu bere rece să-şi răcorească sufletul.
Nu o chemase nimeni la muncă, deşi stătuse adiba la orice mişcare. E drept că aseară venise unul la ea, avea nevoie de o femeie să-i facă curat şi să-i spele. Nu i-a răspuns, întâi la studiat bine, era murdar şi puţea a transpiraţie mai rău ca un grajd de porci. La privit atentă, bărbatul i-a făcut cu ochiul semn că se va bucura şi de iubirea lui, pe moment s-a hotărât şi l-a respins. Îi făcuse greaţă. Bărbatul a plecat bombănind şi jurându-se că nu îi va mai face curte niciodată. „Asta a fost curte?” s-a gândit femeia după ce a încuiat poarta în urma musafirului. Mirosul de murdar a mai persistat un timp în ograda plină cu flori a Mariţei. E vară, Ialomiţa este aproape, de ce dracu nu s-o fi spălând?
Maria a invitat-o la umbră, tocmai făcuse ceai din flori de tei proaspete, pusese în ceşti şi câte o feliuţă subţire de lămâie.
-Bea o ceaşcă de ceai cald, îţi va face bine!
-Nu, aş bea ceva rece ca gheaţa, ceva să-mi răcorească sufletul înfierbântat.
-Mariţă, cine ţi-a înfierbântat sufletul aşa de tare? Este cineva pe care-l ştim? Maria o privea cu un zâmbet şăgalnic.
-Nu Marie, nu este cineva anume, bărbatul mi-a încins sufletul, mai bine spus, lipsa bărbatului. Tu mă crezi că atunci când vin seara frântă de oboseală de la munca câmpului, stoarsă de vlagă, mă bag în copaie în spatele fânăriei, acolo nu mă vede nimeni. Am o copaie înaltă, o umplu cu apă dimineaţa , iar seara când vin e fiartă. Mă bălăcesc mult, mă spăl pe îndelete şi peste tot. Mă frec pe spate cu o perie cu coadă lungă, am avut două, prima era prea aspră, am luat alta, era prea moale. Dacă erau două mâini puternice de bărbat, ar fi fost tot ce îmi doream, ele ar fi masat fiecare fibră a muschilor mei, ar fi întins pielea cu atenţie, aşa cum procedezi cu o ţesătură fină de mătase. Iar dacă aş fi simţit vreo durere, sigur cu doar un pupat ar fi vindecat orice afecţiune. Tânjesc Mărie, uite sunt trează nemâncată, am băut doar o gură de cafea, nu am avut cafea suficientă să-mi fac o cană aşa cum mi-am dorit. Sunt singură, prea singură, ţiuie pereţii noaptea în capul meu, iar iarna când focul duduie în sobă îmi vine să mă urc pe pereţi. Am înebunit?
-Nu, eşti o femeie normală care îşi cere drepturile. De când eşti singură?
-De cinci ani. Eu am avut bărbat pe cinste, nu a trecut seară de la Dumnezeu să nu ne drăgostim, eu mai făceam pe farmazoana, nu mult, îmi era teamă că se răzgândeşte. Nu, el drăguţul mă iubea, chit că eram cam rea de gură, el tot mă iubea. A venit o dată cam pişcat de la cârciumă, nu am avut de lucru, am început să-l cert. Vasile, aşa îl chema, s-a uitat blând la mine şi mi-a zis să mă potolesc. Atunci, eu am prins curaj când l-am văzut cu voce moale şi am zis mai multe. Fără să mai zică vreun cuvânt în plus, cum era el în faţa mea, cu spatele la mine, ne mai suportând clănţăneala mea, îl văd că se întoarce calm şi-mi fulgeră un dos de labă că mi-a scos dintele ăsta de aici. Mariţa a deschis gura să-i arate gazdei dintele lipsă în urma acelei teribile lovituri. După ce m-a lovit, eu m-am clătinat să cad din cauza forţei cu care mă altoise.  Bietul de el m-a prins în braţe şi m-a dus drept în pat. Până noaptea târziu m-a iubit, nici nu m-a durut lovitura lui. Aşa eram eu!Caţă de gură. El nu suporta! Mă lovea! Nu se certa niciodată cu mine. Eu îl certam. El mă lovea. Să mă împace, ne iubeam până târziu în noapte. Nu mă supăram pe el. O dată m-a întrebat: „fă-i muiere îmi zice el, de ce dracu nu taci din gură când mă vezi beat?” „Nu pot mă, i-am răspuns. Când te beştelesc  simt că te domin, că sunt stăpâna ta. Atunci stârnesc bărbatul din tine cu toţii draci acumulaţi din băutura dată pe gât. Când mă loveşti  este recunoaşterea stăpânirii mele. Eşti sclavul meu Vasile! Eu te-am pus mă, să dai  în mine. Doar aşa simt fiorii iubirii ascunşi în fiecare fibră a ta.” Vasile a fost al doilea bărbat, primul era al dracu’, era rău. Venea beat acasă, până să scot eu vreun cuvânt, el mă troznea. „De ce dai mă?” îl întrebam când vedeam că ochiul începe să dea în albăstreală. „Preventiv, îmi răspundea, să nu ai timp să scoţi o vorbă”. Tăceam. Mânca. Se culca! Se trezea şi pleca la serviciu. Seara aceeaşi poveste. M-am hotărât şi l-am lăsat, apoi m-am măritat cu Vasile, bun băiat, păcat că l-a luat Dumnezeu! A dat unul cu maşina peste el, era beat! Vasile era beat, a murit pe loc. Şoferul venise la mine să-i dau bani să-şi repare maşina, i-am spus că nu am, să meargă la bărbatul meu la cimitir să se înţeleagă cu el, că doar nu-i stricasem eu maşina. Nesimţitul! Ce eu i l-am mai cerut pe Vasile înapoi. Asta este, fiecare cu pierderea lui. Am înţeles, Vasile a fost vinovat că era beat, dar ăsta, dacă era om cu scaun la cap şi fără alcool în sânge, ce a căutat cu maşina, tocmai când traversa Vasile strada?
Când l-am îngropat altă dandana. L-am dus la groapă, am pus pământ pe el şi, îndurerată, pornisem spre portiţa de ieşire din cimitir. Din spate mă strigă preotul: „Mariţa, vino te rog în biserică!” Eu nu mai  fusesem  la înmormântări de când murise mama şi asta fusese cu mulţi ani în urmă. Când am auzit că mă strigă, m-am bucurat! Auzisem eu că bisericile ajută oamenii nevoiaşi. Acum sinceră să fiu eu nu sunt chiar o nevoiaşă, dar un ban în plus nu i-a picat rău nimănui. Mă întorc, intru în biserică. De la uşă încep să mă închin cu nişte cruci mari de credeai că  sunt cel puţin enoriaş fruntaş. M-am închinat pe la toate icoanele. Băteam mătănii. Preotul se uita la mine şi nu-i venea să creadă. Eu îl urmăream cu coada ochiului. De ce îl vedeam mai nedumerit, de aceea eram mai cucernică. În sfârşit, am ajuns în faţa popii. M-a privit adânc, cu milă, o lacrimă o strivise în colţul pleoapei ochiului stâng. Doamne, cu cât mă va milui? Ajută-Mă să fie o sumă cât mai mare, că alta dată nu îmi va mai da!”
-„500 de lei spuse preotul cu o voce tremurată de emoţie”.
-„Vă mulţumesc părinte, nimeni nu a fost aşa de mărinimos ca dumneavoastră”.
„-400 eu cu celălalt părinte, 100 daţi la dascăl, femeia de serviciu şi cel care vinde lumânările.”
Am rămas consternată, nu mai înţelegeam nimic, preotul mă dăduse peste cap.
-„Părinte, banii ăştia mi-i daţi, ori trebuie să vi-i dau”.
-„Oh, dragă nevastă îndurerată, îmi este greu să-ţi spun, totuşi aceşti bani ni-i datorezi, este plata slujbei făcută de noi, preoţii, defunctului dumitale soţ”.
