duminică, 31 mai 2026

În Țara orbilor

 Trăim niște vremuri tulburate de mințile întunecate ale oamenilor. Aproape toți cetățenii maturi sunt prinși în diferite tabere, exp: putiniști, pro occidentali, proeuropeni. Însă, ca un făcut, foarte puțini sunt pro români, cel puțin la nivel declarativ.

Din 5 mai România nu are un guvern. Funcționează pe avarie. Și cu toate acestea politicienii se comportă de parcă toate lucrurile ar fi OK, iar modul în care își pun piedică ar fi spre binele României.

PNL nu vrea să facă alianță guvernamentală cu PSD. USR vrea cu PNL împotriva PSD.

AUR este considerat un partid extremist și nimeni nu vrea să facă o alianță cu el în vederea formării unui nou guvern. Mai mult chiar, Nicușor Dan, când se trezește vorbind, spune că nu are să desemneze un candidat de premier dacă există în acea alianță AUR.

Privind atent configurația parlamentară constatăm că ne aflăm în fața unei crize fără precedent.

Parlamentul, SRI, ar trebui să pună punct etichetării abuzive ale unor partide. Dacă AUR, SOS, POT, etc. sunt partide extremiste și evident se pot demonstra faptele lor de sorginte extremistă, să fie scoase în afara legii. Însă în acest moment ele sunt partide parlamentare, alese în mod democratic de către popor prin scrutin electoral.

Așadar, intrarea la guvernare a acestor partide enumerate de mine, nu încalcă nici o virgulă din lege. Și încă ceva foarte important, nu pot guverna mai prost decât PNL și USR.

O alianță AUR-PSD este singura capabilă să formeze un guvern cu sprijin majoritar în Parlament.

Mai ales că acele partide considerate proeuropene nu vor să intre la guvernare.

PSD de mână cu AUR să meargă la Cotroceni având și un nume de candidat de premier pe care să-l prezinte Președintelui. Dacă Președintele Dan nu vrea să recunoască alianța PSD-AUR și nici să nominalizeze candidatul propus de cele două partide, atunci, pentru deblocarea situației, poate fi suspendat Președintele, în locul lui ar veni la Cotroceni ca Președinte interimar, Președintele Senatului în vederea desemnării viitorului candidat de prim ministru.

Doar câteva cuvinte despre drona care a lovit acel bloc din Galați.

Ce știm până astăzi? Că o dronă având exploziv în dotare a lovit un bloc din Galați și a rănit două persoane. Din câte am aflat drona ar aparține armatei ruse. Astea sunt datele clare. Nu știm dacă rușii au trimis în mod expres drona asupra României fie pentru a ne testa vigilența, fie pentru a ne provoca, fie pentru a râde de noi.

Din surse neoficiale, dar exprimate de militari, drona ar fi avut o traiectorie stabilită de ruși să meargă asupra teritoriului ucrainian, dar ulterior ucrainienii nu au reușit să o doboare însă I-a schimbat traiectoria și așa a poposit în apartamentul din Galați.

Este o diferență între a trimite o dronă special împotriva României și în faptul că ea a ajuns în România după ce armata ucrainiană I-a schimbat macazul.

Eu zic să fim ceva mai reținuți, să nu ne umflăm prea mult în pene pentru că este posibil să dăm pe afară.

NATO nu mai este ce a fost. În acest moment nici nu știm cu precizie ce mai reprezintă NATO. Mai ales că Trump este inconsecvent cu el însuși, dar cu noi.

Oala acoperită nu dă musca în ea.

Să-I lăsăm pe ruși și să facem guvern, asta este important pentru România, nu de alta dar poate Bolojan vrea să plece la plimbare, să viziteze lumea și partidele îl țin ocupat.

Dumnezeu să apere România!

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

În Țara orbilor

  Trăim niște vremuri tulburate de mințile întunecate ale oamenilor. Aproape toți cetățenii maturi sunt prinși în diferite tabere, exp: puti...