luni, 30 iulie 2018

Maria XVIII


  Aproape de Crăciun Alexa a livrat prima mare comandă de ii în Canada. Era bucuroasă că reuşise să facă ce îşi propusese. Fetele, la început căpoase şi leneşe, au prins drag de munca lor, pe măsură ce învăţau să coasă, se minunau singure de bijuteriile care le ieşeau din mână. Mariţa nu le slăbise din gură, trecea zilnic pe la fiecare de câteva ori, le arăta cu calm cum trebuie să ţină acul, cum să-l tragă fără să se înoade firul. E drept că acolo unde găsea câte-o muiere îndărătnică şi cu gândul mai mult la ţuică şi somn, o scutura de nu se vedea şi o mai şi critica în faţa colectivului. Avea Mariţa un vocabular, că reuşea să o facă pe certată să intre în pământ de ruşine.
-Fă, le zicea Mariţa, de la ţuică şi de la somn nu câştigaţi nimic. Aici, este ora prânzului, mâncărica gata vă vine pe tavă. La salariu vă luaţi bănuţii. Unele mai mult, altele mai puţin, fiecare după cât de mult a muncit şi cât de pretenţioasă a fost lucrarea. Vai de mamele voastre că nu v-au învăţat să ţineţi acul în mână. Pe mine, măicuţa mea, întrebaţi-o pe verişoara Nela, la vârsta de şase ani mi-a pus lucrul în mână, mi-a zis să învăţ să cos, mai târziu m-a învăţat să năvădesc şi să ţes. Îmi zicea măicuţa:”pune Mariţo ,mamă, mâna şi învaţă că mintenaş te măriţi şi mergi în casa socrilor şi mult mă voi ruşina, dacă tu nu vei şti să faci toate treburile”. Dragele mele, nu este nici o ruşine să muncim, patroana noastră ne respectă şi ne plăteşte bine, prin urmare şi noi trebuie să ne facem treaba.
Nela pregătea două ucenice să înveţe să tragă la maşină. Femeile începuseră să-şi intre în mână. Era cald în atelier, ele coseau şi spuneau fel  de fel de bârfe şi tot ce se auzea prin sat era disecat  de analiza răutăcioasă a lucrătoarelor. Era un fel de clacă fără gogoşi şi boabe de porumb fierte şi tăvălite prin sare ori zahăr.
 Jos, bucătăria se apropia de finisat, urma faianţarea pereţilor, gresia pusă pe jos, apoi instalaţiile şi dotarea bucătăriei. Spera ca de la întâi martie să intre în probe.
A doua zi de Crăciun. Afară ningea frumos, era o zi calmă, aproape caldă pentru o zi de iarnă, fulgii de nea, uşori, pufoşi şi albi se legănau din înaltul cerului, coborau plutind, fără grabă, apoi se aşterneau peste stratul alb şi gros de omăt. Drumul nu era curăţat, zăpada era moale, apoasă. O maşină mică a trecut în viteză, roţile au rupt sub forţa lor apa groasă formată de zăpadă. Stropi mari şi murdari întinaseră puritatea albului aşternut pe lângă garduri.
Alexa privea pe geam, oamenii erau liberi de la serviciu, copiii în vacanţă, se plictisea. Telefonul a anunţat-o că a primit un mesaj. A deschis, era de la Vijulie, voia să o vadă azi în pensiunea din drumul Câmpulungului.
A anunţat-o pe Maria că pleacă, l-a pupat pe Radu, apoi cu cheile în mână şi geanta pe umăr s-a urcat în maşină. Mamă-sa i-a deschis porţile, a demarat şi pornită a fost pe drumul oraşului.
L-a găsit pe Vijulie, o aştepta la o masă în mijlocul salonului, pitită cumva după un stâlp gros de susţinere a plafonului.
-Nu stăm mult, spune-mi ce ai? Vijulie a fost direct.
-Am aici materialele cu înregistrările ambientale cu Melciu. Cum mi-a cerut bani, pentru cine, sigur, nu dă nume, însă lasă să se înţeleagă cam despre cine este vorba. Cred că putem avea încredere şi în procuroarea Vobeică, când am vorbit cu ea, se arătase dispusă să-l aranjeze pe Melciu.
-Prea târziu,a fost arestată. Acum am înţeles de ce. Vijulie a dat din cap compătimitor.
-Şi eu am reuşit multe, a continuat avocatul, şeful de la Direcţia pentru Protecţia Copilului a depus o sesizare la procuratură cu privire la modul dezastruos în care s-a făcut ancheta socială în cazul copilului luat de Vasilica în plasament. Se strânge laţul. După 15 ianuarie voi depune sesizarea împotriva lui Melciu la Parchet. Trebuie găsită o cale să ajungă la procurorul Iordache, altfel e bai mare. În sfârşit, sper ca acest caz să le explodeze în faţă. Nu au cum să scape, altfel, dacă ei nu păţesc nimic, noi trebuie să avem bagajul deja făcut pentru a înfunda puşcăria. Trebuie să fim tari, oamenii să fie pregătiţi să declare tot ce ştiu, să nu omită nimic din ceea ce cunosc, însă nici să nu adauge din cele auzite, iar dacă o fac să spună de unde ştiu, altfel ăştia îi încurcă şi ne împotmolim.
Pentru revelion Alexa a hotărât să facă o mare petrecere, femeile au fost chemate să aranjeze localul unde urma să fie bucătăria. Toţi lucrătorii ei au fost invitaţi să vină să petreacă împreună  noaptea dintre ani. A fost o petrecere de pomină. De mulţi ani nu mai fusese în sat atâta veselie. La ora 12 din noapte, a intrat şi primarul să închine un pahar cu şampanie. Oamenii l-au primit cu răceală, de altfel, jumătate din bărbaţii prezenţi în sală dăduseră declaraţii împotriva primarului. Toate plângerile lor erau în mapa lui Vijulie. Melciu încă nu ştia ce i se pregăteşte. Alexa fusese binevoitoare cu el, îi dădu-se toţi banii pe care îi ceruse primarul ca mită pentru Complex, neştiind bietul de el că afurisita de femeie, îl înregistrează ori de câte ori făcea o coţcărie. Răceala cu care a fost primit de oamenii care altădată ar fi fost în stare să-i sărute mâna, l-a pus pe gânduri, însă nu s-a dus prea departe, ci doar până la lipsa de recunoştinţă a servitorului faţă de stăpân. Nu ar fi fost în stare să creadă că toţi acei oameni pe care el îi manevra cu o litră de ţuică, acum ar fi în stare să joace pe mormântul lui politic şi fizic.

 La început femeile o urâseră pe Alexandra, o considerau o curvă răsfăţată care le chinuieşte pe ele,  după ce începuseră să câştige bani şi să li se îndestuleze casa, au venit trup şi suflet lângă ea. Ar fi fost în stare să o apere cu propria viaţă de eventualele atacuri ale primarului sau ale oricui altcuiva.
Radu, ajutat în mod special de învăţătoare, făcea salturi, avea capacitatea de a învăţa mult mai mult decât prevedea programa şcolară. Aşa a apărut ideea ca el să fie pregătit concomitent şi cu cartea de clasa a doua. Faptul că ar putea da două clase într-un an la ambiţionat foarte mult, nefiind în elementul lui printre acei copilaşi mult mai mici decât el. Acasă Alexa se ocupa de lecţiile lui, iar în lipsa ei, Maria devenea un bun institutor. Cu multă căldură îl înconjurau amândouă femeile. Radu, copil oropsit care nu cunoscuse mângâierea, doar bătaia şi batjocura, se ataşase de ele ca şi cum ar fi fost mamele lui bune. La început se sfia de Alexa, îi era teamă de ea, deşi biata fată îl înconjura cu dragostea ei. Abia mai târziu când l-a scos din mâna unei namile de copil de clasa opta care voia să-l bată, doar aşa să-i treacă timpul, nu pentru că i-ar fi făcut Năsturel vreun rău, a înţeles Radu cât de mult îl iubea Alexa.
Ziua de 12 februarie nu se anunţa prin nimic a fi deosebită. Gerul pusese stăpânire pe ţară, zăpada troienită, în multe locuri din câmpia dunăreană şi bărăganul legendar, se luase la întrecere în înălţime cu casele oamenilor. Era atât de bătută de Crivăţul nemilos, încât, oamenii circulau cu uşurinţă pe zăpadă pe deasupra gardurilor şi la nivelul crestelor caselor. Erau locuri unde oamenii săpaseră tuneluri prin zăpada adunată de urgia vântului din viforul câmpiei în adăpostul satului.
Alexa, de dimineaţă, primise telefon de la Vijulie să vină urgent la Procuratură împreună cu Gheorghe, David şi inginerul horticol. După discuţia cu avocatul a mers la Complex, aici oamenii făceau ultimele retuşuri. L-a luat deoparte pe Gheorghe, i-a spus despre ce este vorba, acesta s-a angajat să-i anunţe imediat şi pe ceilalţi, apoi să plece acasă şi să se pregătească de drum.
