De-a lungul vremurilor, poporul român,
în multele momente de restriște, și-a găsit alinarea în credință. Biserica a
fost locul de refugiu și speranță al românilor. Românii au privit spre Sfinți,
spre Mântuitorul Iisus Hristos și spre Maica Domnului cu speranță și încredere.
Așa au putut îndura cu stoicism tăvălugul tuturor relelor care au trecut peste
ei în decursul istoriei.
Acum, în aceste vremuri tulburi când
dacă nu vine Georgescu să ne scoată din UE, vin rușii să ne subjuge, iar dacă
niciunul dintre cei mai sus enumerați nu vin, atunci vine Sărăcie, aici l-am
numit pe Ilie și ne taie toată speranța de-o viață mai bună. Însă românii nu se
lasă bătuți, își caută mântuirea în sânul Bisericii lui Hristos, în sfintele
Moaște și în Sfinții Sfințiți ai Bisericii.
Da, asta este singura speranță a
românilor în zilele noastre când aceia pe care noi i-am cocoțat să ne conducă
ne anunță zilnic, uneori și de trei ori pe zi, să băgăm bine la cap, că România intră în faliment, că vine
apocalipsa financiară și noi trebuie să ne obișnuim să stăm în frig, pe
întuneric și să mâncăm o dată la două zile.
Pelerinajul la Moaștele Sfintei
Paraschieva s-a încheiat, însă speranța românilor, în Sfânta, rămâne.
Dumnezeu
să apere România de conducătorii săi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu