joi, 11 februarie 2016

Vişinescu, acarul Păun al perioadei comuniste

      A fost condamnat la ani grei de închisoare un fost torţionar al regimului comunist . Alexandru Vişinescu, un bătrân aproape senil în vârstă de 90 de ani, a fost condamnat. Cine este acest Vişinescu? Un fost dulău de pază al comuniştilor, o unealtă. Prin această sentinţă a fost condamnat efectul, nu cauza. Vişinescu, este acarul Păun al sistemului comunist.
Mulţi dintre liderii comunişti ajunşi la putere după 1946 , fuseseră condamnaţi la ani grei de închisoare în perioada cât Partidul Comunist a fost în ilegalitate. Gh.Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker (acesteia chiar i-a fost smulsă o ureche de către un jandarm, nu insist asupra motivului, spun numai că nu a putut uita desfigurarea suferită), etc.
De când există politică şi partizanate politice, cei ajunşi la putere au încercat prin orice mijloace, multe dintre ele neortodoxe, să scape de rivali. Cele mai mult dintre acuzele aduse de către politicienii aflaţi la putere, oponenţilor lor politici, au fost trădarea şi complot organizat împotriva puterii legitime.
Un alt exemplu, când un sultan era încoronat, prima lui grijă era să-şi suprime fraţii, pentru ca aceştia să nu urzească comploturi împotriva lui.
    În perioada cât au fost în ilegalitate comuniştii au fost vânaţi de către cei care erau la putere. Acţiunile comuniştilor fiind considerate, subversive de către regimul acelor vremuri. Singura soluţie pentru a scăpa de comunişti şi acţiunile lor, era condamnarea lor la ani grei de temniţă. Oricât am vrea să cosmetizăm regimul de până în '44, nu putem să-l facem ingenuu. Avea şi el carenţele lui, era tributarul acelor vremuri.Tortura era folosită şi atunci în timpul anchetelor, iar în temniţă pedeapsa corporală era aplicată la orice greşeală a condamnatului.
Nu discut despre cine avea dreptate. Nu acum vreau să dezbat această problemă.
După 1944, mai ales după alegerile din 1946, aşa trucate cum au fost, comuniştii au câştigat teren. Singura lor grijă era să îndepărteze pe toţi aceia care puteau să le devină rivali de temut. Aşa au început procesele împotriva vechilor fruntaşi politici, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Brătianu, Corneliu Coposu etc.
Erau procese politice. În viziunea comuniştilor acestea erau necesare. Prin condamnarea rivalilor, ei, comuniştii îşi consolidau puterea. Rolul detenţiei, din perspectiva politică a acelor vremuri, era determinarea vechilor politicieni să accepte noua ordine politică. Pentru împlinirea acestui deziderat, liderii comunişti nu au făcut nici un fel de rabat. Au angajat pe post de gardieni ai închisorilor oameni câinoşi la suflet, dezumanizaţi, adevărate fiare, oameni care să nu comenteze, să execute ordinele cu mult devotament şi chiar în exces de zel. Într-un fel era şi răzbunarea celor proaspăt ajunşi la putere, comuniştii, împotriva celor care îi chinuiseră în închisorile capitaliste (aşa se spune).
O asemenea unealtă a fost Alexandru Vişinescu. Acesta a executat ordinele primite pe linie de partid, ordine care îi cereau să pedepsească aspru deţinuţii politici care nu aderau la ideile comuniste.
Toate „argumentele” au fost folosite de către torţionari, începând cu bătaia corporală, izolarea, munca până la istovire etc.
Vişinescu ordona, subalternilor, aplicarea pedepselor corporale asupra deţinuţilor. El făcea acest lucru în baza unor instructaje şi instrucţiuni venite de la puternicii acelor zile, liderii comunişti.
     Mă aşteptam ca acest proces să nu se canalizeze numai pe unelată, ci să fie scoasă în evidenţă şi forţa care a acţionat asupra ei. Vişinescu era un militar, un securist, executa ordinele primite de la miniştrii de interne ai acelor vremuri, Teohari Georgescu, iar din 1952 Alexandru Drăghici.
Nu vreau să-l disculp pe torţionarul Vişinescu, nu vreau să-l umanizez, vreau să spun, că acesta era doar cleştele cu ajutorul căruia Gh.-Dej prin acoliţii săi Georgescu şi Drăghici „smulgeau carnea de pe trupul” celor condamnaţi. Condamnarea lui Vişinescu trebuia să aibă loc într-un proces mai larg făcut întregului sistem comunist.

    Condamnarea lui Vişinescu trebuia să aibă loc cu cel puţin 20 de ani în urmă, aşa cum am mai spus, totul să se fi produs într-un larg proces al întregului sistem comunist, cu precădere până în 1964.Simulacrul făcut de Băsescu, un comunist adevărat, de condamnare a comunismului a fost de râsul curcilor. Băsescu prin acea „condamnare”, a vrut să câştige electoral. Nici nu avea cum să fie un act de condamnare a regimului comunist, o lucrare făcută de fiul unuia dintre nomenclaturiştii comunişti, l-am numit pe Vladimir Tismăneanu. În România a fost ratat un proces adevărat făcut perioadei comuniste. Regimiul comunist, a avut ca orice alt regim, un traseu sinusoidal. Un proces ar fi fost necesar, tocmai, pentru a fi fost condamnate părţile lui rele şi reţinute lucrurile făcute bine.

    La această oră, mă interesează mai mult, condamnarea şi confiscarea averilor celor care au distrus economia României după '90.
Organele de anchetă penală în loc să caute peştii mari, aceia care au distrus şi înghiţit averea Ţării, ne aduc în faţă tot felul de Vişinescu.
Praful se va aşterne peste aceste dosare, marii corupţi, hoţii şi bandiţii vor rămâne nepedepsiţi.
Din când, în când, câte un Vişinescu va fi plimbat prin faţa camerelor de luat vederi.
Dumnezeu să apere România!
Dumnezeu să-i apere pe români!



miercuri, 10 februarie 2016

Confesiuni XI. Convalescenţa. Dilema lui George.

     
     Simţea nevoia unei cafele. A ieşit pe hol. Asistenta din tura de noapte nu plecase.
-Ce face soţul?
-Este la fel, aparatele indică o stare bună.
-Se va trezi cât de curând. Vreţi o cafea, am făcut-o acum. Asistenta o invită în cabinetul ei. Mirosul de cafea şi medicamente era pregnant.
-Vă mulţumesc pentru cafea, chiar aveam nevoie, iar aceasta făcută de dvs. a fost foarte bună. Nicole a mulţumit pentru trataţie. Când a ajuns în salon ceva i s-a părut schimbat, nu înţelegea ce. S-a aşezat pe scaun cu gândul la Pavel. Ar fi vrut să vină la spital pentru a-l ruga să-i aducă de acasă nişte schimburi pentru ea şi George.
Cuprinsă de gânduri, nu a observat că soţul ei mişcase degetele. Nicole, regreta, nu vorbise mai mult cu bărbatul ei despre aventurile lui de dragoste. Dacă ar fi pus piciorul în prag, poate s-ar fi potolit. Pe de altă parte, el era un bărbat libertin în timpul dragostei. Voia ca femeia să se abandoneze total plăcerii momentului. Era o femeie crescută într-o familie conservatoare, considera libertinajul lui, o abatere de la normele morale şi religioase. Nu putea şi nici nu voia să înţeleagă  modul lui de a face dragoste. Lipsa ei de colaborare la fanteziile lui sexuale, probabil că l-a împins spre alte femei. În mod sigur, femeile din viaţa lui extraconjugală îi făcuseră toate poftele sexuale. Nicole a închis ochii. Era vinovată sau nu. Nu ştia care este adevărul. Va fi în stare să fie ea femeia pe care şi-o doreşte George? Era păcat ce îi cerea bărbatul ei? Nu găsise răspunsul. Ceva din interiorul ei o făcea să promită. Da, în viitor va fi femeia pe care George şi-o doreşte. Voia să-şi aducă bărbatul acasă, definitiv, să fie numai al ei. Ea îi va oferi plăcerile pe care el le căuta la femeile străine.
-Flory! Un glas stins pronunţase acest nume. Nicole a tresărit. A privit atentă la George, nu se observa nimic, avea ochii închişi. Femeia a rămas atentă. După un timp, buzele lui George au murmurat din nou:
-Flory, te doresc!
Nu mai era nici o îndoială, George se trezea. Durerea femeii era puternică. Numele pronunţat de soţ a fost ca un duş rece . Tocmai se hotărâse să fie mult mai înţelegătoare cu capriciile lui sexuale. Numele rostit de bărbat o lovise în inimă pe Nicole
-Te simţi bine George? Te doare ceva?
-Îmi este bine, nu mă doare nimic, dă-mi mâna Flory, vreau să-ţi strâng mâna. George vorbea fără să deschidă ochii. Cu mare greutate şi cu inima strânsă, Nicole a prins mâna soţului. Acesta a strâns-o cu putere şi a murmurat acelaşi nume care devenise obsesie pentru ea.
-George, mă recunoşti?
-Da, Flory, da, te recunosc.
-George, te rog, deschide ochii. Nicole i-a vorbit hotărât
Soţul ei a deschis ochii, a privit prin salon şi fără să o vadă pe Nicole, a întrebat :
-Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu mine?
-Eşti la spital George. Stai liniştit, ai fost operat. Sunt aici cu tine. Abia atunci soţul ei a privit-o. A fost surprins să vadă că la patul lui e nevasta. Îşi amintea că era undeva cu Flory. Îl obseda modul în care fusese respins de ea. Ar fi dat orice să fi fost acum lângă el, Flory, singura femeie care îl pusese la punct. Gândea limpede. Nu-l durea nimic. A încercat să se mişte. Nicole l-a oprit.
-Stai liniştit, mai ales capul nu-l mişca. Doctorii vor hotărî ce poţi face. Fără nicio legătură aparentă, George a întrebat-o pe soţia sa :

-Cât timp am fost adormit am spus ceva. Am strigat
  • Da George, ai strigat un nume de femeie : Flory. Nu ştiu cine este şi nici ce vrei cu ea.
Bărbatul a întors faţă de la Nicole. Îi părea rău că vorbise în somn. Acum va trebui să o facă pe Nicole să înţeleagă că fusese doar un vis.
-Flory, a , da, e fata care a fost aleasă Drăgaică. Îmi amintesc că am şi jucat cu ea. George vorbea fără să privească spre soţie.
-Stai liniştit. Trebuie să te odihneşti. Avem timp să discutăm când vom ajunge acasă. Ar fi bine să dormi, trebuie să te refaci. Culcă-te acum. Nicole l-a lăsat singur, a ieşit afară. Se gândea la George. Ştia că Flory îl obseda, nu înţelegea de ce. Pentru el aventurile erau pasagere, a doua zi le uita. Acum era ceva puternic. Nu înţelegea ce era la mijloc. Va trebui să afle motivul încorsetării lui George. Cine e cu adevărat Flory şi ce legături erau între ea şi soţul ei.
-Bună Nicole. Ce faci? Glasul lui Pavel s-a auzit lângă ea. Bucuroasă s-a întors spre el şi l-a cuprins în braţe.
-Sunt bine. Tu ce faci, ai venit să mă vezi? Nicole era bucuroasă să-l vadă pe Pavel. Discuţia cu George o tulburase.
-Nu am venit singur. Am adus cu mine o fată. Ea a insistat să vină. O cheamă Flory şi vrea să vorbească neapărat cu tine.
-Nici să nu aud de ea. Nicole a răspuns cu o răutate de care nu se credea în stare.
-Ascult-o Nicole, are o poveste intresantă. Mie mi-a spus-o. Pavel a insistat, până ce, Nicole într-un târziu a spus :
-Bine, spune-i să vină aici. Vom sta amândouă pe canapeaua de pe hol. Voi asculta povestea ei. Nu-mi va fi uşor. Cum s-a trezit, George a început să strige numele ei. Sper ca fata asta să nu mă mintă. Simt că e prea multă minciună în jurul meu. Pavel a adus pe Flory în faţa soţiei lui George.
-Ea este fata despre care ţi-am vorbit, apoi s-a îndepărtat, în timp ce femeile au luat loc pe canapea.
  • Ce voiai să-mi spui? Întrebarea Nicolei a sunat ca un şfichiut de bici.
  • Nu vreau să ne certăm, vreau să-ţi spun totul aşa cum s-a întâmplat. Flory a început povestea fără emoţie. Fără să vreau mi s-au aprins călcâiele după soţul tău, am înţeles că şi lui îi plăcea de mine. Nu voiam o aventură cu el. Voiam să-l am pentru totdeauna lângă mine. Când am ajuns la întâlnirea cu el, în loc să-mi facă declaraţii, a început să se plângă că îl înşeli cu Pavel. Despre mine, despre faptul că mă place, nu a spus nici-un cuvânt. M-am desprins din braţele lui şi am fugit. Asta probabil că la rănit puternic. S-a aşteptat să-l primesc cu braţele deschise şi să-l consolez pentru suferinţa lui. Asta a fost tot, spuse fata privind-o pe Nicole în ochi. Am fost pe cale să fac o prostie. Cred că o făceam dacă George ar fi ştiut să se poarte. Acum m-am lecuit. Am simţit nevoia să vorbesc cu tine. Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. Îi doresc însănătoşire grabnică. În privinţa mea, nu avea nicio grijă, capitolul George este închis. Te rog, să-i spui lui Pavel că sunt în curte. Îl aştept. Flory s-a ridicat, a privit-o pe Nicole drept în ochi cu ochii ei verzi migdalaţi, apoi a plecat.
    Surprinsă de cele auzite, Nicole a plecat spre salonul lui George. Era uimită de francheţea fetei. Ştia că fata nu minţise. Un sentiment de vinovăţie pentru accidentarea lui George probabil că o cuprinsese pe Flory. Numai aşa se putea explica venirea ei intempestivă şi spovedania în faţa Nicolei. Pavel a primit instrucţiunile din parte prietenei sale, apoi a plecat. Ştia că în curtea spitalului aştepta Flory.
Zilele treceau una câte una. Un nou răsărit de Soare, un alt pas spre vindecarea completă a lui George. Doctorii erau mulţumiţi de modul în care decurgea vindecarea lui.
A venit şi ziua cea mare, ziua externării. George s-a trezit de dimineaţă, si-a făcut duş, apoi s-a bărbierit îndelung. Doctorii l-au consultat, nu existau sechele în urma accidentului. Rana se vindecase. Va avea concediu medical, abia peste 20 de zile va putea începe serviciul. Până atunci, avea nevoie de repaus.
Pavel a venit cu maşina împreună cu Nicole. Femeia a împachetat tot, apoi au plecat spre casă. O dată ajunşi acasă au coborât din maşină, Nicole a luat bagajul, a mulţumit lui Pavel pentru tot sprijinul şi a intrat împreună cu George în curte. Pavel a plecat spre şcoală.
Se simţea o anumită stinghereală între soţi. George o dată vindecat, ar fi vrut să o vadă pe Flory. Îl obseda faptul că fusese respins de fată. Fusese rănit în orgoliul său de Don Juan. Se plimba prin living cu mâinile la spate. Era îngândurat, nu ştia cum să iasă din curte. Ar fi vrut să o mintă cumva pe Nicole pentru ca plecarea lui să fie credibilă. Soţia l-a simţit că e neliniştit. L-a provocat.
-Vrei să pleci undeva George?
-Da, voiam să merg până la ovăz. Se apropie timpul să-l treierăm. Eram curios să văd dacă s-a copt. Bărbatul vorbea fără să privească spre nevastă.
-Da şi eu cred că este o idee bună. Ai grijă, să-ţi pui ceva pe cap, să nu te bată soarele. Nicole era liniştită, Flory era iubita lui Pavel. Rămăseseră prieteni de la prima lor întâlnire. A fost atracţie reciprocă.
George a ajuns la locul însămânţat. Ovăzul era în pârgă, macii începuseră să se scuture. A căutat poeniţa cu iarba înaltă, coaptă şi moale. S-a întins pe acel covor natural cu miresme de flori şi fân. A închis ochii. Flory era în faţa lui. O iubea pe fata asta frumoasă cu ochii ei verzi? Chiar voia să fie cu ea? Se putea despărţi de Nicole, actuala lui nevastă, pentru a se recăsători cu Flory? Nimic din toate astea, el o iubea pe Nicole. Nevasta era viaţa lui. Acum a înţeles că a greşit. Nici una dintre femeile avute nu au fost la patul lui cât a fost bolnav. Doar ea, soţia, a vegheat la căpătâiul lui cât timp a zăcut. O voia pe Flory? Nu o voia, era vanitatea masculului. Până la Flory nici o femeie nu-l refuzase. George ştia să alerge din floare-n floare şi să adune polenul. Dintr-o dată, o fătucă l-a respins. Asta a durut. Multe zile refuzul, fetei, nu l-a lăsat să judece limpede. Chiar şi în momentul accidentului tot la ea se gândea. Unul din lucrători i-a strigat să pună un ştift, o siguranţă, la piuliţa bolţului. A făcut semn că se poate lucra aşa. El era şeful, oamenii s-au conformat. Neglijenţa nu l-a iertat. Casca de protecţie i-a salvat viaţa. Nu avea ce spera de la Flory. Pentru el, ea era ca o floare ruptă din greşeală. Trebuia să fie un capitol închis. Toate femeile pentru el, vor deveni istorie. Singura, unica iubire, a fost şi va rămâne Nicole. Ei trebuie să-i ceară iertare. Va avea putere să treacă peste toate câte i-am făcut? Simţea că nevasta era foarte supărată pe el. Avea şi motive. Când m-am trezit am început să strig numele altei femei. Nu mi-a reproşat. A tăcut. Asta mă face să mă simt şi mai rău. Mă ignoră. În spital am ratat şansa de a mă împăca definitiv cu ea. Nu ştiu ce va face. Trebuie să îi mulţumesc pentru îngrijire. Sper să mă ierte. S-a ridicat de jos, a mai privit odată covorul de iarbă, apoi a plecat . Era alt om. A intrat în casă vesel şi fericit. Încă nu îşi distrusese căsnicia. Accidentul, deşi nefericit, îl trezise la viaţă. A căutat prin toată casa, Nicole lipsea.
Pentru prima dată casa i s-a părut rece, deşi afară erau peste 30 de grade. Lipsa soţiei făcea casa să pară străină. Era obişnuit să-şi găsească soţia lucrând la maşina de cusut, ori în bucătărie spălând vase sau făcând mâncare. Îl îngrijora lipsa ei, avea încredere în ea. Mai precis, avusese o încredere deplină până la apariţia lui Pavel. Încă nu ştia ce hram poartă Pavel. Îl adusese cu maşina de la spital. Plătise Nicole benzina? 
Va urma 
Mulţumesc pentru poză : desmotivaciones.es

luni, 8 februarie 2016

Confesiuni X. George accidentat, Nicole la patul lui.

     
     Nicole şi-a revenit din leşin, a privit derutată prin cameră. Pavel stătea pe un scăunel la capătâiul ei: -Ce s-a întâmplat, este adevărat accidentul lui George?
Pavel a mângâiat-o pe faţă şi a confirmat bănuiala femeii. Nicole s-a ridicat din pat cu ajutorul lui Pavel. A făcut câţiva paşi nesiguri. S-a aşezat pe scaunul de la maşina de cusut.
-Te rog să mergi cu mine la spital, am nevoie de sprijin. Îmi este teamă de felul în care îl voi găsi pe George. Vocea femeii era stinsă.
-Da, ne oprim puţin la şcoală, semnez condica, apoi mergem. Pavel era hotărât să o ajute. A înţeles că o parte din vină pentru accidentarea lui George este şi a lui, deşi, nu asta şi-a dorit.
Nicole şi-a luat geanta, a ieşit din casă şi s-a îndreptat împreună cu prietenul ei spre maşină. Bărbatul a ajutat-o să urce, apoi a închis uşa. A intrat în maşină, a pornit-o şi au plecat spre spital. În drum s-a oprit câteva minute la şcoală, a semnat condica, mai era un singur profesor în cancelarie, nu-i ştia numele, l-a rugat să spună celor care vor întreba de el că are o urgenţă şi merge la spital. Nicole îl aştepta în maşină nerăbdătoare, voia să afle, fie şi cu un minut mai devreme, care este starea de sănătate în care se găseşte bărbatul ei. După douăzeci de minute de mers, timp în care aproape că nu au vorbit, au ajuns la spital. Au întrebat la camera de gardă unde se află George, au fost îndrumaţi spre holul de aşteptare de la blocul operator. În acel moment i se făcea o intervenţie chirurgicală. Fusese accidentat la cap. Cu lacrimile şiroindu-i pe obrajii umezi, l-a prins de mână pe Pavel pentru a se sprijini. Împreună au plecat spre blocul operator. Pe holul de aşteptare erau câteva canapele. Pavel a ajutat-o pe Nicole să se aşeze pe una dinte ele. Timpul trecea greu, orice deschidere de uşă o făcea pe biata femeie, care nu se putea opri din plâns, să tresară. După trei ore de aşteptare, un doctor cu masca încă pe faţă, cu halatul chirurgical de unică folosinţă pătat de sânge, avea în jur de 40 de ani,cu părul grizonat, ochii mari de un albastru intens, nas viguros, buze subţiri, înalt, s-a apropiat de ei şi i-a întrebat dacă sunt rudele lui George.
-Da, sunt soţia lui. A murmurat Nicole, ridicându-se greu de pe canapea.
-Soţul dvs. a suferit un accident la cap. Din câte am aflat, o piuliţă de cca 200 de grame a căzut de la 20 de metri înălţime în capul soţului dumitale. A avut noroc că purta casca de protecţie, cu toate acestea, tot i-a fost spart capul. Acum este în afara oricărui pericol, creierul nu a fost afectat, îşi va reveni mâine pe la această oră. Să sperăm că totul va decurge normal şi că şocul nu i-a afectat memoria. Chiar dacă va fi o pierdere de memorie, va fi de scurtă durată.
Acum puteţi merge acasă, dar e bine ca de diseară să staţi lângă el.Când va deschide ochii să vă vadă pe dvs., îi va face bine. Toate aceste doctorul le-a comunicat cu un glas profesional, fără emoţii, ca unul care făcuse acest lucru de sute de ori.
-Nicole, rămân cu tine aici cât va fi nevoie, nu am altceva mai bun de făcut. Vreau să fiu alături de tine în aceste momente grele. Pavel îi vorbea şi o mângâia pe mână.
-Mulţumesc Pavel, eşti un adevărat prieten. Vreau să fiu singură, vreau să mă gândesc, să văd unde am greşit. Te rog să mergi la şcoală şi să-ţi vezi de treburile tale. Când mai ai un timp liber, poţi trece pe aici, încă odată îţi mulţumesc. Nicole îi prinse mâna lui Pavel, într-un gest tandru o duse la obrazul ei .
-Încă ceva, trebuie să înţelegi că acum nu te mai poţi muta la noi, situaţia s-a complicat. Femeia îl îmbrăţişă pe Pavel, îi mulţumi încă odată. Acesta plecă, dar nu înainte de a-i promite că a doua zi va veni la ea.
Rămasă singură, Nicole încercă să facă o analiză a situaţiei în care se găsea ea şi George. Veştile date de doctor o bucurau, nu voia să i se întâmple ceva rău bărbatului ei. Poate avea nevoie de o lecţie, trebuia să înţeleagă că în viaţă nu poţi numai să iei, fără să nu dai ceva în schimb.
În viaţă trebuie să existe un echilibru între bine şi rău. Pentru a menţine acest echilibru, toţi, într-un fel s-au altul, trecem şi prin bine şi prin rău.Trebuie să ne analizăm greşelile, să îndreptăm unde am greşit, pentru a găsi din nou drumul cel drept al vieţii. Greşise şi ea, greşise chiar mult. Bărbatul este ca un copil lăsat nesupravegheat.Când copilul face o boacănă şi nu este certat de părinţi, nu numai că va repeta acea boacănă, dar va face una şi mai mare. Asta s-a întâmplat cu George, ea, Nicole, la iubit foarte mult, iar acele aventuri ale lui le-a trecut cu vederea, sperând ca într-o zi se va potoli singur. Timpul a demonstrat că nu a avut dreptate, aventurile lui s-au înmulţit ripostele ei au fost slabe, el a înţeles că aşa e normal să fie. Momentul în care a apărut Pavel, pentru George a fost un şoc. Dintr-o dată lumea lui s-a năruit şi odată cu ea şi el s-a prăbuşit.
     Nicole nu aflase de întâlnirea dintre George şi Flory, nu ştia de modul brutal în care Flory îl respinsese. Se considera a fi singura vinovată de accidentarea soţului ei.
Prăbuşirea morală a lui George a venit din modul brutal în care îl respinsese Flory. Pentru el a fost o lovitură puternică, el, care până atunci o avea pe soţia lui alături de el, plus orice femeie din sat şi-ar fi dorit, ar fi fost la picioarele lui. Acum, soţia lui avea ochi numai pentru Pavel, iar Flory, care ar fi trebuit să-l încurajeze şi să-i ţină moralul, i-a dat cu tifla.
    George era un om slab, subjugat propriului desfrâu , puterea îi venea din şarmul lui, nu din interiorul său. La cea mai mică piedică pusă de viaţă, a căzut şi a rămas acolo, jos, întins pe pământ.
Nicole stătea pe un scaun lângă patul lui George. Acesta avea capul pansat, doar ochii, gura şi nasul erau libere, respira cu ajutorul aparatelor, pe corp avea montate ventuzele cu legătură la monitoare. O asistentă venea din sfert în sfert de oră şi nota parametrii în care se afla bolnavul. Privea la bărbatul ei cu drag, îi era mila de suferinţa lui. A întrebat o asistentă dacă simte vreo durere, aceasta a negat, totodată a rugat-o pe Nicole, ca în caz că se trezeşte, să sune la sonerie, cu mâna i-a arătat deasupra patului un buton.
Rămasă singură , după plecarea asistentei, Nicole s-a aplecat şi a pus urechea pe pieptul lui George să-i simtă pulsul. Se simţea, era slab, dar regulat. Sigur, ar fi putut să se uite la aparate şi să vadă că lucrurile se desfăşurau în condiţii bune, doar că ea a vrut să simtă inima lui.
Îl avea lângă ea pe George aşa cum îşi dorise tot timpul, numai al ei. Prin faţa ochilor i-a trecut, pentru o fracţiune de secundă, Maria, cu decolteul ei generos, cu privirea provocatoare, sfidătoare şi neruşinată. Nu era geloasă pe ea, avea ciudă pe George pentru nestatornicia lui. Nu avea obiceiul să-l laude, nici dacă răsturna pământul, îi spunea doar atât:”ai făcut ce trebuia”. Îl deranja, George era ca un copil ce simte tot timpul nevoia să fie alintat, adulat, mângâiat, gâdilat în orgoliul lui de mascul. Nicole tocmai asta nu făcea, nu-l alinta. Chiar avea nevoie George să fie răsfăţat? Ea ca femeie voia să fie alintată şi răsfăţată de către soţ. Ăsta să fi fost motivul pentru care a înşelat-o, nevoia de a fi tratat ca un copil răsfăţat?
     A ieşit afară din salon, simţea nevoia de aer proaspăt. Cu greu, mergând pe coridoare întortocheate a ieşit afară. O curte mare cu multă verdeaţă şi pomi, din loc în loc erau bănci din lemn montate la umbra copacilor. Obosită s-a aşezat pe una dintre ele, gândurile i-au zburat tot la George, încă nu ştia cum va proceda cu el după ce se va vindeca. Deocamdată era important să-l vadă refăcut după accidentul suferit.
Spre seară s-a întors în salon. George era la fel. Aparatele indicau o stare generală bună, încă nu se trezise. Asistenta din tura de noapte notase în foaie valorile indicate de monitoare. Într-un târziu a luat-o somnul. A dormit profund. Când a deschis ochii, a văzut că afară se luminase de ziuă. A privit ceasul minuscul de la mâna, era ora 5. Începuse încă o zi. George era în aceiaşi stare de inconştienţă. 
Va urma, 
Mulţumesc pentru poză: publika.md

duminică, 7 februarie 2016

Din "Beciul Domnesc" în Parlamentul Ţării.

     
     Privesc evenimentele care se petrec pe scena politică şi pe lângă ea. Avem în ultimul timp foarte mulţi politicieni, soţi/ soţii, prieteni, socrii şi unchi, fraţi şi mătuşi de politicieni, implicaţi în diferite dosare penale. Toţi sunt egali în faţa legii, toţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la o condamnare definitivă, dată de o instanţă de judecată. Doar că, din ceea ce eu observ, unii sunt mai egali decât alţii. Elena Udrea cu o mulţime de dosare, unele pe rolul instanţelor de judecată, altele în faza de cercetare penală, se plimbă nestingherită prin sălile Parlamentului unde este aleasă deputat. Conform codului de procedură penală, e corectă chestiunea, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Dar, dacă e nevinotă, prezumtiv vorbind, de ce a fost arestată luni de zile? Foarte mulţi oameni au fost arestaţi, apoi eliberaţi şi trimişi să facă puşcărie în luxoasele lor palate, e nedrept. Sunt oameni care nu au comis fapte de violenţă, pot fi foarte bine anchetaţi în libertate. Amintesc trei cazuri, nu discut dacă dosarele au fost pe bune, politice, sau faptele au existat, nu discut nici cuantumul pedepsei, discut numai prin prisma posibilităţii privării de libertate. Adrian Năstase, nu a fost arestat nicio zi şi totuşi a putut fi condamnat în două rânduri la închisoare cu executare.
Relu Fenechiu, nu a fost arestat, a fost condamnat, apoi, deşi era ministru în funcţie, a fost arestat pentru ispăşirea pedepsei.
Dan Voiculescu şi toţi complicii, au fost cercetaţi în libertate şi condamnaţi la ani grei de închisoare, acum sunt în stare de arest pentru executarea pedepsei.
Poporul când priveşte la aceste „plimbări” ale politicienilor, între „beciul domnesc”, arestul la domiciliu, apoi libertatea de a putea merge în Parlament acolo unde este deputat, sau senator, crede că sunt aranjamente făcute pentru a îi face scăpaţi, pe aceşti posibili bandiţi care au jefuit Ţara, de răspunderea cu privarea de libertate.
     Primul lucru pe care ar trebui să îl facă organele de anchetă penală, ar fi acela de a descoperi averile furate şi pitite, dosite prin diferite bănci străine, divorţuri şi partaje. Deşi se discută de sume imense de bani, nu am auzit de sechestrări, în vederea confiscării, a unor averi uriaşe, deşi multe dintre ele sunt la vedere. Foarte bine că este anchetat Oprea, Niţu şi ceilalţi, dar aş fi vrut să aud că este anchetat cel care a distrus uzinele :„Semănătoarea”, „23 August”, „Automecanica Moreni”, „IMMija”, marile combinate ale Ţării, Băncile româneşti. Aş fi vrut să aud că marile, opulentele vile din Snagov, Pipera, şi pe unde mai sunt, au fost confiscate, sau proprietarii au putut justifica banii până la ultimul leu. Nu se poate ca un om, care potrivit legii este prezumtiv nevinovat, să fie ţinut în arestul poliţiei în condiţii nu tocmai de hotel de trei stele.
România are mare nevoie ca banii jefuiţi din economia Ţării să se întoarcă de urgenţă în bugetul ei. Pentru împlinirea acestui deziderat, organele de anchetă penală trebuie să treacă de urgenţă la stabilirea unui plan de măsuri prin care să stopeze posibilele partaje între soţi. Acolo unde este necesar ancheta să fie extinsă în cazul în care partajul deja avut loc şi asupra averii dobândite de soţie. Dacă banii soţului au fost dobândiţi prin corupţie, furt, etc., şi banii dobândiţi de soţie în urma împărţirii bunurilor au provenit tot de acolo.
     Organele de anchetă, justiţia, trebuie să fie indiferente la luptele politice, activităţile lor nu trebuie să se interfereze cu politicul. Numai în acest fel vor putea fi respectate, iar încrederea în actul de justiţie ar fi mare. Atâta timp cât se poate trage concluzia că procuratura, justiţia, fac partizanat politic, actul de justiţie va fi îndoielnic, chiar dacă, ar fi corect.
Sunt foarte mulţi bani, miliarde de euro furaţi, aş dori ca organele abilitate să scoată aceşti bani din mâinile bandiţilor care au jefuit Ţara şi să-i aducă înapoi în bugetul Ţării.
Când văd că hoţii, dovediţi cu acte, se plimbă nestingheriţi prin locurile exotice ale lumii, dând astfel cu tifla tuturor oamenilor cinstiţi din România , simt că îmi pierd încrederea în aceia care, ar trebui să facă ordine în dezordinea din Ţară.
       E bine că Oprea şi Niţu sunt anchetaţi, totuşi, aveţi multe dosare mari care ar trebui să fie rezolvate.
Un posibil dosar (dosare) ar fi despre cei care au distrus sistemul Bancar românesc, zic.
      Timpul trece, iar banii jefuiţi din economia României se pierd,nu aveţi dreptul domnilor anchetatori să-i lăsaţi să vă scape, nici banii , nici hoţii.
       Dumnezeu să ajute România!
       Dumnezeu să-I ajute pe români!
Mulţumesc pentru poză :stiripesurse.ro

sâmbătă, 6 februarie 2016

Nu vreau Schengen şi nici MCV. Vreau să trăim într-o Românie bogată şi independentă

     
     MCV-ul, Schengen-ul, astea sunt, unul biciul şi mă refer la MCV, iar celălalt, un fel de Fata Morgana pe care o tot vedem şi nu e. Acei funcţionăraşi de la Bruxelles care au inventat MCV-ul (Monica Macovei, la acea oră ministrul justiţiei nu este străină de înfiinţarea lui), au gândit mecanismul ca pe un factor de control asupra justiţiei din România, implicit asupra tuturor Instituţiilor de putere. În fiecare an, la fel ca Brânzovenescu lui Caragiale care, avea, nu avea treabă, la ora doişpce trecute fix era în târg, funcţionarii de la Bruxelles scriu un raport despre MCV-ul României în care sunt blamate toate instituţiile statului, mai puţin DNA-ul. Că lucrurile sunt adevărate sau nu, este mai puţin important, important este ca România să fie blamată, să arate ca un stat care este condus de incompetenţi ( prea departe nu sunt).
În ce priveşte Fata Morgana, Schengen, nu cred că ar mai trebui să fim interesaţi de acest lucru. Schengenul se va dovedi, a fi, ceva perimat, uşor, uşor ,statele membre Schengen îşi vor închide graniţele. Exodul de populaţie din Ţările aflate în conflict şi nu numai, vor determina Occidentul să ia măsuri dintre cele mai drastice. Întrarea în Europa într-un singur an a peste 1.000.000 de imigranţi vor pune mari probleme autorităţilor din UE. Am să vă amintesc o poveste românească despre musafirul nesimţit care sună aşa :” un drumeţ în miez de noapte a bătut la uşa unui ţăran şi a cerut găzduire, acesta l-a primit în casă şi l-a culcat pe jos. Avea o singură cameră, iar afară era frig. După un timp călătorul a rugat pe stăpân să-l lase să doarmă cu ei în pat, acolo jos îngheţase de frig. Gazda, de bună credinţă, l-a primit în pat. După ce omul nostru s-a încălzit, a cerut gazdei să-i dea şi nevasta, atunci proprietarul s-a enervat şi l-a dat afară”
Ferească Sfântul ca aceşti „musafiri” ai Europei să nu se comporte precum cel din povestea de mai sus. Garanţii nu sunt, mă îngrozesc când mă gândesc ce se va întâmpla când aceşti oameni dezrădăcinaţi vor dori să doarmă în paturile băştinaşilor şi să le mai ceară (sau o vor lua cu forţa) şi nevasta. Cam despre asta e vorba cu spaţiul Schengen.
     Ţara noastră, cel puţin formal, este condusă de un guvern, un preşedinte, parlament, etc. Rar am văzut ca vreunul dintre membrii acestor Instituţii reprezentative pentru statul român, să ia poziţie fermă faţă de anumite abuzuri făcute de UE, prin organismele sale, făţă de România. Comportamentul autorităţilor noastre a fost de slugi aflate în slujba străinilor. Suntem o Ţară care încă mai figurăm ca stat independent, nu cred în această independenţă. Nu am văzut nici un lider potent al Ţării să ia o atitudine tranşantă pentru lucrurile impuse cu de-a sila de către UE şi SUA.
Am văzut lideri europeni precum ai Ungariei, Cehiei, Poloniei, spunându-le de la obraz liderilor europeni şi nord americani, atunci când au luat  măsuri care nu au convenit Ţărilor lor.
Politicienii noştri, cu largul concurs al FMI, UE, BM, Soros, etc. au distrus întreaga economie a Ţării, au distrus sistemele de sănătate şi învăţământ aceste fundaţii ale viitorului. Nu ai economie, sănătate şi învăţământ, statul este ca şi dizolvat. Prin manevre numai de politicieni ştiute şi de nord americani, am reuşit să distrugem armata, să anulăm obligativitatea tinerilor de a se pregăti militar, putând oricând să fie rezerviştii unor eventuale şi nedorite conflicte ,militare unde noi am fi parte.
Avem cca 80.000 de militari cu femeile de serviciu cu tot, echipamentul militar insuficient, fără să avem rezervişti instruiţi.
De ce trebuie să devenim o bază militară SUA, sau NATO? Ţara noastră a luptat tot timpul împotriva acestor baze, nu am dorit baze sovietice, nu ne dorim nici baze americane. În orice război, sunt atacate punctele înarmate, pentru ce ne-a trebuit nouă să devenim o ţintă militară? Încă odată o spun răspicat, Rusia nu are motive să ne atace. Prin firmele lor Lukoil şi Mechel au făcut destul rău României, aşadar faptul că am fi o ţintă rusească este o manipulare crasă. Posibil ca Rusia să vrea să ocupe Ucraina pentru că aşa au fost până-n '90, poate alte state din zona Mări Caspice şi a Caucazului, pentru că au mai fost într-o uniune, dar să atace România, nu are sens.
Trimitem anual soldaţi pe fronturile din lumea asta, ne mor copiii pe acolo pentru „câţiva dolari în plus”, nu sunt războaiele noastre, nu avem măcar satisfacţia că s-a democratizat zona unde a fost conflictul, din contră, s-a instaurat haosul şi războiul civil, nesiguranţa şi foametea. Mă întreb retoric evident : pentru ce toate acestea nebunii? Cui folosesc morţii noştri? Dar, mai ales, pentru ce au murit? Răspuns : Pentru ca marile puteri să-şi vândă armamentul. Pentru ca marile puteri să-şi dezvolte economiile, iar marile corporaţii de armament să-şi umple visteriile. Liderii marilor puteri sunt păpuşile acestor corporatişti. Noi pentru ce cheltuim bani şi mai ales vieţi omeneşti, în aceste războaie din care nu câştigăm decât lacrimi pentru văduvele şi copiii orfani, ai sodaţilor morţi pentru o cauză neştiută?
MCV-ul a reuşit, susţinut din Ţară de liderii politici ai partidelor afiliate popularilor europeni, să reducă la tăcere preşedinţii statului, mă refer la Băsescu şi Iohannis, să discrediteze înstituţiile guvernamentale şi parlamentare, ridicând în slăvi DNA-ul. Prin aceasta s-a reuşit transformarea României înr-un stat poliţienesc. Sunt mii de dosare care zac în sertarele DNA despre corupţia majoră, acolo unde prin anchete minuţioase s-ar reuşi readucerea banilor furaţi de la hoţi în bugetul Ţării prin sechestrările averilor şi confiscarea lor ulterioară. Nu critic faptul că DNA-ul încearcă să facă curat, destul de anemic de altfel, cât modul în care o face, ajungând ca prin acţiunile ei să influienţeze mişcările politice. Asta e periculos.
Avem un guvern moşit de la Bruxelles, blagoslovit de marile partide politice. Acest guvern cu miniştrii detaşaţi pe perioada mandatului, au fost aleşi dintre cele mai docile slugi ale liderilor europeni şi FMI. Ce bază să ai într-un mercenar pe care îl plătim cu o sumă derizorie, pentru el, de aproape 2000 de euro, când la Bruxelles, de unde este detaşat şi unde postul îl aşteaptă să-şi termine mandatul, este plătit cu 15.000 de euro. Este clar pentru toată lumea că el, ministrul, este mercenar, dar nu în slujba României, ci în slujba celor ce îl plătesc cu mii de euro.
Problema noastră este de conştiinţă, de lipsă de patriotism, de lipsă de naţionalism ( nu mă refer la un naţionalism exacerbat), dar la o conştientizare a faptului că suntem români, este necesară.
Am avut conducători de împrumut, chiar dacă au fost cetăţeni români, din această cauză România a ajuns o colonie a nimănui, toţi ne tratează ca pe o colonie dar, nimeni nu ne revendică ca fiind a lor.
Am obosit scriind pentru surzi şi orbi.
Dumnezeu să apere România!
Dumnezeu să-i apere pe români!



joi, 4 februarie 2016

Confesiuni IX. George şi Flory. Iubire destrămată. Accidentul

     
     George a suportat cu stoicism comportarea aproape ciudată a soţiei, voia să vadă până unde merge. Pe de altă parte îi era teamă că soţia va lua hotărârea de a se despărţi de el. După plecarea lui Pavel, Nicole s-a retras în atelierul ei, tighelea o rochie şi se gândea la situaţia ei. George o înşela. Nu voia să se despartă de el. Voia numai se întoarcă la ea. Pavel, pe care îl luase drept complice şi care acceptase jocul, o dorea fizic. Nicole observase că în ochii lui Pavel reapăruse dragostea de mult apusă. Era un joc periculos, mergea pe muchie de cuţit, nu avea încotro, trebuia să jongleze fin dacă voia să reuşească. Pierdută în propriile gânduri, soţia nu a auzit când George a intrat în cameră. S-a apropiat de ea, a cuprins-o cu mâinile pe după gât, a încercat să o întoarcă cu faţa spre el. Împotrivirea femeii l-a iritat pe soţ. A lăsat-o în pace, iar el s-a trîntit pe unul din fotoliile de lângă canapea. Cum soţia continua să lucreze, ignorându-l, nu a mai răbdat şi cu un glas calm în care se simţea o furie abia strunită, a întrebat-o:
-Nu vrei să ne împăcăm?
-Nu, de fapt eu vorbesc cu tine, numai că vom dormi în camere separate. Vom mânca împreună, vom fi ca şi până acum, doar nopţile ni le vom petrece separat, Nicole a răspuns ca de fiecare dată c vocea liniștită.
-E vreo legătură între tine şi Pavel? George a pus întrebarea direct, totodată temător de răspunsul pe care îl v-a putea primi.
-Nu te priveşte, când voi considera necesar, îţi voi spune. Soţia s-a întors cu scaunul spre bărbat, apoi privindu-l în ochii lui căprui i-a zis :
-George, trebuie să înţelegi că răbdarea mea a ajuns la capăt. Am nevoie de timp pentru a lua o hotărâre, nu ştiu ce voi face, ştiu un singur lucru, cu cât vei sta mai departe de mine, cu atât ne va fi mai bine la amândoi. Poţi merge oriunde, poţi face ce vrei, nu uita un singur lucru, există un contor care v-a înregistra comportamentul tău. Hotărârea mea o voi lua peste timp, poate fi o săptămână, o lună, un an. De tine depinde. Apropo, ai promis că văruieşti camera unde se va muta Pavel, te ţii de cuvânt?
-Da, o voi pregăti, George avea vocea omului care tocmai pierduse o avere.
A ieşit din cameră. Un timp s-a plimbat fără ţintă prin curte. Apoi a plecat în ţarină să vadă stadiul în care se afla ovăzul, mai ales îl interesa dacă va fi afectat de secetă.
De departe se vedeau combinele care deja treierau orzul. Recolta se anunţa bogată. În urma combinelor se vedea o fată. Aceasta mergea şi din loc în loc în loc se apleca de parcă pierduse ceva. Era Flory, agronomul satului. Ea verifica dacă combinele fac un treierat optim. Paiele trebuiau să aibă o anumită dimensiune, spicele să fie bine bătute de aşa natură încât să nu rămână boabe, iar depozitele combinelor să fie bine etanşate pentru a nu pierde din boabele treierate.
George s-a apropiat de ea aroape tiptil:
-Bună ziua fată frumoasă! Flory a tresărit şi s-a întors spre cel ce o salutase:
-Tu erai? Fata se îmbujoră, se vedea că sosirea bărbatului îi făcea plăcere.
-Sunt în trecere, merg să văd ovăzul. Aş fi bucuros dacă ai veni şi tu, mă interesează şi părerea specialistului. George o privea pe fată cu drag. Spusele lui erau o rugăminte. Fata a dat din cap afirmativ, după care a adăugat:
-Mergi înainte, voi veni şi eu, ştiu unde este locul. Rămasă singură, Flory a căutat un moment prielnic, când nu era văzută de nimeni, atunci a plecat la întâlnirea cu George. Câmpul, înroşit de maci, întrista specialistul din ea, în schimb culorile vii de roşu, bucurau ochii tinerei fete. În drum spre locul de întâlnire, Flory se gândea la situaţia ei. Era singură, curtată de flăcăi. Ce căuta pe drumul ăsta? Auzise multe despre George, ştia că este un fustangiu. Ceva misterios o atrăgea ca un magnet. Va şti să îl pună la punct, îi va cere să divorţeze dacă vrea să fie a lui, altfel nu va ceda. Nu vrea să fie o aventură trecătoare, îl doreşte pe George cu toată fiinţa ei. Vrea să se ştie iubită. Ştie că face o greşeală, că nu trebuia să se îndrăgostească de un bărbat căsătorit. Nu se simţea vinovată, iubirea a apărut ca o umbră de după colţ, ca o sămânţă picată pe un teren fertil, a început să germineze, să prindă formă. Îi va cere direct lui George : „dacă mă vrei, divorţează”, dacă nu divorţezi, înseamnă că nu îţi pasă de mine, nu mă iubeşti şi atunci drumurile noastre se despart. Tot analizând, a ajuns lângă ovăzul lui George. L-a văzut şi pe el. A apucat pe un răzor pentru a ajunge la locul de întâlnire.
Tarlaua unde avea însămânţat ovăzul a făcut-o să tresară, nu mică i-a fost mirarea când a văzut că întreg lanul era plin de maci roşii, priveliştea era frumoasă pentru un pictor, paiele înalte cu spicele lungi de ovăz, încă verzi, se ridicau prin mulţimea de maci sângerii proaspăt înfloriţi. În mijlocul tarlalei era o poieniţă de vreo patru metri pătraţi. Aici sămânţa nu germinase, iarba înaltă cu spicul galben forma o plapumă moale frumos mirositoare.  
George, după ce s-a asigurat că fata l-a văzut, s-a întins pe covorul de iarbă, pe această insulă moale de fân. Fata s-a oprit o clipă a admirat poieniţa, apoi s-a aşezat lângă el. George a prins-o în braţe, a apropiat-o de pieptul lui, cu mâna dreaptă a îndepărtat de pe fruntea fetei un smoc rebel de păr, apoi a sărutat-o pe ochii ei migdalaţi.
-Flory, ţine-mă în braţe, iubeşte-mă, vorbeşte-mi, spune-mi că mă vrei. Bărbatul o privea în apa limpede a ochilor ei verzi. Lacrimi apăruseră pe obrazul lui.
-Ce s- a întâmplat, de ce eşti aşa supărat? Flory îl privea şi nu-l recunoştea pe George cel stăpân pe el, gata să spună o vorbă curtenitoare, o amabilitate, un compliment.
-Nevasta nu îmi vorbeşte, cred că mă înşeală cu Pavel, un profesor nou venit la noi la şcoală. A spus că vom trăi separaţi de acum încolo. Eu dorm pe canapea, iar ea în dormitor. George vorbea cu glasul sugrumat, plânsul era pe cale să-l cuprindă.
-Înţeleg că te înşală nevasta, aşa-i? Flory îi pusese întrebarea ridicându-se într-un cot.
-Da, aşa cred.
-Ce-ţi pasă? Înseamnă că o iubeşti dacă suferi atât de mult? Fata îi vorbea fără să-l certe.
-Da, o iubesc, nu pot trăi fără ea, ea este singurul motiv de a rămâne în viaţă, aşa este. Acum vrea să îl aducă pe profesoraşul ăla în casa mea. Spune-mi tu, ce să fac?
-Pe mine mă întrebi? Ce eu sunt mamă-ta? De ce m-ai chemat aici? Ai nevoie de mine? Vrei o ţiitoare? Nu sunt aşa ceva. Flory spusese toate acestea hotărâtă, fără să ridice glasul. De data asta bade George ai greşit, eu nu sunt ce crezi tu. Eu vreau iubire, vreau un bărbat numai al meu. Dacă mă iubeai trebuia să divorţezi şi să fim împreună. Îmi placi foarte mult, nu sunt încă îndrăgostită, mă felicit pentru asta. Mergi acasă, împacă-te cu nevasta, păzeşte-o când te înşală, fă ce vrei, pe mine uită-mă, ai înţeles dragă George? Cine ai crezut că sunt eu, să vii la mine cu lamentări? Ai vrut să găseşti în mine umbrela ta de ploaie? Nu băiete, sunt tânără, frumoasă, deşteaptă, nu am nevoie să te legăn pe tine, să te încurajez să treci peste problemele tale de amor conjugal. Flory se ridică şi plecă fără să mai arunce vreo privire spre bărbatul căruia i se înecau ochii în lacrimi.
     Într-un târziu plecă şi George acasă, a întrat în casă fără să vorbească cu nevasta. Era distrus, nu înţelegea nimic, soţia plecase pe un drum numai al ei, Flory îl respinsese cu brutalitate, cum să procedeze în aceasta situaţie?
      Zilele se târau greu prin canicula instalată peste Ţară. George era, din zi, în zi, tot mai singur. Văruise camera unde urma să se mute Pavel. Nicole se ocupase singură de mobilarea şi curăţarea camerei şi a mobilei. În dimineaţa în care Pavel urma să se mute în casa lor, un cetăţean a bătut în poartă. Femeia a mers să vădă despre ce era vorba. Ştia că George e plecat la serviciu. La poartă era un cetăţean, cu o privire de om speriat, care a anunţat-o că soţul ei, George, a avut un accident la locul de muncă. Nu ştia mai mult decât că a fost luat de „Salvare” şi dus la spital. Nicole s-a clătinat pe picioare, a fost pe punctul de a leşina. Două braţe puternice a susţinut-o tocmai când era gata să cadă. Pavel tocmai oprise maşina şi asculta veştile proaste. A văzut că Nicole e pe cale să leşine, a sărit repede şi a prins-o. Cu femeia în braţe s-a îndreptat spre livingul-atelier, a întins-o pe canapea, apoi a stropit-o cu apă. Femeia a deschis ochii. A întrebat dacă este adevărat accidentul suferit de George. Confirmarea lui Pavel a făcut-o pe Nicole să închidă ochii, îşi reproşa purtarea rece şi distantă faţă de George. Atunci a înţeles că instalarea lui Pavel în casa lor îi cauzase foarte mult rău, de fapt asta îl tulburase. Nu mai putuse judeca limpede, din această cauză s-a produs accidentul.
Va urma
Mulţumesc pentru poză :perfecte.md


luni, 1 februarie 2016

Un ghiveci politic, un guvern fanariot

      
     Mă uit la varza asta din politică, la ghiveciul ăsta politic pregătit la repezeală şi din care lipseşte sarea şi piperul. Nu mai vreau să merg la circ să văd dresori de capre, lei, iepuri şi alţi bărzăuni, nici clovni nu vreau să mai văd. Pentru ce să mă îmbrac, să plec de acasă, să plătesc un bilet pentru un spectacol de circ, când în casă, în faţa televizorului, aşezat comod în fotoliu, am cele mai spectaculoase momente de circ cu clovni autentici cu carnet de partid, cu cotizaţia plătită la zi. Dacă vreau dau pe un program cu iluzionişti, au ăştia nişte numere de te ameţesc de cap şi te fac să votezi cu ei. Face să apară un pix, o găleată, un pui congelat (unul dintre fraţii Petreuş), ei le dau, tu le ei şi după alegeri dispar, nu, nu mă înţelegeţi greşit, nu dispar pixurile, găleţile, ori ce ţi-au mai dat ei acolo, nu, dispar banii de pensii, societăţile de asigurare, banii de la ministerul transporturilor, de la ministerul dezvoltării, de la „Fondul Proprietatea”, dispar fabricile şi uzinele, băncile româneşti, o parte din ele au dispărut mai demult.
      Seara, confortabil aşezat în fotoliul meu ceauşist, mă uit la moderatoarele TV care sunt într-un hei-rupism cum rar a fost dat cuiva să vadă. Retingul face spectacolul, emisiunile devin alerte, politicienii aruncă cu vorbele prin studio, ecoul lor se loveşte de toţi pereţii studioului apoi vin drept în urechea mea. Cred că sunt masochist, nu mă dezlipesc de ecran, butonez pe toate canalele tv, peste tot e la fel, aştept să văd când îi plezneşte jugulara lui Şincai, Grecu, şi alte reprezentante ale mass mediei.
Nu găseşti nimic serios în dezbaterile lor politice, în analizele jurnaliştilor.
Se discută despre alegerea primarilor în două tururi, există o lege proaspăt votată prin care liberalii au fost deacord cu această lege. Bine, ei spun aşa, noi, adică liberalii, am depus un amendament la proiectul de lege prin care voiam ca primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin, amendanmentul a fost respins, iar votul final pe legea votului dintr-un tur de scrutin a fost dat de PSD, ALDE, şi PNL, în concluzie au votat şi ei legea. Acum, un guvern tehnocrat care nu răspunde politic, să vină cu o OU pentru modificarea legii, va crea un precedent periculos. Orice legi nu convin unor partide aflate la guvernare, deşi votate în Parlament vor fi moificate prin OU dată de guvern. Nu credeţi că Parlamentul în situaţia asta devine inutil? Atunci să conducem Ţara prin decrete-lege, o Adunare Naţională s-ar întruni de două ori pe an în două legislaturi ar adopta decretele-lege şi gata. Vom face şi economii uriaşe, nemaifiind nevoiţi să întreţinem atâta armată inutilă la Parlament.
      Avem guvern de tehnocraţi, asta ar presupune că sunt nişte specialişti, de unde ştim noi cât de pregătiţi sunt? Au dat vreun examen, au fost testaţi, o comisă academică şi-a dat girul pentru ca ei să fie investiţi? Nu, nimic din toate astea, acum m-am prins şi-a dat girul Merkel şi Bruxelles-ul. Un guvern fanariot cu oameni din Fanarul Bruxelles-ului,
Am pus acele întrebări în legătură cu pregătirea lor, pentru că ei indiferent câte prostii fac, mă refer la cele care nu au legătură cu DNA-ul, nu îi trage nimeni la răspundere, un guvern politic, răspunde pentru el partidul în timpul alegerilor.
      Cine dracu răspunde pentru afirmaţiile umilitoare ale ministresei de finanţe Anca Paliu Dragu, despre oamenii săraci de la noi din Ţară. Cucoana asta a fost, precum Maria Antoaneta a Franţei, poporul striga că nu are pâine şi ea, regina, se întreba de ce nu mănâncă cozonac.
Un alt caz umilitor pentru societatea românească a fost afirmaţia ministrului sănătăţii cum că societatea românească asta merită, pentru că poporul nu munceşte.
Eu, pensionarul român, vă spun „Să vă fie ruşine pentru umilirea poporului, domnilor miniştrii.”
Dacă aceste afirmaţii erau făcute de persoane particulare, ar fi fost în regulă, dar nu este permis unor miniştrii, care stau în acelaşi fotolii, în care au stat, toţi acei miniştrii care vreme de 26 de ani au vândut, furat, distrus toată economia românească, au îndatorat Ţara şi au adus-o în pragul falimentului. Domnilor miniştrii, cei de dinaintea dvs. au plătit salariaţii din uzinele şi fabricile româneşti, din combinatele industriale, din fermele agro-zootehnice, pentru a sta acasă. Cu alte cuvinte au plătit oamenii să stea la umbră, pentru ca ei ,guvernanţii, să poată fura în voie.
       Pentru aceste motive domnilor miniştrii tehnocraţi nu vă permit să umiliţi acest popor batjocorit de 26 de ani. Din scaunele voastre înalte scuipaţi în capetele noastre plecate, nu uitaţi, în viaţă totul se plăteşte. Citiţi poezia lui Coşbuc : „Să nu dea Dumnezeu cel Sfânt...”, citiţi-o într-o cheie actuală.
       Dumnezeu să apere România!
       Dumnezeu să ocrotească şi să lumineze poporul român!
Mulţumesc pentru poză : krossfire.ro

Concluzii după internarea în Spitalul Județean Tîrgoviște

  Cred că ajung în spitale mult mai des decât organele care ar trebui să controleze munca personalului medical și de deservire. Însă eu nu m...