joi, 28 mai 2020

Unde-i lege, nu-i tocmeală


    De 7 luni de zile de când liberalii au venit la guvernare se tot bate apa în piuă despre mărirea alocațiilor copiilor, mărirea salariilor profesorilor, dar, mai ales, despre mărirea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie a.c.  Mulți comentatori, analiști cu simbrii grase plătite de stat molfăie păreri despre mărirea punctului de pensie. Printre acești părerologi regurcitează și Traian Băsescu cu Stolojan. Acești doi oameni cât au fost la putere și amândoi au fost, au scrâșnit din dinți când era vorba de drepturile pensionarilor. Mai mult, Băsescu propusese ca pensiile să fie tăiate cu 15% în 2010. Stolojan cât a fost premier, e drept, mulțumim lui Dumnezeu a fost doar un an, nici nu a vrut să audă de vreo mărire salarială, ori a pensiilor. Scrâșnetul dinților lui se auzea din vila luxoasă de pe Aleea Mânăstirii Dealului din Târgoviște. Sigur că acești doi indivizi, la care îl mai adaug și pe Isărescu, strigă în gura mare să nu se mărească pensiile, toți trei având pensii uriașe.
    Pensionarii nu au nevoie să le fie mărite pensiile peste câțiva ani, pentru ei viitorul este incert. Bolile și, mai nou, interdicțiile puse de guvern, îi pot scoate mult mai repede din sistem.
    Domnilor guvernanți, nu v-a rugat nimeni să trântiți guvernul Dăncilă prin Moțiune de Cenzură. Dacă nu veneați cu forța la guvernare, astăzi, din banca opoziție, puteați striga împotriva ciumei roșii că nu aplică legea prin care punctul de pensie trebuie să crească cu 40%. Ați vrut la guvernare: GUVERNAȚI! Așa striga șeful vostru, al liberalilor, Iohannis, în Parlament pesediștilor care erau la guvernare.
    Există o lege care cere ca de la 1 septembrie să se mărească punctul de pensie cu 40%. Eu nu analizez dacă țara are bani ori nu are bani, nu este treaba mea. Eu știu că o lege trebuie respectată în litera și spiritul ei. Când poliția a amendat, amărâtul ăla care bea o litră de țuică pe marginea șanțului, cu 20.000 de lei, nu l-a întrebat nimeni dacă are bani ori nu are, a fost aplicată legea. Un alt caz. Un bătrân venea de la farmacie, întârziase peste ora admisă să iasă din casă, în plus nu avea nici declarație pe propria răspundere, organul, în persoana polițistului, a aplicat legea, bătrânul a fost amendat cu 2000 de lei. Muierea, care alerga după porcul scăpat din curte, a fost amendată cu 20.000 de lei, și încă alte mii, zeci de mii de cazuri în care legea s-a aplicat fără ca aceia care au fost amendați să fie întrebați dacă bugetul lor le permite să plătească sancțiunea ori se vor împrumuta. Nu i-au interesat pe guvernanți și pe cei care aplicau legea de unde scoteau amărâții banii să achite sancțiunile. Însă, nu-i așa? Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă acești amărâți au fost sancționați fiindcă nu au respectat legea, pe Orban cine-l va amenda dacă nu  va respecta legea? Atunci  vă întreb pe voi care ați venit să scăpați țara de ciuma roșie, cum o scăpați, dacă nu aplicați legea în litera și spiritul ei? Sunteți niște demagogi, ipocriți, parveniți, fripturiști și snobi. Legea este pentru căței, nu pentru dulăi. Rușine! Plângeți cu capul pe umărul bătrânilor, iar cu mâna le furați din buzunare banii de înmormântare.
    Iohannis și Orban, aveți în mâna trei cartofi fierbinți, vă vor arde rău, eu sper să vă ardă foarte rău.
    Vreți creșterea demografică a țării. Există o lege pentru dublarea alocației, nu o veți face, cu ce dracu vreți să fie crescuți copiii, mai ales acum când  părinții și viitorii părinți au rămas fără slujbe?
    Într-una din seri în emisiunea Sinteza Zilei, moderatorul Mihai Gâdea cerea telespectatorilor să se pronunțe pe tema măririi pensiilor cu 40%. Nu am putut să urmăresc o asemenea inepție. Cum să faci sondaj pe tema măriri pensiilor? Domnule Gâdea, am plătit contribuția pentru pensie mai mulți ani decât ai dumneata vârsta și, zău, nu s-a făcut un sondaj la televizor dacă eu sunt, ori nu sunt de acord să plătesc contribuția la pensie. Cum dracu îți permiți să pui la îndoială necesitatea ca bătrânilor, care sunt bolnavi în marea lor majoritate, iar cheltuielile cu medicamentele sunt mai mari de o treime din cuantumul pensiei, trebuie să li se mărească pensia în funcție de ce spun telespectatorii? Există o lege, iar dumneata ca moderator, ca tot românul imparțial, trebuie să militezi pentru aplicarea legii.
    Guvernul, dacă nu vrea să mărească pensia conform legii, să-și asume acest lucru printr-o altă lege care să o anuleze pe aceasta.





miercuri, 27 mai 2020

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte Cap. IX


      Până vă îmbrăcați voi, eu pun tigaia pe plită, în ea voi fărâma niște mămăligă rece și niște brânză tare pe toate le voi amesteca  cu patru ouă pe care le voi turna în untura în încinsă. Vom mânca niște puricei cu brânză și ouă, va mai dura până ne vom înturna acasă, e bine să nu ne apuce slăbiciunea de la lingurică.
      -Trezește copiii, să arunce o țâră de apă pe față, altfel vor fi adormiți toată ziua. Și hai femeie mai repejor, mintenaș se crapă de ziuă și ne facem de ocara satului plecând ultimii la câmp.
      Gheorghe a pus tigaia din fontă cu piciorușe subțiri pe gaura plitei după ce luase durile, să fie mai aproape de flacără, să nu zacă pe plită , cum zicea biată mamă-sa, Bălașa, când untura a început să sfârâie a dumicat două felii de mămăligă rămase de seara, a amestecat cu o lingură din lemn firimiturile de mămăligă cu brânza și ouăle până ce au devenit arămi. A pus masa rotundă cu trei picioare în mijlocul casei, apoi s-au așezat toți pe scăunele. Au mâncat pe săturate, fără să se plângă de mâncare, dar nici de faptul că au fost treziți cu noaptea în cap. Doar prâslea s-a burzuluit un pic, ar fi vrut să mai doarmă, însă Lixandru l-a potolit repede.
      -Băiete, obișnuiește-te cu greul, va veni o zi când va trebui să iei singur astfel de hotărâri. Dacă vei fi un miorlăit și un alintat, nu vei fii bun de nimic. Ai văzut câți oameni sunt săraci în satul ăsta din cauza lenei? Preferă să stea la taclalele pe marginea șanțului, zi de vară până-n seară, iar seara să trimită muierea cu strachina în sat să cerșească mălai de la unul, o lingură de untură de la altul, să aibă ce mânca, altfel mor dracului cu copiii de foame în casă. Așa vrei și tu să fii?
      -Nu, neică, nu vreau așa, însă îmi era somn. După ce mi-am răcorit fața cu apa rece din găleata de afară căreia tata îi spărsese gheața, acum mă simt în stare să mă lupt cu munții care se văd câteodată în zare,  când cerul este senin.
      S-au ridicat cu toții de la masă. Lixandru și Gheorghe au ieșit să înhame caii. Filofta împreună cu Costică  au cărat nuiele de richită, tăiate din zăvoiul iazului, legate în snopi și pe care le-au pus în căruță. Didina a deschis larg porțile. S-au urcat în căruță, și-au făcut semnul cruci apoi Lixandru a atins blând caii cu biciul. Căruța a prins a se urni din loc. Didina s-a grăbit să închidă porțile în urma carului care ieșea în pasul cailor. Din mers s-a urcat și ea.
      -Lixandre, dă bice cailor să ajungem mai repede, înghețăm naibii în căruță.
      O oră mai târziu deshămau caii. Filofta, Didina și Costică cu secerele în mâini au tăiat câteva brațe de mohor pe care l-au pus în cutia căruții să aibă caii ce mânca cât iei vor avea treabă.
      -Femeie, tu și Didina legați snopii. Eu cu Lixandru și Costică vom tăia. Luăm fiecare câte trei rânduri de coceni. Să tragem tare să terminăm de tăiat și legat cocenii până pe la prânzul ăl mic.
      Doar Gheorghe vorbea. Lixandru și Costică tăcuți, încrâncenați, de parcă bieții coceni erau cei mai mari dușmani ai lor, înfigeau aprig secerile în trupurile lor, îi tăiau o palmă mai sus de pământ., apoi îi așezau brațe , brațe, cât să facă femeile snopi din ele.
      Apusese luna, în locul ei rămăsese o dungă roșie care brăzda cerul. Ziua se strecura printre lanurile de coceni. La răsărit cerul luase foc. Soarele se trezise din somn, de acum se va ridica copăcel.
      Gheorghe cu ai lui ajunseseră în capul locului, pentru întoarcere mai era puțin de tăiat și legat. Au hotărât ca Lixandru și tată-su să încarce căruța cu snopii de coceni, iar Costică cu Didina să taie ce bruma mai era de tăiat, iar  Filofta pe urma lor să lege cocenii tăiați.
      -Bună dimineața, oameni buni! Un bărbat răsărise în fața lor din lanul de porumb rămas necules, din tarlaua vecină.
      -Bună dimineața, Anghele! Ce vrei? Nu știi că ne-ai produs o mare stricăciune? Îndrăznești să vii la noi să ne dai binețe de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic? Ce fel de om ești?
      -Unul prost, așa să știi dumneata. Acum regretă tot ce a făcut, ar vrea să dea timpul înapoi . Gheorghe, Gheorghe, mi se usucă băiatul în bătătură de dragul fetei tale. S-a vindecat rana făcută de cuțitul sceleratului, doar rana din sufletul lui nu se ogoiește. Te iubește Didina mamă, s-a întors Frusina spre fată. Nu mănâncă, nu bea, nu face nimic, doar privește înspre casa voastră și oftează. Cu tac-su nu a mai scos vorbă de când l-a tăiat Spirache, atunci s-a supărat rău pe nemernicul ăsta, pe care-l vezi aici, gata să vă ceară iertare, de-l veți putea ierta vreodată, mai ales Didina nu cred să-i vorbească cât va trăi în astă lume. Frusina era o femeie cu scaun la cap. Calculată și cu drag pentru familia ei. Însă era dreaptă, nu ar fi oropsit pe cineva pentru a-i fi ei bine, sau unuia din casa ei. De aceia atunci când Anghel scosese acele vorbe de ocară despre fata lui Lemnaru ea l-a pus la punct pe bărbatul ei nesocotit. Zile întregi nu i-a adresat vreo vorbă, nu l-a băgat în seamă, nici strachina cu zeamă nu i-a pus la masă.
      -Gheorghe, Filofto, dați-mi fata. Lasă copiii să facă împreună casă, se iubesc oameni buni. Nu-l băgați în seamă pe neisprăvitul de Anghel. A greșit, o știe și el, de aceia vrea să-și ceară iertare de la voi. Roagă-te, mă, închină-te în fața acestor oameni care nu ți-au făcut niciun rău, în care, tu ai aruncat cu noroi fără să-ți pese de răul pe care îl faci Didinei și părinților ei.
Anghel Titirez se gârbovise în ultimul timp, slăbise și mai mult, ochii îi ajunseseră în fundul capului. A ridicat capul fără să privească în ochii pe vreunul din familia Lemnaru. Lacrimile i-au inundat obrajii, plânsul l-a podidit fără să-l mai poată opri. A căzut în genunchi în fața Filoftei:
      -Mă iartă, dacă poți, iertați-mă oameni buni. Răul pe care vi l-am pricinuit nu poate fi ușor șters, nici uitat, însă îmi intrase în cap că mă chiaburisem. Începusem să privesc lumea de sus. Gheorghe, am fost prea sărac, pământul primit în primăvară îmi luase mințile. Am greșit față de voi, am greșit față de Vasile al meu și de nevastă. Ajutați-mă să devin iar om la locul meu, așa cum am fost până în primăvara trecută.
      -Mamă, a intervenit timidă în discuție Didina, lasă-mă să merg după Vasile, îmi este tare drag!
      -Nu acum este momentul să facem înțelegeri, avem alte treburi de rezolvat. Zoriți că mintenaș se face prânzul ăl mare și noi nu am gătat cocenii. Anghele, mergi în drumul tău, vom vedea ce și cum, acum avem treabă. Haideți măi, dați zor! Gheorghe, din căruță, unde așeza snopii să încapă cât mai mulți, însă să nici nu se răstoarne, își îndemna nevasta și copiii la treaba.
      -Anghele, ajută pe Lixandru să încărcați mai repede, eu am să leg, alături de Filofta, snopii de coceni. Lasă-ne să te ajutăm, a spus Frusina privind în ochii Filoftei, împreună vom putea să facem multe. Vă spun eu că s-a schimbat Anghel, nu mai are mărirea în cap, și-a scos-o singur când a văzut că nu-i mai vorbim nici eu nici Vasile, atunci a înțeles el cât a putut fi de prost.
      Filofta s-a uitat la Gheorghe, a înțeles din privirea lui că acceptă ajutorul celor doi:
      -Vino, Frusino și ajută-ne, vom vedea cum vom face cu copiii! Trebuie să aranjăm lucrurile cu temeinicie, nu în pripă, legătura lor trebuie să fie pentru toată viața.
      Soarele se ridicase de trei sulițe pe cer. Începuse să se încălzească, bruma topită de razele calde cădea în picuri mari de la streșinile caselor. Familia Lemnaru ajunsese cu bine acasă. Sprijinul celor doi Titirezi  făcuse ca treaba să fie terminată mai repede. Se despărțiseră fără resentimente. Filofta îi șoptise Frusinei la ureche că o așteaptă pe la ea înainte de lăsatul secului.
      O zi calmă de noiembrie, frigul venit prea din vreme plecase în alte zări, era o zi călduță care nu prevestea nimic rău. Ultimele frunze galbene rămase în pomi, ca niște haine uitate pe într-un dulap vechi, erau neclintite, vânturile înțepeniseră în intersecția rozei-vânturilor. Soarele, blând, mângâia pământul, iarba uscată era păscută de animalele scoase din nou din grajduri, după ce fuseseră închise mai mult de-o săptămână cât durase puseul gerului.
      Din creasta malului se cobora pe ulița satului un țăran îmbrăcat în suman din postav, lung și vechi, ros pe la mâneci și pe la poale, în picioare era încălțat cu opinci rupte, iar pe cap o căciulă neagră, desfundată, din piele de oaie. Pe umeri avea o boccea dintr-o bucată de velință țesută în casă, atârnată în vârful unui toiag pe care îl purta pe umeri. Țăranul mergea călcând ușor, parcă nu vedea drumul, se uita atent la casele pe unde mergea. Căuta ceva, ori pe cineva, nu îndrăznea să întrebe, deși se întâlnise cu câțiva localnici pe care-i salutase cu bună cuviință. Aproape de biserică a văzut un băiețaș la vreo 12 ani, s-a apropiat de el și, după ce l-a studiat fugitiv l-a întrebat:
      -Flăcăule, în sat la voi este unul Beteșug, Belciug, Lacăt, nu mai știu cum îl cheamă, m-a rugat cineva de la mine din sat să-i spun o vorbă despre o rudă îndepărtată de-a lui, însă, să nu râzi de mine, că-s om bătrân, am uitat cum mi-a spus vecinul că îl cheamă. Străinul privea viclean copilul  ce luase în serios spusele lui.
      -Nene, mai jos câteva case este o gospodărie mare, frumoasă, acolo stă unul Belciug, e doar el cu muierea lui, băiatul este la ocnă, a tăiat cu cuțitul pe nea Vasile Titirezu. Întreabă la ei, poate chiar acolo trebuia să ajungi. Mergi sănătos! Băiatul a plecat după ce a mai ridicat o dată palma în sus în semn de salut.
      Ajuns la poarta chiaburului a vrut să intre, fără să strige, nu voia să facă multă gălăgie, însă zăvozii, care erau liberi prin curtea largă, au sărit pe el. Omul s-a retras și a tras portița în urma lui, frica era cu atât mai mare cu cât, în tinerețea lui fusese mușcat rău, într-o iarnă geroasă de doi câini, ai preotului din sat, ce scăpaseră pe drum tocmai când el trecea de la bunica lui cu o bucată de șorici de porc ascunsă în dulama lungă, peste care era încins cu o sfoară de cânepă. S-a apărat cu forța copilului, însă câinii, niște ciobănești afurisiți, îl puseseră jos, noroc cu preoteasa care se nimerise cu găleata să ia apă din fântâna de peste drum de casa ei, abia l-a scos din gura dobitoacelor. Fusese hărtănit rău. Nevasta preotului l-a îngrijit două săptămâni cât a zăcut după urma rănilor. De atunci rămăsese cu frica de câini.
      Dumitru, cum a auzit câinii că latră, a înțeles că este cineva la poartă. Cum gardul și porțile erau înalte, nu putea alici cine se nevoise să vină la el la poartă. A dat gură câinilor, aceștia s-au potolit și s-au retras la cotețul lor undeva în fundul curții. Belciug a deschis poarta pornit să ia la șuturi pe cel care se oprise să cerșească, ori să ceară cu împrumut. Se jurase să nu mai ajute pe nimeni, după ce i se luaseră 12 hectare de pământ din cel mai bun când fusese înfăptuită reforma. Le și spuse atunci:„ bă, aveți pământul, însă nu aveți atelaje, nu aveți sămânță, nu veți avea ce mânca până la recolta viitoare, tot la Belciug veți veni, am să vă dau p-asta”, Belciug  a lovit cu mâna dreptă cotul mâini stângi, balansând antebrațul stâng cu pumnul închis. Se ținuse de cuvânt, nimănui nu dăduse un ciur de mălai, nici împrumut, nici de pomană, doar pe bani vindea de la moară.
      S-a uitat atent la țăranul cu fața trasă, neras, cu ochii vioi și inteligenți, la mâinile lui, ce nu păreau a fi muncite, apoi l-a întrebat ce dorește.
      -Nimic pentru mine, aduc vești de la băiatul dumitale, e bine sănătos, nu ai vrea să mă bagi în curte? Nu-mi doresc să fiu recunoscut de cineva. Vocea țăranului era oarecum poruncitoare, se simțea omul care dăduse ordine în viața lui.
      Dumitru a aruncat o privire în lungul drumului, nu se vedea nimeni, era pustiu, atunci s-a tras într-o parte din dreptul portiței și l-a poftit pe musafir să intre curte.
      -Intră, mergem să stăm de vorbă, se pare că dumneata chiar ai multe vești, nu știu dacă toate bune, însă, sigur importante, mai ales pentru mine.
       Au intrat sub o polată acunsă de ochii lumii în spatele casei, acolo aveau sobă din cărămidă cu plită și cuptor , o masă mare, lungă și cu bănci din lemn pe pari bătuți în pământ. Aici mâncau, vara, oamenii care munceau în curtea lor. Acum treburile erau pe sfârșite, dăduse drumurilor la majoritatea slugilor să-și petreacă iarna acasă. Oprise doar omul care se ocupa de moară și ajutorul lui. Mai avea tocmiți pe simbrie bună, pentru o lună de zile, șase țărani care  îi aduceau lemne din pădure cu cele două căruțe ale lui.
      -Aritina, adu femeie o cană cu țuică și pune ceva de-ale guri pe masă, avem un călător flămând și însetat nu vreau să plece din casa lui Belciug neomenit.
      Femeia urmărise pe după perdea tot ce se petrecea în curte, nu i-a plăcut țăranul jerpelit și murdar care semăna mai mult a cerșetor când l-a văzut așezându-se la masa lor.
      -Dumitre, de ce l-ai băgat în curte, dacă îți era milă de el îi puteai duce ceva la poartă, tu spuneai să nu aducem în curte toți nespălații și acum ce faci? Aritina, mai împlinită ca în tinerețe, încă frumoasă, la fel de aprigă și de rea, stătea cu mâinile în șolduri în fața celor doi.
      -Muiere, ce vorbă am spus eu? De când te tocmești tu cu mine? Aud? Dă-i drumul unde te-am trimis și să nu-ți mai aud pliscul că acuși ți-l tai. Înțelesu-m-ai? Belciug se ridicase în picioare cu burta lui mare răsfrântă peste chimir, a apucat o cană de pământ ce era pe masă și a aruncat cu ea după Aritina care, înțelegând pericolul ce o păștea, o luase la pas spre beci pentru a îndeplini porunca primită.
      -Spui că îl cunoști pe băiatul meu? De unde îl știi dumneata? V-ați întâlnit în pușcărie? E nevinovat săracul, doar a zgâriat cu cuțitul un nemernic comunist din ăia ce s-au înfiltrat și în satul nostru. I-a stai? Dumneata cine ești, nu cumva te-a adus necuratul la mine în casă? Vei fi fiind de la Siguranță și eu mă dau ca prostul pe mâna dumitale. Are dreptate Aritina, nu trebuia să te primesc în curte. Poate că băiatul meu chiar este vinovat, lasă că e tânăr, face pedeapsa și vine acasă. Aritina, lasă țuica și fă-ți de treabă, am de vorbit cu omul ăsta. Încă nu știu ce hram poartă. Dumitru era neliniștit în sufletul lui, pe de o parte ar fi vrut să afle cât mai multe despre Spirache, știa că evadase din închisoare, veniseră jandarmi și-l căutase prin curtea lui, înțepaseră cu țăpoaiele sirele cu paie, răscoliseră podul și fânăria. Chair îl altoiseră și pe el și pe Aritina să spună unde s-a ascuns. Au fost bătuți degeaba, nu știau nimica de el. Acum, acest om care părea orășean și obișnuit să poruncească, se cunoștea după privirea demnă, dominatoare și cu zâmbetul disprețuitor din colțul gurii. Palmele erau curate și fine, fără bătături.
      -Dumitre nu plec de lângă tine, doar sunt nevasta ta, amândoi am împărțit toate secretele, de ce mă alungi acum? Nu-mi place omul, nu este cerșetor, este deghizat, întrebarea este, cine se află sub aceste zdrențe? Aritina s-a apropiat de țăran, l-a mirosit îndeaproape. Hm, miroase frumos a lavandă de calitate, nu a balegă de vacă.
      -Cine ești omule? De ce ai venit să ne tulburi? Să știi că ai intrat în curtea greșită, de aicea viu nu ieși dacă nu ne convingem că ești un om bine inteționat. Rămâne ca tu să ne determini să credem tot ce ai de spus. Aritina l-a prins de gulerul hainei și l-a strâns cu forță. Vorbește omule, altfel te omor cu mâna mea!
      -Am stat în celulă cu Spirache, sunt ofițer, militar de carieră, am fost în rândurile legionarilor, cineva m-a turnat și comuniștii m-au condamnat la ani grei de închisoare. Soarta ne-a zâmbit mie și lui Spirache când duba care ne transporta la Jilava a fost atacată de niște prieteni de-ai mei. Toți cei 10 deținuți am fost luați de camarazi și duși într-o peșteră din munți. Aici este cartierul general al legionarilor. Acum știți cine sunt, mă puteți trăda, însă nu va fi bine pentru Spirache. Prietenii mei nu sunt cei mai blânzi oameni, sunt duri, obișnuiți cu crimele, viața unui om pentru ei, are valoarea glonțului ieșit pe țeava carabinei.
      Belciug  asculta înmărmurit povestea incredibilă în care se vârâse Spirache, cumva fără voia lui, din câte povestea ofițerul. Aritina, cu colțul basmalei în dreptul gurii rămăsese stană de piatră, nu scotea un sunet, încerca să-și înăbușe respirația, i se părea că face prea mult zgomot. Musafirul îi îngrozea, era sigură că undeva sub zdrențele lui are un pistol cu care le putea lua oricând viața.
      David Bercovici, falsul țăran, fusese ofițer de carieră în poliția română, participase activ la împușcarea deținuților din penitenciarul Jilava, fusese condamnat la închisoare pe viață, a privit superior la cei doi soți, era mulțumit, reușise să-i impresioneze, să-i stăpânească. A simțit că îi are la mână, că poate face cu ei tot ce vrea. Misiunea lui era îndeplinită. Belciug le va asigura de acum banii necesari pentru aprovizionarea lor cu cele necesare traiului în peștera rece din munți.
      -Ce doriți de la noi? Cu ce să vă ajutăm? Suntem niște oameni obișnuiți fără multe posibilități materiale, însă, din puținul nostru, pentru binele lui Spirache, vă vom da tot ce putem. Dumitru nu știa cum să vorbească. În sufletul lui de tată voia să-și protejeze copilul, pe de altă parte îl blestema în gând pentru că intrase în cârdășie cu niște nelegiuiți, considera că drumul lui Spirache este fără întoarcere, că este condamnat pe vecie. Nu se va lăsa, va plăti avocați să vadă care ar fi calea prin care unicul lui copil s-ar putea întoarce în sânul familiei. Un gând fulgerător l-a trăznit în moalele capului, iar intensitatea lui a avut puterea tunetului. Simțea că Iosif Abraham îl blestemase de dincolo de mormânt.
      -În primul rând vreau să vă atrag atenția, deși, sunt convins că dumneavoastră ați înțeles, faptul că Spirache va trăi atâta timp cât voi ne veți alimenta cu banii necesari aprovizionării micii noastre trupe și, mai ales, va trăi cât timp vă veți ține gura. Străinul vorbea privindu-i în dungă. Avea un accent de evreu, o privire rea, vicleană și disprețuitoare. În noaptea asta voi înnopta aici. Faceți bine și puneți pe masă, tu, femeie, perpelește un pui pe jar, apoi să te speli, să te aranjezi căci îți voi face onoarea să dormi cu mine. Va fi ceva plăcut, te vei simți minunat, sunt convins că burtosul ăsta nu ți-a mai potolit fierbințeala demult. În timp ce vorbea, David a prins-o de mână pe Aritina și a tras-o în poala lui, i-a dat capul pe spate și a sărutat-o pe gură. Aritina nu s-a opus prea mult, a fost o ușoară zbatere de formă, parcă și-ar fi dorit acea strângere bărbătească în brațe, își amintise pe dată de Dumitru în primii ani de căsătorie, apoi se moleșise.
      Dumitru privea năuc la ce se întâmpla în propria lui casă. Nu-i venea să creadă că Aritina se lăsase în brațele evreului, ca o curcă prinsă în lemne. Deși Bercovici nu o mai ținea de mâini, femeia nu se dădea dusă din brațele lui. De frică nu pleca, se mințea singur Belciug. Doamne, ce poftă avea să-i crape capul străinului pe care îl primise cu bucurie în casă, doar dragostea pentru copilul lui îl ținea cu mâinile legate.
      Belciug dărâmat, cu capul în jos ca semn al neputinței, a plecat de sub polată să prindă un pui în oborul păsărilor. Din obor, în mână cu puiul tăiat, privea prin gard la David cum se îmbrățișa cu Aritina, cum femeia se lăsa sărutată și pipăită prin toate locurile. Nemernicul îi scosese o țâță afară, din ia puțin cam decoltată, pe care o săruta, fără ca femeia să opună vreo rezistență, i se părea că aude chicotul ei, cunoscut lui, când începea să-i fiarbă sângele. Dumitru a înțeles că liniștea casei a luat sfârșit o dată cu intrarea în casă a nemernicului rebel.
       -Femeie, mergi și jumulește puiul, apoi pregătește-l pe jar cât stau eu de vorbă cu domnul. Belciug voia să o îndepărteze pe Aritina din brațele musculoase ale musafirului nepoftit. Însă femeia nu se dădea dusă, pentru prima dată nu i-a executat poruncă, a rămas impasibilă la ordinul lui. Mai mult, l-a prins cu mâinile de obraji pe David și l-a sărutat pe gură, ostentativ.
      -Omule, dă-i zor cu puiul cela, nu te tot codi, femeiușca ta are treabă, multă treabă. Vino întâi și pune-mi o ceașcă de țuică, nu mă ține pe uscat. Dumitre, așa am înțeles că te chiamă, eu voi fi de acum coșmarul tău, torționarul tău. Te vei trezi cu mine în casa ta la orice oră din zi, dar mai ales din noapte, tu îmi vei da să mănânc și ea îmi va ogoi nevoia de femeie. Să nu-ți treacă prin cap să faci vreun gest necugetat, fiindcă, atunci, Spirache va fi sodomizat de prietenii mei, apoi omorât. Să stai liniștit, îmi dai tot ce îți cer.Cât timp lipsesc să nu îndrăznești să-mi lovești țiitoarea căci te atârn la streașina casei și acolo te las până te mănâncă păsările cerului.
      -Omule, a grăit pentru prima dată femeia, de când aterizase în brațele lui Bercovici, să nu-l supărăm, e și el un suflet necăjit, are nevoie de mângâierea noastră, amintește-ți, că și pe tine la fel te-am alintat, deși, bătrânul Iosif încă mai trăia. Nu ți-am spus niciodată, însă m-a durut că mi-ai cerut să ne iubim lângă el în pat. Când mi-ai propus, m-a încântat, eram tânără cu sângele clocotind în vene. Am făcut ce mi-ai cerut, însă cu trecerea timpului am regretat mult acea nesăbuință. A venit timpul să plătim amândoi. Să nu te opui, David pare bărbat puternic, sper să îți placă și ție ce îmi va face mie. Să te bucuri, fiindcă de mult, eu bucurie de la tine nu am mai avut. Acum să pui masa să mâncăm, iar musafirului nostru să-i aduci din pivniță vin din butoiul cel însemnat, să prindă putere, că tare dornică sunt și de mult tânjesc după dragoste adevărată.
      Au băut țuică ca niște vechi prieteni, Belciug, după câteva pahare cu rachiu, părea că se împăcase cu soarta. Aritina rupea cu drag din carnea friptă de pe pulpa puiului și o ducea la gura lui Bercovici, acesta o înhăța cu poftă, așteptând să-i fie dată alta.
      Dumitru se îmbătase, necazul zilei îl doborâse precum coasa firul de păpădie. Suferise mult în copilăria și tinerețea lui, însă niciodată cruzimea nu-l luase de piept ca în ziua care se apropia de sfârșit. Amurgul intrase pe furiș sub polată. Mâncarea se terminase. Aritina era tot în brațele lui Bercovici, îl prinsese după gât cu mâinile ei frumoase, în ciuda celor aproape 50 de ani de viață, îl săruta pe obraji și pe gură topită în voluptatea nerușinată a desfrâului.
      Bercovici l-a mișcat puternic de mână pe Belciug care mormăia un cântec de jale cu capul proptit pe marginea mesei:
      -Scoală Dumitre, să mergem căci multe mai avem de făcut. Prinde-l femeie de brațul celălalt și hai să-l ducem în casă, însă, mai întâi adu niște apă rece fiindcă nu vreau să piardă nimic din ceia ce va urma.
      După ce l-au răcorit bine, Belciug s-a trezit întins pe patul care se mișca de parcă se cutremura pământul. A tresărit, lângă el, în patul lui, David făcea dragoste în cel mai obscen mod cu nevasta lui, cu Aritina, pe care el o divinizase.
      -Privește Dumitre cum sunt iubită de un bărbat puternic, îți place? Îți amintești? Așa m-ai iubit și tu, în timp ce Iosif , beteag și neputincios, era nevoit să ne privească. Nu întoarce capul bărbate, nici pe Abraham nu l-ai lăsat să întoarcă privirea de la iubirea noastră nerușinată, privește, uită-te ce bine mă simt! Iubește-mă băiete, ia-mă cum vrei tu, a ta sunt ori de câte ori vei dori.

    



    



      

luni, 25 mai 2020

Dați jos acest guvern haotic!


    Liberalii sunt nebuni, ori ticăloși? Ascult stupefiat cuvântarea doamnei Anisia, ministrul educației, care este supusă unei Moțiuni Simple în Parlament. Doamna ministru, în loc să spună ce a făcut ea în timpul celor 7 luni de când este la guvernare, ceartă PSD-ul. Dacă PSD-ul nu a fost bun, este în regulă, nu mai este la guvernare. Acum să ne spună ce a făcut, ce face ea, ce are de gând să facă? Asta este important.
    Nu mai spun că vorbește sacadat, sincer să fiu Ceaușescu vorbea mult mai bine, deși avea un defect de vorbire din naștere.
Liberalii de când au venit la putere și culmea, stau cocoțați acolo sprijiniți de PSD, nu fac altceva decât să arunce cu lăturile neputinței lor în capul mult prea îngăduitor al PSD-ului. Nu înțeleg de ce PSD-ul sprijină un guvern, un Președinte, niște oameni care nu fac altceva decât să-și arate rânjetul și disprețul față de ei? De când PSD-ul a devenit masochist? Nu cunosc care sunt instrumentele democratice ale parlamentarilor pe care le au la dispoziție? Ce Moțiune Simplă?  Este o bătaie de joc la adresa Parlamentului. Ministrul Câțu a fost demis prin Moțiune Simplă de nenumărate ori, ei și? Orban a dat cu tifla Parlamentului.
   Domnilor parlamentari PSD, dacă tot sunteți responsabili pentru proasta guvernare a liberalilor introduceți o Moțiune de Cenzură și zburați acești neisprăviți pe care, tot voi, i-ați cocoțat în vârful Palatului Victoria.
Ministrul Anisia pe lângă faptul că a acuzat PSD pentru faptul că ea guvernează prost, a luat la rost Parlamentul pentru că și-a permis să introducă o Moțiune Simplă.
Singura soluție este MOȚIUNEA DE CENZURĂ, cu cât mai repede, cu atât va fi mai bine pentru țară.
    Domnul Ponta spune pe toate posturile TV că un guvern de uniune națională ar fi singura soluție. Nu, este o soluție proastă. Cu un Președinte partizan liberal cum este Iohannis, toate oalele se vor sparge în capul celor care nu sunt liberali. Și încă un lucru important, opoziția de acum, mă rog, dacă există, va deconta proasta guvernare a PNl-iștilor. Ori nu cred că PSD-ul va dori acest lucru. Social-democrații nu trebuie să uite că sunt cel mai mare partid, încă. Trebuie să acționeze în consecință. Nu are rost să vă purtați cu mănuși cu un partid care guvernează într-un zig-zag perfect.
    Ciolacu trebuie să lase haina îngăduinței. Ce se întâmplă cu acest lider, nu vede că partidul pe care, încă, îl păstorește este hulit de cei cărora ei le dau votul?  Nu-l înțeleg. Nu există niciun motiv viabil să nu poată introduce o Moțiune de Cenzură. Dați jos acest guvern aservit unor interese străine de interesele cetățenilor români. Dați jos un guvern care uită pentru ce se află în fruntea țării, adică uită să guverneze. Dați jos acest guvern care a găsit un pom gata sădit de PSD și ei nu au fost în stare să-l îngrijească. Cum explică ministrul Câțu, Doamne, ăsta e ministru, că în vremea PSD deficitul bugetar timp de trei ani de zile a fost sub trei la sută și, dintr-o dată, cum au venit ei la guvernare a sărit de 5-6% anul trecut.
    Încă o anomalie a acestui guvern la intrarea într-un magazin cineva ne măsoară temperatura. Nu discut dacă aparatul este calibrat, dacă cel care citește termometrul știe ce citește, altceva vreau să scot în evidență. Spunea un domn doctor într-o confruntare cu secretarul de stat de la Sănătate, Horațiu Moldovan, că 80% dintre cei contaminați cu Covid 19 sunt asimtomatici, prin urmare mai rămân doar 20% care pot fi depistați cu ajutorul termometrului, însă și aici sunt diferite probleme. Ridicarea temperaturii corpului peste 37 de grade poate avea nenumărate cauze, nu doar Covid-ul. Și atunci, un om care are o infecție urinară, o banală răceală, și are o temperatură mai mare 37 cu 3 nu va fi lăsat să intre în magazin. Întreb: masca pentru ce o are, nu să se protejeze pe el și să-i protejeze și pe ceilalți?
    Apoi, omul a venit la magazin să cumpere pâine și ce îi mai trebuie, e bătrân, nu este primit în incintă, prin urmare nu va putea să-și asigure alimentele necesare traiului.Va trebui să se târască la un alt magazin, dar dacă și acolo este la fel? Omul respectiv nu mai mănâncă, nu mai bea? Nu va muri de Covid, va muri de foame. Ori altfel. Unele magazine nu au un asemenea filtru, acolo ce se întâmplă? Dacă este absolut necesar, atunci toate magazinele trebuie să filtreze cumpărătorii, ori îndepărtați acest ordin fără sens, doar umilitor. Bun, am înțeles, are febră nu intră în magazin, atunci ar fi nevoie ca un angajat al magazinului să aducă cumpărătorului, căruia i s-a interzis accesul, produsele pe care le solicită la ușa prăvăliei.
    Doamne câte am de reproșat. Însă simt că vorbesc singur, cel puțin mă descarc, nu mai pot cu atâta umilință la care suntem supuși.

marți, 19 mai 2020

Ingratul Iohannis


    Președintele Iohannis nu contenește să mă uimească de fiecare dată când ne gângurește câte ceva.
Astăzi, printre altele, ne spunea domnia sa cât este PSD-ul de nociv, cât de rău este când amenință guvernul cu Moțiune de Cenzură.
PSD-ul, în viziunea prezidentului nostru, este antiromânesc, antidemocratic, antiguvern, pro coronavirus. Îmi amintesc cum striga, cu un an în urmă, domnul Iohannis, pe toate posturile de televiziune, că PNL-ul trebuie să introducă Moțiune de Cenzură împotriva ciumei roșii, considerând Moțiunea de Cenzură un act profund democratic. Păi domnule Iohannis, dacă acum un an era democratică Moțiunea, acum de ce dracu nu mai este democratică? Guvernul Orban a avut la dispoziție 7 luni de zile să-și facă o majoritate parlamentară. Regulile democrației, așa cum le susțineați anul trecut, în noiembrie, când a fost dat jos prin Moțiune guvernul Dăncilă, presupun că un guvern poate sta la putere atâta timp cât are o susținere parlamentară. Guvernul dumneavoastră nu are această majoritate, iar dacă o are nu trebuie să vă fie teamă, nu va trece Moțiunea. Nu va fi criză politică, cum nu a fost nici anul trecut în noiembrie. Veți face consultări, veți nominaliza un candidat care va fi în stare să coaguleze o majoritate parlamentară în susținerea viitorului guvern. E simplu, în câteva zile se poate schimba macazul. Cum dumneavoastră iubiți România și pe români, veți găsi un candidat de premier, altul decât Orban, și lucrurile vor intra în normal.
    Sigur, aveți posibilitatea de a vă bate joc de țară, de cetățenii ei, nici nu ar fi prima dată. Poate încercați anticipate, nu contează Constituția, doar Covid-ul poate un pic.
Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost PSD-ul înainte la guvernare și ar fi fost alt partid, pe cine dracu mai aruncați vina? Pentru că, nu-i așa, și acum după 7 luni de guvernare, mă rog, de bâlbâială, liberală, tot PSD-ul este vinovat de toate relele, inclusiv că nu va ieșit pasența cu anticipatele.
   Domnule Iohannis, PSD-ul nu este rău, ca partid de opoziție nu există, aș putea spune, fără să greșesc, că aproape este la guvernare.
Nu vă mirați, dacă PSD-ul nu punea umărul în martie nu ați fi avut guvern așa repede și chiar ați fi meritat un pic de politicianism, așa cum faceți dvs. Trebuia să mai bâjbâiți, să mai căutați, să dați în genunchi pesediștilor să vă voteze guvernul. Ciolacu, pe care eu nu-l apreciez, a dat dovadă de responsabilitate și a votat în regim de urgență guvernul Orban. A spus atunci:„ este un guvern slab, însă țara trebuie să fie guvernată, mai bine un guvern prost, decât unul demis cu funcționare provizorie”.
    Proiectele de legi care au fost promovate de guvern au trecut în regim de urgență datorită voinței parlamentarilor PSD. Inclusiv proiectul legii stării de alertă, care a fost depus cu o întârziere condamnabilă de către guvern, a fost votată în regim de urgență tot cu sprijinul larg al PSD.
Însă, domnule președinte, dacă guvernul dumneavoastră, pe care îl păstoriți intru totul, uitând că sunteți remunerat să fiți Președintele tuturor românilor, repet, dacă guvernul dvs. face așa multe greșeli și abuzuri, Parlamentarii, așa spune Constituția, poate iniția, la propunerea unui grup de parlamentari, o Moțiune de Cenzură împotriva guvernului. Nu este nimic ieșit din comun, nimic antidemocratic. Țara va merge înainte și fără guvernul Orban, nu suntem în stare de război. Cetățenii României au învățat să se spele pe mâini și să păstreze distanța și să stea în casă, în rest, Dumnezeu cu mila! Nu mai plângeți pe umărul românilor, liberalii trebuie să fie atenți la ceea ce au de făcut, nu doar să se împrumute. Spuneți-i lui Câțu că se face de rușine cu creșterea economică, ce va spune în iulie când scăderea va fi drastică?
    Apropo, spuneați că virusul este încă printre noi. Aveți dreptate și nu este unul cum afirmați dvs., sunt mulți și eleganți, nu elevați. Se plimbă cu mașini scumpe pe banii românilor arestați în case, ne dau cu tifla, doar sunt viruși, își permit. Aveți grijă de ei, de acești viruși, nu se știe când poporul se hotărăște să facă o dezinfecție. Coșbuc spunea frumos, demn și amenințător într-o poezie, nu citez din ea, sunteți un bun român și ca orice român știți poezia.
    Vă dau un exemplu de cum se poate schimba un guvern în stare de necesitate. În februarie 1907 Țara luase foc la propriu, țăranii se răsculaseră împotriva arendașilor evrei și nu numai și a moșierilor. Atunci, la guvernare, erau conservatorii lui Cantacuzino, însă pentru că nu se putuseră hotărî să aducă armata și tunurile împotriva țăranilor răsculați, nu discut și despre disensiunile din sânul partidului dintre găștile lui P.P.Carpp și a lui Take Ionescu, și sub presiunea liberalilor, dar și a regelui, au fost nevoiți să demisioneze. La putere au venit liberalii care au făcut un guvern cu D.A. Sturdza ca prim ministru și I.C.Brătianu ca ministru de interne însărcinat cu reprimarea răscoalei. Brătianu, cu ajutorul armatei și a tunurilor, înăbușă răscoala în sânge, nu contează numărul țăranilor morți, nimeni nu i-a numărat. Am vrut să spun că în orice situație oricât de dramatică ar fi, schimbarea guvernului nu este o crimă. Prin urmare, domnule Președinte, lăsați Parlamentul să-și facă treaba. Chiar dacă sunt proști, sunt mulți și nici nu sunt toți proști. 
    Dumneavoastră singur nu puteți fi un Parlament, nu aveți cum, nu puteți fi mulți, sunteți unul...și...„bun”.


sâmbătă, 16 mai 2020

Piei drace!


    Nu știu cum naiba se face că de la sinuciderea lui Decebal, încoace, românilor le-a mers tot timpul rău. Cred că dracu s-a îndrăgostit de pământul nostru. Acu, să fiu sincer, de-a lungul timpului au mai fost conducători care au făcut molifte, au dat acatiste, au ridicat mânăstiri, ori le-au făcut danii și în acest mod, pentru o scurtă perioadă de timp, izbândeau să-l împingă pe Ucigă-l Toaca dincolo de granițe.
   Cum dracul, e drac, a reușit de fiecare dată să revină cu și mai multă forță. Răutățile lui au lăsat victime, a făcut să curgă sânge, de cele mai multe ori nevinovat. A fost sângele celor ce se ridicaseră pentru a învinge cerbicia, răutate, dușmănia și dorința de subjugare a bieților români. Mă gândesc la Talpa Iadului care a dat poruncă în: 1437, 1514, 1784, 1821, 1889, 1907, 1929, 1933, 1987,1989, de a omorî țăranii și muncitorii ridicați la luptă împotriva fiarei.
    Însă cel mai periculos demon s-a instalat la conducerea României după 1989. Indiferent ce nume a purtat, sufletul i-a fost la fel de negru. Sigur, dracu poate măguli, linguși, alinta, însă lovitura lui va fi cu atât mai puternică.
    Tartorul care „iubește”, acum, România o sufocă cu dogorea focului mistuitor, al „dragostei”, care a cuprins întregul pământ românesc. Din „dragoste”pentru ei, pentru români, i-a spălat pe mâini, apoi i-a zăvorât în case.
Dracii au fost așa de distructivi de-a lungul ultimilor 30 de ani încât, au vândut economia Țării Noastre la bucată, toată. În locul ei ne-au trimis niște lupi hămesiți, pitiți prin niște companii uriașe, transnaționale, care, cu fiecare zi ne strâng și mai tare în cleștele sclaviei.
E greu să lupți cu o fiară dezlănțuită, chitită, împreună cu dracii mai mari și drăcușorii imberbi, împotriva poporului.
    Dracul nu este negru, nu este blond, nu are coarne și nici coadă. Dracu poate fi frumos, elegant, carismatic, fățarnic, de aceea e greu să-l dibui. La fel de bine poate fi elegant, cu rânjetul rău, disprețuitor până la dezgust, brută fără suflet, mobilă vorbitoare, ipocrit.
    Cu dracu nu este bine să te pui, însă nici să-l lași prea mult să-și facă de cap, iar nu este bine.
Din cele mai vechi timpuri oamenii s-au luptat cu Lucifer. Au învins și oamenii, dar de cele mai multe ori dracul a fost învingător.
    A venit timpul, mai ales acum că avem și Catedrala Mântuirii Neamului să ne strângem cu toții, evident purtând mască și mănuși, pentru a nu respira același aer stricat de infecta fiară, păstrând distanța socială, să înălțăm rugăciuni, iar preoții să citească acatiste. Prea Fericitul să ne pricopsească cu niște molifte, mitropoliții și ceilalți arhierei să se autoflageleze pentru ca păcatele și mai ales Întunecimea Sa, Înaltul Păcătos, să piară din această țară. Este bine ca întrunirile să fie în fața Catedralei, în Piața Victoriei și în fața Palatului Cotroceni, pentru ca toate aceste locuri să se sfințească și să alunge din ele Fiara însăși, dar și dracii și drăcușorii cuibăriți prin ungherele palatelor.
    S-a spus despre România că este Grădina Maicii Domnului, a venit timpul să curățăm Grădina de buruieni și alte bălării.
    Dumnezeu să ne ajute! Dumnezeu să apere România!
Piei drace!
    Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.



miercuri, 13 mai 2020

Cu mască și fără mască


    Parlamentul, guvernul și Președintele își bat joc de noi, ne dau cu tifla și cu sâc. Nu voiam să mai scriu despre porcăria asta de Covid 19, despre morții raportați ca fiind de coronavirus și ei au murit călcați de mașini. Oricum România este una dintre țările fericite, în două luni de zile am avut 1000 de decese din cauza Covid 19, în rest românii au fost sănătoși și au rămas pe picioarele lor, au învins cancerul, infarctul, AVC-ul, etc.
    Privesc la dezbaterile din Parlament, aici unde se va vota Proiectul de lege intitulat „starea de alertă”, care stipulează printre altele să purtăm măști în încăperi, să nu ne apropiem unul de celălalt la o distanță mai mică de 1,5 metri, sau două brațe întinse cum, didactic, ne explica Președintele.
    Am înțeles să ne spălăm pe mâini, am înțeles să păstrăm distanța, să stăm în casă, însă cred că toate sunt farse, bătaie de joc la adresa cetățenilor.
    Privesc cu drag la aleșii noștri, la reprezentanții poporului, cum se pupă bot în bot prin sălile Palatului Parlamentului. Sunt într-un spectacol de varietăți intitulat „Cu mască și fără mască”. Unii au mască, alții nu, unii parlamentari țin masca sub nas, alții o țin sub bărbie, alții nu o au. Distanța socială, fizică, este de câțiva centimetri între parlamentari. Oare s-a școlit Covid-ul? Alege doar cetățenii de rând? Nu se bagă peste aleși? Cred că nu se bagă. Îmi amintesc că d-l Chițac, parlamentar, a venit în Parlament știindu-se infectat, a mers la o ședință cu liberalii tot infectat. Singurul lucru care s-a întâmplat în urma acestor contacte a fost  votarea pe repede înainte a unui guvern liberal condus de fostul premier demis prin Moțiune de Cenzură, Orban Ludovic. Curios a fost un lucru, nimeni nu s-a molipsit de coronavirus în urma contactelor avute cu Virgil Chițac. Ce s-a întâmplat? Cum dracu de nu s-a molipsit nimeni?
    Cum dracu în guvern, în timpul ședințelor, miniștrii nu poartă mască, nu păstrează distanța socială, nu poartă mănuși. Nu înțeleg? Ce dracu face Covid-ul ăsta se sperie de jandarmii de la poarta guvernului? Se sperie de paza de la Porțile Palatului Parlamentului?
    Circulă doar pe stradă? Al dracu coronavirus, lucru chinezesc făcut să nu atace mahării Partidului Comunist Chinez, îi compară și pe ștabii noștri cu comuniștii chinezi?
    Dacă Parlamentarii pot sta bot în bot, credincioșii de ce nu pot merge la biserică? Eu cred că acest virus nu va avea curaj să intre în casa Domnului.
    Se spune că avem 16.000 de infectați cu noul Coronavirus. Cât de reală este această cifră? Eu cred că au fost infectați poate 160.000 , ori chiar mai mulți. Mulți dintre ei s-au vindecat fără să știe că au fost infectați. Dacă ne uităm la cifre adică 16.000 contaminați la o populație de, Dumnezeu știe câți mai suntem, vorba unui clasic în viață, să zicem 16.000.000, asta înseamnă 1 la mie. Nu-i aveam nici pe ăștia dacă se luau măsuri severe când a fost afluxul de români care au intrat în țară în perioada martie-aprilie din zonele roșii ale Europei.
    Românii au venit în țară, apoi au plecat în masă în Germania, Austria, Olanda. Contaminați, necontaminați, la grămadă, cu sprijinul tacit al guvernului au părăsit țara cu avioanele, trenurile, autobuzele. Acum țipă din Germania, îmi este milă de ei, însă, să ne ierte Dumnezeu, știau unde merg, știau la ce se expun. Au riscat, sigur că sărăcia i-a împins, nu contest, însă mai bine sărac și viu, decât cu câțiva euro în buzunar și condus pe ultimul drum.
Guvernanții noștri, asta este concluzia mea, au prins gustul persecuției populație și o face cu sadism, cu răutate, cu rânjetul pe buze. Spălați-vă pe mâini! Drace! Până acum am mâncat nespălați? Trebuie să ni se spună zilnic să ne spălăm? Am înțeles adevărul. Nouă nu ni se spune să ne spălăm pe mâini ci : „M-am spălat pe mâini, nu răspund de voi, doar îmi bat joc!”


