Magazinul „Profi” din Bucșani

 

     În satul Bucșani, din comuna cu același nume, sat mare cu peste 4.000 de suflete, s-a deschis un market al companiei „Profi”, nimic neobișnuit. Chiar m-a bucurat faptul că fiind mai multe magazine cu profil alimentar concurența va fi mai mare și prin urmare, poate, vor fi ținute și prețurile în frâu. Nu de alta, dar pandemia a crescut prețurile precum un bulgăre de zăpadă care se rostogolește la vale devenind din ce în ce mai mare.

    Zilele trecute am luat pensia și cum procedez de fiecare dată am purces să fac cumpărături pentru o lună de zile asigurând asfel familiei strictul necesar. Cum suntem o familie în vârstă, iar virusul se pare că este un flăcău zburdalnic și căutător de bună gazdă, încerc să nu mă preumblu fără rost pe stradă toată ziua, bună ziua. Cum vă spuneam, am mers să fac cumpărături. Nu sunt un fan „promoții cu orice preț” aici mă refer la acele îmbulzeli la tigăi care dezumanizau. Am cumpărat ce voiam iar la casă, pentru că aveam cumpărături în valoare de peste 35 de lei am primit o revistă cu cupoane care îmi permiteau să cumpăr anumite produse cu un preț mai mic. Nu am dat importanță, a doua zi soția s-a gândit să probeze aragazul cel nou, pentru aceasta avea nevoie de câteva produse. Am mers la „Profi”, din nou am primit o revistă cu cupoane și reclame. Am mers acasă, m-am sfătuit cu nevasta și am decis să cumpăr pe două cupoane 8 pungi cu făină, pe un cupon puteam cupăra doar 4, pe două cum aveam eu puteam lua 8. Pe lângă făină am hotărât să mai cumpăr 8 rotițe de cașcaval a 250 gr /buc și 8 bucăți ciocolată „Milka”. Am mers din nou la magazin, am pus în coș 8 kg cu făină, 8 buc ciocolată și 8 rotițe cașcaval. Aveam pentru fiecare produs câte două cupoane.

    În coș mai aveam ulei, mălai și alte câteva produse. Casiera m-a atenționat că nu pot lua decât câte 4 bucăți din fiecare. Am plătit la casă tot ce am cumpărat mai puțin 4 kg de făină, 4 ciocolate și 4 rotițe de cașcaval. La întrebarea mea, firească dealtfel, de ce nu bate tot, răspunsul a fost:„nu pot, mă dau  afară, nu puteți cumpăra decât pe câte un cupon de același fel, trebuie să duceți ce ați cumpărat la mașină, mergeți din nou la raft și luați celelalte produse pe cel de-al doilea bon, apoi reveniți la casă”. Orice obiecție din partea  mea a fost sortită eșecului, casierița, aproape cu lacrimi, în ochi spunea doar atât:„nu pot, mă dau afară”.

    Nu mă puteam juca cu slujba bietei lucrătoare, nu făcea ea regulile, ci corporatiștii, acei șnapani anonimi care ne jignesc, ne umilesc și ne batjocoresc în propria țară. Ce sens a avut să mă trimită, să ne trimită, așa au procedat cu toți aceea care au cumpărat pe două ori mai multe cupoane de același fel, la raft să iau diferența pentru cel de-al doilea cupon de făină, ciocolată și cașcaval, decât o umilire a cumpărătorului?

    Își permit să ne umilească în propria Țară, în satul nostru, cu banii noștri, cu nervii noștri și sănătatea noastră, își permit pentru că nu avem o conducere care să țină cu România. Când Președintele e neamț, Primul Ministru ungur, parlamentarii evrei, șeful SRI evreu, neamț, naiba știe ce este, însă român nu este, ce pretenții avem ca românii să fie apărați?

   Eu am voie să cumpăr de orice valoare, cu cât mai mult cu atât mai bine pentru patronul corporatist, sunt chiar îndemnat să o fac prin reclamele stridente și agresive din magazin, însă, când este vorba să cumpăr ceva cu discount, patronul mă umilește, mă pune la punct, îmi reamintește că nu sunt decât un sclav pe moșia lui.

   Ne mai mirăm de birocrația de la ghișeele administrație de stat. Toți stau cu mâna întinsă, toți vor șpagă, toți vor să fure, să mă fure, să mă umilească, să mă tâlhărească, să mă batjocorească, pe mine, CETĂȚEANUL ROMÂN, omul care, din pensia lui, ce nu a fost furată de stat, trebuie să satur toți corporatiștii, funcționarii de la stat, să mă las jecmănit, ba să mă fac că-mi și place, iar când ar trebui să primesc ceva, trebuie întâi să mă las umilit, să stau în genunchi pe coji de nucă.

ROMÂNIE, ÎNCOTRO MERGI? OHH, EȘTI OARBĂ TU ȘI POPORUL TĂU, NIMENI NU POATE, NU VREA  SĂ STRIGE:„ HOȚIII, BĂĂĂĂĂ!!!!!!!!!!!!

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte cap XV. Ultimul capitol.

 

     Calomfira, adusă cu căruța de Lazăr, curățase rana lui Vasile, apoi o pansase după ce presărase pe rană un praf gălbui făcut din plante doar de ea știute. Tot timpul moțăise din cap în timp ce în colțul buzelor avea un zâmbet enigmatic.

      -A avut noroc, glonțul a făcut o gaură în marginea pântecului fără să atingă vreun organ vital, și ce este cel mai bine, glonțul nu a rămas în trup. Se va vindeca, are noroc Vasile, este a treia rană pe care o primește și care nu-i afectează în mod  serios viața. Este un bărbat puternic. Gheorghe, fii mândru că ai un asemenea ginere, iar tu Anghele, să fii sănătos, mă bucur că ți-a ieșit boieria din cap. Frusino, ai grijă de băiat, ai grijă de Didina, cu strajnică noră te-ai ales și nu uita să te înțelegi cu Filofta și cu Gheorghe, oameni ca ei sunt puțini în sat. Didino, doar tu, dacă stai lângă Vasile și-i veghezi convalescența, îl vei vindeca. Să-i schimbi des pansamentul și să-i pui prafurile pe rană. În scurt timp va fi pe picioarele lui.

       Gheorghe a oftat, a închis ochii, un zâmbet i-a apărut în colțul buzelor, era mulțumit de Vasile, se vindecase și deja reîncepuse serviciul la Primărie. Belciug, Haralamb și ginerele lui erau închiși, doar Dumitru Belciug fusese condamnat la închisoare pe viață, Haralamb primise o sentință de condamnare la 10 ani, iar ginerele lui la 8 ani de închisoare. Ceilalți chiaburi, după acea întâmplare, băgaseră capul la cutie, chiar dacă în sinea lor urau comuniștii, i-ar fi vrut fi vrut mai repede morți de s-ar fi putut, în fața lor începuseră să facă sluj. Belciug, neoficial, poate și prin faptul că era cununat de Dobreanu, era considerat șeful chiaburimii din sat. Un fel de staroste. Detronarea și condamnarea lui Belciug i-a pus pe gânduri, se terminase domnia banului, a boierului și chiaburului, începea domnia celui sărac, a proletarului. Dacă rânduiala în timpul proletariatului a fost bună ori rea, doar istoria ne poate spune. O istorie neutră este greu de găsit, fiindcă și istoricii neutri lipsesc. Un istoric fără ideologii politice nu va putea scrie în timpul comunismului despre mărețele realizări ale țărăniștilor și liberalilor. La fel nu va putea să scrie împotriva liberalilor când la putere este un guvern de dreapta. De aceea istoria, în cele mai multe cazuri, va fi părtinitoare.

…………………………………………………………………………………………………….......

      Sfârșitul lui noiembrie 1946. Timpul se răcise, gerul pusese stăpânire pe satul lor. Bruma groasă albea dimineața acoperișul caselor și iarba uscată de pe marginea drumului.

      În casa lui Gheorghe Lemnaru era o mare petrecere. Pe lângă Lixandru cu Smărăndița, Vasile cu Didina, mai erau Lazăr cu nevasta, instructorul de partid și Prâslea care se cuibărise într-un colt, nefiind încă primit în discuția celor mari.

      Vorbea Furtună, instructorul de partid, de fapt făcea o analiză a alegerilor parlamentare ce tocmai se încheiaseră.

      -Prieteni, ne-a trecut glonțul pe la ureche la alegeri. La noi, aici, a fost bine, nu prea au mișcat reacționarii în front. Doar câțiva amețiți au votat cu țărăniștii. Sloganul nostru :„cine nu este cu noi, este împotriva noastră” a dat roade. Unde nu am stat chiar bine am aplicat învățătura marelui Stalin, nu a contat cine și cum a votat, ci a contat cine și cum a înnumărat voturile.

      Voi știți că în România, conform înțelegerii de la Ialta, sunt reprezentanții celor trei mari puteri militare: Vâșinski din partea URSS, Averell Hariman din partea SUA și Clerk Kerr din partea Regatului Unit al Marii Britanii. Maniu face poteci zilnice, nu la Vâșinski, ci la reprezentatul SUA Averell Hariman. Ne pârăște că am fi falsificat alegerile și cere SUA și Regatului Unit să nu recunoască noul guvern.  E posibil ca americanii și englezii să promită multe, însă, în mod sigur nu se vor ține de cuvânt. Nimeni nu are nevoie de o escaladare a conflictului. Între occident și est s-a tras o cortină, „cortina de fier” cum plastic a denumit-o Churchill la Posdam în martie 1946. Tovarăși, România a pornit pe un drum nou, drumul victoriei în lupta împotriva exploatatorilor. Vremea lor a apus, viitorul României este un nou răsărit de soare. Alde Maniu, Brătianu, Mihalache, Malaxa etc. simt nisipurile mișcătoare sub picioare lor. De ce se zbat mai tare, de aceea se vor scufunda mai adânc. Nu au nici o crăcuță de care să se prindă, se vor îneca în propria lor mocirlă. Ne condamnă pe noi că îi nedreptățim acum? Fals, prieteni. Noi nu am uitat umilința la care am fost supuși în anii de adâncă ilegalitate. Am fost precum brazii cei înalți și puternici pe care ei ne-au tăiat, au încercat să ne scoată din rădăcini. Au uitat un lucru elementar, noi avem rădăcinile adânc înfipte în acest pământ românesc. Indiferent de vântul, ploaia, viscolul, omătul, ori furtuna care s-au abătut asupra țării noastre, noi n-am fugit, nu ne-am plecat, am rămas aici, pe acest pământ cu rădăcinile adânc prinse în glia strămoșească. Chiar dacă ne-au fost retezate ramurile, de multe ori trunchiurile, am revenit, noi lăstari din rădăcinile noastre au împădurit pământul. Prieteni, un copac crește și moare, altul îi ia locul. Așa suntem noi, nu putem fi dezrădăcinați. Să ne gândim la Dobreanu, marele moșier al nostru care ne-a supt sângele zeci de ani ca un vampir, a fost ministru, om de stat, cum a simțit greul a rupt-o la fugă peste hotare. Noi am rămas aici să ducem mai departe flamura tricoloră a României într-o nouă era. Vom avea o revoluție proletară, clasa muncitoare împreună cu țărănimea vor fi cei care vor realiza revoluția, călăuziți fiind de flacăra vie a lui Stalin, al ideologiei marxist -leniniste sub îndrumarea farului călăuzitor al Partidului Comunist Român.

     Lixandre, vei fii pe mai departe primar al satului, și-a continuat Furtună monologul, te-ai descurcat bine, ești un om energic, ai reușit să strângi în jurul tău oameni adevărați, puternici și cu dragoste de sat. Organizația voastră de partid s-a mărit cu fiecare zi ce a trecut. Știi când ai venit la mine să mă întrebi dacă este bine să primești în organizația de partid oamenii de la opoziție?? Era vorba de doi fruntași, unul țărănist și unul liberal, care voiau să se înscrie la noi. Ți-am spus atunci să-i primești, bine am făcut. De multe ori cei doi au vorbit în cadrul întâlnirilor electorale împotriva fostelor lor partide. Însă, Lixandre, nu uita, cine a trădat o dată, va mai trăda. De aceea e bine să fim cu ochii pe ei și prima data când o zbârcesc, nu contează că vor fi la prima abatere, să-i dai afară. Sunt îmbătrâniți în rele, nu trebuie păstrați, ne-am folosit de ei, gata, nu ne mai trebuie, îi aruncăm peste bord! Ei sunt precum merele putrede așezate într-o ladă cu mere sănătoase, dacă nu vom extrage fructele atinse de rău, vor îmbolnăvi toate merele sănătoase.

      Prieteni, să nu uităm că Dumnezeu a făcut mielul, dar tot El a făcut și lupul. A făcut lumina, dar și întunericul. De noi depinde să păzim mielul de lup și să luminăm întunericul. Asta va fi prima noastră grijă, să alfabetizăm populația ținută în intenționat în întuneric. Însă tot de noi depinde și păzirea mieilor de atacul lupilor. Nu va fi ușor, însă, împreună, vom reuși!

