Plictisit, ascultam cum vâlvătăile focului ardeau cu trosnete lemnele în
sobă. Era cald, moţăiam în fotoliu, ştirile politice nu mă mai captivau, în
liniştea căminului, vocea nevestei a venit ca un şuier:
-Auzi tu, americanii ştiu că sunt partenerii noştri strategici?
Drace! Mi-am zis. Ce bălmăjeşte creștina mea?
-Cum dragă să nu ştie? Doar au montat la noi scuturile antirachetă de la
Deveselu. Ce vrei mai parteneriat decât atât? Nu de la ei am cumpărat rachetele
Patriot? Bieţii oameni, au venit de la mii de kilometri doar să ne apere de
Ursul de la Răsărit. Însă, un cap sec ca al tău e greu să priceapă
subtilităţile politice. Mi-am întins mai bine picioarele, am rezemat capul de
fotoliu cu gândul să adorm puţin.
-Băi „dăşteptule”, tu chiar crezi în visul american? Să-ţi spun eu ce nu
înţelegi tu cap luminat. După mintea mea, de femeie proastă, noi, adică România,
tocmai ce devenirăm inamicii ruşilor, deşi ăştia nici nu visau la noi. Păi de
ce să viseze? Ce interes ar avea ruşii să ne ocupe? Poate să ne aducă tezaurul
înapoi, pe care fraierii ăia de români l-au făcut cadou cu dedicaţie ţarului şi
mai târziu lui Lenin.
Firma aia a lor, Mechel, a pus pe butuci siderurgia românească. Lukoil a
operat cu cu brio în petrolul românesc,
mai sunt gazele pe care ni le vând, aici rușii pot ridica prețul cum vor. Ce dracu interes am
prezenta noi pentru ei? Nici unul. Însă de când cu baza de la Deveselu şi ce
mai este prin Kogălniceanu, plus soldații care au mai venit în ultimul timp, în
mod sigur am devenit ţinte.
Bărbate, politica noastră externă este haotică, nu ştim ce vrem, nu ne
cunoaştem interesele, boii de politicieni se lasă antrenaţi în lupte intestine,
lăsând de izbelişte România și relaţiile ei cu celelalte state. Nici rușii și
nici americanii nu ne sunt frați, nu ne sunt prieteni, ei își văd interesele
lor ca mari puteri, nu-i interesează ce face o biată țărișoară, dacă geme, sau
nu sub povara inutilă a înarmării
Preşedintele este în afara jocului, fotoliul de Preşedinte s-a dovedit
uriaş pentru un gâgă în ale politicii. „Copilul cu două moaşe moare cu buricul
netăiat”, aşa sună un proverb românesc. La noi politica externă este făcută de
Preşedintele Ţării în colaborare cu Guvernul. Doar că unul este câinele iar
celălalt pisica.
-Măi femeie, văd că nu mă laşi să mă odihnesc. Bine, admit că ai dreptate. Cred că ne poziţionăm rigid de partea uneia ori alteia din tabere.
-Bine, suntem
parteneri strategici cu SUA, întreb şi eu aşa, pentru vecina din fața casei, nu te uita aşa la
mine, noi trebuie să facem cum dictează „Tatăl cel alb de la Washington”? SUA a
făcut vreodată cum am spus noi?”. Pentru că dacă nu a făcut, ori noi nu am avut
curajul să cerem americanilor să facă, ori americanii au ignorat cerințele
noastre, aici aduc în discuție vizele de intrare a românilor în SUA, care nu a
fost rezolvată favorabil pentru noi, înseamnă că nu este vorba de parteneriat, ci de relaţii de
subordonare. Adică americanii stăpâni, noi slugi. E bine că suntem prieteni cu
americanii, însă cu ruşii de ce dracu nu putem fi prieteni? Sunt ruşii mai
imperialişti decât americanii? Au diferendumuri teritoriale cu Ucraina, este
normal, aceste două țări au trăit împreună sute de ani, despărțirea lor s-a
făcut cam tam-nesam. Să-i lăsăm să-și rezolve problemele. Oricum nu putem noi
arbitra. Au venit câteva mii de soldați americani în România, vor mai veni și
francezi, germani, unguri (ăștia nu, că Orban se pare că a bătut palma cu rușii)
și dracu mai știe care se trezește să trimită trupe. Crede cineva că NATO va
trage un singur foc de armă dacă Rusia atacă România? Nici vorbă. Asta ar
însemna un război cu consecințe deosebit de grave și imprevizibile pentru
omenire în întregul ei. Ăsta este doar un motiv pentru ca noi să continuăm să ne
înarmăm, ceea ce nu este neapărat rău, însă îngrășarea porcului în ajun nu
ajunge. Nu avem trupe rezerviste, nu avem industrie militară. Doar să cumpărăm
armament. Cu ce preț? De unde vor fi tăiate fondurile?
Să fim serioşi! Atât SUA cât și Rusia sunt mari puteri militare. Rusia nu mai era în cărți, nu se mai vorbea de ea. Mișcarea pe care
o face în legătură cu Ucraina este motivată și de dorința de a reveni pe piața
politică internațională ca mare putere. Mai este Rusia bolşevică? Nici vorbă.
În loc să băgăm tot timpul băţul prin gardul rusesc, mai bine să facem de aşa natură să
extindem relaţiile comerciale cu ei, sunt o piaţă bună de desfacere şi nu sunt
nici cusurgii precum vest europenii.
Noi fugim de ruşi şi de chinezi, iar Germania şi multe alte ţări europene
le caută în coarne pentru că îşi cunosc interesele.
Iohannis, între două alunecări pe pârtie, o partidă de golf şi o plajă la
Miami, ar putea să vină în faţa ţării şi să-şi expună programul de politică
externă pentru viitor, dacă mai are vreun viitor, pentru că până acum doar s-a
plimbat, iar în ultimul timp încearcă să demonstreze Ţării ce greşeală a făcut
electoratul când l-a ales din nou ca Preşedinte.
Din nefericire nu avem politică externă, nu avem coloană vertebrală, ne
târâm în fața americanilor. Prin anii 1945-1950 rușii erau în România, iar
românii îi așteptau pe americani să-i salveze din ghearele rușilor. Să ne
ferească Dumnezeu să-i așteptăm pe ruși să ne salveze din gheara americanilor.
Nu sunt filo-rus, nu sunt filo-occident. Nimeni nu a ajutat vreodată România,
nici chiar împăratul Napoleon al III-lea care este pomenit de istorie că ar fi
susținut unirea Principatelor Române, da, a susținut, însă doar pentru a slăbi
puterea imperiului Otoman. În afara faptului că intrarea americanilor în
conflictul armat din al II-lea război mondial a fost decisiv, mai apoi după
1950 a cam suferit diferite eșecuri. Mă refer la războiul din Coreea, războiul
din Vietnam, războiul din Irak, războiul din Afganistan, toate cu multe
pierderi de vieți omenești, fără vreun rezultat din care să reiasă pacea.
Nu mai vorbesc de conflictul din Golful Porcilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu