sâmbătă, 28 iunie 2025

Când vor fi judecați guvernanții care au distrus România?

 


   În acel decembrie sângeros din 1989 poporul s-a răsculat împotriva celui care era considerat vinovat de înfometarea populației și de degradarea condițiilor de viață. Pentru toate acestea și pentru multe altele, printre care sabotarea economiei naționale și uciderea a circa 60.000 de români, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat împreună cu nevasta lui Elena Ceaușescu.

   Sistemul socialist nu a fost cel mai perfect sistem din istoria omenirii, însă a fost unul care s-a apropiat cel mai mult de nevoile maselor, de împărțirea echitabilă a profitului național între cetățenii țării. Au fost luate măsuri care au dus la distrugerea partidelor istorice: au fost arestați și condamnați la ani grei de temniță, ori la muncă forțată toți liderii partidelor istorice și mulți alți membrii ai acestor partide care s-au opus într-un fel ori altul noului regim comunist. Pentru distrugerea moșierimii și a burgheziei au fost făcute mai multe reforme: naționalizarea mijloacelor de producție, reforma agrară, stabilizarea monetară din 1947, iar mai târziu, începând cu 1949 printr-un proces ce avea să se încheie în 1962, prin deposedarea țăranilor și chiaburilor de pământ s-au înființat Gospodăriilor Agricole Colective(GAC) și a Gospodăriilor Agricole de Stat(GAS).

   Pentru țărănime și muncitorime aceste măsuri au fost salvatoare. Sigur au fost și oameni care au suferit. Mă refer la aceea care au murit în gulagurile comuniste, în închisorile de la Sighet, Aiud, Gherla, Poarta Albă, etc.

   Comuniștii luaseră din modalitățile în care vechile partide, mă refer la PNȚ, PNL și altele din perioada de până în 1944, lucraseră cu aceea care se opuneau regimurilor impuse de ei. Exemple sunt multe: înăbușirea în sânge a răscoalelor țărănești culminând cu cea mai mare aceea din 1907, înăbușirea în sânge a grevei minerilor din 1929, înăbușirea în sânge a grevei ceferiștilor și petroliștilor din februarie 1933. Nu mă refer la tânărul Vasile Roaită ca la un comunist, se spune că nu a fost, mă refer la el ca victimă a represiunii armate de la Grivița. Pot aduce ca exemple închiderea în închisori a comuniștilor aflați în ilegalitate, în aceleași închisori în care au fost închiși mai târziu Maniu, Mihalache, și ceilalți fruntași țărăniști și liberali. Prin urmare, din punctul meu de vedere, ambele regimuri și cel capitalist și cel comunist au fost pătate cu sângele românilor. Cu diferențe de culoare a sângelui. În perioada comunistă au fost distruși cei cu sânge albastru, iar în perioada capitalistă de până în 1944 au fost uciși cu precădere românii din talpa țării.

    După 1989, românii, prin uciderea celor doi Ceaușești considerați vinovați de faptul românii trăiau în beznă și în frig și cu alimentele raționalizate, au sperat ca revoluția să le aducă bunăstarea.

   O mențiune, în toată perioada de austeritate populația activă a fost în câmpul muncii, salariile nu au scăzut și nici pensiile, la acea vreme existau în jur de 11 milioane de mucitori, iar armata avea circa 250.000 de militari sub arme.

   După 1989, noua clasă politică emanată din revoluție și validată prin sufragiu popular, a dus o politică antiromânească, de distrugere a economiei românești, de distrugere a instituțiilor de învățământ, sănătate și armata și de slăbire a statului.

  Astăzi România are o datorie publică de aproape 500 de miliarde de euro în condițiile în care nu a construit nici măcar o autostradă și nu are armată de întreținut.

   Spunea premierul Cîțu, sinistră figură, că românii sunt fericiți, că o duc bine, că veniturile au crescut, și că, în general, în România curge lapte și miere, iar câinii merg cu covrigi în coadă.

   Ceaușescu a fost împușcat pentru că raționalizase alimentele, gazul și curentul, însă nu tăiase salariile și nici șomeri nu existau, mai mult România nu avea nici un leu datorie externă. Comparativ, acum avem o datorie externă de peste 500 de miliarde de lei, avem magazinele înțesate de mărfuri, mai mult ori mai puțin comestibile, curentul nu se oprește și nici gazul nu este raționalizat. Singurul articol care lipsește este banul. Peste 1,5 milioane de salariați trăiesc cu minimul pe economie adică 1400 de lei. Trăiesc, este un fel a spune, supraviețuiesc, fiindcă singuri își raționalizează curentul, gazul și mâncarea, dacă nu ar proceda așa nu ar putea să trăiască. Acum este și mai greu, traiul este unul cinic, dacă în timpul lui Ceaușescu erau bani însă lipseau produsele, acum sunt produse în magazine la care românii, salariați și pensionari sunt peste 3 milioane de persoane cu venituri sub 1500 de lei, se uită cu jind și nu-și permit să cumpere. Strâng din dinți când copiii cer ceva din ceea ce văd și ei nu le pot cumpăra.

   Ceaușescu a fost împușcat pentru că a construit uzine, fabrici, combinate, etc., pentru că a plătit datoria externă și pentru că a înfometat populația, liderii, care ne conduc în ziua de azi și care au distrus economia României, au ridicat datoria publică la peste 500 miliarde de lei și înfometează populația, când vor fi judecați?

Unde au fost instituțiile menite să apere avutul statului în timpul jefuirii Țării?

       După evenimentele din dec.'89 românii au început să se organizeze conform noilor orientări. Sigur, nu am rămas nici un moment fără servicii de securitate, de informaţii externe, informaţii ale armatei, poliţiei ş.a.m.d.. Totodată am avut Procuratură, Instanţe de judecată, Parlament etc. Toţi salariaţi acestor instituţii enumerate de mine au fost şi sunt plătiţi cu bani grei. Cu toate acestea, rezultatele muncii lor sunt egale cu zero. Munca de culegere de informaţii, de anchetare şi judecare a infracţiunilor de corupţie este percepută ca tolerantă. O spun cu toată răspunderea. Munca lor a fost inexistentă, dacă nu cumva au ţinut de „şase” celor care furau.

       Nu îmi pot explica cum a putut fi furată toată industria şi să avem cereri de retrocedare de trei ori suprafaţa de pământ a ţării  fără ca aceste organe, bine remunerate, să nu vadă nimic? Unde au fost, cu ce s-au ocupat, de ce nu au văzut, dacă au văzut, de ce nu au sesizat organele de cercetare penală, dacă au sesizat şi nu s-au luat măsuri, de ce nu au informat opinia publică, ori alte organe ce trebuiau să le controleze pe cele informate? Cum puteau fi mânuiţi saci întregi cu bani fără ca organele de securitate să le vadă? Este posibil ca o parte din bani să fi fost transportaţi sub oblăduirea lor.
      Mă îngrozesc când văd câţi hoţi la vedere erau şi sunt. Presa, la început timidă, apoi din ce în ce mai virulentă a demascat aceste furturi şi acte de corupţie. Nimeni nu a vrut să ia în seamă aceste semnale. Abia acum, după 25 de ani, a început să se facă oarece cercetări penale, hora tinde să se lărgească, din ce în ce mai mulţi „dansatori” sunt prinşi  în ea.
Nu trebuie tolerată inactivitatea serviciilor de informaţii, ori a celor de anchetă penală, undeva s-a fraternizat cu infractorii. Undeva pe firul acestor samavolnici, hoţii au fost complici cu paznicii, numai aşa se explică fenomenul atât de extins al corupţiei la nivelul cel mai înalt al ţării. Suntem abia la începutul anchetelor, mulţi vor mai fi demascaţi, dar nu de procurori, ci de complicii lor.
Procuratura, spre mirarea tuturor, nu are dovezi concrete împotriva cuiva, ci numai ceva stenograme, ca rezultat al interceptărilor şi multă presiune asupra suspecţilor, prin reţinerea, apoi arestarea şi depunerea în arestul de la poliţie. Trecerea bruscă din mediul ultra elegant în care trăiau, în mediul din arest cu WC-ul turcesc în colţul camerei ,e mai mult decât e necesar pentru a determina pe presupusul vinovat să „dea pe goarnă” tot ce ştie şi ceva în plus.
Discuţile între anchetator şi învinuit puteau fi de genul: „ spune tot ce ştii, cutare te-a dat în primire, acum doarme pe perna lui şi cine ştie, poate îţi „vizitează” nevasta. Treaba ta, dacă îţi place la noi, stai cât vrei, eu nu mă grăbesc, aştept până când te decizi să vorbeşti, cum „dai în gât” pe cineva şi spui tot ce ai făcut, eu fac cerere la instanţă să anuleze mandatul de arestare şi să stai sub control judiciar ori în arest la domiciliu, indiferent în care din situaţii vei fi, dormi pe perna ta, lângă amantă, iubită, soţie, ce ai tu acolo”. Şi uite aşa, prin presiunea psihică asupra învinuiţilor, se conturează dosarul penal. În acest caz unde este munca procurorilor şi a serviciilor?
       Mă aşteptam ca anchetatorii să aibă dovezi imbatabile, cu atât mai mult cu cât faptele sunt petrecute cu mulţi ani în urmă. Lipsa dovezilor arată superficialitatea cu care au fost tratate aceste probleme.
Cred că se impune, deoarece anchetele se apropie de fostul şef al statului, ca şefii DNA şi Procuraturii Generale să DEMISIONEZE, pentru a nu se creea suspiciunea că ar putea influienţa anchetele în favoarea celui ce i-a numit în respectivele funcţii.
Un asemenea gest ar fi unul de sănătate morală al instituţiilor statului. Sunt convins că nu vor proceda aşa, pentru că, probabil, nici ei nu sunt departe de anumite bănuieli.
       Faptul că statul nostru, noi toţi, am plătit nişte oameni din: serviciile secrete, procuraturii, poliţie,cu salarii uriaşe pentru a ne apăra de hoţi, iar ei pur şi simplu ne-au luat banii, ne-au păcălit şi-au râs de noi, în timp ce noi strângeam cureaua, ei străngeau averi uriaşe; mă determină să cer o anchetă minuţioasă asupra acestor lucruri.
Bine, dar cine va face parte din comisia de anchetă, mai putem avea încredere în oamenii din Parlament, în cei din CSM, ori Inspecţia judiciară? Dumnezeu să mă ierte, poate mai sunt oameni cinstiţi printre ei, poate chiar toţi cei care nu sunt atinşi de DNA sunt cinstiţi, dar cine garantează acest lucru? Deocamdată observ că rândurile parlamentarilor, procurorilor, judecătorilor ale preşedinţilor de consilii judeţene, ale primarilor, consilierilor, prefecţilor, oamenilor de afaceri, ale foştilor miniştrii, se răresc pe zi ce trece.
În această situaţie mai pot avea încredere în cineva? Cei rămaşi, probabil că nu le-a venit rândul, ori sunt cinstiţi? Care să fie adevărul? Un lucru e clar, trebuie demarat proiectul public-privat de construire a noilor penitenciare, bine ar fi ca aveste construcţii să fie făcute din banii viitorilor „oaspeţi” şi nu din banii poporului.
        În curând vom avea în Penitenciare o Uniune a Scriitorilor şi un guvern din umbră.
La mai mare!
Mulţumesc pentru poză :gandeste. org

duminică, 15 iunie 2025

Impotența politicienilor

 

                Era un banc pe vremuri la radio Erevan care suna așa: „unui comunist rus partidul i-a dat o bicicletă ca premiu pentru efortul depus în propășirea comunismului”. După două zile același radio a venit cu o precizare: „de fapt nu i-a fost dată o bicicletă, ci partidul i-a confiscat bicicleta rusului”.           Cam așa se întâmplă în România al cărui premier a fost Ciolacu și care ne spunea în 2024 că pensionarilor și altor categorii de salariați de la 1 ianuarie 2025 li se vor indexa (majora) veniturile.                 Același premier la 1 ianuarie 2025 a spus că de fapt se vor îngheța pensiile și salariile, iar șase luni mai târziu guvernul, din care Ciolacu nu mai face parte, ne spune că ni se vor pune taxe (impozite) pe pensii.

                Legile din România sunt ciudate ca să nu spun că apără de-a dreptul hoția și risipa banului public. Din 2020 și până astăzi guvernele care au păstorit treburile Țării au dublat datoria publică a României.

                Cu toate acestea L. Orban, F. Cîțu, I. Ciucă, M. Ciolacu, toți foști premieri în perioada 2020-2025 se plimbă liberi prin Țară și ne dau cu tifla. Cum dracu să fie liberi? Sunt infractori, indiferent dacă au furat banii publici aflați în administrația sa, ori din neștiință, i-au gestionat prost.

                De ce trebuie să plătească „Golea” prostiile făcute de mai marii Țării? De ce trebuie să plătim noi plimbările extravagante ale lui Iohannis?

                Chestia cu partidele cum că plătesc politic nu mă interesează. Să plătească din buzunarele lor adânci datoriile pe care ei le-au făcut. Nu să plătească poporul care și așa privește cu jind la traiul de nababi al guvernanților.

                E simplu cum se petrec lucrurile: ei fură și noi plătim. Însă nu este corect. Pensia este proprietatea mea, cum să vii acum să-mi spui cu nesimțire că trebuie să plătesc impozit? Este pensia pe contributivitate, nu pensie specială. Nu pensie (ajutor) socială, e pensia mea de drept pentru care am plătit contribuție statului ani de zile pentru ca acum, la vreme de neputință să am cu ce mă întreține și să nu cerșesc pe la copii ori pe la azilele sociale.

                Aceleași partide, care astăzi se chinuie să găsească noi posibilități prin care să ne fure din puținii noștri bani, au fost la guvernare din 2020 și până astăzi. Ce pretenție să avem acum la o guvernare bună tot de la aceleași partide? Ori ce prost poate guverna dacă pune biruri pe popor și se împrumută în neștire de pe piața bancară la dobânzi de camătă.

                Să facă bine acești incompetenți, era să zic bandiți,  ordinari, care au jefuit economia românească, să găsească soluții de redresare a economiei. Nu să pună biruri în neștire pe capul poporului.

                Este posibil ca vreunul dintre noii miniștri să-mi spună că el nu a fost la guvernare în perioada 2020-mai 2025. Și ce dacă nu a fost el ca individ, a fost partidul lui. Politica guvernului o face partidul aflat la guvernare ori alianța de partide.

                Cum să-mi pună liberalii, useriștii, udemeriștii, impozit pe pensie? Nu-și mai amintesc cum au prăduit banii publici în timpul pandemiei? Nu-și mai amintesc de izoletele cumpărate pe sume uriașe de bani și nefolosite? Nu-și mai amintesc de zecile de milioane de doze de vaccin cumpărate și nevalorificate? Nu-și mai amintesc de milioanele de măști de protecție cumpărate la prețuri de speculă? Nu-și mai amintesc de milioanele de euro aruncate degeaba unor firme pentru că așa le venise lor la cap să le închidă? Nu-și mai amintesc de banii investiți într-o întreprindere militară care urma să producă măști și care nu a produs nimic? Acum fac discuție să nu indexeze pensiile? Mai mult vor chiar să impoziteze aceste amărâte de pensii?

                Cum să acceptăm ca niște neica nimeni care au jupuit Țara, acum să vină să o redreseze pe spinarea poporului? Au dat vreun leu din ceea ce au furat poporului? NU! I-au prăduit prin excursii exotice împreună cu ălalat nesimțit înalt cât vârful Moldoveanul. Toți cu interese străine de țară. Iohannis, Orban L., Vlad Voiculescu, Cîțu, Vâlceanu, Boloș, toți au furat și distrus Țara. Ei să plătească, ei au furat. Nu să plătim noi, poporul că vezi Doamne, ei plătesc politic. Puțin îmi pasă de plata lor politică, să aducă banii pe care i-au prăduit, asta trebuie să facă.

                RUȘINE ACESTOR POLITICIENI PUȘI PE CĂPĂTUIALĂ!

 

vineri, 16 mai 2025

Economia după Ilie

 

                                      

                               Economia după Ilie

                L-am văzut aseară, la un post de televiziune, pe Președintele interimar Bolojan văitându-se precum o țață căruia i-a  înțărcat vaca înainte de termen, spunea interimarul de la Cotroceni că România, din punct de vedere economic, traversează o perioadă foarte grea fiind nevoit guvernul României să se împrumute 1 miliard de euro pe săptămână. Să vă spun un secret, Ilie Bolojan este liberal cu acte în regulă. Îl întreb pe acest om picat nu din lună, ci din Oradea, vechi membru PNL, dacă știe cine a guvernat Țara în ultimii aproape șase ani? A auzit el de unul Ludovic Orban, de Cîțu, de Ciucă?

                Știe acest ardelean cu vocea molcomă și privirea încruntată, supărat, probabil, fiind pe toată lumea și mai ales pe români pentru că încă mai populează această Țară, că liberalii au fost, alături de țărăniști, promotorii distrugerii economiei românești? Este adevărat că acuma nu mai sunt bani, nici nu au de unde, dacă nu produci nu ai ce vinde, este la mintea cocoșului.

                Așadar, când în guvernele Ciorbea, Vasile și Isărescu au început să vândă industria românească la fier vechi și muncitorii au pornit în băjenie peste graniță, ce se așteptau că va fi în viitor, adică astăzi, în Țara dezbrăcată de industria românească? Ce se întâmplă azi este urmarea firească a politicii de falimentare a Țării făcută de guvernele amintite la care a participat din plin T.Băsescu ca Președinte PD. Reamintesc aici înțelegerile dintre guvernul României și UE din perioada Radu Vasile și guvernul Isărescu  denumite PSAL 1 și PSAL 2 în care erau prevăzuți toți pașii pe care România trebuia să-i parcurgă pentru a putea intra în UE. Cele mai importante prevederi erau privatizarea industriei, denumire pompoasă, în fapt vânzarea marilor coloși industriali la fier vechi și distrugerea băncilor comerciale românești.

                Rezultatul acelor măsuri antiromânești se vede acum. România nu produce nimic, forța de muncă tânără este peste graniță. Economia românească nu există. România din punct de vedere demografic a scăzut drastic. De fapt în România mai mulți oameni mor decât să se nască, populația este îmbătrânită.

                Ilie Bolojan va răspunde ritos, așa cum o face mereu, că el nu era în conducerea PNL la acea dată, prin urmare nu poate fi făcut răspunzător pentru ce a făcut PNL în cadrul CDR. Ba da, orice liberal este răspunzător de măsurile luate de partid atâta timp cât nu a protestat față de acele măsuri. Pe cale de consecință Bolojan vrea nu vrea trebuie să-și asume tot ce a făcut bun ori rău PNL de la înființarea sa până astăzi.

                Așadar, guvernanții s-au gândit să redreseze economia românească, un fel a spune, pe seama pensionarilor și a salariaților, pensionarilor nu li s-au indexat pensiile, iar salariaților li se impozitează retribuția cu 46%. Pe lângă asta vor veni cu măsuri de creșterea taxelor și impozitelor.

                Concluzie: Nu voi vota pe Nicușor Dan. Nu susțin guvernul actual, fie și interimar. PNL, PSD, USR, UDMR trebuie să treacă în opoziție. În cinci ani nu au produs o dudă, au distrus și dudele care mai erau prin Țară.

                AUR trebuie să-și asume guvernarea. Mai prost decât au guvernat ăștia de acum nu au cum să guverneze.

duminică, 11 mai 2025

Votez Simion.

 

Alegerile prezidențiale se apropie, oamenii sunt tot mai indeciși. Mașina propagandistică și de intimidare a electoratului care a funcționat cu succes în campaniile lui Băsescu și Iohannis este tot mai incisivă. Mulți oameni de „bine” mă învață să nu votez pe cine cred eu, ci să votez pe cine spun ei să votez, pentru că ei sunt oameni „deștepți școliți cu bursele lui Soroș și nu niște proști cu pământ sub unghii”. Sunt patrioți, gata să vândă și ultima găină din bătătura țăranului pentru a întreține un război în Ucraina în care mor sute de mii de oameni fără nici un rost, doar pentru satisfacerea unor orgolii. Deștepți ați fi dacă v-ați deplasa la Bruxelles să o sfătuiți pe cucoana Ursula să caute împreună cu Trump soluții de pace, poate așa Unchiul Sam lasă și europenilor un oscior de ros când va trebui reconstruită Ucraina.

Eu sunt un conservator al tradițiilor moștenite de poporul român, inclusiv familia tradițională. Nu susțin LGBT, nu sunt nici dușmanul lor, așa i-a lăsat Dumnezeu. Însă nu pot să accept acele manifestații stradale în care se vede cât de jos a coborât degradarea umană. Nicușor Dan este susținătorul acestor minorități, e problema lui, însă un asemenea om nu poate fi Președintele României.

Nu-l pot vota pe Nicușor Dan, chiar dacă tot insistați voi acei oameni de „ bine”. A fost primar al Bucureștiului, nu a demonstrat că ar fi fost un bun edil, un mare administrator, din contră. Faptul că a fost ales în al doilea mandat se datorează prostiei celor două mari partide care ba se căsătoreau, ba divorțau. Gabriela Firea dacă era lăsată dintr-un început să candideze, Nicușor era istorie acum.

Mă îngrozește să știu că la Cotroceni se află un individ care stă prost cu comunicare, lucru care pentru un Președinte este un handicap. Mă înfior gândindu-mă că la Cotroceni este un individ care nu poate să-și țină capul drept, ci doar aplecat, de parcă l-ar avea cu împrumut și încă nu s-a obișnuit cu el. De altfel el pare a fi făcut din părți dispersate luate la întâmplare de pe unde s-a găsit, aceste părți au fost ansamblate la repezeală, iar acum Nicușor încă se luptă să-și înțeleagă propriul trup.

Faptul că a fost olimpic la matematică nu este o garanție că ar putea fi un bun Președinte.

Nu-l pot vota pe Nicușor, acest Agamiță de tip soroșist, pentru că îl va aduce la Palatul Victoria pe Ilie Bolojan cu liberalii și useriștii care au mai distrus o dată Țara, în ciuda timpului scurt în care au guvernat.

Îl voi vota pe Simion. Nu a fost până acum în funcții de conducere, sper să fie sângele proaspăt de care România are nevoie. Doresc ca AUR să intre la guvernare, este nevoie ca și aceste partide să treacă prin focul administrării Țării. Sunt în AUR câțiva oameni deștepți, sper să facă treabă.

Marota potrivit căreia dacă iese Simion Președinte vom fi scoși din UE și din NATO este o prostie cât casa de mare. România nu este un geamantan în mâna Președintelui Simion pe care îl ia în brațe și fuge cu el în Africa, în Asia ori la ruși. Nicușor ar fi proeuropean și Simion prorus. Astea sunt idioțenii. Ca să ieși din UE ori NATO trebuie să decidă românii.

Partidul Social Democrat dacă mai vrea să existe și în viitor ar trebui să nu intre la guvernare, să se retragă pe banca opoziției și să-și lingă rănile, totodată să schimbe tot ce trebuie schimbat și mătura dacă este nevoie, pentru a se primeni și a veni cu idei constructive așa cum a fost PSD-ul înainte să vină Ciolacu și echipa lui pierzătoare.

        

luni, 5 mai 2025

Somn ușor, Crin!

 

                          

 

         Mă văd nevoit eu, un simplu cetățean, să-mi cer scuze de la Antonescu Crin în numele lui Kelemen Hunor, Ciolacu și Bolojan pentru că au avut nesăbuința să-l trezească din somn, poate din hibernare.  Am văzut un Crin Antonescu, scuturat de praful bruxellez, puțin dezorientat, încercând să facă față provocărilor inerente dintr-o campanie electorală folosind papagalul din dotare, însă fără prea mult succes, vorbele lui erau doar vorbe fade, lipsite de conținut, iar el mult prea nervos să-și poată ține paltonul în mână. Multe aș mai avea de scris despre el, însă îmi este teamă că acest text ar putea ajunge în mâinile lui și astfel i-aș răpi prea mult din timp, presupunând că l-ar citi.

         Marcel Ciolacu, încă Președintele PSD. Acest om, care mimează bunul simț și empatie față de oameni, este de o ipocrizie cum rar mi-a fost dat să văd. Spunea premierul Ciolacu, în vara lui 2024, citez din memorie: „Am introdus în legea 360/2023, legea pensiilor, articol prin care guvernele sunt obligate ca la fiecare început de an să indexeze pensiile cu rata inflației și procentul din creșterea salariului mediu brut”. Cinci luni mai târziu, același Ciolacu ne anunța că nu se pot indexa pensiile pentru că nu sunt bani la buget. Halal prim ministru.

         În noiembrie 2019 după ce Doamna Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale, Ciolacu, în cea mai mare grabă, a mers acasă la Dăncilă și a somat-o să demisioneze, în condițiile în care Dăncilă intrase în turul II. Trebuie menționat că în octombrie guvernul Dăncilă picase prin moțiune de cenzură, moțiune susținută de mulți pesediști din Parlament. A fost un mic puci de care Ciolacu nu a fost străin. Astfel Ciolacu a ajuns Președintele PSD, un Președinte de tristă amintire pentru susținătorii PSD și chiar pentru membrii partidului.