O oră mai târziu maşina Alexandrei se strecura printre munţii de zăpadă de pe marginea drumului. Mai avea două ore în faţă până când trebuiau să ajungă la procuratură. Nu mergea cu viteză, drumul era greu, se circula cu dificultate, o frână de picior putea băga maşina cu botul în zidul gros de omăt care atingea aproape trei metri şi jumătate. Într-o intersecţie, la intrarea în oraş, Alexa a redus mult viteza deşi avea prioritate, din dreapta, fără să se asigure, un bolid 4X4 cu mare viteză venea direct în ei, abia a avut timp să evite coliziunea. Maşina a trecut glonţ prin faţa lor  a rupt stâlpul semaforului, apoi a intrat în vitrina unui magazin de piese auto care era închis la acea oră.
Alexa a trecut de intersecţie, a tras maşina pe dreapta, şi-a frecat faţa cu palmele pentru a alunga emoţiile.
-Ce-a fost asta oameni buni? Femeia era speriată, dintr-o dată şi-a amintit poveţele procurorului şi ale avocatului.
-Cred că a vrut să intre în noi. Un BMW ne-a urmărit de când am ieşit din sat, cred că a avut legătura cu tentativa de accident, după ce ăla a ratat ciocnirea, ăsta a demarat şi ne-a depăşit.  Inginerul era şi el speriat, fiind în dreapta maşinii ar fi fost primul lovit, dacă accidentul ar fi avut loc. Doamnă, mergeţi cu atenţie, probabil că mai sunt  capcane aşezate în drumul nostru. Este foarte probabil ca viespile să fie agitate. Acum sunt periculoase.
Alexa nu a răspuns, a rămas gânditoare. A pornit maşina şi a plecat spre procuratură.
La poartă, după ce a parcat automobilul, l-a văzut pe Vijulie foarte agitat.
-Bine ai venit! Ai avut probleme pe drum?
-Da, vorbim mai târziu, hai acum să dăm cu ăştia de pământ! Alexa ardea de nerăbdare să vadă cum vor evolua lucrurile.
-Spune-mi acum, să ştiu, doar aşa mergem mai departe, dacă ştiu tot.
Alexa i-a povestit cu lux de amănunte tot cum s-a întâmplat, inclusiv ceea ce a văzut inginerul horticol Popa.
-Iordache a fost reţinut de dimineaţă, mascaţii îl caută pe comisar, probabil tot pentru a-l reţine. Sper să ieşim cu bine de aici, dacă da, au pierdut ei. Procurorul care se ocupă de caz este o femeie, nu am auzit nimic rău despre ea, deşi are aproape 20 de ani de când lucrează în parchet.
Au trecut de filtrul porţii, au urcat la etaj, aici au fost lăsaţi să aştepte pe un hol lung, unde se găseau câteva canapele, îmbrăcate în vinilin, aliniate pe lângă pereţi.
Vijulie s-a adresat Alexei şi băieţilor:
-Să nu vă pierdeţi cu firea! Să nu vă lăsaţi intimidaţi! Dacă vă simt că ezitaţi, vă mănâncă! Fiţi stăpâni pe voi, nu vă grăbiţi să răspundeţi, daţi răspunsurile clare şi hotărâte! Da?
-Da, domnule avocat, au răspuns toţi în cor.
Uşa cabinetului s-a deschis, o voce de femeie a strigat numele Alexei.
Fata a intrat împreună cu avocatul.
-Luaţi loc doamnă! Sunteţi o doamnă, procuroarea a accentuat cuvântul, nu-i aşa?
Alexa nu a răspuns sarcasmului. Procuroarea a continuat:
-Numele şi pronumele
-Alexandra Panaitescu.
După ce s-a terminat formalitatea de identificare, a venit întrebarea directă:
-Sunteţi  în duşmănie cu pârâtul Melciu?
-Nu, nu sunt.
-De ce l-aţi turnat la procuratură? V-a făcut personal vreun rău? Ori din spirit civic?
-Doamnă, aveţi în faţa dumneavoastră toate plângerile mele pe care le-am înaintat parchetului prin domnul avocat. Menţin tot ce am declarat acolo. Nu am nimic în plus de adăugat, nici de retractat. Dumneavoastră dacă sunteţi de bună credinţă şi eu  cred că sunteţi, veţi analiza şi verifica tot ce eu am declarat. Vă aduc la cunoştiţă că la intrarea în oraş în urmă cu aproximativ două ore un SUV era să mă facă praf dacă nu aş fi reuşit să evit accidentul în ultima fracţiune de secundă. Se pare că lucrurile sunt puţin scăpate de sub control.
Procuroarea asculta pasivă, deşi când Alexa a pomenit de accident a avut o uşoară tresărire.
-Am înţeles că vreţi să candidaţi pentru primăria comunei, de aceea vreţi să-l înfundaţi pe Melciu?
-Nu are nicio legătură, dacă primarul actual este nevinovat, să rămână în continuare acolo.
-Melciu a primit bani pentru faptul că v-a concesionat Complexul, nu aveţi nicio vină? Nu cumva sunteţi mituitoare în acest caz?
-Nu, ascultaţi înregistrările! Vă veţi convinge că nu am nicio vină.
Au fost audiaţi toţi, au terminat seara târziu. Au plecat acasă liniştiţi, faptul că nu au fost reţinuţi, era un început bun. I-a luat pe băieţi la ea acasă.
-Mamă cinsteşte flăcăii cu o ţuică, au făcut treabă bună!
-Imediat! Maria a venit cu un borcănel plin cu ţuică şi cu trei păhărele. Să vă spun ce s-a întâmplat în lipsa voastră, mi-a spus Mariţa, a fost plecată cu treabă în sat. Atunci a văzut maşina mascaţilor când i-a ridicat pe Melciu, pe Pupezescu şi pe secretarul primăriei. Nu i-aţi văzut acolo?
-Nu, nci nu am auzit nimic de ei. Se îngroaşă gluma. Voi să vă vedeţi de treabă, nu daţi înapoi pentru nimic în lume, trebuie să facem ordine în localitatea noastră. Acum e momentul, dacă suntem slabi vom pierde. Ce zici Gheorghe? Davide? Popa Valentin, tu ce părere ai?
-Mergem înainte, dacă şovăim ajungem rău.
Următoarea săptămână Alexa, deşi stresată, s-a ocupat îndeaproape de dotarea bucătăriei şi de finisarea instalaţiilor. Afară fusese montată o uriaşă butelie pentru gaz metan cu care urma să prepare mâncarea. Două dintre femeile din sat frumuşele şi curăţele, au fost trimise de Alexandra să facă şcoala de bucătari. Se deschisese în noiembrie un curs de bucătari prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, acum făceau practică într-o pensiune. Urmau să termine în următoarele 2 săptămâni. Totul mergea strună. Melciu nu mai revenise în sat, era arestat de o săptămână.
Timpul se mai încălzise, pereţii de zăpadă se topeau încet, dar sigur. Noaptea asfaltul devenea patinoar, era riscant să se circule cu maşina pe un drum sticlos şi fără posibilitate de control asupra autovehicolului.
Telefonul Alexei a spart liniştea căminului. Radu a tresărit, Maria s-a uitat la fiica ei, „cine o fi?” părea să întrebe îngrijorată mama.
-Alexa, sunt la poartă, deschide!
-Mamă, Vijulie este la poartă, merg să-i deschid. Ce s-o fi întâmplat?
Avocatul a băgat maşina în curte, apoi împreună cu Alexa au intrat în casă.
-Sărut mâinile! Tu trebuie să fii Radu Năsturel, da?
-Bună seara! Ce s-a întâmplat de aţi plecat la drum de seară de acasă? Maria a privit atentă bărbatul din faţa sa. Potrivit de stat, cu faţa frumoasă, fruntea înaltă sub care erau aşezaţi doi ochi ageri, neliniştiţi şi albaştrii ca cerul dimineaţa după ploaie. Părul şaten, des şi lăsat în plete scurte pe spate îi dădea un aer tineresc de rocker intârziat. Luaţi loc!
-Alexa, scumpo, am câştigat!
-Cum? Ce spuneţi? De unde ştiţi? Alexandrei nu-i venea să creadă. Dintr-o dată omul din faţa sa i-a devenit drag. Era cel mai bine primit sol, din câţi mesageri fuseseră vreodată pe pământ.
-Melciu, împreună cu Pupezescu şi secretarul au vorbit. Au spus tot! Primarul a fost foarte ordonat, a avut notaţi toţi banii pe care i-a dat mărimilor din instituţiile de forţă. A dat declaraţii exacte. Deja se pregăteşte debarcarea şi arestarea învinuiţilor. Comisarul a venit cu o mulţime de probe materiale împotriva procurorului şef, al adjunctului, dar şi a altor şefi din parchet. Nici comisarul şef nu a scăpat de vigilenţa lui Dinulescu. Probele sunt imbatabile. Se zdruncină hardughia. Mă aştept ca în următoarele ore alţi procurori să treacă în tabăra noastră şi să facă declaraţii împotriva şefilor ierarhici inculpaţi în acest megadosar.
