Plictisit, ascultam cum vâlvătăile focului ardeau cu trosnete lemnele în
sobă. Era cald, moţăiam în fotoliu, ştirile politice nu mă mai captivau, în
liniştea căminului, vocea nevestei a venit ca un şuier:
-Auzi tu, americanii ştiu că sunt partenerii noştri strategici?
Drace! Mi-am zis. Ce bălmăjeşte asta?
-Cum dragă să nu ştie? Doar au montat la noi scuturile antirachetă de la
Deveselu. Ce vrei mai parteneriat decât atât? Nu de la ei am cumpărat rachetele
Patriot? Bieţii oameni, au venit de la mii de kilometri doar să ne apere de
Ursul de la Răsărit. Însă, un cap sec ca al tău e greu să priceapă subtilităţile
politice. Mi-am întins mai bine picioarele, am rezemat capul de fotoliu cu
gândul să adorm puţin.
-Băi „dăşteptule”, tu chiar crezi în visul american? Să-ţi spun eu ce nu
înţelegi tu cap luminat. După mintea mea de femeie proastă, noi, adică România,
tocmai ce devenirăm inamicii ruşilor, deşi ăştia nici nu visau la noi. Păi de
ce să viseze? Ce interes ar avea ruşii să ne ocupe? Poate să ne aducă tezaurul
înapoi, pe care fraierii ăia de români l-au făcut cadou cu dedicaţie ţarului şi
mai târziu lui Lenin.
Firma aia a lor, Mechel, a pus pe butuci siderurgia românească. Lukoil
operează cu brio. Ce dracu interes am prezenta noi pentru ei? Nici unul. Însă
de când cu baza de la Deveselu şi ce mai este prin Kogălniceanu, în mod sigur
am devenit ţinte.
Bărbate, politica noastră externă este haotică, nu ştim ce vrem, nu ne
cunoaştem interesele, boii de politicieni se lasă antrenaţi în lupte intestine,
lăsând de izbelişte România în relaţiile cu alte state.
Preşedintele este în afara jocului, fotoliul de Preşedinte s-a dovedit
uriaş pentru un gâgă în ale politicii. „Copilul cu două moaşe moare cu buricul
netăiat”, aşa sună un proverb românesc. La noi politica externă este făcută de
Preşedintele Ţării în colaborare cu Guvernul. Doar că unul este câinele iar
celălalt pisica.
-Măi femeie, văd că nu mă laşi să mă odihnesc. Bine, admit că ai dreptate.
Cred că ne poziţionăm rigid de partea unei ori alteia din tabere. Acum suntem
în tabăra americană? Suntem! Europa are alte interese decât Statele Unite.
Merkel ne-a cerut ajutorul, Dăncilă nu i l-a dat, mulţi au aplaudat, încă mă
gândesc, dacă a făcut bine.
România şi aşa nu este prea iubită în UE, mergând pe ideea asta de pus
talpă nu câştigăm nimic.
Bine, suntem parteneri strategici cu SUA, întreb şi eu aşa, pentru amantă,
nu te uita aşa la mine, „noi trebuie să facem cum dictează „Tatăl cel alb de la
Washington”, SUA, a făcut vreodată cum am spus noi?”. Pentru că dacă nu a
făcut, ori noi nu am avut curajul să cerem americanilor să facă, înseamnă că
aici nu este vorba de parteneriat, ci de relaţii de subordonare. Adică
americanii stăpâni, noi slugi. E bine că suntem prieteni cu americanii, însă cu
ruşii de ce dracu nu putem fi prieteni? Sunt ruşii mai imperialişti decât
americanii? Să fim serioşi! SUA i-a depăşit cu un cap. Mai este Rusia
bolşevică? Nici vorbă. În loc să băgăm tot timpul băţul prin gardul rusesc, să
facem de aşa natură să extindem relaţiile comerciale cu ei, sunt o piaţă bună
de desfacere şi nu sunt nici aşa de cusurgii precum vest europenii.
Noi fugim de ruşi şi de chinezi, iar Germania şi multe alte ţări europene
le caută în coarne pentru că îşi cunosc interesele.
Iohannis, între două alunecări pe pârtie şi o plajă la Miami, ar putea să
vină în faţa ţării şi să-şi expună programul de politică externă pentru viitor,
dacă mai are vreun viitor, pentru că până acum doar s-a plimbat, iar în ultimul
timp încearcă să demonstreze Ţării ce greşeală a făcut, electoratul, când a
fost ales ca Preşedinte.
Lupta cu frumoasa Lia Olguţa Vasilescu pare să nu se oprească. Şi-a ales
prost omul. Olguţa şi-a făcut ucenicia în ale politicii în ograda lui Vadim
Tudor şi nu se sperie uşor de piedicile puse de Înscăunatul de la Cotroceni.
Până la urmă ministerele merg şi fără miniştrii plini, sigur nu aşa de
bine, însă merg. Este foarte probabil ca Iohannis să fie cel care va plăti în
final oalele sparte. PSD-ul va arăta spre Iohannis, CCR va arăta spre Iohannis,
doar haştagiştii vor spune:”bravo Clau, la mai mare”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu