Eu sunt şocat, Alina Bica

      Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, declară prin avocata ei că, este în stare de şoc.

În stare de şoc sunt eu şi ceilalţi cetăţeni plătitori de taxe şi impozite când auzim că şefa celor ce trebuie să ancheteze fenomenul mafiot din România, este ea însăşi o potenţială mafiotă, nu spun că este categoric, pentru că nu există o condamnare definitivă. Încerc să o înţeleg pe biata Alinuţa, se vede singură şi părăsită, ea care era nedespărţită de Nuţy Udrea, dintr-o dată realizează prăpastia dintre ele. Singură, în celula arestului, într-un semiîntuneric obositor, Alina se gândeşte la modul în care a fost trădată de toată lumea.     Cum domle, ea, Alina Bica, fostă viceministru la justiţie, şefa DIICOT, ea care avea mafioţii la degetul mic, ea care dirija paşii atâtor procurorii din subordine, să fie lucrată ca un găinar de rând? Unde sunt toţii cei care sărutau urmele pe unde călca ea? Unde sunt adulatori ei? Unde sunt cei care toată ziua îi cântau osanale? În primul rând, unde este Nuţy, ce face de nu dă nici un semn de viaţă? Am auzit că a ajuns să se delimiteze de mine, nu recunoaşte că am fost ca două surori. Nu recunoaşte nici Cocoş milioanele ce le primea. Toţi sunt curaţi, numai eu sunt mafiotă. Staţi voi aşa ,că vă pun eu la locul vostru pe toţi. Voi merge la „Mititica” cu voi de gât, să nu credeţi că uni fac schopping la Paris şi proştii stau la închisoare. Nu, vom sta cu toţii aici şi ne vom scrie memoriile, aşa e corect. Împreună la bine şi la rău. Las-o pe Laura, crede că va fi tot timpul pe cai mari? Va veni ziua în care va plăti şi ea, ştiu eu ce ştiu.

Din punctul ăsta de vedere Alina Bica are dreptate să fie şocată, dar eu, eu cum trebuie să fiu? Şocat, este răspunsul, când văd în fruntea mafioţilor, pe însăşi şefa organelor abilitate să aresteze aceşti mafioţi, sunt şocat, debusolat, deprimat, oripilat faţă de cele ce se întâmplă.

   Cum să nu fiu şocat, eu, cetăţeanul, care aştept de la instituţiile statului ca, averea noastră ca stat şi a mea ca cetăţean, să fie apărate de eventuali infractori şi descoper că, tocmai ce puşi să păzească averile noastre de eventualii hoţi, sunt hoţii.

Aproape zilnic sunt arestaţi, procurori, judecători, avocaţi, poliţişti, politicieni, adică tocmai aceia care fac legile şi cei care trebuie să le pună în aplicare. Halal să ne fie nenico! Cum dracu să dăm înainte când legile sunt păzite de lupi şi făcute de hiene. Cu asemenea specimene nu vom reuşi să ducem România pe drumul cel bun. Cu asemenea oameni Ţara noastră va trăi tot din datorii, vom falimenta ca ţară, spre bucuria lui Merkel care abia aşteaptă să ne transforme în ghetou german.

   Speranţa mea este mică în ce priveşte viitorul acestei Ţări şi din cauza faptului că, infractorii sunt tineri, speranţa noastră se spulberă odată cu lipsirea lor de libertate. Până prin 2000, infractorii erau relativ în vârstă, speram ca la schimbul de generaţii să avem tineri integrii, şcoliţi în vest, iar la revenirea în ţară să aducă obiceiurile sănătoase de acolo. Au venit de la înaltele şcoli frecventate, dar repede au prins năravurile proaste găsite la noi. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt toţi aşa, avem şi tineri de ispravă, necontaminaţi, ar fi bine să îi vaccinăm, pentru a nu se nărăvi în rele.

Butoiul cu pulbere

     În timpul războiului rece, cu precădere, dar şi după, marile puterii ale lumii, mă refer aici la SUA şi URSS, mai apoi Rusia, au înarmat şi susţinut diferite părţi ale unei zone de conflict. După intervenţia sovieticilor în Afganistan, americanii au luat în taberele lor de antrenament mujahedini din Afganistan, pentru a fi antrenaţi în lupte de gherilă. Odată deveniţi luptători de elită erau retrimişi în ţara lor pentru a lupta împotriva sovieticilor. Printre cei antrenaţi a fost şi Osama bin Laden. După alungarea sovieticilor, mujahedinii s-au instalat la putere în Afganistan, instaurând un guvern islamic. Drepturile civile ale cetăţenilor au fost restrânse, mai ales femeile au avut de suferit, legile instituite de mujahedini pentru femei erau la fel cu cele din evul mediu, atunci când femeia nu avea nici un drept. Pentru cea mai mică greşeală ea putând fiind omorâtă, după o judecată sumară.

Evenimentele tragice din 11 septembrie 2001, atunci când au fost omorâţi câteva mii de oameni, induce în populaţia globului o anumită stare de nesiguranţă. Teroriştii loviseră în inima planetei, în Ţara considerată cea mai apărată, cea mai dezvoltată şi cea mai democrată.

Din acest moment Preşedintele SUA, George W. Bush junior, declară război total teroriştilor şi terorismului în general, numai că lucrurile nu erau aşa de simple, exista terorism, existau terorişti, nu exista ţara teroristă.

Dintr-o dată, Osama bin Laden, vechiul prieten american devine teroristul numărul unu.

    Se aduc învinuiri Irakului că ar deţine arme chimice, Sadam nu recunoaşte şi Irakul este atacat. Se formează o cruciadă având SUA ca portdrapel, se uneşte cu Marea Britanie ca principal aliat, apoi multe alte state satelite care gravitează în jurul lor. Irakul este ocupat, Sadam executat, se formează un guvern irakian, democrat. Numai că Irakul a fost ca un muşuroi de furnici în conservare, odată umblat în el, furnicile au pornit în toate părţile semănând teroarea.

Nimic din ce se aşteptau americanii, dacă se aşteptau la ceva bun, nu a mers, curând ţara a fost cuprinsă de război civil, luptele religioase dintre suniţi şi şiiţi au reînceput după o mocnire de zeci de ani. În locul democraţiei visate de americani, a apărut anarhia. La graniţa dintre Irak şi Siria ia fiinţă un nou stat,Statul Islamic. Nu vreau să iau apărarea unui dictator, dar Sadam Huseim înţelesese că numai prin constrângere şi printr-o conducere laică a Ţării poate ţine din scurt pe şiiţi şi suniţi.Prin plecarea americanilor din Irak, populaţia civilă a rămas la discreţia răfuielilor dintre taberele rivale. În loc să aducă democraţie şi pace, a adus anarhie şi război civil.

Cred că a fost un risc asumat al americanilor, ei dorind de fapt puţurile cu petrol al irakienilor. Prin participarea noastră la războiul din Irak, singurul „avantaj” a fost pierderea celor aproape 2,5 miliarde de dolari, datorii ale Irakului Ţării noastre.

Un alt război fără rezultat concret, a fost războiul din Afganistan, aici americani împreună cu aliaţii lor au fost nevoiţi să lupte împotriva celor pe care ei înşişi îi pregătiseră. Un război de uzură, în care şi-au pierdut viaţa mii de oameni, un război în care şi noi România am dat un tribut nemeritat de sânge omenesc. Războiul s-a terminat ,dar scopul lui nu a fost atins.

Încet, încet, am reuşit să radicalizăm o parte a celor de religie musulmană. Noi cei din Europa şi America de Nord, ne considerăm superiori celorlalte rase. Albi sunt buricul pământului, celelalte culori lăsate de, Alah, Yahve, Buda, etc. sunt inferioare şi ca atare trebuie să fie slugile albilor.

SUA, ţară care este considerată a avea cea mai veche democraţie din lume, au ţinut negrii în ghetouri până după 1964.

     În Orientul Mijlociu există un focar iminent al unui război ce poate deveni planetar şi considerat ultimul. Siria, este în fierbere de câţiva ani, Irakul este teatrul unui război civil, Statul Islamic nou apărut este o bombă cu ceas, Palestina este transformată în ghetou, Iranul este stabil, dar fierbe la foc mic. Din când, în când, micuţul, dar năbădâiosul stat Israel, mai pune câte un lemn sub cazanul Iranului, ori mai face volte prin Palestina şi Liban.

Israelul oricând poate aprinde o vâlvătaie în Orientul Mijlociu, oricând poate declanşa ultima conflagraţie mondială, pentru că nu este cineva naiv să creadă că poate avea un alt sfârşit un război mondial, decât distrugerea Pământului. Curajul Israelului vine numai din susţinerea necondiţionată a SUA. Sunt convins că americanii ar vrea să mai taie din macaroană evreiască, numai că e prea târziu, sunt prea datori şi cu nevoie continuă de bani, singurii care pot să le satisfacă nevoile financiare sunt evreii, dar pentru asta trebuie să plătească un preţ. Iar preţul american este acela de a lăsa Israelul să zburde cum vrea în Orientul Mijlociu, că noi toţi locuitorii acestui Pământ vom plăti acest preţ, este altă discuţie.

Religia creştină, preceptele moralei şi democraţia ne învaţă să fim toleranţi şi să respectăm pe cel de lângă noi indiferent de religie, culoare, sex, orientare sexuală, ori orientare politică. Numai că acestea sunt la nivel declarativ, la nivel de punere în practică există carenţe.

Cred că în urma ultimelor atentate din Franţa, trebuie să redefinim libertatea, libertatea de expresie, libertatea religioasă etc. Condamn cu toată fermitatea crimele odioase comise de nişte descreieraţi în numele unei religii, care de fapt cheamă la toleranţă, am numit religia islamică. Grav mi se pare şi faptul de a lua în derâdere simbolurile religioase ale popoarelor. Una este să caricaturizezi un om care este intr-o funcţie a unui cult religios, fie el şi Papă şi cu totul altceva este să faci caricatura lui Iisus Hristos. Se vor scrie multe despre acest ultim masacru şi despre cei care l-au comis, dar mai ales vor fi luate măsuri de supraveghere a populaţie fără precedent, se va merge departe cu implementarea legilor tip Big Brother, nu vom mai fi nesupravegheaţi nici măcar în cabina toaletei. Se spun multe despre dedesubturile acestor atentate teroriste, încă nu avem clarificări, dar trebuie privite cu reţinere. Dau un exemplu, Germania pentru a ataca legitim Polonia, a îmbrăcat nişte deţinuţi în uniforma armatei poloneze, iar pe alţii în uniforma armatei germane, adevăraţi soldaţi germani i-a împuşcat pe toţi. Conducătorii Germaniei au făcut o conferinţă de presă cu toţi ziariştii acreditaţi la Berlin şi au explicat că au fost atacaţi de Polonia.

Sper ca acum lucrurile să stea altfel. Numai Dumnezeu din Cer ştie adevărul, suntem în mâna Lui pentru mântuire. De trimis la El, ne vor trimite alţii.

Întâlnirea dintre Preşedintele Iohannis şi Premierul Victor Ponta

   Ponta, urcă scările din marea sală a Palatului Cotroceni, grăbit să ajungă la întâlnirea cu Preşedintele. Secretara îl întâmpină zâmbitoare pe oaspetele Palatului, acesta o întreabă din ochi : cum e?, ea îi facu semn că totul este ok. Premierul intră în biroul Preşedintelui, îl salută cu o înclinare uşoară a capului, acesta îi răspunse la fel şi cu mâna îi facu semn să ia loc. Aşezat pe fotoliu, în faţa biroului mare din lemn masiv scluptat, Ponta aşteaptă să fie întrebat ce anume dorea să afle şeful de la el, cum liniştea se prelungea şi devenea tot mai apăsătoare, după o tuse pentru a-l face atent pe Iohannis şi aş drege vocea, Premierul a început discuţia :

--Domnule Preşedinte stabilisem ca astăzi să discutăm despre bugetul armatei, păstrăm agenda, ori doriţi să analizăm altă problemă?

--Mmmhî, se auzi un fel de mormăit din partea cealaltă a biroului.

--Să înţeleg că rămânem la prima problemă?, încearcă Ponta să se dumirească.

--Îhî, confirmă şeful.

--Am venit cu toate datele, vreţi să vi le prezint în general, să le sintetizez, ori să le prezint analitic?, îl întreabă cu respect Primul Ministru?

Preşedintele se uită pe nişte notiţe, le întoarse pe ambele feţe, apoi deschise un sertar, caută prin hârtiile de acolo, deveni din ce, în ce, mai nervos, apasă butonul soneriei, secretara intră grăbită şi nedumerită :

--M-aţi chemat? întreabă fata sfielnic.

--Hârtiile, ceru impetuos şeful.

--Vi le-am adus, spuse fata apropiindu-se de birou, apoi cu mâinile delicate prinse mapa roşie ce se afla sub alte dosare, cu un gest de respect o întinse Preşedintelui

--Poftiţi, aici găsiţi tot ce aveţi nevoie, e scris de consilierul pe probleme militare.

Dintr-o dată faţa şefului se lumină, apoi se instală comod în fotoliu, cu un gest din cap abia perceptibil îl îndemnă pe Ponta să-şi continuie prezentările. În timp ce Premierul îi prezenta datele , Iohannis urmărea cu degetul pe foaia scrisă din faţa lui, la un moment dat îl opri pe vorbitor şi-l întreabă scurt:

--Cât pentru aviaţie?

Ponta îl priveşte lung şi gânditor, observă că Preşedintele nu a ascultat ce i-a prezentat, ori consilierul nu îi scrisese în ordinea în care urma să prezinte el  raportul. Debusolat, Ponta se uită la omul din faţa lui, acesta ,cufundat în citirea replicilor ce trebuiau date Primului Ministru, nu citi nedumerirea de pe faţa lui Ponta. Masiv, blond, cu prestanţă, din spatele biroului său, nu realizează situaţia stânjenitoare în care se aflau amândoi. Premierul vorbea de mere, iar Preşedintele îi spunea de pere.

--D-le Preşedinte, nu credeţi că ar fi mai util ca următoarea noastră întâlnire să fie în prezenţa consilierilor, aşa am putea obţine date şi lămuriri în timp real, zise Premierul

După ce se uită pe hârtiile de pe biroul  lui, negăsind nici un răspuns în notiţe, spuse simplu în timp ce se ridica :

--Îhâmm, apoi întinse mâna Premierului semn că audienţa a luat sfârşit. După plecarea lui Ponta, Preşedintele s-a prăbuşit în fotoliu, obosit de toată această discuţie.

  Purtătoarea de cuvânt a intrat în biroul prezidenţial, cu un zâmbet plăcut în colţul gurii, îl întrebă pe Preşedinte :

-- Ce declarăm presei în legătură cu întâlnirea avută?

--?

--Mă gândeam să spunem că întâlnirea a avut loc pentru un schimb de păreri în legătură cu agenda de lucru a guvernului pe această săptămână, sunteţi deacord, mai vreţi să adăugaţi ceva?

--Mmm, nu.

Să mai spunem că nu avem linişte din partea Cotroceniului.

Spiritul de gaşcă, ideologie de partid

      Îmi place scena politică a României, avem fel de fel de partide axate pe diferite ideologii, doctrine şi culori politice. Culoarele politice sunt precum arterele de circulaţie, centru, centru- stânga, dreapta, centru dreapta, extremă stângă, extremă dreaptă. Mai pot fi şi de sens giratoriu, ori ţuţ. Tot partidele au fel de fel de culori şi imnuri ce pot atrage atenţia celor interesaţi de soarta lor.

Totuşi, un lucru foarte important nu am văzut la aceste partide, ce le deosebesc? În afara dorinţei de a se înfrupta din banul public, care sunt ideologiile lor?

Aş dori ca partidele să-şi facă publice ideologiile după care se conduc, doctrinele care stau la baza înfiinţări lor şi modul cum văd punerea acestora în practică.

    În societatea noastră se vorbeşte despre stânga , despre dreapta, centru ş.a.m.d. în mod abstract, fără a se veni cu o filozofie de lucru. Vine câte un politician pe la TV şi ne anunţă că măsura cutare luată de guvern a fost de stânga, iar cealaltă a fost de dreapta, emisiunea respectivă nefiind interactivă, nu-l pot pune să jure că el spune adevărul.

În campaniile electorale toate partidele spun că măresc pensiile, alocaţiile pentru copii şi salariu minim pe economie, astea sunt măsuri de dreapta, ori de stânga? Primul lucru pe care trebuie să-l facă un partid în timpul unei campanii electorale şi nu, numai, ar fi să-şi publice pe lângă platforma electorală şi ideologia partidului respectiv, în funcţie de partea pe care o ocupă pe eşichierul politic.

Noţiunile acestea abstracte de dreapta, stânga, sunt goale de conţinut, nu spun nimic. Aş vrea să văd un politician spunând ca pe Tatăl Nostru care este ideologia partidului său, care este doctrina partidului din care provine.

    Ideologia unui curent, a unui partid, presupune să o cunoşti şi să aderi la ea, să crezi cu toată fiinţa în acea doctrină, pentru că numai astfel vei fi determinat să pui în practică învăţăturile ei.

