Confesiuni XI. Convalescenţa. Dilema lui George.

     

     Simţea nevoia unei cafele. A ieşit pe hol. Asistenta din tura de noapte nu plecase.

-Ce face soţul?

-Este la fel, aparatele indică o stare bună.

-Se va trezi cât de curând. Vreţi o cafea, am făcut-o acum. Asistenta o invită în cabinetul ei. Mirosul de cafea şi medicamente era pregnant.

-Vă mulţumesc pentru cafea, chiar aveam nevoie, iar aceasta făcută de dvs. a fost foarte bună. Nicole a mulţumit pentru trataţie. Când a ajuns în salon ceva i s-a părut schimbat, nu înţelegea ce. S-a aşezat pe scaun cu gândul la Pavel. Ar fi vrut să vină la spital pentru a-l ruga să-i aducă de acasă nişte schimburi pentru ea şi George.

Cuprinsă de gânduri, nu a observat că soţul ei mişcase degetele. Nicole, regreta, nu vorbise mai mult cu bărbatul ei despre aventurile lui de dragoste. Dacă ar fi pus piciorul în prag, poate s-ar fi potolit. Pe de altă parte, el era un bărbat libertin în timpul dragostei. Voia ca femeia să se abandoneze total plăcerii momentului. Era o femeie crescută într-o familie conservatoare, considera libertinajul lui, o abatere de la normele morale şi religioase. Nu putea şi nici nu voia să înţeleagă  modul lui de a face dragoste. Lipsa ei de colaborare la fanteziile lui sexuale, probabil că l-a împins spre alte femei. În mod sigur, femeile din viaţa lui extraconjugală îi făcuseră toate poftele sexuale. Nicole a închis ochii. Era vinovată sau nu. Nu ştia care este adevărul. Va fi în stare să fie ea femeia pe care şi-o doreşte George? Era păcat ce îi cerea bărbatul ei? Nu găsise răspunsul. Ceva din interiorul ei o făcea să promită. Da, în viitor va fi femeia pe care George şi-o doreşte. Voia să-şi aducă bărbatul acasă, definitiv, să fie numai al ei. Ea îi va oferi plăcerile pe care el le căuta la femeile străine.

-Flory! Un glas stins pronunţase acest nume. Nicole a tresărit. A privit atentă la George, nu se observa nimic, avea ochii închişi. Femeia a rămas atentă. După un timp, buzele lui George au murmurat din nou:

-Flory, te doresc!

Nu mai era nici o îndoială, George se trezea. Durerea femeii era puternică. Numele pronunţat de soţ a fost ca un duş rece . Tocmai se hotărâse să fie mult mai înţelegătoare cu capriciile lui sexuale. Numele rostit de bărbat o lovise în inimă pe Nicole

-Te simţi bine George? Te doare ceva?

-Îmi este bine, nu mă doare nimic, dă-mi mâna Flory, vreau să-ţi strâng mâna. George vorbea fără să deschidă ochii. Cu mare greutate şi cu inima strânsă, Nicole a prins mâna soţului. Acesta a strâns-o cu putere şi a murmurat acelaşi nume care devenise obsesie pentru ea.

-George, mă recunoşti?

-Da, Flory, da, te recunosc.

-George, te rog, deschide ochii. Nicole i-a vorbit hotărât

Soţul ei a deschis ochii, a privit prin salon şi fără să o vadă pe Nicole, a întrebat :

-Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu mine?

-Eşti la spital George. Stai liniştit, ai fost operat. Sunt aici cu tine. Abia atunci soţul ei a privit-o. A fost surprins să vadă că la patul lui e nevasta. Îşi amintea că era undeva cu Flory. Îl obseda modul în care fusese respins de ea. Ar fi dat orice să fi fost acum lângă el, Flory, singura femeie care îl pusese la punct. Gândea limpede. Nu-l durea nimic. A încercat să se mişte. Nicole l-a oprit.

-Stai liniştit, mai ales capul nu-l mişca. Doctorii vor hotărî ce poţi face. Fără nicio legătură aparentă, George a întrebat-o pe soţia sa :

-Cât timp am fost adormit am spus ceva. Am strigat

• Da George, ai strigat un nume de femeie : Flory. Nu ştiu cine este şi nici ce vrei cu ea.

Bărbatul a întors faţă de la Nicole. Îi părea rău că vorbise în somn. Acum va trebui să o facă pe Nicole să înţeleagă că fusese doar un vis.

