vineri, 27 septembrie 2019

România raiul pedofililor?


În fiecare zi se descoperă noi atrocități comise, asupra copiilor, de indivizi dezaxați. Cu cât numărul victimelor abuzate, violate și ucise cresc, cu atât crește și neîncrederea în instituțiile statului, acele organisme create pentru a apăra cetățeanul, a veghea la respectarea legii și legalității.
Sunt cazuri grave, mă refer la cel de la Caracal și nu numai, unde polițiștii și procurorii au picat examenul profesionalismului, pe cel al respectării sarcinilor de serviciu și pe cel al cunoașterii Codului Penal și de procedură penală.
Am să mă opresc, o clipă, aici. Totuși, nu cred că necunoașterea legii i-a determinat pe procurori și polițiști să acționeze așa de prost. Fie au acționat din vanitate, noi suntem dumnezei și facem ce vrem, fie intenționat au acționat așa pentru a compromite ancheta, fie au fost nepregătiți profesional. În oricare dintre cazuri s-ar încadra acești oameni, ei nu trebuie să mai lucreze în procuratură și poliție.
A ieșit la suprafață faptul că cetățeanul nu contează în fața Organului, Organul este Dumnezeu. Dacă Organul vrea să-l încătușeze pe Ilie Năstase o face fără jenă. (Până la urmă și Nastase este un cetățean al României și trebuie să se supună legilor). Însă, când Organul ajunge la poarta lui Dincă din Caracal, dintr-o dată își pierde siguranța, acționează prost, de parcă ceva ori cineva îl tine de mânecă, ori și mai mult, îl șantajează.
Procurorii și polițiștii în ultimi ani au făcut dosare penale, apoi au obținut condamnări, în baza unor interceptări, nu în baza unor activități de cercetare minuțioasă pe teren. Unde nu au existat detractori și interceptări, anchetele s-au oprit.
Nu am putut crede că polițiștii și procurorii când au intrat în curtea lui Dincă, considerată câmp infracțional, nu vor lua măsuri de protejare și conservare a eventualelor probe, a câmpului infracțional.
Modul dezastruos în care au lucrat organele de cercetare penală explică numărul mare de cazuri de viol și crime produse în rândul minorilor.
Lipsa de profesionalism coroborată cu o atitudine jignitoare la adresa petenților duce inevitabil la neîncredere în organele de urmărire penală. Fac precizarea că nu este vorba de o incriminare la grămadă a polițiștilor și procurorilor, există și oameni cu curaj, bine pregătiți profesional care își fac cu prisosință datoria. Însă, în România, ultimilor ani, infractorii au trecut la o ofensivă fără precedent în toată gama infracțională. Acest lucru a fost posibil,  fiindcă în instituțiile de cercetare penală au fost breșe făcute de acei ofițeri și procurori slabi pregătiți profesional, ca să nu spun că unii dintre ei au fost chiar înhăitați cu infractorii.
Sistemul juridic trebuie de urgență reformat, poliția trebuie revitalizată, ofițerii au ajuns dumnezeii pe domeniile unde sunt șefi și toate acestea împotriva siguranței cetățeanului.
Carențele din instituțiile de cercetare penală nu sunt de un an doi, ele se tot adâncesc de 30 de ani, acum se pare că am ajuns la un apogeu nedorit.
Nu mai putem arunca vina pe o persoană anume. Greșelile moștenite în instituții au devenit cutume și s-a mers cu ele înainte.
Să nu uităm că atât polițiștii din domeniul criminalistic cât și procurorii sunt foarte bine remunerați, nu se pune problema că lipsurile materiale i-ar determina să ia șpagă, să fie corupți. Statul a avut grijă ca aceste organe de urmărire penală să fie bine plătite pentru ca ele, la rândul lor, să dea randamentul maxim, nu să asiste impasibile cum ne sunt răpite, violate, vândute, ucise copilele. Cred că s-a mers prea departe cu indolența, impertinența, reaua credință și insolența organelor de anchetă penală criminalistică și nu numai. Acei ofițeri și procurori care își exercită profesia cu rea credință, vezi cazul Caracal, Alexandra și Luiza, să răspundă penal pentru favorizarea infractorilor, nerespectarea sarcinilor de serviciu, etc. Nu putem să închidem ochii la nesfârșit în fața unor atrocități comise de infractori și privite cu impertinență de organele de urmărire penală.
Trebuie ca partidele politice parlamentare, între două înjurături și trei numărări de voturi, să își dea mâna peste țară pentru a găsi de urgență soluțiile de scoatere a României din mâinile pedofililor care, pare că nu se mai termină. Așa cum 30 de ani, aceleași partide politice și-au dat mâna peste țară pentru jefuirea României, așa să facă bine să-și dea și acum mâna pentru a pune stavilă unor atrocități fără precedent.
În țară sunt multe cazuri de pedofilie, în acest timp partidele parlamentare  își numără voturile mai ceva ca Brânzovenescu și Farfuridi, asta îi interesează pe ei, nu ce se întâmplă cu aceste fetițe. Ăștia sunt politicienii investiți de noi, în baza promisiunilor lor, care  luptă în Parlament, cu arme politice, pentru binele populației. Halal să ne fie!

marți, 17 septembrie 2019

Cui îi este frică de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)?


   Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) este un fel de bau-bau modern. Cel puțin așa ne înfățișa Ionuț Stroe de la PNL SIIJ în această seară la un post de televiziune. Ne spunea domnul Stroe că, această secție este văzută de către magistrați ca un instrument de presiune. Tot domnul Stroe, ne spunea în această seară, Doamne ce multe a mai spus acest om, că PSD-ul nu vrea să lase „ciolanul din gură” și să plece de la guvernare.
Domnule Stroe, m-am uitat de curiozitate pe autobiografia dvs, nu-mi place termenul de „CV”. Ați făcut nițică școală, chiar dacă nu ați fost la cursuri, doar dacă v-ați fii plimbat prin curtea facultăți și tot învățați câte ceva din discuțiile colegilor. Cum dracu puteți spune că o secție care are girul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituție care se vrea, se dorește, ar trebui să fie, cea mai independentă și îndepărtat organism de factorul politic, nu este transparentă? Procurorul Șef al SIIJ este ales de plenul CSM, nu este numit de un personaj politic cum ar fi Președintele României. SIIJ funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Nu înțeleg cu ce deranjează pe magistrați, așa susținea domnul I. Stroe, absolvent de drept, această secție? Până la urmă și magistrații sunt oameni și, ca orice om pot greși cu voie ori fără de voie. Cum în România au fost legiuite Norme cu caracter obligatoriu stabilite și apărate de către stat (legi) pe baza cărora funcționează societatea și cărora cetățenii trebuie să se supună, așa și onor magistrații trebuie să se supună legilor.
Această secție a funcționat în cadrul DNA unde, se pare, nu am date, alții au spus cu subiect și predicat, a fost folosită pe post de baros împotriva acelor judecători care nu se supuneau ordinelor cu privire la soluționarea unor cazuri. Spuneam mai sus că în acea secție s-ar fi produs dosare la comandă împotriva unor judecători cu ajutorul cărora îi țineau în lesă pe judecători. Mulți judecători au fost arestați, unii au murit prin închisori.
Această secție, acum scoasă la lumina zilei și neîncadrată în vreun departament al PÎCCJ, are o structură și o conducere numită de plenul CSM. Și totuși, SIIJ deranjează tare pe cineva mare, aici mă refer la Președinte, altfel nu văd de ce liberalii ar fi așa de porniți împotriva ei? Cred că legătura dintre L.C. Kovesi și Președintele Iohannis este ombilicală. După cum știm d-na Kovesi are câteva dosare în lucru pe masa procurorilor din cadrul SIIJ. Oare se va rupe lanțul mafiot dacă pica Zâna Anticorupție?
Nu știu, mă gândesc, altfel ce să aibă niște oameni politici cu o Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție? Cu ce să-i deranjeze pe ei anchetarea abuzurilor din justiție și procuratură? Că doar nu au toți câte 6 case și nici nu au fost primari cu zeci de dosare penale cărora li s-a dat NUP(Neînceperea Urmăririi Penale). E ceva putred în Danemarca, nu la ei, acolo s-a curățat putreziciunea, în România este multă cangrenă. Cu asemenea exemplare de politicieni nu se mai curăță această țară.
Spuneam mai sus că: domnul Ionuț Stroe, cu un rânjet superior, îi spunea unui domn de la PSD citez: „nu vreți să lăsați „ciolanul” și să plecați de la guvernare”. Ce am înțeles eu de la domnul Stroe, altfel un băiat frumușel, curățel și foarte arogant. Eu am înțeles așa: la guvernare se intră pentru a beli osul de carne și a-și trage fiecare friptura, fripturile, halca de carne. Domnul Stroe, probabil flămând, sunt flămânzi ce-i din vechiul PNL după 5 ani în opoziție, iar ăia din fostul PDL și mai leșinați după  vreo 7 ani de opoziție, abia așteaptă să intre la guvernare, pentru ce? Tocmai ce dânsul ne-a explicat, pentru a curăța carnea de pe os.
Apreciez franchețea acestui tânăr, nu a mai dat-o cotită, că vin la guvernare pentru binele poporului. VAX, vin pentru ei, foamea e mare. Vom fi în situația din 2010 când guvernul a tăiat salariile cu 25% , iar prin ANRP se plăteau sume exorbitante ca despăgubiri pentru niște terenuri fictive. Sau tot atunci, Udrea și compania fura de stingea prin firmele lui Cocoș, Pinalti, etc. Nu mai dezvolt, situația este arhicunoscută.

