joi, 31 octombrie 2019

Înterviu cu Președintele Iohannis


  Cabinetul  Președintelui României. Undeva în capătul camerei, tronează un birou uriaș, iar în spatele lui, așezat pe uriașul tron, se odihnește însuși Președintele României. Șeful de cabinet m-a introdus în încăpere fără mult ceremonial, pe mutește, parcă îi era teamă să-l trezească pe uriașul adormit în scaunul prezidențial.
-Să trăiți domnule Președinte! L-am salut ceremonios, aproape ca pe un suveran. Domnul Iohannis, Președintele României, a deschis un ochi plictisit, apoi l-a închis la loc. Cu un ultim efort, vizibil obosit după cei cinci ani de mandat, Președintele mi-a indicat, prin ridicarea unui deget,  fotoliul pe care trebuia să iau loc.
După ce m-am afundat confortabil în fotoliu, așa trebuie să te simți la Cotroceni, cel puțin așa se simte Iohannis după propria declarație, am privit în direcția Președintelui care, în acel moment, avea mâinile încrucișate pe piept, ochii închiși și capul rezemat de uriașa spetează a uriașului scaun. Crezând că meditează la marile probleme ale României, am tăcut respectuos. Însă sforăiturile care veneau din direcția marelui Șef al Cotroceniului, împreună cu zgomotele repetate ale unor vânturi rătăcite m-au convins că domnul Șef doarme de-a binelea. M-am foit în fotoliu, am scăpat, intenționat, pixul pe jos, în speranța că îl voi putea trezi pe cel care dormea confortabil. Nu a fost chip. Omul dormea, nu moțăia, nu era un accident, era un somn profesat de-a lungul celor cinci ani de mandat prezidențial.
După două ore de așteptare, neîndrăznind să-l trezesc din somnul prezidențial, în sfârșit a deschis ochii.
S-a uitat la mine tâmp, cu privirea rătăcită, a dat din mână a lehamite, apoi cu o scârbă, puțin ascunsă, mi-a aruncat:
-Spune!
-Domnule Președinte, așa cum am stabilit cu staful dumneavoastră de campanie, m-am prezentat să vă iau interviul promis.
-Bine. Însă timpul ăsta noros mă îmbie la somn. Președintele a căscat, apoi s-a întins așa de mult încât aveam impresia că vrea să-și vândă pielea la metru.
-Prima întrebare, pentru încălzire: Cum vă simțiți după cinci ani de mandat prezidențial?
-Regret că au trecut așa de repede. Mă simt bine, sunt în formă.
-Cum ați reușit să vă păstrați tonusul și echilibrul psihic? Multă lume, mai ales dintre cei cu funcții de răspundere se plâng de stres. Dumneavoastră cum ați reușit să nu fiți stresat?
-Rețeta este relativ simplă. Am să vă învăț, niciodată nu se știe când aveți nevoie de ea. Luați un elastic, apoi întindeți-l până la limita ruperii.
-Nu înțeleg, explicați-mi!
-Nu mă mai întrerupeți, îmi este lene să caut ideea de unde am rămas. Cum îți spuneam. În cei cinci ani, așa am procedat cu prerogativele mele. M-am plimbat prin toată lumea, nu cu probleme de stat, ci prin obiective turistice. Toți țipau că eu nu sunt la serviciu, și, care era problema? Am întins legea ca pe elastic. Din stațiuni veneam în scurte vizite prin țară, aveam nevoie de odihnă. Dacă mă stresau consilierii, Orban, Țurcan, ori altcineva, ieșeam pe post și cu scrâșnet de dinți, cu toți nervii încordați îl înjuram pe Dragnea, înjuram PSD-ul, ori pe Dăncilă. Așa mă linișteam, intram în birou și dormeam liniștit până ce trebuia să plec la Vila Lac 3, pentru a-mi petrece timpul cât mai plăcut până dimineața când plecat la birou unde mă odihneam până seara.
-Domnule Președinte, totuși, PSD-ul spune că elasticul dumneavoastră s-ar fi rupt de câteva ori.
-Perfect adevărat. Am încălcat Constituția în mod voit, i-am provocat, simțeam nevoia să mă joc, am făcut-o deliberat, voiam să văd dacă PSD-ul va acționa împotriva mea. Nu au făcut-o! Știi de ce? Din frică. Teama lor am speculat-o eu, am ajuns să-i încalec, au gemut sub greutatea mea, însă nu au reușit să arunce balastul din cârca lor. Eu pentru ei eram un balast.
-Îmi puteți spune câteva dintre realizările dumneavoastră în cei cinci ani de mandat?
-Sigur că da! Am fost la Miami. Am fost în stațiunile Spaniei. Am fost de ori la Washington, m-am întâlnit cu Trump, sincer, de aici m-am ales doar cu faptul că am atins pielea catifelată a mâinii Melaniei, în rest, al naibii Donald, doar mi-a dat ordine. Bine că nu m-a pus să-i fac și pantofii. Sincer? I-aș fi lustruit. E de colea să te întâlnești cu Trump și să-ți dea voie să respiri același aer cu el? Sigur că nu.
-Domnule Președinte, pentru Țară, ce ați făcut efectiv?
-I-am fost Președinte. Nu este suficient? Să ne gândim puțin: sunt neamț, uită-te ce falnic sunt, mi-ai văzut rânjetul? Spune-mi dacă ceilalți trei Președinți au avut caracteristicile mele.
-Se spune că nu vreți să participați la nicio confruntare, de ce?
-Eu deja am câștigat, nu am pentru ce să mă bat. În cinci ani, am transmis șefilor UE, SUA și tuturor forțelor interesate în ocuparea economică a României că sunt de partea lor. Din acest motiv nu am cum să pierd, ”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Să vă răspund la întrebare: să meargă la confruntare cei care luptă pentru locul doi. DIXIT.
Acest articol este un pamflet.


vineri, 25 octombrie 2019

Destinul cap. XIV. Epilog


Vlad s-a trezit, în faptul zorilor, când soarele abia înroșise o dungă de cer dinspre răsărit, după o noapte în care obloanele ochilor îi rămăseseră deschise, avusese o noapte de meditații cu reproșuri și multe lucruri neînțelese. S-a pregătit de plecare. Cu bagajele în mâini a bătut la ușa dormitorului iubitei. Era o ultimă încercare de discuție cu Domnica. SMS-ul primit, l-a surprins și pe el la fel de mult ca pe iubita lui. Femeia nu a răspuns. Dezolat, dezamăgit, furios și supărat, a deschis larg porțile, a scos mașina din curtea, apoi a tras-o pe dreapta. S-a întors, a închis încet porțile, trăgea de timp, tot spera ca Domnica să iasă afară să aibă cu ea o ultimă întrevedere. Ușa casei a rămas închisă, de după perdele femeia îl privea cum pleacă. Lacrimile curgeau în voie pe obrajii ei. Se împietrise inima în ea, nu voia să mai fie înțelegătoare, nu mai putea să fie femeia bună și iubitoare la sânul căreia s-au încălzit mulți șerpi.
A pornit mașina, l-a începutul drumului a mers cu viteză mică, abia se târa pe străzile orașului care se trezea la viață, încă spera ca Domnica să alerge după el, să-l cheme, să-i spună că va fi lângă el până va rezolva problema ivită. Să-i spună că are încredere în el și nu în primul SMS primit.
Drumul până acasă era lung. A apăsat pedala de accelerație, mașina, care avea destui cai putere înhămați la trăsura luxoasă, a prins viteză. Curbele, destul de periculoase la traversarea munților Bucegi, mașina lui Vlad le tăia cu scrâșnet de frâne. Noaptea ce trecuse o sunase pe Măndica, femeia nu răspunsese apelului său. I-a trimis mesaj, însă și acesta a rămas fără răspuns. Plecarea din casa femeii, lângă care spera să trăiască tot restul vieții, îl făcea să nu mai judece clar. Totul era în beznă. Nu zărea nici măcar o rază de lumină. Ar fi vrut să-și sune părinții, îi era teamă de mamă-sa, ea îl atenționase cu privire la Măndica, îi interzise să o mai aducă în casă. Îi părea rău că o apropiase de familie.
Ar fi vrut să zboare, să ajungă mai repede acasă, să lămurească problema care era pe cale să-i distrugă fericirea ce se contura la orizont.
Bolidul se strecura printre mașini cu viteză de două ori mai mare decât maxima admisă. Vlad, un om calculat și echilibrat, de această dată avea mintea în ceață, erau lucruri pe care nu reușea să le înțeleagă. Cu Măndița  nu se certase, se despărțiseră în bună pace. E drept, când s-au despărțit, ea i-a șoptit la ureche: „de mine nu scapi ușor!”. Nu a dat importanță, vorbe de femeie. O iubise, de fapt nu ăsta era cuvântul potrivit, și-o dorise ca nevastă, doar principiile lui l-au făcut să nu o aducă în casa lui ca noră mamă-si. Diferența de 14 ani ca vârstă dintre ei, îl făcuse  reticent și în același timp îl convinsese că nu ar fi bună o căsătorie.
Gândurile îi zburau cu repeziciune, se alergau, nu-i dădeau răgazul să le sorteze, să le pună într-o anumită ordine firească. Mașina intra în depășiri riscante. O astfel de depășire, în apropierea unei curbe fără vizibilitate, l-a adus în fața unui TIR. Impactul nu a mai putut fi evitat, a fost devastator.
S-a trezit pe patul spitalului, era bandajat ca o mumie egipteană, doar piciorul stâng ridicat în sus și susținut de o macara îl făcea deosebit de mumiile din piramide.
A încercat să se ridice, nu a putut, cea mai mică mișcare îi producea dureri cumplite. Asistenta a intrat în salon, a verificat perfuzia care îl hrănea pe Vlad, apoi a dat să plece.
-Doamnă, s-a auzit un glas slab, venit dinspre bolnav.
Asistenta a tresărit, pacientul era în comă de trei zile.
-Vorbiți? Ați revenit printre cei vii? Îmi puteți spune cum vă numiți?
-Vlad, Apostol Vlad. Ce s-a întâmplat cu mine? Cum am ajuns aici?
-Cu „Salvarea”. Ați avut un accident de mașină. Abia v-au scos dintre fiarele torsionate ale mașinii. Cei de la „Descarcerări” au reușit să vă elibereze. Mașina dumneavoastră a fost dusă la poliție, de acolo se pare că va mai putea merge doar la fier vechi.
-Nu contează mașina, am asigurare CASCO, a murit cineva? Vlad vorbea cu vocea din ce în ce mai stinsă, discuția îl obosea.
-Nu, nu a murit nimeni. Doar mașina dumneavoastră este distrusă complet, TIR-ul nu a suferit prea multe stricăciuni. Asta din câte am auzit. Mai multe știe tatăl dumneavoastră, dânsul s-a ocupat de toate formalitățile care trebuiau făcute. Tot tatăl a plătit rezerva în care vă aflați, nu a vrut să stați în salon. Acum este plecat să cumpere niște calmante, pansamente și ce a mai recomandat medicul. Farmacia spitalului  are medicamente în stoc doar pentru urgențe. Despre starea dumneavoastră de sănătate nu vă pot spune multe, nici nu am voie. Va veni domnul doctor. S-a interesat tot timpul, dacă v-ați trezit.
La puțin timp după plecarea asistentei, pe ușa rezervei a intrat doctorul. Bărbat înalt, bine legat, cu palme mari ca terminații ale unor brațe puternice. Avea în jur de 45 de ani, părul grizonat la tâmple, ochii mari și glasul ca un bubuit de tun.
-Ce face pacientul nostru? S-a întors din peregrinajul dintre cele două lumi? Până la urmă v-ați hotărât să mai rămâneți printre noi? Cum sunteți domnule Apostol? Medicul rămăsese în picioare lângă patul lui Vlad.
-Nu știu, nu mă pot mișca fără să nu simt mii de ace înfipte în tot trupul.
-Asta este cea mai bună veste pe care am auzit-o astăzi.
-Cum dracu doctore, eu spun că nu mă pot mișca din cauza cuțitelelor înfipte în tot trupul și dumneata te bucuri?
-Da și încă tare, îmi vine să fac tumbe prin salon...
-Am nimerit la „Camera ascunsă”? Sunt într-un spital de nebuni?
-Nu prietene, nici una nici alta. Faptul că simți toate părțile trupului este formidabil, nu-mi pasă că te doare, îți voi da calmante, înseamnă că sistemul nervos nu a fost afectat și nu există pericolul de paralizie.
-Acum am înțeles. A existat bănuiala unei posibile paralizii? Vlad s-a cutremurat la gandul că ar fi putut rămâne imobilizat într-un cărucior.
-Da, de asta mi-a fost teamă. Piciorul l-ai avut fracturat în două locuri, deasemeni ai avut lovituri puternice în bazin, însă, acum, știu bine, că nu mai ești în pericol. Oasele se vor suda, apoi vor fi necesare niște ore pentru recuperare. Sunt optimist, cred că în două trei luni te vei putea ocupa de problemele dumitale. Este numai bine, în această perioadă nu vei avea carnet, ți-a fost suspendat pe două luni pentru depășire neregulamentară, te-a salvat faptul că testele antidrog și anti alcool au fost negative și nu au existat alte victime. Mai vorbim, acum ai să stai în cojocul ăsta de ghips vreo 45 de zile.
-Așa de mult?
-Mulțumește Domnului că nu ești într-un pardesiu de brad, ai avut șanse mari.
-Mulțumesc doctore, ar trebui „să stăm de vorbă”, știți dumneavoastră ce vreau să zic.
-Stai cuminte, „am discutat” cu tatăl dumitale. Totul este în regulă. Gândește-te doar la sănătatea ta.
Vlad a închis ochii, gândul i-a zburat la Domnica. Regreta mult despărțierea de ea, mai ales, despărțirea fără explicații. Cu ochii în tavan, l-a cuprins somnul. Din când în gând tresărea, avea somnul agitat.
.....................................................................................................................................................................
După plecarea lui Vlad, Domnica a ieșit din casă. În cămașa de noapte și papuci a mers în grădina de zarzavat. Încă  era cald, deși vara ajunsese la capăt. S-a plimbat prin iarba udă a dimineții, simțea cum răcoarea picăturilor de rouă îi potolește fierbințeala sufletului. Vlad era prototipul omului pe care și l-ar fi dorit lângă ea. El întruchipa toate visele, toate dorințele sădite în sufletul ei. Îl iubea cum nu iubise pe nimeni niciodată și cum, probabil, nici nu va mai iubi. Mesajul pe care el îl primise seara trecută, pus la un loc cu apelul telefonic la care Vlad nu vrusese să răspundă, o năucise. Îi părea rău că fusese dură cu el, trebuia să aibă răbdare, să-l asculte, să vadă despre ce era vorba, poate înțelegea situația. Până la urmă erau întâmplări dinainte de a fi cunoscut-o pe ea. Domnica a plecat din grădină. A intrat în bucătărie cu gândul să-și făcă o cafea, a încercat întâi să mănânce ceva, nu a putut înghiții. Nu intra nici un dumicat în gura ei, își amintea cu drag cum o răsfăța el cu micul dejun la pat ori la măsuța de pe terasă.
 Ceașca cu cafea zdrăngănea ușor pe farfurioară, în mâna tremurândă, Domnica s-a așezat la masa de pe  terasa casei. A gustat o gură din licoare, era amară, a pus puțin zahăr din recipientul de porțelan, special pentru zahăr, care era pe masă. Nu s-a îndulcit. Amar îi era sufletul, nu lichidul din ceașcă. Ar fi vrut să plece, să-l caute, voia să fie lângă el, să-l ajute, iar dacă nu se va putea, să-l lase lângă femeia care îi va aduce pe lume un copil. Să aibă sufletul liniștit, fiindcă a făcut totul.
Zilele au trecut greu, Vlad nu a dat niciun semn de viață. Nu a mai rezistat, a sunat ea, nu a răspuns nimeni. Acum chiar nu mai înțelegea nimic. Oare Vlad asta așteptase, să aibă un motiv să poată fugi cât mai departe de ea? Nu-i venea să creadă, nu părea genul de om. Deși, viața o învățase că omul este o mare enigmă pe care îl cunoști după mult timp. Avusese exemplul lui Apostoiu pe care îl scosese din mocirlă, apoi încercase să o omoare.
 Pe Vlad îl percepuse altfel, înțelesese că el este dintr-un aluat special. Și cu toate acestea nu răspundea la telefon de câteva zile, deși, l-a sunat de câteva ori pe zi. Deodată mintea i-a fost străfulgerată de vocea robotului telefonului: „...nu poate fi contactat”. Ce Dumnezeu înseamnă asta? Are telefonul închis? E descărcat? Și el cum comunică?
Domnica era confuză. S-a lovit de un zid. Drumurile îi erau blocate, nu putea comunica cu el, să-l caute nu putea, nu avea îngăduința lui, în plus, nu știa cu ce se va confrunta în momentul în care îl va găsi.
S-a hotărât să lase timpul să lucreze. Orice problemă are o rezolvare, bună ori rea.
..........................................................................................................................................................
Tatăl lui Vlad a intrat, încet și emoționat, în rezerva lui Vlad. Și astăzi venise singur, considerase că nevastă-sa încă nu este pregătită să-l vadă.
-Tată, Vlad a încercat să se ridice, a scos doar sunete de durere, a rămas întins.
-Cum ești băiatul meu? Bătrânul i-a prins mâna, cu lacrimi în ochi s-a aplecat și i-a sărutat-o. Doamne, am crezut că te pierd. Am vorbit cu medicul, este optimist în privința ta, speră să te recuperezi complet. Vei mai avea de tras vreo două luni.
-Tată, unde este telefonul meu?
-A fost distrus în accident. Pompierii au recuperate  cartela SIM. Nu am avut timp și nici inima nu m-a împins să o pun într-unul dintre vechile tale telefoane. Îți voi aduce telefonul aici, fiindcă acum îl poți folosi.
-Am primit un telefon de la Măndica când eram la Domnica, nu am răspuns, apoi a trimis un mesaj prin care mă anunța că este însărcinată. Mesajul a ajuns în mâna cui nu trebuia, m-am despărțit de Domnica din cauza acelui SMS.
-Vlad, după întâmplarea nefericită cu accidental tău, în sat a ajuns zvonul, potrivit căruia tu ai fii decedat. Măndica a auzit  știrea și ne-am trezit cu ea acasă, la noi. Voia să-și ceară iertare pentru mesajul pe care l-a trimis, voia să dezmintă ceea ce scrisese. Nu, nu este gravidă, însă a bănuit că ești cu o altă femeie, de aceea nu ai vrut să răspunzi la apelul ei.
-Am greșit, trebuia să răspund, Domnica nu ar fi avut motive de supărare. Așa cred că preîntâmpinam totul. Am avut un moment de slăbiciune. Acum este prea târziu. Nu știu cum mai pot drege ce singur am stricat. Vlad vorbea cu glas slab,  în el se simțea tristețea.
-Dacă te iubește cu adevărat, trebuie să fie lângă tine, cred că este un examen pentru Domnica. Eu sper din suflet să-l treacă. Înțeleg, din câte mi-ai povestit și din glasul tău tremurat, că femeia asta a intrat în sufletul tău. Am să vă ajut cât pot de mult, pentru ca voi doi să fiți împreună.
-Am greșit față de ea, ea a fost deschisă cu mine, mi-a povestit toată viața ei cu lux de amănunte, însă eu nu am procedat așa. Sinceritatea, în cazul meu, ar fi fost arma câștigătoare. Nu am folosit-o, m-am comportat ca un laș.
-Nu te mai obosi. Alerg acasă să-i spun vestea, cea mare, mamă-ti. Suferă tare mult, nu i s-au uscat ochii de lacrimi de când ai suferit accidentul. Sunt sigur că va zâmbi și va dori să te vadă, după ce îi voi duce veștile bune de la tine.
-Sunt obosit, cred că voi dormi. Vă aștept după amiază. Pup-o pe mama dragul meu tată! Iertați-mă pentru suferința pe care v-am creat-o!
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Încă de dimineață Domnica fusese sunata de copii să-i ia din stația de autobuz. Fusese o bucurie pentru ea, cel puțin nu va mai fi singură, va avea cu cine vorbi, deși se temea de întrebările băieților. Nu era pregătită ce răspunsunsuri să dea, va improviza pe loc.
Cu zece minute întârziere microbuzul a sosit în stație. Domnica și-a îmbarcat copiii și bagajele lor în mașina proprie, apoi au plecat spre casă.
Pe drum nimeni nu a pus întrebări, iar discuția nu se lega, se simțea că se ocolește întrebarea care ar fi desfăcut toate barierele.
Băieții au dus geamantanele în casă, apoi au așteptat ca mama lor să le spună unde să-și pună lucrurile.
-Băieți, duceți lenjeria voastră în baie pentru spălat, iar celelalte lucruri puneți-le la locul lor, așa cum v-am învățat. Domnica era calmă, privea mai mult în pământ.
-Nu este nevoie să le ducem în baie, toate sunt curate, au fost spălate de bunica. Rolo, întotdeauna își asuma rolul de șef între frați, asta pentru că era cu 10 minute mai mare decât Remi.
-Unde este Vlad? Mă așteptam să fie aici, să ne întâmpine. Ce s-a întâmplat? Pe Rolo îl dezamăgise lipsa lui Vlad. Văzând că mama lui tace, a înțeles că s-a întâmplat ceva rău.
-Nu îți pot răspunde, nu știu nici eu unde este, a plecat de câteva zile, de atunci  nu răspunde la telefon.
-Cum adică nu răspunde? Fii mai explicită! Rolo era nervos și nerăbdător să afle amănunte. Nu cred că a plecat intempestiv, fără explicații, nu părea un astfel de om.
-Cred că eu am greșit, acum câteva seri a primit un telefon, s-a uitat cine este, apoi a închis. Câteva minute mai târziu a intrat în baie să facă duș. Un semnal al telefonului lui Vlad mi-a dat de înțeles că primise un SMS. Curioasă, am deschis telefonul, o femeie îl anunța că este gravidă cu copilul lui. Am verificat dacă numărul celei care dăduse telefon este același cu numărul de telefon căruia Vlad nu-i răspunsese. Era același. Din acel moment nu am mai judecat limpede, când a ieșit din baie l-am poftit să-și facă bagajul, iar dimineață, fără altă discuție, să plece înainte ca eu să mă trezesc. El a protestat, eu nu am acceptat nici o discuție, l-am trimis la femeia care urma să nască. Am părăsit sufrageria și m-am baricadat în dormitor. A bătut mult timp în ușă, încerca să-mi explice, am vorbit peste el, nu am înțeles nimic, s-a lăsat  păgubaș, a plecat în dormitorul lui. Dimineață a bătut din nou în ușă, nu am răspuns. Mai târziu când am ieșit afară, nu mai era, plecase. De atunci nu mai știu nimic de el. De câte ori sun, intră robotul și mă anunță că nu poate fi contactat.
-Mamă, tu ai greșit. Poate așa este, o femeie a rămas  gravidă cu el. Ei, și? Ți-a spus el cumva că vine de la mânăstire? Nu! Ai fost măritată cu el, ori ai fost prietena lui până acum? Nu! Ce pretenție ai de la el?
A avut o aventură, era singur, liber, fără obligații, tipa s-a gândit că nu ar fi rău să-i facă un copil. Posibil să-l fi mințit că se protejează, special să-l prindă cu sarcina.
-El știa că a primit mesajul? A continuat Rolo.
-Nu, eu i l-am arătat. Nu trebuia să mă uit în telefonul lui, telefoanele astea performante au toate secretele noastre înmagazinate, nu am procedat bine. Domnica era și mai supărată, simțea că dezamăgise copiii.
-Mamă, poate avea nevoie de tine, ai procedat ca ultima țață. Unde este mama noastră cea puternică?  Cum ai putut să te lași doborâtă de un simplu mesaj? El a încercat să-ți explice?
-Da, a încercat, eu nu l-am ascultat. Am plecat în dormitor unde m-am închis, nu înainte de a-i transmite ca dimineața la prima oră să plece. De ce discuta cu copiii de aceea era și mai sigură că procedase ca o femeie bolnavă de gelozie.
-Tot timpul răspunsul robotului a fost:„abonatul nu poate fi contactat?”
-Nu știu dacă numai ăsta a fost răspunsul, important este că doar robotul a răspuns de parcă telefonul lui ar fi fost tot timpul închis.
-Mamă, cât a stat la noi a vorbit la telefon, era căutat, suna și el? Remi încerca să-l ajute pe fratele lui și amândoi să-și ajute mama.
-Foarte des, fie suna el, fie era sunat. Vorbea cu tatăl care se ocupa de firmă în lipsa lui, vorbea cu băncile, cu inginerul fermei, cu doctorul veterinar, cu diverși clienți.
-Ai observat dacă avea două telefoane? Ceva este în neregulă.
-Nu, avea un singur telefon. Mi-a spus că la un moment dat contabila lui îi sugerase să-și mai ia un telefon. I-a răspuns că nu-i vede rostul, nu poate vorbi la două telefoane o dată. Detesta să aibă două telefoane.
-Cred că Vlad a pățit ceva. La cât timp, după ce a plecat , l-ai sunat? Rolo devenise posomorât, era sigur că un om nu dispare așa de ușor, ceva rău se întâmplase.
-În prima zi vreo două ore, după ce a plecat de aici, m-a sunat el, nu am răspuns, apoi telefonul lui a tăcut pentru totdeauna.
-A sunat cineva la poartă, merg să deschid. Remi s-a ridicat de pe scaun, apoi a ieșit din casă.
-Mamă, îl crezi pe Vlad capabil să vadă că îl suni și să nu-ți răspundă?
-Rolo, de când sunt pe pământ, am văzut multe lucruri rele, însă, acest om părea făcut din alt aluat decât toți oamenii pe care i-am întâlnit  în  viața mea. Ce se aude afară? Ce este gălăgia asta? Rolo, hai să vedem ce se întâmplă!
Remi deschisese poarta, în curte  năvălise Stere, avea ochii injectați de băutură. Băiatul încercase să-l oprească în poartă, însă, intrusul îl bruscase și pătrunsese în curte.
-Ce-i cu tine aici? De ce ai venit? Știi că nu ai voie să te apropii de mine la mai puțin de 500 de metri? Rolo, adu telefonul să sun la 112.
Din casă, cu mobilul în mână, venea băiatul cel mare. Telefonul a început să sune, Domnica a răspuns:
-Da, la telefon. Ce s-a întâmplat? De ce ai vocea așa de slabă? Abia te aud.
-Domnica, te iubesc, nu mai plec de lângă tine, ești femeia mea dragă, am greșit o data, acum gata, mă fac om de treabă! Stere vorbea tare, vocea lui se auzea în camera de spital unde Vlad era internat.
-Domnica, vocea slabă a lui Vlad era acoperită de jurămintele de iubire ale lui Stere. Femeia nu înțelegea nimic din ce spunea Vlad.
-Stere, ieși din curtea mea! Du-te Rolo și dă drumul câinelui, să-l facă bucățele pe nemernicul ăsta.
Când a auzit de câine, Stere a ieșit val-vârtej pe poartă înjurând cu voce tare pe Domnica și câinele ei.
Vlad închisese telefonul, era dezamăgit, auzise declarațiile de dragoste ale lui Stere. A închis ochii, gândurile au zburat la Domnica. Nu o putea scoate din suflet, se zăvorâse în inima lui.
Soneria telefonului l-a smuls din meditație. Cu greu a reușit să răspundă, mișcările îi cauzau dureri mari în zona brațelor.
-Vlad, tu ești? Domnica bucuroasă, cu vocea tremurândă a continuat: de ce vorbești așa de încet, așa de greu, abia silabisești cuvintele. S-a întâmplat ceva? E grav? Iubitule, spune-mi și totodată iartă-mă pentru modul în care am procedat, nu aveam nici un drept să mă comport astfel. Trebuia să fiu lângă tine să te ajut să iei cele mai bune decizii, nu trebuia să te alung. Doamne, Vlad, mă vei putea ierta?
-Domnica, nu pot vorbi mult, sunt în spital în Ploiești, am avut un mic accident cu mașina, nu este nimic grav. Nu voia să o îngrijoreze.
-De ce nu mi-ai răspuns la telefon atâtea zile la rând? Femeia începea să se dumirească de ce Vlad nu răspunsese la telefon.
-Astăzi am primit un nou telefon, cel vechi a fost distrus în timpul accidentului, doar cartela SIM a putut fi salvată. Cum am primit mobilul am sunat imediat. Cine era tipul care părea că îți face declarații de iubire? Vocea lui Vlad devenise și mai slabă, începuse să obosească.
-Stai liniștit, vin imediat la spital, îți voi explica totul. Acum odihnește-te! Pot să vin la tine? Domnica a  întrebat cu teamă, îi era frică de un refuz.
-Nu aș vrea să vii acum, însă, mult m-aș bucura să te știu lângă mine. Te aștept iubirea mea!
-Să fii cuminte! Vin cât de repede pot. Pa scumpule! Domnica era la fel de bucuroasă cum a fost când l-a văzut prima dată pe Vlad.
........................................................................................................................................................................
Asistenta l-a trezit cu mare grijă, nu voia ca Vlad să tresară și să-și pricinuiască dureri.
-V-a luat somnul, v-am urmărit, ați stat mult timp cu ochii deschiși. Trebuie să luați medicația de seară. Asistenta i-a dat pastilele, apoi paharul cu apă, l-a susținut până a înghițit medicamentele și apa. Să nu uit, a venit cineva în vizită, puteți să primiți vizita ori considerați că vă va obosi?
-Cine este? Să intre!
Asistenta a deschis ușa și s-a tras într-o parte, în rezervă a intrat Domnica, aceasta, la vederea lui Vlad, de fapt a gipsurilor și pansamentelor cu care era acoperit, s-a tras un pas în spate.
Asistenta a prins-o binișor de mână, apoi a condus-o la patul rănitului.
-Domnica, a putut îngăima Vlad, din ochi lacrimile intrau direct în bandajul feței.
-Vlad, dragul meu, ce ai pățit? Speriată femeia i-a prins mâna cu mâna ei, cu cealată mână a început să-i  mângâie vârful degetelor care ieșeau din gips.
-Ei, o bagatelă, un TIR s-a dovedit mai tare decât mașinuța mea. În rest e bine.
-Cum bine dragul meu când arăți, Doamne iartă-mă, ca o mumie?
-Au exagerat doctorii puțin, am înțeles mai târziu că au avut gips plus de inventar și l-au folosit pe mine. Vlad încerca să glumească. Era fericit că Domnica venise la el.
-Doamna asistentă, a întrebat Domnica fata care rămăsese retrasă lângă ușă, e grav?
-Nu, a fost. Trei zile nu a ieșit din comă, medicul a crezut că-l pierdem. Însă este puternic, vrea să trăiască. Domnul doctor, la raportul de gardă, a spus că are mari speranțe că se va vindeca fără probleme. A fost haios medicul când a venit din vizita pe care o făcuse domnului Vlad, ne-a spus:„ Vlad, din punct de vedere neurologic este perfect, l-am văzut cum a țipat când i-am mișcat picioarele și mâinile. El țipa de durere și eu râdeam de bucurie. L-am liniștit, faptul că are dureri înseamnă că sistemul nervos funcționează”.
- L-am întrebat pe doctor când l-am văzut că râde:„sunt la nebuni închis?” Apoi mi-a explicat motivul bucuriei sale. Cred că de mâine îmi mai dă jos din pansamente, rănile deschise au început să se cicatrizeze.

          Epilog

 S-a scurs un an de zile de la accident. În curtea casei lui Vlad, la umbra unui ulm falnic, era așezată o masă lungă confecționată special pentru această sărbătoare. În jurul mesei, așezați pe scaune cu spetează, erau familiile lui Vlad și Domnica. În capul mesei era sărbătoritul, proaspătul student la facultatea de matematică, Cristian fiul lui Vlad. Tuica tare și aromată, făcută din prune grase care se culegeau toamna târziu, dezlegase limbile convivilor. Erau grupulețe, băieții Domnicăi discutau cu Cristian, dornici fiind și ei să ajungă studenți, însă, până atunci mai aveau un an de liceu. Vasile Vasilescu,  se împrietenise la cataramă cu Pavel Apostol. Doamna Vasilescu, discuta cu mama lui Vlad. Toți erau fericiți. Domnica și Vlad s-au ridicat de la masă, fără să fie observați, apoi, de mână au plecat să se plimbe prin grădină.
-Nu mi-ai spus, cum ai scăpat din pușcărie?
-Așa este, evenimentele prin care am trecut amândoi au făcut să nu îți pot spune cum s-a terminat povestea. Pe scurt, avocatul meu a făcut recurs, a fost o luptă la baionetă. Procurorul la recurs a cerut să mi se dea o pedeapsă exemplară de 10 ani închisoare, în timp ce avocatul a cerut eliberarea mea deîndată. Judecătorul, pentru a simplifica lucrurile și pentru ca nimeni să nu plătească pentru timpul pe care eu îl petrecusem în pușcărie, mi-a dat un an de închisoare cu executare, apoi am fost pusă imediat în libertate, se considerase că deja executasem pedeapsa. Asta a fost tot. O lecție de viață cum doar acolo se poate învăța.
M-am întâlnit cu Măndica, nu știu cum a aflat cine sunt. Știi ce a făcut? Și-a cerut scuze, spunea că nu a vrut să facă ceva rău, fusese un acces de gelozie. Nu ar fi trebuit să fie geloasă pentru că tu nu îi promiseseși ceva. M-a bucurat sinceritatea ei, însă multă suferință a provocat, mai ales ție care aproape două luni de zile ai mers cu mare greutate, parcă și acum mai stângăcești de picior.
-Cred că este mai mult teama rămasă din timpul covalescenței. Stăm împreună de aproape un an, Vlad a băgat mâna în buzunar a scos discret o cutiuță îmbrăcată în catifea, apoi a pus un genunchi în pământ: vrei să fii soția mea? Bărbatul a deschis cutiuța, micul diamant  din montura inelului sclipea în razele soarelui care cobora spre apus.
-Doamne, mult ți-a trebuit! Sigur că vreau, scumpule! Domnica a sărit în sus de bucurie, cu palme împreunate ca într-o rugăciune s-a așezat în genunchi lângă bărbatul ei.
Vlad a pus inelul pe degetul femeii, apoi s-au sărutat. Din curte se apropia de ei întreaga adunare. Când i-au văzut îmbrățișați au început să aplaude. Amândouă familiile se bucurau pentru unirea copiilor lor.