Nu cred în politicienii care astăzi sunt de stânga şi mâine sunt de dreapta, aceştia mai repede cred că sunt de sens giratoriu, pentru că oricând pot reveni de unde au plecat. Mai sunt unii care pleacă dintr-un partid şi aşteaptă să vadă ce oportunităţi se ivesc, acesta cred că este de ţuţ, urmând să cadă pe partea celui care dă mai mult.

    Au fost chiar partide care peste noapte şi-au schimbat doctrina.

În aceste condiţii mă întreb : sunt aceşti politicieni gata de jertfă pentru ideologia lor, pentru crezul lor? Răspunsul nu poate fi decât unul : nu cunosc astfel de sacrificii, singura doctrină valabilă pentru ei este Banul.

Vom avea politicieni adevăraţi când, vor fi gata de sacrificiu pentru aş pune în practică ideile, concepţiile filozofice şi morale, în slujba cetăţeanului.

    Îdeea de Ţară va trebui să fie mai presus de ideea de avere personală, când politicienii vor îmbrăţişa acest deziderat, atunci România va merge pe drumul cel bun. Până atunci, românii vor avea numai frimiturile de la masa celor care fură.

România normală

     Întrebat fiind cât timp va fi pace între el şi Preşedintele Iohannis, Premierul Ponta a răspuns fără ezitare, cât voi fi Prim Ministru. Are mare dreptate când face această afirmaţie, Iohannis şi liberalii sunt precum vulturii hoitari care se rotesc pe cer aşteptând ca animalul agonizant să-şi dea sufletul. Opoziţia simte că în PSD sunt frământări mari, speră să rupă aşchii mari din alianţa de la guvernare, numai că UNPR, PLR şi PC ştiu că dacă pleacă din alianţa cu social-democraţii va fi greu să mai prindă un post de ministru într-un guvern liberal. Liberalii ajunşi la putere, nu vor dori să împartă prada cu cei care îi vor fi ajutat să urce treptele Palatului Victoria.

    Izgoniţii din PSD, mă refer la Mircea Geoană, Vanghelie şi Ghiţă, trâmbiţează formarea unor partide, Geoană unul, Ghiţă altul, partide cu orientare de centru stânga. Acest mesaj îi face pe liberali să fie optimişti, numai că, acestea sunt himere, este greu să mai apară un partid de stânga care să se impună pe scena politică. Întâi trebuie să dispară PSD, numai că va fi greu să-i tai toate capetele acestui balaur. Să nu uităm că din PDSR a plecat Meleşcanul cu o bună parte din social-democraţi ,a format un partid, apoi Oprea a plecat cu o altă parte şi a format UNPR, dar PSD a rămas neclintit undeva la 35-36%. Congresul din martie va întări partidul, este posibil să plece câţiva golănaşi, dar cei rămaşi vor pune umărul la consolidarea lui, mai ales dacă vor modifica statutul ,în sensul în care vor fi suspendaţi automat din partid toţi cei care sunt sub urmărire penală. Este nevoie ca acest partid să dea un semnal clar de reformare, numai aşa îşi poate dezlipi eticheta de partid corupt. Probabil că Victor Ponta va rămâne în continuare lider al acestiu partid, aşa va fi posibilă menţinerea alianţei actuale. Alegerea altui lider va duce la ruperea alianţei şi venirea liberalilor la guvernare.

Ăsta de fapt este motivul curtării de către Iohannis a lui Victor Ponta. Preşedintele aşteaptă ca lui Ponta să-i rupă gâtul ai lui, apoi să acţioneze în consecinţă. Nu este nici greu, nici imposibil.

Să ne amintim de alegerile din 2005 din PSD, când în locul lui Ion Iliescu a fost ales M. Geoană, apoi în 2010, când a apărut de nicăieri Ponta în detrimentul lui Geoană. Şi acum este posibilă o răsturnare de situaţie.

    Moţiunea de cenzură anunţată de PNL a fi depusă la sfârşitul lunii februarie se înscrie în acest joc al mişcărilor din PSD. Sigur că, aliaţii dacă simt că pică Ponta, vor fugii precum şobolanii când se scufundă corabia, vor veni în braţele celor ce vor accede la putere.

Poate că toată analiza mea în cel priveşte pe Iohannis, dar numai pe el, să fie greşită, iar acesta să fie un om bine intenţionat, cu mare grijă pentru binele Ţării.

     Este posibil să fim suspecţi pe normalitate, după 10 ani de certuri şi contre, nu, numai politice, faptul că doi oameni, care nu provin din aceleaşi tabere politice, îşi strâng mâna şi îşi dau „bună ziua” în interesul României, este de bun augur. Este timpul ca România să intre în normalitate.

Pocăiţi-vă, vine Nuland !

      O ştire de ultimă oră mi-a atras atenţia, Preşedintele României va avea o întâlnire fulger cu Subsecretarul de Stat american, Victoria Nuland. De ce trebuie să se întâlnească Preşedintele unei ţări cu un subsecretar de stat, fie el şi american? Nu, numai că se încalcă protocolul, în asemenea situaţie consider că SUA, ne consideră fie o anexă, fie un stat de rang inferior.

Tam-tam-ul în jurul vizitei acestei doamne, este destul de mare, ce mesaj poartă, pe cine va trage de urechi, ce sarcini are să ne dea? Toţi liderii ţării încremenesc la gândul vizitei unui subsecretar de stat, fie el şi american. Întâlniriile d-ne Nuland trebuiau să fie la Ministerul de Externe, cu un subsecretar de stat român care se ocupa de relaţiile cu SUA, apoi în semn de politeţe primită în audienţă de Ministrul de Externe.

Mi se pare umilă poziţionarea Preşedintelui României în raport cu trimisul american.

    Observ că un stat ca Ungaria, membru NATO şi UE va fi vizitat de Preşedintele Putin, după care ,precis va urma un mare lider, fie european, fie american, pentru a contracara vizita liderului rus. Asta se întâmplă când şti să faci politică de pe picior de egalitate cu mai marii lumii, nu politica ascunsului după fusta lui Merkel.

    Sunt curios când vom trece la grupa mare, văd că încă avem nevoie de pamperşi, facem pe noi la fiecare strănut al îmbuibaţilor de peste gârlă. Să-i lăsăm încolo de americani, dacă ei strănută, ei să ia pastile de răceală, noi să ne vedem de problemele noastre care, nu sunt puţine.

Trebuie să învăţăm să ne autoguvernăm fără teama de ce va spune UE şi SUA, sigur dacă am hotărât să aderăm la NATO şi să ne integrăm în UE, trebuie să ţinem cont de ele, dar nu până la îngenunchere. Să luăm exemplu chiar de la felul în care statele puternice îşi fac politica, fie de stat, fie cea economică şi să acţionăm în consecinţă. Să nu urmăm exemplul biblic :”să faci ce spune popa, nu ce face popa”, ba să ne uităm cu atenţie la politica acestor popi şi să luăm exemplul lor. Germania poate face schimburi comerciale cu orice ţară din lumea asta, noi trebuie să ne axăm pe ţările membre UE. Acum nu-i vorbă, că mare lucru nu mai are România de exportat, au trimişii marilor puteri în România, ei fac exporturi, ei sunt proprietarii industriei româneşti. România pentru a se dezvolta trebuie să caute noi pieţe colaborare, de schimburi comerciale, de investiţii, altfel UE ne lasă la coada uniunii, pentru că asta a fost politica dusă de ei. Unităţile industriale le-au cumpărat pe nimic, în colaborare cu trădătorii politicieni din ultimii 25 de ani. Acum urmează să ne cumpere pământul arabil şi viticol, cel forestier aproape l-au rezolvat, iar în aceste condiţii ne întrebăm dacă România este stat independent?

    Independent era pe vremea lui Ceauşescu, când era primit de şefii marilor puteri cu covorul roşu exp.: Nixon, Ford, du Gaulle, Elisabeta a II-a şi exemplele pot continua.

Mă întreb dacă se merită să mergem la vot, dacă după votul din 16 noiembrie, mai poate fi ceva sigur. Nu contest a nu fi fost un vot corect, contest modul în care a fost manipulată opinia publică, sau poate nu, rămân o mulţime de necunoscute.

     Pun o întrebare de bun simţ : dacă subsecretarul român de la externe care se ocupă de relaţiile cu SUA, merge în vizită la Waschington, ar fi primit de Obama? Eu cred că nu.

Unde este reciprocitatea?

     Mă aştept ca d-l Iohannis să atragă atenţia d-nei Subsecretar de Stat, că a fost primită în audienţă pentru simplul motiv că este femeie şi nu pentru funcţia deţinută.

    Vreau să trăiesc eu, copiii, nepoţii şi toţi cei ce vor veni după noi într-o Românie liberă, independentă şi demnă, într-o Românie care să impună respectul altor state, dar pentru asta avem nevoie de adevăraţi bărbaţi de stat şi nu de bandiţi care se înhăitează cu străinii la jumulirea bogăţiilor acestei ţări.

D-l Preşedinte tace întru Domnul

      Încă din campania electorală, Klaus Iohannis, spunea că vrea linişte în ţară, pace şi cât mai puţină gălăgie. După preluarea puterii, pe lângă nişte întâlniri de taină cu primul ministru, miniştrii şi şefii celor secreţi din interior şi afară, a mai decorat un om, a numit un consilier personal, specialist în vita kobe, după care a tăcut. A tăcut atât de mult, încât cei din televiziuni au angajat specialişti în citirea gândurilor şi limbajul trupului. Până la urmă specialiştii şi-au dat demisia, primul a spus că nu a descoperit nici un gând în capul Preşedintelui, iar cel de-al doilea a spus că este atât de rigid încât nu transmite nimic.

Proaspătul nostru locatar de la Cotroceni, a înţeles că numai Domnul îl poate consilia aşa cum trebuie pentru a aduce pacea şi înţelegerea în ţară. Cum în România locuiesc mai multe etnii, având fiecare o anumită confesiune religioasă, cu interpretare fie a Bibliei creştine, fie a Coranului, ori Talmudului, Iohannis a luat o hotărâre înţeleaptă, singura care putea uni. Încă din timpul sărbătorilor de iarnă am fost informaţi că d-l Preşedinte, lăudat să-i fie obiceiul, a participat la slujba de la Biserica Luterană, apoi la Catolici, iar duminică a participat la liturghia oficiată de Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, în Catedrala Ortodoxa din Sibiu. Aici într-o comuniune perfectă cu enoriaşii de rit ortodox, a înţeles care sunt nevoile românilor, care sunt urgenţele lor. Mai mult decât atât ,consilierii Domnului din Cer, cei de partea ortodoxă, îl vor ţine la curent cu dispoziţiile Divinului.

     Mergând pe aceeaşi linie, Preşedintele va merge în urmtoarele zile să asculte slujba într-o Sinagogă, apoi va merge să se roage într-o Geamie, în acest fel, consilierii divini ai lui Yahve şi Alah îi pot îndruma paşii lui Iohannis în funcţie de nevoile enoriaşilor.

În condiţiile în care d-l Preşedinte va avea parte de consilieri divini, cei pământeni pot fi folosiţi pentru lucruri cât se poate de personale, gen, ce alifii să folosească pentru mâini, pentru întreţinerea feţei, ori cum se pregăteşte o friptură de vită kobe. Deasemeni consilierul personal îl poate sfătui să nu dezgroape morţii, îngropaţi destul de adânc, cum ar fi tezaurul dăruit de noi ruşilor, ori de bogăţiile fundaţiei Gojdu, pe care un mare fost ministru de externe l-a lăsat spre folosinţă ungurilor.

      D-l Preşedinte trebuie să fie mulţumit şi de purtătorul său de cuvânt, d-na Tatiana Bran a făcut un inventar al Palatului, după care a făcut un reportaj pe Facebook. D-le Iohannis ştiaţi ceva de asta? Ori nu vă spune nimeni nimic. Vă dau un sfat, gratis, când intraţi în Palat, împiedicaţi-vă în covor, atunci înjuraţi femeia de serviciu că nu a pus bine covorul. Spargeţi paharul cu apă, ori ceaşca cu cafea, chemaţi secretara şi faceţi-i morală că nu ştie să aşeze ceaşca, ori paharul pe tavă. Chemaţi-vă consilierii, apoi daţi-i afară că au venit prea încet, după care chemaţi-vă consilierul personal să vă pregătească o friptură de vită, ştie el de care, între timp, anunţaţi purtătoarea de cuvânt să spună poporului că nu aveţi nimic de comunicat. Toate astea le terminaţi într-o oră, două, apoi liniştiţi-vă, dormiţi, ori mergeţi la slujbă, conform programării vedeţi care rit urmează.

      Domnule Iohannis, dacă dvs. taceţi, ceilalţi nu au ce vorbi, aşa va fi linişte.