      Dragi prieteni, suntem la început de drum și ca orice început va fi greu. Nu va curge lapte și miere doar pentru că am ajuns noi la putere. Anul acesta a fost unul teribil de secetos, va fi foamete, mai ales în Moldova. Țara este după război, rezervele statului nu sunt mari, avem speranța că ne vor ajuta prietenii sovietici. Trebuie să fim strânși uniți în jurul partidului. O nuia dacă o prinzi în mână o poți frânge, însă un mănunchi de nuiele nu mai pot fi frânte, dar o țară întreagă? Unirea ne va face puternici. Vorbiți cu oamenii, ascultați-le păsurile, încercați să-i ajutați, aveți grijă să nu promiteți ce nu puteți da. O minciună poate să-i depărteze de voi, sunt sătui de bătăi și minciuni. Vă cunoașteți, Lixandre, Vasile, Lazăre, vorbiți-le oamenilor pe înțelesul lor, sunteți dintre ei. Samfiro, discută cu femeile, vezi ce-ți spun, transmite cuvântul partidului să prindă încredere în tine și în PCR.

      Nea Gheorghe, noi nu bem o țuică? Mi s-a uscat gâtlejul…

      -Păi dacă nu vă mai opreați din vorbit? Se vede treaba că sunteți învățat să spuneți voroave, i-a tăiat cuvântul Lemnaru. Acu ce să zic, dumneata le potrivești bine din grai, dar pân la fapte mai este cale de mers. Oamenii încă sunt speriați, nu știu ce să aleagă în mod fățiș. Până mai ieri, Belciug, Haralamb și alții ca ei tăiau și spânzurau în sat, în timp ce noi, ăștialalți, eram la coada rânduielilor fără drepturi și fără vreo apărare, așa cum în capul satului este o salcie bătrână care se leagănă de zici că e smulsă din rădăcină când viscolele cele mari se abat prin câmpia întinsă spre satul nostru.

      -S-a terminat nea Gheorghe, de acum de noi depinde cum ne vom așterne. Anul ce va să vină va fi unul al foametei, al nesiguranței zilei de mâine, ultimii ani secetoși, la care s-a mai adăugat și războiul, ne vor crea mari probleme. Chiaburimea și forțele reacționare vor căuta să profite de nenorocirea abătută asupra noastră. Nu trebuie să cedăm, nu trebuie să ne abatem de la directivele pe care ni le vor trimite tovarășii din guvern și din Comitetul Central al PCR. Uniunea Sovietică, prietena noastră, nu ne va lăsa să murim de foame, ne va trimite bucatele de care vom avea nevoie.

      Să ne și bucurăm, vom vedea ce va fi, „bucuroși le-om duce toate…” vorba poetului. Acum să sărbătorim victoria în alegeri a PCR. A fost o luptă politică grea, însă rezultatele ne bucură și ne șterge osteneala din oase. Mă bucur că am aici, în jurul meu, pe cei mai dragi oameni din acest sat. Vezi nea Gheorghe cum se aranjează toate? Te speriaseși că nu vei avea cu ce să faci nunta lui Lixandru. Ai văzut cum s-a găsit de toate? Partidul nu ne lasă bre la greu. A căutat în teșchereaua depozitelor sale și a scos de acolo tot ce a trebuit pentru nunta acestor tineri frumoși. Să ne trăiască! Să trăiți cu toții! Cu paharul în mână Furtună s-a ridicat în picioare și într-un avânt revoluționar a început să cânte „Internaționala”.

      Epilog,

      În 1947 a fost cea mai mare foamete a sec XX. Mulți oameni, mai ales din Moldova, au murit din cauza inaniției. Banii s-au devalorizat într-o dinamică uluitoare.

      Familia Lemnaru a reușit să treacă cu bine peste lipsurile provocate de secetă. Lixandru și cumnatul lui, Vasile, ca funcționari ai primăriei, primeau ajutoarele venite de la stat pentru populația aflată în nevoi. Cei doi, oameni cinstiți, împărțeau sătenilor ajutoarele în funcție de nevoile fiecăruia. Pentru ei opreau doar ce se lipea de mână și se… lipea, nu mult, însă suficient încât să nu ducă familiile lor și a lui Lazăr lipsă de ceva. Erau vremuri grele, banii nu mai aveau valoare. Alimentele lipseau, specula era la ea acasă. Chiaburii făceau avere din vânzarea cu suprapreț a cerealelor. Anchetele poliției erau intensificate, dar, cum toți trebuiau să mănânce, rezultatele erau aproape nule.

      Familia Lemnaru reușise să devină cea mai de vază familie din sat, asta datorită lui Lixandru, lui Vasile, dar și al cumătrului Lazăr împreună cu bătăioasa lui nevastă, Samfira. Toți trei erau nucleul organizației de partid din sat. Trecuseră prin multe împreună, însă în final reușiseră.

      Prin decretul 310 din iulie 1964 Spirache Belciug a fost eliberat din închisoare, însă nu s-a mai întors în sat. Tatăl lui murise în închisoare, iar mama-sa Aritina înebunise, după ce tocase averea cu toți neisprăviții.