  






luni, 21 octombrie 2019

Candidații la prezidențiale, azi Viorica Dăncilă.


Suntem în plină campanie electorală. O campanie mută. Pentru prima dată asist la o campanie atipică, candidații parcă abia așteaptă să se termine corvoada pentru a ajunge la urne. În primii ani ai democrație noastre originale, în timpul acestor campanii, mai ales prezidențiale, erau dezbateri intense, confruntări de idei, de promisiuni, de ce nu, de minciuni. Asta arăta că le pasă de electorat celor care râvneau  fotoliul de la Cotroceni, acolo unde, actualul Președinte se simte „confortabil”.
Singurul candidat care a aruncat mănușa provocării la o confruntare televizată este Viorica Dăncilă.
Trebuie să recunosc că această femeie, ca om politic, a crescut foarte mult. Mai ales după ce Dragnea a fost îndepărtat de la conducerea PSD. A devenit stăpână pe ea, i-a dispărut emoțiile, iar greșelile de exprimare, pe fond emotiv, au fost foarte mult reduse.
Viorica Dăncilă este un candidat redutabil la aceste alegeri. Este un om care a lucrat timp de un an și 9 luni ca premier al României sub mare presiune. Presiunea a venit din partea propriului partid, nefiind președinte nu putea lua unele decizii, presiune din partea străzii, presiune din partea Președintelui României. Nu a fost ușor, mai ales că în mandatul ei au fost împlementate foarte multe legi esențiale, apoi au fost luate măsuri sociale, aceastea toate împotriva unor opuneri categorice din partea lui Iohannis.
Doamna Dăncilă este foarte bună pentru a fi Președintele României din mai multe motive:
1)      Este o femeie viguroasă, activă, dinamică. În mod sigur nu va dormi în fotoliul prezidențial. Nu schiază, prin urmare iarna nu va sta în stațiunile montane, ci își va face datoria de Președinte.
2)      A demonstrat în timpul mandatului de Premier că poate locui în București fără să facă naveta la Videle, este un punct câștigat pentru bugetul României.
3)      Nu merge în stațiunile exotice ale lumii 10 luni pe an, ceea ce se presupune că va avea mult timp la dispoziție pentru a lucra în beneficiul României.
4)      Nu este o persoană conflictuală, așa cum s-au dovedit a fi ultimii doi președinți, mai ales cel care este acum în funcție.
5)      Nu urăște poporul român în integralitatea lui, așa cum actualul Președinte consideră că români sunt doar  aceia care îl pupă pe el în fund.
6)      A demonstrat că are capacitatea fizică și morală de a rezista la atacurile fără număr venite din partea unui Președinte iresponsabil și ai acoliților lui.
7)      Viorica Dăncilă cunoaște cu adevărat marile probleme ale României și va ști cum să le remedieze   din poziția de Președinte.
8)      Viorica Dăncilă l-a provocat la un duel de idei pe contracandidatul său Iohannis, a avut acest curaj. Probabil Iohannis va respinge provocarea, el considerându-se deja reales ca Președinte.
9)      Viorica Dăncilă, la fel ca Iohannis, nu au fost binecuvântați de Dumnezeu cu copii. Viorica Dăncilă a luat un copil de la ORFELINAT și a „investit” în el. Acum este un tânăr pe picioarele lui cu familia lui. Iohannis a preferat să „investească” în case. Ce dracu să faci cu casele dacă nu ai cui le lăsa?
După ce a fost primul Premier femeie din istoria României, sper să fie și primul Președinte femeie din istoria României.
Oricare alt candidat, în afară de Barna, este cu mult mai bun decât Iohannis. Viorica Dăncilă merită să ajungă Președinte al României. Dacă Iohannis a ajuns să fie lăudat pentru costisitoarele concedii de odihnă interminabile prin stațiunile lumii și prin deplasările București –Sibiu și retur și pentru inactivitatea din Palatul Cotroceni, o femeie cu anduranță și dinamică ca doamna Dăncilă de ce nu ar fi?

