sâmbătă, 31 mai 2014

Scrisoarea unui bunic către nepotii săi



                                 

           
   Dragii mei, astăzi 1 iunie , Ziua Internațională a Copilului, nu pot să vă ofer jucări, cărţi, calculatoare, orice altceva v-ar trebui vouă, căci nu am mijloacele materiale necesare, de aceea m-am gândit să vă las testamentul meu.  Trec peste capitolul introductiv despre datele personale şi intru direct în subiect. Când m-am născut, guvernul comunist de atunci ordona tatălui meu sa strângă cureaua, căci țara este după război şi trebuie să se refacă, aşa ca am avut o copilărie cu destule lipsuri, dar cu multe promisiuni pentru viitor. Am crescut, eram pe la 20 de ani când, într-adevăr ţara începuse să se schimbe in bine, au fost câţiva ani buni din toate punctele de vedere, erau de toate. Ţara înflorea, noi o duceam bine, mulţumind lui D-zeu că sacrificiul lui tata nu a fost în zadar. Numai că, aşa cum se intâmplă în România, lucrurile bune ţin 3 zile, au venit anii  ’80 cand au dispărut produsele din pieţe, curentul electric, gazele pentru încălzit, televiziunea toate erau raţionalizate, guvernul de atunci, personal tov. Ceauşescu, ne-a recomandat să mai punem o haină în plus pe noi dacă ne este frig şi să strângem cureaua  pentru că, ţara are datorii de plătit. În concluzie, iată-ne şi pe noi transformaţi în generaţie de sacrificiu, aveam totuşi speranţa că odată plătite datoriile externe, vom reveni la normal. Lucrurile nu au stat aşa, iar în dec. 1989, a izbucnit revoluţia. Romania a fost cuprinsă de euforia libertăţii, a democraţiei pe care nu o prea întelegeam atunci (e drept, sunt unii care nu o prea înteleg nici acum), a bună stării, ne-am grăbit, să-l împuşcăm pe Ceauşescu, atât de tare ne-am grăbit, că l-am împuşcat în ziua de Crăciun. Dragii mei în dec. 1989 în ţara asta erau de toate, combinate siderurgice, uzine, fabrici, ferme zootehnice, o agricultură care funcţiona şi mai presus de toate, nu aveam datorii externe. Guvernele de după dec. ’89, au făcut tot ce a fost posibil  ca să distrugă tot, poate nu mai erau rentabile, poate trebuiau îmbunătăţite cu tehnologie nouă, puteau vinde jumătate din ele şi cu banii obţinuţi dezvoltată cealaltă jumătate, nu dragii mei copii, nu au făcut aşa, au vândut tot, au distrus tot. Aveam în anul 1990 circa 10 milioane de salariaţi, suficienţi să putem întreţine, sistemul  sanitar, al învăţământului, armata, sistemul de justiţie etc., numai spun de sistemul de pensie. Acum,  după 25 de ani de democraţie, de furt şi jaf comis în această ţară, mai avem circa 4,5 milioane de salariaţi, care trebuie să întreţină circa 4 milioane de pensionari (fondurile de pensii ale pensionarilor din ziua de astăzi au fost furate).
            În concluzie dragii mei nepoţi, vă las ca moştenire o ţară datoare la băncile externe, (guvernanții s-au împrumutat pentru a avea ce fura, pentru că nu au făcut altceva cu banii luați de la FMI, BM, etc. datoria aceasta o veti plăti voi, si copiii voştrii), o ţară făra industrie, cu bogăţiile subsolului concesionate la firme străine, o ţară în care voi va trebui să strângeti cureaua mai mult decât am facut-o noi. Mă puteţi blestema, pentru că şi eu prin votul meu, ori prin nepăsarea mea, am contribuit la distrugerea acestei minunate ţări.
            Vă doresc acum, la ceas de sărbătoare pentru voi, să fiţi sănătoşi pentru că nu aveţi unde va trata, să învăţaţi acasă mai mult, că la şcoala vă învață nişte oameni ce se luptă cu neajunsurile. Îmi pare tare rău că nu am putut face mai mult, sunt vinovat că prin indolenţa mea am contribuit la distrugerea acestei ţări. Ar trebui să fiu condamnat pentru că, prin nepăsarea mea am lăsat drum liber hoţilor la furt.
            La mulţi ani!
Mulţumesc pentru poză searchnewsglobal.wordpress.com

joi, 29 mai 2014

Sfadă între soţi



                           
     


            Cât nevastă-mea este la bucătărie. pot citi liniștit, până spală vasele, dă cu mătura şi ce mai face ea pe acolo, termin capitolul început, mă bucuram eu în sinea mea ne ştiind ce mă aşteaptă. Cufundat in plăcerea cititului, în care se descria, cum  eroul principal începuse, să o sărute pe fata venită pentru angajare, aud de la bucătarie, un zgomot puternic de vase sparte, nu am de lucru și o întreb ce s-a întâmplat :
--nimic, îmi răspunde oţărâtă, am spart nişte farfuri,
--putea-i să fi mai atentă, mă dau eu cocoş,
-- şti ce, tu să taci, după ce că nu faci nimic toată ziua, mai faci şi observaţii,
--am zis să fi mai atentă, răspund eu ceva mai moale, uite, eu nu sparg nimic,
-- păi ce să spargi tu, când nu te mişti de la birou, pe tine nu te interesează să faci piaţa, nu te interesează ce mâncăm, ce bem, cu ce spăl rufele, dacă a crescut buruianul in roşii, dacă am săpat ardeii, tu, care va sa zică, nici nu ştiu, dacă eşti în casă. Uite, să luăm ziua de azi, de când te- ai dat jos din pat, în afara faptului că ai mancat şi ţi-ai luat tratamentul, nu ai făcut nimic.
--Nu sunt de acord, îi răspund cu tărie, cine ţi-a spus, să mergi la piaţă, să cumperi toate cele necesare, nu făcusem eu lista?
--Mai eşti bun de altceva, decât să dai ordine?
--Asta înseamnă să administrezi, nu să dai ordine, apoi cine te îndrumă în grădină, cum să sapi roşiile, cum să le legi, cum să le copilești.?
--De ce nu faci tu astea direct, fără să mă mai pui pe mine, dacă eşti aşa de deştept?
--Pentru simplul motiv că nu sunt egoist, vreau să înveţi, să şti şi tu, cum se face.
--Dragul meu bărbat, m-aş bucura mai mult, dacă mai lăsa în pace, dacă nu ai găsi tot timpul motive de a mă cicăli, de a sta cu gura pe mine.
--Vezi nimic nu îţi convine, ori ce spun eu, nu este bine. Da e bine să strigi la mine?
E bine să-mi răspunzi urât, când eu, pe bună dreptate te-am certat, căci ai spart farfuriile, ce dacă faci treaba, trebuie să strici? Ce s-ar întâmpla dacă toţi care fac treabă, ar face de mântuială? Uită-te la ţara asta, parcă au luat toţi exemplu de la tine, nu interesează pe nimeni de nimic, distrug tot, duc la fier vechi, fură, şi dacă cineva îi întreabă, răspund ritos, că ei muncesc, că ei plătesc impozite statului şi au dreptul să facă ce vor. Şi toate astea pentru că nu au un om ca mine, care să supravegheze cu ochi de stăpân tot ce se întamplă Păi crezi tu, că dacă am fi avut prim miniștrii oameni de fier şi cu grijă pentru avutul tării, eram acum in situația asta? Nu, încă am avea combinatele, uzinele, băncile şi toate cele, dacă nu toate, măcar jumătate, dar modernizate cu banii obtinuți din vânzarea celeilalte jumătăţi. N-am avut femeie astfel de prim miniştrii gospodari, in fiecare guvern a fost cate-o muiere oţărâta, aşa ca tine, care l-a împins pe papleacă ce se numea premier să ducă ţara de râpa. Uite, că la mine acas’ nu permit aşa ceva, o farfurie de mai spargi, iti opresc banii din suma alocată pentru slujba de duminică de la biserică, aşa că, în loc sa te duci la slujbă, să stai la barfa cu muierile, stai cu mine acasă, să te instruiesc.
Mulțumesc pentru poză : sfatulparintilor.ro

Scrisoarea lui Basescu catre Blaga si Antonescu



                        As fi vrut sa va spun”dragi”, dar nu –mi sunteti, nu-mi sunteti dragi dintr-un singur motiv : “cum ati indraznit sa puneti de logodna fara sa va chemati nasii?  Cum care nasi, Buldogule? Ai uitat de mine si Lenuta? Pai ce ba, ati inceput sa va faceti de cap? Inca nu am inchis ochii, inca nu am plecat de la Cotroceni, credeti voi ca puteti scapa de mine asa de usor? Ha, ha, ha si inca multi de ha, o cascada de ha, pai voi aveti impresia ca eu am dormit 10 ani la Cotroceni? Nu baieti, nu am dormit, ati auzit de Hoover, seful FBI? Nu ati auzit, pacat, asta cat a fost seful FBI a facut dosare la toti politicienii importanti, iar cand a plecat la pensie, cum il deranja cate cineva, cum scotea dosarul, de fapt numai ii ameninta, apoi lucrurile intrau pe fagasul normal. Vedeti cu constructia voastra cum faceti, caci o vreau pe Nuty in conducere, eu dupa prezidentiale vreau sa fiu Prim Ministru, am mare experienta in a guverna tara. Va amintiti de experimentul cu taierea salariilor, am simtit atunci urcandu-se adrenalina pana la extaz; pe mine cat am guvernat, ca doar nu veti zice ca a guvernat Boc, doua lucruri m-au excitat : sanii lui Nuty si batranii cand se vaitau  la Antena 3 ca le-am taiat din pensii. Sa zica mersi, caci CCR-ul atunci nu m-a ascultat si a respins posibilitatea de a le taia 15% din pensie, iti dai seama Buldogule ce am ratat atunci? Iti dai seama daca reuseam sa le tai 15% din pensii, indiferent de cuantumul pensii, cati batrani ieseau din sistem pe cale naturala? In 5 ani rezolvam problema pensionarilor, iar eu asi fi avut niste trairi extraordinare, asta insemna sa fi D-zeu pe pamant.
            Crin draga, tie iti pot spune draga, ai fost un copil cuminte si ascultator, ai primit in partid pe cei doi trimisi ai mei si i-ai lasat sa lucreze in voie, chipurile tu guvernai tara alaturi de  Ponta, ba din cand in cand il mai si certai pentru pactul de coabitare, de parca nu fusese facut in laboratorul lui Frunzaverde, te-ai descurcat bine, nu te-a simtit nimeni pana in ziua in care ai pus in aplicare planul, felicitari! Pana se termina fuziunea trebuie sa ramai Presedintele partidului, numai in tine am incredere, vezi cum faci cu Ghise, tine-l din scurt, ai vazut ca deja a adus la Antena 3 hartia lui Frunzaverde din noiembrie 2012, in care se vorbea de fuziunea de acum. Vezi ce ii faci tu pe linie politica, mai caut si eu pe ici, pe colo, trebuie sa fie ceva decand a fost Primarul Brasovului. Daca ajung Prim Ministru pe Roberta o pun la Curte de Conturi asta stie sa numare bine, nu ma vait, ca avem oameni cu experienta, apropos de experienta, asi mai face una ca pe vremea lui Boc, numai asa sa vad cat rezista nesimtiti astia de pensionari, domle n-am vazut ce se agata de viata, desi toti ministrii muncii de la Lazaroiu incoace, le-a dat de inteles ca plecarea pensionarilor din sistem pe cale naturala si imediata, ar fi un act eroic de salvare a tarii. Sa ne gandim, cu Nuty la ministerul dezvoltarii, cate terenuri de fotbal in panta s-ar putea face cu banii economisiti prin decesul pensionarilor? Cum de ce in panta, de aici se rostogolesc cei mai multi bani in buzunarele noastre, pai cu ce dracu vrei sa platesc mosia. Va las, nu ma dezamagiti, sa nu va dezamagesc".

miercuri, 28 mai 2014

Stiri de ultima ora; Spovedania lui Crin



                        Jos Basescu, jos pantalonii Basescu sa te pot pupa in fund, gata, m-am facut pupincurist sef de cur basist. Multumesc ca te-ai gandit sa-i trimiti pe Frunzaverde si Stanisoara la PNL, datorita lor, am putut sa vad drumul luminat de PPE si cat de mare luptator anticoruptie esti. M-am lasat orbit de promisiunile pesedistilor si de acuzatiile aduse de ei marilor premieri ai Romaniei, ma refer la Boc si MRU, acesti titani care s-au sacrificat pe altarul patriei, varsand lacrimi amare atunci cand au fost nevoiti sa taie din ratia de lapte praf al sugarilor, din pensiile  batranilor, ori din salariile celor care ii invatase carte. Am fost orb d-le Basescu, dar m-am vindecat, acum vad cu adevarat bunele dvs. intentii, maretia si maiestria in arta conducerii unui stat. Ma veti putea ierta vreodata, pentru lovitura de stat pe care am dat-o impreuna cu tradatorul, cu fariseul, cu hiena rosie, Ponta, in 29 iulie 2012? Ai vazut marite ca am promulgat legea referendumului imediat, desi, o puteam tine 20 de zile si s-ar fi mers pe OU si atunci pierdeai. Doamne, ce mult am urat pe Merkel, Barosso, Reding si Macovei, desi toti doreau binele Romaniei.
            Am crezut Excelenta in manipularile celor de la Antena 3 in legatura cu dosarul “Flota”, casa din “Mihaileanu” si multe alte mizerii aruncate pe piata, acum am realizat, caci un om ca dvs., cu moralitatea dvs. nu avea cum sa fure flota, ori sa-si dea singur o casa, numai cei din Consiliul General al Primariei capitalei sunt de vina, ei v-au bagat casa cu forta pe gat, stiu ca nu ati vrut-o, dar nici pe aia nu ati vrut sa-i suparati.
            Ati facut campanie pentru Elena Udrea si partidul ei, sa fim seriosi, ma uitam la Adina si imi venea si mie sa fac campanie lui Nuti, numai frustratii din PSD si de la Antena 3, pentru ca nu au cum sa ajunga sa priveasca in decolteul, destul de generos, al Elenei, au gasit ceva rau in faptul ca ai facut campanie pentru PMP. Oare Nuti si PMP si de altfel de acum si eu nu suntem ai tai pe vecie? Nu voi fi eu cel ce iti va lustrui fundul de cate ori va fi nevoie, nu iti face probleme, la cat c…t am mancat, numai conteaza inca putin, mai ales cand este pentru o cauza mare.
            Excelenta, e lesne de inteles de ce nu am spus nimic in campania electorala, nu vroiam sa se arunce cu noroi spre minunata constructie politica ce se va face. Aminteste-ti ca proiectul este facut de Frunzaverde din noiembrie 2012, are si denumirea data noii constructii politice, a aratat  fraierul de Ghise la Antena 3 hartia cu proiectul lui Frunzaverde.
            In speranta Excelenta ca ma veti ierta pentru greselile mele, va promit in mod solemn ca imi veti fi far calauzitor pe tot parcursul vietii mele politice.  Singura dorinta este aceea de a deveni Presedintele acestei tari, pentru a va putea apara de ciuma rosie, ce sigur va tabari asupra dvs. dupa ce veti pleca de la Cotroceni.
            Dragi alegatori, eu si numai eu pot fi Presedintele vostru, caci nimeni, dar nimeni, nu este un mancator mai mare de c…t decat mine.
            Cu dragoste pentru Basescu, semneaza al vostru, Antonescu.

marți, 27 mai 2014

Groparii PNL



                        Asa cum pronosticam la momentul ruperii USL, se pare ca a avut cel mai mult de suferit liberalii. De fapt liberalii nu au pierdut prea mult, ei erau undeva la 18%,  la momentul aliantei cu PSD si formarea USL. In momentul iesirii de la guvernare, Antonescu nu a avut o buna viziune asupra viitorului, ori nu a fost bine consiliat, ori pur si simplu a plusat. Peste 20% era greu sa ajunga, dar undeva in jur de 20% era posibil, daca nu facea cateva greseli decisive. Iesirea de la guvernare nu o mai comentez, am facut-o de multe ori, una din marile greseli consider a fi rigiditatea, inflexibilitatea in a negocia, a discuta pana la lamurire a membrilor de partid care aveau alte pareri decat a sa. Ma refer aici la Radu Stroie si CPTariceanu, cu acesti oameni, vechi liberali, despre Tariceanu pot spune ca este pur sange si printre fondatorii partidului. Nu-i poti lua pe faras pur si simplu, trebuie sa-i asculti, sa-i gadili, daca e cazul, Tariceanu a fost Prim-Ministru, Presedintele partidului, are orgoliu, are personalitatea lui, sigur si Antonescu are prea multa personalitate, as spune chiar exces de personalitate, undeva aproape de paranoia.
            O alta greseala a fost faptul ca nu a avut curajul sa-si sustina “locotenentul”, pe Diaconu, pentru un loc pe listele europarlamentare, a scapat prea repede de el, cred ca avea nevoie de locul lui pentru altcineva. Pe buna dreptate Diaconu a demisionat, fusese respins de propriul partid, pur si simplu a crezut in dreptatea lui si a mers pana la capat, daca a fost ajutat si de catre cine, habar nu am si nu ma intereseaza.
            Vreau sa scriu cateva cuvinte despre plecarea lui Tariceanu, personal consider ca nu a procedat corect cu partidul la a carei formare a ajutat si care la randul lui ii dadu-se multe satisfactii, presedinte, ministru, prim ministru. Un vechi proverb comunist spune asa : “Mai bine sa gresesti odata cu partidul, decat sa ai dreptate singur, impotriva lui”, cam asta era situatia lui Tariceanu, el credea ca este singurul care are dreptate, iar partidul prin forul sau gresea, poate ca asa era, dar nu avea voie sa dezerteze, trebuia sa ramana pe loc, ca un soldat credincios ideologiei si liberalismului, dar mai ales inaintasilor liberali.
            Acceptarea de numire in functia de Presedinte al Senatului, in locul lui Antonescu, poate gadila orgoliul, dar poate da si cosmaruri, gandidu-te ca esti acolo prin sustinerea PSD, vei raspunde poate : “am acceptat functia ca pe un fel de arvuna data PSD, ca alianta USL se va reface”.Sigur, ai sperat ca multi vor pleca, ca PNL-ul se va rupe, iar d-ta cu o parte din ei vei reface USL-ul, devenind astfel candidatul aliantei pentru functia de Presedinte. Lucrurile nu au fost simple, ramas singur ai renuntat si la formarea unui nou partid, pe buna dreptate, acum incerci sa lingi unde ai scuipat, e greu, ai devenit un fel de paria pentru liberali, insasi venerabilul Quintus, cu eleganta si durere in suflet, te-a alungat ca pe o aratare. Iti lipsea din panoplie, functia de Presedinte al tarii, ai vazut o oportunitate, ai marsat pe ea, ma tem ca ramane un vis. Demisioneaza din functia de Presedinte al Senatului, fa penitenta, lupta sa fi reinscris si acceptat ca membru la liberali.Incearca sa nu te sinucizi, nu mai ai varsta sa o poti lua de la capat.
            Am sa ma intorc la Antonescu, voi spune ca aceste greseli, dar, mai ales orgoliul a fost cel care l-a invins. Cand s-a vazut singur in opoztie, s-a asteptat ca PDL si PMP il vor astepta cu flori, a inceput sa bata la usile celor pe care ii injurase pana atunci si se jurase ca nu va face alianta, astfel a fost nevoit sa bata (pupe) palma intai lui Basescu, apoi dupa binecuvantarea acestuia, sa dea mana cu Udrea si Blaga. Mai nou PNL se va afilia PPE, parasind astfel ALDE, cel care l-a sprijinit in vara lui2012. Urata tradare ,seamana cu aceia facuta de PD, la propunerea lui Frunzaverde ,cand a trecut intr-o noapte de la Internationala Socialista la PPE, posibil tot Frunzaverde sa fie artizanul si acum, daca da, felicitari Frunzaverde ti-a iesit, caci doar pentru asta te-ai inscris inn PNL.
Cam naiv domnul Antonescu, dar asta la costat  demisia.  PNL prin demisia lui Antonescu va avea viata grea, un alt lider nu vad, sigur poate le canta la chitara L. Orban, doar atat, caci de lider nu este bun, ori poate fuzioneaza  cu PMP si va fi lider Udrea.
            Asta este bucataria interna si se va gasi cineva sa mestece in oala malaxorului politic.

luni, 26 mai 2014

Un OM cât un partid

                                            

