joi, 19 iulie 2018

Maria XIV


  M-am bucurat mamă, să-i văd cu ce poftă mănâncă. Pentru a le insufla mai multă încredere în mine, m-am aşezat la masă cu ei şi am mâncat împreună. Am vorbit şi am spus glume,a fost o atmosferă  destinsă. David mi-a plăcut în mod deosebit, este un om, care, încă mai poate fi recuperat. Mi-a povestit că are nevasta bolnavă în faza terminală, că suferă enorm, sunt  momente în care roade cearşaful patului din cauza durerilor. Nu are niciodată suficientă morfină, de câte ori merge cu reţeta la farmacia spitalului, farmacista îi spune că nu are cantitatea  prescrisă, tocmai atunci se epuizase stocul. „O dată am dat bani, pe moment farmacista şi-a amintit că mai are câteva fiole dintr-o donaţie”, povestea cu mâhnire bărbatul.
„Banul, a continuat David, banul deschide uşi, omoară conştinţe, distruge principii, anulează omenia. Banul, mai bine spus, lipsa lui îmi omoară nevasta în chinuri. Banul cumpără vieţi, vinde destine, e marfă banul, îl schimbi pe orice.” David privea în ochii mei cu ochii lui frumoşi, căprui cu albul încă limpede, avea cearcăne, în pomeţii obrajilor apăruseră vinişoare fine sângeri, alcoolul începuse să-şi lase amprenta. I-am promis că voi merge cu el la spital, când va trebui să ia următoarea reţetă.
M-am gândit  să facem încălzire centrală pe bază de lemne. Voi discuta cu Melciu să accepte să încălzim şi şcoala, însă pentru asta trebuie să se angajeze să plătească. Noi vom plăti doar sala de mese.
  Apropo, idiotul de primar mi-a dat o idee, ce părere ai  dacă am face bucătărie şi am pregăti noi hrana în Centru? Aşa ar putea elevii învăţa să gătească. Este o investiţie în plus.Nu mă deranjează, nu am copii şi nici nu cred că mai fac, ei toţi vor fi copiii mei.
Ce sens are mamă să-ţi cumperi şapte case dacă nu ai copii cărora să le laşi moştenire? Măicuţa mea bună, vino să te sărut de bucurie! Mamă, sunt fericită, îmi vine să-mi strig în gura mare fericirea!
-Alexa, ce te face aşa de bucuroasă? Maria s-a apropiat de fiica ei aşa cum făcea când era copilă, a aşezat-o cu capul în poală şi a început să o mângâie pe păr. Copila mea, lacrimile Mariei cădeau pe obrazul fin al fetei, plâng de bucurie, fiindcă te văd fericită. Spune-mi fata mea scumpă, fata mea pierdută şi regăsită, ce îţi umple sufletul?
-Măicuţă, în viaţă am făcut lucruri de care nu sunt mândră de loc, însă acele fapte, unii puritani le-ar spune reprobabile ori imorale, mi-au adus bani, mulţi bani. Tot timpul m-am gândit ce să fac cu ei. O mare parte îi am investiţi în două afaceri care merg foarte bine, alţii îi am în conturi în diferite bănci.
-De ce nu ai pus maică toţi banii într-o bancă? Maria neobişnuită cu conturile bancare i se părea greu să aibă banii răspândiţi. Ea era obişnuită cu CEC-ul de pe vremuri.
-Mamă, un bărbat pe care am „reuşit”  să-l aduc în sapă de lemn, m-a învăţat  să nu pun „toate ouăle într-un coş”. O bancă poate da faliment, rămân celelalte.
- De ce spui că acel domn a ajuns sărac? Ai tu vreo vină? Maria a ridicat capul Alexei din poală, apoi a privit-o în ochi.
-Nu te mai uita cu reproş la mine, Basamac, aşa se numea tipul, nu muncise cu cârca să facă banii, cumpărase un combinat de la stat pe câţiva lei cu promisiunea că va face investiţii şi va păstra muncitorii. La un an după semnarea contractului s-a schimbat guvernul, el a profitat de oportunitate, a trimis muncitorii în şomaj în baza ordonanţei, iar combinatul l-a vândut la fier vechi. Banii câştigaţi a început să-i joace la bursă, în fiecare zi pierdea nefiind, un iniţiat, un broker adevărat. Atunci am apărut eu în viaţa lui. M-a plătit pentru serviciile mele. Eu l-am oprit să mai joace pe bursă, nu interzicându-i, ci ocupându-i timpul. Aşa s-a făcut că banii lui au ajuns în conturile mele pentru prestaţia mea.
-Alexa, ce înseamnă prestaţie?
-Mamă, nu mă obliga să-ţi spun, gândeşte-te la un serviciu complet. Un serviciu care îl făcea pe burtosul Basamac să plătească din greu. În două luni a ajuns falit, era atât de sărac, încât din când în când, îl miluiam cu câţiva lei, să-şi cumpere ţigări. Ştii ce mi-a spus, zâmbind amar? „Îţi meriţi banii, tu ai stofă de curvă, eu nu am stofă de milionar. Am ajuns de unde am plecat”. Despre asemenea specimene de oameni e vorba, pe ei am reuşit să-i distrug. Să nu crezi că mă vedeam vreun Robin Hood versiunea modernă şi feminină. Nici vorbă, mă destrăbălam din plăcere şi cu mare determinare, simţeam că eram croită pentru aşa ceva. Nici după bani nu am fost ahtiată, banii au venit fără să-i caut. Niciodată nu am ştiut câţi sunt. Primeam extrasele de cont cu detaşare. Le aruncam la gunoi. Nu-mi păsa de bani, aveam o bucurie cinică când îl vedeam pe milionarul care îmi ceruse să-i fac toate poftele carnale şi perverse, târându-se la picioarele mele după ce îl lăsam cajbec.
-Cajbec? Maria era intrigată.
-Fără bani. Atunci aveam curajul să-l privesc în ochi cu dispreţ. Pe mulţi i-am lăsat fără bani şi bunuri. Vreau să fac o precizare, dacă tot fac spovedania, măcar să fie completă.
-Nu-mi spune amănunte din care nu aş vrea să aud, mamă-sa a dat din mână ca şi cum ar fi vrut să se apere de cuvintele Alexei.
-Nu, nu îţi voi spune, îţi spun doar că, niciodată, dar niciodată, nu am cerut vreo sumă de bani pentru serviciile furnizate de mine. Asta îi făcea pe milionari să mă dorească şi să mă acopere cu bani, haine şi bijuteri.
-Regreţi viaţa pe care ai dus-o? Maria înainte de toate era mamă, voia să audă cum fata ei se căieşte.
-Da, au fost momente când m-am ruşinat, nu mă căiesc, mi-am asumat totul. Acum scumpă mamă mă bucur pentru ceea ce am făcut, banii acelor mizerabili îşi vor găsi o întrebuinţare minunată.
Copiii defavorizaţi sunt într-un fel victimele indirecte ale acelor îmbuibaţi. Distrugând uzinele, combinatele pe care le cumpăraseră pentru a le pune pe picioare, au suferit muncitorii, ei au rămas fără slujbe. Îmbuibaţilor nu le-a păsat, ca şi guvernanţilor de fapt care trebuiau să vegheze să nu se ajungă în situaţia de a se falimenta industria. Nimănui nu i-a păsat de muncitori, de ceea ce se va întâmpla cu ei, toţi şi-au umplut buzunarele cu bani, iar salariaţii, în cea mai mare parte, au ajuns beţivi, alcoolici, bolnavi, cu mâna întinsă spre primărie pentru a primi un ajutor social şi a fi masă de manevră electorală.
Prin ceea ce facem scumpă mamă, dă-mi voie să-ţi sărut mâna pentru că ai avut încredere în mine şi m-ai adus să lucrez alături de tine, întorc într-o mică parte banii, acolo unde ar fi trebuit să fie.
-Merg la poartă parcă a claxonat cineva.
-Stai jos, merg eu, cred că este logodnicul, am scos o sumă măricică de bani fără să-l întreb.
-Trebuia să-l consulţi? Dacă da, de ce nu ai făcut-o?
-Nu trebuia, sunt banii mei şi fac ce vreau cu ei. Am să i-o spun acum, te rog să stai în bucătărie şi să nu te amesteci în discuţie sub nicio formă, indiferent ce vei auzi. Merg să-i deschid. Claxoanele se înteţiseră, se simţea nervozitatea celui de la poartă. Alexa a grăbit pasul. Vin, vin! Nu mai claxona.
A deschis poarta. Un bărbat înalt ,cu părul vopsit negru, era în picioare lângă portiera unei maşini Audi de culoare grena, destul de nouă, când a văzut-o pe femeie în cadrul porţii, a izbucnit:
-Ai înebunit, mă faci să vin val-vârtej din capitală? Ce este cu tine? Plin de nervi bărbatul se apropia de Alexa.
-Nu ridica tonul, intră în curte, să discutăm! Femeia i-a vorbit calm, dar ferm.
 Amândoi au intrat pe portiţă şi s-au aşezat la măsuţa din spatele bucătăriei. Bogdan, logodnicul Alexei, fierbea. Calmă Alexa l-a invitat să i-a loc:
-Vrei o cafea, un ceai, ceva răcoritor?
-Nu, vreau să-mi spui ce ai făcut cu 10.000 de euro cash şi alţi 20.000 de euro plătiţi prin virament.
-Nu cred că vreau să-ţi spun, mă întreb, de ce aş face-o? Dă-mi un motiv bun pentru care ar trebui să-ţi cer voie, să-mi cheltui proprii bani. Alexa îl privea sfidător, dintr-o dată omul din faţa ei devenise un străin, nu o mai atrăgea, nu-l mai voia.
-Sunt administratorul averii tale, prin urmare trebuie să te consulţi cu mine, atunci când te hotărăşti să faci o investiţie cât de mică.
Alexa l-a privit cu răceală, inima nu a mai tresăltat la vederea lui, sufletul ei  trântise portiţa în nas lui Bogdan. Femeia a dat din cap cu compătimire, îi era milă de bărbatul din faţa sa. Îl iubise, sperase că va fi omul pe care să se sprijine. Se înşelase, nu era altceva decât un profitor.
-Dragul meu, te anunţ în mod oficial că nu mai eşti logodnicul meu. Să nu uit, tocmai ţi-ai dat demisia, din toate funcţiile pe care le aveai. Ne luăm la revedere, fiecare vom merge pe alt drum. Sunt bucuroasă să mă despart de tine, eşti un om periculos. Bine că te-am simţit la timp. Puteam să mă ard.
-Vei ajunge prin paturile bogătaşilor, de acolo de unde te-am cules. Spusele lui Bogdan sunau ca o ameninţare, ca un blestem.
-Este posibil, sigură sunt, că nu voi mai ajunge în patul tău. Drum bun Bogdane! Nu încerca nicio mârşăvie, voi trimite informaţii firmelor şi băncilor cu privire la faptul că ţi-ai dat demisia.
-Nu mi-am dat nicio demisie, de ce exagerezi? Bărbatul făcea spume de supărare.
-Ai dreptate, ai fost demis. Am vrut să-ţi fac un favor, e dreptul tău să nu accepţi. Orice scrisoare din partea mea ca recomandare nu poate fi decât negativă din moment ce te-am demis, altfel nu ar avea logică. Drum bun Bogdane! Te rog să-mi dai cheile maşini, nu îţi aparţin. Vei primi ca lichidare 2000 de euro, iar cardurile cu limită de credit garantate de firmă vor fi blocate. Altă dată să ştii cum să te porţi cu un patron, chiar dacă te-ai culcat cu el. Mai crezut o proastă, o curvă care nu a ştiut în viaţa ei decât să stea în genunchi ori cu picioarele în sus. Te înşeli amice, am învăţat multe, inclusiv de la tine am cumpărat destule. Cel mai mult am învăţat că oamenii sunt parşivi, ipocriţi, pupincurişti, că lumea încă e plină de Dinu Păturică.
Pa Bogdane! Îţi doresc să găseşti altă muiere mai bună ca mine! Graţioasă, cu mâna întinsă ca un agent de circulaţie, i-a arătat poarta.
Bogdan a scos cheile din buzunar,  le-a pus în mână femeii,apoi cu lacrimi în ochi a rugat-o să-l scoată la drumul ăl mare să poată găsi o ocazie spre Bucureşti.
Alexa a stat o clipă în cumpănă, apoi s-a hotărât să-l ducă cu maşina până la intersecţia drumurilor.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-Bună ziua! Femeia  privea peste edil, undeva în spatele lui la steagurile României şi Uniunii Europene care erau arborate pe peretele din spatele primarului.
-Bună ziua! Primarul a ridicat ochii din hârtii, a tras ochelarii pe nas şi, surprins, se uita la doamna elegantă din faţa lui.
-Ce doriţi? De ce nu pot scăpa nici de tine nici de mamă-ta? Melciu aproape că ţipa la Alexa.
-Staţi liniştit domnule primar, peste câteva luni veţi scăpa.
-Vă mutaţi de aici? Bărbatul tatona terenul, nu ştia unde bate fata.
-Nu domn primar, atunci voi fi eu edilul comunei, iar pe dumneata nu va mai fi nevoie să te caute cineva.
-Pentru a-mi arunca aceste vorbe nechibzuite ai venit până aici? Nu trebuia să te deranjezi!
-Nu este niciun deranj. Am venit să îţi propun să facem încălzire centrală în şcoală, sala de sport şi Centru.
-De ce nu-ţi vezi de treabă? Stai femeie la locul tău! Acum dacă nu mai eşti căutată de bărbaţi, ai venit pe capul meu în sat? De ce nu ai acceptat să-mi fi amantă când te-am dorit? Ardeam ca o torţă din cauza iubirii pentru tine, te doream cu toată fiinţa mea. M-ai respins cu cruzime, ai acceptat  în schimb pe Bubu, un ardei umplut.
-Melciule, Bubu plătea mai bine, era vorba de bani. Tu ca primar te considerai un fel de taur comunal, ei bine, eu, o junică, nu te-am vrut. Dacă ai fi pus la bătaie mai mulţi bani decât băiatul lui Mărgărit, a ta eram. Ei, aşa s-a scris istoria atunci, acum e altfel. Răspunde la propunerea mea, te bagi?
-Nu, vrei să câştigi alegerile pe spinarea mea? Asta nu ai să vezi!
-Primarule, bucură-te de scaun cât mai poţi, din vară eu voi fi primăriţă. Îţi dau un sfat, eşti bătrân, mergi în pensie, lasă-ne pe noi, ăştia tineri, să ne spargem capul.
-Nu te voi lăsa! Voi lupta până la capăt! Nu las primăria pe mâna unei curve.
-Nu mă speri cu asemenea ameninţări, viaţa mea e asumată. Viaţa „uşoară” pe care am dus-o mi-a adus milioane Melciule! Nu te poţi lupta cu mine. Am bani, iar aceşti bani îi voi folosi pentru a face bine oamenilor. Deja, îţi spun ţie primul, sper să te bucuri, am început lucrările de documentare pentru o fabrică de confecţii. Vreau să dau de lucru femeilor, doresc să le scot din lâncezeala în care trăiesc. Pentru bărbaţi voi face o fabrică de prefabricate pentru construcţii. Am înţeles, nu vrei să ajuţi să facem încălzire centrală, e treaba ta. Am plecat!
Cu mâna pe clanţă Alexa s-a întors spre primar:
-Să nu uit, am anunţat poliţia şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru ancheta socială incorectă făcută atunci când s-a încredinţat minorul Năsturel spre creştere Vasilichii lui Gheorghe.
Nu te gândi la fratele tău, el scapă, a făcut  denunţul. E hotărât să spună şi despre mistreţii pe care-i bracona şi pe care ţi-i dădea ţie, să-i valorifici. Ce părere ai Melciule de toate astea? Cum ţi se par? Nu este aşa că va fi o horă mare pe cinste? Hai să jucăm! Muzica o vor face ăia de la procuratură.
-Eşti mică şi proastă, nu ai făcut nimic, dacă făceai un denunţ, în secunda doi eram anunţat. Sunt vechi în politică. Alexandro, gândeşte-te că şi poliţiştii şi procurorii mănâncă, tuturor le este foame. Eu le-am potolit foamea, erau hămesiţi. De douăzeci şi ceva de ani le dau, nu mă pot lăsa din mână. Ai pornit războiul. Să fii pregătită! Ripostele vor fi dure! Aşa zisele probe pe care le ai împotriva mea, sunt precum Fata Morgana, o vezi dar nu poţi ajunge la ea. Mergi cu Dumnezeu! Păcat de tine! Puteai să fii cuminte şi te mai ajutam cu ce puteam, peste opt ani intenţionam să mă retrag, te puteam lăsa în locul meu, dacă, până atunci lipeai afişe cu portretul meu în fiecare campanie electorală. Pleacă! Ieşi din biroul meu! Asta este moşia mea! Să-ţi intre în cap copilă idioată!
Alexa a ieşit pe uşă derutată, era sigură că Melciu nu minţea. Va trebui să-l termine, să cureţe satul de hoţi. Dar cum să procedeze? Nu cunoştea pe nimeni. A plecat acasă tristă şi cumva îndoită de forţa ei. Îi trebuia un aliat puternic.
Maria a văzut-o supărată de cum s-a dat jos din maşină.
-Ce s-a întâmplat fata mea?
-Spune-mi cum să-l termin pe Melciu, pare de nezdruncinat, nimic nu-l sperie. Ori are „organele” la degetul mic, ori blufează al dracului de bine.
-Nu încearcă să te intimideze, chiar are oameni.
Alexa era aprinsă la faţă. Simţea cum se diluează forţa în ea. Se plimba nervoasă cu mâinile la spate, sufla greu ca un bătrân care urcă un deal.
-Trebuie să existe o rezolvare. Nimic nu este de nerezolvat pe lumea asta. Undeva îl aşteaptă călăul, ştiu asta, nu ştiu locul. Asta trebuie să aflu, locul în care i se va înfunda.
-Alexandra, hai să discutăm cu Voilă. E vechi în sat, îmi amintesc că o vreme a fost chiar viceprimar pe vremea comuniştilor, are multă experienţă. Este un stejar bătrân cu multe crengi ramificate. Cred că are un băiat în armată sau aşa ceva. Vrei?
-Sigur mamă! Alexa a zâmbit cu răutate în colţul gurii.
Maria s-a cutremurat când a văzut rictusul, şi-a amintit că a mai văzut-o aşa în seara când a plecat de lângă ea cu mulţi ani în urmă. A înţeles acum că fata ei este hotărâtă să meargă până în pânzele albe. S-a apropiat de ea şi a îmbrăţişat-o strâns.
Alexa a simţit fluidul energetic trimis de mamă.
-Să mergem la Voilă, trebuie să găsim soluţii, dacă vom sta acasă şi ne vom văita ca nişte babe, ne va îngenunchea pe amândouă pârdalnicul de primar.
Directorul şcolii rămăsese văduv de mult timp, nu se mai recăsătoriese, preferase să-şi crească cei trei copii în linişte. Fata care avea 16 ani la moartea soţiei îl îndemnase să lase văduvia şi să aducă o creştină în casă să-l ajute la treburi. A privit-o cu drag, era o adevărată domnişoară, poate îi înţelegea nevoia de a nu fi singur. A mângâiat-o pe părul blond spic de grâu copt, s-a uitat în ochii ei negri ca tăciunele, a oftat  şi printre nodurile emoţiei a răspuns:
-Fata mea tu ai dreptate. În schimb ce fac cu voi? Cui vă las? O dată însurat viitoarea soţie mă va considera ca pe o proprietate a ei, nu va dori să mă împartă cu nimeni, nici măcar cu voi. Veţi suferi şi voi suferi văzându-vă abandonaţi. Nu copilă, vom trăi împreună până când veţi merge la casele voastre, apoi vom vedea ce şi cum va fi.
Anii au trecut, copiii erau la casele lor, toţi erau bine, aveau la rândul lor copii. Veneau rar pe la el şi atunci în fugă, erau prinşi cu problemele lor. Îl salutau cu ochii pe poartă, gata să fugă la casele lor.
Nu se supăra pe ei, era bucuros că sunt bine , sănătoşi. Le spunea mereu:
„-Mă, nici telefoane să nu-mi daţi, aşa voi şti că sunteţi bine.”