         Aseară, 05 05 2025, Ciolacu și-a scos partidul de la guvernare și, pe cale de consecință și-a prezentat demisia. S-a grăbit cu demisia, ar fi trebui să stea pe funcție până la turul II al alegerilor prezidențiale, iar luni 19 mai putea liniștit să demisioneze. Nu este bine ca Țara să aibă totul interimar, începând cu Președintele și terminând cu premierul. Dar, trebuie să recunosc faptul că Ciolacu era și este nerăbdător să scape de șefia guvernului pentru că Țara a căzut în prăpastie și el, personal, nu vede nici o posibilitate de ridicare la suprafață.

         Guvernanții din 2020 încoace ar trebui cercetați penal pentru fraudă, incompetență, furt, delapidare și abuz în serviciu.

         AUR va trebui să intre la guvernare, este singurul partid care la ora actuală are încrederea maselor.

         Nu știu cât de bună va fi soluția, însă alta, la această oră nu există. Guvern de uniune națională este cea mai proastă soluție.

duminică, 4 mai 2025

Primul tur alegeri prezidențiale , 4 mai 2025

 

                S-a terminat primul tur al alegerilor prezidențiale. Rezultatul este unul dezastruos pentru partidele din coaliția guvernamentală. Electoratul, printr-o bună prezență la vot, încă o dată a arătat cartonașul roșu partidelor  abonate la la bomboana de pe coliva Țării.

         Partidul care încă nu a fost la guvernare, mă refer la AUR, se bucură de încrederea maselor. Votul de aproape 41% dat ieri de români lui George Simion, arată fără drept de apel că partidele aflate la guvernare trebuie să lase locul AUR, ca vioara întâi, pentru ca acest partid să facă o nouă majoritate parlamentară.

         PSD, PNL și UDMR nu au putut aduna voturi pentru a-l înfrânge pe Nicușor Dan, un independent care la Primăria Bucureștiului a strălucit printr-o crasă lipsă de interes față de nevoile bucureștenilor.

         Înteresant este faptul că Crin Antonescu a obținut cele mai multe voturi în zonele în care UDMR este favorit.

         Un alt independent, Victor Ponta a obținut un scor meritoriu de peste 13% în condițiile în care a avut o presă ostilă. 13% înseamnă mai mult decât a obținut PSD în susținerea lui Antonescu.

         Electoratul spune răspicat ca PSD și PNL trebuie neapărat să se rebrenduieze, să se reinventeze, să se restructureze, să se împrospăteze ca ideologie, doctrină și lideri. Doar așa vor putea supraviețui în continuare pe scena politică, altfel, au toate șansele să devină istorie.

         Guvernul actual, după turul doi, trebuie să-și dea demisia pentru a da posibilitatea celorlalte partide să formeze o nouă alianță. E greu să faci o alianță în care să nu intre PSD-ul, așa arată aritmetica parlamentară. Însă, AUR poate face un guvern minoritar susținut punctual în Parlament de PSD.

         Pentru turul doi, văd că se va face o alianță a așa ziselor partide proeuropene, ce prostie, pentru susținerea lui Nicușor Dan în dauna lui Simion.

         Aș fi gata să-l susțin pe Dan Nicușor, însă nu a demonstrat că are calități de lider, din contră, are carențe în comunicare, este mitoman, prost diplomat și mai prost organizator. Este reprezentatul neomarxismului, curent ce este din ce în ce mai străin românilor.

         Nu vreau să influiențez pe nimeni, eu îl susțin și votez pe George Simion, poate că este omul care va încerca să conlucreze cu guvernul pentru ca împreună cu acesta să găsească cele mai bune soluții pentru politica externă a României și pentru implementarea celor mai bune măsuri economice.

         Crin Antonescu, prin prestația lui, a săpat pentru surparea fundațiilor partidelor care l-au susținut în aceste alegeri. Proastă găselniță pentru cele trei partide, de altfel am spus acest lucru de când am auzit că liberalii și social-democrații îl scutură de praf pe Antonescu.

         Ieri s-a pus pecetea pe vechile partide, inclusiv pe USR, drumul lor spre istorie este deschis, depinde doar de ele dacă știu să supraviețuiască.

Ziua comunei

  Familia Dalles a fost o înstărită familie de origine greacă din sec. al XIX-lea, remarcată prin negustorie, prin vaste proprietăți în Buc...