-Nu te-am întrebat, cu ce vrei să te servesc?
-Întâi am să te rog să-mi asiguri găzduire în noaptea asta, dorm oriunde, doar să nu plec  înapoi în oraş că e dezastru pe drum, iar eu încă nu am învăţat să patinez cu maşina în ritm de vals pe drumurile publice.
-Sigur că vei rămâne aici, te culci în camera lui Radu. El va dormi fie cu mine, fie cu mama, cu cine îşi alege el.
-Cu tine vreau, cu tine, a sărit micuţul Năsturel când a auzit că poate dormi cu Alexa.
Nae Vijulie a discutat până târziu în noapte cu cele două femei. Radu, obosit, a adormit cu capul în poala Mariei. Alexa l-a luat uşor şi l-a dus în camera mamei sale.
-Domnu’ avocat, ce va spune soţia, când va observa că nu aţi ajuns acasă?
-Nu ştiu! Văzând privirile întrebătoare ale femeilor a continuat:
-Nu ştiu, suntem despărţiţi de câţiva ani. S-a mutat cu serviciul în Bucureşti, nu ne-am văzut de la divorţ.
De altfel, nu ardem niciunul de dorul celuilalt. Ruptura a fost brutală şi dureroasă, mai ales pentru mine.
                                          ********************************************
Ne-am căsătorit în ultimul an de facultate, ca o curiozitate, a fost fecioară în noaptea nunţii. Am dus-o greu, însă reuşisem să ne descurcăm, aveam de toate, eu câştigam bani frumoşi. Munceam mult, plecam dimineaţa şi nu se ştia seara la ce oră ajung acasă. Ea lucra program cu orar fix opt ore era consilier juridic într-o firmă. Avea un salariu bunicel şi slujba fără mari bătăi de cap. Seara când ajungeam acasă, frânt de oboseală, trebuia să mergem în vizite ori, din contră, să primim noi vizite. Toate astea mă oboseau mai tare, plus că le consideram cheltuieli inutile. De la o vreme începuse să vină târziu acasă. Când o întrebam de unde vine, îmi răspundea fără ocol, provocator şi dispreţuitor că ea vrea să-şi trăiască viaţa, nu să stea după unul ca mine care, în câţiva ani se va boşorogi.
Într-una din zile m-a anunţat, destul de abrupt, că a întâlnit iubirea vieţii ei şi că se separă de mine. Am intentat acţiunea de divorţ, totul a decurs fără prea multe regrete. De atunci sunt holtei. Nu mă întreabă nimeni unde plec şi de unde vin. Nici dacă am mâncat, nici dacă am rufe curate să îmbrac.
-Sunteţi tânăr, chiar vă place să trăiţi singur? Maria pusese ochii pe avocat. Se gândea că ar fi bun de bărbat pentru fiica ei.
-Nu, nu este cel mai grozav mod de aţi petrece viaţa. Însă, este greu să găsesc o femeie care să înţeleagă munca mea. De cât scandal şi scene siropoase de gelozie mai bine singur. Acum îmi stă capul doar la acţiunea asta, dacă reuşim să o ducem la capăt, mă pot retrage din avocatură în plină glorie. Era să uit un lucru foarte important. Ăia de la Protecţia Copilului m-au lăsat să înţeleg că ar fi gata să vă încredinţeze în mod legal copilul în plasament ori, chiar spre adopţie dacă sunteţi interesate.
Feţele femeilor s-au luminat, vestea era grozavă.
-Domnule avocat aţi venit ca un moş Crăciun încărcat cu veşti bune, a avut dreptate procurorul Iordache când a spus că sunteţi minunat ca avocat.
-Astăzi am fost angajat de procuror, am încercat să-l scot din arest, nu a fost chip. Nu există probe împotriva lui, doar poveşti ne susţinute material. Îmi pare rău pentru judecător că a fost părtinitor, nu înţeleg ce îl mână în lupta asta alături de bandiţi. E alegerea lui, până la urmă fiecare pasăre pre limba ei piere. Sunt obosit! Dacă sunteţi bune să-mi arătaţi locul, unde pot pune capul jos!
-Veniţi cu mine! Maria s-a ridicat de pe scaun pentru a conduce oaspetele în camera băiatului. A scos din dulap o pereche de pijamale pe care le-a pus pe pat. După ce i-a arătat unde este baia, i-a urat din suflet să aibă o noapte bună.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Subminarea economiei naţionale

  În urmă cu aproape 29 de ani Ceauşescu a fost condamnat la moarte, în urma rechizitoriului întocmit de procurorul militar Dan Voinea, pe...