sâmbătă, 1 august 2026

Criza energetică

 România trăiește intr-o lume paralelă cu restul planetei. Cred că România trăiește într-o lume paralelă cu ea însăși. Altfel nu pot să-mi explic cum am ajuns dintr-o Țară independentă din punct de vedere energetic, într-o Țară importatoare de energie, chiar dacă acest lucru se întîmplă doar într-un anumit interval al zilei.

În 1989, România avea mari consumatori de energie electrică, cu toate acestea nu importa curent electric, e drept că ne stingea nouă becul și ne oprea gazul. Cu toate acestea puterea instalată a energiei electrice era cu vreo 2000 de MW mai mare atunci decât acum.

Dar și mai ciudat este faptul că importăm energie electrică din Ucraina, țară care se află în război cu Rusia de mai mult de patru ani. Ucraina, să nu uităm, a pierdut Centrala Nucleară de la Zaporije în favoarea Rusiei. Cu toate acestea are energie electrică în plus încât să ne vândă și nouă.

Exportul Ucrainei către România nu se oprește aici, ne vând drone pentru luptă, nu doar nouă ci și altor țări.

Pentru o țară care se află într-un conflict armat, Ucraina se descurcă foarte bine. Se pare că investițiile occidentale sunt în toi. Doar cetățenii ucrainieni, care nu au plecat în țările calde și ferite de bombardamentul rusesc, au de pătimit. În rest, în Ucraina viața prosperă. Am uitat că Ucraina exportă și cereale, care fac o concurență neloială producătorilor români, însă nimeni nu se supără pe aliatul nostru din est.

Noi nu ne-am supărat nici când ne-au cadorisit cu acea dronă marină de era gata să se ducă dracului portul Constanța.

Ce se va întâmpla cu România dacă, ferească Dumnezeu, ne trezim cu un cutremur de mare putere? Acel cutremur nu poate fi departe dacă ținem cont că el a fost aproape ciclic la aproximativ 33 de ani. Ultimul cutremur a fost în 1990 de 7 grade și în 1986 mai mare de 7 grade pe scara Richter.

România care nu a fost și nu este în război cu nimeni, a ajuns să ceară populației să stingă becul, să oprească climatizarea, să scoată din funcție aparatele electro casnice. Deasemeni l-am auzit pe primarul Chirică de la Iași că oprește iluminatul stradal pe timpul nopții în oraș. Domnule Chirică, nu face asta că mor tâlharii de bucurie, fac tumbe hoții și intră în pâine violatorii.

Domnilor politicieni, chiar a fost nevoie să distrugeți absolut tot? De ce? Vreți ca România cu cetățenii, ei care nu sunt nici mai buni nici mai răi decât ceilalți de pe planetă, să dispară prin emigrare în alte state unde au munci de sclavi?

Pentru că nu mai avem industrie, pentru că nu mai avem bănci comerciale, pentru că a fost distrus sistemul sanitar, sistemul de învățământ, armata, agricultura și sistemul energetic CER CA POLITICIENII CARE AU DISTRUS ECONOMIA ROMÂNIEI SĂ FIE DEFERIȚI JUSTIȚIEI. O prostie, politicianul, partidul plătesc politic o dată la patru ani când sunt alegeri. Ce-i pasă politicianului că nu mai este ales dacă el cât a fost la putere a furat cât pentru cinci mandate?

Este adevărat că au fost câteva simulacre de procese penale în care judecătorii i-au mângâiat părintește pe cap pe infractorii ajunși în fața lor. Au făcut un an, doi de închisoare și așa si-au consolidat averea. Puțini prinși și nu cei importanți, iar cei prinși nu au fost judecați pentru adevăratele lor fapte penale, de furt din averea țării. Au fost judecați pentru găinării.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Criza energetică

  România trăiește intr-o lume paralelă cu restul planetei. Cred că România trăiește într-o lume paralelă cu ea însăși. Altfel nu pot să-mi ...