„-Părinte, partea proastă este că eu nu am bani. Soţul, pe care l-aţi văzut şi dumneavoastră că era destul de mort, nu mi-a lăsat niciun ban. În acea zi plecase la serviciu să îşi încaseze salariul, acasă a venit doar el, mort, fără niciun leu. Am întrebat pe patronul lui dacă i-a dat banii ori nu. Ăsta s-a jurat cum e mai rău, a zis că i-a dat banii, toţi, s-a jurat cum mă auziţi şi vă aud, cred că este jurătură grea: „să dea Dumnezeu să mă calce roborul dacă nu i-am dat banii!”. Aşa că, părinte, regret a vă spune, însă bani, acum, nu am. Treceţi-mă pe caiet, aveţi rogu-vă răbdare să dau întâi celui cu maşina stricată. Nu v-am spus, dar Vasile, în drumul lui spre moarte, a cam turtit maşina celui care l-a trimis în rai. Eu de rea credinţă nu sunt, când voi avea bani, vin şi mă achit de datorie. Dacă nu voi avea, ne vom mai întâlni, fie când vei fi mata pe năsălie, vin atunci să te văd,  fie când eu plecată fiind, să-l văd pe Vasile, voi fi oprită o clipă, să mă odihnesc aici”.
Uitam să-ţi spun esenţialul, o mai şti pe sor-mea Margareta? A fost şi ea la înmormântare, era elegantă, în haine de mătase neagră, cu pălărie neagră şi voal negru pe faţă. Suplă, înaltă, rochia îi scotea în relief sânii, că are nişte ţâţe mari, eu care am fost mulgătoare şefă la colectiv, pe vremea comuniştilor, sunt convinsă că ar putea da 10 litri de lapte la mulsoare, când se uită preotul prin lume, nu ăsta de la noi, l-am adus şi p-ăla tânărul din satul vecin, doar aşa să bag babele în boală, cum spuneam, când şi-a aruncat ochii prin lume, i-au rămas lipiţi între sânii lui sor-mea. Asta, femeie plimbată prin lume, ca fii-ta, Maria s-a înroşit când a auzit aluzia, a tăcut şi Mariţa a continuat : a simţit că popa uitase slujba şi o luase pe arătură spunea: „în loc cu verdeaţă de unde a dispărut suferinţa şi întristarea şi a apărut desfătareaaaaa...” Atunci Margareta a ridicat voalul, chipurile să-şi şteargă o lacrimă, preotul când a văzut chipul ei pal cu ochii negri arzând de dorinţă, a intrat în altar şi nu a mai ieşit până ce slujba nu s-a terminat. Un copil dintre cei folosiţi de preoţi ca ajutoare în biserică i-a adus un bilet lui soră-mea. De a doua zi preotul s-a lăsat de meserie şi acum vinde maşini second hand în firma Margaretei.


-Mariţo, cum ai putut să stai cu Vasile dacă te pocnea mereu? Maria nu înţelegea cum este posibilă o asemenea viaţă. În orice relaţie există cer înnourat, dar se înseninează şi zile la rând străluceşte soarele.
-Nu ai înţeles! Pe Vasile eu îl provocam, fă socoteala, îmi trăgea un dos de palmă, unul tare, dat cu forţă, rămâneau urme câteva zile, de fapt nu apucau să se treacă urmele vechi că apăreau cele noi. Mă mai rugam de el:”mă, când mă loveşti data viitoare să dai pe cealaltă parte să apuce să se vindece partea asta.” Era înţelegător şi avea şi ţinere de mine, doar când mă lovea cu dreapta parcă mă mângâia, era stângaci. Marie, avea Vasile un stil de a iubi că îmi venea să-i spun să mă mai lovească o dată, numai să mă mai iubească iar. Mariţa se înroşise în obraji, iar ochii îi străluceau când povestea despre iubăreţul Vasile.
-Cu ce vrei să te tratez? Am o ţuică bună şi lichior de nuci. Gazda era numai miere, trebuia să o atragă de partea ei pe Mariţa.
-Chiar dacă e cald, un păhărel de ţuică ar fi bun, nu mai merg nicăieri astăzi, voi mânca, apoi am să dorm după amiază.
- Îţi dau un păhărel de lichior, vreau să mergi până la Gheorghe în satul vecin să-l aduci la mine. Auzi, să veniţi amândoi, atunci îţi voi da ţuică cât vei dori să bei aici şi dacă sunt mulţumită de tine, am să-ţi dau şi pentru acasă într-o sticluţă.


-




Politica broaştei râioase

    Opoziţia a introdus „Moţiunea de Cenzură” împotriva guvernului Dăncilă. O acţiune profund constituţională şi un cântar pentru măsur...