sâmbătă, 14 septembrie 2019

Destinul cap. XIII


  -Ieri, dragul meu Vlad, am început să-ți povestesc despre viața Ioanei, voi continua astăzi, însă, nu înainte de a fi rasfățată cum un mic dejun, cum doar tu știi să-l pregătești. Domnica vorbea, stând întinsă în pat, pentru a fi mai convingătoare, lăsase să iasă din cearșaf piciorul drept îndoit și dezvelit până aproape de coapsă. Un sân, obraznic, ieșise din cămășuța mult prea decoltată. Bărbatul a privit incitantul tablou, apoi s-a lăsat în genunchi, cu drag a pupat piciorul oferit ca ofrandă. După ce a atins cu buzele lui buzele ei dornice, a depus un sărut și pe vârful întărit al țâței.
Vlad a plecat în bucătărie. Metodic, fără să se grăbească, a gătit ce știa că îi place femeii. A pus totul pe un platou, alături de ibricul cu cafea și ceștile cu ceai. Afară, Domnica ștergea masa. Bărbatul a pus tava cu bunătăți pe masă, a sărutat-o pe frunte, apoi a invitat-o să guste din ceea ce el, cu drag, pregătise.
-Vlad, din ce ai pus tu pe masă, eu nu pot să gust, trebuie să mănânc temeinic. Este minunat tot ce ai adus! Doamne, ce frumos arată ouăle prăjite, simt că ai pus puțin piper, cartofii prăjiți au culoarea din cartea de bucate, iar salata cu mărar și pătrunjel este cireașa de pe tort. Scumpule, mă înveți cu nărav, ce mă fac?
-Lasă-te răsfățată Domnica! Lasă-te iubită scumpo! Vlad o copleșea cu mângâierile lui.
-Omule, nu înțelegi că până la varsta asta, nu m-a răsfățat nimeni? Privesc totul cu neîncredere, nu cred că mi se întâmplă mie. Nu cred că mi se cuvine. Domnica era bucuroasă, în același timp era reticentă, parcă îi era teamă, ca visul să nu se destrame.
-Mănâncă! Îmi ești dragă, vreau să te alint...Bărbatul o sorbea din ochi.
-Cu alintul ăsta am să mă fac mai mare decât ușa.  
-Nu va fi o problemă, modificăm ușa. Greutatea ta nu este o problemă pentru mine, ci faptul ca tu să fii sănătoasă, nu-mi pasă cate kilograme vei avea. Eu nu te iubesc la kilogram și nici cu orar de aprozar. Te iubesc pe tine femeie, iubesc sufletul tău, trupul nu este decât un ambalaj. Te iubesc și te voi iubi mereu, nu doar dacă ești slabă, ori cu câteva kilograme în plus.
Au continuat masa în tăcere, fața femeii radia de fericire, cuvintele bărbatului unseseră rănile adânci și vechi ale sufletului său.
După ce au terminat de mâncat, Domnica și-a tras ceașca de cafea în față, a gustat o gură din licoarea aromată, a plescăit de plăcere, cu ochii la Vlad, care începuse să debaraseze masa, a spus:
-Trebuia să le lași, le strângeam eu, însă nu s-a ridicat de pe scaun, s-a așezat mai confortabil.
După ce a terminat de strâns vesela murdară, a stat la masă, apoi a îndemnat-o pe Domnica să continuie povestea.
-Dragul meu, diferența dintre mine și Seherezada este de timpul în care povestim, ea spunea poveștile regelui Shahryar noaptea, iar eu ție ziua. Bine, mă asculți?
-Sunt numai ochi și urechi, spune!
-Eu intrasem în curte, povestea Ioana, mai mult fără voia mamei lui Ivan. Nu am realizat că iubitul nu mă prezintă viitoarei soacre, eram prea dornică de iubire, iar Ivan, rus puternic, era capabil să-mi îndeplinească toate poftele.
Bunicul lui Ivan fugise din Basarabia, după îndelungi pelegrinări se stabilise în localitate. Fusese învățător. Tatăl lui Ivan tot învățător, iar mamă-sa educatoare, printre primele educatoare cu acte în regulă. Ivan nu iubise școala, învățase meseria de prelucrător prin așchiere în metal, știa să strunjească, să frezeze și să rectifice piesele. Meserii care l-au ajutat în micul lui atelier mecanic. Era un bărbat priceput la toate și în toate.
Am intrat în casă, am fost uimită de curățenia și ordinea care domne în locuință, însă nu am scos nici un sunet de apreciere. Ivan mi-a arătat care este dormitorul, unde să las bagajele și care este dulapul liber pentru rufele mele și lenjeria de corp. După ce am aranjat obiectele de îmbrăcăminte în sertare și pe umerașe, am intrat în superba baie, placată cu marmură de culoarea cerului. Sub duș, jetul puternic de apă, mai mult rece, m-a trezit la realitate. A fost prima dată când am realizat că am trecut pe lângă casa mamei lui, fără să-mi spună un cuvânt, eram hotărâtă să nu-l întreb nimic în legătură cu bătrâna lui mamă. 
Am mâncat o cină rece, nu avusese cine să gătească. Îmi povestea Ivan, la masă, că în urmă cu un an de zile, adusese o femeie ca menajeră în casă pe timpul verii. O săptămână încheiată a stat fătuca, era tanără, după spusele lui avea în jur de 28 de ani, cu buzele roșii și părul lung, împletit în coade, de culoarea spicului de grâu copt. Se bucurase de prezența ei în casă, găsea mâncare gătită caldă, doar se așeza la masă, casa sticlea de curățenie, era totul pus la punct. Seara, uita să plece acasă, pe nesimțite se strecura în așternutul lui Ivan. Nu-i vorbă, am înțeles că și lui îi plăcea, ba când nu rămânea ea din proprie inițiativă, o oprea el. Așa s-a făcut că în 7 zile, cate a lucrat în casa lui, a plecat acasă doar în prima seară, apoi a rămas la el peste noapte.
Mamă-sa, care veghea cu strictețe asupra întregii gospodării, dar mai ales asupra lui Ivan, a înțeles pericolul care plana asupra feciorului ei. A luat măsuri împotriva fetei. Într-o dimineață, după ce băiatul a plecat pe camp, a intrat în casă și fără multă vorbă a determinat-o să plece.
-Fata mea, tu ești o copilă, Ivan este un bărbat matur, ești tanără și frumoasă, vrednică și pedantă, el are băieți mari, te încântă acum, dar peste 10 ani când el va avea peste 50, iar tu vei fi în floarea vârstei, cum veți face? Acum, te rog, să-ți iei lucrușoarele și să pleci din casa asta. Uite aici banii pentru munca ta, nu vreau să-mi aud vorbe, că nu ai fost plătită.
Fata a plecat cu coada între picioare. De atunci de curățenie se ocupa mamă-sa, iar când nu reușea să facă față, aducea o bătrânică din vecini care, sub îndrumarea ei, mai mult cicăleala ei, punea lucrurile la punct. O plătea cu ce dădea Dumnezeu, fiind săracă și uitată de copiii care își găsiseră rostul prin țări străine, muncea și pe mult și pe puțin. Saveta era mulțumită, pe lângă faptul că era vrednică și cinstită, nu reprezenta niciun pericol pentru fecior.
Ivan trecuse peste ordinele ei și adusese în casă femeia care îi era dragă. Am vorbit multe în timpul cinei, totuși, se simțea oarecare stângăcie în comportamentul nostru, eram timizi. Ivan ar fi vrut să se apropie de mine, însă nu îndrăznea. Deși ne iubisem pe masa din depozit, peste hartiile cu drepturile oamenilor, acasă intervenise reținerea. Probabil, Ivan se gândea la ce va spune mamă-sa despre mine, iar eu nu aveam curajul și nici nu se cuvenea să sar pe el ca o cățea în călduri. Până la urmă, mi-am spus că nu am motive să mă grăbesc, acum am un bărbat doar al meu și destul timp să facem dragoste și tot ce ne va trece prin cap. Copiii lui seara dormeau la Saveta, acolo și mâncau.
