joi, 17 decembrie 2020

31 de ani de jaf, 31 de ani de guvernare antiromânească.

 

   


S-au scurs 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. În curând se vor împlini 31 de ani de la moartea celui care a fost primul Președinte al României, Nicolae Ceaușescu. Odată cu moartea lui, cu înhumurarea lui, au fost înmormântate și speranțele românilor pentru o viață mai bună.

Regimul comunist nu a fost un regim perfect, a făcut lucruri bune, dar și greșeli. După mine au fost făcute mai multe lucruri bune decât greșeli. România după cel de-al doilea război mondial era, cel puțin în mediul rural, în evul mediu. Nu exista curent electric la sate, nu existau case salubre. Oamenii trăiau în bună frăție cu animalele din curte, ei îngrijeau animalele, iar animalele prin produsele lor hrăneau pe cei care le îngrijeau.

Nu voi insista pe transformările, în bine pentru populație, care au avut loc la orașe și sate.

Au fost exploatate de către „agenturili” străine nemulțumirile poporului de după 1982 față de o serie întreagă de raționalizări făcute de guvernul României, probabil personal de Ceaușescu, cum ar fi oprirea curentului electric, oprirea gazului, a apei calde, a căldurii, raționalizarea și cartelarea alimentelor, pe acest val de nemulțumire a fost aprinsă scânteia revoltei populare, întâi în Timișoara, apoi în toată țara.

Poporul nu voia neapărat să fie dărâmat regimul comunist, ci doar îndepărtat Ceaușescu și nevastă-sa, ei erau considerați vinovați pentru toate neajunsurile maselor populare. La baza acestor raționalizări a existat motivația că Țara plătește datoria externă către FMI.

A izbucnit revolta maselor în toată țara. Ceaușescu a fost prins, după ce a fost trădat de armată și securitate. Un proces rapid în care apărătorul soților Ceaușescu s-a transformat în acuzatorul lor, un simulacru de rechizitoriu bazat doar pe minciuni, o sentință scoasă din căciula emanaților și soții Ceaușescu, în decurs de două ore de la începutul procesului penal, au fost împușcați de către un pluton de execuție.

De acum drumul spre libertate, drumul spre mai bine al poporului român era liber. Mai mult, drumul spre libertate era stropit cu sângele celor peste 1000 de tineri și vârstnici morți pentru o viață mai bună.

Praful și pulberea s-a ales din visurile celor morți, dar și a celor vii, rămași să suporte exploatarea emanaților revoluției.

În circa 30 de ani de comunism, de când  s-a pus bazele industrializării țării, s-a construit enorm. Sigur este de discutat cât de elegante erau locuințele, însă ele adăposteau familii întregi cărora le asigura confortul.

În 31 de ani de capitalism sălbatic forțele politice au reușit să distrugă economia țării în întregul ei. Mă refer la bănci, industrie, agricultură și păduri, sănătate, învățământ, armată, etc.

Este foarte interesant cum au putut să dispară acei uriași coloși industriali fără ca serviciile secrete să nu vadă, fără ca procuratura să nu se autosesizeze, fără ca poliția să nu tragă semnale de alarmă. Distrugerea industriei, a băncilor, a agriculturii, a fost posibilă deoarece toate instituțiile, plătite cu bani grei de statul român să vegheze la respectarea legii și legalități, și-au dat mâna cu politicienii corupți, cu ceilalți hoți, cu tâlharii veniți de peste mări și țări, fără un ban în cont însă cu experiența ingineriilor financiare în jefuirea țării. Și au reușit așa de bine încât astăzi în loc de platforme industriale românești avem mari supermarket-uri cu capital străin, mall-uri cu capital străin. La toate se adaugă câteva ateliere și uzine tot cu capital străin. Statul român nu mai are nimic, a da, are multe datorii externe, foarte multe. Și dacă ne „ajută” Dumnezeu să avem din nou un guvern liberal vom avea și mai multe datori la bancile străine.

Până la urmă nu este rău că un stat are datori externe atâta timp cât banii au fost folosiți în infrastructură, în construcții civile și industriale. Însă România a ajuns la o datorie uriașă de aproape 60% din PIB fără să construiască un coteț de câine, ba a mai vândut și ce era construit de dinainte de 1989.

Sunt nostalgic după vremurile din anii *70, atunci toată populația avea locuri de muncă, o pâine asigurată fără grija zilei de mâine. Putea să-și facă o rată fără teama că va rămâne fără serviciu, adică în termeni noi-șomeri. Magazinele erau aprovizionate, librăriile erau pline cu cărți din literatura Universală și românească și nu erau scumpe. Copiii mergeau la școală unde chiar învățau carte. În spitale nu se cunoștea termenul de ciubuc, erau și atunci mici atenții, un pachet de țigări „Amiral”, poate cafea, dar, fără ca actul medical să fie condiționat de „ciubuc”.

Astăzi, jumătate din populația activă a țării a migrat peste graniță în căutarea unui loc de muncă. Am ajuns servitorii Europei, vidanjorii ei. La noi acasă prosperă firmele străine, corporațiile transnaționale. Avem copii lăsați în grija bunicilor, a fraților mai mari, ai vecinilor, pentru că părinții lor au luat calea bejeniei în căutarea pâinii necesare traiului zilnic. Niciodată, de când există România, populația țării nu a emigrat în masă ca în acești ani de restriște.

Și cum să nu fie așa când avem o conducere a țării ruptă de realitatea românească. Nimănui nu-i pasă de popor, de cei 5 milioane de români plecați din cauza foamei și a disperării peste graniță. Realizează conducerea țării, Președintele, Prim Ministrul, Președinții celor două camere ale Parlamentului cât de mult s-a afundat România în mocirlă? Realizează acești îmbuibați ajunși în vârful statului și care privesc cu rânjet disprețuitor la poporul muritor de foame și de boli cât de mult a sărăcit România? Altădată ne băteam pe burtă cu marile puteri, astăzi suntem colonia tuturor puterilor. Altă dată Președintele României era primit pe covorul roșu de marile puteri, astăzi, Președintele României ia poziția de drepți când vine madam Nuland, asistenta a secretarului de stat american pentru Europa de Est, să-l tragă de urechi. Asta este România zilelor noastre condusă de nulități și antiromâni.

Pentru ce ne împrumutăm bani de la bănci dacă nu-i folosim să facem ceva cu ei? Doar pentru a avea cei de la putere de unde fura, de unde să-și tragă paraîndărăturile? Faptul că procuratura nu-i aduce de guler în fața instanțelor de judecată pe toți marii bandiți, cocoțați în funcții bine retribuite pentru ca ei să aibă o singură grijă, aceea de a-și rotunji averea, asta nu înseamnă că nu sunt furturi. Asta înseamnă că politicul și-a dat mâna cu organele de cercetare și urmărire penală. Asta este explicația jefuirii Țării de toate bogățiile fără ca vreunul dintre cei care au jupuit țara de bogățiile ei să se afle după gratii acolo unde ar trebui să le fie locul.

Mi se va spune că guvernul se împrumută să plătească pensiile. Poate că așa este. Trebuia ca guvernele, indiferent de culoarea politică, să nu distrugă economia în întregul ei, otova, fără să analizeze care vor fi consecințele. Iată consecințele, iată rezultatul guvernărilor, de-a lungul celor 31 de ani, împotriva României, împotriva poporului român. Dacă am fi modernizat o parte din marile unități industriale, astăzi cei 5 milioane de români ar fi lucrat în România și puteau să asigure pensiile celor ieșiți din câmpul muncii.

Ni se spune tot timpul că statul este un prost administrator, de aceea trebuia să privatizăm tot, fără excepție, pe un dolar așa cum propuneau țărăniști în guvernarea Ciorbea.

