Faţa de anii trecuţi se observă o uşoară îmbunătăţire în ce priveşte condiţiile de cazare,au fost
aduse paturi noi, cearşafuri şi feţe de pernă. S-a îmbunătăţit şi transportul
bolnavilor de la secţiile externe spitalului, în spital, pentru investigaţii . Maşinile
tip „Salvare” sunt ceva mai curate şi îngrijite, faţă de alţi ani când era un
adevărat supliciu din partea bolnavului să se urce într-un asemenea mijloc de
transport .
Pe secţia Geriatrie lucrurile sunt foarte bune dacă mă rezum strict la
personalul medical şi de îngrijire. Doctoriţa Popescu Ioana încă este mână
forte, iar asistenta şefă o secondează cu brio. Personalul le urmează fără să
murmure, chiar dacă, câteodată, unele dintre fete scrâjnesc încet din dinţi.
Dacă nu s-ar întâmpla aşa, ar însemna că asistentele şi infirmierele nu ar fi
oameni, ci roboţi.
Important este că pacientul nu este afectat de aceste mici invidii,
mândrii, clevetiri. Toate se petrec într-o adâncă taină. Asemenea mici
altercaţii dau sarea şi piperul unui colectiv viu.
O remarcă specială pentru doctoriţa Diana Vasilescu, medic specialist
geriatrie, care, deşi tânără, este ambiţioasă, învaţă, este riguroasă, toate
acestea în ciuda unei uşoare timidităţi. Trebuie să remarc şi faptul că este un
foarte bun mânuitor şi cititor al imaginilor ecografului.
O problema pe care am semnalat-o încă de acum 4 ani şi care se perpetuează
cu nonşalanţă şi o lipsă crasă de bun
simţ este sectorul unde se pregăteşte hrana.
Am înţeles că norma de hrană pentru bolnavi este mică. Pot înţelege că din
cauza unor ne”atenţii”, unii „câini”,care s-au
aciuiat pe lângă bucătărie, pot fura hălci întregi de carne. Mai pot
înţelege că nu-i pasă nimănui de bolnav, de hrănirea lui, ci doar de cât pot stoarce
din spinarea pacientului şi aşa prea uscată. Însă nu pot înţelege indiferenţa,
nesimţirea, lipsa de profesionalism în pregătirea hranei. Mâncarea poate avea
gust, indiferent din ce este ea pregătită. Nu trebuie să aibă carne, trebuie să
aibă acele mirodenii care nu sunt nici scumpe şi nici nu este o penurie a lor
pe piaţă, dar mai ales ar trebui să existe respect pentru cei cărora le pregătesc hrana. Nu poţi
spune varză călită cu mămăliguţă, unei mâncări în care varza e crudă şi miroase
a butoi de plastic,probabil fusese tocată cu multe zile înainte de folosire şi
depozitată în butoaie, în care nu s-a pus ulei, nu a fost puţin fiartă şi nu
are puţină sare, mă refer la comun nu la regim. Deplorabil. Asta este posibil
pentru că nimeni nu-i controlează, iar dacă o fac este doar pentru a vedea cât
le revine şi lor din tot ce s-a agonisit în acea zi în bucătărie.
Nu exagerez cu nimic. Nu fabulez, sunt realităţi.
Frecvent salatele nu ajung la bolnavi. Am dat telefon şi am vorbit cu
bucătăreasa şefă. Răspunsurile au fost aiuritoare. O dată mi-a motivat că s-au
stricat roşiile, altă dată că nu au avut vase în care să trimită salata. La o
altă sesizare a mea, mi-a spus că nu au vrut şoferii, care transportă hrana
bolnavilor, să ia salatele. Dacă extrapolez numărul de salate la secţiile
externe spitalului, considerând că secţiile din interior primesc tot ce scrie
în meniu, se ajunge la un număr remarcabil de porţii care transformate în bani
îi fac pe bucătari să vină de drag la serviciu. O altă meteahnă este aceea de a
nu ţine cont de felurile de mâncare pe care ei le-au anunţat că vor fi servite prin meniurile care se afişează în oficiile
secţiilor unde se serveşte masa. Scrie în meniu, un exemplu: iahnie de fasole,
în farfurie e varză, de ce? Nu s-a mai ajuns, ori şi mai simplu, aşa era pentru
diabet am trimis la toţi la fel. „Ştiţi noi de la comun, am avut ieri varză” încerc
eu, timid, să-i amintesc cucoanei care s-a recomandat bucătăreasa şefă. „Şi ce?
Vi s-a pus în gât?”
Are dreptate, nu mi s-a pus în gât din simplul motiv că nu am mâncat, nu se
putea mânca o mâncare prost pregătită. O
mâncare pe care nici ele, bucătăresele, nu au gustat-o, iar dacă au făcut-o şi
au spus că este bună, trebuie urgent demise. Iar dacă nu au gustat mâncarea
trebuie la fel de urgent date afară. Pentru faptul că fură, cu nesimţire, din
raţia bolnavilor, la fel de urgent trebuie alungate, altfel MANAGERUL
spitalului se face complicele unei stări cronice de furt, nesimţire şi
insolenţă.
Consider că un conducător de unitate spitalicească, cum este Spitalul de
Urgenţă Târgovişte, este deasupra unor asemenea acte mârşave de umilire a
bolnavilor . Sper ca în cel mai scurt timp lucrurile să se îmbunătăţească şi să
intre pe un făgaş normal, acela în care, bucătăria alături de cadrele medicale
să fie în slujba pacientului. Bolnavul poate înţelege multe neajunsuri, dar,
doar acolo unde vede că personalul se zbate pentru el, nu acolo unde vede că
personalul îşi râde de el.
Domnule Manager, spuneţi STOP furturilor şi indolenţei, nepăsării şi
dispreţului manifestate de personalul bucătăriei, în special bucătarul şef, faţă
de pacient! Luaţii frâiele bucătăriei din mâinile unor oameni nevrednici care,
prin activitatea lor, mai bine spus prin inactivitatea lor, prin mârşăviile pe
care le produc în bunul mers al bucătăriei, aruncă o umbră asupra activităţii
întregii conduceri a spitalului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu