31 de ani de jaf, 31 de ani de guvernare antiromânească.

 

   

S-au scurs 31 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. În curând se vor împlini 31 de ani de la moartea celui care a fost primul Președinte al României, Nicolae Ceaușescu. Odată cu moartea lui, cu înhumurarea lui, au fost înmormântate și speranțele românilor pentru o viață mai bună.

Regimul comunist nu a fost un regim perfect, a făcut lucruri bune, dar și greșeli. După mine au fost făcute mai multe lucruri bune decât greșeli. România după cel de-al doilea război mondial era, cel puțin în mediul rural, în evul mediu. Nu exista curent electric la sate, nu existau case salubre. Oamenii trăiau în bună frăție cu animalele din curte, ei îngrijeau animalele, iar animalele prin produsele lor hrăneau pe cei care le îngrijeau.

Nu voi insista pe transformările, în bine pentru populație, care au avut loc la orașe și sate.

Au fost exploatate de către „agenturili” străine nemulțumirile poporului de după 1982 față de o serie întreagă de raționalizări făcute de guvernul României, probabil personal de Ceaușescu, cum ar fi oprirea curentului electric, oprirea gazului, a apei calde, a căldurii, raționalizarea și cartelarea alimentelor, pe acest val de nemulțumire a fost aprinsă scânteia revoltei populare, întâi în Timișoara, apoi în toată țara.

Poporul nu voia neapărat să fie dărâmat regimul comunist, ci doar îndepărtat Ceaușescu și nevastă-sa, ei erau considerați vinovați pentru toate neajunsurile maselor populare. La baza acestor raționalizări a existat motivația că Țara plătește datoria externă către FMI.

A izbucnit revolta maselor în toată țara. Ceaușescu a fost prins, după ce a fost trădat de armată și securitate. Un proces rapid în care apărătorul soților Ceaușescu s-a transformat în acuzatorul lor, un simulacru de rechizitoriu bazat doar pe minciuni, o sentință scoasă din căciula emanaților și soții Ceaușescu, în decurs de două ore de la începutul procesului penal, au fost împușcați de către un pluton de execuție.

De acum drumul spre libertate, drumul spre mai bine al poporului român era liber. Mai mult, drumul spre libertate era stropit cu sângele celor peste 1000 de tineri și vârstnici morți pentru o viață mai bună.

Praful și pulberea s-a ales din visurile celor morți, dar și a celor vii, rămași să suporte exploatarea emanaților revoluției.

În circa 30 de ani de comunism, de când  s-a pus bazele industrializării țării, s-a construit enorm. Sigur este de discutat cât de elegante erau locuințele, însă ele adăposteau familii întregi cărora le asigura confortul.

În 31 de ani de capitalism sălbatic forțele politice au reușit să distrugă economia țării în întregul ei. Mă refer la bănci, industrie, agricultură și păduri, sănătate, învățământ, armată, etc.

Este foarte interesant cum au putut să dispară acei uriași coloși industriali fără ca serviciile secrete să nu vadă, fără ca procuratura să nu se autosesizeze, fără ca poliția să nu tragă semnale de alarmă. Distrugerea industriei, a băncilor, a agriculturii, a fost posibilă deoarece toate instituțiile, plătite cu bani grei de statul român să vegheze la respectarea legii și legalități, și-au dat mâna cu politicienii corupți, cu ceilalți hoți, cu tâlharii veniți de peste mări și țări, fără un ban în cont însă cu experiența ingineriilor financiare în jefuirea țării. Și au reușit așa de bine încât astăzi în loc de platforme industriale românești avem mari supermarket-uri cu capital străin, mall-uri cu capital străin. La toate se adaugă câteva ateliere și uzine tot cu capital străin. Statul român nu mai are nimic, a da, are multe datorii externe, foarte multe. Și dacă ne „ajută” Dumnezeu să avem din nou un guvern liberal vom avea și mai multe datori la bancile străine.

Până la urmă nu este rău că un stat are datori externe atâta timp cât banii au fost folosiți în infrastructură, în construcții civile și industriale. Însă România a ajuns la o datorie uriașă de aproape 60% din PIB fără să construiască un coteț de câine, ba a mai vândut și ce era construit de dinainte de 1989.

Sunt nostalgic după vremurile din anii *70, atunci toată populația avea locuri de muncă, o pâine asigurată fără grija zilei de mâine. Putea să-și facă o rată fără teama că va rămâne fără serviciu, adică în termeni noi-șomeri. Magazinele erau aprovizionate, librăriile erau pline cu cărți din literatura Universală și românească și nu erau scumpe. Copiii mergeau la școală unde chiar învățau carte. În spitale nu se cunoștea termenul de ciubuc, erau și atunci mici atenții, un pachet de țigări „Amiral”, poate cafea, dar, fără ca actul medical să fie condiționat de „ciubuc”.

Astăzi, jumătate din populația activă a țării a migrat peste graniță în căutarea unui loc de muncă. Am ajuns servitorii Europei, vidanjorii ei. La noi acasă prosperă firmele străine, corporațiile transnaționale. Avem copii lăsați în grija bunicilor, a fraților mai mari, ai vecinilor, pentru că părinții lor au luat calea bejeniei în căutarea pâinii necesare traiului zilnic. Niciodată, de când există România, populația țării nu a emigrat în masă ca în acești ani de restriște.

Și cum să nu fie așa când avem o conducere a țării ruptă de realitatea românească. Nimănui nu-i pasă de popor, de cei 5 milioane de români plecați din cauza foamei și a disperării peste graniță. Realizează conducerea țării, Președintele, Prim Ministrul, Președinții celor două camere ale Parlamentului cât de mult s-a afundat România în mocirlă? Realizează acești îmbuibați ajunși în vârful statului și care privesc cu rânjet disprețuitor la poporul muritor de foame și de boli cât de mult a sărăcit România? Altădată ne băteam pe burtă cu marile puteri, astăzi suntem colonia tuturor puterilor. Altă dată Președintele României era primit pe covorul roșu de marile puteri, astăzi, Președintele României ia poziția de drepți când vine madam Nuland, asistenta a secretarului de stat american pentru Europa de Est, să-l tragă de urechi. Asta este România zilelor noastre condusă de nulități și antiromâni.

Pentru ce ne împrumutăm bani de la bănci dacă nu-i folosim să facem ceva cu ei? Doar pentru a avea cei de la putere de unde fura, de unde să-și tragă paraîndărăturile? Faptul că procuratura nu-i aduce de guler în fața instanțelor de judecată pe toți marii bandiți, cocoțați în funcții bine retribuite pentru ca ei să aibă o singură grijă, aceea de a-și rotunji averea, asta nu înseamnă că nu sunt furturi. Asta înseamnă că politicul și-a dat mâna cu organele de cercetare și urmărire penală. Asta este explicația jefuirii Țării de toate bogățiile fără ca vreunul dintre cei care au jupuit țara de bogățiile ei să se afle după gratii acolo unde ar trebui să le fie locul.

Mi se va spune că guvernul se împrumută să plătească pensiile. Poate că așa este. Trebuia ca guvernele, indiferent de culoarea politică, să nu distrugă economia în întregul ei, otova, fără să analizeze care vor fi consecințele. Iată consecințele, iată rezultatul guvernărilor, de-a lungul celor 31 de ani, împotriva României, împotriva poporului român. Dacă am fi modernizat o parte din marile unități industriale, astăzi cei 5 milioane de români ar fi lucrat în România și puteau să asigure pensiile celor ieșiți din câmpul muncii.

Ni se spune tot timpul că statul este un prost administrator, de aceea trebuia să privatizăm tot, fără excepție, pe un dolar așa cum propuneau țărăniști în guvernarea Ciorbea.

OMV, cel care a cumpărat Petrom este o societate de stat austriacă, de ce dracu la austrieci se poate să aibă o societate de stat, culmea, Austria nu are în subsol petrol și gaze, și noi a trebuit să privatizăm o bijuterie ca Petrom?

Pentru că Austria este condusă de patrioți, pentru că în Austria funcționează serviciile secrete interne, pentru că în Austria există procuratură adevărată, pentru că în Austria există sistem juridic bine consolidat. Toate aceste instituții care își fac treaba, care sunt în slujba cetățeanului, îi „ajută” pe cei aflați vremelnic în fruntea statului să fie atenți la modul în care își fac treaba, altfel vor risca să ajungă în spatele gratiilor.

 

Pentru că Președintele României a încălcat cu bună știință Constituția, procuratura trebuie să-i întocmească dosar penal.

 

Alegerile au trecut. Prin participarea slabă a electoratului la vot alegătorii au dat un vot de blam partidelor, avertisment care nu pare să impresioneze clasa politică.

La Cotroceni, imediat după ce s-au închis urnele și au apărut rezultatele parțiale ale alegerilor unde se contura clar înfrângerea PNL, Iohannis a invitat PNL la discuții în vederea formării noului cabinet.

Ca într-un joc de copii, Orban și Iohannis au scris pe bilețele numele viitorului prim ministru desemnat pentru formarea guvernului, numele găsit pe ambele hârtiuțe este groparul finanțelor României-Florin Câțu.

Sigur că Orban și liberalii lui nu aveau ce căuta la Cotroceni. Iohannis însuși nu-i putea invita decât după ce anunța consultările cu partidele parlamentare care intrau în noul Parlament și doar după ce PSD ar fi fost la Cotroceni să se „consulte” cu Iohannis. De ce întâi PSD? Simplu. PSD a câștigat alegerile. Chiar dacă liberalii înghit greu această înfrângere, ăsta este adevărul.

Justificarea că ar exista o alianță parlamentară de dreapta și că ea ar putea forma noul guvern este forțată. Actuala alianță, clamată de partidele de dreapta, este una de conjunctură și nu poate fi luată în considerare de Președintele României (dacă am avea un Președinte). Iohannis, prin faptele sale, ne întărește, pe zi ce trece, convingerea că el este doar Președintele PNL.

În 2008, PSD, PNL și UDMR, după demiterea guvernului Boc prin Moțiune de Cenzură, au prezentat Președintelui Băsescu propunerea ca Werner Klaus Iohannis să fie prin ministru desemnat pentru formarea noului guvern, arătând că au o majoritate parlamentară. Băsescu a refuzat propunerea pe motivul că alianța PSD, PNL, UDMR nu este înregistrată la tribunal.

De altfel nici Iohannis în februarie 2020 nu a acceptat propunerea făcută de PSD-PRO România susținuți de ALDE de a nominaliza pe Remus Pricopie ca prim ministru desemnat, deși cele trei partide aveau majoritatea în Parlament. Unul dintre motive era faptul că PSD pierduse alegerile europarlamentare. A preferat să-l redesemneze pe Orban Ludovic pentru formarea unui nou cabinet deși, CCR avertizase că un premier demis prin Moțiune de Cenzură nu mai poate fi desemnat să formeze un nou cabinet. S-a bătut apa în piuă, la acea vreme, că au fost cazuri în Europa când aceiași premieri au fost desemnați de Președinții țărilor respective să formeze noi cabinete și o noi majorități. Corect, așa este, însă acolo vorbim de premieri care au demisionat din funcții, nu de premieri demiși de Parlament.

În situația de astăzi când nu există o alianță probată în Parlament și nici înscrisă la Tribunal, Președintele Iohannis trebuie să încredințeze mandatul de premier desemnat persoanei nominalizată de PSD. Acesta va avea 10 zile la dispoziție să coaguleze o alianță în jurul său și să-și facă echipa de guvernare și un program de guvernare, dacă eșuează în încercarea de a face un cabinet care să fie votat de Parlament, își depune mandatul urmând ca Președintele să treacă la încredințarea mandatului unui alt candidat desemnat de cel de-al doilea partid clasat în urma alegerilor.

Cum Iohannis deja a bătut palma cu PNL, înainte de începerea consultărilor, cu PSD nu va face altceva decât să mimeze aceste consultări.

Este strigător la cer modul în care se comportă Iohannis ca Președinte al României, consider că legea supremă în stat, mă refer la Constituție, este prea blândă cu persoana aflată în cea mai înaltă funcție, mă refer la Președinte. Președintele se comportă ca un dictator, ignorând cu bună știință Constituția. Pentru încălcarea repetată și cu bună știință a Constituției, Președintelui ar trebui să-i fie făcut dosar penal. Dacă pentru încălcarea unei legi, un cetățean al României este pasibil de pedeapsă care poate fi: privarea de libertatate, destituirea din funcție, amendă penală, etc. Pentru încălcarea legii supreme în stat, mama tuturor legilor, am numit Constituția, cum se cuvine să fie pedepsit? Doar o suspendare a Președintelui și readucerea lui  pe scaunul prezidențial de către ERATA CCR în dauna electoratului care a votat demiterea la referendum? De altfel suspendarea este un procedeu greoi. Sunt convins că se vor găsi parlamentari integri care vor corecta sancțiunile împotriva Președintelui prevăzute în Constituție cu urmărirea penală pentru încălcarea cu bună știință și în mod repetat a Constituției în litera și spiritul ei.

Iohannis a hotărât că vrea să aibă Guvernul, Parlamentul și Președinția României în mâna sa și le va avea, pentru că nu vor exista forțe politice care să se opună acestei dorințe. Iohannis poate juca tontoroiul pe Constituție, opoziția nu are destule voturi pentru a-l suspenda. În această situație România va avea un viitor sumbru. Iohannis va fi și la Cotroceni și la palatul Victoria unde guverna. Alianța formată din PNL, USR și UDMR va fi ocupată să-și dea la „gioale”. Guvernarea va fi o luptă continuă între partidele din alianța conjuncturală. PNL să mulțumească lui Dumnezeu că nu este și PMP în actuala coaliție că nici dracu nu-i mai descurca.

CDR a rezistat 4 ani, actuala coaliție nu va rezista doi ani. Nu are cum. USR este rigid, vrea să se afirme, vor ieși de la guvernare pentru a demonstra electoratului său că PNL este un partid îmbătrânit în rele. USR nu poate crește în sondaje decât prin suprimarea PNL și nu se vor lăsa până nu vor îngropa partidul lui Brătianu, care, între noi fie vorba, nu are nimic comun cu principiile liberale, poate doar cu hoțiile lor.

Iohannis: „Un fleac, m-a ciuruit PESEDE”

 

  Ciolacu i-a trimis, personal, mulțumiri Președintelui PNL, Klaus Iohannis, pentru ajutorul dat în campania electorală. Datorită lui Iohannis, care nu a scăpat nicio ocazie, atunci când era în fața unui microfon, să aducă jigniri PSD, implicit electoratului PSD, Partidul Social Democrat a surclasat PNL.

La europarlamentarele din 2019 PNL a câștigat alegerile cu 27% în vreme ce PSD a pierdut cu 22,5%.

Președintele Iohannis, Ludovic Orban, Președinte PNL, madam Trăilă, musiu Vâlceanu, Prișcă et co. clamau pe toate televiziunile și chiar pe marginea șanțului că PSD trebuie să părăsească guvernarea pentru că au pierdut alegerile, spuneau ei că, în acest fel, electoratul transmisese un semnal clar social-democraților că nu mai sunt doriți de popor. La un an și jumătate de atunci, au urmat alegerile parlamentare, acele alegeri care spun clar care partid este mai dorit de electorat să se afle la guvernare.

Diferența de procente dintre liberali și social democrați la alegerile din 6 decembrie este de 4-5% în favoarea PSD. Prin urmare și în lumina logici liberalo-iohannistă, liberalii trebuie să plece acasă de la guvernare, în niciun caz să nu mai formeze un nou guvern.

De altfel, se pare, că Orban a înțeles mesajul și și-a depus mandatul de prim ministru. Pentru toți consumatorii de media gestul premierului a fost de neînțeles. Dacă a considerat că nu a fost un premier performant și nu a fost, trebuia ca gestul acesta de demisie să-l fi făcut din martie, ori din vară când lucrurile au luat-o pe arătură. Însă cum nu a fost să fie și-a prezentat demisia acum cu o lună înainte de formarea unui nou guvern. De ce a făcut acest gest? Doar Iohannis ne poate răspunde. Orban, în alocuțiunea lui de explicare a gestului de a demisiona, a spus, printre altele :„ ...nu mă cramponez de funcția de premier”. Cui i-a răspuns dacă nu Președintelui care i-a cerut să plece să nu-l încurce în formarea unui alt guvern, ori pur și simplu pentru că nu voia să-l mai vadă la Palatul Victoria?

Însă gestul făcut de Orban va costa România. Personal consider că demisia lui Orban nu este un gest de onoare, ci un gest de iresponsabilitate politico-administrativă. Un guvern interimar în această pandemie, după ce că oricum guvernul gestionase prost pandemia, va fi un dezastru.

În locul lui Orban, premier interimar a fost desemnat Ciucă, militar de carieră obișnuit să ia poziția de drepți și să execute ordinele. Cred că este un semnal pentru viitorul premier desemnat. Nu cred că un fost militar ar fi cel mai indicat ca viitor Prim Ministru.

Orban dacă a considerat, împreună cu Iohannis, că au pierdut alegerile ar fi trebuit să demisioneze din funcția de Președinte PNL și nu din funcția de prim ministru care oricum ajungea la final de mandat în cel mult o lună de zile.

Însă pentru pierderea alegerilor nu Orban este vinovat, sau nu doar Orban este vinovat, ci alături de el, cu mult mai vinovat este Iohannis. Președintele României, transformat ad-hoc în purtător de vorbe peneliste, a dus o campanie agresivă  împotriva PSD, partid parlamentar cu un bazin electoral puternic. Agresivitatea Președintelui a ieșit din limitele constituționale, din limitele bunului simț și chiar din limitele suportabilității, au fost acțiuni deșănțate criticate chiar și de cei de la misiunea OSCE în România. Asta a făcut ca electoratul PSD să se mobilizeze și să meargă in corpore la vot, în acest fel a reușit să sancționeze agresivitatea și lipsa de viziune politică a politrucului Iohannis.

Rezultatul alegerilor de duminică nu va aduce liniște țării în următorii ani. Alianța care se va forma din PNL, USR, UDMR și minorități va oferi multe subiecte de presă de tip Can -Can. Opoziția va fi formată din PSD și AUR, încă nu știu dacă se vor alia ori vor acționa fiecare cum va crede de cuviință. Oricum se întrevede o luptă gălăgioasă, sterilă și lipsită de ideologie și principii dintre USR și AUR.

Vom avea o viață politică trepidantă și în defavoarea românilor și României.

Iohannis a reușit să semene vânt, de acum vor fi furtuni. Liberalii dacă vor dori să mai fie aleși și la viitoarele alegeri trebuie să se distanțeze de Iohannis pentru a nu avea soarta PNȚcd și a PDL după guvernarea Băsescu-Boc.

Trebuie să ne pregătim de ce este mai rău.

 

Sumbrul viitor liberal- va ajunge lângă PNȚcd, adică în istorie.

 

Astăzi cetățenii României merg la vot, mă rog, ăia care merg. Diseară, cu mare tam- tam, se vor anunța partidele care vor intra în Parlament. Lucrurile în ceea ce privește viitoarea alianță de guvernare pare a fi clară și bătută în cuie.

PSD-ul, la o primă analiză, nu are cu cine să se alieze. Prin urmare, ori vor câștiga alegerile cu 51% și vor guverna singuri, ori vor trece în opoziție. Până diseară mai este puțin, așa că nu voi da pronosticuri.

În cealaltă tabără, așa zisă de centru-dreapta, deja se fac negocierile cu împărțirea cașcavalului pe ministere, pe miniștri, pe partide. Ce se întâmplă acum îmi amintește de fosta guvernare CDR cu moțul Ciorbea premier și cu un conglomerat de partide în alianța guvernamentală.

PNL-ul de acum are rolul fostului PNȚcd și tare mă tem că va avea soarta defunctului partid țărănesc.

CDR a avut în alianță o nucă tare în Partidul Democrat în care vioara întâi tindea să ajungă T. Băsescu eclipsându-l pe președintele de atunci al PD Petre Roman.

Astăzi liberalii vor avea un război greu de dus, în alianță vor fi USR și PMP, adică Barna cu ciomăgarii lui și discipolii lui Băsescu din PMP și de ce nu, chiar pe Băsescu.

Va fi greu liberalilor, partid greoi, cu o anumită eleganță și moleșeală politică cauzată de membrii săi care sunt îmbătrâniți în rele și perimați ca structură ideologică.

USR este un partid, o gașcă, o ceată, spuneți cum vreți, de ciomăgași de maidan fără „manere”, „fără prințipuri, care vasăzică că nu le are”, gata să sară la gâtul aliatului principal pentru a-i smulge firimitura de os ce a mai rămas de glojdănit. Băieții de la USR au propriile idei, puține ce-i drept, însă pentru a și le susține sunt gata să dea în cap celor ce se opun.

Va fi foarte greu ca liberalii să pună pe masa alianței un program, o dudă, o idee și să treacă cu ea de furcile caudine ale useriștilor. Să nu creadă cineva că useriștii resping din fașă ideile liberalilor pentru că ei ar avea unele mai bune? Nici vorbă, o vor face din rolul de Gică Contra. Din spirit de frondă, vor fi veșnicii răzvrătiți împotriva tuturor. Nu le pasă de ceva anume, singura dorință este aceea de a pune bețe în roate. De fapt guvernul va fi condus de Iohannis și de USR, chiar dacă Orban va fi premier, va avea doar rol decorativ.

Ideile celor de la USR se aseamănă în formă și conținut cu ale lui Iohannis, adică sunt seci, golite de substanță, fără inimă, fără perspectivă ideologică. Încă nu știu dacă USR este un partid de dreapta, ori de stânga-stânga. Ce pare să răzbată spre noi, din gândirea celor din USR, mă duce cu gândul spre partide, ideologi, doctrine de mult apuse, este drept că pe ici pe colo și anume prin țările din vest, dar și în SUA crucea încârligată a reapărut. Încă aștept să văd ce vor acești zvăpăiați.

Problema liberală din 7 decembrie încolo nu va fi guvernarea, nici pandemia, nici măcar Iohannis, va fi supraviețuirea lor politică.

PSD-ul trebuie să stea în opoziție, are nevoie să se replieze, să-și lingă rănile și să găsească soluții, să analizeze unde au greșit și cum pot îndrepta ce au făcut rău. Să promoveze cadre noi, tinere și fără pată, doar așa vor reveni la putere. PSD-ul ar fi bine să aibă un scor bun la alegerile de astăzi pentru a putea face o opoziție adevărată și dură.

Iohannis și România lucrului PROST făcut.

 

 Pe 6 decembrie românii sunt chemați să-și aleagă prin vot viitorii reprezentanți în Parlamentul României pentru următorii 4 ani. Cu alte cuvinte, cetățenii Țării duminică sunt foarte importanți pentru clasa politică. Să NE ÎNȚELEGEM BINE, SUNT IMPORTANȚI DOAR DUMINICĂ, NU ȘI DE DUMINICĂ ÎNCOLO. Din 7 decembrie românii vor fi din nou umiliți, abuzați, scuipați, violați în intimitățile lor, dezbrăcați de demnitate.

Nici nu poate fi altfel, pentru că România de mult nu mai este o Țară normală. România este o barcă în derivă condusă de doi ageamii care habar nu au de modul în care se citește o busolă. Noroc cu telefoanele mobile astfel pot primi coordonatele de navigare, de la Bruxelles, via Berlin, în interesul altor state.

Într-o Românie a lucrului bine făcut, Președintele, impunător ca un dulap masiv de stejar, ar fi tronat din Palatul Cotroceni și cu privirea lui de vultur adormit ar fi vegheat asupra României așa cum spune Constituția:

Rolul Preşedintelui

ARTICOLUL 80 (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

 RoR       AAvem  România lucrului prost făcut, în acest moment avem un guvern condus de doi premieri: de Iohannis care conduce de la Cotroceni și Orban care conduce guvernul de la Palatul Victoria. Faptul că guvernul are doi premieri nu numai că nu l-a făcut să devină mai bun, l-a făcut chiar să fie mai slab chiar și de către guvernul Cioloș și celălalt guvern de tristă amintire, mă refer la Boc-Băsescu.

Deși are doi premieri, miniștrii și guvernul în sine nu au trecut de faza „vom analiza„ și „vom propune”singurul lucru care ne arată că guvenul este viu, că acolo se întâmplă ceva, încă nu știm ce, este faptul că se împrumută, după spusele analiștilor, cu 1000 de euro pe secundă. Mulți bani!

Domnul Iohannis dacă ar fi ținut la ținuta lui de sas înalt ca bradul, lat în spate ca dulapul și cu paltonul aruncat pe capota mașinii prezidențiale trebuia să nu se coboare din înaltul funcției sale și să devină agent electoral al PNL și purtătorul de vorbe peneliste. Mai mult chiar, se putea ține deoparte fără a se amesteca direct în actul de guvernare. Însă, de departe cea mai gravă greșeală comisă de el ca Președinte aflat în timpul mandatului este poziționarea sa fățișă împotriva unui partid politic parlamentar. Faptul că de fiecare dată când are de transmis un mesaj, când vede un microfon, vine imediat cu mesajul de discreditare a PSD, de murdărire a imaginii partidului în general, de asmuțire a maselor împotriva PSD, îl descalifică, mai mult, toate aceste ieșiri sunt încălcări flagrante ale Constituției. După fiecare acuză, după fiecare instigare, după fiecare stârnire, după fiecare îndemn la acțiuni dușmănoase împotriva PSD pe fața liberală a Președintelui se poate citi satisfacția orgasmică.

Domnul Iohannis cu bună știință asmute o parte a populație care susține partea dreaptă a eșichierului politic împotrva celor din partea stângă. Pentru că, niciun partid politic nu poate exista, cu atât mai mult cele două mari partide, mă refer la PSD și PNL, dacă în spatele lor nu ar fi masele de susținători.

Iohannis în mod voit, intenționat, direcționat acționează asupra celor care susțin PSD și cum în marea majoritate susținătorii social-democrați provin din rândul pensionarilor, ținta devine și mai clară mai explicită și fără perdea. Distrugerea PSD se traduce și prin  distrugerea pensionarilor.

Iohannis nu este omul lucrului bine făcut, este omul lucrului PROST făcut. Iohannis, prin repetatele ieșiri publice, este Președintele care s-a situat și se situează în afara Constituției. Un Președinte care se poziționează în afara Constituției trebuie suspendat, anchetat, marginalizat, alungat. Mai sus am postat articolul din Constituție care ne spune prerogativele Președintelui României, nimic din ceea ce face Iohannis nu se încadrează în articolul 80 din Constituție. 

Prin urmare, popor român, duminică la urne, când veți fi cu ștampila și buletinul de vot în mână votați după cum vă cere intersul vostru, nu al lui Iohannis, Orban, etc.!

 

 

Pandemia lui Iohannis. Cum m-am vindecat de Covid-19

 

Câteva concluzii în urma experienței nedorite a infectării cu Sars Cov2 și a bolii Covid-19. Boala a debutat în cel mai agresiv mod, cu febră de peste 38,5, transpirație abundentă, lipsa poftei de mâncare, oboseală. Am luat legătura cu medicul de familie, am fost îndrumat ce medicamente să iau și să MĂ TESTEZ. Avea dreptate medicul. Însă eu aveam febră mare, eram mai tot timpul ud din cauza transpirației. Trebuia să chem „Salvarea” care ar fi urmat să mă ducă la Spitalul de Urgențe Târgoviște pentru testarea contra Covid. După recoltarea probelor trebuia să aștept, în faimosul și de acum groaznicul cort de triaj, rezultatul care putea dura de la 12 ore în sus. Groaznic! Aici celor mai mulți dintre pacienți li s-a agravat boala care în final a dus la deces. Așteptarea rezultatelor la test în asemenea condiții ar trebui să fie analizată și anchetată de către organele competente, sigur, dacă în România mai putem vorbi despre organe competente, aici putem vorbi cel mult de Iohannis și Orban, iar în cazul lor nu despre competență este vorba. Cortul de triaj a devenit un simbol al răului, al urii față de pacient. Acolo s-au produs crime prin modul de organizare și funcționare a modului în care suspecții de Covid și nu numai, erau nevoiți să supraviețuiască ore întregi până erau confirmați, ori infirmați a fi pozitivi.

Vor fi unii, mai ales dintre aceia care nu au avut de suferit de pe urma acestei proaste organizări, care vor spune că astea sunt condițiile, că PSD-ul cu Dragnea a distrus tot, noroc cu Iohannis care încearcă „săracul„ să îngroape ce a mai rămas pe afară din ceea ce se numea cândva „sistem sanitar”.

Revin la mine, aveam febră de 9 zile, organismul era slăbit, cu un ultim efort am sunat la 112, chiar cu riscul de a aștepta ore întregi rezultatul la test  în sumbrul cort al groazei.

Operatoarea de la 112 mă întreabă, rămân mască, dacă vreau să trimită un echipaj de la „Salvare” să mă testeze acasă. Sigur că asta îmi doream cel mai mult. După 30 de minute a sosit ambulanța. O asistentă m-a testat fără să fiu evaluat. Au plecat. După 24 de ore am primit un SMS, eram confirmat pozitiv, asta era seara la 20. A doua zi de dimineață un medic din partea DSP Dâmbovița a luat legătura cu mine. A urmat o anchetă sumară despre locul în care fusesem contactul unei persoane infectate. Nu am știut să dau un răspuns exact. Fusesem în câteva magazine, nu am înțeles cum m-am contaminat, sunt un tip precaut. Medicul de la DSP mi-a recomandat să sun la „salvare” pentru a merge la boli infecțioase în vederea evaluării, eventual internarii. Așa am procedat. De aici lucrurile au decurs foarte bine, eram testat, se știa că sunt infectat. Am fost tratat timp de 14 zile în Spitalul de boli infecțioase din Târgoviște, apoi în Spitalul suport covid Găești. Trebuie să recunosc abnegația, profesionalismul și sacrificiul medicilor, cadrelor sanitare, infirmierelor.

Oare clasa politică, această ipocrită plagă aflată la conducerea României de ce nu poate privi oamenii cu omenie? Oare de ce politicienii văd în oameni doar voturi, sinecuri, stipendii, paraîndărături și alte moduri prin care omul poate fi jefuit, umilit, distrus?  Urăsc politicianismul ieftin practicat de un politruc precum Iohannis și un alter ego precum Orban.

Revin. Soluția cea mai bună este ca ambulanțelele să meargă acasă la persoanele care sunt în stare gravă și nu numai, să le testeze la domiciliu, apoi cei testați ar urma să primească rezultatele prin SMS, whatsapp, etc. de la DSP. O ambulanță la un drum poate recolta teste de la mai multe persoane, astfel am putea decongestiona acel cort al GROAZEI. Însă testarea acasă a pacienților nu ar satisface ura viscerală a politicienilor puterii în a umili populația bolnavă, mai ales a celor de peste 65 de ani. 

Soluții sunt, trebuie găsite. O ultimă remarcă, din 30 de cereri pentru „Salvare”, doar doi am fost testați la domiciliu, restul au fost duși în cort. Oare de ce? Nu există un protocol? Ori totul se aplică aleatoriu?

Aliatul nostru-stăpânul nostru

 

De-a lungul istoriei, România a fost sub dominația turcilor, apoi a rușilor ca urmare a victoriei sovieticilor în cel de-al doilea război mondial. Toate țările care, conform înțelegerii celor trei mari puteri: SUA, Regatul Unit al Marii Britanii și URSS, au intrat sub influența sovietică, au devenit socialiste conform ordinului Moscovei. Pentru că pacea de la Potsdam nu a reușit să împace toate pretențiile celor trei mari puteri s-a creat o ruptură între vestul și estul Europei. Sigur, aici sunt multe de spus despre URSS, americani și despre englezi, nu vreau să dezbat acum această chestiune.

România a fost obligată să plătească daune de război URSS-ului pe o perioadă de 20 de ani, tot pentru aceeași perioadă de timp trebuia să rămână și Basarabia alipită URSS, fiind tot o consecință a datoriei de război. După 20 de ani datoriile au fost plătite, în schimb Basarabia nu a mai fost dată niciodată României. După război, trupele sovietice au rămas pe teritoriul României până în 1957 când Hrușciov a hotărât retragerea lor. Încet, dar sigur, România încerca să iasă de sub influența sovietică, mai târziu a și realizat acest lucru.

Între cele două orânduiri, ideologi, cum vrem să le spunem, între cele două lagăre capitalist și comunist având fiecare vectorii săi de putere, vestul cu SUA în frunte, estul cu URSS ca port drapel, s-a produs o ruptură abruptă, s-a căscat o uriașă prăpastie. Fiecare parte văzând în cealaltă un potențial inamic.

Din acest motiv țările vestice au făcut o alianță militară denumită generic „Alianța Nord Atlantică” (NATO), iar în est s-a format o alianță politico-militară denumită „Tratatul de la Varșovia” ca o contrapondere la NATO.

România ca țară din estul Europei aflată sub influența URSS a devenit parte a acestui Tratat.

De-a lungul timpului România a participat cu efective militare în diferitele aplicații organizate de Tratatul de la Varșovia. Însă, Partidul Comunist Român punea mai mult accentul pe partea politică a acestei alianțe militare decât pe partea militară. Din această cauza și multe altele, cum ar fi hotărârea luată la Moscova ca România să rămână o țară eminamente agrară, s-au născut multe asperități între Ceaușescu și Brejnev, mai ales după 1966. România a participat în continuare la manevrele militare ale Tratatului doar cu ofițeri în calitate de observatori. „Deși în opoziție totală cu celelalte state membre și în special cu URSS, România nu și-a denigrat niciodată partenerii, dar nici nu s-a ploconit în fața cuiva. Prin această poziție România a dovedit că o țară membră într-o alianță militară, chiar dacă nu este o mare putere își poate susține punctul de vedere cu argumente solide, cu demnitate și convingerea în justețea cauzei sale” spunea șeful Marelui Stat Major al Armatei din acea perioadă de început a anilor *70.

În august 1968, atunci când URSS împreună cu Bulgaria, Polonia, Germania de Est și Ungaria au invadat Cehoslovacia, Ceaușescu, nu numai că nu a participat cu trupe alături de celelalte state membre ale Tratatului, însă a și condamnat cu îndârjire invazia sovietică și a acoliților săi într-un stat independent.

Președintele României din perioada socialistă era primit cu cele mai înalte onoruri de stat de către cei mai puternici lideri ai lumii, amintesc printre alții Nixon, Ford, Carter, Regina Elisabeta a II, De Gaule, etc. România conta în plan internațional. Demnitarii români din ministerul de externe au putut media diferite conflicte la nivel internațional. 

Așa a fost atunci. Acum ca țară membră NATO lucrurile s-au schimbat. Pe teritoriul românesc avem staționate trupe străine, avem baze militare străine, sigur sunt ale NATO și ale aliatului nostru strategic SUA care abia au așteptat să plece rușii și să ne încalece ei. Dacă Trump dă un „vânt” la Washington, Iohannis se și înființează cu hârtia igienică la fundul lui să-l șteargă. Cam așa sunt relațiile noastre cu NATO și aliatul nostru strategic SUA care ne târăsc după ei prin toate țările pe unde SUA mai găsește un os de ros. Sigur că noi nu avem parte din os, noi ne bucurăm că ei, americanii,mănâncă pe săturate. Din cauza acestei alianțe, mult clamate de un pupincurist ca Radu Tudor și mulți alții ca el, ne mor prin diferite teatre de război soldații care nu au alt merit decât acela de mercenari ai statului. NATO nu ne poate apăra de ruși, nu ne poate apăra de nimeni, la dracu, americanii știu asta, însă le convine. Din când  în când SUA ne vând niște rachete cu care nu poți aprinde nici măcar o țigară, ori avioane stoarse de vlagă, dar care costă enorm statul român. Să dea Dumnezeu ca rușii așa cum au făcut-o de-a lungul timpului să o facă și acum, adică să nu ne atace, altfel, va trebui să învățăm să vorbim rusește, ori și mai rău, să ajungem în lumea celor care tac.

 

Ședință la Cotroceni

 

   

   Mă întreb dacă românii, ăștia care de bine de rău au mai rămas în țară, realizează în ce groapă ne afundă guvernul Iohannis-Orban? Eu nu cred, sunt așa de mult manipulați încât dacă ai lipsă de tact să-i spui unui taliban liberal și din ăștia sunt mulți, că guvernul pe care ei îl susțin cu atâta ardoare este unul incompetent, te trezești înjurat, înjurătura fiind argumentul suprem că ei au dreptate, apoi îl înjură pe banditul de Dragnea, pe agramata Dăncilă și tot PSD-ul in corpore. De ce fac asta? Simplu. Oamenii sunt manipulați ei cred în spusele Președintelui și în spusele televiziunilor aservite puterii. România nu are un Președinte al ei, postul de fapt este liber. Cel care stă pe scaunul prezidențial este un impostor, el fiind în fapt Președintele PNL.

România este condusă de un sas ca Președinte, de un ungur ca Premier, de un  știe el din ce neam este la SRI, un Ben Oni în Parlament, un Fritz primar la Timișoara, o franțuzoaică primăriță a S1 București și exemplele pot continua cu Brașovul și altele.

Pe surse am aflat cum decurg discuțiile la Cotroceni între premierul Orban și miniștrii din guvern pe de o parte și Primul Ministru Iohannis. Ședința o conduce Iohannis:

-         Orbane, care este situația deceselor astăzi?

-         Generale, a răspuns umil Orban, azi au decedat din cauza Covid-ului 104 persoane și din alte cauze au decedat alte 705 persoane. Avem un total de 809 decedați.

-         Măi, ți-am spus de atâtea ori, nu-mi mai da cifre seci, mie spune-mi câți dintre cei care au mierlit-o sunt pensionari, câți șomeri și câți sunt salariați. Pentru a fi mai bine înțeles Iohannis a dat cu pumnul în birou.

S-a făcut liniște, o muscă prezidențială bâzâia pe tavan, era ca mod de iritare un alter-ego al prezidentului.

Timid, Orban a făcut semn lui Tătaru să-i dea lista cu decesele. Tătaru a făcut semne disperate  Violetei Alexandru care, tălâmbioară cum o știm se uita la una dintre frumoasele lustre atârnate în tavan și unde musca încă bâzâia. Până la urmă buclucașa hârtiuță a ajuns în mâna lui Orban.

        -Vă informez generale...

        -Termină bă cu generale, ți-am mai spus de câteva ori, eu sunt comandantul suprem, clar? Pentru a întări cele afirmate și-a scos haina și a aruncat-o pe birou.

În acel moment, cu capul plecat, rușinat și umilit, Orban s-a ridicat de pe scaun a luat cu multă atenție sacoul din stofă fină de lână și l-a pus în cuierul aflat aproape de ușa uriașei încăperi, apoi la fel de umil a revenit pe scaun:

            -Din lista dată de ministrul sănătății și verificată de ministrul muncii reiese că au decedat 625 de pensionari cu vârsta de peste 75 de ani, 155 pensionari cu vârsta cuprinsă între 65 și 75 de ani, doi salariați până în 40 de ani și 7 șomeri cu vârsta de peste 35 de ani.

            -Nu este bine Orbane. Tătarule, tu ce dracu faci la ministerul tău? Nu te interesează bunul mers al țării? Cum vrei să dăm înainte dacă nu scoatem cât mai mulți bătrâni din sistem pe cale naturală? Nu vezi ce presiune este pe noi să mărim pensiile? Mâine când îmi veți da raportul vreau să văd că au decedat cei mai mulți între 65 și 75 de ani. Băi, voi vă jucați? Degeaba spun eu toată ziua bună ziua, cu rost și fără rost că PeSeDe-ul este vinovat, că nu mă mai crede nimeni. Fiți mai inventivi, tu vorbești bine Tătarule, explică-le poporenilor cum e cu cocoașa, cu una cu două, fă pandemia asta Dromader, fă-o cum vrei, doar morți vreau mai mulți, mojicii oricum nu înțeleg nimic. Bă, îți amintești cum era cu cincinalul, când activiștii raportau la jumătatea cincinalului că ei deja l-au îndeplinit și chiar depășit? Asta să faci! Violeta, stai în spatele lui Tătaru, ăsta e băiat bun însă trebuie împins de la spate, amintește-i că are un plan de îndeplinit. Gata, ședința s-a terminat.

            -Mai aveam câteva probleme să le discutăm, a încercat să se facă auzit Orban.

          -Vorbește cu consilierii mei, deja am obosit, voi mă obosiți. Aduceți-mi liste zilnice din care să reiasă că au dispărut pe cale naturală 1000-2000 de pensionari și mă faceți fericit. Hai, valea! A, să nu uit! Luați lecții de la USR-iști, ați văzut cum se fură voturi? Așa să faceți și voi! De acum încolo să considerați useriștii ca pe cei mai mari dușmani ai noștri. Nu contează câți bătrâni mor, ăștia oricum votează cu PeSeDe, contează să facem alegerile pe 6 decembrie, dacă mai întârziem o lună, două suntem mâncați. La treabă, ținta voastră o știți care este, pensionari mai puțin, mai cu covid-ul, mai cu diabetul, mai cu lipsa medicamentelor, ce așteptați să vă dau mură-n gură? Ce dracu, Anisia poate deconta transportul elevilor care învață online și voi nu puteți să trimite-ți zilnic câteva mii de pensionari în lumea celor care nu cuvântă?

Miniștrii, cu capul în jos, spășiți, au părăsit unul câte unul biroul prezidențial...

Vedeți ce grijă are statul, reprezentat de minoritățile naționale, de români?

Pe 6 decembrie tăiați-le macaroana!

Articolul este un pamflet, tratați-l ca atare, adică foarte serios.

Primarul. Ultima parte.

 

  Sântion era binedispus, se vedea după  rânjetul larg  care-i împodobea gura puţin strâmbă rămasă în urma unei pareze faciale.

Fostul şef  DNA îl ţinuse numai în ciocul opincii , nu-l suporta  pe Sântion pentru că nu răspundea la comenzile politice. Când şeful lui a demisionat, mai mult a fost demis, în urma constatării că teza de doctorat a fost plagiată în proporţie de peste 4%, a fost cea mai mare bucurie pentru el.

Mereu se lăuda cu doctoratul lui şi cu handbalul practicat în tinereţe. Fostul lui șef era un tip masiv, când călca te aşteptai să iasă apă din asfalt. Plângeau scările când el, cu toată greutatea lui, urca treptele.

S-a dus bosul, o dată cu el şi Zenobie, tâmpitul, ştia că este urmărit şi s-a lăsat mituit. A fost o pleaşcă pentru cei care nu-l sufereau. Acum e arestat, ţinut la secret.

-Domnule Tânjală, cum a fost noaptea petrecută la noi?

Bietul senator încă mai era speriat de cele văzute în celulă. Nu închisese ochii de frica lui Gheară.

-Ce vreţi să vă spun domnule anchetator? Sunt la mâna dumneavoastră, spun tot, spun şi laptele pe care l-am supt de la mama. -Într-un gest de umilinţă maximă Tânjală a căzut în genunchi în faţa lui Sântion,  a prins mâna procurorului şi cu lacrimile şiroind pe obraji a început să o sărute. Procurorul nu şi-a tras mâna, îl excita noua situaţie, se simţea Dumnezeu, îl îmbăta puterea fie şi asupra unui singur om. Ştia că de acum senatorul va fi o cârpă în mâna lui şi îl va stoarce ca pe o lămâie.

-Ridică-te Tânjală, ai înţeles cine este Dumnezeul tău? Află că îţi sunt singurul prieten, un prieten adevărat. Spune-mi tot ce ai făcut!  Spune-mi cum i-ai dat bani liderului de partid. Să nu mă minţi, să-ţi descarci sufletul şi conştiinţa, eliberează-te de toată mocirla acumulată! Dă-mi-l în mână pe bosul vostru! Pe tine oricum nu te mai scapă nimeni! Ia-i lângă tine pe toţi, cu o menţiune specială pentru tine, dacă vorbeşti, vei putea scăpa mai uşor.

  Două ore a scris Tânjală, a scris tot despre afacerea cu Sprinţaru şi bonus tot ce ştia despre liderul de partid şi despre liderul grupului din senat. Nu avea dovezi, dar ştia despre actele de corupţie ale celor doi. Tânjală, laş de felul lui, a înţeles că trebuie să-i lingă picioarele procurorului dacă voia să scape ieftin. Ce-i păsa de şeful partidului! E drept că îl făcuse senator, însă  acum  era vorba de libertatea lui. Să plătească! La fel să plătească şi liderul grupului  din senat şi-l aminteşte și acum cum îi striga pe holurile Parlamentului: „bă, să-mi aduci din Africa o bucată de fildeş, fiţe-ar ţânţarul al dracului”. Nu-i adusese, nu găsise de vânzare, negru de furie liderul îi ceruse bani : „dacă nu ai găsit fildeş, să-mi dai banii! Auzi, banii! Voi vă plimbaţi prin lume şi eu să flămânzesc pe malul Mării Negre!?

 

                               CAPITOLUL   XV

 

  Avocata s-a ridicat în picioare, şi-a aranjat cochet roba, a privit lung spre inculpaţi, preţ de o secundă  s-a uitat în ochii lui Sprinţaru, voia să-i transmită să aibă încredere în ea. Şi-a dres vocea printr-un tuşit discret, apoi a răsfoit  filele unei agende groase zăbovind asupra unor paragrafe scrise de mână şi subliniate cu roşu.

-Onorată instanță, a început să vorbească cu glas calm, fără inflexiuni, avea faţa împietrită cu un imperceptibil zâmbet îngheţat în colţul buzelor senzuale, astăzi ne aflăm în faza de judecată a inculpatului Petrache Sprințaru, fost primar al comunei Malu Plecat. Domnul Sprințaru este trimis în judecată pentru dare de mită. Inculpatul, ortodox practicant, a săvârșit un cumul de fapte reprobabile, fapte pe care societatea românească le pedepsește cu asprime. Ce pot să vă spun despre inculpat? Ce argumente pot aduce în apărarea lui? Multe, dar mă voi limita doar la câteva.

Să nu uităm onorată instanță că  această faptă blamată vine din negura vremurilor , vine din Eden, acel rai pe pământ care se găsea între Tibru şi Eufrat şi unde au sălăşuit primii oameni, -pe măsură ce înainta în discurs, cuvintele erau spuse uşor cântate.

-Se spune, a continuat avocata pledoaria, privind sfidător spre procurorul de şedinţă, că în acel loc Adam şi Eva aveau voie să mănânce fructele tuturor pomilor care se găseau acolo, mai puţin dintr-unul, din pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului. Întrebarea care se pune şi s-a pus de-a lungul istoriei a fost următoarea: de ce a pus Dumnezeu această interdicţie? Ştia Creatorul cum vor reacţiona oamenii? Dacă vor pica în păcat şi vor gusta din acel pom? Ştia Domnul că primii oameni îşi vor dori să aibă ce nu este al lor, ce le este interzis să aibă prin lege? Sigur că Atotputernicul ştia, pomul era doar motivul pentru care oamenii urmau să fie alungaţi din rai pentru a merge să stăpânească pământul cu: apele, animalele, vegetaţia şi toate bogăţiile lui. Dumnezeu le-a întins o capcană în care primii oameni au căzut, iar de atunci şi până astăzi oamenii cad în cursa în care au căzut Adam şi Eva, aceea de aş dori ceea ce nu au şi le este interzis să aibă prin legea laică, religioasă sau morală. Prin sacrilegiul comis, la îndemnul şarpelui, Eva şi Adam, au fost culpabilizaţi de Dumnezeu şi alungaţi din rai să muncească pentru a avea cele necesare traiului.De fapt pomul a fost capcana întinsă de Dumnezeu primilor oameni pentru a-i trimite să stăpânească pământul şi pentru a îi învinovăţi veşnic. De-a lungul veacurilor oamenii au avut de luptat cu tentaţia de a mânca din fructul oprit care se găsea, se găseşte încă, sub diferite forme. Prin urmare, tot ce ne dorim şi ne însuşim, însă nu este al nostru, este o încălcare a poruncii Domnului aşa cum a făcut Eva şi Adam încurajaţi de diavol sub forma unui şarpe. Ucigă-l Toaca,  poate lua diferite forme, în speţa noastră a luat forma senatorului Tânjală şi a lui Asudatu, şeful biroului investiţii din cadrul C.J, aceştia i-au arătat primarului fructul oprit şi cum poat mânca din el . Calea spre bogăţie nu este mereu una licită, de cele mai multe  este un drum în afara legii, dar la fel ca şi Eva şi omul modern, va eluda porunca de a nu îşi însuşi ceea ce nu îi aparţine şi, încălcând legea, va încerca să-şi ia fructul oprit. De-a lungul existenţei omenirii, corupţia, traficul de influență, abuzul în serviciu şi delapidarea au fost infracţiunile care au stat la masă cu toţi aceia care au avut frâiele puterii în mână..

Să revin la inculpat, ca primar s-a zbătut să facă ceva pentru sat, martorii audiați în ședințele trecute au confirmat că în timpul mandatelor sale s-au construit foarte multe lucruri în beneficiul comunității exp.: școla, grădinița, s-a renovat clădirea primăriei, un fost conac boieresc cu arhitectură barocă de la începutul secolului XX şi, exemplele pot continua. Cum s-au petrecut faptele în speţa noastră? Anul trecut s-a întâmplat ca un deal, din cele care mărginesc comuna, să o ia la vale, alunecarea de teren, viitura pământului a acoperit zece case întâlnite în cale. Noroc că oamenii s-au putut salva, nu și agoniseala lor de o viață, aceasta a rămas sub movila de pământ. În această situație primarul a început să bată pe la ușile autorităților superioare pentru a rezolva problemele grele ivite în localitate.     Consiliul Județean a respins ajutorarea sinistraților din Malu, pedepsindu-i, într-un fel, pentru că votaseră un primar de la alt partid. Senatorul din colegiul lor s-a lăsat destul greu convins să-l ajute, abia după ce l-a constrâns pe primar să facă anumite promisiuni. De fapt primarul l-a căutat vreo trei luni pe senator până l-a găsit, Tânjală era plecat în Tanganyka să salveze ţânţarul Anofel, apoi a fost în vacanţa parlamentară, abia prin toamnă a dat de el. Întrevederea dintre senator şi primar s-a desfăşurat cam aşa: când l-a văzut pe Sprinţaru şi a aflat ce doreşte, Tânjală s-a uitat la el, apoi a zis: „da, te ajut, dar mie ce îmi iese? Nu neapărat pentru mine, dar e foame mare în partid”. A încercat Sprinţaru să o scalde, să se vaite, răspunsul a fost categoric: „ești de la opoziție, trebuie să plătești!” Același lucru i l-a spus și Asudatu, șeful biroului investiții din cadrul Consiliului Județean, „te ajut, dar trebuie să mănânce și șefii mei, te asigur că sunt și flămânzi și pretențioși, deci ,suma trebuie să fie frumoasă.”