-Flory, a , da, e fata care a fost aleasă Drăgaică. Îmi amintesc că am şi jucat cu ea. George vorbea fără să privească spre soţie.

-Stai liniştit. Trebuie să te odihneşti. Avem timp să discutăm când vom ajunge acasă. Ar fi bine să dormi, trebuie să te refaci. Culcă-te acum. Nicole l-a lăsat singur, a ieşit afară. Se gândea la George. Ştia că Flory îl obseda, nu înţelegea de ce. Pentru el aventurile erau pasagere, a doua zi le uita. Acum era ceva puternic. Nu înţelegea ce era la mijloc. Va trebui să afle motivul încorsetării lui George. Cine e cu adevărat Flory şi ce legături erau între ea şi soţul ei.

-Bună Nicole. Ce faci? Glasul lui Pavel s-a auzit lângă ea. Bucuroasă s-a întors spre el şi l-a cuprins în braţe.

-Sunt bine. Tu ce faci, ai venit să mă vezi? Nicole era bucuroasă să-l vadă pe Pavel. Discuţia cu George o tulburase.

-Nu am venit singur. Am adus cu mine o fată. Ea a insistat să vină. O cheamă Flory şi vrea să vorbească neapărat cu tine.

-Nici să nu aud de ea. Nicole a răspuns cu o răutate de care nu se credea în stare.

-Ascult-o Nicole, are o poveste intresantă. Mie mi-a spus-o. Pavel a insistat, până ce, Nicole într-un târziu a spus :

-Bine, spune-i să vină aici. Vom sta amândouă pe canapeaua de pe hol. Voi asculta povestea ei. Nu-mi va fi uşor. Cum s-a trezit, George a început să strige numele ei. Sper ca fata asta să nu mă mintă. Simt că e prea multă minciună în jurul meu. Pavel a adus pe Flory în faţa soţiei lui George.

-Ea este fata despre care ţi-am vorbit, apoi s-a îndepărtat, în timp ce femeile au luat loc pe canapea.

• Ce voiai să-mi spui? Întrebarea Nicolei a sunat ca un şfichiut de bici.
• Nu vreau să ne certăm, vreau să-ţi spun totul aşa cum s-a întâmplat. Flory a început povestea fără emoţie. Fără să vreau mi s-au aprins călcâiele după soţul tău, am înţeles că şi lui îi plăcea de mine. Nu voiam o aventură cu el. Voiam să-l am pentru totdeauna lângă mine. Când am ajuns la întâlnirea cu el, în loc să-mi facă declaraţii, a început să se plângă că îl înşeli cu Pavel. Despre mine, despre faptul că mă place, nu a spus nici-un cuvânt. M-am desprins din braţele lui şi am fugit. Asta probabil că la rănit puternic. S-a aşteptat să-l primesc cu braţele deschise şi să-l consolez pentru suferinţa lui. Asta a fost tot, spuse fata privind-o pe Nicole în ochi. Am fost pe cale să fac o prostie. Cred că o făceam dacă George ar fi ştiut să se poarte. Acum m-am lecuit. Am simţit nevoia să vorbesc cu tine. Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. Îi doresc însănătoşire grabnică. În privinţa mea, nu avea nicio grijă, capitolul George este închis. Te rog, să-i spui lui Pavel că sunt în curte. Îl aştept. Flory s-a ridicat, a privit-o pe Nicole drept în ochi cu ochii ei verzi migdalaţi, apoi a plecat.

    Surprinsă de cele auzite, Nicole a plecat spre salonul lui George. Era uimită de francheţea fetei. Ştia că fata nu minţise. Un sentiment de vinovăţie pentru accidentarea lui George probabil că o cuprinsese pe Flory. Numai aşa se putea explica venirea ei intempestivă şi spovedania în faţa Nicolei. Pavel a primit instrucţiunile din parte prietenei sale, apoi a plecat. Ştia că în curtea spitalului aştepta Flory.

Zilele treceau una câte una. Un nou răsărit de Soare, un alt pas spre vindecarea completă a lui George. Doctorii erau mulţumiţi de modul în care decurgea vindecarea lui.

A venit şi ziua cea mare, ziua externării. George s-a trezit de dimineaţă, si-a făcut duş, apoi s-a bărbierit îndelung. Doctorii l-au consultat, nu existau sechele în urma accidentului. Rana se vindecase. Va avea concediu medical, abia peste 20 de zile va putea începe serviciul. Până atunci, avea nevoie de repaus.

Pavel a venit cu maşina împreună cu Nicole. Femeia a împachetat tot, apoi au plecat spre casă. O dată ajunşi acasă au coborât din maşină, Nicole a luat bagajul, a mulţumit lui Pavel pentru tot sprijinul şi a intrat împreună cu George în curte. Pavel a plecat spre şcoală.

Se simţea o anumită stinghereală între soţi. George o dată vindecat, ar fi vrut să o vadă pe Flory. Îl obseda faptul că fusese respins de fată. Fusese rănit în orgoliul său de Don Juan. Se plimba prin living cu mâinile la spate. Era îngândurat, nu ştia cum să iasă din curte. Ar fi vrut să o mintă cumva pe Nicole pentru ca plecarea lui să fie credibilă. Soţia l-a simţit că e neliniştit. L-a provocat.

-Vrei să pleci undeva George?

-Da, voiam să merg până la ovăz. Se apropie timpul să-l treierăm. Eram curios să văd dacă s-a copt. Bărbatul vorbea fără să privească spre nevastă.

-Da şi eu cred că este o idee bună. Ai grijă, să-ţi pui ceva pe cap, să nu te bată soarele. Nicole era liniştită, Flory era iubita lui Pavel. Rămăseseră prieteni de la prima lor întâlnire. A fost atracţie reciprocă.

George a ajuns la locul însămânţat. Ovăzul era în pârgă, macii începuseră să se scuture. A căutat poeniţa cu iarba înaltă, coaptă şi moale. S-a întins pe acel covor natural cu miresme de flori şi fân. A închis ochii. Flory era în faţa lui. O iubea pe fata asta frumoasă cu ochii ei verzi? Chiar voia să fie cu ea? Se putea despărţi de Nicole, actuala lui nevastă, pentru a se recăsători cu Flory? Nimic din toate astea, el o iubea pe Nicole. Nevasta era viaţa lui. Acum a înţeles că a greşit. Nici una dintre femeile avute nu au fost la patul lui cât a fost bolnav. Doar ea, soţia, a vegheat la căpătâiul lui cât timp a zăcut. O voia pe Flory? Nu o voia, era vanitatea masculului. Până la Flory nici o femeie nu-l refuzase. George ştia să alerge din floare-n floare şi să adune polenul. Dintr-o dată, o fătucă l-a respins. Asta a durut. Multe zile refuzul, fetei, nu l-a lăsat să judece limpede. Chiar şi în momentul accidentului tot la ea se gândea. Unul din lucrători i-a strigat să pună un ştift, o siguranţă, la piuliţa bolţului. A făcut semn că se poate lucra aşa. El era şeful, oamenii s-au conformat. Neglijenţa nu l-a iertat. Casca de protecţie i-a salvat viaţa. Nu avea ce spera de la Flory. Pentru el, ea era ca o floare ruptă din greşeală. Trebuia să fie un capitol închis. Toate femeile pentru el, vor deveni istorie. Singura, unica iubire, a fost şi va rămâne Nicole. Ei trebuie să-i ceară iertare. Va avea putere să treacă peste toate câte i-am făcut? Simţea că nevasta era foarte supărată pe el. Avea şi motive. Când m-am trezit am început să strig numele altei femei. Nu mi-a reproşat. A tăcut. Asta mă face să mă simt şi mai rău. Mă ignoră. În spital am ratat şansa de a mă împăca definitiv cu ea. Nu ştiu ce va face. Trebuie să îi mulţumesc pentru îngrijire. Sper să mă ierte. S-a ridicat de jos, a mai privit odată covorul de iarbă, apoi a plecat . Era alt om. A intrat în casă vesel şi fericit. Încă nu îşi distrusese căsnicia. Accidentul, deşi nefericit, îl trezise la viaţă. A căutat prin toată casa, Nicole lipsea.

Pentru prima dată casa i s-a părut rece, deşi afară erau peste 30 de grade. Lipsa soţiei făcea casa să pară străină. Era obişnuit să-şi găsească soţia lucrând la maşina de cusut, ori în bucătărie spălând vase sau făcând mâncare. Îl îngrijora lipsa ei, avea încredere în ea. Mai precis, avusese o încredere deplină până la apariţia lui Pavel. Încă nu ştia ce hram poartă Pavel. Îl adusese cu maşina de la spital. Plătise Nicole benzina? 

Va urma 

Mulţumesc pentru poză : desmotivaciones.es