sâmbătă, 9 mai 2020

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap. VIII


      Anghel Titirez, îmbrăcat în haine de sărbătoare, mergea spre salon fluierând, nepăsător, nu se aștepta la nimic rău, doar mai venise la cârciumă de când aruncase cu noroi în fata lui Lemnaru. S-a apropiat de grupul unde era Lazăr, a salutat pe cei prezenți cu un „bună ziua”mai mult aruncat, spus din vârful buzelor ca și cum le-ar fi făcut multă bucurie că îi bagă în seamă.
      Nu s-a înghesuit niciunul, dintre cei aflați la masă, să răspundă la disprețuitorul salut al bogatului închipuit, doar din spatele lui s-a auzit:
      -Îmi pare bine că te-am întâlnit, nu te-am căutat, însă am fost sigur că îmi vei pica în mână. Ascultă Anghele, tu știi cum e satul, e mult până îi dai un capăt de vorbă, lumea vorbește că tu, om bătrân și la locul tău, ai aruncat cu noroi în Didina mea. Așa să fie? Gheorghe Lemnaru, om voinic, fără să fie prea înalt, cu privirea aprigă, s-a proțăpit în fața lui Anghel Titirez, sfredelindu-l cu ochii lui ca smaraldul. Ce ai de spus, domnule?
      -Știi ceva? Pe mine să nu mă iei cu domnule, că nu am domnit pe masa ta. Nu am spus nicio vorbă despre înfumurata de fiică-ta. Nici despre voi care vă țineți cu nasul pe sus de parcă ați fi rudă cel puțin cu don ghenăral cu care am făcut războiul în 1916. Nu mă băga pe mine în chestii d-astea! Că nu-ți merge! Ce mă importă pe mine cu cine se culca Didina ta în zăvoiul de pe malul iazului?
     -Insinuezi că fata mea s-a zbenguit cu cineva prin zăvoi? Mă nenorocitule, tot nu te potolești. Gheorghe a înfipt mâna în beregata lui Anghel și a făcut un laț din năframa pe care Titirez o avea la gât pusă cu eleganță, acesta a început să grohăie, să se sufoce, să dea din mâini, precum un pui de găină care bate din aripi când îi tai gâtul.
      -Dă-mi drumul, Gheorghe! Vasile, sări mă nevolnicule  și scapă-ți părintele din mâinile nebunului. Nu vezi că mă omoară? Lumea se strânsese buluc în jurul lor. Toți se așteptau ca Lemnarii să-l încolțească pe Titirez bătrânul. Până și lăutarii care cântau la masa lui Spirache se opriseră din zdrăngânitul instrumentelor, toți erau atenți la gâlceava dintre bătrânul Lemnaru și Anghel Titirez.
      Soarele era spre amurg, o dungă mare, roșie, se vedea pe sub poala unui nor. Cum începuse cearta norii acoperiseră cercul de foc al soarelui, parcă pentru a-l proteja de ceea ce urma să se întâmple.
      Tânărul Belciug privea impasibil, știa că el este cel acuzat de furtul fecioriei Didinii. Aștepta să vadă dacă nu era cazul să intervină și el de o parte, ori altă a celor două tabere beligerante.
      -Nemernicule, a continuat Gheorghe să-l strângă cu năframa de gât pe Anghel și să țipe la el, spune mă, aici, în fața satului, încă o dată, ce ai zis de fata mea Didina? Spune, mă, că te omor, dacă nu spui. Ori poate vrei să spui adevărul. Să te văd! Lemnaru a întărit strânsoarea, Titirez nu mai putea respira, horcăia ca un porc înjunghiat, a început să-l lovească cu palma peste mâini pe agresorul său.
      -Ești gata să vorbești? Lemnaru a întrebat, fără să slăbească lațul din jurul gâtului lui Anghel.
Titirez a dat din cap în semn că va vorbi. Lemnaru a slăbit strânsoarea năframei:
      -Vorbește nemernicule, spune acestor oameni, de ce am stricat noi logodna? Gheorghe era congestionat la față de efort, dar și de nervi. Didina pentru el era lumina ochilor lui din cap.
      -Oameni buni, are dreptate nebunul ăsta care a vrut să mă sugrume, pe bună dreptate. Într-un moment de rătăcire și din prea multă mândrie, în loc să mă răzbun pe Gheorghe, pentru că el nu a lăsat fata să vină după Vasile al meu, am preferat să arunc cu noroi și să întinez curățenia frumoasei Didina. Ce vreți, oameni buni, mi-a fost și mie necaz. Nu este nimic adevărat din tot ce am spus despre fata lui Lemnaru, am murdărit-o din răutate. Bătrânul s-a așezat în genunchi cerând în acest fel iertare fecioarei lui Lemnaru.
      Gheorghe, a dat drumul năframei, Titirez s-a scuturat ca un cal când îi scoți zăbala din gură.
      -Nenea Gheorghe, nu te lua după prostul de tata, pentru ce a spus despre fata mata, noi l-am certat acasă și eu și mama. Eu nu mă las de Didina, noi ne iubim, vrem să ne luăm, nu-ți cer nici măcar un capăt de ață ca zestre, o vreau pe ea, doar pe ea, mă usuc de dragul ei. Vasile Titirez prinsese mâna lui Gheorghe și îl ruga cu lacrimi în ochi să îi îndeplinească cererea.
      -Băi amărâtule, Didina este a mea, auzi tu, a mea, nimeni nu se apropie de ea fără să nu plătească. Pe furiș, tânărul Belciug s-a strecurat printre oamenii adunați în jurul mesei unde erau Lemnarii, până în spatele lui Vasile pe care l-a înjunghiat cu cuțitul în spate.
      Oamenii s-au întors spre locul de unde s-au auzit vorbele strigate ale lui Spirache și țipătul scurt al lui Vasile. Lazăr a fost cel mai aproape de Vasile, s-a întors repede, a apucat să vadă cum Belciug înfigea cuțitul în Vasile, instinctiv l-a lovit cu pumnul pe Spirache, acesta s-a clătinat, cuțitul a căzut jos. Rana nu era adâncă. Lazăr oprise la timp nenorocirea să nu fie mai mare. Lixandru l-a prins în brațe pe Vasile când era gata să se prăbușească. Mulțimea se strânsese buluc pe ei, aproape că nu mai puteau respira.
      Seara se lăsa grea peste sat. Dintre sătenii adunați în jurul rănitului s-a desprins o femeie bătrână, toți s-au dat în lături pentru a i se face loc să ajungă la Vasile ce sângera puternic. Bătrâna s-a aplecat asupra rănitului, a cercetat rana, nu era adâncă, cuțitul se oprise în coastă. A scos din sân o sticluță, iar din buzunarul șorțului pe care-l avea în față, a tras o batistă albă, curată și mare. A curățat sângele, a turnat câteva picături din tinctura pe care o avea în sticluță, a apăsat bine pe rană cu batista, după care s-a adresat lui Anghel:
      -Nu este gravă rana, ai grijă de el să-i schimbi pansamentul, apoi să-i pui pe rană câteva picături din sticluță, ia-o! Bătrâna a pus șipul cu leac în mână lui Anghel. Pe mine să mă plătești când Vasile va fi sănătos și Gheorghe îi va da pe Didina de nevastă. Nebăgată în seamă s-a strecurat ca o nălucă printre oameni.
      Cu flaconul în mână, bătrânul se uita după femeia care dispăruse ca o umbră. Nu știa cum apăruse printre muierile adunate ciopor la bârfa satului. O cunoștea din vedere, locuia undeva în câmp, lângă crângul iazului într-un bordei săpat în pământ. Doar acoperișul din stuf, adunat din mlaștina iazului, se vedea mai înalt decât nivelul pământului  și coșul sobei. În bordeiul ei aflat pe un tăpșan, mai înalt decât câmpia întinsă cât vezi cu ochii, să fie protejat împotriva inundațiilor, se intra coborând 10 trepte săpate direct în pământ. În gârliciul din fața ușii era un prag de pământ pentru a nu lăsa apa să intre în unica cameră a bordeiului. În general oamenii o ocoleau, considerau că este o vrăjitoare. Nu puteau înțelege cum o femeie singură poate viețui în pustietatea câmpului, în bătaia vântului, în urletul lupilor iarna, fără teama lotrilor și a derbedeilor care au fost tot timpul pe acest pământ. Fusese frumoasă în tinerețea ei, Haralamb îi purtase mult timp sâmbetele, însă nu cedase nici lui, nici altuia. Nimeni nu-i cunoștea ibovnicul, dacă avea unul. În sufletul ei nu pătrundea decât Dumnezeu, doar el știa cum își învinge frica și cum poate răbda gerul iarna, căldura vara și foamei cum prididea.
      Femeia venise în sat de undeva, nimeni nu știa de unde, nici ea nu împărtășise nimănui unde avea rădăcinile. Trecuseră 20 și mai mulți de ani de când ea, împreună cu un bărbat scheletic, dejugaseră în acel loc. Își făcuseră bordeiul aproape de iaz. Pe un măluș. Ea săpase și bărbatul cu puterile înjumătățite, scosese pământul. Munciseră câteva zile, ziua munceau, iar noaptea dormeau sub cerul liber. Se hrăneau cu țiparii prinși cu o plasă având colțurile prinse în două covergi care făceau sân plasei. La această plasă, prinseseră o coadă, din lemn de arin ce creștea în zăvoiul de pe malul iazului, în cocoașa covergilor, acolo unde ele se intersectau. Cu ajutorul acelei scule de pescuit, bărbatul, care era mare meșter în aruncatul plasei în apă și apoi, scoaterea ei cu ajutorul cozii, prindea câțiva țipari și câteodată și raci mari cu coada lungă și plină de carne.  Femeia îi pregătea pe jar, după ce tăia capetele țiparilor care semănau cu capetele șerpilor și îi aruncau unui câine slăbănog care se aciuase pe lângă ei. Nu făceau mămăligă fiindcă nu aveau mălai, nici făină nu aveau, mâncau țiparii goi, de aceea totdeauna se culcau flămânzi, cu gândul că a doua zi vor avea mai mult noroc și vor mânca pe săturate.
      Pe toamnă bordeiul era gata, însă ei erau la fel de săraci, nimeni nu-i chema la muncă, erau ocoliți mai rău ca leproșii. Femeia încercase să caute de lucru în sat, însă fusese refuzată în mod brutal de toată lumea.
      Într-una din zile când soarele se ridicase de trei stânjeni pe cer și râdea cu gura până la urechi fiindcă biruise ploaia ce căzuse toată noaptea și desfundase drumul care traversa lunca, un călăreț se oprise în dreptul bordeiului să caute ajutor. Căzuse de pe cal și își fracturase piciorul. Norocul lui că accidentul avusese loc în apropierea locuinței rudimentare a străinilor. Femeia, ce tocmai făcea un terci din boabe de porumb  pisate pe două pietre, a auzit strigătul jalnic de afară. A ieșit din bordei să vadă cine se tânguie așa de rău.
      -Femeie, dă fuga în sat, întreabă unde stă Haralamb, spune-i tatei să pună caii la căruță să vină să mă ia de aici, fiindcă mi-am betegit piciorul. Drept mulțumire îți voi da în stăpânire pământul din jurul bordeiului cam la o prăjină de loc să ai unde să-ți pui o ceapă și o roșie. Înțelesu-m-ai? Bărbatul vorbea cu mare greutate, se vedea că avea dureri mari.
      -Nu te supăra, cine este Haralamb? Femeia a întrebat să știe pe cine și cum să caute.
      -Eu mi-s Haralamb. Și pleacă, odată, proasta dracului! Ce te hlizești la mine? Dă-i drumul mai repede fiindcă leșin de durere!
      -Stai blând, conașule, femeia a înțeles că Haralamb era băiat de chiabur, mă uit eu la piciorul lu* tălică să văd ce și cum. Mitriță, ieși o țâră afară și pune niște fân uscat aici în fața bordeiului.
      Bărbatul a adus din spatele bordeiului, de sub o pătură din cânepă bine țesută cu bătătură din bumbac, un braț cu paie uscate și le-a întins în așa fel încât să semene cu un pat improvizat.
      -Stai pe pat conașule să mă uit la piciorul matale să vedem ce năpastă a căzut pe el. Femeia l-a ajutat pe Haralamb să se culce pe fânul uscat, apoi i-a ridicat pantalonul nemțesc până aproape de genunchi. Glezna se vedea a fi umflată. Femeia a apăsat ușor să simtă oasele dacă sunt la locul lor. Bărbatul, l-a atingerea femeii, a început să urle de durere.
      -Dă-i drumul în sat femeie, aleargă la tata să înhame mai repede caii la căruță să vină să mă ia pentru a mă duce la coana moașă să mă doftoricească. Ce dracu pierzi atâta vreme, în timp ce suferința mea crește?
      -Mintenaș plec boierule, nu te supăra, doar am vrut să mă uit, să văd cât de rău este. Stai, să te descalț de pantofi, se vede că ești boier mare după mândrețea de pantofi nemțești pe care îi ai în picioare. După ce a scos pantoful bărbatului, a luat laba piciorului în mâinile ei puternice și tinere și fără veste, a tras puternic de ea cu o ușoară răsucire. S-a auzit un ușor„clonc”, Haralamb a leșinat de durere. Femeia l-a încălțat la loc, după un timp bărbatul a deschis ochii.
      -Mulțumesc femeie! Îmi este mult mai bine. De unde ai știut cum să procedezi? Ai mai făcut asta?
      -Da, de multe ori. De copilă am fost slugă la o moașă tare pricepută în tot felul de betegeli. De la ea am învățat, mai ales când îmbătrânise și nu mai putea merge să tămăduiască, atunci îmi spunea mie cum să procedez. Știu să descânt de deochi, de brâncă , de mușcătură de șarpe, descânt de gălbinare în țuică sau în apă, tai sub limbă bășica gălbinării. Vindec rupura și scrinteala oaselor, aduc copii pe lume. Nu fac fermece, și nici alte vrăjitorii. După un timp bătrâna a murit. Fiica ei m-a dat pe poartă afară. Am plecat în lume, am rătăcit multe zile din loc în loc, nimeni nu mă primea în prispa lui, peste tot era sărăcie, pricopseala erau doar în păduchii care ajunseseră să meargă pe mijlocul drumului. Așa m-am întâlnit în primăvara asta cu Mitriță, și el un om al nimănui, smuls ca și mine din rădăcinile strămoșilor, fiindcă în mod sigur avem undeva rădăcini, însă doar Bunul Dumnezeu știu unde or fi. Noi am crescut cerșind din poartă în poartă, colo o mângâiere, dincolo o coajă de pâine. Ce-i drept, mai multe șuturi în spate am primit, decât vorbe de alinare a suferinței noastre. Eram vinovați fiindcă cerșeam, noi, niște pârdalnici de copii, ce vină aveam că aceia ce ne aduseseră pe lume se lepădaseră de noi?. E beteag săracul, nu o mai duce mult, spuse femeia arătând spre bordei unde se afla Mitriță, are oftică. Încerc să-l ajut pe cât pot. Însă, doar Bunul Dumnezeu mai poate face ceva pentru el, deși și aici sunt slabe speranțe. Mulțumim că nu ne goniți de pe pământul vostru. Ne vom bucura de bucata de pământ dată spre folosință. O vom face să rodească dacă în primăvară ne veți da ceva sămânță să punem în pământ.
      Haralamb se ținuse de cuvânt, le dăduse spre folosință o bucățică de pământ paralelă cu marginea iazului. Nu-i stricase nimeni, Calomfira se dovedise a fi bună gospodină. Făcuse un rai din micuțul ei lot de teren. Săpase câteva trepte în malul iazului și, de aici , lua cu o găleată smălțuită din tablă apă să ude grădina vara când seceta făcea să se răsucească frunzele plantelor.
      Sătenii nu o mai prigoneau, mai ales după ce în primăvara următoare Mitriță și-a dat obștescul sfârșit plecând  într-o lume, poate, mai bună, însă, sigur, fără întoarcere.
       Se dovedise bună meșteră în tămăduirea multor boli, dar mai ales era o bună moașă, cu toate acestea era adusă doar la femeile sărace, cele bogate o aduceau pe coana moașă a satului, femeie îmbătrânită în rele, apucătoare și viperă la suflet, ce nu scăpa prilejul să o bârfească pe sărmana Calomfira.
      Femeia venea rar în sat, când era chemată, ori atunci când era vreo sărbătoare, așa cum se întâmplase și acum. Mai mereu avea câte ceva de leac la ea, mai ales pentru tăieturi, ori mușcături de șarpe. Oamenii, mergând desculți, adunau tot ce se putea înfige în picioarele lor bătăturite de mers cu talpa goala prin glodul pământului din primăvara, când soarele începea să zbicească potecile după zăpada ce tocmai se topise, până în toamnă când cădea bruma. Abia atunci căutau opincile aruncate din picioare în primăvară. Nu erau rare nici mușcăturile de șarpe, însă nu erau șerpi periculoși, atacau doar dacă, din neatenție, călcai peste ei în buruienile mari de bozii, acolo unde ei stăteau, într-o mică poieniță, cu burta la soare să-și înfierbânte sângele rece pe care îl aveau din naștere.
      Anghel, ajutat de Gheorghe Lemnaru, l-au ridicat pe Vasile și împreună l-au pus în căruța unuia ce tocmai se nimerise să treacă pe acolo și se oferise să-l ducă până acasă la Titirez pe băiat.
      Lixandru, ajutat de Lazăr, i-au legat mâinile la spate lui Spirache, după care, în țipătul de frică și blestemul femeilor la adresa chiaburului care necinstise multe fete sărace din sat,  l-au rezemat de zidul cărciumii. Câțiva dintre ortacii lui Belciug, mai mult beți decât treji, au încercat să se apropie de stăpânul lor să-l dezlege. Ca la o comandă sătenii au făcut zid în fața criminalului.
      -Dacă vreunul dintre lingăii ciocoiului se apropie de el, va fi făcut fărâme, a strigat Lixandru la slugoii lui Spirache care, auzind porunca Lemnarului cel tânăr și-au căutat de drum fără a mai privi înapoi.
      Alarmat, șeful de post împreună cu doi jandarmi a sosit în fața cârciumii. A privit cu ochii de vultur mulțimea căutând să se dumirească unde se afla Spirache.
      -Lixandre, a strigat jandarmul șef, ție, măi băiete, ți s-a urcat democrația la cap? Apăi află, flăcăule, că eu mă voi strădui să ți-o scot. Nu las eu ca gărgăunii să-ți strice ce brumă minte ai. Unde este domnul Belciug tânărul? Spune mișelule, ce-ai făcut cu el? Jandarmul, un plăvan mustăcios, sanchiu și aliat cu bogătașii, căuta să-l intimideze pe Lixandru.
      -Uite-l aici, don șef, legat cobză, numa bun să-l iei și să-l arunci în beci. Asta merită pentru că l-a înjunghiat pe Vasile Titirez. Lixandru, calm, s-a apropiat de jandarm și cu mâna întinsă a arătat spre Spirache care, legat cobză, se sprijinea de zid.
      -Cum ți-ai permis mă să-l legi cu mâinile la spate? Cine ești mă tu în satul ăsta, măi comunistule, îți scot eu politica din sufletul tău de neam prost. Imediat să-l dezlegi, auzi, mă? Imediat, că de nu...jandarmul a ridicat mâna să-l lovească pe Lixandru. Lazăr, care se apropiase de cei doi, a parat la timp pumnul jandarmului.
      -Ușurel don șef, unde dracu te crezi? Adică banditul ăsta dă cu cuțitul, bate oameni, seamănă teroare în sat, iar dumneata, ca un vândut ce ești, sări să-l lovești pe Lixandru, omul care nu ți-a făcut niciun rău, nici dumitale, nici altora. Eu zic să te potolești, să vezi din ce parte bate vântul și să te porți ca atare. Nu ne mai sperii ușor cu bătaia cum erai obișnuit. Vorbele calculate ale lui Lazăr l-a făcut pe jandarm să schimbe macazul.
      -Apăi eu nu zic cu vorbă rea, că de, și conu Spirache ar trebui să se mai potolească, nu să umble toată ziua beat căutând gâlceavă oamenilor cumsecade. Luați-l, mă, de acolo și băgați-l la beci. A ordonat șeful de post subalternilor, temător de acum de consecințele propriilor cuvinte.
      Jandarmi s-au repezit la Spirache l-au săltat de subsori și au plecat cu el, mai mult târându-l, spre post.
........................................................................................................................................................................
      Căzuse prima brumă, apa făcuse o pojghiță subțire și sticloasă de gheață. Sfântu Dumitru venise cu barbă albă de la bruma groasă așternută peste iarba încă verde și pe acoperișurile caselor.
      Ziua se micșorase, se lumina mai târziu, soarele începea să încălzească pământul târziu, aproape de prânz, atunci țăranii începeau să lepede de pe ei, hainele groase pe care le îmbrăcaseră dimineața când plecaseră de acasă cu treabă în țarină.
      Gheorghe Lemnaru se trezise cu noaptea în cap, a aprins un chibrit și s-a uitat la ceasul de pe masă, era ora trei fără un sfert. A ieșit afară cu bunda în spate și căciula pe cap. Luna lumina ca-n palmă, era o lumină rece, nefirească, puternică de puteai să bagi ață pe urechea acului. S-a cutremurat de frig, a început să-și frece mâinile să le încălzească.
      A intrat în casă, toți dormeau, Filofta sforăia ușor, a privit cu milă spre ei, știa că vor bombăni când îi va trezi din somn. S-a îmbrăcat, apoi a făcut focul cu gătejile uscate puse de cu seară la uscat. Focul a început să trosnească în sobă dând senzația de cald, deși nu se încălzise nici plita. A mai stat un timp pe marginea patului, a tras procovul, din lână țesut în casă, cu grijă peste piciorul nevestei care se dezvelise până sus aproape de coapsă, până și cămașa din bumbac cu floricele la piept și la poale, deși lungă până la glezne, se ridicase mult peste burtă. Gheorghe a rămas privind la rotunjimea pulpei pe care tocmai o ascunsese, a zâmbit  gândind la tinerețea lor.
      S-a aplecat, a depus un sărut scurt pe fruntea soției așa cum săruți icoana la biserică, știa o vorbă  din bătrâni, pe copii și pe nevastă să-i pupi doar în somn, altfel ți se urcă în cap. Gheorghe Lemnaru respectase cu strictețe zicala, nu se purtase rău cu nevasta, în sensul că nu o bătuse din orice, dar fuseseră momente când o altoise, asta nu pentru că ea ar fi făcut cine știe ce boroboață. În definitiv femeia greșea mai mult decât bărbatul, își spunea adesea Lemnaru în gândul lui, doar pentru că bărbatul le judecă pe-ale femeii și nu invers. Mamă-sa, muiere aprigă căreia nu-i ieșise din cuvânt, cel puțin în față, niciuna dintre cele patru nurori, le spunea mereu băieților:„mă nepricopsiților, nu vedeți că femeile vi s-au urcat în cap? Dați-le dracului jos, că râde satul de voi”. Nu era de joacă cu bătrâna Bălașa, nu-i lăsa din gură, îi amețea cu vorba și nu se lăsa până ce nu auzea nurorile urlând în casele lor din cauza loviturilor pe care le primeau de la bărbații lor asmuțiți pe ele de muma cea plină de venin.
      Gheorghe nu-și bătuse nevasta la comanda mamă-si, o atinsese și el din când în când, nu rău, nu să zacă la pat cum o bătea fratele lui Iancu pe Safta, nevastă-sa, ci doar să-și amintească, să nu uite că în casa ei este un bărbat, nu un nevolnic de papă lapte.
      -Măi femeie, mergem să tăiem cocenii, afară este lună frumoasă, luminează ca ziua, e păcat să nu profităm, poate până se ridică soarele încărcăm o căruță. Ai văzut ce se fărâmă frunza, ziua, când lucește soarele, să mergem acum în amurgul nopții, pe când ajungem în țarină să fie în buza dimineții.
      Filofta a deschis ochii,  l-a văzut pe Gheorghe îmbrăcat și gata de muncă:
      -Ai dreptate omule, să mergem că mulți mai avem de tăiat, dacă nu zorim mai năvădim o lună de zile și văd că ar vrea să vremuiască. Mi se pare mie, ori aici e frig?
      -Frig este și afară, a căzut brumă groasă, cred că pentru copii ar trebui să le iei ceva de schimb, probabil se vor uda de la bruma care va fi din belșug prin mohorul înalt și frunzele cocenilor. 
    