     

     

 

     

Stați în case! Boicotarea alegerilor

 

    O nouă campanie electorală. Politicienii pozând în îngeri, cu armate de PR-iști și consilieri în spate, vin în fața noastră cu mutre false de oameni cumsecade care empatizează cu suferința poporului. O gloată de oameni falși și ipocriți, mincinoși și oportuniști. Oameni fără caracter și culoare politică, având doar dorința de a se cocoța acolo unde mierea este multă și rămâne lipită de mâinile lor mult prea lungi și mult pea hrăpărețe.

    De ani de zile în ani electorali văd un talcioc  în care se precupețesc politicienii mai ceva ca „fetițele” pe centură. De fapt pot numi fără să greșesc această racolare de politicieni de la un partid politic la altul drept „transfer de imoralitate pe centura politică”.

    Sigur că nu am cum să cred în politicienii de peste 50 de ani că ei ar fi de dreapta, de stânga, de centru. Nu, nu au cum. Au ca rădăcinii Partidul Comunist Român (nu că asta ar fi un lucru neapărat rău). Chestia cu ideologia politică, cu doctrina, cu dreapta și stânga, cu galbeni, albaștri ori roșii, este doar de fațadă. Că este așa ne este confirmat și de traseismul politic. Cameleonismul politicienilor în funcție oportunism, nu mai miră pe nimeni. Este un fapt divers. Liderii politici se acuză între ei pentru racolări, însă niciunul dintre ei nu trimit acasă vreun politician care tocmai ce și-a părăsit partidul și bate în ușa adversarului de până atunci.

    Nu pot să mai cred minciunile spuse cu multă seninătate de candidații la funcțiile de primari, consilieri și președenți de consilii județene. Nu mai pot să cred, după ce timp de 30 de ani am fost mințit în cel mai groaznic mod. Nu pot să cred după ce timp de 30 de ani mi s-a spus că voi trăi mai bine, iar ei, politicienii au vândut tot, au vândut România, au lăsat populația pe drumuri, fără loc de muncă, fără pensii, fără alocații pentru copii. Sigur că avem o țâră de pensie, copiii au oleacă de alocație, însă de aici până la necesarul traiului de zi cu zi, e drum lung.

   Spunea Președintele, de tristă amintire, că pensiile vor fi mărite în viitor, la fel și alocațiile pentru copii.

   Știu că nu este campanie electorală pentru Parlament, însă aceleași partide sunt și acum și în decembrie.

   Revin. Domnule Președinte, pensionarii au nevoie ACUM de pensii, nu într-un viitor incert. Copiii au nevoie de alocații ACUM, nu când vor deveni majori.

   Guvernul spune că nu are bani. Domnule Orban, orice prost poate să stea la Palatul Victoria și să spună că nu are bani. Noi așteptăm de la guvernanți să găsească resurse, să caute, să analizeze cum pot aduce bani, nu să se plângă ca niște BABE PE MARGINEA ȘANȚULUI. Dacă aveți comportament de țațe ar trebui să fiți plătiți ca niște țațe.

   Dacă Țara trece prin momente grele, de ce puneți să plătească doar pe cei săraci, unii devenind șomeri, alții au pensiile mult prea mici, alții salariile mici, de ce nu plătiți și voi care aveți niște salarii uriașe fără să faceți nimic pentru Țară. Mahărul din Dealul Cotrocenilor ia o grămadă de bani doar pentru că înjură PESEDE-ul și ne spune să ne spălăm pe mâini. La fel și gașca din Palatul Victoria, care ridică sume de bani exorbitante. Pentru voi nu este criză? Doar pentru Golea e austeritate?

   Offf, Țară cu oameni orbi și surzi. De 30 de ani am mers ca turmele mânate din spate de televiziuni și minciunile politicienilor. Ar fi momentul să ne trezim. O soluție ar fi boicotarea alegerilor.

   Îmi amintesc îndemnul: „stați în case”. A venit timpul să stăm în case, pentru ce să facem pe eroii, pentru ca unii să își îngrașe conturile și mai mult? Să stăm în case, afară virușii sub diferite culori ne pot ataca. Clasa politică, gaștile politice, clicile mafiote, bandele de tâlhari, trebuie lovite în mirul votului. Boicotarea trebuie să fie votul de blam dat actualilor politicieni. Putem sta în casă pe mâna lor, pe îndemnul lor și pentru protecția noastră, până la urmă nu merită să riscăm să ne infectăm de dragul unor fripturiști, a unor oportuniști, a unor ipocriți.