Destinul cap. III

                                                                          

                                    

    După întâmplarea nefericită, căreia trebuise să-i facă faţă, Vlad şi Domnica au ieşit din parc. Nu înţelegeau ce li se întâmplase. Cum fusese posibil ca nişte tineri, aproape copii, sigur, elevi de şcoală, să atace ziua în amiaza mare doi oameni maturi veniţi în parc să se destindă. Mergeau tăcuţi. După colţul marelui complex comercial „Mondial” au intrat în cofetărie. Domnica încă era cu privirea pierdută, tremura uşor, din ochi, lacrimile se scurgeau pe obrajii palizi în două pârâiaşe care se uneau sub bărbie, apoi cădeau pe sânii prinşi în sutienul de sub bluza din mătase verde.

Chelneriţa, vorbind în şoaptă, a luat comanda şoptit spusă de Vlad. Nimeni nu vorbea tare. Domnica tăcea, plângea şi tăcea, era siderată de păţania lor. Şi-a amintit de ultima discuţie avută cu gemenii ei cu ceva timp în urmă.

„Veniseră de la şcoală. Au intrat pe uşă fără să-şi salute mama care îi aştepta în prag să-i sărute de bun venit. Când au ajuns în dreptul ei, Romulus, Rolo cum îi spune ea, era cel mai mare dintre gemeni, Remus, Remi, era mai mic cu zece minute, a lovit-o ostentativ cu umărul, Domnica s-a dezechilibrat şi s-a deplasat spre dreapta, din spate Remi a lovit-o cu răutate făcând-o să se rotească ca un titirez.

-Ce a fost asta băieţi? Femeia era stupefiată, era prima dată când băieţii ei, pe care îi considera cuminţi, se purtau cu ostentaţie faţă de ea.

Odraslele în loc să-i răspundă, au bătut cupa felicitându-se reciproc pentru reuşita lor.

Domnica era o femeie care trecuse prin multe, nu se speria uşor mai ales de doi ţânci teribilişti, care, pe deasupra, mai erau şi copiii ei.

-Rolo, Remi, veniţi aici! Nu era o rugăminte, era un ordin pe care nu aveau cum să-l refuze dacă nu erau pregătiţi să suporte consecinţele propriilor nechibzuinţe. Domnica era sobră, cu sprâncenele încruntate și cu privirea fixată pe uşa pe care urmau să intre băieţii.

Cu privirea flegmatică şi mers în silă, blazaţi şi plictisiţi de corvoada pe care erau nevoiţi să o facă, având mâinile îndesate în buzunare şi capetele înghesuite între umeri, au intrat în bucătăria, unde, mama lor fierbea de supărare.

-Puteţi să-mi spuneţi, dacă nu vă cer prea mult, ce a însemnat loviturile pe care mi le-aţi aplicat când aţi intrat în casă?

-Ceri prea mult, totuşi, bătrânico, aşa, pentru cultura ta generală, îţi spun că de astăzi încolo să nu ne mai stai în cale. Ce a fost astăzi a fost un dulce început pentru ceea ce va urma. Te sfătuiesc să iei aminte şi să nu ne mai ocupi poteca. Rolo, privind cu dispreţ pe mamă-sa, a bătut palma cu Remi. Băieţii erau hotărâţi să preia comanda casei.

-Dragii mei, observ că aveţi o deosebită plăcere să mă chinuiţi, mai mult chiar, mă ameninţaţi că mă aşteaptă vremuri grele dacă vă voi sta în drum, am înţeles bine? Domnica era calmă, erau copiii ei, trebuia să găsească soluţii pentru a-i putea salva. A înţeles că băieții intraseră într-o tovărăşie nenorocită. Spera să îi poată recupera.

-Bătrâno, ai înţeles! Ai face bine, ca de acum încolo să faci doar ce îţi ordonăm, înţelegi, ordonăm, Rolo a accentuat cuvântul, altfel vei avea de suferit. Nu te ameninţăm, te avertizăm, până la urmă eşti mama noastră, chiar dacă eşti dureros de demodată, te vom ajuta să trăieşti şi tu cum ne vom aşterne noi. Pentru început femeie, nu îţi vom mai spune mamă, e demodat apelativul. Vom fi în pas cu moda. Nu ne vei controla la şcoală, la teme, cine ne sunt prietenii, dacă ne drogăm ori dacă suntem gay.

Domnica, când a auzit ultimele cuvinte spuse de Rolo şi aprobate tacit de Remi, s-a ţinut cu greu să nu leşine. Era la o răscruce de drumuri, nu ştia ce putea să facă, ce măsuri să ia. Trebuia să se gândească bine, orice măsură ar fi luat şi nu ar fi avut efectul dorit, s-ar fi întors împotriva ei.

-Vă drogaţi? Vă întreb ca între prieteni, aşa am înţeles că suntem acum. Voia să câştige timp, să caute soluţii, era în faţa unei mari provocări. Va trebui să-i facă faţă.

-Nu, am fumat o dată din curiozitate, nu mi-a plăcut. Te scutesc să mai pui întrebări ca o târfă perversă. Cred că suntem gay amândoi, am fost la o petrecere unde am fost posedaţi de patru vlăjgani, ne-a plăcut. Vrei să-ţi dau amănunte? Îţi place să ştii cum am fost sodomizaţi? Te excită? Biată femeie! De când nu ai mai fost cu cineva? Observă că nu te întreb de când nu te-ai culcat cu un bărbat. Ştii de ce? Pentru că eu am o înţelegere foarte largă asupra actului sexual şi a constituirii unui cuplu în pat.

Domnica în acel moment ar fi vrut să fie departe, să nu audă cuvintele spuse de propriul copil şi întărite aprobator de celălalt. Stomacul i se întorsese pe dos, capul îi vâjâia, deşi Rolo continua să vorbească ea nu îl mai auzea. Era prea mult pentru o mamă singură, se simţea ca un fulg în bătaia vântului sau un pai în vâltoarea mării înspumate. Tot ce putea face în acel moment era să se roage: „Doamne Dumnezeule, în marea milă a Ta, milueşte-mă pe mine păcătoasa şi întăreşte-mă Doamne să pot trece prin această grea încercare! Izbăveşte Doamne aceşti copii, curaţi în sufletele lor, dar care au apucat-o pe căi greşite! Îndrumă-i Doamne şi Învaţă-mă şi pe mine nevrednica cum să găsesc calea spre inima lor.” „Amin!”

A rămas tăcută ceva timp, privea năucă în gol, în timp ce ei se hlizeau la ea considerând că prima luptă cu mama lor o câştigaseră.

După un timp s-a ridicat, a mers la baie, s-a spălat cu apă rece îndelung pe faţă, apoi si-a pieptănat părul  într-o manieră sobră, aşa cum îl aranja când mergea la serviciu. A intrat în bucătărie, a privit băieţii care vorbeau de-ale lor fără să o bage în seamă.

-Băieţi, eu aş bea o cafea, voi beţi? Faţa femeii nu spunea nimic, nu era veselă, nici supărată, era inexpresivă. Se studiase cu mare atenţie în oglinda din baie cum să se comporte. Apa în ibricul de aramă a fiert repede, a pus cafeaua şi un praf de zahăr, a amestecat cu linguriţă încet şi îndelung de parcă ar fi descântat zeama neagră şi puternic aromată.  A luat trei ceşti, le-a umplut  cu cafea, apoi a luat loc la masă. I-a privit îndelung, de parcă îi vedea pentru prima oară.

-M-aţi luat pe nepregătite, nu mi-am dat seama că aţi crescut. Sigur că noua abordare a legăturii mamă- fii, este ceva inedit. Încă nu am văzut nicăieri aşa ceva, însă dacă voi spuneţi că aşa e „cool”, că este „trendi”, mă voi adapta de dragul vostru.

-Bravo bătrânico, mâine poimâine ne ceri să mergi cu noi în cluburi deocheate. Remi, dacă mă uit bine la ea, nici nu arată rău, nu este şnur, dar nici plină de colăcei nu este.

-Nu m-aţi înţeles, nu am de gând să merg prin cluburi cu voi, nici să mă dau în bărci. Drace! Nici măcar nu vă aprob. Câţi ani aveţi? A schimbat Domnica discuţia.

-Nu ştii nici ce vârstă avem? Chiar te-ai ramolit! Copiii erau într-o continuă veselie pe seama mamei lor.

-Nu, nu sunt cu mintea încetinită, nici tâmpită cum aţi fi tentaţi să credeţi. V-am întrebat să văd dacă conştientizaţi că la 16 ani, împliniţi de o lună, sunteţi minori şi încredinţaţi spre creştere şi educare mie, ca mamă a voastră. Vorba femeii era apăsată, voia ca fiecare cuvând să le intre în cap.

-Hei, eşti demodată, suntem ditamai vlăjganii, ce dracu, trebuie să te întrebăm şi acum dacă şi când să ne descheiem şliţurile la pantaloni şi mai ales pentru ce să o facem?

-Copile, cât timp stai în casa mea, mănânci mâncarea mea, dimineaţa când pleci la şcoală iei de pe  noptiera din hol banii de buzunar din munca mea, vei asculta de mine, mai mult, vei face cum îţi spun eu şi tu şi maimuţoiul ăsta care rânjeşte ca prosu’ la mine. Dacă nu vă place, nu vă reţin, uşa este a voastră. Plecaţi! Nesimţiţilor! Aţi crezut că eu sunt o muiere slabă pe care voi, mari şmecheri, o veţi pune la punct. Aţi greşit mormolocilor! Ori faceţi cum vă spun eu şi eu vă spun cum este bine, ori plecaţi dracului din casa mea! Ce v-aţi închipuit mă, că mă puneţi la pământ cu câteva cuvinte proaste? Cum ai îndrăznit mucosule şi, fără veste, Domnica l-a trosnit pe Rolo cu palma peste faţă cât era de înalt, să-mi spui mie că sunt târfă perversă? V-am crescut singură, fără nici un ajutor, sigur că voi nu sunteţi vinovaţi pentru asta, însă v-am educat aşa cum trebuie. Am avut încredere în voi, v-am lăsat puţin mai slobozi, am greşit, trebuia să vă ţin cu zgarda scurtă, să nu puteţi face un pas fără ştirea mea.

Rolo şi Remi începuseră să se foiască pe scaune, cafeaua se răcise în ceşti fără ca ei să se fi atins de ea. Nu se aşteptaseră la o asemenea replică dură din partea mamei lor pe care o văzuseră tot timpul blândă şi cu zâmbetul pe buze.

-Dacă părăsiţi casa fără învoirea mea, anunţ poliţia că aţi dispărut de acasă şi că sunteţi traficanţi de droguri.

-Nu suntem traficanţi, au sărit cei doi de pe scaune, speriaţi de această perspectivă.

-Ştiu, însă până când poliţia, care se mişcă destul de greu, se va dumiri despre ce este vorba, veţi dormi în beciurile poliţie şi, cine ştie, poate veţi avea parte de experienţele sexuale pe care cu mare neruşinare le zugrăveaţi ceva mai devreme.

-Mamă, Rolo era îngrozit, chiar ai face asta? Eşti mama noastră, cum să ne dai pe mâna poliţiei? Tu ne-ai făcut, acum vrei să ne distrugi? Nu poţi face asta!

Domnica a rămas privind undeva pe deasupra copiilor. O îngrozea perpectiva să îşi vadă proprii copii escortaţi la poliţie. Dintr-o dată a realizat că este vinovată fiindcă băieţii o luaseră razna. Când vorbise ultima dată cu ei ca mamă cu copiii? Ieri, alalteieri, nu, nu, poate luna trecută, nu îşi amintea când vorbiseră, asta însemna că trecuse mult timp. Aici era problema, lipsa discuţiilor dintre părinte şi copii. Revoluţia răsturnase modul de viaţă al oamenilor, felul de socializare. Lumea nu mai era temătoare, nu mai era închistată, toţi clamau libertate şi democraţie. Însă percepţia lor a fost cu totul pe lângă adevăratele norme etice ale libertăţii şi democraţiei de tip vestic. Încălcarea legilor se făcea în numele democraţiei, iar încălcarea normelor de etică şi morală se făceau în numele libertăţii.

Tinerii au fost cei mai „prinşi” de schimbarea bruscă a valorilor. Condamnarea comunismului şi a comuniştilor era făcută la orice colţ de stradă. I se întâmplase o dată, într-un autobuz, să roage un puşti de vreo 18 ani să ofere locul unei femei gravide care, mai avea un copilaş în braţe. Răspunsul tânărului a fost stupefiant: „Comunisto, nu vă mai iese din cap aceste priorităţi demodate, de ce să mă ridic, ce a făcut copiii cu mine?”

Drogurile şi prostituţia erau la mare căutare după ’89. Economia de piaţă, capitalismul occidental întâi a rătăcit minţile românilor, economia românească a fost distrusă, era de sorginte comunistă şi ajunsese energofagă. Drogurile, l-a început administrate gratis tinerilor, au devenit afaceri prospere pentru marile clanuri mafiote, la fel prostituţia. Mulţi tineri cădeau în aceste capcane, abil întinse, de traficanţii fără scrupule de droguri şi de carne vie.

Domnica îşi reproşa că lăsase garda jos şi nu continuase să discute cu băieţii, să-i atenţioneze de cursele în care pot pica. Ea se considera vinovată pentru că ei ajunseseră pe căi greşite, însă nu putea să recunoască în faţa lor asta. Vina trebuia împărţită, de asemenea şi lupta pentru recuperarea lor.

Nu a ţinut cont de pubertatea copiilor, de teribilismul care însoţeşte această etapă a vieţii omului. Era îngrozită, însă nu dispera, ştia, credea, spera că va găsi soluţii. Va îmbina duritatea cu bunătatea. Nu voia ca băieţii ei să fugă de acasă, de pe stradă ar fi fost şi mai greu să-i recupereze.

I-a privit în ochi pe rând, întâi pe Rolo, s-a uitat în adâncul apelor albastre ale frumoşilor lui ochi, voia să vadă ce este dincolo de frumuseţea irisului, apoi l-a privit pe Remi, acesta a lăsat capul jos, nu a prins decât puţin din privirea lui caldă care nu avea nimic comun cu vorbele spuse de ei mai devreme.

-Ba da copiii mei, v-aş da pe mâna poliţiei. Ceva mai devreme eram o târfă perversă care nu merita să i se mai spună mamă. Indiferent de modul în care voi mă vedeţi şi de părerea pe care o aveţi despre mine, am să vă apăr aşa cum cloşca îşi apără puii de eventualii atacatori. Vă voi apără de toţi cei care vă îndepărtează de mine şi vă împing pe un drum greşit, dacă este cazul am să vă apăr chiar şi de voi, de răutatea din voi. Am simţit că înnebunesc când v-am auzit cum îmi vorbiţi şi ce grozăvi spuneţi. Dragii mei, eu am datoria să vă îndrum paşii, să vă învăţ ce trebuie să faceţi. Treceţi printr-o perioadă dificilă, pubertatea. Sunteţi tentaţi să deveniţi adulţi înainte de a fi. Voi aţi încercat, prin teribilismul manifestat cu puţin timp în urmă, să epataţi, să fiţi ceea ce în realitate nu sunteţi. Copiii mei, cred că în ultima vreme nu am stat prea mult de vorbă. Nu am să vă judec prea aspru, până la urmă, dacă voi eşuaţi în viaţă, va fi şi vina mea. Domnica schimbase foaia, îşi îmblânzise glasul, nu voia să-i îndepărteze, nu voia să-i piardă definitiv. Poliţia nu era o soluţie pe care ea să o vadă viabilă, însă trebuia să joace tare. Acum se gândise să găsească o altă soluţie. Nu erau ei de vină că parcurgeau o asemenea perioadă, pe care nu o înţelegeau prea bine. Era foarte probabil să se apuce de fumat şi de băut băuturi alcoolice, nu din plăcere, ci pentru a fi în rând cu bărbaţii.

-Mamă, din ceea ce ţi-am spus nu este totul adevărat, de fapt în afara faptului că am fumat amândoi o ţigară din iarbă, restul sunt din auzite. Colegii râd de noi la şcoală că suntem ţinuţi sub fusta ta. Că nu avem tată. Nu suntem aşa de răi, Rolo plângea, în timp ce Remi abia îşi stăpânea lacrimile. Am vrut să te umilim pentru a ne putea lăuda la şcoală cu isprava noastră. Băiatul părea sincer, era speriat şi ruşinat de ceea ce făcuse.

-Şi eu, dragul meu, am partea mea de vină. Vă promit că veţi găsi în mine o mamă şi o prietenă. Când aveţi nevoie de una dintre ele să o abordaţi cu toată încrederea. Însă, vreau, Domnica a accentuat cuvântul, vreau ca niciodată, auziţi voi, niciodată să nu mai spuneţi ce mi-a fost dat să aud ceva mai devreme. Nu este nevoie să vă cereţi iertare, vă cunosc bine, ştiu cât suferiţi în adâncul sufletului vostru curat.”

Vlad a atins-o uşor pe mână:

-Se răceşte cafeaua, erai undeva departe, nu am vrut să te tulbur. Îi vorbea cu dragoste, cu respect şi blândeţe.

Vorbele lui o mângâiau, erau ca o ploaie caldă de vară, avea nevoie de cineva care să o înţeleagă.

-În urmă cu ceva timp am avut o experienţă neplăcută cu gemenii mei. Îţi voi povesti altădată, acum pot să-ţi spun doar că am lucrurile sub control. Vlad, am preluat cu o mare viteză toate tarele societăţii capitaliste. În locul întreprinzătorului care găseşte idei, le dezvoltă şi formează o companie care să genereze profit, românii din politică şi acoliţii lor au găsit calea cea mai simplă şi sigură: furtul din activele ţării. Reformele din învăţământ, în loc să modernizeze pedagogia, a făcut o serie întreagă de legi care în final au dus la indisciplinarea elevului şi la scăparea lui de sub un minim control. Astfel de măsuri trebuiau luate în timp, după mari şi îndelungate dezbateri între părinţi, cadre didactice, psihologi şi chiar psihiatri. Drogurile au pătruns în şcoli şi în societate cu mare viteză. Prostituţia, traficul de carne vie a adus prosperitate câtorva mafioţi în dauna tinerelor prost informate şi în căutarea unei vieţi mai bune.

-Domnica, am avut ocazia să discut cu profesorii. De unde până în 1989, era o mândrie să fi profesor, să intri la clasă unde să găseşti elevi, dacă nu toţi dornici să înveţe la materia pe care tu, ca profesor o predai, cel puţin erau disciplinați şi aşteptau să se termine ora şi profesorul să plece din clasă. Acum este o dezordine totală, elevii nici măcar nu se mai ridică în picioare la intrarea profesorului în clasă. Dacă un profesor îşi permite să certe un elev, pe lângă faptul că elevul îi răspunde obraznic şi provocator, a doua zi apare filmuleţul pe reţelele de socializare. Miniştri au tocat legile învăţământului, fiecare ministru a pus ceva, a scos altceva, făcând o adevărată brambureală  într-o lege care trebuia să fie de interes naţional, aş spune chiar strategică. Ce ni s-a întâmplat puţin mai devreme este rezultatul dezordinii din întreaga societate în ansamblul ei.