joi, 7 mai 2020

Rău am ajuns și asta, din păcate, este doar începutul.


    Aseară la ora 18 am văzut un om disperat. Un om căruia nu-i mai ajungea aerul, nu putea respira, avea o privire încrâncenată din cauza opoziției. Domnule Președinte, sunteți la guvernare-GUVERNAȚI! Politica democratică, a pluripartitismului este arta negocierii, nu a dictaturii. Ce faceți dvs. se numește dictatură. V-ați poziționat de o parte a baricadei, în loc să fiți deasupra ei și de acolo v-ați luat drept țintă un partid: Pe.Se. De. Vă atrag atenția că v-ați dorit să dați guvernul social-democrat jos de la guvernare și să vă asumați o guvernare în minoritate. Grea sarcină, mai ales când nu negociați, ci dictați. Asta presupune că tot ce iese pe gura dvs. de sas sibian este bun, este ceea ce trebuie să fie, iar ce spun ceilalți este de cacao. Ce nevoie mai aveți de Parlament, dacă nu face ce porunciți cu vocea dvs. strepezită, de parcă mâncați doar mere acre? Ce nevoie mai aveți de CCR dacă nu execută ce trasați dvs. ca sarcini? Dizolvați-le!
    Ați crezut că dacă aveți un guvern, veți guverna cum doriți? Aiasta nu se poate. Nici nu trebuie să se poată. Pentru asta există atâtea puteri în stat, pentru ca fiecare să-și facă treaba în perimetrul ei.
    Din cauza îngâmfări, automulțumirii de sine, riscați să faceți mari greșeli. În loc ca PSD-ul, partid de opoziție, să stea cu tunurile pe dvs. pe putere, culmea, puterea stă cu dinții pe opoziție.
    PSD-ul nu mai este la putere de mai bine de 6 luni, treziți-vă, nici dracu nu mai crede că pentru orice este Dragnea de vină. Bine că este în pușcărie, altfel îi puneați dracului în cârcă și pandemia. De Ciolacu nu vă luați pentru că ăsta își dă singur cu stângul în dreptul. Este momentul să spuneți țării, nu doar să se spele pe mâini, cum vă spălați voi de prostiile pe care le faceți zilnic în actul de guvernare, sper să vină ziua când veți plăti penal pentru tot ce faceți rău acum, ci să spuneți și ce aveți de gând să faceți cu atâtea împrumuturi fără rost. Un deficit la sfârșitul anului mare, undeva, am înțeles, în jur de 10% presupune că veți reînnoi țara. Ori, sunt sigur, ne vom trezi cu mari furăciuni ca după guvernarea Boc-Băsescu.
    A devenit obositor pentru noi, obsesia dumneavoastră, domnule Președinte, de a încerca pe orice cale să distrugeți un partid politic, doar pentru că, de-a lungul timpului, nu a făcut frumos în fața dvs. și a avut oarece coloană vertebrală și în fața Europei.
    Președintele și Orban sper că înțeleg faptul că virusul, care ne chinuie pe toți acum, nu a fost adus de PeSeDe. Noi, cetățenii, mai avem puține drepturi, printre care să tăcem, să nu mormăim și eventual acela de a plăti amenda uriașă, fără nicio analiză dacă sancționatul are vreo putere financiară de a plăti. Mai avem un drept, acela de a ne îmbolnăvi pentru a crește numărul celor infectați, în acest mod OMS ar fi fost îndrituit să declare Pandemia.
    Nu cunosc exact care sunt sarcinile Președintelui, aș putea intra pe site, nu vreau să mă enervez,  însă, observ că singura problemă a Președintelui este PSD. Nu vă supărați și dacă vă supărați, este o chestiune care vă privește, însă PSD-ul este susținut de câteva milioane de alegători. În această situație dvs. vă luptați și cu ei și asta nu este OK, pentru că sunteți, așa spune Constituția, știți ce este aia, cărțulia pe care zilnic o călcați în picioare, spuneam că sunteți Președintele și al membrilor și susținătorilor PSD, așa spune Constituția. În situația asta, dvs. încălcați Constituția, nici măcar nu este prima dată.
    De ce domnule Președinte nu ne povestiți nimic despre acele autobuze încărcate cu români, claie peste grămadă, trimiși la muncă peste graniță, cei mai mulți în Germania. Apropo, nu au niște contracte beton acești amărâți care merg în strinătate să facă cele mai grele și murdare munci, pe care băștinașii nu le fac. Sunt la discreția patronilor. Mulți s-au și îmbolnăvit. Cui îi pasă de ei? Ăia v-au votat domnule Iohannis, acum nu vă mai trebuiesc? Vă pleacă votanții, știți de ce? Din cauza foamei, a disperării, a minciunii din țară. Asta trebuie să fie pe agenda dvs. Pentru că dvs cu liberalii guvernați, nu PSD. Nu alungați, nu huiduiți PSD-ul, negociați cu el, să găsiți sprijin pentru a vă fi trecute legile, altfel veți pierde rău și noi mai mult ca voi.
Cum dracu, eu nu am voie să-mi bag câinele în curte dacă scapă pe drum, că mă amendează poliția, iar românii care trebuiau să ajungă în Germania au putut traversa jumătate din țară? Unde este logica? În România se mai guvernează după niște legi cât de cât logice? Ori după cum decretează profesorul de fizică?
Rău am ajuns și asta , din păcate, este doar începutul.



Unde-i lege, nu-i tocmeală

    De 7 luni de zile de când liberalii au venit la guvernare se tot bate apa în piuă despre mărirea alocațiilor copiilor, mărirea salarii...