luni, 5 ianuarie 2015

D-l Preşedinte tace întru Domnul

      Încă din campania electorală, Klaus Iohannis, spunea că vrea linişte în ţară, pace şi cât mai puţină gălăgie. După preluarea puterii, pe lângă nişte întâlniri de taină cu primul ministru, miniştrii şi şefii celor secreţi din interior şi afară, a mai decorat un om, a numit un consilier personal, specialist în vita kobe, după care a tăcut. A tăcut atât de mult, încât cei din televiziuni au angajat specialişti în citirea gândurilor şi limbajul trupului. Până la urmă specialiştii şi-au dat demisia, primul a spus că nu a descoperit nici un gând în capul Preşedintelui, iar cel de-al doilea a spus că este atât de rigid încât nu transmite nimic.
Proaspătul nostru locatar de la Cotroceni, a înţeles că numai Domnul îl poate consilia aşa cum trebuie pentru a aduce pacea şi înţelegerea în ţară. Cum în România locuiesc mai multe etnii, având fiecare o anumită confesiune religioasă, cu interpretare fie a Bibliei creştine, fie a Coranului, ori Talmudului, Iohannis a luat o hotărâre înţeleaptă, singura care putea uni. Încă din timpul sărbătorilor de iarnă am fost informaţi că d-l Preşedinte, lăudat să-i fie obiceiul, a participat la slujba de la Biserica Luterană, apoi la Catolici, iar duminică a participat la liturghia oficiată de Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, în Catedrala Ortodoxa din Sibiu. Aici într-o comuniune perfectă cu enoriaşii de rit ortodox, a înţeles care sunt nevoile românilor, care sunt urgenţele lor. Mai mult decât atât ,consilierii Domnului din Cer, cei de partea ortodoxă, îl vor ţine la curent cu dispoziţiile Divinului.
     Mergând pe aceeaşi linie, Preşedintele va merge în urmtoarele zile să asculte slujba într-o Sinagogă, apoi va merge să se roage într-o Geamie, în acest fel, consilierii divini ai lui Yahve şi Alah îi pot îndruma paşii lui Iohannis în funcţie de nevoile enoriaşilor.
În condiţiile în care d-l Preşedinte va avea parte de consilieri divini, cei pământeni pot fi folosiţi pentru lucruri cât se poate de personale, gen, ce alifii să folosească pentru mâini, pentru întreţinerea feţei, ori cum se pregăteşte o friptură de vită kobe. Deasemeni consilierul personal îl poate sfătui să nu dezgroape morţii, îngropaţi destul de adânc, cum ar fi tezaurul dăruit de noi ruşilor, ori de bogăţiile fundaţiei Gojdu, pe care un mare fost ministru de externe l-a lăsat spre folosinţă ungurilor.
      D-l Preşedinte trebuie să fie mulţumit şi de purtătorul său de cuvânt, d-na Tatiana Bran a făcut un inventar al Palatului, după care a făcut un reportaj pe Facebook. D-le Iohannis ştiaţi ceva de asta? Ori nu vă spune nimeni nimic. Vă dau un sfat, gratis, când intraţi în Palat, împiedicaţi-vă în covor, atunci înjuraţi femeia de serviciu că nu a pus bine covorul. Spargeţi paharul cu apă, ori ceaşca cu cafea, chemaţi secretara şi faceţi-i morală că nu ştie să aşeze ceaşca, ori paharul pe tavă. Chemaţi-vă consilierii, apoi daţi-i afară că au venit prea încet, după care chemaţi-vă consilierul personal să vă pregătească o friptură de vită, ştie el de care, între timp, anunţaţi purtătoarea de cuvânt să spună poporului că nu aveţi nimic de comunicat. Toate astea le terminaţi într-o oră, două, apoi liniştiţi-vă, dormiţi, ori mergeţi la slujbă, conform programării vedeţi care rit urmează.
      Domnule Iohannis, dacă dvs. taceţi, ceilalţi nu au ce vorbi, aşa va fi linişte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...