După ce am mâncat, am strâns masa, cu o cârpă am adunat firimiturile de pe fața de masă de olanda albă și fină.
Ivan m-a luat în brațe și m-a purtat ca pe un trofeu până în dormitor, cu grijă, cum se poartă cineva cu un bibelou de preț, m-a așezat pe patul uriaș. Am rămas nemișcată, din teama că orice mișcare aș fi făcut, să nu topească vraja.
După ce s-a dezbrăcat, s-a așezat pe pat langă mine. M-a luat în brațe, un picior și l-a strecurat între ale mele. M-a sărutat lung și apăsat de parcă voia să-mi soarbă o parte din suflet, să devenim o singură ființă, o singură dorință, un singur gând, o singură voință. Mâinile lui atingeau, cu vârfurile degetelor, pielea picioarelor care se înfiora de plăcere. Mângâierile urcau încet pe pielea catifelată. Mi-a desfăcut dintr-o mișcare, nodul halatului de baie, apoi a descheiat sutienul. Mi-a cuprins sânii, i-a frământat ușor, degetele lui mari s-au jucat cu sfârcurile întărite. Am început să mă arcuiesc de plăcere și dorință. M-am lipit de trupul lui mușchiulos. Eram femeie și bărbat destinați să se împerecheze.
Un braț puternic s-a îndoit sub talia mea, iar celălalt îmi mângâia coapsele goale provocându-mi valuri de căldură umedă în locul ascuns.
”Mă voi ospăta din tine, mi-a zis Ivan, apoi a continuat, vei fi desertul pe care nu l-am avut la cină”. S-a așezat deasupra mea, astfel încât abia mă atingea, totul îmi oferea senzații nebunești, era un erotism complet și complex. M-am cabrat sub el înnebunită de dorință. Buzele lui au coborât cu săruturi pe trupul meu. Simțeam mana lui cum îmi producea furnicături atunci când abia se atingea de pielea înfierbântată, când îmi desfăta coapsele, emoția cea mai puternică a fost când degetele lui au pătruns în peștera fierbinte și umedă. Am continuat jocul până târziu în noapte. Ne-am trezit goi, dimineața când mama lui Ivan striga păsările să le dea să mănânce, sub geamul unde noi dormeam:
”-Veniți găinușelor să vă dau să mâncați, că Ivan nu are timp de voi, e ocupat cu ibovnica. Nu-i mai pasă nici de câmp, nici de păsări, nici măcar de mama lui care i-a dat viață, i-a pus ciobu ”vinitica”.”
-Ivan, ce se întâmplă? a întrebat Ioana cu ochii cârpiți de somn, atunci a observat că este goală, și-a tras cearșaful în dreptul sânilor, apoi a căutat halatul pe care l-a găsit înghesuit în celălalt capăt al patului.
-Mama dă mâncare la păsări, cu asta mă ocup eu, numai că în dimineața asta m-am trezit mai târziu, însă fericit. Ești și tu? Bărbatul era cu zâmbetul pe buze, nu părea să-l afecteze zisele mamei lui pe bătătură.
-O, da, dragule! M-am aplecat și l-am sărutat pe buzele lui senzuale.
-Mama este o soacră afurisită, să nu-i iei în seamă și va fi bine. Dacă vrea să pună sare în mâncare, deși, mai înainte ai pus și tu, las-o să pună! Să ne pregătim de plecare la câmp.
-Ivan, vreau să fac o planificare, cu ce vom semăna în toamnă.
-Lasă tu, știu eu ce trebuie făcut.
Iubitul meu era stăpân pe el și hotărât să mă treacă pe linie moartă, sunt femeie, ce știu eu, el este buricul științei agricole.
-Nu Ivane, va trebui să ne sfătuim, sunt o bună ingineră agronomă și te rog să ții cont de sfaturile mele. Vom fi asociați, interesul meu este să scoatem cat mai mult profit de pe pământul pe care îl avem în arendă.
-Bine scumpo, părea că Ivan a cedat, acum trebuie să trecem peste cerberul casei,mama.
Ne-am îmbrăcat, apoi am mers în bucătăria bătrânei din casa veche.
-Sărut mâna, am spus amândoi aproape în cor.
”-Cine este fata? De unde a apărut?
Saveta făcea pe neștiutoarea, deși când strigase găinile amintise de faptul că eu eram în casă.
Bătrâna era mică de statură, grasă, când stătea pe scaun, sânii îi ajungeau în poală. Avea o căutătură piezișă, rea, însă ochii aveau licăriri ghidușe, ca și când totul ar fi fost un joc cu soacra rea și nora bună.
-Este asociata mea cu care lucrez de ceva vreme, inginer agronom. Ne-am îndrăgostit unul de celălalt, ne placem mamă. Nu mai pot sta singur. Te rog să o placi și să o primești ca pe noră în casă!
-Apăi, dragul mamei, primirea ca noră nu este de șagă și nici așa de simplu. Trebuie să o cunosc, să văd ce hram poartă. Tu, dragul meu, hotărăști doar din pantaloni, capul nu prea judecă lucid, de aceea trebuie să fiu eu atentă, la tot ce faci tu.
-Mamă, a încercat Ivan să se apere, sunt om în toată firea, am trecut bine de 40 de ani, de ce nu îmi dai credit?
-Cum să-ți dau băiatul mamei? În loc să aduci fătuca asta în vizită pe la noi, să o drămăluiesc, să văd ce poate, tu ai dus-o direct în pat. Mă întreb: ce fel de femeie o fi, din moment ce s-a cățărat pe inima ta, proastă, ca mai apoi să o culci lângă tine în pat? Ivan, femeile sunt din ”Fabula Albinei” a lui Mandevillele, frumoase și plăcute flori. Însă, stând cu ochii pe flori, nu simți cum te-au prins în mrejele lor. Saveta vorbea cu Ivan de parcă eu  nu aș fi fost de față. Nu se gândea că mă chinuie, că nu-mi găsesc locul. Bătrâna nu era o femeie rea, nici nu avea motive. Îi era ciudă pe fiul său că nu găsește o fată care să nu iasă de sub papucul ei, intuia că eu eram o fire independentă, cu multă personalitate.
Prima nevastă a lui Ivan, își amintea Saveta, nu fusese o femeie de casă, era de uși multe, nu știa să facă banul, ci doar să-l cheltuie. Asta de acum va lucra cot la cot cu el, va fi altceva.
-Ivane, tu nu mai pleci la câmp? Ori amu, dacă ai muiere, vei sta cu ea pe cuptor toată ziua.
-Plec mamă, mintenaș plec. Să mergem Ioana, avem de treabă!
-Mergeți sănătoși! Saveta a făcut un semn al cruci de binecuvântare asupra lor, apoi și-a văzut de lucrul ei.
-Am reușit să mă înțeleg cu soacră-mea, a continuat Ioana povestea. Am speculat. Eu nu vorbeam, o lăsam pe ea să aibă inițiativa. Tot timpul o aprobam, indiferent dacă era bine, ori nu. Eu făceam ce trebuie. În ce-l privește pe Ivan, din cateva cuvinte l-am făcut să lase mândria de macho și să fie de acord cu mine, să facem o agricultură modernă. Lucram în birou, pe tractor, pe combină, făceam aprovizionare și tot ce era necesar. Afacerea înflorise, mai ales că accesasem fonduri europene pentru achiziționarea unor mașini agricole performante. În câțiva ani triplasem producția la toate culturile.
Anul trecut mă plimbam cu mașina printre locurile cultivate cu porumb, floarea soarelui și cele cu grâu unde trebuia să începem treieratul. Eram foarte mulțumită, se preconiza cea mai mare recoltă. Telefonul a început să sune, nu am dat importanță, m-am gândit că este Ivan, nu voiam să-mi întrerup contemplarea. Apelul a revenit, am răspuns, stupoare era... DNA –ul. Un tip cu o voce mieroasă m-a invitat a doua zi la sediul Direcției. M-am prezentat, nu aveam nimic de ascuns și nici să-mi reproșez. Lucrurile s-au complicat. Am fost acuzată că am accesat fonduri europene cu acte false. M-au arestat.
Mai târziu am aflat că l-au ridicat și pe Ivan noaptea ce a urmat. O lună de zile nu m-a întrebat nimeni nimic. Ivan era forțat să arunce întreaga vină pe mine. Nu a făcut-o, a ținut una și bună că eram nevinovați, de altfel, ăsta era adevărul. Au făcut expertize, au adus martori care au declarat în fals, recolta a fost pusă sub sechestru. Nimeni nu s-a interesat de soarta recoltei. Grâul a rămas pe loc, porumbul și floarea soarelui au fost furate. În iarnă ne-au eliberat și procesul a continuat cu noi în stare de libertate. Procesul s-a judecat, am fost condamnați la câte doi ani de închisoare. Habar nu am nici acum pentru ce. O nebuloasă. Ce știu cu siguranță, este faptul că am dat faliment. Creditorii au tăbărât pe noi. Țăranii voiau produsele pentru pământul arendat. Cerealele rămăseseră pe câmp, ori fuseseră furate. În toamnă ciclul însămânțărilor nu a mai fost reluat. Utilajele le-au descompletat mecanizatorii. Nimănui nu i-a păsat.
În primăvară am fost vizitată de un investitor olandez care voia pământul pe care noi îl aveam în arendă, deasemeni clădirile fermei și ce mai era din mașinile agricole. Prețul oferit era tentant. Nu m-am grăbit să accept. Vorbeam cu Ivan la telefon, din probele strânse de noi am înțeles ce se întâmplase. Trebuia ca firma noastră să dispară, în locul ei să vină investitorul olandez. Împreună cu Ivan luptăm, avem șanse mari să câștigăm. Însă până atunci suntem muritori de foame. O mare firmă de avocatură ne reprezintă, speră să avem câștig de cauză, plata lor va fi un procent din valoarea firmei.
-Vlad, îți dai seama că este posibil așa ceva? Să distrugi o firmă românească doar pentru a face loc alteia străină? De ce, Vlad, de ce? Cine câștigă din toate aceste distrugeri?
-O întrebare grea, îi întrevăd răspunsul, însă îmi este greu să-l accept. Nu pot să cred că există atâția trădători cocoțați în funcții înalte. Domnica, hai să ne plimbăm, este o zi minunată!
Seara, obosiți de plimbarea de toată ziua, erau în sufragerie, urmăreau o dezbatere politică pe unul dintre canalele TV de știri. Telefonul lui Vlad a zumzăit înfundat, era programat pe vibrații. A deschis telefonul, apoi l-a închis fără să răspundă.
-Nu răspunzi? Poate fi ceva important. Domnica l-a privit surprinsă, nu se mai întâmplase să respingă vreun apel primit. De multe ori a avut discuții lungi cu tatăl lui, sau cu inginerul agronom.
-Nu ...era...important. Vlad a răspuns ezitant. Nu-ți face griji. Merg să fac un duș, vreau să mă răcoresc.
Vlad a ieșit din cameră, Domnica a rămas privind în urma lui.
Apa șiroind pe trupul lui încins îl revigora. Deodată și-a amintit seara de vară din urmă cu un an când, o ploaie deasă și caldă îi șfichiuia obrajii și pielea prin cămașa subțire la fel ca apa de acum.
Ploaia venise de nicăieri, așa cum se întâmplă vara. A căutat un adăpost. Doar un bar cu muzică disco asurzitoare era în drumul lui. A intrat, mulțimea decibelilor l-au luat în primire de cum a deschis ușa. A căutat o masă cât mai departe de zona boxelor, toate erau ocupate, doar în apropierea ușii era o masă aproape liberă.
A cerut voie doamnei care era așezată pe scaun, la masă, cu spatele spre ușă.
-Vă rog să luați loc! Ploaia m-a obligat și pe mine să intru în babilonul ăsta. Decât să mă ude, mai bine să-mi spargă ăștia timpanul.
-Mulțumesc! Mă numesc Vlad. Își strigase numele, altfel nu s-ar fi auzit.
-Măndica, îmi pare bine! Cei doi pentru a se înțelege strigau, țipau, unul la celălalt.
Pe ring, tinerii erau dezlănțuiți, nu dansau, era un fel de woodoo amestecat cu dansurile vracilor din vremea pieilor roșii. Aveau privirea pierdută, transpuși în altă lume.
Au comandat ceva de băut, iar plata a făcut-o pe loc, să poată pleca, deîndată ce ploaia va sta.
S-au privit în tăcere, nu puteau conversa, tobele le băteau în cap, în urechi, în inimă.
După un timp ploaia a stat, ca orice ploaie de vară care nu ține mult.
Au ieșit, era în faptul serii, doar mașinile cu zgomotul lor alunga liniștea care trebuia să fie după ce ploaia plecase în alte zări. Aerul era proaspăt, se simțea mirosul mării.
Încă le mai bătea în cap tobele din bar.
-E frumos afară! Unde locuiți? Vlad o privise atent, era frumoasă cu părul blond natural, ochii negri și tenul alb, avea un singur cusur, era prea tânără.
-Sunt cazată la pensiunea „Albatrosul”, masă și casă la un preț bun. Am venit pentru patru zile, din snobism, nu-mi permit să stau mai mult. De fapt nu puteam suporta să-i aud pe colegi cum se lăudă cu concediile lor petrecute în țări străine, ori pe litoralul românesc.
-Intrăm în restaurantul ăsta? Pare a fi liniștit, mâncăm, dacă nu ați cinat. Vlad era în dilemă, îi plăcea fata, însă era o copilă pentru el, nu s-ar fi supărat, dacă fata ar fi refuzat.
-Să intrăm, nu am mâncat, însă găsesc masa pusă la pensiune până la 10 seara.
Au petrecut seara în mod plăcut. Muzica era în surdină, o muzică bună a anilor *70-80. Au dansat câteva dansuri lente, lipiți unul de celălalt, fata a pus capul pe umărul lui și așa s-au legănat în ritmul liniștit al muzicii. Au mâncat ceva ușor, apoi au plecat. A condus-o pe Măndica până la pensiunea unde era găzduită, s-au despărțit, după ce fata a promis că se vor reîntâlni a doua zi.
S-au întâlnit câteva zile, apoi ea s-a mutat la el la hotel.
Legătura lor a durat până în urmă cu șase luni. A fost tot timpul corect cu ea. Nu i-a promis că o va lua de soție, din contră, tot timpul a atenționat-o, că el nu este partida de care ea are nevoie. Se reîntâlniseră pentru o discuție amicală „în amintirea vremurilor dragi” așa îi spusese ea când l-a sunat. Trecuse două luni de la ultima lor întâlnire, nici măcar un telefon nu mai primise de la ea, până în această seară. Îl surprinsese, nu știa ce să-i spună Domnicăi.
A ieșit din baie, Domnica era cu spatele la ușa băii. Fără să-l privească, a aruncat peste umăr cu vocea tremurândă:
-Felicitări! Vei fi tată.
-Ce înseamnă asta? Vlad nu înțelegea ce vrea să spună femeia.
-Citește mesajul pe care l-ai primit. Dimineață ne despărțim, fiecare pe drumul lui. Eu mi-am deschis ferestrele sufletului, nu am lăsat niciun ungher ascuns, fără să nu-l desfac în fața ta. M-ai mințit, ori în cel mai fericit caz mi-ai ascuns adevărul.
-Domnica, nu te-am mințit, nu știu ce vrea această fată. Îți voi explica totul.
-Te rog, nu vreau explicații, nu mă obliga să-ți spun să pleci acum în noapte, rămâi până dimineață. Sper ca atunci când mă voi trezi, să nu mai te găsesc în casă. Doamne, Vlad, femeia e gravidă, un copil este pe cale să se nască, asta nu este o glumă. E bine să-ți asumi faptele. Noapte bună! Eu nu o voi avea. Cum a terminat de spus ultimul cuvânt, s-a întors și, fără să-l privească, a părăsit camera, a intrat în dormitorul ei, s-a aruncat, plângând, în pat, după ce a răsucit cheia în broască.

-








joi, 12 septembrie 2019

”Liniște bă, ce dracu, vorbește Tăriceanu!”


   Încerc să înțeleg al cui joc îl face Tăriceanu. Nu are nicio noimă ieșirea lui de la guvernare. Cândva, îmi amintesc bine, era prin februarie-martie 2014 atunci când USL-ul s-a destrămat și, același Tăriceanu nu a fost de acord cu ieșirea liberalilor de la guvernare. Împreună cu alți liberali, care împărtășeau aceleași idei cu el, s-a rupt de PNL și a format împreună cu PC, ALDE. De atunci a guvernat alături de PSD. Acum, pe nepusă masă, a ieșit de la guvernare. Motivând că vrea să candideze singur pentru alegerile prezidențiale. Doar că, o dată ruptă alianța cu PSD, s-a răzgândit în privința candidaturii la alegerile prezidențiale, urmând să suțină, alături de PRO România, un candidat independent.
Nu cred că o alianță politică, care a participat în alegerile parlamentare cu o anumită platformă electorală, cu un program de guvernare și a și caștigat, își poate lua jucăriile și gata, pleacă. Nu, domnule Tăriceanu, v-ați asumat guvernarea, dacă s-au făcut greșeli în actul de guvernare sunteți și dumneavoastră parte, ca și marele domn Vosganian. Dumneavoastră, politicienii, puteți fi traseiști, puteți fi vânzătorii intereselor de partid, însă nu aveți voie să vindeți încrederea electoratului și promisiunile făcute în timpul campaniei electorale.
Pe vremuri exista un cântec se numea ”parole, parole”, cam asta spuneți cea mai mare parte dintre politicieni. Recunosc că nu am fost niciodată fan C.P.Tăriceanu, discursul lui nu m-a mișcat, nu m-a făcut să fiu atent, să strig la ceilalți din camera: ”liniște bă, ce dracu, vorbește Tăriceanu!”. Discursul plat, corect, chinuit, nu spunea nimic, nu trecea dincolo de ecranul televizorului, așa cum trecea, spre exemplu, discursul din Parlament al lui Ponta de prin 2007-2008 când întreba liberalii: ”ce mai spune domnul Răzgândeanu, Moliceanu, pardon Tăriceanu”.
Domnule Tăriceanu vârsta nu v-a făcut mai înțelept. V-a luat și ce bruma  minte mai aveați. În urma rupturii alianței, v-ați pierdut funcția de Președinte al Senatului, al doilea om în stat, cu mașină la scară, SPP pentru palton, secretară, birou, etc. Nu mai pun la socoteală îndemnizația de boss al senatului.
Toate aceste avantaje le are acum  T. Meleșcanu. Are șanse să rămână la conducerea Senatului până la anul în decembrie. Am auzit că l-ați dat afară din partid, ați uitat că domnul Meleșcanu e social democrat prin naștere și liberal de ocazie? Domnul Meleșcanu este un ”Domn”, rasat, elevat, calm, uns cu toate alifiile de la toate culorile politice, aveați de învățat de la el, mai mult ca de la Dan Amadeo Lăzărescu.
Cred că ați reușit să spargeți ALDE în mai multe bucăți. Nu e bine domn Tăriceanu, dumneavoastră și ALDE trebuia să stați pe lângă PSD, doar așa mai aveați șanse să intrați în Parlament. Ați pus cruce partidului. Păcat, aveați alură de ”ieropen” cu sau fără papion. Acum veți fi un simplu gropar.
Domnule Tăriceanu, dacă PSD-ul va ieși de la guvernare, ceea ce eu îi doresc, toată vina va fi aruncată în cârca dumneavoastră. V-ați oferit ca țintă pentru PSD în campaniile viitoare.
Faptul că ați cerut Președintelui Iohannis să nu aprobe numirile de miniștrii din cadrul ALDE va fi și mai bine. Iohannis nu cred că va aproba, nu am deschis nici un aparat astăzi nu știu ce a făcut Președintele, însă sunt convins că nu va aproba. Criza se va prelungi, PSD-ul va arunca pisica moartă la dvs. în curte domnule Tăriceanu, dar și la Iohannis. De asta avea nevoie Dăncilă.
Să mă explic. Am spus că îmi doresc ca PSD să iasă de la guvernare. Are nevoie să se refacă, să li se facă foame de putere, acum sunt ținte. Trebuie să mănânce un an de zile pâinea opoziției. În această vreme opoziția de azi, va fi la putere, iar un an de zile le va fi arhisuficient să se erodeze, să le moară caii alibi pe care îi plimbă acum prin fața electoratului.
Domnule Tăriceanu, ca om politic ați murit prin deces politic. Gata, nu mai aveți cand să vă reveniți. Ponta, da, e tânăr, are timp să retriumfe. Pană la urma securiștii de azi, pionierii de mâine. Așa se scrie istoria.

vineri, 6 septembrie 2019

Destinul cap. XII


  Așa cum ți-am promis, îți voi spune povestea avocatei Elena Georgescu. Așa a început discuția Domnica, după ce mâncaseră micul dejun la masa din curte. Vlad, cu ochii în ochii femeii, era nerăbdător să audă povestea. Domnica a început să povestească, în timp ce palma ei mângâia mana lui care era sprijită pe masă.
-          Elena era închisă pentru omor. La reconstituirea faptei care s-a făcut ”pe bune”, nu ca în cazul meu, apărătorul ei a constatat, apoi a insistat că Elena a fost în ”legitimă apărare”. Însă, pentru că era luptătoare kung-fu, centura neagră, 3 dany, se considerase că acceptase provocarea fiind convinsă că îl va învinge. Faptele au fost clare. Ea împreună cu amantul ei erau la masă. El băuse un păhărel de tărie, însă, se pare, că undeva, până să ajungă acasă, se cinstise bine pentru că, analiza ulterioară a sângelui a arătat o alcoolemie mare.
La masă au discutat nimicuri, atmosfera era destinsă, glumeau și râdeau, nimic nu prevestea tragedia care urma să vină. Ea îl mângâia în timp ce el îi șoptea cuvinte care o înfierbântau.
Din senin, a întrebat-o cine este Florin. Elena l-a privit amuzată, chiar l-a pupat pe obraz înainte de a îi răspunde. S-a uitat în ochii lui și cu candoare și liniste sufletească i-a spus cine era. ”Florin, a spus Elena, este un băiat abuzat, fără familie, căruia încerc să-i fac dreptate în instanță. Va fi greu, pentru că agresorii, cei care l-au abuzat , sunt polițiști.” Nu a fost mulțumit cu răspunsul ei și, fără să o atenționeze, i-a spart o farfurie în cap. A acționat deliberat știa că într-o luptă dreaptă, corp la corp, ar fi fost învins. În urma loviturii primite, Elena s-a prăbușit leșinată pe gresia rece din bucătărie. Deși era căzută, amantul a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele. Dumnezeu a vrut ca în acele momente să-și revină. Repede a rezumat situația în care se găsea, a înțeles că intenția bărbatului era să o omoare. Printr-o mișcare fulger l-a prins cu picioarele ca într-un clește, bărbatul a căzut cu o bufnitură puternică. Acum ea deținea controlul. Aici judecătorii au considerat că putea să înceteze lupta, superioritatea ei era evidentă. Însă Elena nu s-a mai putut opri, faptul că iubitul ei o atacase fără veste, fără motiv, mai mult chiar, încercase să o omoare, o făcuse să-și piardă cumpătul, furia a luat locul rațiunii. A acționat instinctual, ca un animal care se apără. Cu mâinile i-a prins capul, apoi i l-a rasucit ca unui pui de găină. Bărbatul a murit instantaneu. A avut un moment de satisfacție, apoi totul s-a prăbușit în jurul ei. Din marea avocată rămăsese doar animalul.
A fost condamnată la 10 ani de închisoare cu executare. Se considera vinovată. Știa că putea fi o mașină de ucis. Își reproșa că nu reușise să se înfrâneze, să se autocontroleze, însă, crima, în sine, nu o regreta.
Ar fi putut să-l imobilizeze fără să-i ia viața. Însă teama că oricand el ar fi putut ucide alte femei, a determinat-o să-l execute. De acum faptele erau istorie.
O condamnase depoziția ei dată în fața instanței de judecată:” o clipă am ezitat să-l omor, apoi am făcut-o, nu pentru mine, ci pentru alte posibile victime”. Considerase de datoria ei să-l elimine, suporta rigorile legii cu o liniște nefirească. Fusese un justițiar în slujba femeilor abuzate.
Elena era un suflet deosebit. O frumusețe caldă, lumina din interiorul ei răzbătea prin fruntea înaltă, ochii ca două mure, mici și migdalați, nasul în vant și buzele voluptoase. Când o priveai părea că o poți citi ca pe o carte deschisă. În realitate lucrurile nu erau așa de simple. Datorită orelor îndelungate de exerciții pentru kung-fu reușise să aibă un echilibru perfect. Nu lăsa pe nimeni să vadă în interiorul ei, decât atâta cât voia ea să arate. Avea un autocontrol de invidiat. Gardiencele ne urau pe noi *telectualele. Se foloseau de noi doar cand aveau nevoie, însă, nu uitau niciodată să pună deținutele din cameră să ne provoace, pentru ca noi să ripostăm, apoi să fim pedepsite.
Au fost zile groaznice, mai ales pentru mine care, la capitolul stăpânirii nervilor, eram corijentă. Într-o seară, după ce sunase ”stingerea”,  avocata s-a dat ușor jos din pat, s-a asigurat că deținutele dormeau buștean, a mers ușor, cu pași de pisică la patul deținutei care părea a fi capul răutăților. A apăsat cu degetul undeva în zona gatului pe artera jugulară și i-a șoptit încet: ”dacă apăs mai tare, mori. Dacă asta vrei, continuă să mă șicanezi.” A fost lecție de învățătură. Deținutele niciodată nu ne-au mai deranjat.
Cu Elena, după ce făcuse liniște în cameră, am început să disec dosarul, să-i explic ce probe nu au fost luate în considerație de procuror în timpul anchetei. Am găsit modalități prin care, la recurs puteam să cer casarea sentinței și completarea anchetei.
Tot ce am  discutat cu avocata, am reluat în întâlnirile cu avocatul care, de fiecare dată, mă felicita pentru ideile mele. Nu puteam suporta niște elogii pe care nu le meritam, am fost nevoită să o deconspir pe avocata mea din umbră. Apărătorul meu o cunoștea din vâlva care se produsese în lumea avocățească în momentul arestării Elenei Georgescu pentru făptuirea crimei.
A fost o luptă grea. Eram pe cale să pierd recursul, când, plângerea penală pentru ”rele tratamente” făcută de mine împotriva procurorului, a dus la deschiderea unui dosar penal pe numele celui care mă anchetase.
A fost o gură de oxigen pentru judecători, nu știu din ce cauză, păreau a fi timorați, nu aveau vlagă. Știrea că există un dosar penal pe numele procurorului le-a adus zâmbetul în colțul gurii și profesionalismul în suflet. Judecătorii, din câte se șoptea pe la colțuri, erau ținuți în șah de către procurori cu dosare penale deschise pe numele lor, adevărate ori false. În asemenea circumstanțe era greu ca un judecător să se gandească la dosarul meu pe care îl avea în față pentru soluționare, ori să se gandească la dosarul lui de la procuratură.
-Vlad, în cazul meu era un om înjunghiat, a cărui viață eu o pusesem în pericol.
Însă, am văzut o întreprinzătoare, patroană, din zona Galațiului. Reușise afaceri în agricultură. Nu cumpărase pământul sătenilor, deși ar fi putut să-l ia mai mult pe degeaba. Luase pământul în arendă. În câțiva ani făcuse o fermă prosperă care reușise să mulțumească sătenii cu produsele pe care le luau în schimbul pământului și, în același timp să-i rămână și ei un bun profit. ”Este drept, spunea Ioana, așa se numea fermiera, că pământul era unul dintre cele mai bune”. Femeia nu făcea agricultură după ureche, făcuse facultatea de agronomie, apoi lucrase într-un institut de cercetare până când institul se desființase, în locul lui s-a construit un mall. După ce fusese pusă pe liber din institut un timp nu a găsit de lucru în meseria ei, însă acceptase să lucreze într-un restaurant ca ajutor de bucătar. Îi plăcea munca, dar faptul că începuse să se îngrașe a determinat-o să plece. Era nostimă când povestea:
”-Dragă, spunea Ioana, dimineața după ce îmi făceam duș, ieșeam goală pe hol unde aveam o oglindă mare. La început, cand intrasem în restaurant, îmi plăcea să mă privesc, mi se măriseră sânii, piciorele se rotunjiseră, iar pielea se catifelase. Prinsesem un pic de culoare în obraji. Însă pe zi ce trecea se simțea surplusul de grăsime și, ceea ce la început mă făcuse frumoasă, acum trecuse în cealaltă extremă. Fundul mi se lățise, începuse să-mi crească burta, picioarele se îngroșaseră, aveam bărbie dublă. Atunci am zis:stop! Am plecat de la restaurant, cu regret pentru colectiv și chiar pentru salariu.
Într-una din zile eram la APIA, mai mult să casc gura. Am auzit un funcționar care amenința un arendaș că nu îi va mai da subvenție dacă nu va face o școală agricolă. Astea erau noile norme și el trebuia să se încadreze în ele. Arendașul, cătrănit de ceea ce a auzit, a început să înjure și să lovească scaunele din sală, l-am lăsat să se calmeze, apoi l-am întrebat dacă nu are nevoie de un asociat.
-Nu, nu am nevoie. Am tot ce îmi trebuie.
-Ba nu ai, i-am raspuns, spre exemplu nu ai diploma de specialist în agricultură. Mă uitam calmă și cumva dezinteresată.
-Văd eu cum fac, mi-a raspuns arendașul, suntem dracului în România, trebuie să existe o rezolvare.
-Domnule, am insistat, mai mult să-l enervez, fii atent la mine, sigur te vei descurca, însă nu anul acesta.
-Cred că ai dreptate, e posibil să pierd acest an. Ce pot să fac? Bărbatul era puțin derutat.
-Să mă iei pe mine asociată cu diplomă cu tot. Înțelegi domnule, facem actele de asociere, apoi vii și îți încasezi banii. Te înscrii la facultate, după ce vei fi inginer, tragem linie, ne socotim cinstit și fiecare merge pe drumul lui.
Am bătut palma cu arendașul. Era un bărbat frumos în jur de 40 de ani, văduv, așa își spunea el, în fapt era divorțat. Avea doi copii măricei, erau mai tot timpul la el, deși, formal, erau încredințați fostei soții spre ”creștere și educare”. Doi băieți alintați, năzdrăvani și obraznici. Mă împiedicam de ei peste tot. Într-una din zile curtea fermei era plină cu sătenii veniți să-și ridice drepturile cuvenite de grâu pentru pământul arendat. Erau căruțe și mașini, oamenii vorbeau tare. Strigau unii la alții, se crease un vacarm.
Am ieșit din depozit, acolo unde supravegheam umplerea sacilor cu cereale, m-am urcat pe un plug și de acolo am cerut mulțimii să păstreze ordinea sosirii. Lucram în stil ”primul sosit, primul servit”.
După ce i-am asigurat că nu voi pleca acasă până când nu vor primi toți drepturile ce li se cuvin, au făcut liniște. Era o liniște nefirească după zgomotul infernal de mai înainte. Pe acest fond de calm, băiatul cel mare a strigat la mine tare, să se audă, era urcat pe capota unui tractor defect: ”Auzi fă, tu ești metresa lu* tata?” Aproape am amețit, așa de tare fusese lovitura. Nu am zis nimic, am intrat în depozit cătrănită. M-am abținut să nu plâng, nu voiam să vadă muncitorii, care încărcau sacii cu grâu, cât de mult mă afectase.
Seara când Ivan, asociatul meu, s-a întors de la câmp, i-am relatat întâmplarea cu băiatul.
-Ai dreptate să te superi,însă, nu cred că pot face ceva. Dacă îi interzic să te mai șicaneze, va face mai rău, dacă îl bat, va fugi la mamă-sa și mă vor acuza că imi maltratez copiii. Singura soluție, nu-l băga în seamă. Acestea sunt răutăți de-ale fostei soții.
Ivan s-a apropiat de mine, m-a mângâiat pe obraji, simțeam, instinctiv, cum iau foc. Din interiorul meu flăcările dorinței au aprins sobița, sânii se întăriseră, buzele se uscaseră. Toată ființa mea îl voia. L-am cuprins în brațe, îmi era drag. L-am sărutat cu dor pe buzele arse de dorință. Bărbatul a primit sărutul ca pe un dar ceresc. Mâinile lui febrile au început să mă mângâie peste tot. Mă cercetau ca pe un bibelou fin, au ajuns între coapse, acolo unde, căldura la temperatură maximă, devenise o văpaie. Am făcut dragoste pe masa plină cu hârtii cu drepturile fiecărui proprietar de pământ, am fost a lui cu toată ființa mea. Niciodată nu m-am simțit mai bine ca atunci.
-Ce se va întâmpla cu noi? Întrebarea mea era firească.
-Vrei să te căsătorești cu mine? Să fii nevasta mea cu acte în regulă?
-Vreau, însă nu vom amesteca afacerile. Tu ai copii, nu vreau să încurcăm lucrurile, nici să ne judecăm în caz de divorț. Căsătoria dintre doi oameni în care fiecare are copii din altă relație, ori doar unul dintre soți are copii din alt mariaj este cea mai complicată problemă. Greu cei doi soți vor găsi echilibrul între copiii lor. Fiecare soț îl va suspiciona pe celălalt că dă bani mai mulții copiilor lui, ori îi hrănește mai bine pe copiii lui în dauna copiilor celuilalt soț. Chiar dacă lucrurile nu stau așa, suspiciunea nu va dispărea.
Ivan a respirat ușurat, și el voia același lucru. ”Socoteala curată prietenie lungă!” Așa avea obiceiul să spună arendașul.
Seara, m-a ajutat să-mi mut cele cateva lucruri, pe care le aveam la gazdă, în casa lui. Am fost surprinsă să văd că nu locuiește singur.
Curtea era largă cu o deschidere la drum de peste 80 de metri, am aflat mai tarziu că atunci cand a proiectat casa a cumpărat și căminul vecin care era de vanzare, așa ajunsese să fie curtea atât de lată.
Gardul care împrejmuia proprietatea pe toate părțile era înalt de peste 2 metri construit din bolțari tencuiți și frumos modelați. Privită din exterior gospodăria semăna cu o mică cetate. Porțile mari și portița de intrare erau din fier forjat arămit. Pentru a nu se vedea în interiorul curții, porțile erau dublate cu plexiglas mat.
De la portiță pornea o alee care era străjuită de flori de o parte și de alta. În partea stangă era o casă stil ”vagon”, bine întreținută, deși modelul părea a fi vechi. Casa avea o tindă din care se intra în două camere opuse. În casă, se intra printr-o verandă, după ce se urca cele 5 trepte din ciment.
Aici locuia mama lui Ivan, o femeie micuță de statură, plinuță, vioaie, cu vorba repezită, însă calculată.
Se putea aprinde ca un foc de paie și potoli la fel de repede cum începuse.
În față era o construcție uriașă. Acolo era casa lui Ivan. Așezată cu fața spre drum, semăna cu o potcoavă pătrată. Casa avea două corpuri despărțite între ele de o poartă prin care intrau utilajele și mașinile în curtea din spate. Corpul din partea stangă avea la parter o baie, biroul arendașului și livingul destul de mare din care pornea scara care urca la etaj. Corpul din dreapta avea o bucătărie modern utilată, baie de serviciu și livingul cu scara interioară pavată cu gresie antiaderentă și balustradă din lemn de nuc sculptat, la fel ca lambriul care îmbrăca peretele pe înălțimea de un metru și pe toată lungimea scării.
La etaj erau patru dormitoare, baie de serviciu și un mic oficiu unde se putea pregăti un ceai sau o cafea.
Etajul se prelungea pe deasupra portalului unind cele două corpuri. Podul era compartimentat, în caz de nevoie ar fi putut fi transformat în locuință. Acum era folosit ca uscător, iar lumina pătrundea prin patru lucarne montate direct în acoperiș.
Curtea din spate era foarte mare, aici se aflau garajul pentru automobil, garajele pentru tractoare și celelalte utilaje, dar și un mic atelier de reparații prevăzut cu un strung și o mașină de rectificat universală. Din curtea garajelor se intra în grădina de zarzavat unde se afla un mic solar și mai multe straturi cu legume  în diferite stadii de maturizare.
Ioana, după ce a văzut întreaga gospodărie, a lăsat bocceluța jos, minunându-se de averea care se găsea acolo.
Din spatele perdelor, de la ferestrele casei bătrânești, o privea, cu ochii ei vioi, Saveta. Mama lui Ivan a măsurat-o pe Ioana din cap până în picioare. La prima vedere nu i-a plăcut fata. Știa de la Ivan că este ingineră agronomă. L-a atenționat atunci:
”-Ai grijă băiatul mamei că te va ține de prost. Se va crede mai deșteaptă ca tine. Saveta îl privea în ochi cu drag, poate se gandea undeva în urmă cu mulți ani, la bărbatul ei.
-Apăi mamă, la noi în casă este obișnuit ca femeia să fie capul casei, iar bărbatul boul care trage carul încotro îl mână stăpâna. Că doar așa ai fost. Nu-mi amintesc ca tata, Dumnezeu să-l țină la Dreapta Sa, să fi ieșit vreodată din cuvântul tău. A mâncat și a băut doar cand ai încuviințat tu. Acum mă înveți să fiu taur, după ce ucenicia mi-am făcut-o știindu-te pe tine ca fiind stâlpul casei? Ușor mămucă, am mai dat-o în bară o dată, iar dumneata nu ai fost străină de plecarea primei mele neveste. Te rog să-ți pui frână la gură. Dacă mă va patrona, înseamnă că este deșteaptă și merită să mă conducă, așa cum ai făcut și mătăluță până nu de mult. Ivan îi vorbea calm, cu drag, dar ferm.
-Cum spui tu, fătul meu, văd că dintr-o dată țâșniși de sub fusta mea, apăi asta nu-i a bună. Să nu care cumva să înstrăinezi averea, să-ți rămână copilașiii pe drumuri, ori să-ți facă asta vreun plod să te îndepărteze de copiii tăi drepți. Saveta căuta cu ochii încrâncenați la feciorul ei, pe care, până ieri, ea îl dirijase cum știuse mai bine, acum îl vedea scăpat din brațele ei protectoare.
-Ce spui mătăluță acolo? Dacă Ioana îmi va face un copil, nu va fi tot al meu? Ia gandește drept!
-Al tău, al tău, dar cam de pripas, doar copiii din prima căsătorie sunt demni să moștenească averea.
-Nu ai dreptate mamă, și copiii soției de acum sunt tot ai mei, dacă Dumnezeu ne va bucura cu ei. Și dacă tot a venit vorba despre copiii și neveste, noi avem, dragă mămucă, o discuție neîncheiată, cred că a venit ziua să terminăm acea discuție. Spre exemplu, dragă mamă, de ce mi-ai izgonit nevasta cu care eu aveam doi băieți și, sincer să fiu, cu mici incidente, chiar ne înțelegeam bine? Ivan, cu un zâmbet abia perceptibil, încremenit în colțul gurii, aștepta răspunsul mamei sale.
- Băiete, ai îmbătrânit degeaba. Nu mă asculta fosta noră. Venea de la școală, după ce se zbenguia cu copiii în clasă...
-Îi învăța carte mamă, este învățătoare.
-Lasă că știu eu mai bine, cum îți spuneam, după ce venea acasă, în loc să vină la mine să mă salute, să zică așa: ”sărut mâna mamă! Am venit acasă, ce treburi ai randuit pentru mine? Mănânc acum, au după ce termin ce te vei îndura să-mi dai să lucrez?” Așa trebuia să facă. Ea, nici vorbă de ascultare. Venea acasă, mânca singură în bucătăria voastră, se odihnea, apoi pe seară ieșea și făcea câte ceva în grădină, dacă nu, mergea la coafor, ori să-și facă unghiile. Așa trebuia să se comporte o noră? Eu nu am suportat-o. Poate îngăduiam toate câte le făcea, dacă îmi cerea mie voie. Dragul mamei, te-am văzut tantălău, îngenunchiat de femeie, am plâns când mi-am dat seama cât ești de slab, mi-am amintit de bietul tac-tu, la fel era de prost. Nici surcele, sub polată, nu făcea, până nu mă întreba pe mine cat să fie de mari, cât de subțiri și din ce lemn să le facă.
-Prost, deștept, nu îți mai permit să te bagi în familia mea, de voi fi prost, eu voi suporta. Ai de grijă mamă, dacă continui să mă superi, vezi pironul ăla bătut în grinda polatei de afară? Acolo te agăț, dacă te bagi peste mine. Clar, scumpă mamă?
-Ei băiete, băiete! Bravo! Așa te vreau! Să fii hotărât, chiar dacă greșești, să nu plângi, să nu te jelești, să stai și să gândești cum poți să îndrepți ce ai greșit. Iar dacă nu poți, taie acel rău, suferă  în tăcere și ia-o de la capăt! Când te voi vedea făcând așa, voi muri fericită, abia atunci voi ști precis cine ți-a fost tată.
Ivan a privit-o pe mamă-sa perplex, auzise el cate ceva de la o mătușă din partea tatălui său, însă nu luase în seamă, mai ales că acea rudă era în ceartă cu mamă-sa.
-Cum vine asta mamă? Ce ai vrut să spui? Este vreun secret bine păstrat? Ori o vorbă aruncată în vânt?
-Poate vom vorbi altă dată, sau, poate, nu vom discuta niciodată. Lasă firul vieții să meargă înainte și de va fi vreun nod pe el, atunci îl vom desface, de vom putea...! Mamă-sa a rămas cu gândul dus departe, părea să nu-l mai vadă pe Ivan.
Băiatul a ieșit din cameră, lasând-o pe bătrână cu gandurile sale.





marți, 3 septembrie 2019

Cățelușii din fața măcelării, a se citi guvern


  Cui îi pasă de România dintre politicieni? Nici unuia. Guvernul României este privit ca un os, cu multă carne, în jurul căruia mâșâie mai mulți căței. De mai mult de 7 ani de zile acest os este păzit, unii ar spune mâncat, de către PSD în alianță cu PNL, ori mai tarziu ALDE. Acum, după ani de zile, buni, răi, fiecare de unde privește, cum privește, cum înțelege lucrurile, se pare că barca guvernării cu PSD la timonă se scufundă. Exista un secund la cârma bărcii în persoana ALDE care, dintr-o dată, s-a hotărât să părăsească vasul, la fel cum fac șobolanii când simt că se apropie furtuna.
Tăriceanu a înțeles că ieșind de la guvernare va avea șanse să ajungă Președintele României, o dată ieșit a intrat într-o alianță cu PRO România pentru a-l susține pe actorul Mircea Diaconu în candidatura acestuia pentru funcția supremă în stat. Încă nu am aflat poziția domnului Diaconu. Însă, pot presupune că va avea mai puține voturi susținut de ALDE-PRO România, decât dacă ar candida ca independent.
  Domnul Tăriceanu nu trebuie să uite că la alegerile din mai a obținut doar 4 virgulă ceva, iar PRO România a smuls de la PSD procentajul obținut la europarlamentare. Prin urmare, nu au nicio șansă să aducă un candidat, prin voturile pe care le vor obține în noiembrie, pe fotoliul de la Cotroceni.
Nu discut părerile împărțite din sânul partidului ALDE despre ieșirea de la guvernare. Aud că fostul ministru de externe, Meleșcanu, candidează pentru funcția de Președinte al Senatului. Interesant, asta presupune că există posibilitatea ruperii ALDE, domnul Meleșcanu este un as în materie. Să ne amintim cand a desprins din PDSR o aripă formând cu ea ApR. Sigur o formațiune meteorică care a ținut de la culesul porumbului până la tăiatul cocenilor.
 Revin. În acest moment guvernul PSD este ca o frunză în vânt, însă o frunză cu sevă care nu se desprinde ușor. PSD-ul încă poate ține ușa guvernului închisă pentru cățeii din PNL, USR, PMP,UDMR, PRO România și mai nou ALDE. Aceștia când latră, când se gudură, câte unul mușcă pe furiș, dar fără curaj. Între ei nu există un dulău care să ia inițiativa și să atace OSUL, numit guvern, cu forță. Să introducă o Moțiune de Cenzură care să trimită PSD-ul în tindă, unde doar să adulmece mirosul de carne.
Acești bieți cățeluși scheaună de 7 ani, cam mult pentru opoziție, se dau de ceasul morții, fac tumbe la televizor, se scălâmbăie la guvernanți, doar, doar, îi va face să plece.
PSD-iști, în frunte cu petrolista Dăncilă, îmi place cum crește fără să se îngrașe, le cântă șlagărul revoluționar: ”noi de aicea nu plecăm, nu plecăm acasă...”
De altfel este greu să câștigi teren, mă refer la liberali, cu Orban ca lider, iar USR-PLUS cu fostul prim ministru de tristă amintire, Cioloș.
Cel mai bine pentru PSD acum, in acest moment, ar fi să treacă în OPOZIȚIE. Ar fi o retragere tactică. Doar în acest fel se poate reface, oastea în opoziție, fără pradă de război, își arată loialitatea. Rămân cei loiali, fug șobolanii. Vor venii alții mai tineri, mai frumoși, mai cinstiți,sper.
A ține cu dinții de guvernare în acest moment este curată sinucidere. PNL, et co. nu se grăbeste să ia guvernarea, nu-și doresc așa ceva acum, vor să câștice capital politic, ori este știut faptul că doar în opoziție câștigi electorat, nu la putere. Puterea este ca o lumină care atrage moliile, și ei pot fi niște molii, politice evident, nu am găsit altă rimă.
 PNL cu Iohannis în frunte se bat în piept cu ditamai cărămidoiul că au câșigat alegerile europarlamentare cu 27%. Au luat foarte puțin, nu ei au câștigat, PSD-ul a pierdut. Să nu uite domnii liberali că partidul lor este format din două partide care, în 2014, aveau undeva peste 40%, iar acum abia au adunat 27%.
Cu un asemenea procent va trebui să adune în jurul lui toate celelalte partide, mai puțin PSD, să poată forma un guvern. Ori noi am avut o asemenea experiență în timpul guvernării CDR cu Ciorbea și Radu Vasile ca premieri. Este greu să iei măsuri, să găsești puncte comune când în același guvern este PNL, USR, PRO România și PMP plus UDMR. Va fi o guvernare proastă, nu pentru că, admit cazul, unii nu ar fi bine intenționați, ci pentru că vor fi câteva personaje pe post de Gică Contra. Ponta a fost premier, Băsescu Președintele României, Barna un profesionist în a pune piedici și a lăsa în ofsaid. Mă îngrozesc la gandul că acești indivizi este posibil să vină la guvernare.
  De aceea cred că intrarea PSD în opoziție va avea posibilitatea sa se refacă și să câștige un scor bun la anul la locale și parlamentare, rămânerea la guvernare îi va termina electoral. Un partid care a stat 7 ani la putere, excluzând perioada noiembrie 2015-decembrie 2016, nu poate să facă față unor noi provocări. Este un partid obosit, are nevoie să se refacă. Oricât de bine ar lupta o armată pe front, la un moment dat, tot este retrasă, pentru a se odihni, aș reface puterile, pentru ca mai apoi, cu forțe proaspete să fie aruncată din nou în luptă.



Vrem pace ori război?

  Suntem pe pământ de câteva mii de ani. Omenirea a trecut prin diferite faze de dezvoltare, Comuna Primitivă, Orânduirea Sclavagistă, Orâ...