Sunt un bătrân acum, un bunic cum ar spune o ziaristă, ori un senior cum ar spune „dragul ” nostru ministru al muncii, slăvit fie-i numele, altul, mai rău decât mine ar fi zis :„veni-r-ar numele”, așa cum vă ziceam sunt un bătrân și cârcotaș, pe deasupra.
Ca tot românul imparțial mă gândesc la țărișoara mea, la România. Nu plâng, cum făcea un politician din scrisoarea ce a fost pierdută și după ce a fost găsită, scrisoarea lui Nenea Iancu Caragiale, nu mă jelesc, deși ar trebui. Însă nu mai am lacrimi.
Da, mă gândesc la tot ce era în România în 1989. Tot ce fusese construit în epoca socialistă a fost munca poporului român, nu a lui Ceaușescu, nici a securității. Ceaușescu, un biet analfabet, ce ținea banii țării înodați în batista pe care o băga sub pernă când dormea, așa cum s-a priceput a dat de lucru poporului, a construit, a plătit pensii și salarii și-a plătit datoria externă, cu sacrificii din partea poporului, adevărat. Pentru acele sacrificii a plătit cu viață și el, Ceaușescu, și nevasta și doi dintre cei trei copii.
A venit revoluția. Bucurie, sărbătoare, speranță, da, mai ales speranță. Au început să vină ajutoare din străinătate. SUA au aruncat mâncarea, din rezerva de stat a armatei, ce ajunsese în pragul expirării, pe piața din România. Alți patroni și state occidentale au început să trimită hainele pe care cetățenii lor le aruncau la tomberon.
Românii, au dat primul examen de umilință, s-au călcat în picioare să prindă o cârpă plină de jeg, dar era un jeg capitalist, o conservă expirată, dar era din rezerva armatei SUA. Atunci am văzut decăderea umană. Înjosirea românilor, depersonalizarea lor. În acele zile din iarna-vara lui 1990 occidentul a înțeles că în România este o pâine de mâncat. Și au mâncat-o până la ultima firimitură.
Occidentul cu ajutoarele lor ne supuseseră unui test.
Dintr-o dată uzinele au început să producă pe stoc, inevitabil a venit blocajul financiar. Nimeni din guvernul de după revoluție nu a mai căutat piețe de desfacere pentru produsele românești. Nu a mai existat lichiditate pe piață.
De aici încolo a fost doar un pas până la falimentarea industriei, a băncilor comerciale, a agriculturii.
România a intrat în haos. Oamenii tineri au emigrat peste graniță în căutarea unui loc de muncă. România nu mai avea viitor și nici acum nu are.
M-am întrebat de multe ori. Dacă 1990 am fi fost ocupați de babuini, de aborigeni, de laponi, de germani, de francezi, de ruși și așa mai departe puneți orice altă națiune vreți, eu cred că România în acest moment ar fi arătat mult mai bine decât arată astăzi guvernată fiind de cetățeni români, nu spun de români fiindcă sunt și germani și unguri și evrei și țigani și alte naționalități prin conducerea Țării.
Nu mă împac cu ideea că niște idioți, pentru a fura ei, au distrus o Țară, au distrus viitorul unei națiuni, au distrus un „picior de plai”. Chiar există justiție în Țara noastră decât pentru a condamna pe unul ca Țundrea, pentru a condamna o muiere care a furat cinci garoafe și alta un calup de salam?
Pentru ce plătim atâtea instituții de forță și justiție dacă România piere?
Un strungar e plătit pentru numărul de piese bune executate, ăștia din procuratură, poliție, justiție, servicii, pentru ce sunt plătiți? Sigur, sunt și aici oameni care-și fac treaba, dar și mulți, mulți alții care au duble comenzi.
De ce dracu’ ați distrus România?