OMV, cel care a cumpărat Petrom este o societate de stat austriacă, de ce dracu la austrieci se poate să aibă o societate de stat, culmea, Austria nu are în subsol petrol și gaze, și noi a trebuit să privatizăm o bijuterie ca Petrom?

Pentru că Austria este condusă de patrioți, pentru că în Austria funcționează serviciile secrete interne, pentru că în Austria există procuratură adevărată, pentru că în Austria există sistem juridic bine consolidat. Toate aceste instituții care își fac treaba, care sunt în slujba cetățeanului, îi „ajută” pe cei aflați vremelnic în fruntea statului să fie atenți la modul în care își fac treaba, altfel vor risca să ajungă în spatele gratiilor.

 

duminică, 13 decembrie 2020

Pentru că Președintele României a încălcat cu bună știință Constituția, procuratura trebuie să-i întocmească dosar penal.

 


Alegerile au trecut. Prin participarea slabă a electoratului la vot alegătorii au dat un vot de blam partidelor, avertisment care nu pare să impresioneze clasa politică.

La Cotroceni, imediat după ce s-au închis urnele și au apărut rezultatele parțiale ale alegerilor unde se contura clar înfrângerea PNL, Iohannis a invitat PNL la discuții în vederea formării noului cabinet.

Ca într-un joc de copii, Orban și Iohannis au scris pe bilețele numele viitorului prim ministru desemnat pentru formarea guvernului, numele găsit pe ambele hârtiuțe este groparul finanțelor României-Florin Câțu.

Sigur că Orban și liberalii lui nu aveau ce căuta la Cotroceni. Iohannis însuși nu-i putea invita decât după ce anunța consultările cu partidele parlamentare care intrau în noul Parlament și doar după ce PSD ar fi fost la Cotroceni să se „consulte” cu Iohannis. De ce întâi PSD? Simplu. PSD a câștigat alegerile. Chiar dacă liberalii înghit greu această înfrângere, ăsta este adevărul.

Justificarea că ar exista o alianță parlamentară de dreapta și că ea ar putea forma noul guvern este forțată. Actuala alianță, clamată de partidele de dreapta, este una de conjunctură și nu poate fi luată în considerare de Președintele României (dacă am avea un Președinte). Iohannis, prin faptele sale, ne întărește, pe zi ce trece, convingerea că el este doar Președintele PNL.

În 2008, PSD, PNL și UDMR, după demiterea guvernului Boc prin Moțiune de Cenzură, au prezentat Președintelui Băsescu propunerea ca Werner Klaus Iohannis să fie prin ministru desemnat pentru formarea noului guvern, arătând că au o majoritate parlamentară. Băsescu a refuzat propunerea pe motivul că alianța PSD, PNL, UDMR nu este înregistrată la tribunal.

De altfel nici Iohannis în februarie 2020 nu a acceptat propunerea făcută de PSD-PRO România susținuți de ALDE de a nominaliza pe Remus Pricopie ca prim ministru desemnat, deși cele trei partide aveau majoritatea în Parlament. Unul dintre motive era faptul că PSD pierduse alegerile europarlamentare. A preferat să-l redesemneze pe Orban Ludovic pentru formarea unui nou cabinet deși, CCR avertizase că un premier demis prin Moțiune de Cenzură nu mai poate fi desemnat să formeze un nou cabinet. S-a bătut apa în piuă, la acea vreme, că au fost cazuri în Europa când aceiași premieri au fost desemnați de Președinții țărilor respective să formeze noi cabinete și o noi majorități. Corect, așa este, însă acolo vorbim de premieri care au demisionat din funcții, nu de premieri demiși de Parlament.

În situația de astăzi când nu există o alianță probată în Parlament și nici înscrisă la Tribunal, Președintele Iohannis trebuie să încredințeze mandatul de premier desemnat persoanei nominalizată de PSD. Acesta va avea 10 zile la dispoziție să coaguleze o alianță în jurul său și să-și facă echipa de guvernare și un program de guvernare, dacă eșuează în încercarea de a face un cabinet care să fie votat de Parlament, își depune mandatul urmând ca Președintele să treacă la încredințarea mandatului unui alt candidat desemnat de cel de-al doilea partid clasat în urma alegerilor.

Cum Iohannis deja a bătut palma cu PNL, înainte de începerea consultărilor, cu PSD nu va face altceva decât să mimeze aceste consultări.

Este strigător la cer modul în care se comportă Iohannis ca Președinte al României, consider că legea supremă în stat, mă refer la Constituție, este prea blândă cu persoana aflată în cea mai înaltă funcție, mă refer la Președinte. Președintele se comportă ca un dictator, ignorând cu bună știință Constituția. Pentru încălcarea repetată și cu bună știință a Constituției, Președintelui ar trebui să-i fie făcut dosar penal. Dacă pentru încălcarea unei legi, un cetățean al României este pasibil de pedeapsă care poate fi: privarea de libertatate, destituirea din funcție, amendă penală, etc. Pentru încălcarea legii supreme în stat, mama tuturor legilor, am numit Constituția, cum se cuvine să fie pedepsit? Doar o suspendare a Președintelui și readucerea lui  pe scaunul prezidențial de către ERATA CCR în dauna electoratului care a votat demiterea la referendum? De altfel suspendarea este un procedeu greoi. Sunt convins că se vor găsi parlamentari integri care vor corecta sancțiunile împotriva Președintelui prevăzute în Constituție cu urmărirea penală pentru încălcarea cu bună știință și în mod repetat a Constituției în litera și spiritul ei.

Iohannis a hotărât că vrea să aibă Guvernul, Parlamentul și Președinția României în mâna sa și le va avea, pentru că nu vor exista forțe politice care să se opună acestei dorințe. Iohannis poate juca tontoroiul pe Constituție, opoziția nu are destule voturi pentru a-l suspenda. În această situație România va avea un viitor sumbru. Iohannis va fi și la Cotroceni și la palatul Victoria unde guverna. Alianța formată din PNL, USR și UDMR va fi ocupată să-și dea la „gioale”. Guvernarea va fi o luptă continuă între partidele din alianța conjuncturală. PNL să mulțumească lui Dumnezeu că nu este și PMP în actuala coaliție că nici dracu nu-i mai descurca.

CDR a rezistat 4 ani, actuala coaliție nu va rezista doi ani. Nu are cum. USR este rigid, vrea să se afirme, vor ieși de la guvernare pentru a demonstra electoratului său că PNL este un partid îmbătrânit în rele. USR nu poate crește în sondaje decât prin suprimarea PNL și nu se vor lăsa până nu vor îngropa partidul lui Brătianu, care, între noi fie vorba, nu are nimic comun cu principiile liberale, poate doar cu hoțiile lor.

marți, 8 decembrie 2020

Iohannis: „Un fleac, m-a ciuruit PESEDE”

 


  Ciolacu i-a trimis, personal, mulțumiri Președintelui PNL, Klaus Iohannis, pentru ajutorul dat în campania electorală. Datorită lui Iohannis, care nu a scăpat nicio ocazie, atunci când era în fața unui microfon, să aducă jigniri PSD, implicit electoratului PSD, Partidul Social Democrat a surclasat PNL.

La europarlamentarele din 2019 PNL a câștigat alegerile cu 27% în vreme ce PSD a pierdut cu 22,5%.

Președintele Iohannis, Ludovic Orban, Președinte PNL, madam Trăilă, musiu Vâlceanu, Prișcă et co. clamau pe toate televiziunile și chiar pe marginea șanțului că PSD trebuie să părăsească guvernarea pentru că au pierdut alegerile, spuneau ei că, în acest fel, electoratul transmisese un semnal clar social-democraților că nu mai sunt doriți de popor. La un an și jumătate de atunci, au urmat alegerile parlamentare, acele alegeri care spun clar care partid este mai dorit de electorat să se afle la guvernare.

Diferența de procente dintre liberali și social democrați la alegerile din 6 decembrie este de 4-5% în favoarea PSD. Prin urmare și în lumina logici liberalo-iohannistă, liberalii trebuie să plece acasă de la guvernare, în niciun caz să nu mai formeze un nou guvern.

De altfel, se pare, că Orban a înțeles mesajul și și-a depus mandatul de prim ministru. Pentru toți consumatorii de media gestul premierului a fost de neînțeles. Dacă a considerat că nu a fost un premier performant și nu a fost, trebuia ca gestul acesta de demisie să-l fi făcut din martie, ori din vară când lucrurile au luat-o pe arătură. Însă cum nu a fost să fie și-a prezentat demisia acum cu o lună înainte de formarea unui nou guvern. De ce a făcut acest gest? Doar Iohannis ne poate răspunde. Orban, în alocuțiunea lui de explicare a gestului de a demisiona, a spus, printre altele :„ ...nu mă cramponez de funcția de premier”. Cui i-a răspuns dacă nu Președintelui care i-a cerut să plece să nu-l încurce în formarea unui alt guvern, ori pur și simplu pentru că nu voia să-l mai vadă la Palatul Victoria?

Însă gestul făcut de Orban va costa România. Personal consider că demisia lui Orban nu este un gest de onoare, ci un gest de iresponsabilitate politico-administrativă. Un guvern interimar în această pandemie, după ce că oricum guvernul gestionase prost pandemia, va fi un dezastru.

În locul lui Orban, premier interimar a fost desemnat Ciucă, militar de carieră obișnuit să ia poziția de drepți și să execute ordinele. Cred că este un semnal pentru viitorul premier desemnat. Nu cred că un fost militar ar fi cel mai indicat ca viitor Prim Ministru.

Orban dacă a considerat, împreună cu Iohannis, că au pierdut alegerile ar fi trebuit să demisioneze din funcția de Președinte PNL și nu din funcția de prim ministru care oricum ajungea la final de mandat în cel mult o lună de zile.

Însă pentru pierderea alegerilor nu Orban este vinovat, sau nu doar Orban este vinovat, ci alături de el, cu mult mai vinovat este Iohannis. Președintele României, transformat ad-hoc în purtător de vorbe peneliste, a dus o campanie agresivă  împotriva PSD, partid parlamentar cu un bazin electoral puternic. Agresivitatea Președintelui a ieșit din limitele constituționale, din limitele bunului simț și chiar din limitele suportabilității, au fost acțiuni deșănțate criticate chiar și de cei de la misiunea OSCE în România. Asta a făcut ca electoratul PSD să se mobilizeze și să meargă in corpore la vot, în acest fel a reușit să sancționeze agresivitatea și lipsa de viziune politică a politrucului Iohannis.

Rezultatul alegerilor de duminică nu va aduce liniște țării în următorii ani. Alianța care se va forma din PNL, USR, UDMR și minorități va oferi multe subiecte de presă de tip Can -Can. Opoziția va fi formată din PSD și AUR, încă nu știu dacă se vor alia ori vor acționa fiecare cum va crede de cuviință. Oricum se întrevede o luptă gălăgioasă, sterilă și lipsită de ideologie și principii dintre USR și AUR.

Vom avea o viață politică trepidantă și în defavoarea românilor și României.

Iohannis a reușit să semene vânt, de acum vor fi furtuni. Liberalii dacă vor dori să mai fie aleși și la viitoarele alegeri trebuie să se distanțeze de Iohannis pentru a nu avea soarta PNȚcd și a PDL după guvernarea Băsescu-Boc.

Trebuie să ne pregătim de ce este mai rău.

 

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Sumbrul viitor liberal- va ajunge lângă PNȚcd, adică în istorie.

 


Astăzi cetățenii României merg la vot, mă rog, ăia care merg. Diseară, cu mare tam- tam, se vor anunța partidele care vor intra în Parlament. Lucrurile în ceea ce privește viitoarea alianță de guvernare pare a fi clară și bătută în cuie.

PSD-ul, la o primă analiză, nu are cu cine să se alieze. Prin urmare, ori vor câștiga alegerile cu 51% și vor guverna singuri, ori vor trece în opoziție. Până diseară mai este puțin, așa că nu voi da pronosticuri.

În cealaltă tabără, așa zisă de centru-dreapta, deja se fac negocierile cu împărțirea cașcavalului pe ministere, pe miniștri, pe partide. Ce se întâmplă acum îmi amintește de fosta guvernare CDR cu moțul Ciorbea premier și cu un conglomerat de partide în alianța guvernamentală.

PNL-ul de acum are rolul fostului PNȚcd și tare mă tem că va avea soarta defunctului partid țărănesc.

CDR a avut în alianță o nucă tare în Partidul Democrat în care vioara întâi tindea să ajungă T. Băsescu eclipsându-l pe președintele de atunci al PD Petre Roman.

Astăzi liberalii vor avea un război greu de dus, în alianță vor fi USR și PMP, adică Barna cu ciomăgarii lui și discipolii lui Băsescu din PMP și de ce nu, chiar pe Băsescu.

Va fi greu liberalilor, partid greoi, cu o anumită eleganță și moleșeală politică cauzată de membrii săi care sunt îmbătrâniți în rele și perimați ca structură ideologică.

USR este un partid, o gașcă, o ceată, spuneți cum vreți, de ciomăgași de maidan fără „manere”, „fără prințipuri, care vasăzică că nu le are”, gata să sară la gâtul aliatului principal pentru a-i smulge firimitura de os ce a mai rămas de glojdănit. Băieții de la USR au propriile idei, puține ce-i drept, însă pentru a și le susține sunt gata să dea în cap celor ce se opun.

Va fi foarte greu ca liberalii să pună pe masa alianței un program, o dudă, o idee și să treacă cu ea de furcile caudine ale useriștilor. Să nu creadă cineva că useriștii resping din fașă ideile liberalilor pentru că ei ar avea unele mai bune? Nici vorbă, o vor face din rolul de Gică Contra. Din spirit de frondă, vor fi veșnicii răzvrătiți împotriva tuturor. Nu le pasă de ceva anume, singura dorință este aceea de a pune bețe în roate. De fapt guvernul va fi condus de Iohannis și de USR, chiar dacă Orban va fi premier, va avea doar rol decorativ.

Ideile celor de la USR se aseamănă în formă și conținut cu ale lui Iohannis, adică sunt seci, golite de substanță, fără inimă, fără perspectivă ideologică. Încă nu știu dacă USR este un partid de dreapta, ori de stânga-stânga. Ce pare să răzbată spre noi, din gândirea celor din USR, mă duce cu gândul spre partide, ideologi, doctrine de mult apuse, este drept că pe ici pe colo și anume prin țările din vest, dar și în SUA crucea încârligată a reapărut. Încă aștept să văd ce vor acești zvăpăiați.

Problema liberală din 7 decembrie încolo nu va fi guvernarea, nici pandemia, nici măcar Iohannis, va fi supraviețuirea lor politică.

PSD-ul trebuie să stea în opoziție, are nevoie să se replieze, să-și lingă rănile și să găsească soluții, să analizeze unde au greșit și cum pot îndrepta ce au făcut rău. Să promoveze cadre noi, tinere și fără pată, doar așa vor reveni la putere. PSD-ul ar fi bine să aibă un scor bun la alegerile de astăzi pentru a putea face o opoziție adevărată și dură.

marți, 1 decembrie 2020

Iohannis și România lucrului PROST făcut.


 

 Pe 6 decembrie românii sunt chemați să-și aleagă prin vot viitorii reprezentanți în Parlamentul României pentru următorii 4 ani. Cu alte cuvinte, cetățenii Țării duminică sunt foarte importanți pentru clasa politică. Să NE ÎNȚELEGEM BINE, SUNT IMPORTANȚI DOAR DUMINICĂ, NU ȘI DE DUMINICĂ ÎNCOLO. Din 7 decembrie românii vor fi din nou umiliți, abuzați, scuipați, violați în intimitățile lor, dezbrăcați de demnitate.

Nici nu poate fi altfel, pentru că România de mult nu mai este o Țară normală. România este o barcă în derivă condusă de doi ageamii care habar nu au de modul în care se citește o busolă. Noroc cu telefoanele mobile astfel pot primi coordonatele de navigare, de la Bruxelles, via Berlin, în interesul altor state.

Într-o Românie a lucrului bine făcut, Președintele, impunător ca un dulap masiv de stejar, ar fi tronat din Palatul Cotroceni și cu privirea lui de vultur adormit ar fi vegheat asupra României așa cum spune Constituția:


Rolul Preşedintelui

ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.


 RoR       AAvem  România lucrului prost făcut, în acest moment avem un guvern condus de doi premieri: de Iohannis care conduce de la Cotroceni și Orban care conduce guvernul de la Palatul Victoria. Faptul că guvernul are doi premieri nu numai că nu l-a făcut să devină mai bun, l-a făcut chiar să fie mai slab chiar și de către guvernul Cioloș și celălalt guvern de tristă amintire, mă refer la Boc-Băsescu.

Deși are doi premieri, miniștrii și guvernul în sine nu au trecut de faza „vom analiza„ și „vom propune”singurul lucru care ne arată că guvenul este viu, că acolo se întâmplă ceva, încă nu știm ce, este faptul că se împrumută, după spusele analiștilor, cu 1000 de euro pe secundă. Mulți bani!

Domnul Iohannis dacă ar fi ținut la ținuta lui de sas înalt ca bradul, lat în spate ca dulapul și cu paltonul aruncat pe capota mașinii prezidențiale trebuia să nu se coboare din înaltul funcției sale și să devină agent electoral al PNL și purtătorul de vorbe peneliste. Mai mult chiar, se putea ține deoparte fără a se amesteca direct în actul de guvernare. Însă, de departe cea mai gravă greșeală comisă de el ca Președinte aflat în timpul mandatului este poziționarea sa fățișă împotriva unui partid politic parlamentar. Faptul că de fiecare dată când are de transmis un mesaj, când vede un microfon, vine imediat cu mesajul de discreditare a PSD, de murdărire a imaginii partidului în general, de asmuțire a maselor împotriva PSD, îl descalifică, mai mult, toate aceste ieșiri sunt încălcări flagrante ale Constituției. După fiecare acuză, după fiecare instigare, după fiecare stârnire, după fiecare îndemn la acțiuni dușmănoase împotriva PSD pe fața liberală a Președintelui se poate citi satisfacția orgasmică.

Domnul Iohannis cu bună știință asmute o parte a populație care susține partea dreaptă a eșichierului politic împotrva celor din partea stângă. Pentru că, niciun partid politic nu poate exista, cu atât mai mult cele două mari partide, mă refer la PSD și PNL, dacă în spatele lor nu ar fi masele de susținători.

Iohannis în mod voit, intenționat, direcționat acționează asupra celor care susțin PSD și cum în marea majoritate susținătorii social-democrați provin din rândul pensionarilor, ținta devine și mai clară mai explicită și fără perdea. Distrugerea PSD se traduce și prin  distrugerea pensionarilor.

Iohannis nu este omul lucrului bine făcut, este omul lucrului PROST făcut. Iohannis, prin repetatele ieșiri publice, este Președintele care s-a situat și se situează în afara Constituției. Un Președinte care se poziționează în afara Constituției trebuie suspendat, anchetat, marginalizat, alungat. Mai sus am postat articolul din Constituție care ne spune prerogativele Președintelui României, nimic din ceea ce face Iohannis nu se încadrează în articolul 80 din Constituție. 

Prin urmare, popor român, duminică la urne, când veți fi cu ștampila și buletinul de vot în mână votați după cum vă cere intersul vostru, nu al lui Iohannis, Orban, etc.!

 

 

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...