marți, 31 iulie 2018

Mesaje obscene pe plăcuţele de înmatriculare.


  Un mare scandal a fost provocat de un proprietar de maşină care îşi înmatriculase maşina în Suedia cu cuvintele „M...IE PSD”. A venit în ţară cu maşina astfel imatriculată. Abia după 13 zile poliţia de circulaţie a constatat că maşina nu era corect înmatriculată.
Lăsând la o parte bâlbâiala nefirească a poliţiei, vreau să rezum câteva dintre sforăiturile politicienilor  din opoziţie. Un anume Fenichiu, un liberal de largă respiraţie ideologică, el provenind din partidul bietului Dan Diaconescu, susţinea sus şi tare că nu trebuia neapărat să-i fie ridicate plăcuţele autoturismului, că este nu ştiu ce drept internaţional încălcat. Domnilor care susţineţi ideea că acel domn putea circula cu maşina astfel înmatriculată, gândiţi-vă la consecinţe pe termen lung. Sigur că acum este de bonton să fie înjurat PSD-ul, să fie demonizat, să fie fiecare membru tras pe roată ca fiind responsabil pentru ciuma bubonică din sec XIV. Însă roata se învârte, mâine domnilor liberali veţi ajunge la putere, ori veţi supăra un băiat  care este gata să vă transmită un mesaj pentru mamă, soţie, copil. Atunci cum va fi? Ce ar însemna ca maşinile, motocicletele, căruţele să aibă drept număr de înmatriculare un mesaj obscen la adresa unui partid, unui lider politic, unui lider administrativ, a unei persoane particulare.
Să mă fac bine înţeles. În multe cazuri, mesajele ar fi meritate. Să ne amintim de trista guvernare Băsescu-Boc. Însă, dacă suntem o ţară în care bunul simţ încă nu a fost alungat în afara teritoriului o dată cu cei aproape 4 milioane de români, nu putem permite ca pe drumurile publice să circule maşini cu astfel de mesaje obscene.
  Am înţeles că posesorul maşini cu numărul „M...IE PSD”  a fost audiat la poliţie în prezenţa copilului său de 8 ani. Rău au procedat organele de poliţie, eu cred că se găsea o femeie poliţist care să stea cu copilul pe perioada audierii tatălui său. Copilul putea fi scutit de asemenea scenă, el ne având nici o vină în toată povestea. Probabil că poliţiştii care au decis ca băiatul să fie prezent la audieri vor răspunde pentru ceea ce au făcut, nu cunosc legea, vorbesc doar din perspectiva bunului simţ.
Din aceaşi perspectivă vreau să-l întreb pe tată, copilul având 8 ani ştie să citească, cum a răspuns la întrebarea băiatului când a fost întrebat :”tată, ce înseamnă M...IE PSD?”
Greu de răspuns, sau poate nu şi atunci tăticul este ipocrit.
  Am citit astăzi o declaraţie a lui Cioloş în care spunea că:”nu este bine să impozităm corporaţiile străine pentru că îşi iau jucăriile şi pleacă, iar noi nu mai avem locuri de muncă”. Greşit domnule Cioloş, corporaţiile nu vor pleca, unde dracu mai găsesc proşti ca în România care le oferă forţă de muncă ieftină, iar ele, corporaţiile, declară că nu au profit, prin urmare nu plătesc nici impozit. Şi din această cauză este urât PSD-ul de forţele externe şi de opoziţia făcută preş la porţile occidentului, pentru că social-democraţii vor să-i facă să plătească cinstit dările către statul român.
  Am înţeles că pe data de 10 august vin cetăţenii români din diaspora, mai corect plecaţi la muncă în străinătate să facă o mare manifestaţie, demonstraţie prin care doresc să schimbe guvernul şi tot ce se mai poate schimba. Cetăţenii din diaspora doresc să fie minerii de rit nou?
  Domnul cu maşina cu numerele obscene să fii fost un antemergător al manifestanţilor din 10 august?


luni, 30 iulie 2018

Maria XVIII


  Aproape de Crăciun Alexa a livrat prima mare comandă de ii în Canada. Era bucuroasă că reuşise să facă ce îşi propusese. Fetele, la început căpoase şi leneşe, au prins drag de munca lor, pe măsură ce învăţau să coasă, se minunau singure de bijuteriile care le ieşeau din mână. Mariţa nu le slăbise din gură, trecea zilnic pe la fiecare de câteva ori, le arăta cu calm cum trebuie să ţină acul, cum să-l tragă fără să se înoade firul. E drept că acolo unde găsea câte-o muiere îndărătnică şi cu gândul mai mult la ţuică şi somn, o scutura de nu se vedea şi o mai şi critica în faţa colectivului. Avea Mariţa un vocabular, că reuşea să o facă pe certată să intre în pământ de ruşine.
-Fă, le zicea Mariţa, de la ţuică şi de la somn nu câştigaţi nimic. Aici, este ora prânzului, mâncărica gata vă vine pe tavă. La salariu vă luaţi bănuţii. Unele mai mult, altele mai puţin, fiecare după cât de mult a muncit şi cât de pretenţioasă a fost lucrarea. Vai de mamele voastre că nu v-au învăţat să ţineţi acul în mână. Pe mine, măicuţa mea, întrebaţi-o pe verişoara Nela, la vârsta de şase ani mi-a pus lucrul în mână, mi-a zis să învăţ să cos, mai târziu m-a învăţat să năvădesc şi să ţes. Îmi zicea măicuţa:”pune Mariţo ,mamă, mâna şi învaţă că mintenaş te măriţi şi mergi în casa socrilor şi mult mă voi ruşina, dacă tu nu vei şti să faci toate treburile”. Dragele mele, nu este nici o ruşine să muncim, patroana noastră ne respectă şi ne plăteşte bine, prin urmare şi noi trebuie să ne facem treaba.
Nela pregătea două ucenice să înveţe să tragă la maşină. Femeile începuseră să-şi intre în mână. Era cald în atelier, ele coseau şi spuneau fel  de fel de bârfe şi tot ce se auzea prin sat era disecat  de analiza răutăcioasă a lucrătoarelor. Era un fel de clacă fără gogoşi şi boabe de porumb fierte şi tăvălite prin sare ori zahăr.
 Jos, bucătăria se apropia de finisat, urma faianţarea pereţilor, gresia pusă pe jos, apoi instalaţiile şi dotarea bucătăriei. Spera ca de la întâi martie să intre în probe.
A doua zi de Crăciun. Afară ningea frumos, era o zi calmă, aproape caldă pentru o zi de iarnă, fulgii de nea, uşori, pufoşi şi albi se legănau din înaltul cerului, coborau plutind, fără grabă, apoi se aşterneau peste stratul alb şi gros de omăt. Drumul nu era curăţat, zăpada era moale, apoasă. O maşină mică a trecut în viteză, roţile au rupt sub forţa lor apa groasă formată de zăpadă. Stropi mari şi murdari întinaseră puritatea albului aşternut pe lângă garduri.
Alexa privea pe geam, oamenii erau liberi de la serviciu, copiii în vacanţă, se plictisea. Telefonul a anunţat-o că a primit un mesaj. A deschis, era de la Vijulie, voia să o vadă azi în pensiunea din drumul Câmpulungului.
A anunţat-o pe Maria că pleacă, l-a pupat pe Radu, apoi cu cheile în mână şi geanta pe umăr s-a urcat în maşină. Mamă-sa i-a deschis porţile, a demarat şi pornită a fost pe drumul oraşului.
L-a găsit pe Vijulie, o aştepta la o masă în mijlocul salonului, pitită cumva după un stâlp gros de susţinere a plafonului.
-Nu stăm mult, spune-mi ce ai? Vijulie a fost direct.
-Am aici materialele cu înregistrările ambientale cu Melciu. Cum mi-a cerut bani, pentru cine, sigur, nu dă nume, însă lasă să se înţeleagă cam despre cine este vorba. Cred că putem avea încredere şi în procuroarea Vobeică, când am vorbit cu ea, se arătase dispusă să-l aranjeze pe Melciu.
-Prea târziu,a fost arestată. Acum am înţeles de ce. Vijulie a dat din cap compătimitor.
-Şi eu am reuşit multe, a continuat avocatul, şeful de la Direcţia pentru Protecţia Copilului a depus o sesizare la procuratură cu privire la modul dezastruos în care s-a făcut ancheta socială în cazul copilului luat de Vasilica în plasament. Se strânge laţul. După 15 ianuarie voi depune sesizarea împotriva lui Melciu la Parchet. Trebuie găsită o cale să ajungă la procurorul Iordache, altfel e bai mare. În sfârşit, sper ca acest caz să le explodeze în faţă. Nu au cum să scape, altfel, dacă ei nu păţesc nimic, noi trebuie să avem bagajul deja făcut pentru a înfunda puşcăria. Trebuie să fim tari, oamenii să fie pregătiţi să declare tot ce ştiu, să nu omită nimic din ceea ce cunosc, însă nici să nu adauge din cele auzite, iar dacă o fac să spună de unde ştiu, altfel ăştia îi încurcă şi ne împotmolim.
Pentru revelion Alexa a hotărât să facă o mare petrecere, femeile au fost chemate să aranjeze localul unde urma să fie bucătăria. Toţi lucrătorii ei au fost invitaţi să vină să petreacă împreună  noaptea dintre ani. A fost o petrecere de pomină. De mulţi ani nu mai fusese în sat atâta veselie. La ora 12 din noapte, a intrat şi primarul să închine un pahar cu şampanie. Oamenii l-au primit cu răceală, de altfel, jumătate din bărbaţii prezenţi în sală dăduseră declaraţii împotriva primarului. Toate plângerile lor erau în mapa lui Vijulie. Melciu încă nu ştia ce i se pregăteşte. Alexa fusese binevoitoare cu el, îi dădu-se toţi banii pe care îi ceruse primarul ca mită pentru Complex, neştiind bietul de el că afurisita de femeie, îl înregistrează ori de câte ori făcea o coţcărie. Răceala cu care a fost primit de oamenii care altădată ar fi fost în stare să-i sărute mâna, l-a pus pe gânduri, însă nu s-a dus prea departe, ci doar până la lipsa de recunoştinţă a servitorului faţă de stăpân. Nu ar fi fost în stare să creadă că toţi acei oameni pe care el îi manevra cu o litră de ţuică, acum ar fi în stare să joace pe mormântul lui politic şi fizic.

 La început femeile o urâseră pe Alexandra, o considerau o curvă răsfăţată care le chinuieşte pe ele,  după ce începuseră să câştige bani şi să li se îndestuleze casa, au venit trup şi suflet lângă ea. Ar fi fost în stare să o apere cu propria viaţă de eventualele atacuri ale primarului sau ale oricui altcuiva.
Radu, ajutat în mod special de învăţătoare, făcea salturi, avea capacitatea de a învăţa mult mai mult decât prevedea programa şcolară. Aşa a apărut ideea ca el să fie pregătit concomitent şi cu cartea de clasa a doua. Faptul că ar putea da două clase într-un an la ambiţionat foarte mult, nefiind în elementul lui printre acei copilaşi mult mai mici decât el. Acasă Alexa se ocupa de lecţiile lui, iar în lipsa ei, Maria devenea un bun institutor. Cu multă căldură îl înconjurau amândouă femeile. Radu, copil oropsit care nu cunoscuse mângâierea, doar bătaia şi batjocura, se ataşase de ele ca şi cum ar fi fost mamele lui bune. La început se sfia de Alexa, îi era teamă de ea, deşi biata fată îl înconjura cu dragostea ei. Abia mai târziu când l-a scos din mâna unei namile de copil de clasa opta care voia să-l bată, doar aşa să-i treacă timpul, nu pentru că i-ar fi făcut Năsturel vreun rău, a înţeles Radu cât de mult îl iubea Alexa.
Ziua de 12 februarie nu se anunţa prin nimic a fi deosebită. Gerul pusese stăpânire pe ţară, zăpada troienită, în multe locuri din câmpia dunăreană şi bărăganul legendar, se luase la întrecere în înălţime cu casele oamenilor. Era atât de bătută de Crivăţul nemilos, încât, oamenii circulau cu uşurinţă pe zăpadă pe deasupra gardurilor şi la nivelul crestelor caselor. Erau locuri unde oamenii săpaseră tuneluri prin zăpada adunată de urgia vântului din viforul câmpiei în adăpostul satului.
Alexa, de dimineaţă, primise telefon de la Vijulie să vină urgent la Procuratură împreună cu Gheorghe, David şi inginerul horticol. După discuţia cu avocatul a mers la Complex, aici oamenii făceau ultimele retuşuri. L-a luat deoparte pe Gheorghe, i-a spus despre ce este vorba, acesta s-a angajat să-i anunţe imediat şi pe ceilalţi, apoi să plece acasă şi să se pregătească de drum.
O oră mai târziu maşina Alexandrei se strecura printre munţii de zăpadă de pe marginea drumului. Mai avea două ore în faţă până când trebuiau să ajungă la procuratură. Nu mergea cu viteză, drumul era greu, se circula cu dificultate, o frână de picior putea băga maşina cu botul în zidul gros de omăt care atingea aproape trei metri şi jumătate. Într-o intersecţie, la intrarea în oraş, Alexa a redus mult viteza deşi avea prioritate, din dreapta, fără să se asigure, un bolid 4X4 cu mare viteză venea direct în ei, abia a avut timp să evite coliziunea. Maşina a trecut glonţ prin faţa lor  a rupt stâlpul semaforului, apoi a intrat în vitrina unui magazin de piese auto care era închis la acea oră.
Alexa a trecut de intersecţie, a tras maşina pe dreapta, şi-a frecat faţa cu palmele pentru a alunga emoţiile.
-Ce-a fost asta oameni buni? Femeia era speriată, dintr-o dată şi-a amintit poveţele procurorului şi ale avocatului.
-Cred că a vrut să intre în noi. Un BMW ne-a urmărit de când am ieşit din sat, cred că a avut legătura cu tentativa de accident, după ce ăla a ratat ciocnirea, ăsta a demarat şi ne-a depăşit.  Inginerul era şi el speriat, fiind în dreapta maşinii ar fi fost primul lovit, dacă accidentul ar fi avut loc. Doamnă, mergeţi cu atenţie, probabil că mai sunt  capcane aşezate în drumul nostru. Este foarte probabil ca viespile să fie agitate. Acum sunt periculoase.
Alexa nu a răspuns, a rămas gânditoare. A pornit maşina şi a plecat spre procuratură.
La poartă, după ce a parcat automobilul, l-a văzut pe Vijulie foarte agitat.
-Bine ai venit! Ai avut probleme pe drum?
-Da, vorbim mai târziu, hai acum să dăm cu ăştia de pământ! Alexa ardea de nerăbdare să vadă cum vor evolua lucrurile.
-Spune-mi acum, să ştiu, doar aşa mergem mai departe, dacă ştiu tot.
Alexa i-a povestit cu lux de amănunte tot cum s-a întâmplat, inclusiv ceea ce a văzut inginerul horticol Popa.
-Iordache a fost reţinut de dimineaţă, mascaţii îl caută pe comisar, probabil tot pentru a-l reţine. Sper să ieşim cu bine de aici, dacă da, au pierdut ei. Procurorul care se ocupă de caz este o femeie, nu am auzit nimic rău despre ea, deşi are aproape 20 de ani de când lucrează în parchet.
Au trecut de filtrul porţii, au urcat la etaj, aici au fost lăsaţi să aştepte pe un hol lung, unde se găseau câteva canapele, îmbrăcate în vinilin, aliniate pe lângă pereţi.
Vijulie s-a adresat Alexei şi băieţilor:
-Să nu vă pierdeţi cu firea! Să nu vă lăsaţi intimidaţi! Dacă vă simt că ezitaţi, vă mănâncă! Fiţi stăpâni pe voi, nu vă grăbiţi să răspundeţi, daţi răspunsurile clare şi hotărâte! Da?
-Da, domnule avocat, au răspuns toţi în cor.
Uşa cabinetului s-a deschis, o voce de femeie a strigat numele Alexei.
Fata a intrat împreună cu avocatul.
-Luaţi loc doamnă! Sunteţi o doamnă, procuroarea a accentuat cuvântul, nu-i aşa?
Alexa nu a răspuns sarcasmului. Procuroarea a continuat:
-Numele şi pronumele
-Alexandra Panaitescu.
După ce s-a terminat formalitatea de identificare, a venit întrebarea directă:
-Sunteţi  în duşmănie cu pârâtul Melciu?
-Nu, nu sunt.
-De ce l-aţi turnat la procuratură? V-a făcut personal vreun rău? Ori din spirit civic?
-Doamnă, aveţi în faţa dumneavoastră toate plângerile mele pe care le-am înaintat parchetului prin domnul avocat. Menţin tot ce am declarat acolo. Nu am nimic în plus de adăugat, nici de retractat. Dumneavoastră dacă sunteţi de bună credinţă şi eu  cred că sunteţi, veţi analiza şi verifica tot ce eu am declarat. Vă aduc la cunoştiţă că la intrarea în oraş în urmă cu aproximativ două ore un SUV era să mă facă praf dacă nu aş fi reuşit să evit accidentul în ultima fracţiune de secundă. Se pare că lucrurile sunt puţin scăpate de sub control.
Procuroarea asculta pasivă, deşi când Alexa a pomenit de accident a avut o uşoară tresărire.
-Am înţeles că vreţi să candidaţi pentru primăria comunei, de aceea vreţi să-l înfundaţi pe Melciu?
-Nu are nicio legătură, dacă primarul actual este nevinovat, să rămână în continuare acolo.
-Melciu a primit bani pentru faptul că v-a concesionat Complexul, nu aveţi nicio vină? Nu cumva sunteţi mituitoare în acest caz?
-Nu, ascultaţi înregistrările! Vă veţi convinge că nu am nicio vină.
Au fost audiaţi toţi, au terminat seara târziu. Au plecat acasă liniştiţi, faptul că nu au fost reţinuţi, era un început bun. I-a luat pe băieţi la ea acasă.
-Mamă cinsteşte flăcăii cu o ţuică, au făcut treabă bună!
-Imediat! Maria a venit cu un borcănel plin cu ţuică şi cu trei păhărele. Să vă spun ce s-a întâmplat în lipsa voastră, mi-a spus Mariţa, a fost plecată cu treabă în sat. Atunci a văzut maşina mascaţilor când i-a ridicat pe Melciu, pe Pupezescu şi pe secretarul primăriei. Nu i-aţi văzut acolo?
-Nu, nci nu am auzit nimic de ei. Se îngroaşă gluma. Voi să vă vedeţi de treabă, nu daţi înapoi pentru nimic în lume, trebuie să facem ordine în localitatea noastră. Acum e momentul, dacă suntem slabi vom pierde. Ce zici Gheorghe? Davide? Popa Valentin, tu ce părere ai?
-Mergem înainte, dacă şovăim ajungem rău.
Următoarea săptămână Alexa, deşi stresată, s-a ocupat îndeaproape de dotarea bucătăriei şi de finisarea instalaţiilor. Afară fusese montată o uriaşă butelie pentru gaz metan cu care urma să prepare mâncarea. Două dintre femeile din sat frumuşele şi curăţele, au fost trimise de Alexandra să facă şcoala de bucătari. Se deschisese în noiembrie un curs de bucătari prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, acum făceau practică într-o pensiune. Urmau să termine în următoarele 2 săptămâni. Totul mergea strună. Melciu nu mai revenise în sat, era arestat de o săptămână.
Timpul se mai încălzise, pereţii de zăpadă se topeau încet, dar sigur. Noaptea asfaltul devenea patinoar, era riscant să se circule cu maşina pe un drum sticlos şi fără posibilitate de control asupra autovehicolului.
Telefonul Alexei a spart liniştea căminului. Radu a tresărit, Maria s-a uitat la fiica ei, „cine o fi?” părea să întrebe îngrijorată mama.
-Alexa, sunt la poartă, deschide!
-Mamă, Vijulie este la poartă, merg să-i deschid. Ce s-o fi întâmplat?
Avocatul a băgat maşina în curte, apoi împreună cu Alexa au intrat în casă.
-Sărut mâinile! Tu trebuie să fii Radu Năsturel, da?
-Bună seara! Ce s-a întâmplat de aţi plecat la drum de seară de acasă? Maria a privit atentă bărbatul din faţa sa. Potrivit de stat, cu faţa frumoasă, fruntea înaltă sub care erau aşezaţi doi ochi ageri, neliniştiţi şi albaştrii ca cerul dimineaţa după ploaie. Părul şaten, des şi lăsat în plete scurte pe spate îi dădea un aer tineresc de rocker intârziat. Luaţi loc!
-Alexa, scumpo, am câştigat!
-Cum? Ce spuneţi? De unde ştiţi? Alexandrei nu-i venea să creadă. Dintr-o dată omul din faţa sa i-a devenit drag. Era cel mai bine primit sol, din câţi mesageri fuseseră vreodată pe pământ.
-Melciu, împreună cu Pupezescu şi secretarul au vorbit. Au spus tot! Primarul a fost foarte ordonat, a avut notaţi toţi banii pe care i-a dat mărimilor din instituţiile de forţă. A dat declaraţii exacte. Deja se pregăteşte debarcarea şi arestarea învinuiţilor. Comisarul a venit cu o mulţime de probe materiale împotriva procurorului şef, al adjunctului, dar şi a altor şefi din parchet. Nici comisarul şef nu a scăpat de vigilenţa lui Dinulescu. Probele sunt imbatabile. Se zdruncină hardughia. Mă aştept ca în următoarele ore alţi procurori să treacă în tabăra noastră şi să facă declaraţii împotriva şefilor ierarhici inculpaţi în acest megadosar.
-Nu te-am întrebat, cu ce vrei să te servesc?
-Întâi am să te rog să-mi asiguri găzduire în noaptea asta, dorm oriunde, doar să nu plec  înapoi în oraş că e dezastru pe drum, iar eu încă nu am învăţat să patinez cu maşina în ritm de vals pe drumurile publice.
-Sigur că vei rămâne aici, te culci în camera lui Radu. El va dormi fie cu mine, fie cu mama, cu cine îşi alege el.
-Cu tine vreau, cu tine, a sărit micuţul Năsturel când a auzit că poate dormi cu Alexa.
Nae Vijulie a discutat până târziu în noapte cu cele două femei. Radu, obosit, a adormit cu capul în poala Mariei. Alexa l-a luat uşor şi l-a dus în camera mamei sale.
-Domnu’ avocat, ce va spune soţia, când va observa că nu aţi ajuns acasă?
-Nu ştiu! Văzând privirile întrebătoare ale femeilor a continuat:
-Nu ştiu, suntem despărţiţi de câţiva ani. S-a mutat cu serviciul în Bucureşti, nu ne-am văzut de la divorţ.
De altfel, nu ardem niciunul de dorul celuilalt. Ruptura a fost brutală şi dureroasă, mai ales pentru mine.
                                          ********************************************
Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate, ca o curiozitate, a fost fecioară în noaptea nunţii. Am dus-o greu, însă reuşisem să ne descurcăm, aveam de toate, eu câştigam bani frumoşi. Munceam mult, plecam dimineaţa şi nu se ştia seara la ce oră ajung acasă. Ea lucra program cu orar fix opt ore era consilier juridic într-o firmă. Avea un salariu bunicel şi slujba fără mari bătăi de cap. Seara când ajungeam acasă, frânt de oboseală, trebuia să mergem în vizite ori, din contră, să primim noi vizite. Toate astea mă oboseau mai tare, plus că le consideram cheltuieli inutile. De la o vreme începuse să vină târziu acasă. Când o întrebam de unde vine, îmi răspundea fără ocol, provocator şi dispreţuitor că ea vrea să-şi trăiască viaţa, nu să stea după unul ca mine care, în câţiva ani se va boşorogi.
Într-una din zile m-a anunţat, destul de abrupt, că a întâlnit iubirea vieţii ei şi că se separă de mine. Am intentat acţiunea de divorţ, totul a decurs fără prea multe regrete. De atunci sunt holtei. Nu mă întreabă nimeni unde plec şi de unde vin. Nici dacă am mâncat, nici dacă am rufe curate să îmbrac.
-Sunteţi tânăr, chiar vă place să trăiţi singur? Maria pusese ochii pe avocat. Se gândea că ar fi bun de bărbat pentru fiica ei.
-Nu, nu este cel mai grozav mod de aţi petrece viaţa. Însă, este greu să găsesc o femeie care să înţeleagă munca mea. De cât scandal şi scene siropoase de gelozie mai bine singur. Acum îmi stă capul doar la acţiunea asta, dacă reuşim să o ducem la capăt, mă pot retrage din avocatură în plină glorie. Era să uit un lucru foarte important. Ăia de la Protecţia Copilului m-au lăsat să înţeleg că ar fi gata să vă încredinţeze în mod legal copilul în plasament ori, chiar spre adopţie dacă sunteţi interesate.
Feţele femeilor s-au luminat, vestea era grozavă.
-Domnule avocat aţi venit ca un moş Crăciun încărcat cu veşti bune, a avut dreptate procurorul Iordache când a spus că sunteţi minunat ca avocat.
-Astăzi am fost angajat de procuror, am încercat să-l scot din arest, nu a fost chip. Nu există probe împotriva lui, doar poveşti ne susţinute material. Îmi pare rău pentru judecător că a fost părtinitor, nu înţeleg ce îl mână în lupta asta alături de bandiţi. E alegerea lui, până la urmă fiecare pasăre pre limba ei piere. Sunt obosit! Dacă sunteţi bune să-mi arătaţi locul, unde pot pune capul jos!
-Veniţi cu mine! Maria s-a ridicat de pe scaun pentru a conduce oaspetele în camera băiatului. A scos din dulap o pereche de pijamale pe care le-a pus pe pat. După ce i-a arătat unde este baia, i-a urat din suflet să aibă o noapte bună.