Sprințaru se afla într-o dilemă, nu știa ce să facă, să lase oamenii de izbeliște, dealul neconsolidat și cu pericolul unor noi alunecări de teren sau să profite de faptul că avea aceste promisiuni, chiar cu unele amendamente pe lângă lege și să se apuce de treabă? A acceptat condițiile lor, așa a putut ridica cele zece case și s-a realizat consolidarea dealul. Certificatul de garanție al lucrării este pentru 20 de ani. Construcţiile au fost solide şi de calitate. A fost umflată factura și săturată pofta reprezentanților puterii, a senatorului care l-a rândul lui a împărțit banii primiţi el știe cu cine și a șefului biroului investiții care, după declarațiile lui, a dat banii șefilor ierarhici.

Primarul Sprințaru, onorată instanță, este produsul societății de astăzi. El a procedat așa cum ar fi făcut orice alt primar din această țară. Nu este un infractor izolat, este un cetățean care s-a acomodat cu modul de lucru al celor instalați la putere. Aici nu putem vorbi despre membrii unui singur partid. Când este vorba de furt din avutul obștesc și de corupție, nu putem spune că este vina unui singur guvern, corupția și furtul a intrat în sângele celor care, vremelnic, ne-au dirijat şi ne diriguiesc treburile țării. Se caută sinecuri și stipendii, există o luptă surdă a partidelor pe ceea ce a mai rămas din averea țării. Cine este Petrache Sprințaru? Este o mică rotiță în angrenajul marii corupții instalate în instituţiile ţării. Este primarul vinovat? Da, este vinovat că s-a născut în aceste vremuri tulburi. Putea demisiona, da, dar și cel care ar fi venit în locul lui, ar fi procedat la fel. De ce? Pentru că nu primarul corupe, ci acei funcționari din vârful statului îl obligă să fure, pentru ca din banii obținuți ilicit, să poată plăti demnitarii şi funcţionarii de care depind acordarea sumelor de bani necesare primăriei pentru diferite lucrări.

Primăria, implicit primarul, se află într-un cerc vicios din care nu poate ieși.

Conform legii, primarul este vinovat, vă rog onorată instanță să țineți cont de faptul că Sprințaru nu a promis nici un ban senatorului sau șefului de birou din cadrul Consiliului Județean. El, primarul, a fost obligat să accepte returnarea unui anumit procent din suma pe care urma să o primească pentru reconstrucția caselor și consolidării dealului. Aprobarea fondurilor de către senator şi şeful biroului investiţii din cadrul Consiliului Judeţean a fost condiţionată de returnarea acelui procent din suma de bani ce urma a fi aprobată pentru lucrare. Vă veţi întreba de unde puteau fi luaţi banii? Ei bine, onorată instanţă, proiectul a fost supraevaluat pentru a rămâne bani nefolosiţi. Factura s-a lansat conform proiectului din care constructorul a oprit suma reală necesară realizării investiţiei, iar banii care au fost în plus, au fost returnaţi numerar lui Sprinţaru, acesta i-a împărţit conform înţelegerii anterioare între Tânjală şi Asudatu, pentru el a oprit o sumă infimă.

Se va pune întrebarea de ce nu a mers primarul la poliţie şi procuratură? Simplu, din teama că va ajunge la persoana greşită. Să nu ne sfiim să afirmăm, chiar şi aici în sala de judecată, faptul că avem şi în poliţie şi procuratură destule cazuri de corupţie, de altfel şi în această anchetă s-a descoperit un procuror care era corupt. Primarul Sprinţaru a ales să-şi pună în joc libertatea pentru a rezolva problemele stringente ale comunei, știa că dacă va da mită se va poziționa în afara legii.

   Domnule preşedinte, onorată instanţă! Nu ne aşteptăm ca Sprinţaru să fie iertat, însă vă rog să ţineţi cont, în dozarea pedepsei, de faptul că infracţiunea lui a avut la bază o necesitate a locuitorilor comunei. Chiar dacă s-a produs o infracţiune, au fost ridicate cele zece case şi consolidat dealul care era o ameninţare permanentă pentru locuitori aşezării rurale unde inculpatul era primar.

Domnul Sprinţaru se angajează să plătească prejudiciul de 10.000 de euro partea lui din întreaga sumă primită de la patronul Sandu Ioanci, diferenţa  de bani a fost împărţită în mod egal între Tânjală şi Asudatu. -Avocata s-a oprit, a înclinat uşor capul în direcţia completului de judecată, şi-a strâns hârtiile, în acel moment arăta ca Cicero când a cerut în Senatul Romei întoarcerea lui Cezar Galul, avea aceeaşi măreţie, aceeaşi prestanţă. A privit în sală cu un sentiment de mulţumire, s-a aşezat pe scaun cu faţa radiind de satisfacţie, ştia că reuşise din nou să impresioneze judecătorii. De altfel, repetase acasă, în faţa oglinzii, modul în care urma să ţină discursul de apărare a lui Petrache Sprinţaru, îşi studiase fiecare gest până la amănunt, nu era teatral, nici forţat, fiecare gest întărea cuvântul spus.

........................................................................................................................................................................

   Un an de zile mai târziu, Sprinţaru ieşea pe poarta pentinciarului, era mai gras cu câteva kilograme, dar tot falnic. Adrian îl aştepta cu maşina, după ce s-au îmbrățișat au plecat împreună spre casă.

A fost primit cu drag de săteni, toţi îşi aminteau lucrurile bune făcute de el în lunga perioadă cât fusese primar.

   În timpul detenției scrisese o carte despre administraţia publică la nivel de sat, era o carte autobiografică. Nu era un bestseller, dar putea fi un bun ghid pentru viitorii primari. A condamnat în acea carte corupţia şi modul în care un edil era pus în situația să corupă şi să fie corupt. Dacă va fi citită de cineva, nu se ştie, însă, în mod sigur pe el l-a ajutat să se elibereze mai repede.

    Nu s-a grăbit să meargă în parc, a lăsat să treacă două săptămâni după ce a respirat aerul libertății, apoi a căutat bătrânul stejar scorburos pe care Petrache îl folosise pe post de seif, a luat caseta cu  banii, era o sumă frumuşică, cu ei urma să se descurce multă vreme. A căutat, în casă, un loc ferit, i-a depozitat fără să spună la cineva de existenţa lor. Plătise prejudiciul de 10.000 de euro, sigur că suma care îi revenise fusese mult mai mare, a jonglat cu cifrele cum a vrut. Tânjală şi Asudatu îi reproşaseră această excrocherie a lui, merseseră până acolo încât plătiseră nişte „băieţi” să-l „aranjeze”. Sprinţaru a prins de veste, a contactat bătăușii, i-a plătit mai mult decât plătise Tânjală şi celălalt. Cu buzunarele pline, „băieții”, nu numai că nu l-au mai bătut pe Sprințaru, dar până când s-a eliberat au fost „îngerii” lui păzitori.

   Nu regreta nimic fostul primar, pentru cât furase executase un an de închisoare, acum era un om liber şi curat. Se putea bucura în linişte de agoniseala de-o viaţă. Nevastă-sa, Florica, era fericită, în sfârşit avea bărbatul tot timpul acasă cu ea. O dată pe săptămână îl îndemna să plece:

„-Mergi şi tu la cârciumă să bei o ţuică, mai stai de vorbă cu oamenii, nu te grăbi să vii acasă, relaxează-te! Eşti un om bun, ai dreptul la viaţă, nu te voi cicăli toată ziua!”

  Petrache era mulţumit în sufletul lui, femeie ca a lui nu avea nimeni. Pleca cu inima strânsă, Florica cu bună ştiinţa îl trimitea la cealaltă femeie, mergea la Manuela după ce trecea în revistă oamenii de la cârciumă. Nu zăbovea decât cât să salute pe cei prezenţi, rezista ispitei de a comanda ceva sau de a se lăsa „cinstit” de vreunul dintre clienţii cârciumei.

   Manuela îl primea cu drag, abia aştepta să-l vadă, nu-i cerea niciodată nimic pentru ea sau pentru copil. Era mulţumită să-l strângă în braţe. De bani nu ducea lipsă, ştiuse să strângă cât timp iubitul ei fusese primar. Nu o ducea rău nici acum, consilierii şi primarul cel nou o solicitau să le dea sfaturi. Găsea în glastra cu flori, din încăperea unde îşi ţinea sculele ei de curăţenie, diverse sume de bani, nu ştia de la cine sunt. La început nu i-a luat, a aşteptat câteva zile să vadă dacă nu este cercetată de vreun funcţionar despre banii găsiţi. Când a văzut că banii sunt special puşi acolo pentru ea, nu a mai ezitat, i-a luat, mulţumind în gând Domnului pentru dar. Copilul Manuelei se făcuse mare, îi spunea tată lui Petrache, fostul primar îi plătea meditaţiile, băiatul urma să meargă la liceu. Neoficial era recunoscut de toată lumea şi acceptat de familia lui Sprinţaru.

   Tânjală şi Asudatu, după ce au scris câte două cărţi de fiecare în timp de aproape doi ani cât au fost arestaţi, au fost eliberaţi. Au trecut pe la foştii prieteni să-i ajute  să-şi găsească  de  muncă , au fost ignoraţi şi ocoliţi de parcă aveau ciumă. Nimeni nu voia să fie văzut în compania unor foşti deţinuţi pentru corupţie. Foştii lor colegi şi prieteni erau curaţi, cinstiţi şi incoruptibili? Sau nu le venise rândul să fie cercetaţi? Vom vedea mai târziu!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În vremea pandemiei lui Iohannis

 

 

   Deși e pandemie și Iohannis et. Co. pun la cale fel de fel de opreliști cetățenilor, copiii continuă să se nască. Eu cred că Arafat, Orban, Tătaru, dar mai ales, Iohannis, putea da un decret prin care perioada sarcinilor la femei să dureze  în funcție de durata pandemiei. Ei bine nu a fost dat un asemenea decret prin urmare femeile nasc tot la 9 luni. După naștere urmează botezul copilului urmat de nelipsita petrecere.

   Așa a fost și situația nepoatei. A născut la 9 luni o fetiță sănătoasă de care s-a bucurat toată familia. Fiind o perioadă în care restaurantele funcționau, a rezervat salonul unui restaurant pentru masa de după botez din data de 10 octombrie. Ghinion, în 7, ori 8 octombrie din ordinul premierului restaurantele s-au închis. Cu toate acestea copilul tot trebuia botezat și a fost botezat ca-n vremea de pandemie a lui Iohannis. Nu ca în vremea ciumei lui Caragea. Cum dracu să închizi restaurantele de la o zi la altă? A făcut cineva socoteala la pierderi? Ori nimănui nu-i pasă?

În ultima vreme întreaga Românie s-a închis, pe ici pe colo mai funcționează câte ceva. Sigur, nu au fost închise companiile străine, marile societăți corporatiste. Ordinul de peste graniță a fost clar: „nu închideți companiile noastre”.

Singurul care zburdă în România este Coronavirusul. Își face de cap cum vrea el, infectează unde vrea,  cât vrea și pe cine vrea. Românii sunt la discreția virusului deși poartă mască, măștile sunt de proastă calitate. Așa înțelege guvernul să-și protejeze proprii cetățeni. Cine va spune că de vină este ANPC, poate este, însă de ce guvernul nu intervine?

Aseară Iohannis a fost întrebat: „în condițiile în care se va depăși numărul de 7000 de infectați pe zi se vor mai ține alegerile?” Răspunsul lui Iohannis a fost categoric : „DA”. Pentru ca Iohannis să aibă guvernul său și Parlamentul său este gata să sacrifice cetățenii țării pe altarul alegerilor, doar pentru ca megalomania lui să fie satisfăcută.

Nu contează numărul infectaților, nu contează numărul românilor morți din cauza Covid 19, nu contează câți bolnavi sunt la ATI, contează pentru Orban și mai ales pentru Iohannis, ca alegerile parlamentare să se desfășoare pe 6 decembrie și mai contează ca PSD, ca partid, să fie discreditat, desființat, distrus, oricum, doar în Parlament să nu mai fie.

Băsescu a fost și, la dracu, încă este un personaj sinistru, ipocrit și paranoic, însă de departe Iohannis îl întrece.

România s-a împrumutat sume exuberante la dobânzi uriașe, pentru ce s-a împrumutat? Doar ei știu.

Programul lor de redresare economică se reduce la două cuvinte:„vom face”. Încă nu s-a spus:„am făcut”. Ce au inaugurat ei cu mare pompă au fost investiții din timpul guvernării PSD și terminate de guvernul Orban.

Îmi place, în mod deosebit, de la liberali unul Mario Demetrio, după cum sună și numele este român sadea, român verde cum se spune pe la noi. Acest om are marele merit că la televiziunile unde este invitat să nu mai lase nici un alt invitat de la alt partid să spună vreun cuvât. Vorbește peste toți, știe tot, de fapt spune, ca și șeful lui Iohannis, că singurul vinovat de pandemie, de numărul morților din cauza Covid 19, de numărul crescut al infectaților, de seceta din vară, de erupția vulcanului Etna, de infectarea lui Trump, este PSD. Nu ne spune domnul Demetrio nimic de măștile comandate de guvern și plătite la prețuri exorbitante, deși sunt de proastă calitate, nu ne spune nimic despre ventilatoarele comandate și plătite cu bani grei de către guvern și care nu au mai sosit nici în ziua de azi, de tabletele care trebuiau să ajungă la elevi, de măștile ce trebuiau distribuite la persoanele nevoiașe, de uzina de armament de la Dragomirești care trebuia să producă măști, pentru asta fusese achiziționată cu bani grei o linie tehnologică, dar care nu a dat rezultate, probabil tot din cauza PSD.

PNL-ul habar nu are ce îi așteaptă după 6 decembrie. Nu vor putea face guvern singuri ci împreună cu USR, PMP și, probabil, UDMR. Vor avea o soartă grea. Se plâng acum de PSD care a ține acest guvern la aparate de aproape 1 an de zile? Se vezi ce se vor plânge de USR și PMP, nu mai zic de UDMR.

Chestiunea este că acest guvern, acest partid, acest președinte, sunt iresponsabili și nu văd mai departe de necesitatea stringentă de a acapara întreaga putere.

Una este calculul lor politic și alta este rezultatul la vot. Ieșind în număr cât mai mare de alegători și votând împotriva actualei puteri România se poate redresa, altfel va aluneca pe panta autodistrugerii.

 

Primarul. Partea a V-a

 

Au ajuns în anticamera de la procuratură, procurorul, jovial şi binedispus, cu un gest larg l-a invitat pe Sprinţaru să ia loc asigurându-l totodată că în cel mai scurt timp îl va chema în cabinet.

Neliniştit, primarul se plimba prin sală încercând să afle cu o secundă mai devreme ce putuse descoperi procurorul. Totul era rău dacă avea dovezi palpabile, reclamaţiile fără probe materiale în sprijin, erau slabe.

După o oră a început să se neliniştească, procurorul nu îl chemase. Se gândea la ce este mai rău.

După două ore şi jumătate de aşteptare a ieşit procurorul, din spatele lui a răsărit un agent de poliţie.

-Sprinţarule, nu mai am timp de tine în seara asta, rămâi la noi şi vorbim dimineaţă. Până atunci te gândeşti mai bine şi ne spui totul cum s-a întâmplat. Apropo, am găsit-o pe Luluţa, a dat declaraţii complete şi ne-a indicat locul unde a depozitat casetele cu înregistrările convorbirilor voastre. Bună fată! Nu am adus-o în ţară, însă, la nevoie, o putem aduce oricând. Nu este aşa primarule că ţi-am dat temă de gândire?! Noapte bună! –Apoi către agent-Ia-l! În celula “O”(zero) cu el!

S-a cutremurat, ştia de rândul trecut când fusese arestat ce însemna celula zero. Era cel mai groaznic loc din tot arestul. Era mică, trebuia să mergi într-o parte să te poți strecura pe intervalul dintre cele două paturi. Plafonul era la doar 1,80 metri. Era singura celulă fără WC, aici încă mai exista arhaica “tinetă”, adică o găleată din tablă cu un capac din placaj, care era folosită pentru necesităţile fiziologice. În fiecare dimineață arestații o goleau când erau scoşi la “program”. În mod oficial, adică în scripte, încăperea apărea ca magazie, nu ca celulă de detenţie.

Din câte îl cunoştea pe Zenobie era sigur că are probe împotriva lui şi încă ceva destul de puternic, este drept că îi dăduse câte ceva la ureche despre Luluţa, dar el nu ştia amănunte despre istoria cu asistenta lui Tânjală.

Nu s-a lipit somnul de bietul primar . S-a perpelit de pe o parte pe alta, i se păruse o noapte lungă, lungă, abia aştepta să se lumineze  pentru a  fi chemat la anchetă. Prin micuţa fereastră aflată la nivelul tavanului şi îmbrăcată în plasă deasă de sârmă pătrundeau mici raze de lumină, erau atât de firave că păreau nişte licurici, se crăpa de ziuă.

La ora şase  şi jumătate zăvorul a fost tras cu zgomot , gardianul a intrat în celulă :

-Te cheamă procurorul la anchetă. Se simţea o schimbare în comportamentul paznicilor în raport cu el, îl ştiau de acum, nu mai încercau să-l intimideze.

-Ia loc domn primar! Ai dormit bine?-Procurorul era bine dispus. Văzând că primarul tace, a continuat-Ai dreptate nu este cea mai moale saltea şi nici toaleta cea mai luxoasă, însă pentru bandiţi, aşa ca tine, sunt destul de bune. Te-ai gândit? Ai ceva să declari? Fii atent Petrache, ai o ocazie unică, în clipa asta toate  aparatele de înregistrare sunt oprite! Spune-mi care a fost suma primită de la patron şi cât ai fii dispus să dai din ea pentru a scăpa de dosar. Deocamdată toate documentele încriminatorii de la Luluţa sunt la mine. Nimeni nu ştie de ele. Dacă îmi dai jumătate din sumă, te fac scăpat.

-De unde, Doamne, iartă-mă , să vă dau vreun ban, când nici eu nu am primit.-Petrache stătea în expectativă, nu ştia ce să creadă, îl încânta propunerea lui Zenobie, mai ales că era privit în DNA ca şpăgar şi  favorit al şefului.

-Nu ne înţelegem, îţi este teamă că fac joc dublu. Nu fac, am de terminat casa, nu mai am bani pentru învelitoare, uşi, ferestre şi să o tencui, başca, apoi să o mobilez şi toate celelalte. Cred că 50.000 de euro ar fi suma care mi-ar trebui.

-Nu am atâţia bani, este o sumă uriaşă. –Pe o hârtie Petrache a scris : lăsaţi-mă 20 de zile să fac rost de bani, a arătat hârtia procurorului, când acesta a întins mâna să o ia, primarul a mototolit-o şi a băgat-o în gură. Zenobie se uita calm la edil în timp ce acesta înghiţea hârtia.

-Eşti liber, îmi dai un semn când te-ai hotărât să vorbeşti, apoi i-a făcut semn cu ochiul.

Sprinţaru, bucuros că scăpa şi de această dată a plecat spre uşă fără să mai privească înapoi.

Nu ştia ce să creadă despre propunerea procurorului, pe de o parte auzise că este un şpăgar, pe de altă parte îi era teamă că banii ar putea fi folosiţi împotriva lui ca probă în încercarea de mituire a unui organ de anchetă penală,  faptă foarte gravă. Era hotărât să aştepte. El avea o asemenea sumă de bani ascunsă într-un loc sigur. În parcul din spatele primăriei era un stejar bătrân care avea o scorbură mare ca un labirint, acolo pusese o lădiţă cu 100.000 de euro. Doar el şi Manuela, amanta lui, ştiau de ascunzătoare.

Zilele treceau molcome şi mohorâte. Petrache era tot timpul neliniştit, pe de o parte se gândea că banii ar putea să-l scoată din belea, Zenobie fusese sincer când îi propusese târgul, pe de alta îi era teamă că ar putea intra mai adânc. Nu ştia dacă să accepte sau nu propunerea procurorului.

Cinsprezece zile mai târziu o veste a căzut ca un trăznet pe Sprinţaru. Zenobie fusese arestat pentru corupţie. Fusese prins în flagrant când lua mită 20.000 de euro de la Viorel Asudatu.

În dimineaţa acelei zile şeful DNA fusese destituit şi mutat disciplinar într-un mic orăşel de provincie, totul s-a făcut în linişte şi fără televiziuni. La ora în care şeful era destituit se aranjaze flagrantul să-l prindă pe Zenobie. Asudatu acceptase să colaboreze cu procurorii pentru demascarea procurorului corupt. Acesta reuşise să-şi facă o serie întreagă de duşmani printre colegii lui; era arogant, dispreţuitor, ironic şi zeflemitor, doar în faţa şefilor făcea sluj.

A doua zi televiziunile anunţau că în Senat se întrunise de urgenţă Comisia Juridică aceasta dăduse undă verde arestării  senatorului Tânjală.

Petrache s-a văzut încolţit, ştia că nu mai are nicio scăpare. Nu mai avea poftă de nimic, deja se vedea condamnat la anii grei de temniţă. Umbla prin curte ca un lunatec, nu vedea, nu auzea pe nimeni, tresărea la cel mai mic zgomot. I se părea că norii plumburii de pe cerul întunecat se vor prăbuşii peste el, încerca să se apere cu mâinile goale de vârcolacii care pândeau în spatele negurei cereşti. Abia ciugulea câteva firimituri de mâncare, era ca o pasăre care ţine regim alimentar. Slăbea văzând cu ochii, nici păhărelul de pălincă, altădată nelipsit de la masă, nu-l mai încânta. Privea pe deasupra oamenilor sau prin ei, oricum nu îi vedea.

Florica, îngrijorată de ceea ce se întâmplă cu omul ei, l-a întrebat ce se petrece cu el.

Petrache a privit surprins spre nevastă, acum o vedea după mult timp, uimit de frumuseţea femeii din faţa sa, a căzut în genunchi, i-a prins mâna, a început să o sărute, apoi cu ochii plini de lacrimi şi cu vocea gâtuită de plâns a zis:

-Femeie, iartă-mă! Sunt într-o mare încurcătură. Nu ştiu cum să ies din ea.

-Spunând adevărul!-S-a auzit glasul lui Adrian care tocmai intrase pe poartă şi se apropia de ei- Da tată, nu ai altă soluţie, decât să spui adevărul. Ne vom lupta în instanţă, probabil că nu vei scăpa necondamnat. Noi nu te vom părăsi, vom avea grijă  de mama, dumneata, acolo, să ai grijă să vii cât mai repede acasă. Va fi greu, nimic pe lumea asta nu este uşor, sper ca sprijinul nostru să te întărească. Într-un fel toţi din casă suntem complici, pentru că şi noi am beneficiat de banii tăi, unii curaţi, alţii  murdari, dar toţi aduşi de tine.

Petrache Sprinţaru s-a spovedit în faţa familiei la fel ca în faţa preotului, a spus tot, mai puţin povestea cu Arnăutu şi banii pentru sinistraţi. Simţea o durere în suflet pentru că îl lasă singur pe vice, dar, considera Petrache, aşa îi trebuia pentru că a încercat să-l înfunde pe el, pe primar. Vicele voia să scape, de aceea îl reclamase pe Sprinţaru la DNA, apoi să-i ia şi funcţia de edil. Consiliul de familie a ţinut până noaptea târziu, nimeni nu aprinsese lumina deşi se întunecase de mult, era lună plină, razele de lumină se strecurau printre frunzele de liliac din apropierea geamului, vântul adia uşor, frunzele se mişcau, iar firavele fire de lumină se jucau ca într-un film mut.

Camera era într-o lumină difuză, Petrache se întărise, vorbise clar şi răspicat, le spusese adevărul asupra sumelor de bani primiţi de la patron şi împărţiţi cu Asudatu şi Tânjală.

-Tată eu cred că nu mai ai scăpare, în plus nici nu poţi trăi într-un asemenea stres. Va trebui să faci o declaraţie completă înainte ca ei să mai vină cu alte probe.

-Şi eu cred la fel Petrache, a zis Florica ştergându-şi lacrimile cu colţul baticului.

După discuţia deschisă avută cu famiia, Petrache a simţit o linişte în tot corpul. Faptul că familia era lângă el şi îl susţinea, îi dădea încredere şi speranţă.

A mers cu inima deschisă la DNA, în locul lui Zenobie, acum arestat, dosarul îl instrumenta un procuror în vârstă cu mustaţa albă, încruntat şi taciturn. Procurorul s-a prezentat, apoi cu un gest plin de silă, aşa cum priveşti un om murdar, zdrenţăros şi buburos, l-a invitat pe Petrache să ia loc.

-Mă, tu nu eşti conştient de situaţia ta? Ai ocazia acum să spui adevărul, dacă îl spui după ce eu îţi voi aduce probe indubitabile voi face tot ce pot ca instanţa să te condamne la ani grei de închisoare, în schimb, dacă scrii acum şi aici totul aşa cum a fost, voi susţine în instanţă că ai ajutat organele de anchetă în rezolvarea cazului. Tu decizi!

Din acel moment sub mustaţa procurorului buzele subţiri au afişat un zâmbet de dispreţ. S-a rezemat de speteaza înaltă a scaunului, cu ochii închişi şi palmele împreunate, părea că doarme, doar degetele mari de la mâini se roteau într-o morişcă continuă.

Cu hârtiile în faţă, Petrache  a început să scrie, a scris tot aşa cum s-au petrecut lucrurile, nu a omis nimic, ştia că Asudatu dădu-se declaraţii complete, la fel şi patronul, înainte să fie omorât, declarase  câți bani dăduse primarului. Îi venise rândul lui, se spovedise mai abitir ca în faţa duhovnicului său, părintele Sofronie de la Tismana, foile de hârtie erau pline cu scrisul lui frumos şi îngrijit, acum puţin tremurat.

După treizeci de minute terminase declaraţia, nu omisese nimic, scrisese totul cu lux de amănunte. A lăsat pixul jos ca la examen, colile scrise cu depoziţia lui le-a împins spre procuror.

Anchetatorul îl privea printre pleoapele aproape închise, îi plăcea să urmărească astfel anchetaţii, se juca cu ei cum se joacă pisica cu şoarecii. Îi studia atent, îl stimula aproape orgasmic, când le simţea teama, când  îi vedea cum dau din colţ în colţ în faţa încriminărilor. Se simţea puternic când ancheta  parlamentari, miniştrii, funcţionari din înalta protipendadă, gata să-i sărute mâinile când simţeau zornăitul cătuşelor. De când era procuror, îşi trăsese seva din slăbiciunile oamenilor, din frica lor, din ipocrizia lor. Îşi amintea când avusese nevoie de ministrul de justiţie ,care la acea vreme era un tinerel,  pentru rezolvarea unei probleme personale. Săptămâni  în şir a făcut anticamera, de fiecare dată şeful de cabinet, mai încrezut decât şeful lui, ministrul, îi spunea, ca unui câine jegos, că demnitarul nu are timp de el, este foarte ocupat. Pe atunci nu lucra la DNA, era la un parchet din provincie.

Ani de zile mai târziu, domnul fost ministru a ajuns ca inculpat în biroul lui de procuror DNA. L-a perpelit pe toate părţile pe domnul  ministru, se uita cu dispreţ la el,  aproape că nu îi vorbea, l-a lăsat să se vaite, să scheaune, să miorlăie, să cotcodăcească, de ce îl vedea mai fricos, mai timorat, mai speriat de perspectiva închisorii, de aceea îl apăsa mai tare. Anchetatorul îşi freca mâinile de bucurie, atunci se simţea ca un Dumnezeu când judecă vii şi morţii. Îi plăcea puterea, se uita la inculpaţi ca la nişte gunoaie, se considera un atotputernic, folosea orice mijloc pentru a-i umili şi batjocori.

Procurorul a deschis ochii şi fără să spună vreun cuvânt a luat ultima filă din cele scrise de Petrache, după ce a citit-o l-a întrebat:

-Despre povestea cu ajutoarele pentru sinistraţi nu spui niciun cuvânt?

-Nu am ce declara, Arnăutu a făcut totul, el ştie cum a făcut.

-Vicele spune că tu l-ai instigat să comită falsurile şi să sustragă din banii daţi nevoiaşilor.

-El poate declara orice, însă trebuie să şi probeze ce susţine. Domnule procuror, ce mai conta o găinărie în plus? Aş fi recunoscut, dacă era adevărat. Vicele să-şi poarte crucea… Nu-l putea ierta pentru că instigase oamenii împotriva lui. Era hotărât să-l lase singur.

-Domnule Sprinţaru, mai aveţi ceva de adăugat? Anchetatorul bănuia că primarul minte în legătură cu banii daţi sinistraţilor ca ajutoare, însă pentru el nu conta prea mult, aşa cum spusese şi primarul era o găinărie. Era mulţumit că reuşise să rezolve dosarul în care avea peşti mari, aşa cum era senatorul şi chiar Asudatu.

-Dacă vă mai amintiţi ceva, vă rog să mă contactaţi la numărul ăsta de telefon. Sunteţi liber, vă veţi judeca în libertate. Vreau să vă mai întreb ceva: ce v-a făcut să recunoaşteţi fapta?

-Frica, stresul, tensiunea în care m-am găsit în toată această perioadă de timp, nopţile nedormite în care  aveam coşmaruri cu ochii deschişi, tresăream la fiecare jumătate de oră, aveam senzaţia că mascaţii îmi sparg uşa şi vor să mă aresteze, apoi şi nevoia de a scăpa mai uşor şi dacă vreţi, conştiinţa încărcată. Acum mă simt mai uşor, voi vedea ce se va întâmpla cu mine, sunt pregătit să plătesc.

După ce Petrache a părăsit biroul, procurorul Sântion îşi freca mâinile de bucurie, acum îl va ancheta pe senatorul Ion Tânjală. Avea destule probe împotriva lui, nu-i va arăta niciuna, dacă nu va recunoaşte din propria iniţiativă, îl va aresta. Deja îl vedea pe Tânjală în genunchi în faţa lui cerşind milă…milă de la el, ce glumă…!

 

                             CAPITOLUL  XIV

 

-Domnule senator, cum aţi intrat în mocirla asta, dumneavoastră, un parlamentar, carevasăzică, un ales al neamului? Domnule, pentru mine nu mai prezentaţi interes, sunteţi un mic peştişor, aştept  să văd că înţelegeţi situaţia în care vă găsiţi şi veţi aduce în prim plan, pe aceia care v-au împins la astfel de fapte. Aştept să-mi spuneţi câţi bani aţi dat  preşedintelui partidului , asta mă interesează, poate nu aveţi probe împotriva lui, pentru că  ştiu să se acopere, dar măcar modul în care lucrează să-mi spuneţi. Domnule Tânjală, fiţi foarte atent la ce vă spun, dumneavoastră deja sunteţi condamnat, daţi-mi rechinii în mână şi veţi scăpa ieftin, altfel, puşcăria vă mănâncă pentru mulți ani. –Sântion îl privea cu ochii reci, avea faţa ca de peşte mort, buzele rămăseseră  înţepenite într-un rânjet de satisfacţie. Senatorul era terminat, procurorului îi plăcea să-l tortureze, să-l perpelească pe toate părţile.-Dacă vreţi să daţi declaraţii, adică să scrieţi tot cum a fost, fără să omiteţi nici măcar o virgulă, puteţi face acest lucru, dacă nu vreţi, e dreptul dumneavoastră, însă nu veţi mai pleca  acasă, veţi dormi la noi, vă asigur că nu suntem cele mai ospitaliere gazde.

-Scrieţi domnule senator, dacă nu vreţi, să nu pierdem timpul! Domnule Tânjală, vă reţin până mâine dimineaţă, apoi sper să obţin un mandat de arestare pe numele dumneavoastră. Nu vă înţeleg, puteaţi scăpa uşor, dar pentru asta trebuia să ne ajutaţi puţin. Spuneți-mi cum v-a corupt Sprinţaru, pentru că el a fost capul răutăţilor.Declarați cum v-au obligat șefii dumneavoastră să cotizaţi cu sume mari de bani pentru buzunarul lor. În acest fel puteaţi să luaţi o pedeapsă cu suspendarea executării pedepsei. Vă priveşte, eu am fost înţelegător şi v-am oferit variante de lucru, le-aţi ignorat.

De acum vă voi ignora şi eu. Vă anunţ, în mod oficial, că relaţiile noastre vor fi ca de la anchetator la anchetat şi tot în acelaşi mod vă comunic că sunteţi acuzat de  luare de mită. Ne vedem dimineaţă, sper ca patul din arest să nu vi se pară prea tare, un inconvenient de care se plâng toţi „oaspeţii” noştri. Nici aerisită nu cred că este, însă, una peste alta ,cam asta meritaţi acum.

Tânjală pusese capul în pământ, nu era pregătit  să suporte atâta umilinţă . Până acum umilise el pe toţi cei care se aflau sub el ca funcţie, sau care veniseră cu cereri în audienţă. Îi venise rândul, un agent de poliţie l-a preluat şi încătuşat, înainte de a ieşi pe uşă, din spate, procurorul i-a strigat:

-Îţi dau temă de gândire pentru noaptea asta. Luluţa a dat declaraţii complete, plus că a făcut o hartă exactă cu locul unde se află ascunse înregistrările, am remarcat trei lucruri la fătuca asta, care pare aşa o piţipoancă la prima vedere, are talent la desen, povesteşte coerent şi este ingenioasă, ştii unde ascunsese dischetele? Într-o nişă din cavoul mamei ei, acolo de regulă se aprind lumânări, uşiţa era încuiată cu un sistem cu cifru, avem tot. Ei, dar acum marea surpriză, îţi aminteşti de Dalila, de secretara ta?

Ea ţi-a dat lovitura de graţie! Tânjală, nu cunoşti legenda lui Samson şi Dalila? Rău! Ea te atenţionase că va fi Dalila ta, într-un fel a jucat cinstit, doar că tu nu ştiai povestea. Cât vei sta la răcoare să citeşti, să citeşti mult, aşa nu vei mai putea să cazi în capcane ieftine. Nu te mai reţin, sunt sigur că abia aştepţi să ajungi în arest singur cu gândurile tale, să le pui în ordine!

Cu mâinele încătuşate, însoţit de doi agenţi, a fost scos din sediul DNA pe uşa din faţă. Procurorul avusese grijă să fie anunţată presa că un parlamentar va ieşi încătuşat din sediu. Televiziunile se mobilizaseră, circul de la DNA asigura ratingul.

Când s-a deschis uşa, a văzut mulţimea de jurnalişti care aproape că îl sufocau cu întrebările lor, a înţeles dintr-o data prăpastia dintre Tânjală care intrase în sediul DNA cu câteva ore mai înainte şi Tânjală care ieşea  încătuşat ca un criminal periculos sau un animal fioros. Însoţitorii lui păreau că nu doresc să treacă prea repede prin marea de ziarişti ahtiaţi de senzaţional ori senatorul arestat era un eveniment de primă mână pentru prăfuita lor urbe, îl ţineau pe loc pentru a-i prelungi chinul şi umilinţa. Întrebările curgeau din toate părţile, Tânjală nu auzea nimic, urechile îi pocneau, avea o cefalee care îl chinuia, tensiunea o luase razna. Ar fi vrut să leşine, să nu mai vadă, să nu mai audă. Se gândea prin ce momente grele trecea  familia lui. O întrebare i-a sunat în urechi, a privit speriat la fata blondă cu ochi mari, albaştri şi curioşi, avea o privire rea:

-„Domnule senator, de unde aţi avut banii necesari deplasarii în Tanganyka pentru a salva ţânţarul Anofel?”

Nu i-a răspuns, numai necazuri îi adusese acea deplasare insolită, până şi partidul îi cerea înapoi banii pe care îi cheltuise în Africa.

Gardienii în loc să se grăbească să-l scoată din clinciul presei, zăboveau, probabil voiau să prelungească supliciul pentru Tânjală şi satisfacţia pentru procuror şi presă. Prin această expunere  procuratura şi aceia care o patronau îşi arătau muschii, dar şi puterea de a umili , de a înjosi, de a arăta cine este stăpânul, cine face jocurile, cine este la butoane. Presa era mulţumită că va face rating, iar prostimea, uşor de manipulat, jubila văzând că au început să fie arestați  rechinii; sperau că lucrurile se vor  reaşeza în România şi tot ce fusese furat va fi recuperat de la bandiţii de politicieni. Bieţii oameni  nădăjduiau într-o lume mai dreaptă, deşartă dorinţă. Nimic mai fals, totul era circ fără pâine. Arestările în direct erau făcute  special pentru a adormi vigilenţa maselor cu aşa zisele dosare mari de corupţie. De fapt marii rechini, aceia care devalizaseră România, erau în continuare liberi şi se bucurau de imensele averi dobândite ilicit  fără să fie deranjaţi cu întrebări indiscrete de anchetatori.

