Răsfoind cartea d-lui Ionel Cârstea, mi-am spus că este una interesantă. Dar, după ce am citit-o, concluzia a fost că este o carte extraordinară. Desigur, este părerea mea.
În romanul „Femeia pierdută” autorul face lumină în viața femeilor de la sat, ca prețuire pentru traiul lor în vremuri vitregite. A reușit să presare momente captivante, a atins cel mai înalt punct spiritual-satul românesc. Și cred că numai un scriitor consacrat poate descrie viața femeii dezamăgite ori amăgite, salvată uneori doar prin credință, rareori tratată cu răsfăț. Iar dacă o părere se acceptă a fi o estimare valorică, rostul femeilor prezentate în roman este unul sublim. Este posibil ca alți cititori să găsească în personajele cărții și un rost întunecat. Dar mai degrabă persistă energia fascinantă, chiar spectaculoasă.
Pe de altă parte se poate afirma cu tărie ce greu au trăit femeile în vremuri de restriște, lacrimile lor rămase pe bătătura satului. Ele sunt descrise ca niște eroine ce pot înduioșa inimi de piatră. Secvențele cu umor, descrise în carte, aduc și ele un plus de valoare.
Ionel Cârstea, autorul celor nouă cărți cunoscute în zona Târgoviștei merită să fie considerat un astru al creației literare târgoviștene și nu numai. Iată că „lăstarul” ajuns la „înălțime” aduce cinste satului natal. Cinste pentru că nu lasă în neuitare vremuri trăite cânva la sat. Iar pe femeile vitregite de viața socială de atunci le urcă pe un piedestal.
Scriitorul Ionel Cârstea merită să fie considerat un bijutier al descifrării modului în care gândesc și trăiesc țăranii, un scriitor ale cărui descrieri sunt o provocare.
P.S. Auzind de scriitorul Nicolae Băciuț și de truda domniei sale la cârma culturii mureșene, i-a trimis o carte, cu speranța că va fi răsfoită de marele scriitor.
