joi, 14 iunie 2018

Je suis Simona!


  În 7 ian 2015 avea loc în Franţa un sângeros atentat asupra publicaţie Charlie Hebdo. Întreaga lume a fost consternată de cruzimea atacului. Oameni politici, sportivi, jurnalişti, oameni simplii s-au declarat solidari cu salariaţii publicaţiei Charlie Hebdo. Toţi deveniseră într-o frăţie bine înţeleasă :”je suis Charlie”. Nu am vrut să scriu atunci, ar fi fost împotriva curentului. O spun acum. Oricât de liberi suntem în gândire, oricât de multe drepturi am avea pentru a ne exprima trăirile şi opiniile, nu avem dreptul moral să râdem de însemnele religioase ale altor popoare, de defectele fizice ale unor oameni, ori de condiţiile lor sociale. Putem batjocori ideile individuale, ori colective dacă nu suntem de acord cu ele, dar şi astea  făcute în limita bunului simţ. Putem fi categorici şi să respingem cu putere părerile celorlalţi atunci când deţinem adevărul absolut, pentru toate vehemenţa noastră trebuie să aibă limite.
  Revista Charlie Hebdo şi-a permis să atace pe profetul Mahomed, ştiind că acesta este un subiect foarte sensibil pentru fundamentaliştii islamici. Într-un fel, prin publicarea acelei caricaturi care-l înfăţişează pe Mahomed plângând, jurnaliştii şi-au asumat repercursiunile din partea mahomedanilor.
Personal condamn poziţia jurnaliştilor, dar şi pe aceea a fundamentaliştilor islamici. Nu poţi omorî oameni la întâmplare doar pentru a te răzbuna.
În urmă cu câteva zile marea noastră tenismenă Simona Halep a câştigat marele turneu parizian de la Roland Garros. Câştigarea a fost de o manieră clară.
  Aceeaşi publicaţie cu care românii se înfrăţiseră şi cărora le plânseseră de milă în ian 2015, acum îşi permit, într-o nesimţire fără margini, să spună despre Simona Halep că ar fi ţigancă. Nu este numai regretabil gestul celor de la publicaţia Charlie Hebdo, este condamnabil. În fiecare ţară trăiesc tot felul de etnii. Nu trebuie să generalizăm. Până la urmă nici ţiganii nu sunt toţi de condamnat, sunt între ei oameni de toată isprava. Românca Simona Halep prin munca ei, prin sudoarea la propriu a frunţii ei, a câştigat 2, 3 milioane de dolari la Roland Garros din care statul francez în marea sa „mărinimie” i-a oprit impozit 40% adică peste 800 de mii de dolari. Cine a fost cerşetor aici? Simona, ori francezii?
  Aştept pe Iohannis să spună :”je suis Simona”, aşa cum în 2015 spunea: „je suis Charlie”.
Ce respect să primim de la francezi dacă românii în marea lor invidie şi ipocrizie au blamat-o pe Simona în toate ocaziile. Nu mă refer la Banciu, ăsta are probleme de mansardă, mă refer la alţii jurnalişti şi chiar sportivi. Mă refer şi la acei tineri, mitingişti de profesie, care o cooptaseră pe Simona în grupul lor, nu fizic ci prin banere : #rezist Simona Halep. Simona nu este un bun al României, ci al familiei sale, familia a susţinut-o să ajungă acolo unde este. Tenisul este un sport costisitor, dacă nu ai susţinere financiară nu ajungi în vârf, sau între profesionişti.
  Faptul că primarul oraşului Bucureşti a organizat o primire festivă Simonei este un lucru de lăudat, tot de lăudat a fost şi înmânarea chei oraşului de către primar şi declararea ei ca „cetăţean de onoare” al capitalei. Nu acelaşi lucru putem spune despre huiduielile care au fost strigate de grupuri de huligani când a avut loc ceremonia. Pentru ce huiduiau? Pe cine huiduiau? De ce huiduiau? Pentru că primarul împreună cu primăria şi cetăţenii capitalei recunoscuseră în tenismena Simona o eroină? Politica e una, gestul de recunoaştere ale unor merite individuale sau colective e altul.
Se poate huidui în multe ocazii, dar într-un asemenea moment nu. Cine trebuia să-i înmâneze cheia oraşului Bucureşti ?  Mălin Bot?
Peste tot în lume se petrec astfel de evenimente care au primarii oraşelor în prim plan. Ce aţi vrea? Primarul să nu scoată capul din birou că îşi face campanie electorală? Da, este om politic, iar un om politic este tot timpul în campanie electorală.
 Întinarea unor astfel de momente pot determina şi alte publicaţii sau organizaţii externe să minimalizeze sau chiar să batjocorească o astfel de victorie. Trebuie întâi să ştim să ne respectăm noi, apoi să cerem să ne respecte alţii.
Până nu vom învăţa că dreptate nu are: cine strigă mai tare, cine înjură mai urât sau cine dă cu pumnul mai tare, nu vom putea să ne declarăm oameni civilizaţi.
Partidele, formaţiunile politice sunt în opoziţie ideologică, nu sunt adversare într-un război fizic de exterminare. Atitudinile belicoase ale unor astfel de partide fac rău lor şi societăţii în ansamblul său.
Toleranţa trebuie să existe în mod real, nu la nivel declarativ.

Un comentariu:

  1. Am vazut un mesaj pe F.B. si suna cam asa: "vedeti ca poate va viziteaza iar musulmanii" Eu cred ca acea persoana nu-si da seama ce gresealamare face. Si in acest caz, al Simonei, trebuie sa raspundem cu o poanta si mai buna, si mai penetranta; sa-i batem cu armele lor chiar daca sar calu'!

    RăspundețiȘtergere

Politica broaştei râioase

    Opoziţia a introdus „Moţiunea de Cenzură” împotriva guvernului Dăncilă. O acţiune profund constituţională şi un cântar pentru măsur...