vineri, 18 octombrie 2019

Candidații la fotoliul prezidențial, azi Iohannis


Suntem în campanie electorală. Câțiva candidați se confruntă pentru fotoliul de la Cotroceni.
Nu știu care este fișa postului Președintelui României, însă știu, în proporție de 90%, ce a făcut în cei cinci ani de activitate Werner Iohannis. S-a plimbat, apoi s-a odihnit la Cotroceni după plimbările prin stațiunile exotice vara și iarna la ski. Vinerea la ducerea la Sibiu și lunea la întoarcerea de la Sibiu a perturbat circulația dintre București și Sibiu cu imensa lui coloană oficială. Prin urmare, oricare candidat pentru fotoliul prezidențial va fi mai bun decât actualul Președinte.
Theodor Paleologu, un om cu temeinică pregătire intelectuală, fiul unor rasați intelectuali, printre ultimii boieri ai țării. Poate fi un bun președinte, însă, susținerea lui este subțire, greu să ajungă în turul doi.
Kelemen Hunor, etnic maghiar, candidează doar pentru ca țara să audă ce vor maghiarii, știe că nu are șanse de câștig.
Cătălin Ivan, fără șanse.
Mircea Diaconu, actorul de prestigiu a avut un real succes în 2014 când a candidat singur pentru europarlamentare și a obținut 7% din voturi, mai mult decât multe partide. Să nu uităm că la acea vreme se lupta și cu ANI care îi punea în cârcă niște inexistente fapte. Este bun pentru Președinte. Echilibrat, fără afinități politice.
Dan Barna, șeful unui partid care, pare, că se chinuie să nu-și dea întreaga aramă pe față. USR, partidul domniei sale, nu a venit niciodată cu un program de guvernare, ci doar cu câteva lozinci.  USR-ul este un partid de Gică Contra ale cărei intenții le vom afla, eu sper să nu se întâmple niciodată, doar atunci cand va fi la guvernare. USR este pe val, încă. Nu știu dacă va avea suficientă forță să-l propulseze pe Barna în turul II.
Klaus Werner Iohannis, candidează pentru al doilea mandat. Iohannis ar fi trebuit să vină în fața țării cu o hârtiuță de pe care să citească care au fost realizările lui ca Președinte al României în cei cinci ani de zile. Ce dude au produs consilierii lui și el și le-a asumat și prezentat Națiunii. Ori poate consilierii au fost mulți și slabi, nu spun altfel, și el a fost nevoit să gândească singur programe pentru țară, indiferent despre ce s-a întâmplat în bucătăria Cotroceniului trebuia să vină cu o dare de seamă să vedem pe ce a cheltuit miile de milioane de euro.
Poate a făcut vizite de stat prin care România a reușit să lege relații de colaborare în diferite domenii și noi nu am fost informații? Ori a văcsuit ghetele lui Trump, pentru că alte informații nu avem din vizitele făcute la Washington.
În țară au existat frământări sociale, neînțelegeri politice. Oare domnul Iohannis a fost un arbitru între aceste tabere? Nici vorbă, a fost un jucător în tabăra anti PSD, deși domnia sa este, așa spune Constituția, Președintele tuturor românilor, nu doar a unei părți din populație, ori de țară. Ăsta, dealtfel, este și motivul pentru care l-a preluarea funcției de Președinte este OBLIGAT să-și dea demisia din partidul care l-a propulsat în funcția supremă.
Domnul Iohannis nu numai că nu a fost un arbitru, a fost unul dintre manifestanții din piață, cunoscut ca OMUL CU CELEBRA, de acum, GEACĂ ROȘIE, care strigau împotriva unui guvern ales în mod democratic de popor. De altfel domnul Iohannis nu striga doar împotriva guvernaților, ci împotriva întregului popor pesedist, cu precădere împotriva pensionarilor.
Aș vrea să scriu despre realizările, despre lucrurile benefice României făcute de domnul Iohannis în cei cinci ani de domnie, Doamne, cinci anii!!!!!!!!!!!!????. Sper să nu mai fie alții.
Nu găsesc lucruri bune. Însă găsesc concediile de odihnă petrecute în stațiunile exotice și calde ale lumii, în stațiunile montane la schi. De altfel, fără să exagerez, dacă o fac să fiu contrazis cu argumente, cred că domnul Iohannis 10 luni din an a fost în stațiuni și două luni s-a odihnit după corvoada plimbărilor.
 Iohannis și-a permis ca în fiecare vineri, când nu era plecat în concediu de odihnă, să plece cu escorta la Sibiu, din câte știu sunt cca 10 mașini în coloana oficială plus Salvarea cu asistent și medic. Toți sunt cazați la hoteluri în Sibiu până luni când Președintele și însoțitorii săi se reîntorceau în București. Pentru ce dracu trebuie făcute atâtea cheltuieli cu deplasarea la Sibiu când în București există o vilă, Vila Lac 3, renovată după indicațiile soților Iohannis? Seamănă a bătaie de joc împotriva românilor.
Cu ce este mai bun Iohannis decât Gyorgy Frunda? Îmi amintesc de acest candidat din partea minorității maghiare. Trebuie să recunosc că este un foarte bun jurist, un intelectual de rasă, însă nu a fost ales pentru că era un minoritar, ceea ce mi se pare a fi OK. Noi nu suntem o țară ca Franța ori SUA unde nu sunt recunoscute minoritățile, acolo toți sunt cetățeni ai acelui stat,punct. La noi minoritățile, atât cele maghiare cât și cele germane sunt reprezentate politic, recunoscute ca etnii.
În concluzie. Nu am motive obiective pentru a vota candidatul Iohannis. La tot ce am scris, adaug și faptul că este minoritar, prin urmare nu are cum gândi pentru binele României. De altfel s-a și văzut de-a lungul mandatului. Orice hotărâre o lua în țară o făcea după ce primea binecuvântarea lui Merkel, Angelei Merkel.
A doua concluzie. Modul în care domnu Iohannis s-a achitat de îndatoririle ca Președinte al României, face ca orice alt candidat la această funcție să fie cu mult mai bun decât actualul Președinte. Singurul impediment pentru ceilalți contracandidați ar fi bunul simț, poate chiar tremurul mâinii când ar ridica salariul pentru inactivitatea din Palatul Cotroceni și pentru plimbările prin stațiunile lumii.
Va urma unor articol despre Viorica Dăncilă.

joi, 17 octombrie 2019

Vorba lui Iohannis :„Guvernați !”


Scriam în urmă cu puțin timp că: „marea problemă a lui Iohannis și a liberalilor va fi după ce va trece moțiunea de cenzură, când va trebui să  formeze o majoritate în Parlament care să valideze guvernul liberal. Este greu ca Orban să negocieze cu partidele care s-au aliat de conjuctură pentru a demite  guvernul pesedist. Fiecare partid a participat la dărâmarea guvernului PSD din interese proprii, nu a fost o cauză majoră și comună la care să adere toți. Ăsta este și motivul pentru care Orban Ludovic nu avansează cu negocierile în privința coagulării unei majorități în jurul PNL. Ponta vrea ceva, ALDE vrea altceva, UDMR nu vrea ce vrea Ponta și Tăriceanu, alte partide, posibile aliate ale liberalilor, nu vor PMP în alianță. În asemenea condiții e greu să negociezi o majoritate, însă și mai greu va fi să-și treacă legile prin Parlament, sigur, dacă guvernul liberal va fi validat.
USR dorește anticipate, sunt deștepți, știu că, dacă vor susține guvernul PNL vor avea numai de pierdut și asta din două motive, unu, este greu să guvernezi într-o alianță, cu succes, formată din 6 partide și doi, este și mai greu să guvernezi în an electoral.
PSD-ul nu trebuie să dea gir PNL-ului în formarea primului guvern. Trebuie să-i lase să fiarbă în suc propriu, este posibil să nu aibă nici cvorum în plenul Parlamentului pentru validarea guvernului și audierea miniștrilor în comisii. Nu trebuie să-i ajute. Au spus că au majoritate, să o demonstreze în validarea guvernului în Parlament. Abia când se va ajunge la a doua propunere de guvern, atunci  PSD să-l voteze cu amândouă mâinile, pentru a nu se  ajunge la anticipate. După validare poate juca ce carte dorește PSD, evident, în banca opoziției.
 Iohannis și Orban trebuie aduși la guvernare, apoi PSD își poate face jocul. Liberalii și Iohannis trebuie să-și arate incompetența și cinismul în fața alegătorilor,  așa vor fi  îngenunchiați. Pentru aș satisface orgoliul nemăsurat, Iohannis a declanșat o criză politică, el a declanșat-o, el să o rezolve.
Acum este momentul social democraților, trebuie să-și joace cartea inteligent.
Au un an de zile la dispoziție să se refacă ca partid, iar pe scena politică  a opoziției să fie vioara întâi.
Conducerea PSD trebuie să înțeleagă că Dumnezeu le-a dat totul, însă liderii social-democrați nu au știut să bage în traistă.
Acum plătesc pentru inconsecvența din timpul guvernării, pentru măsurile luate cu izmenele tremurânde și care, la cea mai mică zbârlire a lui Iohannis împreună cu strada, au dat înapoi.
Lipsa de fermitatea din timpul celor trei guverne PSD a dus la degringoladă în sânul electoratului care, deși a beneficiat de pe urma măsurilor luate de PSD, au cedat în fața manipulărilor lui Iohannis et. Co.
A venit momentul răzbunării. Dacă nici acum nu vor ști cum să procedeze, vor deveni un partid sub 20% ceea ce va fi o rușine pentru singurul partid de stânga și, dealtfel, cel mai mare partid politic din țară. Moțiunea de cenzură care a demis PSD de la putere poate fi momentul retragerii strategice a social democraților. Orice  armată, chiar și victorioasă, din când în când are nevoie de refacere, de reorganizare, de schimbare de strategie. Asta trebuie să facă PSD. Însă, concomitent, trebuie să stea în coasta partidelor care au inițiat moțiunea. Era să spun „Monstruoasa Coaliție” însă nu spun asta, motivul? Demiterea guvernului este benefică social democraților. Situația în care Iohannis și acoliții săi aduseseră PSD, făcea ca rămânerea la guvernare să prăbușească de tot social democrații la urne în toamna lui 2020.
Pierderea unei lupte poate face să se câștige un război. Să ne amintim de guvernarea catastrofală a lui Cioloș, asta a făcut ca  alegerile din 2016 să fie câștigate de o manieră categorică de către PSD.
Nu trebuie lăsați Barna și liberalii să se urce pe culmile din 26 mai de la europarlamentare prin alegeri anticipate. USR trebuie să ajungă la maxim 10%, iar liberalii în jur de 20%, asta este posibil doar ajutându-i să își pună un guvern, apoi vom vedea cum se va scrie istoria.
Liberalii și USR-iștii trebuie să revină cu picioarele pe pământ, ei încă sunt în euforia de după 26 mai, atunci au câștigat printr-o manipulare crasă a alegătorilor de către o parte a mass mediei și de către Iohannis care nu s-a dat înapoi de la nimic pentru a distruge PSD, inclusiv a încălcat, a jucat în picioare Constituția.
Pentru PSD este distructiv să rămână la guvernare câteva luni cu un guvern cu responsabilități limitate, bătaia de joc a lui Iohannis și a celorlalte partide din opoziție.
Nu trebuie făcut jocul celor care au inițiat Moțiunea de Cenzură, au vrut la guvernare, vorba lui Iohannis: „Să guverneze!”


duminică, 13 octombrie 2019

Rânjetul lui Iohannis


  A căzut guvernul PSD, era greu de crezut că putea rezista, singur, împotriva tuturor partidelor parlamentare, inclusiv ALDE care îi fusese aliat.
Problema, ori problemele abia acum încep pentru cei care au inițiațiat moțiunea de cenzură. PNL-ul s-a înhămat la o treabă foarte grea, guvernarea în an electoral. Greutatea guvernării nu rezidă numai din faptul că este an electoral, ci și din faptul că va fi un guvern care se bazează pe o majoritate parlamentară formată din 6 partide plus minoritățile, altele decât cea maghiară. Greu să ajungi la consens cu atâția lideri politici (Ponta, Băsescu, Tăriceanu, Barna, etc.) Îmi amintesc de guvernarea 1996-2000 și atunci a fost o babilonie. Însă nu plâng de mila liberalilor și nici a lui Iohannis, ei și-au dorit asta. Cred că PSD-ul abia aștepta să scape de povara guvernării pentru a intra în opoziție să se poată regrupa. 7 ani de guvernare sunt mulți, erodează și cele mai puternice partide, iar PSD-ul este un partid puternic. Dovada erodării a fost în 26 mai când pensionarii, cei care au beneficiat de guvernarea PSD, au votat împotriva PSD.
Iohannis, acest Președinte al PNL care viețuiește în Palatul Cotroceni și primește salariu de Președinte al tuturor românilor, nu s-a putut abține să nu strige în gura mare că a rezolvat, adică a demis guvernul PSD. ”Urmează, spunea Iohannis, ca PSD-ul să fie scos din viața politică”. Cu ce deranjează PSD? Este cumva un partid extremist? Este un partid antinațional? Ba aș putea spune că este un partid care ține cu țara, asta s-a văzut prin legile și OU care au fost date și care, probabil, vor fi abrogate de guvernul liberal.
Privesc cu mare atenție la candidații pentru președinția României. Iohannis, cu rânjetul lui îmi dă fiori, este ca un lup căruia îi sticlesc ochii la vedera prăzii. Acest om, în cinci ani de zile cât a fost Președintele României, nu a produs nici măcar o dudă, una mică mititică, chiar necoaptă să fii fost. După cinci ani de mandat prezidențial nu poate să scrie nici un raport cu activitatea lui conform fișei postului. Cred că nu a avut o agendă profesională, ci doar una în care erau stipulate orele de masă, de somn, cu ora de plecare la Sibiu, ora de întoarcere de la Sibiu și mai aglomerată cu plimbările la schi și prin stațiunile calde ale lumii. Un popor orb și surd nu poate avea decât pe acest om ca președinte. A, era să uit, între plimbări, masă, somn și deplasare la Sibiu, ca distracție avea încălcarea Constituției, ce spun eu încălcare, a fost de-a lungul celor cinci ani o adevărată terfelire a Bibliei României.
Cu toate că Președintele României în funcție, Iohannis, a avut o activitate anticonstituțională, neproductivă și de asmuțire a poporului împotriva guvernului, el însuși fiind un simbol al luptei din stradă, cunoscut ca Omul cu geacă roșie, este singurul care se și vede reales ca Președinte al României. Ceilalți candidați pentru cea mai înaltă funcție în stat își doresc cel mult intrarea în turul doi.
Dacă pentru Barna, pentru Diaconu, pentru alții candidați, intrarea în turul doi ar fi o mare realizare, pentru Dăncilă, nu intrarea în turul doi, sau nu numai intrarea în turul doi trebuie să fie ținta, ci câștigarea alegerilor. Doamna Dăncilă trebuie să transmită electoratului că dorește, vrea și este gata să preia președinția României. De aceea, electoratul trebuie să fie mobilizat și motivat să voteze Viorica Dăncilă –Președintele României. Va fi foarte periculos pentru România să avem și Președintele și guvernul de aceeași culoare politică.

Vrem pace ori război?

  Suntem pe pământ de câteva mii de ani. Omenirea a trecut prin diferite faze de dezvoltare, Comuna Primitivă, Orânduirea Sclavagistă, Orâ...