Mintea încâlcită a Președintelui Țării nu putea să gândească decât un guvern întortocheat.
Nu am înțeles raționamentul care a stat la baza nominalizării lui Luca Niculescu drept premier desemnat și de ce nu a mers mai departe cu ideia formării unui guvern de tehnocrați. Așa a desemnat un premier tehnocrat, nu am nimic cu Luca Niculescu, chiar îmi plăcea când era ziarist, susținut de un partid, PSD, care nu are toți miniștrii, ci doar o parte dintre ei.
Se spune pe la colțurile clădirilor rotunde că premier ar fi Neacșu, iar Luca nu ar mișca în front în fața PSD.
Observația este corectă. PSD trebuie să-și apere firma și obrazul, tehnocrații când vor pleca din guvern își vor lua geanta și mărunțișul strâns și pa! Pe câtă vreme partidul va deconta.
Sigur că miniștrii PSD vor face ce spune partidul, mai mult chiar, îl vor obliga și pe Niculescu să cânte pe aceeași voce cu ei.
Pe de altă parte, guvernul are o sarcină foarte grea. Orice lege trebuie să treacă prin Parlament, iar acolo nu are majoritatea. De aceea vor trebui purtate negocieri la sânge. Cine sunt cei doi Cerberi care trebuie convinși să voteze viitoarele legi?
Gheorghe Simion și Ilie Bolojan. Fiecare va încerca să pună piedici guvernului, mai ales dacă acesta are să ia niște măsuri bune pentru economia României.
Pare un non sens, dar nu este. Orice măsură de relansare economică va fi capitalizată de PSD, în dauna AUR și PNL. Simion trebuie să-și conserve intenția de vot de acum a electoratului, iar liberalii să încerce să treacă de genunchiul broaștei în preferința electoratului. Cum vor face astă? Mâncând de fund PSD și blocându-le legile în Parlament.
Lupta va fi la baionetă. Poporul va intra în malaxorul politic, de aici are să iasă mai flămând, mai jerpelit îmbrăcat, mai bolnav, mulți dintre cetățenii acestui popor, ajunși la capătul puterilor, au să fie conduși în loc cu verdeață de unde a dispărul Bolojan cu ai lui.
Mi-am pus întrebarea de bun simț: de ce nu a vrut Bolojan să voteze guvernul propus de Veștea care era liberal? Dintr-un calcul simplu, încă mai avea nevoie de timp pentru a lăsa lucrurile foarte încurcate. Când a văzut că nu mai poate ieși din propria mocirlă a votat guvernul Niculescu susținut de PSD.
Norii amenințători, aflați de peste un an și jumătate deasupra României, tind să rămână pe mai departe, soarele nu se zărește. Norii încă nu au lăsat o mică fereastră pe unde soarele să ne încălzească.
La noi nu există dezbateri politice, ci hârjoneli aproape huliganice. Politicienii români seamănă cu niște mici cățeluși care latră și nu mușcă. Și latră, și latră și tot latră. Latră, dar pe bani mulți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu