sâmbătă, 13 septembrie 2025

Cine fură un ou este un bou

 

Aseară la poartă, țipa un vecin: „ieși vecine afară, am mare nevoie să mă poți salva”. Am ajuns la poartă, vecinul, un flăcău voinic, o cruce pot să zic, își cam trăgea palme , iar, când obosea, se prindea de cap și se jeluia.

-I-a stai măi vecine, să vobim cinstit, ce ți s-a întâmplat, cu ce ai greșit?

-Nu sunt om cinstit, dragul meu vecin, am furat din raft, de la magazin, cinci ouă și șuncă să le fac omletă, îmi era cam foame. Însă m-a surprins, apoi am fost prins de către patron, un mare zdrahon, ce era însoțit de câțiva gealați toți bine înarmați. M-au dus la poliție, ăștia parcă asta așteptau că de îndată mi-au dres un dosar pe care-l numeau că ar fi penal. Învață-mă tu, dragul meu vecin, cum să mă descurc, ca să nu ajung să plătesc amendă, mai bine să merg drept la pușcărie, pentru ca o vreme să nu mai am grijă ce va fi cu mine. Poate că îmi pun, cât stau pe acolo, dinții ăștia lipsă, mă vindec de boală, că mă tot frământă pe la lingurică.

-Vezi, tu, măi vecine, ești un mare prost. De unde faci rost de bani pentru avocat să dai să pledeze, să nu-ți dea amendă că nu o poți plăti, dacă va fi și va fi mai bine să te închidă. Măcar că acum vântul suflă a frig și tu nu ai nici măcar un băț de lemn ca să arzi la iarnă.

-Mă, am continuat eu, ai văzut vreodată vreun parlamentar amenadat penal? Ăștia nici pe la bulău nu fac mare brânză. Intră pe o ușă și iese pe o alta, știi de ce mă, sărăntocule? Pentru că nu fură cinci ouă ca tine. El a furat ferma cu găini cu tot și un abator să-i poarte noroc. Chiar dacă a zis cineva că „o fi, o păți, câr, mâr”, a avut cu ce plăti pe avocat și pe toți aceea ce stau cu mâna întinsă să-l scape de grijă. Să înveți de-acu, caută bine, încă se mai găsește ceva de furat, măcar o uzină de mult părăsită dar cu utilaje să fie ticsită. Să vezi tu atunci dacă te mai cheamă vreun polițist, să te bage în seamă. Te va saluta ca pe un patron, când te va vedea ce bine hrănit ești și ce înțolit, cu ce cu nonșalanță  îți arunci paltonul peste limuzină, să-l prindă slugoii, că d-aia îi plătești.

Cine fură azi un ou, este un bou. Dacă tot furi, fură ferma cu găini cu tot!

Acesta este un pamflet.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cine fură un ou este un bou

  Aseară la poartă, țipa un vecin: „ieși vecine afară, am mare nevoie să mă poți salva”. Am ajuns la poartă, vecinul, un flăcău voinic, o cr...