sâmbătă, 28 iulie 2018

Felicitări domnilor poliţişti de la Postul de poliţie TF Craiova!


  Cu emoţie m-am urcat în trenul de Craiova. Eram în Gara de Nord a Bucureştiului. Emoţia era produsă de istoria gării, de personajele din istorie care au călcat pavajul gării, de oamenii grăbiţi care mă loveau fără să realizeze acest lucru, mergeau precum nişte zombii, unii vorbeau la telefon, alţii pur şi simplu îl butonau fără să le pese pe unde merg. Eram emoţionat pentru că eu, un personaj retras în lumea mea, poate în cochilia mea, eram dintr-o dată în contact cu lume multă,o lume aproape reală, o lume care nu mă vedea, care era într-o goana nebună pentru a ajunge la destinaţie, o destinaţie efemeră într-o viaţă vremelnică.
Cu emoţie m-am urcat în trenul „interregio”, probabil un accelerat cu viteză mai mare decât celebra, de acum, „Mocăniţa”. Nu despre viteza de melc a trenului vreau să vorbesc, nici despre întârzierea cu care am ajuns la destinaţie, până la urmă am ajuns cu bine şi în aceeaşi zi. Vreau să vorbesc despre un tip neatent, alţii, mai răi decât mine, ar spune de-a dreptul „căscat”. Să expun faptele:
În urmă cu câteva zile, soţia, în marea ei bunătate, îmi dăruise o borsetă neagră cu multe compartimente şi cu bandulieră  care îmi permitea să o port pe umăr. Era prima dată când o aveam cu mine, de bucurie că era aşa bine compartimentată am burduşit  compartimentele cu toate actele mele inclusiv banii.
  Am coborât din tren pe peronul trei, de aici, prin subteran, am ajuns în gară. Primul drum l-am făcut la biroul de informaţii, m-am interesat de trenul de întoarcere, după ce am aflat ora, am mers la casa de bilete să cumpăr bilet pentru întoarcere. Atunci am constatat că nu am borseta, o lăsasem în tren pe locul unde călătorisem, gentuţa mea călătorea singură cu trenul spre Tg.-Jiu. Un minut am fost consternat, blocat, nemişcat, mut, surd şi orb. Uşor, uşor, mi-am revenit, am mers la şeful staţie Craiova să ia legătura cu trenul, mi-a spus că nu poate pentru că, citez:”trenul este partida Târgu-Jiu”. De aici am mers la poliţia gării TF, am fost întâmpinat de un agent şef adjunct de poliţie. M-a ascultat, i-am explicat situaţia, apoi fără să piardă timpul a început să telefoneze, în câteva minute a obţinut numărul de telefon al conductorului de tren care avea sub control vagonul 4 cu care eu călătorisem de la Bucureşti la Craiova. Întrebările poliţistului puse conductorului, au fost clare, succinte şi la obiect. Răspunsul a fost: „da, am găsit borseta”. Fără să mai lungesc vorba, vreau să spun că mai târziu câteva ore eram în posesia buclucaşei gentuţe din care nu lipsea nici măcar un leu.
Îmi veţi spune că astea sunt lucruri absolut normale. Nu, nu sunt! În alte situaţii de acest gen, agenţii de poliţie m-ar fi pus să dau o declaraţie în care să descriu vagonul, să descriu cel puţin cinci călători din vagon, să descriu conductorii de tren, să depun copie xeroxată după biletul de tren din care să se observe că am călătorit în vagonul 4 loc 55. Era foarte probabil să fiu nevoit să iau o adeverinţă din Gara de Nord care să autentifice biletul. Să fiu nevoit să jur pe Biblie că spun adevărul, ori măcar pe mersul trenurilor. Abia după ce îndeplineam toate aceste cerinţe să înceapă demararea măsurilor pentru recuperarea borsetei.
Am avut noroc să găsesc un buchet de poliţişti tineri, aceştia au înţeles că orice secundă pierdută mă îndepărta de posibilitatea de a reintra în posesia gentuţei. Au acţionat pentru recuperarea obiectului pierdut de mine, l-au găsit, apoi au purces la identificarea mea.
Dacă această întâmplare mi-ar fi fost povestită, în mod sigur aş fi avut o ezitare în a crede adevărul. Cum am fost protagonistul aventurii, nu-mi rămâne decât să felicit din tot sufletul meu pe aceşti oameni minunaţi care fac cinste poliţiei române. Sunt oameni cu care trebuie să ne mândrim.
M-am săturat să aud că tot ce este românesc e „câh”. Toate ţările au uscăturile lor, asta nu este specific României, doar oamenii răi ne fac pe noi să credem că suntem inferiori altor etnii. Nu suntem, suntem superiori în multe privinţe, mai ales în omenia noastră, de care mulţi politicieni români şi nu numai, mână în mână cu agenturile străine, au profitat pentru a distruge tot ce este românesc.
Vă mulţumesc domnilor poliţişti: agent şef-adjunct Nicolae Cătălin, agent şef-adjunct Mazilu Robert, domnişoara agent Sucea Alina, pentru modul profesionist în care aţi lucrat, sper să fie mulţi ca voi, sigur, bine ar fi să fie toţi. Nu ştiu cum se numeşte conductorul de tren care a găsit borseta şi a predat-o poliţiei, de aceea îi voi spune simplu: OM.
Aruncăm tot timpul zoaie în capul tuturor instituţilor, totuşi, acolo sunt oameni simpli, oamenii care susţin fundaţiile acelor instituţii, care sunt buni profesionişti şi care îşi fac serviciul într-un anonimat perfect.

vineri, 27 iulie 2018

Maria XVII


  Cu comisarul Dinulescu s-a întâlnit într-o parcare izolată în plin câmp, cât vedeai cu ochii nu se zărea picior de om, doar soarele călduroasei zile de vară trimitea săgeţile fierbinţi. Au discutat amănuntele despre Melciu şi acoliţi săi. Omul a asigurat-o că va lucra cu Vijulie, că îl consideră de încredere şi bun profesionist.
-Doamnă, nu-l putem termina pe Melciu, dacă nu şubrezim şandramaua care-l ţine în braţe. Este nevoie de timp, vă asigur că până în primăvară lucrurile vor intra pe făgaşul normal. Atunci vom scăpa de ei, dacă nu ne vor termina ei pe noi. Lupta este pe viaţă şi pe moarte, suntem singuri, chiar dacă mai sunt şi alţi procurori şi poliţişti care gândesc ca noi, deocamdată nu scot capul, abia după ce noi îi vom îngenunchea, vor veni şi ei să joace pe mormintele lor.
-Dumneavoastră, în sat, trebuie să fiţi mieluşel, nici un cuvânt să nu scoateţi, indiferent cum vă provoacă Melciu, nu ripostaţi, lăsaţi-l să înţeleagă că a câştigat. Strângeţi în jurul dumneavoastră un nucleu cu oameni cinstiţi care pot fi folosiţi ca martori.
-Vreau să cumpăr Complexul Comercial, a ajuns o ruină, ce părere aveţi?
-Încercaţi, nu este nimic rău. Vă doresc succes! De acum nu ne mai întâlnim, vom ţine legătura prin Vijulie, el ca avocat are altă libertate de mişcare. Să ne întâlnim cu bine la sfârşitul misiunii, când, sper, că vom învinge!
Primarul era binedispus, Maria şi Alexa păreau că s-au potolit, Năsturel mergea la şcoală, Vasilica primea îndemnizaţia maternală. Gheorghe revenise în fruntea echipei „Fulger”, comenzii erau, banii intrau cu grămada în buzunarele lui uriaşe, din care, la sfârşit de lună, avea grijă să ungă rotiţele şi roţile mai mari din procuratură şi poliţie.
-Intră, primarul cu ochii în hârtii nu a privit spre uşă.
-Bună ziua domnule primar!
-Bună ziua Alexandra, ce este cu tine aici? Ultima dată parcă nu erai prea fericită când ai ieşit din biroul ăsta.
-Am venit să-mi cer scuze, am înţeles că sunteţi din granit şi nimeni nu vă poate mişca de aici. De cât să fim duşmani fără sens, mai bine să colaborăm pentru binele tuturor, dar mai ales al nostru.
-Măi fată, dacă tu eşti cinstită acum când vorbim, eu tare mă bucur. Spune-mi te rog, ce vânt te aduce, că doar nu ai venit doar să îţi ceri scuze.
-Ca întodeauna aveţi dreptate! Vechiul Complex Comercial din vremea comuniştilor a ajuns o ruină. Daţi-mi-l mie să fac o cantină socială şi un atelier de croitorie pentru costume naţionale. Aş da de lucru tuturor muierilor care sunt dornice de un ban.
-Complexul nu arată rău în interior, doar afară e scorojit, e o idee bună, dar te costă...
-Plătesc! i-a luat vorba din gură Alexa.
-Aş putea să-ţi fac un preţ bun dacă ai fi fată bună şi înţelegătoare cu mine. Tânjesc de mult după iubirea ta. Dacă îmi cedezi, fac multe pentru tine.
-Domnule primar, pentru mine încălecatul şi descălecatul sunt capitole închise. Nu mă mai atrage, am obosit. Dacă pot face altceva pentru dumneavoastră, cu toată plăcerea fac.
-Ţi-ai făcut suma? Bine! Îţi voi face un preţ bun. O chem pe contabilă cu actele să vedem ce preţ putem cere, apoi voi supune în şedinţa de Consiliu şi în câteva zile vei avea un răspuns.
-Femeie, ţine minte, cinci la sută din suma de vânzare este a mea. Batem palma?
-Am altă soluţie? Nu am, aşa că, să fie într-un ceas bun! De mâine, vă rog, să băgaţi echipa „Fulger” să înceapă lucrările. Într-o lună de zile vreau să intru să pregătesc atelierul.
-Bine fată! Vezi ce bine este să ne înţelegem! Ai fost tu căpoasă, până la urmă ai înţeles că eu sunt cel mai tare.
-Da, am înţeles şi cu capul plecat, cu părul despletit ca atunci când îţi exprimi regretul, am venit spăşită să-mi cer iertare şi mai mult decât atât, îndrumare să mă strecor prin hăţişul birocraţiilor şi capcanelor care stau în calea unei deschideri de afaceri. Vă las domnule primar! Să vă pup! Aţi fost un dulce! Alexa, cu zâmbet rău şi pervers în colţul gurii, s-a apropiat de Melciu şi l-a sărutat pe amândoi obrajii cum l-a pupat Iuda pe Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani.
Primarul ameţit de sărutul buzelor Alexei de pe obrajii lui şi îmbătat de parfumul fin degajat de corpul tânăr al femeii, era în stare să promită orice.
-În trei zile ai răspunsul, voi băga oamenii să înceapă să şpacluiască pereţii, începem să reparăm după ce concesionăm Complexul.
-Am plecat! Vă pup!

 În drum spre casă s-a oprit la Centru, era ora mesei. Curticica dintre sala de sport şi Centru era plină de părinţi şi elevi. Alexa a trecut pe lângă ei, i-a salutat ,apoi a intrat în sală. La masă erau doar elevi, părinţii au fost lăsaţi să mănânce după ce se termina seria copiilor. Aşa hotărâse Maria.
-Câte porţi ai comandat mamă? Alexa era fericită, se bucura ca un copil în sinea ei. Faptul că numărul celor care căutau hrană la Centrul de Zi creştea o făcea să se simtă împlinită. Pe de altă parte nu voia nici să se lase jecmănită de muierile delăsătoare şi puturoase.
-Astăzi 150, nu cred că ne ajunge pentru toată lumea. Vom da copiiilor să se sature, iar ceilalţi câţi vor apuca să mănânce. 20 de părinţi s-au înscris de dimineaţă, restul au venit acum. Trebuie să întronăm o disciplină, să se obişnuiască cu ordinea, cine nu anunţă dimineaţa că doreşte să mănânce la Centru nu va primi mâncare.
-Mai lasă-i puţin de capul lor, peste câteva zile le pun la muncă. Cine nu va dori să muncească, nici aici nu va primi mâncarea. Era un proverb comunist: „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”. Se potriveşte de minune. De mâine să comanzi 175 de porţii cu hrană rece doar pentru elevi. Peste o săptămână altfel stăm de vorbă. Am aranjat cu primarul concesionarea Complexului pe 49 de ani, să vedem cât îmi cere.
O săptămână mai târziu. Afară era o vreme urâtă, cerul se întunecase, din nori  o ploaie cernută prin sita deasă de făină şfichiua faţa cu răceala ei, vântul din răsărit, prea devreme apărut pe meleagurile noastre pătrundea până la os prin trupurile încă fierbinţi de la căldura verii şi a mijlocului de toamnă. Doar în urmă cu două zile soarele îi copsese cu căldura lui de 30 de grade, acum mercurul termometrului coborâse  sub 15 grade. Pe o asemenea vreme Alexa a intrat în primărie cu extrasul de cont în mână şi un zâmbet răutăcios, abia perceptibil, în colţul gurii.
-Domnule primar, v-am adus extrasul de cont cu suma cerută, Complexul este al meu. E bine?
-Păi nu! Partea mea unde este?
-Care parte domnule primar Melciu? Alexa făcea pe neştiutoarea.
-Cum fată? Faci pe proasta? Dă-mi cinci la sută din sumă, aşa cum ne-am învoit.
-De fapt, aşa cum aţi cerut. Nu-i am, trebuie să-i scot. Am să vi-i dau zilele astea.
Facem contract de lucru pentru echipa „Fulger” a lui Gheorghe? Aş vrea să am şi eu o garanţie a lucrării, nu mâine, poimâine, să mă trezesc cu varul căzând de pe pereţi.
Primarul făcea feţe-feţe, simţea că femeia îl traduce, nu avea certitudine, până la urmă gândea el:”are şi ea dreptate”.
-Alexa, nu pot să fac contract, îl pun pe Gheorghe să facă treabă bună, acum este de ispravă, nu ştiu ce dracu i-a făcut Mariţa, dar Gheorghe este alt om. Să cumperi cu el materialele şi vei fi mulţumită.
-Cu cine tocmesc lucrarea? Cu Gheorghe?
-Nu, cu mine, eu îi plătesc, mie îmi dai banii, iar eu le dau la fiecare după aportul lui. O parte din sumă, nu mult, cam 60% , o opresc pentru protocolul primăriei. Ce să faci fată, vin tot felul de draci în controale, în vizite, ai nevoie de ei, dar dacă nu „mişti din urechi” nu te bagă nimeni în seamă, ai să vezi  peste vreo opt ani, când vei ajunge şi tu primar.
-Mâine merg cu ei să cumpăr materialele şi să desfunde sobele, trebuie să fac focul să se usuce pereţii. Până la începutul lui noiembrie vreau să încep lucrul, apoi îi mut jos să lucreze la bucătărie, voi aduce un proiectant să facă proiectul şi dosarul pentru construcţia unei bucătării moderne. Am plecat domn primar.
-Stai aşa fată! Şi banii mei? Primarul se vedea tras în piept.
-Care bani domn primar? Nu v-am înmânat extrasul de cont? De unde să vă dau alţii, pentru ajutor vă fac campanie electorală la anu’. Strig în gura mare, să audă tot poporul, că nu aş fi putut face nimic fără ajutorul domnului primar Melciu şi al partidului domniei sale. Trăiască Melciu primarul şi să fie reales!
-Lasă-mă dragă cu sloganele, eu trebuie să merg pe unde sunt gurile flămânde, cu ce le umplu? Cu campanie electorală, cu vrăjeală politică. Ăia vor bani. Eu de unde să le dau dacă mă las tras pe sfoară de-o fufă. Crezi că ăia mă iartă? Nu, mă aruncă ca pe-o măsea stricată. Fii atentă la mine! Ăstora dacă le dai toată săptămâna şi nu le dai şi sâmbăta, ai încurcat-o. Crezi tu că nu aş fi fost şi eu legat ca atâţia alţii, dacă nu cotizam tot timpul? Banul fată te ţine pe linia de plutire, când nu mai dai, barca ia apă şi te scufunzi până-n beciul poliţiei. Să ţii minte de la mine. Şi acum gata cu prosteala, să vii cu 5000 de lei urgent, plus o arvună de 5000 de lei în contul lucrărilor de reparaţie. Ne-am înţeles?
-Da domn primar, rânjetul de răutate din colţul gurii Alexei devenise pronunţat şi la vedere, doar primarul era cu gândul la bani, nu la faţa femeii.
Seara a chemat-o pe Mariţa şi pe Nela lu’Farfara.
-Fetelor, să-mi spuneţi ce vă trebuie pentru a începe lucrul. Tanti Mariţa, vreau ca până la întâi noiembrie să-mi înveţi 30 de femei să mânuiască acul ca nişte artiste. Nu mă interesează să fie tinere, vreau doar să aibă voinţă şi pricepere. Nu angajez copii, vârsta minimă 16 ani, maxim 65 de ani, veţi avea cărţi de muncă şi salarii bune dacă şi producţia va fi una de calitate. Cine îşi va bate joc de materiale i le voi imputa, o masă pe zi o aveţi gratuit dacă vă faceţi treaba, altfel nu vedeţi de la mine nici un leu. M-am făcut înţeleasă? Vreţi să mă întrebaţi ceva?
-Doamna Alexa, că de, acuma dacă veţi fi patroană, aşa trebuie să vă spun, să mă puneţi şefă de echipă pe mine, să vedeţi ce bine am să le strunesc. Mariţa privea deja de sus la  verişoara sa.
-Da, ai să fii şefă de echipă, vei munci alături de ele, iar pentru coordonarea lor vei avea un spor la salariu. Dacă nu te ţii de treabă, nu vei face mulţi purici ca şefă.
-Mâine amândouă să vă îmbrăcaţi frumos, mergeţi cu mine la oraş să cumpărăm tot ce ne trebuie, de aşa natură încât poimâine să începi munca cu femeile la tine acasă. Când va fi gata complexul să ne mutăm cu lecţia învăţată. Îţi voi da bani să cumperi cafea şi gustări pentru ucenice. Mariţo lele, vreau să te văd cât eşti de bună. Tanti Nela, ajut-o şi eu te voi ajuta, daţi-vă interesul, vreau să văd partea voastră frumoasă. Deja am cumpărat o revistă cu modele de ii din toate zonele ţării. Am nevoie de două croitorese bune care să facă iile, voi doar să le brodaţi.
-Nu este nevoie, le cos eu, sunt meşteră, croitul şi cusutul merg repede, brodatul şi îmbrăcatul în modele cusute merg anevoie. Nela era mândră că ştia ceva în plus faţă de verişoara ei Mariţa. Aceasta din urmă tot timpul o considerase mai proastă, doar pentru că fusese mai urâţică din cauza că avea doi dinţi în faţă care crescuseră încălicaţi şi o împiedicau la vorbă.
Cumpărase din oraş tot ce era necesar pentru a putea să înceapă ambiţioasa şi frumoasa muncă de  confecţionare a iilor. Pentru Nela achiziţionase o maşină de cusut electrică cu program. Croitoreasa nu s-a speriat când a văzut-o cât este de sofisticată, a mângâiat-o ca pe un copil drag, apoi a bătut uşor cu palma peste masa ei: „vom face treabă bună amândouă, ai să vezi”. Alexa s-a bucurat de curajul femeii, însă pentru a fi mai sigură că lucrurile vor fi bune şi funcţionarea maşinii nu va fi pusă în pericol de nepriceperea croitoresei, a angajat un specialist care, de a doua zi trebuia să vină timp de 30 de zile lucrătoare să o înveţe pe Nela să lucreze şi să o supravegheze. Maistrul s-a angajat să vină, iar pentru efort a cerut o sumă mare de bani. Alexa a fost de acord să-i plătească jumătate din cât a cerut, în schimb să-i asigure masa şi transportul. Până la urmă a acceptat târgul, aşa cum a propus patroana.
Mariţa şi Nela au bătut toate uliţei comunei din cele trei sate, abia au găsit 20 de femei între 18 şi 50 de ani care au vrut să vină la muncă. S-au apucat de treabă cu ele. La ora prânzului Alexa le trimitea mâncare de la Centru pentru toate câte erau la treabă în acea zi. Patru zile cât Nela, supravegheată de specialist, a cusut iile, femeile celelalte învăţau să coasă pe „muşte” pe bucăţile de material picate la croială.
Maria a hotărât împreună cu Alexa ca la Centru să nu mai fie primiţi să mănânce părinţii care nu au acceptat să muncească, fie la Complex unde se făceau de zor reparaţii, fie în atelierul improvizat din casa Mariţei. Nu voiau să dea de mâncare leneşilor. Au acceptat doar pe acei părinţi pe care îi ştiau cu adevărat bolnavi. A fost o adevărată răzmeriţă. Femeile, încurajate de pe margine de bărbaţii lor, care abia se mai ţineau pe picioare de beţi ce erau, au încercat să forţeze intrarea în Centru. Alexa, care nu era deloc o fricoasă şi care la viaţa ei aventuroasă se încăierase de multe ori cu rivalele de pe piaţa prostituţiei, le-a ieşit în cale şi le-a ameninţat cu bătaia.
-Prima care pune piciorul dincolo de prag, rămâne fără dinţi în gură de la polonicul ăsta. În mână avea, drept armă, un ciorbar uriaş. Vreţi mâncare gratis? Veniţi la muncă, aşa veţi primi şi mâncare şi bani. Vreţi să staţi în cârciumă şi să leneviţi? Nu primiţi nimic! Gata! Până astăzi a fost pomană. Hotărâţi-vă ce faceţi! Dacă nu vreţi să lucraţi, plecaţi!
-Plecăm fă, plecăm, dar nici copiii nu-i mai lăsăm la şcoală. Muierile încercau să le şantajeze pe Maria şi pe Alexa.
-Asta e treaba voastră, mie nu-mi pasă câţi copii vin la şcoală, dacă doi vin, la doi le dau să mănânce,  căraţi-va! Am treabă, nu stau de voi!
-Hai fa să mergem, a ajuns curva împărăteasă. Muierile chicotind cu tâlc, au plecat din curte.
Maria a încercat să ia apărarea Alexei, aceasta a simţit din timp şi i-a astupat gura:
-Nu le arăta punctul slab, lasă-le să latre, vor veni spăşite şi-mi vor săruta mâna, foamea este a dracu, mai ales că vine iarna. Rămâi aici, merg la Complex să văd cum merg treburile.
Alexa era ca argintul viu, alerga de la un punct de lucru la altul, supraveghea muncitorii care făceau reparaţiile. Aici avea trei oameni de bază, pe Gheorghe, pe tehnician şi pe inginerul horticol. Restul era armată de strânsură. Într-unul dintre controale surprinsese un muncitor care trăgea un sac cu tinci pentru tencuit să-l coboare pe scări pentru a-l vinde, pe un litru cu ţuică, unuia care-l aştepta cu căruţa în faţa complexului. Când a văzut-o pe Alexa a dat să fugă pe scări în sus, femeia l-a strigat să se oprească, apoi i-a ordonat să ia sacul şi să-l ducă de unde îl luase. I-a făcut mare scandal lui Gheorghe pentru că nu a supravegheat cum trebuie muncitorii. La un control mai amănunţit a găsit trei dintre muncitori mirosind a bătură. I-a trimis acasă pe toţi trei.
-Cine mai vine băut la serviciu, ori consumă băuturi alcoolice în timpul serviciului nu va mai fi primit la lucru, indiferent că este meseriaş ori salahor. Gheorghe, răspunzi în faţa mea pentru ei!
La începutul lui noiembrie Alexandra a mobilat etajul cu scaune şi bancuri de lucru pentru femeile care urmau să coasă ii. Mariţa, mândră de progresul făcut de ucenicile sale, abia aştepta să se mute cu tot calabalâcul din casa ei, în localul firmei „Maria şi Alexandra”, aşa a fost botezată de Alexa. Ca administrator al  firmei a numit-o pe mama sa. Maria, deşi avea multe pe cap, se bucura, avea de lucru, era tot timpul în priză, dintr-o dată devenise un om folositor. Pe Radu îl ţinea în Centru până când termina treaba la firmă, apoi de mână plecau amândoi spre casă.
De la Direcţia de Protecţie a Copilului venise o şefă de serviciu şi un inspector care făcuseră o anchetă minuţioasă, atât acasă la Vasilica lui Gheorghe, cât şi la Maria. După ce se edificaseră cum stau lucrurile au anchetat funcţionarii din primărie din biroul de asistenţa socială şi protecţia copilului. Aceştia au dat din umeri când au fost întrebaţi despre modul în care făcuseră ancheta socială în cazul minorului Năsturel, au lăsând să se înţeleagă că primarul a ordonat să se facă un fals în ancheta socială. Melciu, cu tupeu, i-a pus la punct, susţinând că Pupezescu l-a dezinformat şi pe el. Pentru a rezolva problema fără mult scandal, le-a cerut demisia celor doi funcţionari.
Inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului au plecat fără să dea sancţiuni, le-au comunicat că este posibil ca ancheta să fie mai amplă şi să nu se termine curând.
Cele două inspectoare luaseră în calcul sesizarea organelor de anchetă penală.
Pe la jumătatea lunii noiembrie, primele ii erau gata. Pentru că mai aveau unele mici defecte, Alexa le-a obligat pe lucrătoare ca fiecare să poarte ia cusută de ea din două motive: primul, voia să facă reclamă produselor şi doi, având defecte, nu voia să le dea pe piaţă, iar lucrătoarele puteau tot timpul să vadă unde au greşit.
Muierile şi bărbaţii lor continuaseră să vină la Centru pentru a cere o farfurie cu mâncare, Alexa fusese fermă, nici un om sănătos care nu voia să muncească nu a primit mâncare. Au mai venit o zi, două, de fiecare dată s-au lovit de cerbicia Alexei. În a treia zi s-au burzuluit femeile, au început să strige vorbe de ocară la adresa Alexandrei, aceasta nu le-a luat în seamă, doar biata Maria plângea într-un colţ al sălii cu colţul basmalei groase aduse în dreptul gurii.
După ce s-au descărcat de nervi, foamea devenise mai agresivă, iritarea nu le potolise apetitul, erau aproape lihnite , se sprijineau una pe cealaltă să nu cadă. Una dintre femei care nu fusese printre cele mai arţăgoase s-a apropiat de uşa sălii de mese, a bătut sfios.
Alexandra a deschis, a privit-o de sus până jos:
-Ce vrei?
-Îmi este foame, daţi-mi ceva să mănânc, sunt hămesită.
-Mergi la muncă să-ţi câştigi pâinea? Alexa era de neclintit.
-Ştiţi, mai am un copil de şase ani, dacă vin să muncesc, nu am cu cine să-l las acasă. Vă rog, cad din picioare, măcar o farfurie cu ciorbă, să fie o zeamă caldă să îmi încălzească trupul că am îngheţat de când aştept aici.
-Nu-ţi dau să mănânci! Nu cerşiţi! Nu vă umiliţi! Munciţi cinstit şi vă câştigaţi bucata de pâine pentru voi şi pentru copiii voştri. V-am oferit de lucru. Refuzaţi munca, v-aţi obişnuit să staţi cu mâna întinsă. Pomana s-a terminat! Care promit că de mâine merg la muncă, să vină să le înscriu, apoi să meargă în sală să mănânce pe săturate. Spuneţi-le şi la hăndrălăii din spatele vostru, şi pentru ei e valabil, vor să muncească? Să vină să mănânce! De mâine să duceţi copiii la şcoală şi la grădiniţă, iar  voi la muncă!
Poftiţi la masă!
Femeile şi bărbaţii au dat năvală gata să rupă uşa, se îmbulzeau să intre toţi o dată, simţeau că nu mai au forţă să ajungă în sală. Alexa a deschis amândouă uşile, i-a lăsat să se împingă, să se înjure şi să se calce în picioare. Foamea nu ştia de respect şi de bun simţ, era ca un lup flămând şi singuratic care a văzut prada în faţa ochilor. Foamea dezumanizează, face din om animal, tulbură minţile şi omoară luciditatea.
Afară rămăseseră un bărbat şi o femeie, tot timpul fuseseră tăcuţi, nu vociferaseră, nu se amestecaseră cu mica revoltă a celor care intraseră acum în sala de mese. Alexa i-a văzut, a mers la ei şi i-a prins de mâini pe amândoi:
-Ce este cu voi? De ce nu aţi intrat la masă?
-Am vorbit săptămâna trecută cu tanti Mariţa, am înţeles că ea angajează, mi-a spus că nu primeşte toate putorile în atelierul ei.
-De ce ţi-a zis aşa? Ce a vrut să spună? Alexa devenise curioasă, însă era deja pornită pe şefa ei de echipă.
-Am fost măritată cu forţa de părinţi şi obligată să iau pe cine hotărâseră ei, pentru că avea ăla ceva pământ şi tac-su tractor. I-am spus că nu-mi place de el, că eu îl iubesc pe Florin. Nu a fost chip să o fac să înţeleagă, mama nu şi nu, îl iei pe ăsta să ne scoată din sărăcie. L-am luat de gura ei, apoi când am avut ocazia, am fugit cu Florin. Am lucrat câţiva ani la oraş, într-o zi s-au vândut uzina şi fabrica de confecţii unde lucram eu şi bărbatul, am ajuns şomeri. Ne-am retras acasă la Florin, acum tragem targa pe uscat. Dacă ţaţa Mariţa mă angaja şi pe mine, acum eram la lucru. Am uitat să vă spun, primul bărbat, ăla de avea tac-su tractor, e rudă cu Mariţa, de asta nu mă suferă.
-Am înţeles! Tu de ce nu vii la lucru?
-Nu m-a primit Gheorghe, influenţat de Mariţa.
-Bine, de mâine la treabă! Ce meserie ai?
-Fac de toate. Finisez construcţii, pun faianţă, gresie, fac instalaţii sanitare. Tot ce se cere.
-Intraţi în sală să mâncaţi, iar de mâine să veniţi la muncă. Tu mergi la Mariţa, iar tu la Gheorghe, vă vor primi ca pe fraţii lor. Vă promit eu!




sâmbătă, 21 iulie 2018

Maria XVI


  Seară, Maria a invitat-o pe Mariţa să vină cu Gheorghe, fiindcă au unele lucruri de discutat. Femeia bucuroasă că va gusta din lichiorul de nuci verzi şi-a luat bărbatul , apoi, cu el de braţ au intrat pe poartă.
Le-a venit în întâmpinare Alexa. Soarele spusese noapte bună, de după deal cerul înroşit arăta că în curând îşi va face apariţia prinţesa Lună. Lăbuţă lătra după stăpânul lui. Radu avusese lecţii de făcut şi nu se mai ocupase de el.
Fata şi-a invitat musafirii la masă, iar Maria a venit din bucătărie cu ţuică, lichior şi pahare. Nici Maria , nici Alexa nu beau cu invitaţii. Cum Mariţa era fleancă de gură, nu riscau să îi dea posibilitatea să ducă vorba în sat că sunt nişte beţive.
Gheorghe de când dormea în biblioteca Mariţei şi lectura pe trupul ei, se cizelase, era curat îmbrăcat, bărbierit şi spălat. Nu mai fuma, iar de băut bea doar la ocazii. Mai ales dacă băutura era gratis. Nu mai trecuse pe la Vasilica de mult, doar într-o seară a mers în fugă să-i spună să nu mai ridice salariul de asistent maternal, pentru că va ieşi cu bucluc. Nevastă-sa, beată cum era, a luat o ruptură de pantof cu care mergea prin curte şi a aruncat după el:
„-Pleacă la curva ta şi lasă-mă în pace, vrei să mor de foame, fi-r-ai al dracului de nenorocit. Te spun eu lu’ frati-tu că te-ai înhăitat cu baborniţa de Mariţa.
-Află tu femeie că baborniţa, cum îi spui tu, este mai bună decât tine. E curată, vrednică, nu este beţivă cum eşti tu şi mai ales m-a învăţat cum se iubeşte femeia.
-Mare lucru! Orice femeie ştie să stea cu picioarele în sus, a descoperit ea acum alte inovaţii?
-Eşti proastă muiere, Mariţa m-a învăţat că trupul femeii este ca o poezie de dragoste, trebuie să citeşti fiecare cuvânt pe litere, doar aşa ajungi să înţelegi tot ce scrie şi să trăieşti sentimentele.
-Ce sentimente mă? Ai bolunzit? Vorbeşti în dodii. Cum să citeşti pe corpul babei? Tu abia citeai pe ziar!
-Vezi, de asta nu vin acasă, m-am şcolit, am înţeles ce înseamnă o femeie. Tu ai grijă cu ce ţi-am spus, nu vreau să intri în belea. Renunţă la bani! Acu, eu plec, uite banii ăştia pentru copii, să nu-i bei pe toţi, dacă aflu, vin şi te calc în picioare! Rămâi cu bine!
-Pleacă împieliţatule, mi-ai trântit patru plozi şi acum mă părăseşti pentru o babă şcolită. Las-o în durerea ei pe baborniţă, vino la mine că-s muiere tânără şi-n putere şi poate şi pe corpul meu or fi litere, de nu le-oi fi spălat luna trecută, când mi-am făcut baie în gârlă.
-Dacă nu mai bei, mă întorc la tine şi te învăţ alfabetul! Aşa să ştii!”
-Gheorghe, îl cunoşti pe Vijulie, avocatul? Bărbatul a tresărit, era cu gându la Vasilica şi la cei patru copii.Îi era milă de ei, lui îi mergea bine, copiii trebuiau trimişi zilnic la şcoală să poată învăţa şi să aibă hrana asigurată. Îi era teamă că nevastă-sa nu-i lasă să meargă.
-Îl cunosc, el a venit la mine să-mi propună să-l distrugem pe Melciu, atunci nu am vrut, însă acum sunt hotărât să mă lupt cu el până la capăt.
-Cu atât mai bine. Mâine tanti Mariţo să-l ferchezuieşti, să-l îmbraci curat fiindcă îl iau cu mine la oraş să vorbim cu avocatul.
-Cu ce să-l îmbrac păcatele mele, căci hainele lu’ Ăl De Se Duse în Rai sunt mici de Gheorghe.
Maria, fără să spună ceva,  s-a ridicat de la masă, a intrat în casă, iar de acolo s-a întors cu un braţ de haine, costume, sacouri, cămăşi şi pulovere.
-Gheorghe, toate sunt lucruri noi, te rog să le probezi, mergi în bucătărie, ai şi oglindă acolo, alegeţi ce îţi place, care nu îţi sunt pe plac, dă-le deoparte, dacă toate crezi că te aranjează, ia-le şi să fii sănătos!
Bărbatul a intrat în odăiţă cu braţul plin de haine, le-a pus pe canapea, apoi a început să le îmbrace.
-Mă duc după el, cât este de tăntălău nici nu ştie cum să le pună pe el. Mariţa a intrat peste bărbat, acesta s-a sfiit când a auzit uşa şi s-a lăsat pe vine cu mâinile între picioare.
-Scoal’ mă de acolo! Ce te-ai ghemuit aşa? Ce crezi că nu a mai văzut nimeni bărbat gol până la tine?
-Tu erai? Am crezut că e Alexa.
-Ţi-ar fi plăcut să fie ea. Ei, află, că sunt doar eu.
-E frumoasă Mariţo! Ce este al ei, este al ei!
-Bine, bine, taci şi îmbracă-te! Om te-a făcut Maria. Ia să vedem toate boarfele astea cum îţi vin? Sunt într-adevăr  noi şi din material bun. Mariţa pipăia cu o mână hainele, iar cu cealaltă i le întindea să se îmbrace cu ele.
După mai mult de o jumătate de oră, Gheorghe îmbrăcat într-un costum de vară din stofă  de culoarea cerului, cu cămaşa albă din mătase şi cravată bleu, părea unul dintre noi domni parveniţi în vârful societăţii.
-Bată-te să te bată, s-a minunat Maria, da frumos eşti maică! Bravo, să le porţi sănătos! Sunt bucuroasă să ţi le ofer pe toate. Spune bogdaproste, să fie de sufletul răposatului! Acum sunt ale tale, fii fericit cu ele!
-Gheorghe, mâine de dimineaţă plecăm la oraş, până ieşim din sat, să stai culcat pe bancheta din spate, am să pun ceva pe tine să nu te vezi, după aceea poţi sta cum vrei. Nu vreau să ştie nimeni, ce vrem noi să facem. Ţato e valabil şi pentru dumneata, fermoar la gură şi vei trăi bine, altfel te tai de la porţia de lichior din nuci verzi, a ameniţat-o fata râzând.
-Am gura pusă-n pantă, ştiu asta, dar cu lucruri care pot fi spuse, secretele rămân înmormântate în sufletul meu.
-Aşa să fie, pentru că avem un urs de doborât şi nu o putem face decât dacă suntem uniţi, hotărâţi şi ne ţinem fleanca.
Mamă pune o gustare musafirilor, căci îi roade tăria la lingurică. O farfurie mare şi întinsă încărcată cu legume crude şi mezeluri şi-a făcut loc pe masă. Se citea bucuria pe feţele Mariţei şi a lui Gheorghe când au văzut bunătăţile.
-Ai casa îndestulată cu de toate Maria, de când a venit fiică-ta acasă. Eu trag targa pe uscat cu amărâtul ăsta. Noroc cu văcuţa că ne pune o strachină cu lapte pe masă. Mâine voiam să merg la cumpărături, nu mai am pe ce pune mâna în casă. Când m-am uitat în portofel, era gol.
-Stai liniştită femeie! Ia 200 de lei şi cumpără ce îţi trebuie...
-Mulţumesc, săru’mâna Alexa, îţi dau banii înapoi când pot, a întrerupt-o Mariţa pe fată, de bucurie că a putut-o tapa de bani.
-Fă-ţi treaba, nu-i vreau înapoi, vreau doar să fim bine. De acum să vii trei ore în fiecare zi să o ajuţi pe mama la treabă, iar eu îţi voi plăti munca. Mergeţi liniştiţi acasă, tu Gheorghe la ora şapte şi jumătate să fii în curte, opresc maşina şi te arunci pe bancheta din spate, să stai cum am vorbit! Noapte bună! le spuse Alexa după ce a pus în mâna Mariţei două hârtii de câte 100 de lei.
După plecarea celor doi, Maria s-a adresat fiicei:
-Mariţa te va păcăli mereu de bani, abia s-a învăţat, ştie că tu îi vei da, pentru ca ea să-şi ţie gura.
-Aşa este, de aceea i-am spus să vină să te ajute, pentru ca ea să nu creadă că mă las şantajată.
Alexa a tras maşina în parcare, apoi cu Gheorghe lăsat un pic în urma ei, au intrat în curtea Judecătorie unde spera să-l găsească pe avocatul Vijulie.
A întrebat din avocat în avocat, până a ajuns la uşa sălii unde urma să pledeze într-un proces care se judeca pe fond. A luat loc pe bancă, avându-l pe Gheorghe în spatele ei.
A început procesul, era o crimă pasională executată cu multă cruzime. A luat cuvântul procurorul de şedinţă. Acesta în termeni duri a condamnat inculpatul, transormându-l într-o bestie. La sfârşit retoric s-a întrebat: „care a fost motivul acestei odioase crime? Cer onoratei instanţe ca inculpatul să primească maximum de pedeapsă.”
A luat cuvântul Vijulie. Acesta, dintr-un început, a spus că, el, condamna fapta săvârşită de clientul său. Însă, înainte de a pune concluzii vrea să înţeleagă ce l-a determinat pe criminal să săvârşească cumplita crimă.
„Tânărul pe care noi îl judecăm astăzi, a fost un model în societate, atât ca specialist, ca familist şi ca bun coleg. Aşa ne arată toate caracterizările pe care le avem la dosar şi tot la fel au declarat şi martorii audiaţi în proces. Nu are nici măcar o amendă de încălcare a legilor circulaţiei cu maşina pe drumurile publice, deşi, conduce de 18 ani. Şi cu toate acestea, iată-l în boxa acuzaţilor pentru săvârşirea unei crime abominabile.
Domnul procuror în cuvântul său, special, a uitat să descrie momentul începerii acţiunii. A sărit peste mobilul crimei, deşi se întreba retoric care este acesta? Penescu, inculpatul, a venit dimineaţa de la serviciu cu trei ore înainte faţă de ora, obişnuită, când trebuia să ajungă acasă. A descuiat uşor uşa în ideea să nu-şi trezească nevasta din somn. A intrat în baie să se spele şi să se schimbe în hainele de casă. Deodată, a auzit zgomote ciudate care veneau din dormitor. Nevasta lui gemea, se văita,suferea, omul s-a speriat, crezând că e bolnavă, a deschis uşa şi, ce să vezi? Soţia lui, pe care o iubea ca pe lumina ochilor din cap, era călare peste un bărbat, iar gemetele ei erau de plăcere şi nu de boală. Când l-a văzut în uşă, cum era înfierbântată, i-a strigat să iasă, să vină mai târziu. Silviu s-a clătinat, nu înţelegea nimic, nu realiza că nevasă-sa îl înşela în cel mai mârşav mod. Bărbatul din pat, amantul, a profitat de neatenţia lui Penescu, a sărit din pat şi i-a tras un pumn în faţă, Silviu a căzut, cu o bufnitură, pe parchet. Amantul cu hainele în braţe a tulit-o pe uşă. Nevasta, nervoasă că a fost întreruptă  tocmai când urca muntele extazului, a sărit din pat, a intrat în bucătărie, de acolo cu părul vâlvoi şi ochii tulburi de furie a venit cu cuţitul şi s-a năpustit asupra inculpatului care era căzut la pământ în stare de inconştienţă din cauza loviturilor primite, atât de la amant cât şi de la contactul cu podeaua. Lovitura femeii cu cuţitul i-a provocat o rană uşoară în zona gâtului. Bărbatul s-a trezit, atunci a văzut că iubita lui, aşa fusese până în acel moment, tocmai se pregătea să-i dea lovitura fatală. S-a apărat, i-a luat cuţitul şi a lovit-o  în culmea furiei în toată zona toracică şi pelviană, fără a căuta în mod clar lovitura fatală. Asta înseamnă că a acţionat provocat de purtările femeii, în inconştienţa momentului de furie turbată, loviturile lui pot fi cuantificate ca legitimă apărare, dacă ţinem cont de faptul că nu el a adus arma care a omorât-o pe soţie, ci soţia a adus arma cu intenţia  clară de a-l ucide pe el. Doar instinctul de conservare al bărbatului a făcut ca el să fie ucigaşul şi ea victima. Penescu, domnule preşedinte, este, în acest caz, victima victimei sale, dacă putem spune aşa. El nu a avut nicio clipă intenţia de a o ucide pe femeia pe care o iubea mai mult decât orice pe lumea asta. De atunci, din dimineaţa crimei se află în starea această de prostaţie  faţă de propria persoană şi faţă de cei din jurul său. El nu concepe să-şi continuie viaţa fără femeia pe care o numea, după cum au declarat martorii, „bijuteria lui”. Acestea sunt faptele domnule preşedinte. Vă rog să ţineţi cont la dozarea pedepsei de faptul că nu a avut intenţia să o omoare, a fost provocat să făptuiască acest act abominabil. Penescu nu a acţionat în mod conştient, ci sub imperiul descărcării  nervoase, a furie şi provocării. Regret că domnul procuror, încă o dată, a acţionat în mod conştient împotriva evidenţelor, fără să prezinte  probele materiale  instanţei şi apărării. Acest act, pe care îl depun la dosar, este certificatul medico-legal scos de inculpat imediat după arestarea sa. Procurorul a luat declaraţie de martor amantului, declaraţie care nu se găseşte la dosar. În acea declaraţie ibovnicul femeii povesteşte faptele până în momentul în care l-a lovit pe Penescu, apoi a fugit din cameră. Din motive pe care nu le-am înţeles, instanţa a respins citarea amantului ca martor în urma opoziţie procuraturii. În aceste condiţii cer instanţei să aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de articolul de încadrare cu aplicarea  articolelor care prevăd atât „legitima apărare cât şi scuza provocării„.
Alexa era tulburată de măreţia şi claritatea pledoariei, toate spuse cu o anumită uşurinţă şi declamaţie. Se cunoştea profesionistul care nu se speria de faptul că procurorul era aşezat pe aceeaşi treaptă cu judecătorul. A ieşit din sală, urmată de Gheorghe, să-l abordeze pe avocat când va trece pe hol.
Vijulie s-a oprit, a aruncat o privire spre femeie, apoi lui Gheorghe la vederea căruia a avut un uşor tresărit.
-Veniţi cu mine! Avocatul a luat-o înainte, urmat fiind de cei doi, a coborât într-un fel de beci care era compartimentat, a descuita o uşă şi astfel s-au văzut într-o cameră curăţică, amenajată sărăcăcios şi plină de igrasie. Luaţi loc! Despre ce este vorba? Pe dumneata te cunosc, eşti fratele lui Melciu. Am dreptate?
-Aveţi memorie bună! Sunt Alexandra Panaitescu, el este Gheorghe. Vreau să vă angajez pentru a dovedi minciunile şi hoţiile lui Melciu. Vreţi să vă băgaţi?
-O parte le cunosc, de mult sunt pe urmele lui. Însă va fi greu să ieşim la lumină cu ceva împotrivă , dacă nu avem luate toate măsurile care să ne poată apăra. Este mână în mână cu şeful procuraturii, cu poliţia şi în general cu toate instituţiile. Lunar vine în oraş şi plăteşte tributul celor îndrituiţi să-l ţină în braţe. Gheorghe de când eşti şeful echipei „Fulger”?
- Cunoaşteţi astea? Alexa a rămas mirată.
-Sunt şeful echipei de cinci ani, de la moartea tatei.
-Exact, am declaraţii de la beneficiarii lucrărilor făcute de voi. De la colegii tăi care au lucrat cu tine unde v-a trimis primarul.  V-a înşălat tâlharul! Cum este cu nepotul tău? Este în plasament la voi?
-Da, domnu’ avocat. Aşa a vrut Melciu, pentru a-mi astupa gura să nu-mi mai cer partea de moştenire.
-Şi tu ca un prost ai acceptat. Măi, ce înseamnă să nu şti legea. Bun, să vedem cum ne descurcăm, angajaţi-mă!
-Eu vă angajez! Veţi lucra cu ofiţerul Dinulescu, comisar , mi-a fost recomandat ca fiind de ispravă.
-Cine l-a recomandat este de încredere? Vijulie îi privea bănuitor.
-Chiar aşa de rău stau lucrurile?
-Chiar mai rău decât le vedeţi dumneavoastră ca om neimplicat în sistem. E groaznic, eu am noroc că sunt nepăsător, aparent, şi nu mă au cu nimic la mână. Ne trebuie un procuror cinstit, eu aş şti unul. Voi ce aveţi, pentru că văd că nu aţi venit cu mâna goală, ci cu lecţia învăţată.
-Procurorul Iordache...
-Silviu, a continuat avocatul bucuros. Da, el , altul nu cred că mai este. Vor fi mai mulţi după ce caracatiţa va începe să se dezmembreze, atunci vor fugi, precum şobolanii când simt că se prăbuşeşte mina. Până atunci fac zid în jurul celor corupţi, nu neapărat din ataşament şi loialitate, ci din frica de a nu-şi pierde postul, ori şi mai rău să nu-şi piardă libertatea. Am nevoie de bani în avans pentru a plăti detectivi şi tot ce mai apare. 10.000 de lei sunt suficienţi deocamdată, vom vedea dacă mai trebuie sau dacă, din contră, trebuie să vă returnez din ei. În general sumele rămase necheltuite sunt mici şi niciodată nu am căutat să jignesc clientul cu mărunţişul rămas.
-Nu vă faceţi probleme şi nici procese de conştiinţă, nu sunt atât de simţitoare. La treabă domnule avocat, nu vă zgârciţi la bani, îl vreau legat pe Melciu pentru răul făcut copiilor, mai ales nepotului lui Gheorghe.
-Unde este băiatul acum, am înţeles că a plecat din plasament?
- De câteva luni este sub îngrijirea mamei mele, acum merge la şcoală, încercăm să-l recuperăm. Va fi greu fiindcă până  la vârsta de 10 ani nu a fost nici la şcoală nici la grădiniţă.
-Trebuie să anunţăm de urgenţă la Direcţia de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului. Asta este o chestiune sensibilă şi ne poate încurca. Mergem împreună peste două ore când termin procesele pentru ziua de astăzi. Vă găsesc la ieşirea din oraş înspre Câmpulung. E bine? Acolo este o pensiune discretă. Acum vă las, fug în sală!
Seara a făcut bilanţul cu mamă-sa, de faţă era şi Mariţa, aceasta venise să o ajute pe Maria să culeagă roşiile şi să le facă bulion, simţise că Alexa e o vacă bună de muls dacă ştii să faci frumos. Gheorghe privea neutru la raportul pe care Alexa îl dădea mamei sale.
Singurul lucru încurcat rămânea Radu. Protecţia Copilului nu putea să lase oficial copilul în grija Mariei. Era necesară o parcurgere birocratică şi greoaie cu distrugere de nervi, timp pierdut şi banii prăpădiţi pe drumuri inutile. Concluzia era că nimeni nu proteja copilul, toţi îşi protejau scaunele şi funcţiile. Copilul era doar motivul, efectul era cu totul altul. Alexa, într-un moment de nebunie benefică, a luat şefa de serviciu de braţ, s-au retras într-o cămăruţă numită WC femei, după ce au verificat cabinele să vadă dacă sunt goale i-a zis direct: „cât mă costă să scap de drumuri. Vino personal şi fă anchetă socială, nu implica primăria, mergi şi la Vasilica unde este copilul în plasament , vino şi la noi!” Femeia, cinstită în felul ei, nu a acceptat nici un fel de mită, în schimb a promis că va rezolva în scurt timp problema.
Mâine mai am un drum de făcut la oraş, apoi un timp stăm liniştiţi şi aşteptăm. Spune-mi mamă, cum a fost la Centru? Au fost copiii la masă?
-Am comandat 100 de porţii, au mâncat în două serii, au fost 20 de părinţi, din ce în ce mai mulţi adulţi se înscriu la masă. Nu este prea mult?
-Nu, mă gândesc să-i pun la treabă. Am văzut că fostul Complex comercial este închis de mult. Am să-l cumpăr. Sus voi face un atelier de cusut ii, iar jos cantină socială. Trebuie să merg în zona de munte să caut două artiste populare, vreau să învăţ muierile de aici să ţină acul în mână şi să împungă muştele în fund.
-Nu te obosi să mergi la munte, eu ştiu bine să cos, m-a învăţat măicuţa mea, o iau şi pe verişoara Nela a lu’ Farfara, e bună fata, cam rea de gură, însă iute de mână. Cred că mai sunt femei care ştiu să ţeasă,tot ele şi cos. Vom face un atelier pe cinste, iile sunt la mare căutare.







Crima, din Mediaş, prilej pentru campania electorală

  În Mediaş a avut loc o crimă de o brutalitate ieşită din comun. S-a produs o adevărată isterie, moartea tânărului nu este cauza, ci ocaz...