Mult timp avusese o prietenă la Inspectorat, o femeie pe care ar fi adus-o în casă ca soţie. Nu voia să se căsătorească, avea un copil din „flori”, o frumuseţe de fată, caldă, rumenă-n obraji cu pielea mătăsoasă ca petalele de trandafir. Se despărţiseră, după ce prietena plecase împreună cu fiica în Germania. Regretase despărţirea, însă nu o putuse opri.
De când căsătorise copiii îşi făcea menajul singur. O dată pe săptămână venea Mariţa şi îi scutura prin casă, dădea cu aspiratorul şi ştergea praful. Dacă era în toane bune îi făcea mâncare şi o prăjitură de casă. Era un adevărat festin. După asemenea momente Mariţa uita să plece.  Spre dimineaţa deschidea cu grijă portiţa, scârţâia de se auzea din capul satului, cu paşi uşori ca de pisică, puţin aplecată, se furişa zece paşi cât îi trebuia  să ajungă în drum, de aici mergea fără teamă. Într-o asemenea dimineaţă se întâlnise cu unul care îi purta sâmbetele:
-De unde vii Mariţo aşa de dimineaţă?
-Am fost să mă întâlnesc cu tine, dar nu te găsii, aşa că merg  acasă.
-Iată-mă! Acu’ m-ai găsit!
-Ei, băiete, acum e târziu! După cum vezi, ziua se uită la noi pe după norul cela, de acum trebuie să mergem la muncă, nu la coţăit. Vezi-ţi de-ale tale! Altă dată nu m-ai rata ocaziile! Mariţa şi-a văzut de drum, bucuroasă că scăpase fără alte întrebări indiscrete din partea curiosului matinal.
Voilă tânjea după vizitele Mariţei, era o femeie vrednică, curată şi focoasă. Însă de când Gheorghe se mutase la ea, venea îi făcea curăţenie, însă nu o mai prindea umbra înserării la el în bătătură.
Căţeluşul micuţ cât un ghemotoc a prins să latre, a înţeles că la poartă bate cineva. S-a uitat pe geam, a văzut două femei. S-a grăbit să vină pentru a deschide.
-Bună ziua domnule director!
-Bună ziua Maria! Ce vânt vă aduce? Ochii lui Voilă s-au luminat la vederea celor două femei.
-Avem ceva de discutat. Se poate? Maria se îmbujorase la faţă ca o fată mare.
-Vă rog, poftiţi în casă! Voilă s-a tras într-o parte, din dreptul portiţei, pentru a face loc să intre în curte celor două femei.
Au intrat în sufragerie, o cameră mare care avea pe pereţii din stânga şi dreapta uşi prin care se intra în dormitoare. Mobila era din lemn masiv, grea şi veche, păstrată în bune condiţii. O masă mare era în mijlocul camerei, în jurul ei scaune înalte şi tapiţate. Într-un colţ era o măsuţă mică de cafea şi patru taburele îmbrăcate în vinilin. Pe scaunele din jurul mesei erau aruncate rufe şi lenjerie spălate, uscate, însă nearanjate şi nepuse la locul lor.
-Luaţi loc la măsuţa cea mică, scuzaţi-mă că aţi găsit deranj, vă spun un secret, fac de toate, spăl, fac mâncare, însă nu-mi place să calc şi să aranjez rufe.
-Nu am venit în inspecţie, altele sunt problemele noastre. Vrem să vorbim despre primar...





2 comentarii:

  1. ATI TRANSPUS IN CUVINTE MESTESUGITE ADEVARATA FATA A SOCIETATII ,CU TOATE METEHNELE CU TOATA LUPTA SUBTERANA PENTRU PUTERE , PENTRU BANI ,PRIN ORICE MIJLOACE IN DETRIMENTUL CELOR MULTI SI OBIDITI !
    FELICITARI D-LE CARSTEA !

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă mulţumesc, doamnă, pentru aprecieri!

    RăspundețiȘtergere

10 august. Un moment de democraţie autentic românească.

  10 august 2018. Un moment de democraţie autentică. Pentru prima dată România a fost cu adevărat un stat de drept. Nu exagerez cu nimic. ...