Greu moment pentru Tânjală în clipa în care a pătruns în celula întunecoasă, un miros greu i-a tăiat respiraţia, a rămas blocat în prag câteva momente, gardianul l-a împins înăuntru, a tras cu putere zăvorul, zgomotul făcut în momentul impactului s-a înfipt în creierii proaspătului oaspete al inospitalierei încăperi.

După ce ochii s-au obişnuit cu semiobscuritatea din cameră, a distins trei priviri rele, duşmănoase  care îl fixaseră de când intrase în celulă.

Unul dintre ei, cu mustăţile mari, negre, cu ochii mici neastâmpăraţi, cu fruntea încruntată şi glasul ca un bubuit de tun, l-a întrebat , având mereu ochii fixaţi în ochii lui:

-Te-am văzut la televizor când te-au arestat, eşti senator, ai?

-Da sunt , dar cum m-aţi văzut la televizor fiindcă aici nu aveţi? –Tânjală era nedumerit, i se părea straniu.

-Nu te-am văzut noi, ne-a spus Gimy , gardianul, a zis aşa :”bă, vedeţi că vă aduc în cameră un grangur mare, este senator, să aveţi „grijă” de el”. Ia zi, ai ceva bani la tine?

-Nu am, când m-au percheziţionat au oprit banii.

-Erau mulţi „moşule”!? –Ochii lui Gheară aruncau fulgere, aşa era poreclit tâlharul care-l chestiona pe Tânjală.

-Nu, nu erau mulţi, trei mii de euro, îi ţineam ca mărunţiş pentru diferite probleme ce s-ar fi ivit .

-3000 de euro, mărunţiş?! Moşule, eşti nebun?-Mână-Lungă, un vlăjgan de vreo 35 de ani, cu o claie de păr roşcat şi o barbă nerasă, roşie ca focul, părea că nu are gene şi sprâncene din cauza culorii galben pal ca paiul de grâu copt, avea nişte ochi urâţi, albicioşi şi o uitătură crucişă. –Dacă ştiam că ai atâţia bani în buzunar îţi luam gâtul. Ăsta, pe care l-am ucis, nu avea decât trei sute de lei şi o batistă din mătase cu miros de parfum franţuzesc. Al dracu nenorocit,era îmbrăcat la patru ace, elegant şi pedant, credea-i că este burduşit cu mii de euro. Scârba! Nu am vrut să-l omor, doar să-i iau bani. M-a simţit , m-a prins de mână şi a vrut să mi-o rupă, noroc cu tovarăşul meu care era pe aproape, acesta l-a lovit cu bastonul pe la spate, dar de frică nu a dat tare, doar cât să-i distragă atenţia şi să slăbească strânsoarea, atunci am scos cuţitul şi l-am înjunghiat uite aici şi Mână-Lungă a arătat cu nonşalanţă locul unde îi înfipsese cuţitul. Sângele a ţâşnit direct pe faţa mea, l-am gustat, era puţin sărat, însă mie mi s-a părut dulce, eram bucuros că îl doborâsem.

Trei ore mai târziu eram arestat.-Nu se simţea nici cel mai mic regret, nici pentru faptul că luase viaţa unui om, nici pentru că ajunsese din nou în puşcărie.

-Nu ţi-a fost milă să bagi cuţitul în el?-Tănjală, naiv, punea întrebări care îl puteau pune în pericol.

-E simplu moşule! Dacă nu-l omoram eu, mă omora el, sau mă turna la poliţie.

-Acum vei fi condamnat la ani grei de închisoare. –Senatorul nu înţelegea liniştea lui Mână –Lungă.

-Se vede că eşti primar...

-Nu, sunt senator! –A răspuns ritos Tânjală, i se părea jignitor să i se spună că a fost un amărât de primar.

-Nu ai înţeles! Bă, voi ăştia finuţi cu şcoală multă sunteţi tare proşti când ajungeţi în puşcărie. Primar, aici, înseamnă că eşti pentru prima dată închis.

-Da? Aşa? Aveţi dreptate!-Senatorul înţelesese că viaţa din interiorul arestului are alte valori decât cele din libertate.

-Senatorule, am 35 de ani, ştii câţi ani am fost liber până acum? Îţi spun eu, că nu ştii. De la 16 ani de când am fost pentru prima dată la şcoala de corecţie, am stat liber, adunate  zilele şi lunile, cam trei ani, restul am fost în puşcărie.

-Bine mă, dar nu vă învăţaţi minte ? Greşeşti o dată, de două ori, dar te potoleşti la un moment dat.-Tânjală, credul, încerca să le facă morală.

-Spune-mi parlamentarule, câte legi ai făcut pentru a da o şansă celor care ies din închisoare să găsească un loc de muncă? Să-i apere de acuzaţiile nedrepte? Îţi spun eu: nici una. Eşti un ipocrit la fel ca toţi ceilalţi politicieni. Am ieşit din puşcărie de fiecare dată cu dorinţa de a găsi un loc de muncă, nu conta unde, putea fi la salubrizare , la spălat de maşini, cu ziua la sapă, oriunde, doar să nu mă mai întorc la bulău. De fiecare dată când îmi găseam un serviciu şi se afla că vin din închisoare, mi se înscena că am furat ceva de la locul de muncă sau mă provocau să lovesc pe vreunul dintre colegi. Eram dat afară. Ajungeam iar pe străzi, singur, fără bani, începeam să fur pentru a putea trăi, inevitabil eram  arestat. Intram din nou pe poarta de unde plecasem hotărât, să nu mă mai întorc. De aproape 20 de ani stau mai mult în detenţie decât afară. Acum m-am asigurat că voi fi încarcerat cel puţin 14-15 ani. Nu îmi este teamă, nu regret nimic, asta este steaua mea.

Prima dată am fost arestat la vârsta de 16 ani pentru tentativă de viol. Eram complet nevinovat. Mă întorceam de la antrenament, făceam box, am auzit, seară fiind, ţipete dintr-un hol al unui bloc. Am intrat  temător înăuntru, am zărit trei tineri care voiau să violeze o elevă. Când m-au văzut, au sărit pe mine , iar unul dintre ei m-a lovit în cap cu o rangă, o ţeavă, ceva dur. Au fugit, în fuga lor au luat şi fata cu ei. I-au promis o sumă  mare de bani, dacă va declara că eu am vrut să o violez şi ei au salvat-o. Au ameninţat-o că în caz că nu va  face cum spun ei , o vor omorî, pentru că ei nu vor păţi nimic , părinţii lor fiind procurori, judecători şi mahări din poliţie.

La anchetă şi mai târziu în instanţă fata şi cei trei au declarat că eu am vrut să o violez, aşa s-a întâmplat că dintr-un cavaler gata să scap pe Dulcineea din ghearele răilor, am ajuns în boxa acuzaţilor, apoi în şcoala de corecţie.

În şcoală am învăţat să fac tâmplărie, am fost un copil cuminte, gata să ajut, să învăţ, pentru a ajunge mai repede afară la familie.

A doua lovitură am primit-o când, arestat fiind, mi-a murit tatăl, el era singurul care aducea bani în familie. Mama a rămas cu ceilalţi doi fraţi mai mici fără nici un ajutor.

Am suferit mult când ne-a părăsit tata, mama era bolnavă, avea o pensie de 300 de lei. Am refuzat  să mă mai caute  cu pachete, eu aveam ce mânca, dar ei, fraţii mei, ce mâncau dacă mama îmi aducea mie? În sfârşit, m-am eliberat, am căutat un loc unde să muncesc. M-am angajat în tâmplăria unui patron. I-am spus de unde vin, a zis:” bine, te angajez cu o jumătate de normă pe zi”. Adică mă ponta 4 ore, deşi eu lucram 8-9 şi chiar 10 ore pe zi. Pentru restul orelor mă plătea separat cu bani în mână fără să mai treacă prin statul de plată. Într-o zi am văzut  pe colegii mei cum vindeau nişte scândură, banii i-au băgat în buzunarul lor. Din teama că ar putea arunca pe mine că am înstrăinat scândura, i-am pârât patronului. Acesta i-a chemat la el şi le-a pus în vedere să nu se mai întâmple asemenea fapte că îi dă afară. Colegii şi-au dat seama că eu i-am pârât şi s-au hotărât să mă piardă.

Câteva zile mai târziu au dat foc la o grămadă mare de rumeguş uscat amestecat cu talaş, chiar în momentul în care eu eram la fumat. Cum locul de fumat nu era departe de depozitul de rumeguş, m-au învinuit pe mine că am produs incendiul. Focul s-a propagat cu repeziciune, au venit pompierii  cu maşinile, au stins incendiul când focul ajunsese la stivele de scândură.

Din nou am fost arestat nevinovat. Eram un om ghinionist. După trei luni de la eliberare eram din nou priponit. Să o scurtez, după a doua eliberare nu am mai găsit de lucru, deja ajunsesem recidivist.

Casă nu aveam, viitorul îmi era sumbru. De fiecare cracă a pomului vieţii de care m-am prins s-a dovedit a fi fragilă, se rupea cu mine, cădeam în gol, eram într-un coşmar din care nu puteam scăpa. Îmi pare rău pentru tipul pe care l-am omorât, nu-l cunosc, nu ştiu dacă era vreunul dintre cei care îmi distruseseră viaţa sau era unul cu viaţa distrusă  ca a mea. Nu voi afla niciodată. Acum sunt un om rău, pentru câteva clipe am devenit patetic, nu te lăsa păcălit de vorbele mele, deşi adevărate, nu mai au nimic în comun cu mine, omul de azi. Nedreptăţile au făcut un animal din copilul naiv care am fost. Mână-Lungă a oftat din adâncul sufletului său, apoi privirea, care fusese blândă cât vorbise, devenise dintr-o dată fioroasă ca a unui animal sălbatic care stă la pândă, era încordat gata să sară asupra prăzii. Nu am prieteni, nici nu-mi doresc, lucrez singur, în puşcărie nu suflă nimeni în faţa mea.

-Nu ai obosit băi, Mână-Lungă?-Gheară îl privea în faţă provocator.-M-ai plictisit destul pentru azi, mi-ai face un serviciu, dacă până mâine nu mai scoţi nici un sunet.

-Băi gulie, cu mine vorbeşti? Mână –Lungă se făcuse ca un rac fiert, ochii îi ieşiseră din orbite.-Tu vrei să o „frigi”cu mine?

-Nu, nu vreau să te rănesc, îi răspunse zeflemitor Gheară.

-Cum mă? Îţi este teamă că îmi strici moaca? –În timp ce vorbea, Mână-Lungă se ridicase de pe pat, mergea spre Gheară cu mâinile în buzunare. Când a ajuns în faţa adversarului, roşcatul i-a zis:

-Uită-te în ochii mei, spune-mi, ce vezi?

În următoarea clipă de neatenţie a brunetului, fără să scoată mâinile din buzunare Mână –Lungă i-a tras un cap în plină figură, Gheară a căzut ca un bolovan, în cădere s-a lovit cu umărul de marginea de fier a patului. A rămas întins pe ciment. Celălalt  arestat, care tăcuse până atunci, a încercat să-l ajute pe Gheară să-şi revină. Fulgerător dreapta lui Mână-Lungă l-a lovit cu un upercut în bărbie, i-au clănţănit dinţii în gură din cauza loviturii, s-a clătinat pe picioare şi s-a prins în cădere cu mâinile de capul patului. Era ameţit, dar rezista pe picioare, deşi era posibil să nu fie pe deplin conştient.

Tânjală se făcuse mic într-un colţ al celulei, nu scotea nici un cuvânt, ar fi vrut să nu mai respire, i se părea că face un zgomot prea mare şi ar fi putut să-l deranjeze pe Mână –Lungă.

Au trecut minute bune de linişte. O linişte apăsătoare în care se simţea frica în toată hidoşenia sa.

Gheară începuse să mişte o mână, cu mare greutate a dus-o la cap. Şi-a pipăit faţa şi nasul din care se scurgea un firicel de sânge.

Blajinul, aşa se numea ce-l de-al treilea arestat, se aşezase pe pat, privea tâmp spre Mână-Lungă, acesta  se uita fix într-un punct din perete , părea că nu vede pe nimeni, era într-o lume doar a lui.

Cu greu Gheară s-a ridicat de jos, s-a uitat cu teamă la roşcatul lui adversar, apoi a mers la chiuvetă şi s-a spălat de sânge.

-Eşti bine?

-Da stăpâne! De acum poţi să dispui de mine cum vrei, voi fi sclavul tău.

-Senatorule, ai ceva de comentat? –Întrebarea era pusă de Gheară, gata să sară pe cineva pentru aş potoli furia.

-Stai jos, mă!  Să nu mai scoţi o vorbă până nu îţi spun eu! Clar? Iar de parlamentar să nu vă prind pe niciunul că vă luaţi! Înţeles?

-Înţeles şefu, au strigat într-un glas cei doi.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------