             A fost o campanie electorală neobişnuită pentru meleagurile mioritice, o campanie din care au lipsit găleţile, puii congelaţi, nici măcar tigăi la oferte nu au fost în aceste zile. Babele pe marginea şanţului, dupa trecerea caravanelor ce îndemnau oamenii sa voteze cu un partid ,ori altul, îşi dădeau coate şi se întrebau dezamăgite :”vazu-şi fă că nu dădură nimic ăştia , taci lele, îi zise una mai tânără, bine că nu au dat, că tot din banii noştri da, aşa mai bine le-a rămas lor tot, nu se lăsă baba şi dădu din mână a lehamite”.
            Cam despre asta e vorba, cât despre campanie, ce vor face aleşii neamului la Bruxelles, mai uşor cu explicaţiile, puţini oameni ştiu ce sarcini au europarlamentarii, cei mai mulţi stiu cam ce bani se caştigă acolo.
            Rezultatul alegerilor  din 25 mai, cu exceptia lui M. Diaconu, erau previzibile. Am scris cu mult timp in urma, de fapt cand s-a produs ruperea USL, că PNL-ul va avea cel mai mult de pierdut : http://carstea-ionel.blogspot.ro/2014/02/ruperea-usl-pierdere-in-pnl.html.,spuneam, că PNL-ul va lua sub 15%, fapt demonstrat acum.
Antonescu, a facut greşeli de om cuprins de paranoia, oricine a avut o parere contrară lui a fost sancţionat cu excluderea, a devenit obedient faţă de Băsescu şi camarila lui. D-l M.Diaconu, vicepreşedinte PNL, opozant activ al regimului Băsescu, a dorit să candideze pentru alegerile europarlamentare, la indicaţia d-lui H. Georgescu, şeful ANI, cum că M.Diaconu nu poate candida, C.Antonescu l-a tăiat de pe liste, explicaţia dată de liderul PNL fiind destul de puerilă. Convins de dreptatea sa, d-l Diaconu demisionează din partid şi incepe o cursă contra cronometru pentru strângerea de semnături necesare înscrierii ca independent în cursa pentru PE. H. Georgescu ameninţă cu represalii pe voluntarii ce strângeau semnături pentru M.Diaconu, acestia nu se pierd cu firea şi reuşesc să strânga semnaturi de la populaţie mai mult decât au fost necesare. Au fost mulţi cei care au contestat dreptul participării ca independent a lui Diaconu la alegerile pentru PE. Instanţele de judecată au respins contestaţiile, lasându-i drum liber marelui actor să participe la alegerile din 25 mai.
            Intr-un vechi ARO, cu o geantă de umăr, fără surle şi trâmbiţe, Diaconu a bătut ţara în lung şi în lat sfătuindu-se cu oamenii, întrebând acolo unde nu a înţeles el, ori răsunzând  întrebărilor puse de interlocutorii săi. Fără să promită măriri de pensii, mii de km de autostradă, locuri de muncă şi multe altele a reuşit să facă un scor mai mare decât al PMP, care a avut ca agent electoral pe T.Băsescu, pot spune fără să greşesc că Diaconu Mircea, marele actor, a învins pe Băsescu, Udrea, serviciile şi instituţiile lor de forţă.
            Tot la capitolul învinşii lui M.Diaconu, pot fi trecuţi şi C.Antonescu şi K. Iohannis, dacă erau mai puţin obedienţi şi luptau alături de M. Diaconu, altul era scorul PNL-ului acum şi nu am fi discutat de demisiile lui Iohannis şi Antonescu.
            Candidatura lui M.Diaconu ca independent, arată că in România se poate face şi altfel de politică, în care  nu  îţi  trebuie mulţi bani, ci mult bun simţ. Nici nu ar trebui să fie greu ca oamenii să aibă bun simţ, nu se investeşte bani, ci 7 ani de acasă. De astăzi incolo nu mai accept să aud expresia : „nu mă interesează să merg la vot, oricum se aleg între ei”. Se poate şi cu oameni cinstiţi, problema este, dacă avem, ori furtul este o boală contagioasă ce a prins majoritatea locuitorilor? Organele de procuratură, poliţie si instanţele de judecată să pună mâna şi să imunizeze populaţia, iar cei atinşi de boală, să fie de urgenţă izolaţi în carantinele de profil din Jilava, Rahova etc.
            Nu vreau să închei articolul fără să nu recomand şcolilor în care se studiază ştiintele politice, cazul Antonescu, sau, modul în care nu trebuie făcută politica.







marți, 20 mai 2014

Pe 25 Mai votez Stânga

                                             
            Încă de la fiintarea blogului am declarat că am fost comunist, mai mult decât atât, formarea mea ca om în perioada comunistă a făcut să rămân un om de stânga. A mă declara de dreapta, de centru, de sens giratoriu, nu ar fi altceva decât o minciună, nu este nevoie să mai mint şi eu, sunt destui cei care işi schimba ideologia şi orientarea politică, mai des decât işi schimba chiloţii fetele de pe centură.
Chiar dacă nu aş fi de stânga şi aş dori să votez cu altă formaţiune politică, nu găsesc deocamdată niciuna.
            Să le luăm pe rând : 1) PDL- poate în viitor, deocamdată rănile lăsate de guvernările de trista amintire, a lui Boc şi MRU, sunt încă deschise. Acest partid trebuie să facă penitenţă, trebuie să încerce să o determine pe Andreea Paul (fără Vass), să vorbească ce trebuie şi din când în când să ceară scuze celor pe care guvernele PDL i-a umilit. Nu ştiu cum dracu se face, că după ce duc cetăţenii acestei ţări în pragul disperării, vin apoi şi dau adevărate lecţii de economie politică, aici includ şi pe Băsescu si Udrea.
Dar totuşi cei mai răi au plecat, ori sunt pe picior să o facă exp. : Boc, Pinalti etc., la nou înfiinţata jucărie a lui Băsescu numită destul de pompos PMP
                                                2) PMP- nu pot vota cu acest partid, pentru că nu este altceva decât un alt PDL, faptul că îi spune altfel, nu contează atâta timp cât E. Udrea îl conduce, în acte cred că este alcineva, alături de Baconschi, C.Preda, foştii consilieri ai lui Băsescu şi chiar Băsescu cred că este secretarul cu propaganda în acest partid, atunci cum să votez cu proprii călăi, ar trebui să fiu masochist şi, nu sunt. Ăştia au de răspuns la multe întrebări, de exemplu : de ce m-au tâlhărit, atunci când au oprit mai mult decât trebuia din pensie pentru CAS, apoi de acele miliarde de euro împrumutate şi încă nu se ştie precis ce s-a făcut cu aceşti bani, adică nu ştim noi prostimea, nu cei ce erau la butoane, de modul de cheltuire a banului public, mai ales de catre marea ministresă Udrea. În concluzie nu pot vota cu PMP, nu de alta, dar este posibil ca  membrii de partid să fie chemaţi la DNA, iar ei, cum îi ştiu disciplinaţi, să nu poată merge din cauza unor obligaţii politice, vorba lui Blaga : “să lăsăm organele de anchetă să-şi facă datoria”.
                                                3) PNL- este un partid cu potenţial bun, pe care eu îl simpatizez, mai ales că la începuturile lui a fost considerat un partid roşu, de stânga, dar,
 pentru a fi susţinut şi eventual votat de către mine, trebuie să arunce balastul acumulat, prin venirea unor politicieni de la PDL, prin reorientarea liderului C. Antonescu şi mai sunt câteva lucruri de care trebuie să scape, posibil ca după 25 mai să se limpezească apele şi aici.
                                                4) Celelalte partide nu contează, sunt surprins, neplăcut este adevarat, de ascensiunea lui MRU, sper să fie numai de moment.
                                                5) UDMR- încă nu am înţeles ce hram poartă gaşca asta, udemerişti ăştia au un tupeu, egalat poate numai de Udrea, de nesimţiţi, cum dracu poţi să ceri autonomie teritorială când mai au puţin şi mută padurile peste graniţă, apropo domn Verestoy, mai este vreun copac netăiat in Harcov, ori i-ai terminat pe toţi, staţiunile sunt distruse, voi ce vreţi să guvernaţi in zona voastră? Nu este de ajuns că vă alimentează guvernul? Încă o întrebare : Voi de ce nu sunteţi partid?                      
                                                6) PSD, UNPR, PC.- pe lăngă faptul că sunt de stânga, în acest moment sunt pentru mine, cei care promit să facă ceva, Ponta chiar încearcă, vrea să facă, sigur poate că mai şi greşeşte,  asta dovedeşte că munceşte, dacă voi fi dezamăgit voi vedea atunci ce voi face, deocamdată încă mai sper, dealtfel tot sper de vreo 60 de ani. Aşa că, doresc succes în alegerile din 25 mai aliantei de stânga.
                                           


O clasă politică de doi bani

  Privesc cu totală lehamite la mascarada , la circul ieftin, la spectacolul grotesc, trivial și de prost gust oferit de o clasă politică am...