Istoria așa cuma fost. Primăvara de la Praga

     Ion Irimia în acea dimineața venise agale de acasă, intrase pe poarta șantierului cu mândrie în suflet, era prima construcție în regim de șantier pe care o luase de la zero și acum era gata, dată la cheie. A inspectat toate locurile parte pentru a se bucura de halele noii uzine construite de mâinile lor, dar şi pentru a vede dacă nu cumva au mai rămas lucruri din inventarul lor, al șantierului. Totul era bine. După inspecție, cu mâinile în buzunare, fluierând fals o arie la modă, se îndreptă spre biroul inginerului Octavian Popescu. Cum l-a văzut, inginerul s-a uitat în ochii lui, Ion era calm, nu înțelegea de ce Tavi era agitat.
-Nu știi nimic?
-Nu, ce ar trebui să știu?
-Azi noapte trupele Țărilor Tratatului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia.
-Și armata noastră? Ion a devenit dintr-o dată serios, a înțeles că problema este gravă.
-În afară de România, toți au fost, URSS, Germania Democrată, Polonia, Bulgaria, Ungaria.
Se spune că au intrat în Cehoslovacia peste 7000 de tancuri rusești, iar soldați ar fi între 200.000 și 600.000. Populația nu a opus rezistență, în schimb a refuzat să ofere apă și hrană soldaților invadatori.
Alexander Dupcek, prim secretarul Partidului  Comunist Cehoslovac și Președintele Țării, a fost arestat împreună cu susținătorii săi din Comitetul Central.
-Românii de ce nu au mers? Ion era nedumerit, nu înțelegea cum de un stat comunist să fie invadat de alte state surori. Știa că Dupcek în scurta perioadă cât fusese Președinte al țării și liderul Partidului Comunist din Cehoslavacia făcuse câteva reforme. Slăbise hățurile presei, lăsase liberă posibilitatea  să fie înființate mai multe partide. Recunoscuse religiile greco-catolică etc.
-Ceaușescu e prieten cu Dupcek, Brejnev ştia că Ceauşescu îl are la suflet pe liderul cehoslovac, în plus nu avea încredere în el, îl considera un deviaţionist de la linia strictă a sovieticilor, ştia că Ceauşescu nu ar fi acceptat să intervină cu forța armată într-o țară, fie ea și comunistă. Am înțeles că astăzi va fi un mare miting în capitală, aici va vorbi tovarășul Ceaușescu. Nu prea îi are la ficat pe ruși. Nu vrea să i se dicteze de la Moscova ce să facă. Ioane, rușii hotărâseră ca noi să rămânem un stat agrar, industria să fie făcută de alte state cu experiență în domeniu. Nici Gheorghiu Dej, dar mai ales Ceaușescu, nu au fost de acord cu acest lucru. Uite, vezi și tu câte șantiere sunt. Unele construiesc blocuri pentru viitorii muncitori care vor sosi de prin satele patriei, alte șantiere construiesc uzinele unde vor lucra viitorii muncitori. Cehoslovacia s-a abătut de la linia directoare a comunismului dictat de Brejnev de la Moscova. Acum vor plăti. Mă bucur că românii nu au luat parte la acest eveniment tragic.
Hai să vedem ce mai avem de făcut aici, apoi mergem acasă.Va venii un tractor să remorcheze rulota, să așezăm bine fișetele pentru a nu se răsturna. Cei doi bărbați au culcat fișetele pe podeaua rulotei,apoi au ieșit, inginerul a pus lacătul pe ușă.
-Ioane, uite o cheie, dacă eu nu voi veni dimineață, să ai cu ce să descui. Mergi acasă, pornește televizorul să urmărim evenimentele. Eu dau pe la sediu, văd ce se spune pe acolo, poate stau de vorbă și cu secretarul de partid, apoi iau femeile și venim la tine. Vezi că va veni și Zoe, am trimis-o mai devreme cu pontajul la salarizare.
-Bine tovarășe inginer. Tavi a aruncat o privire șăgalnică spre Ion după ce a auzit cum i s-a adresat. Cei doi s-au despărțit, urmând a se reîntâlni câteva ore mai tîrziu.
     Ajuns acasă, Ion s-a repezit direct la televizor să audă veștile despre intervenția în Cehoslovacia. Primele vești au fost despre mitingul ce urma să se țină în București, oamenii muncii deja începuseră să sosească . În Piața Palatului, în fața clădirii Comitetului Central, sosiseră cca 100.000 de oameni. Ceaușescu după ce a avut o ședință a Prezidiului Permanet al PCR la ora 4,30 dimineața, a urmat ședința Comitetului Politic Executiv la ora 6, 30, aici s-a decis să aibă loc un miting, unde populația să-și manifeste susținerea față de hotărârile PCR.
     Din balconul Comitetului Central Nicolae Ceaușescu și-a început discursul, printre altele a spus : ”Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constitue o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume". Urmează apoi respingerea justificării dată de sovietici pentru invazie: "Este de neconceput [...] ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independeta altui stat". Punctul principal al discursului este respingerea pretenţiilor de hegemonie ale sovieticilor: "Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecarui partid, a fiecărui stat, a fiecarui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor ori îndrumător". Foarte interesantă este referirea pe care secretarul general o face la minorităţile naţionale, dorind să preîntâmpine orice complicaţii ulterioare: "Noi, cu toţii, romani, maghiari, germani, oameni de toate naţionalităţile, avem acelaşi destin, aceeaşi năzuinţe: făurirea comunismului în patria noastră, şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm înfăptuirea acestui ideal”.
Imediat agențiile de știri au preluat  și transmis pe flux mitingul și poziția Secretarului General al PCR.
-Ioane, spuse inginerul care intrase în cameră de câteva minute, se oprise în prag, ascultând cu sufletul la gură discursul, Ioane, Nicolae Ceaușescu este un erou, de acum va crește, ușile occidentului i se vor deschide. Și-a făcut mulți prieteni în vest, dar și un mare dușman în est. Vom vedea ce se va întâmpla. Adu sticla cu țuică, vom bea un păhărel privind la televizor cum se făurește istoria. Femeile sunt afară, ne bârfesc pe noi și gătesc ceva de mâncare.
-Ce părere ai Tavi despre ce se întâmplă? Ion era marcat de moment. Vedea pentru prima dată România altfel.
-Ioane, din câtă istorie știu, niciodată România, prin conducătorul ei, nu a luat o poziție atât de tranşantă şi de vehementă împotriva unui mare imperiu și a aliaților lui. Să nu uităm că și noi facem parte din alianță, doar că de această dată nu am fost de acord cu modul în care URSS-ul și ceilalți au procedat. Luând apărarea Cehoslovaciei, România s-a apărat pe ea de asemenea atacuri. S-a împotrivit, pentru a nu transforma Trupele Tratatului de la Varșovia în jandarmul URSS-ului, pentru a pune stavilă și a trage un semnal de alarmă asupra unui asemenea pericol. Știi ce mi se pare curios? Dintre statele occidentale nici unul nu a condamnat vehement intervenția sovieticilor şi a celorlaţi în Cehoslovacia. Toate s-au rezumat la a transmite faptele așa cum au fost, fără o condamnare fermă.
De acum pe Ceaușescu nimic nu îl va mai putea opri. Occidentul avea nevoie de asemenea breșă în lagărul comunist. Îl vor curta pe Secretarul General al PCR, vor întinde covoarele să-l primească, prevăd un mare viitor acestui lider.
-Băieți, nu veniți la masă?
-Hai că avem musafiri.
- Cine o fi ? Știi ceva Tavi?
-Nu, hai afară și vom vedea.
Bărbații discutând și gesticulând aprins despre cele ce se petreceau în București, au ajuns la masa de sub dud. Masa era aranjată de sărbătoare. O față de masă nouă, din olandină albă,  strălucea, tacâmurile cele noi de inox dădeau un aer de sărbătoare. Cei doi nu au sesizat nimic, gândul lor era departe, acolo la Praga.
-Ioane, ăștia oricând pot intra și peste noi, bine a făcut Ceaușescu că a atras atenția lumii întregi asupra noastră. E ca o lovitură directă aplicată marelui urs de la răsărit.
-Dați-mi voie să vi-l prezint pe Cătălin, prietenul Sandei, Sofia era mândră de rolul ei. Bărbații s-au ridicat în picioare și au dat mâna cu tânărul. Era un băiat la vreo 23 de ani, cu părul blond, ochi albaștri, înalt, cu umeri lați, plăcut la vedere.
-Cu ce te ocupi? Tavi pusese întrebarea firesc, nici nu știa ce ar fi putut întreba
-Sunt sudor, lucrez pe șantier în București.
-Ai făcut armata? Ion a pus întrebarea standard, când un băiat venea cu intenția de a cere fata de soție, tatăl fetei punea această întrebare.
-Da, am făcut-o, m-am liberat de câteva luni, am găsit serviciu în București. Lucrez de 5 luni, câștig binișor. Dacă aș putea, m-aș trage mai aproape cu serviciu.
-Cu ce ocazie pe la noi, ești prieten cu Florin?
-Nu, nu-l cunosc, am auzit de el de la Sanda, am înțeles că acum e militar.
-Da, așa este. Sanda, fata se apropiase de masă, adusă mai mult pe sus de Zoe și Sofia, de ce nu mi-ai spus că vii cu un băiat la masă?
-Ne-am hotărât dintr-o dată, nu este ea vinovată, eu am insistat. Pe mine certați-mă, dacă vreți să reproșați ceva. Lui Ion i-a plăcut atitudinea cavalerească a pretendentului.
-Voi vă cunoașteți de mult?
-Ne întâlnim de când m-am liberat, dar ne vedem rar, la o săptămână, două, când pot veni de la București. Îi scriu, așa aflăm mai multe unul despre altul. Mie îmi place Sanda și am intenții serioase cu ea.
-Fata mea face școala tehnică de desenatori, dacă se mărită nu va mai putea să continue și e păcat. Tu ce zici fată?
-Vreau să fac anul acesta cursurile, să văd cum este, apoi voi hotărî. Îmi place Cătălin, dar vreau să nu întrerup, ce am început.
-Bine, hai să mâncăm și vom vedea.
-Ioane astăzi am văzut de două ori cum se scrie istoria, odată în Cehoslovacia unde 78 de cehi și slovaci și-au pierdut viața în timpul ocupației, iar aici cum se conturează formarea unei noi familii. Asta este viața, cu bunele și relele ei. Important este, să-i dăm aprecierea cuvenită.
Va urma

Iohannis, pas cu pas deasupra legii

           Sunt fericit, justiția funcționează, este în slujba adevărului și a dreptății, așa cum îi stă bine unei justiții democrate, unei justiții oarbe. O justiție adevărată vede numai legea și spiritul ei, indiferent de părțile aflate în conflict. Judecătorii judecă faptele indiferent de pledoaria avocaților părților aflate în fața judecății, sau a  părerii mass-media. Judecătorii de la înălțimea rolului cu care au fost investiți, analizează faptele, le cântăresc, apoi conform legii și propriei conștiințe dau o sentință care poate duce la privarea unui om de libertate, sau la pierderea unui bun, din varii motive.                                  
         
             Așa ar fi ideal.
     Pe rolul instanțelor supreme au fost multe contestații în anulare făcute de diferiți petenți și de cereri de judecare a proceselor la Instanțe de judecată, altele, decât cele care dăduseră sentințele definitive. În cele mai multe cazuri aceste contestații în anulare au fost respinse, nu analizez de ce, nefiind jurist pot greși, dar pot observa două lucruri care pur și simplu intră în ochi. DNA, face o contestație în anulare împotriva unei sentințe judecătorești care scotea ca nevinovată pe Mariana Rarinca. Contestația se aprobă, hotărârea rămasă definitivă și executorie se casează, se rejudecă procesul, iar instanța o condamnă cu suspendare pe M. Rarinca. Un caz  de nedreptate care ar trebui studiat la facultatea de drept.
    Un alt caz, de acum celebru, K.W. Iohannis pierde un imobil în două instanțe judecătorești, ultima dă o hotărâre rămasă definitivă, prin care este anulat actul de vânzare-cumpărare încheiat între  Carmen Iohannis și K.W.I în calitate de cumpărători și Baștea în calitate de vânzător, actele de moștenitor fiind declarate false, iar soții Iohannis cumpărători de rea credință.
Domnul președinte K.W.Iohannis, toată ziua stă cu justiția în gură, îndemnându-ne pe noi, muritorii de rând să mergem în fața instanței și să ne dovedim nevinovăția. Nu ne spune că procuratura și celelalte organe de anchetă, trebuie să ne dovedească nouă vinovăția.
          Trec peste asta, considerând a fi un amănunt nesemnificativ.
    Unde este încrederea domnului Președinte în instanțele de judecată, dacă  cere o contestație în anulare a unei sentințe rămase definitive și executorii?
Încă o întrebare: unde este încrederea domnului Președinte în instanțele de judecată dacă cere strămutarea procesului de la Brașov la Pitești pe motiv că este o presiune media pe judecători? Toate dosarele ce urmează a se judeca la Brașov vor fi trimise în țără pe motiv că la Brașov există , din cauza munților, Brașovul este într-un fel de depresiune, o anumită presiune pe judecători, sau numai dosarele care-l privesc pe Președintele României?
    Orice instanță din Țara noastră judecă procesele aflate pe rol sub o anumită presiune a media. Nu i-aș spune presiune, este un act democratic dezbaterea cazurilor aflate pe rolul instanțelor, mai ales a cazurilor cu un anumit impact la public.
Nu cred că dezbaterea în presă este presiune, nu somează nimeni judecătorii să dea o anumită sentință judecătorească. Nimeni nu protestează în față clădirii instanțelor de judecată și chiar dacă ar protesta, este un drept democratic, iar judecătorii sunt apărați de lege pentru hotărârile pe care le dau.
Mai repede pot crede că o anumită presiune asupra judecătorilor pot fi făcute de către avocați și procurori, fiecare încercând să arate că  adevărul lui este mai adevărat.
Aprobarea contestației în anulare depusă de Președintele României și concomitent de strămutarea procesului de la Brașov la Pitești, arată ce puțină încredere are Iohannis în justiția pe care tot el o laudă.
            Asta se numește ipocrizie.
     Domnule Președinte, prin modul în care acționați , ori ne credeți pe noi niște idioți, ori vă doare la bască, asta așa ca să fiu elegant, de poporul pe care îl reprezentați. Ca persoană particulară puteați face absolut orice demers era scris în codul penal și codul de procedură penală. Ca Președinte al României , demersul dvs. seamănă a presiune făcută asupra justiției.
     Nu știu care va fi verdictul, sper ca hotărârea emisă de Curtea de Apel Brașov să rămână în picioare. Ce veți face când veți pierde și în această ultimă cale de atac? Va-ți gândit? Nu veți putea scăpa fără demisie. Chiar dacă Merkel vine și vă leagă cu lanțuri de fotoliul de la Cotroceni, iar CIA-ul pune lacăte cu cifru pentru a nu putea fi deschise, pentru ca dvs. să rămâneți Președinte, nu se va putea. Va exista o presiune uriașă a străzii, vă veți fi descalificat ca om integru.  După părerea mea calitatea dvs, morală este îndoielnică.
Chiar dacă, prin absurd și la noi funcționează, mai ales absurdul, va fi casată sentința, procesul va fi rejudecat, iar dvs. vă veți primi casa, nimeni nu va crede că acolo a existat un act de justiție, ci la fel ca și în cazul Rarinca, va fi încă un caz de injustiție.
    Cunosc cazuri de oameni condamnați cu o viteză uluitoare, în numai 5 zile de judecată câțiva oameni au fost condamnați la ani grei de închisoare, nu știu dacă sunt sau nu sunt vinovați, ca observator pot spune că este greu să studiezi un dosar atât de voluminos într-un timp foarte scurt, apoi să privezi niște oameni de libertate. Ei bine, acești oameni, mai puțin norocoși ca dvs. d-le Președinte au făcut cereri pentru aprobarea contestațiilor în anulare, nu le-au fost aprobate, nu erau președinți.
 Mulțumesc pentru poză: starfmsebes.ro

Nu vrem moschei, nu vrem musulmani, vrem evrei și americani!

    De ceva timp vorbim de exodul musulman, vorbim de oameni care își părăsesc căminele , familiile și pleacă în lume, mai precis în Europa.
Vin Musulmanii!!!!!!!!!!
De ce au plecat islamicii din țările lor? Ce îi mână să meargă departe de locurile lor de naștere? Știm că popoarele islamiste sunt tradiționaliste și legate de locurile lor de naștere, de bașina lor, atunci de ce au plecat cu mic cu mare?
De unde vin?
Unii vin din Afganistan, alții vin din Irak, alții din Siria, din Libia, din Egipt etc.
    De ce pleacă?
Irakul, un stat cu poporul împărțit între șiiți și suniți ( un fel de catolici și ortodoxi). Prin modul dictatorial în care guverna, Sadam Hussein reușea să țină în frâu aceste tabere, gata oricând să se încaiere. Mai era ceva, în Irak este foarte mult petrol. Pe vremea comuniștilor forajul românesc a săpat multe puțuri , români au colaborat bine cu irakienii, nu s-a întâmplat nici un conflict. Cineva a vizat petrolul irakian.
Sub sloganul vrem să ajutăm poporul irakian să scape de sub dictatură, iar pe Sadam să-l pedepsim pentru armamentul biologic de distrugere în masă a populației, armata SUA împreună cu a Marii Britanii, dar și a altor țări, în ziua de 20 martie 2003 atacă Irakul. După multe lupte și mari pierderi de vieți omenești, dar și de infrastructură distrusă, irakul este învins, Sadam Hussein prins și spânzurat.
În urma războiului nu s-a instalat nici o democrație, s-a instalat haosul și războiul civil inter religios. Oameni nevinovați mor,  sunt victime ale răfuielilor dintre bande. De unde până în 2003 era liniște, pentru că Hussein găsise soluțiile prin care putea ține în frâu orice revoltă religioasă, după spânzurarea lui Sadam, moartea se plimbă pe străzile Irakului. O moarte care nu are nimic democratic în ea.
Tot urmare a acestui război, la granița dintre Irak și Siria ia ființă statul islamic (ISIS), un stat declarat terorist.
Siria, toate statele occidentale, inclusiv Rusia, exportă armament de miliarde de dolari, unii guvernului de la Damasc, alții forțelor opozante guvernului lui Basad-Al Assad. Războiul civil durează de ceva timp, sunt cel puțin trei tabere, care se luptă fiecare cu fiecare. Sunt bombardate școlile, spitalele, locuințele, șosele, industria, fiecare metru pătrat de pământ sirian este plin de gropile bombelor și de sângele oamenilor.
Libia, un stat în care oamenii aveau un trai decent sub dictatorul Muammar Gaddafi. Începe războiul civil susținut de occidentali, inclusiv americani, avioanele europenilor bombardează forțele militare ale lui Gaddafi. Insurgenții câștigă războiul, Gaddafi este omorât în mod bestial. Luptele nu se opresc, oamenii continuă să moară, sângele țâșnește din mii de trupuri, moartea e la fiecare pas. Oamenii mor nedemocratic, mor cu un glonț în piept, nimenii nu i-a întrebat dacă vor să moară, nimeni nu-i întreabă dacă vor să trăiască, mor, nici măcar nu știu pentru ce mor. Stupidă moarte. Stupidă viață când glonțul te pândește la fiecare pas.
Aș putea să mai vorbesc despre Afganistan, Egipt, Palestina și altele. Sper să mă fi făcut înțeles.
Acești oameni nu au plecat din Țările lor de dragul europenilor, nici de dragul valorilor occidentale. Valorile democratice vor muri odată cu acest exod. Au plecat din cauza morții care pândește la fiecare pas. Stafia morții a fost adusă de trupele invadatoare. Țările care le-au pus armele în mână sunt autorii morali ai acestor crime. Ce facem acum cu populația dezrădăcinată? Acest exod al islamicilor este rezultatul politicii belicoase duse de Europa occidentală și SUA în această zonă.
Europa este pe un butoi de pulbere, SUA a sprijinit-o, să se urce pe acest butoi. Fitiliul este aprins, flacăra merge spre butoi, va fi cineva în stare să-l stingă?
Sunt cca 50 de milioane de islamiști în Europa, mulți, foarte mulți, sunt oameni obișnuiți, gata să facă cele mai grele munci. Sunt între ei infiltrați și teroriști, sau oameni care ajung la capătul răbdării și pot oricând pentru bani, sau alte promisiuni, să devină teroriști
Acolo unde este sărăcie și umilință, încolțește sămânța urii, împotriva celui care are puterea.
Dacă nu se gestionează cu mult calm această situație, lucrurile pot degenera.
Hollande spunea că va distruge moscheile. Mare greșeală, mai repede ar fi putut să nu le construiască, acum e târziu. Distrugerea simbolurilor religioase ale unor popoare islamice practicante, înseamnă război civil.
Apără Doamne oamenii, de furia oamenilor!
Mulțumesc pentru poză: adevărulfinanciar.ro

Pas cu pas spre un nou fals. Iohannis, falsul cel de toate zilele

                 

    Îmi amintesc de promtitudinea, de zelul de care a dat dovadă mutul nostru Președinte (atunci când Ponta a fost informat în mod oficial, de către DNA, că este urmărit penal), în ai cere premierului Ponta demisia. Motivul, nu mai putea reprezenta Țara în calitate de Prim Ministru atâta timp cât avea dosar penal. Aproape că am fost mândru de Președintele României, când l-am văzut așa de intrasingent. Mândria mea a fost de-o clipă, imediat mi-am amintit de faptul că, domnul Iohannis împreună cu soția și soacra au achiziționat niște imobile din care două deja le pierduse în instanță, fiind considerați cumpărători de rea credință. Se spune în hotărâre că s-au folosit de acte false pentru a dobândi cele două imobile pierdute pe cale judecătorească.
     Rea credință conform DEX : viclenie, perfidie, necinste, incorectitudine. Prin urmare cumpărarea unor imobile cu rea credință înseamnă că acel cumpărător este : necinstit, viclean, incorect etc.
Dacă cumpărătorul este un om de rând, el va pierde ceea ce a cumpărat, va fi anchetat de procuratură pentru complicitate și fals în înscrisuri și declarații.
Ce se întâmplă când cumpărători de rea credință sunt  declarați: Președintele statului, soția sa și soacra sa? Nu se întâmplă nimic, pentru că aici este România, un stat de drept, fără drept. De fapt este un stat de, drepți!
      Dacă ar fi fost un stat de drept, în minutul următor pronunțării hotărârii Curții de Apel Brașov, prin care familia Iohannis pierdea imobilul din Sibiu, iar ei erau declarații cumpărători de rea credință, domnul Președinte Iohannis și-ar fi prezentat demisia. Nu a fost să fie așa. Îl întreb pe herr Iohannis : ”Domnule, conform propriilor principii enunțate de DVS., este adevărat cu mare efort de vorbire, atunci când ați cerut demisia lui Ponta, nu credeți că ar trebui să plecați din funcția de Președinte al Țării?
Nu credeți acest lucru pentru că nu aveți încredere în justiția pe care o clamați tot timpul.
Sunteți ipocrit d-le Iohannis, sau cum ar spune indienii din america, vorbiți cu două limbi, adică sunteți viclean. Cu o limbă îi spuneți lui Ponta să plece din fruntea guvernului, pe motiv că s-a început o urmărire penală pe numele lui, iar cu cealaltă limbă spuneți că nu aveți încredere în justiție atunci când este vorba de propria persoană. Sunt cuvintele Dvs., așa ați declarat că : ”deși este o hotărâre definitivă și executorie, o veți ataca cu o contestație în anulare”. Sigur nu atașați nimic codului de procedură penală, există textul, iar dvs. vă prevalați de el. Problema este că două instanțe au dat aceeași sentință, iar dvs. nu acceptați niciuna, forțând legea din înaltul funcției dvs.
     A mai existat un caz, care dealtfel a și câștigat, Lidia Stanciu versus Mariana Rarinca. Din postura de Șef al ÎCCJ, doamna Stanciu a făcut contestație în anulare și a reușit să caseze o sentință rămasă definitivă, ducând astfel în derizoriu  hotărârile judecătorești rămase definitive.
Aveți și dvs. șanse mari să vi se caseze sentințele să vi se dea casa înapoi, poate încă vreo trei case în plus, așa să vă îmbuneze.
Dreptatea este pentru dulăi, nu pentru căței, cum bine spunea Grigore Alexandrescu.
     Un judecător avea o vacă pe care o trimitea la păscut cu ciurda satului. Într-o seară ciurdarul (văcarul), a venit la poarta judecătorului și a zis: ”domnule judecător, vaca dvs. a împuns vaca mea și a rănit-o rău”, judecătorul după ce răsfoiește codul penal îi spune ciurdarului:”măi, asta este situația, rămâi cu paguba, nu există text de lege pentru asta”, ciurdarul pleacă, dar din poartă îi strigă judecătorului:”domn judecător, de fapt, vaca mea a împuns-o pe a ta”. Judecătorul rămâne o clipă perplex, apoi spune ciurdarului: ”i-a stai tu oleacă, uite am găsit textul de lege, trebuie să-mi plătești vaca”. A fost un banc
     Cam așa este și în cazul nostru. Domnule Președinte, dați-vă demisia, sunteți în situația rea în care nu mai ne puteți reprezenta peste hotare, nu că până acum ați fi făcut-o. Cel puțin formal sunteți Președintele României, acționați în consecință.
De ce trebuie să fiu reprezentat peste hotare numai de oameni cu cinste îndoielnică, cu tinichele după ei.        Dumneavoastră conform hotărârii judecătorești ați acționat ca un viclean incorect, necinstit și perfid. De ce trebuie să mai aveți creditul cetățenilor când a vorbit o instanță judecătorească?
Nu putem face ordine în politica românească și nu numai, dacă legea se aplică cu dedicații. Legea trebuie să fie una pentru toți cetățenii ei. Toți cetățenii României sunt egali în fața legii, așa scrie în Constituție. În realitate, unii sunt primii dintre egali.

Dragnea, dă-ți demisia!

                    Sunt un om cu convingeri ideologice de stânga, de 26 de ani urmăresc scena politică a țării, încercând să descopăr valorile liberale și social democrate puse în practică. În locul unor ideologii de stânga și de dreapta am găsit hoți și pe stânga și pe dreapta. Presa abundă de articole contra partidelor, mai precis contra modului în care s-a făcut politică timp de 26 de ani, indiferent de partidele aflate la putere. Populația Țării nu mai vrea partidele aflate până acum la putere cu aceiași politicieni hoți și corupți.  Singura alianță transpartinică a fost hoția. Indiferent de ideologie au avut o singură doctrină : furtul și jaful banului public.
În aceste condiții aș fi vrut să văd o nouă conducere a PSD, Liviu Dragnea, am spus-o , o spun și acum, nu avea ce să caute în fruntea partidului. De urgență să facă un pas în spate, chiar în spate de tot, iar ca lider să fie propus un alt membru PSD, asupra căruia să nu planeze nici un fel de suspiciune. Actualul lider  face o politică de sluj, de preș în fața lui Iohannis și DNA, acest lucru e posibil datorită problemelor cu justiția pe care Dragnea le are.
Un lider de partid este un tribun al poporului, este portavocea celor care l-au ales în fruntea lor. Liderul de partid este acela care iese în față  în orice confruntare politică. Este acel om, gata de sacrificiu în orice moment pentru binele partidului și al electoratului său.
Liderul  trebuie să fie un bun orator, pentru a strînge în jurul partidului masele largi ale poporului votant. Trebuie să se ridice deasupra oricăror tentații materiale, luptând continuu pentru implementarea doctrinei politice a partidului. Nu poți fi un bun lider de partid, dacă nu ești imaculat, în clipa în care asupra ta, ca șef, planează o suspiciune, trebuie să te retragi inainte de a ți se cere acest lucru. Partidul trebuie pus mai sus decât orice aspirație materială, orgoliu personal, sau carieră politică. În politica actuală nu avem nici un lider demn, de a ocupa această funcție. Deocamdată nu mă interesează partidele liberale, vreau un partid de stânga puternic și bine ancorat în viața politică, în viața publică și nu în cătușele DNA.  Nu pot vota un om, asupra căruia planează o suspiciune, că dosarul se va dovedi că a fost politic făcut,  sau pe bune, este mai puțin important. Important este ca acei oameni care participă la alegeri să fie deasupra oricăror suspiciuni. Poate DNA-ul este un instrument politic, poate nu este. Știu un singur lucru, avem oameni cu averi uriașe, care nu le pot justifica (adevărul este că nici nu-i întreabă nimeni), și o Țară care a fost jupuită de toată puterea ei economică. Altfel spus, avem o Țară din care s-a furat tot ce se putea fura, de la bogățiile subsolului până la ultima fabrică de cărămidă, dar nu avem hoți. Ăsta este un paradox.
Nu se poate ca un lider de partid care se respectă, dar care mai ales respectă partidul și propriul electorat să facă temenele în fața celor care,  prin mijloace mai puțin ortodoxe, a scos partidul lui de la guvernare. Nu se poate ca Liviu Dragnea să susțină aberațiile unui guvern numit de Bruxelles, ai căror miniștrii își bat joc de populația României. Nu se poate să susțină un guvern care neagă meritele guvernului PSD.
Dacă Partidul Social Democrat nu vrea să moară, trebuie să găsească soluții urgente de schimbare. Un lider mai puțin cunoscut, dar curat, asupra căruia nu planează nici o umbră de corupție, sau de hoție, va face mai mult bine, decât Dragnea care este hârșit prin politică de mai bine de 20 de ani. Dealtfel domnu Liviu Dragnea este provenit în PSD, el a debutat în politică ca membru al PD. Trec peste acest mic amănunt, 50% dintre politicieni sunt traseiști, nu mă voi lega de acest fapt, mai ales că la acea oră PD-ul era afiliat Internaționalei Socialiste, prin urmare era un partid de stânga.
Faptul că liderul actual al PSD, deși suntem în preajma alegerilor locale, nu își face simțită prezența, se explică prin respectarea semnalelor primite, de la aceia care îl conduc din spatele cortinei. Aceștia i-au transmis un : ”mucles, mergi pe șipcă dacă ții la pielea ta”. Dragnea o fi el, cum o fi, dar la pielea lui ține. A intrat într-o stare de ”non combat” pe care o respectă cu sfințenie.
Liviu Dragnea a descifrat bine mesajele primite indirect de la Cotroceni, ”ciocu mic”, anul ăsta alegerile le câștigă partidul ”meu”, pentru a-mi da guvernul ”meu” să mă pot juca și eu.
Ca un elev cuminte și silitor, dar care a fost prins copiind și cu lecția neînvățată, Dragnea se face mic, mititel, poate scapă și el fără dosărel.
Habar nu am dacă a făcut vreo infracțiune, sau nu, dar când ai fost 12 ani Președinte de Consiliu Județean, apoi viceprim ministru și ministru, e greu să nu se găsească o ”dudă” care să fie fluturată prin presă, apoi un dosar penal.
DOMNULE DRAGNEA, DAȚI-VĂ DEMISIA DIN FRUNTEA PSD, PLECAȚI, E ȘANSA DUMNEAVOASTRĂ DE A DEMONSTRA CĂ SUNTEȚI UN MARE OM POLITIC, NU PUNEȚI ÎN PERICOL PARTIDUL PENTRU MÂNDRIA PERSONALĂ. DEMONSTRAȚI CĂ AVEȚI CARACTER ȘI PERSONALITATE, FIȚI DEASUPRA ORGOLIILOR, FIȚI UN OM POLITIC RESPONSABIL. ÎN CAZ CĂ NU VĂ DAȚI DEMISIA, ISTORIA VĂ VA JUDECA. INTRAȚI ÎN ISTORIE, NU IEȘIȚI DIN EA.
Ăsta este un prim articol despre PSD. Ne vom mai auzi.
Mulțumesc pentru poză : sursazilei.ro

Istoria așa cum a fost. Prietenii.

                        
      Lucrările pe șantier erau aproape gata, se lucra la finisările interioare. De un an de zile Ion ocupa funcția de maistru. Inginerul primise o rulotă nouă cu două încăperi, în încăperea din stânga era biroul lui, iar în cea din dreapta își avea biroul secretara și maistrul Ion Irimia. Secretara, care era şi pontatoare,  ținea și evidența contabilă primară a șantierului, era o femeie la 35-40 de ani, înaltă, cu părul șaten strâns într-un coc uriaș, avea ochii albaștri ca cerul după ploaie în diminețile de mai, purta bluze cu decolteu generos. Era o femeie frumoasă, fără a fi grasă, era împlinită la corp,  avea picioare cu gleznă fină și pulpe armonios rotunjite.
Ion mai toată ziua era plecat la punctele de lucru, revenea în birou doar pentru masa de prânz și seara pentru raportul de lucru. De fiecare dată când intra în birou, aroma plăcută de cafea îi atrăgea atenția. Zoe, ăsta era numele secretarei, îi punea pe birou ceașca cu licoarea neagră plăcut mirositoare. La început Ion a încercat să refuze, nu era obișnuit să bea cafea, avea impresia că îl amețește, el băuse până atunci ”Unica” și mai nou ”Menado”, soiuri de cafea obţinute din năut, ușor, ușor s-a obișnuit cu băutul cafelei adevărate. Cu timpul nu a mai simțit acea amețeală din cauza cafelei. Când Zoe se apleca să pună ceașca cu cafea pe birou în fața lui, avea o tresărire, simțea că gestul era ostentativ, avea numai scopul de a-i arăta frumoșii ei sâni ce păreau gata să sară din sutien. Ion încerca atunci un sentiment de neliniște amestecat cu pudoare dar și o atracție puternică. Mirosul plăcut al femeii îi provoca simțurile, acei sâni albi, pufoși, catifelați, plăcuți la pipăit, cum îi spunea imaginația, începuse să-i dea insomnie. Prin stomacul lui Ion zburau, agitați, fluturi neîmblânziți. Imaginea femeii îl atrăgea ca un magnet, dimineața pleca zorit spre serviciu, Zoe ajunsese pentru el un drog, trebuia să o vadă. Într-o după amiază un muncitor l-a anunțat că este chemat de inginer. A mers la birou, când a vrut să bată în ușa din stânga, secretara i-a spus că inginerul a fost convocat urgent la sediul întreprinderii. Nu știe motivul, a rămas ca el, Ion , să facă programul pentru a doua zi și să încheie raportul de lucru pentru ziua respectivă.  Conștiincios, s-a așezat la birou hotărât să facă ce îi trasase inginerul ca sarcină. Secretara l-a întrebat dacă vrea o cafea, Ion a dat din cap fără să se uite la femeie. Ar fi vrut să o privească, îi era jenă, niciodată nu o privea în ochi, privirirea lui rămânea întotdeauna înfiptă în decolteu. Cu ceașca de cafea în față Irimia s-a apucat de lucru, pentru a avansa mai repede cu raportul secretara și-a tras un scaun în fața lui, apoi i-a dictat datele culese de la echipele de lucru. Când toate au fost gata, Ion a ridicat ochii din hârti, acolo îi ținuse tot timpul cât scrisese, a privit-o în fața pe fată, apoi i-a zis:
-Mulțumesc Zoe. Mi-ai fost de un real folos. Era, poate, prima dată când privea mai sus de decolteul ei.
-Pentru puțin, tovarășe maistru.
-Spune-mi Ion, suntem colegi, nu trebuie să ne formalizăm
-Bine Ioane, am uitat să-ți spun, șoferul, când a venit să-l ia pe tovarășul inginer, vorbea ceva și despre Miliția Economică, nu am înțeles ce. Ai vreo idee?
-Cine știe, nu are legătură cu noi.
-Ioane, te privesc de mult, ești un om minunat, mi-ar plăcea să stăm de vorbă mai mult, simt că pot avea încredere în tine. Sunt o femeie singură, am un copil de crescut, am rămas văduvă în urmă cu 5 ani. E greu să nu ai cu cine te sfătui. De mult voiam să-ți cer ajutorul.
-Îmi placi ca femeie, ca om, îmi place cum îți îndeplinești sarcinile de serviciu, de ce să mint, mă chinuie sânii tăi, sunt frumoși, provocatori, incitanți, plini de senzualitate, din aceste motive mâine voi cere să fii mutată în altă parte, de altfel, voi face un referat care te va ajuta să promovezi. Ion a rostit dintr-o suflare toate cuvintele, simțea că dacă s-ar fi oprit, nu le-ar mai fi putut spune.
-De ce vrei să mă muți de aici, îmi place cu voi, m-am obișnuit, nu vreau să fiu avansată, vreau să lucrez cu tine și inginerul Popescu.
-Fată, dacă mai rămâi aici mă îndrăgostesc de tine și nu vreau, am o nevastă iubitoare, patru copii minunați, ce se va alege de toate?
-Nu știu, îți promit că niciodată nu îți voi cere să divorțezi, nu voi dori să te desparți de copiii tăi. Ioane, te iubesc, nu ți- am spus până acum, sufăr, am făcut bluzele astea cu nasturi special pentru tine. Când nu ești în birou, întotdeauna închei nasturii, îi deschei doar când te aud venind. Doar tu ai dreptul să vezi decolteul meu, fiindcă doar pentru tine trăiesc. Copilul îmi dă forță să merg mai departe, dar tu prin prezența ta, prin dragostea mea, ai umplut golul din sufletul meu suferind. Tu îmi dai putere, îmi umezești buzele arse cu roua speranței. Nu cerșesc milă, vreau doar să te știu aproape. În timp ce vorbea, femeia s-a apropiat de biroul lui, acesta, hipnotizat  s-a ridicat de pe scaun și a venit în întâmpinarea ei. S-au prins într-o îmbrățișare puternică, voiau să se contopească, să fie o singură ființă, un singur suflet și o singură inimă care să bată pentru amândoi. În Ion renăscuse tânărul care nu avusese timp de iubire, știuse doar să muncească. El şi Stana nu au stat să se mângâie, să se desmierde, să-și spună cuvinte dulci, au știut să muncească. Când se întâlneau seara, ceea ce ar fi trebuit să fie dragoste, se transforma într-un sex banal, gândul îi era întotdeauna la ce va pune a doua zi pe masă și nu la femeia care aștepta mângâierea lui. Nu era un om rău, își prețuia femeia, nu își pusese problema dacă o iubea sau nu. Îi făcea plăcere să fie cu ea la muncă, era vrednică, îi plăcea cum educa copiii, apoi plecase la oraș, se întâlniseră mai rar. De când erau la oraș, momentele lor de intimitate se răriseră, copiii erau mari, camere puține. Duminica ce mai profitau, atunci  le dădea câte un leu de fiecare copil și îi trimiteau la film, așa puteau rămâne preț de două ore singuri. Era mai mult o obligație, vedea în ochii Stanei dorința, avea nevoie de mângâiere, de un cuvânt bun, era obosită, surmenată de griji și muncă. Nu se plângea, era supusă, iubitoare cu toți, dacă pe el, sau pe copii, îi durea ceva, ea suferea alături de ei. Venea obosită de la serviciu, spăla, gătea, călca, ofta când unul era trist, se bucura de bucuria fiecăruia, era un om minunat. Ce putea face, să abandoneze acest om minunat?
-Nu pot Zoe să-mi înșel nevasta, e prea mult pentru mine. Țin foarte mult și la statutul meu, ce vor zice oamenii? Sunt membru de partid, nu pot. Ion vorbea cu greutate, simțea că se rupe ceva în el cu fiecare cuvânt spus.
-Ioane, să fim prieteni, ajută-mă atunci când am nevoie. Nu vreau să fii ibovnicul meu, fii prietenul, fii sprijinul meu, fii umărul pe care să pot plânge când greutățile mă copleșesc. Femeia vorbea cu lacrimile șiroi pe obraz.
-Zoe, vreau să-mi fii prietenă, vino duminică cu băiatul pe la mine, are 10 ani, se va juca cu Gicu al meu are aceiași vărstă, te aștept la 12, vom mânca împreună. Cu nevastă-mea te cunoști, te rog, vino! E tot ce pot face. Ion era vizibil emoționat, bărbia îi tremura ușor, fața îi era răvășită.
Liniștea a fost spartă de scrâșnetul puternic al unor pneuri de mașină. Cineva pusese frânase brusc o   mașină lângă rulotă.
În ușa biroului s-au auzit ciocănituri puternice.
-Da intră, spuse Ion ușor iritat de faptul că fusese întrerupt, dar și de modul brutal în care musafirul bătea în ușă.
Ușa s-a deschis, în pragul ei s-a oprit locoteneul de miliție Ciupercă însoțit de un subofițer.
-A, tovarășul maistru Irimia, ce mai faceți? Ofițerul de miliție voia să pară jovial, Ion a înțeles imediat, că este o legătură directă, între plecarea intempestivă a inginerului Popescu și vizita inopinantă a locotenentului Ciupercă.
-Cărui fapt datorăm vizita dumneavoastră? Ion a întrebat pe un ton arțăgos, semn că nu-l iertase definitiv pe ofițer.
-Eu sunt mesagerul negru, tot timpul vin cu vești proaste, maistrul Boboază trebuie să se elibereze, dar pentru a fi credibil că s-a îndreptat, a ”turnat” pe inginerul Popescu. În hârtia incriminatorie scrie negru pe alb că de furtul sacilor cu ciment știa și inginerul Popescu, mai mult decât atât, că ar fi fost ideea lui. Mai spune Boboază că, în acele zile Popescu ar fi avut nevoie de 10.000 de lei să facă nunta fetei și să-i cumpere zestre. Dumneavoastră știți ceva de acest lucru?
-Da, știu. Are dreptate Boboază, într-adevăr avea nevoie de bani. A rezolvat problema cum a putut, pentru mobilă a făcut rate la magazin și a cumpărat tot ce-i trebuia fetei. În ce privește banii de nuntă, s-a descurcat cum a putut. Socrul  i-a dat vinul și țuica, părinții lui făina și un porc, din banii lui a plătit restul. Ion era stăpân pe el și vorbea hotărât, se vedea că spune adevărul.
-Păreți a fi în temă cu toate problemele tovarășului inginer, ofițerul era încă suspicios, vorbele lui Ion îl făceau să încline balanța în favoarea lui Popescu. Îl cunoștea bine pe Irimia, știa că este un om integru, mai mult, spusele lui Ion coincideau cu spusele inginerului. Mâine trebuie să verifice la contabilitate dacă a avut rate și în ce sumă. Și totuși, așa de mult să se fi degradat doi oameni încât să facă un denunț calomnios? Reclamația lui Boboază era semnată și de complicele lui Brașov. Trebuie să meargă chiar acum la penitenciar să discute  cu cei doi.
-Bine, vă las, sau dacă vreți vă duc până-n centru cu mașina.
-Mulțumesc, mașina dumneavoastră nu este cel mai îmbietor mijloc de transport. Vreau să vă întreb ceva: inginerul Popescu, este reținut?
-Da, este la noi, nu are ”ordonanță de reținere”, totuși nu cred că în noaptea asta va ajunge acasă. Vom vedea mâine ce va fi. Seara bună! Ofițerul a salutat, apoi aplecat urmat de subofițerul care îl însoțea.
Duminică, bărbierit, îmbrăcat cu cămașă albă și pantaloni de stofă călcați la dungă de Stana, aștepta musafirii. Nevasta plecase de dimineață la piață, deși venise ora când musafira trebuia să sosească, ea întârzia. Sanda, se făcuse fată mare, era ultimul an la liceu, acum pregătea masa așa cum îi lăsase Stana vorbă tainică.
-Sanda, știi cumva de ce întârzie mamă-ta? Vocea lui Ion era ușor îngrijorată.
-Nu știu tată, probabil o fi aglomerație în piață. Mama lăsase vorbă să invităm pe Popescu cu nevasta. Am uitat să îi anunț.
-Lasă că am trimis eu pe Costel, trebuie să sosească.
Nici nu au terminat bine vorba și pe portiță au intrat  întâi Sofia, apoi Zoe cu băiatul, apoi o femeie pe care Ion nu a cunoscut-o, iar la urmă inginerul Popescu. Doua dintre femei împreună  cu Tavi Popescu, s-au îndreptat spre masa așezată la umbra dudului. Necunoscuta de mână cu Gelu, băiatul lui Zoe, s-au îndreptat spre casă. Contrariat, bărbatul a privit atent femeia care mergea spre casă, din spate semăna cu Stana, mergea la fel ca ea, doar că pășea mai săltat. Inginerul Popescu a observat nedumerirea de pe chipul prietenului său.
-Ce e Ioane, nu îți cunoști femeia?
Ion a bâiguit ceva, vorbele s-au rostogolit în gât, fără să scoată vreun sunet, arăta cu degetul spre casă, privea întrebător spre cei de la masă, nu înțelegea nimic. Văzuse o femeie elegantă, cu părul șaten, tapat, lăsat pe umeri și prins într-o plasă fină. Stana lui avea cozi bogate și purta batic, sau basma, ori doamna care intrase în casă era cu capul descoperit. Sanda, fiica lui, privea de departe la taică-su și se amuza de nedumerirea lui.
-Tată, nu îți mai cunoști nevasta?
-Tu ai știut că merge la coafor? Mie mi-a spus că merge în piață să cumpere ce mai avea nevoie, acum ce facem?
-Stai liniștit tată, mama a lăsat toate lucrurile în regulă, Florin, înainte de a pleca la Mărioara, a făcut toate cumpărăturile. Toți am complotat, ideea a fost a lui tanti Zoe. Mama mai are să-ți spună ceva, dar asta o poate face numai ea. Acum stați la masă, până vine mama, vă servesc eu. Costele, ia sticla cu țuică din dulap, ceștile și pune-le pe masă.
-Te-ai liniștit Ioane, Zoe îl privea cu dragoste de frate. Ăsta e cadoul meu pentru tine, propria-ți nevastă. Bărbatul nu înțelegea nimic.
-Tavi, cum a fost? De ce s-au oprit așa de brutal la tine?
-Inițial a venit un subofițer la sediu, unde fusesem chemat de directorul adjunct, ăsta, de când cu Boboază, care îi este văr primar, nu mă mai suportă, cum îți spuneam, a venit subofițerul și politicos m-a invitat la sediul miliției să dau o declarație. M-am urcat cu el în mașină, fără să-mi fac probleme, știam că sunt curat. În sediul miliției am intrat într-un birou, aici plutonierul m-a rugat să aștept până când  va veni locotenentul Ciupercă și vom discuta. Au trecut vreo zece minute când ușa se deschide și în cadrul ei se oprește o matahală de om cu o burtă proeminentă și umerii largi cât ușa. Era o namilă îmbrăcată în haine de ofițer de miliție, iar pe umeri cu stele de colonel, când m-a văzut cu cravată la gât, elegant, s-a oprit lângă mine și din gât s-a auzit un fel de bubuitură:
- Ce e mă burjuiule cu tine aici?
-Am venit să dau o declarație, am răspuns calm, neștiind ce mă așteaptă.
-Dumnezeii mă-ti, pe cine păcălești mă, auzi domnu* dă declarații, spune bă, ce ai furat? Spune mai repede că nu am timp de tine. Știi mă cine sunt eu? Eu sunt ”Ăl de te face să spui și laptele care l-ai supt de la mă-ta”. Ai înțeles?
-Nu am înțeles, nu am ce să spun și mai ales nu am furat nimic. Simțeam că pe spate îmi curgea o transpirație rece ca gheață. Am realizat că sunt la cheremul călăului care duhnea de la o poștă a rachiu. Am privit în jur, totul era rece, birourile, scaunele, fișetele, simțeam că trăiesc un coșmar.
-Bă, s-a auzit din nou glasul bubuit, eu sunt Dumnezeul în acest serviciu, nu am ajuns șef pentru că am făcut anchete subtile,  am ajuns șef pentru că bandiții de frica mea spuneau tot și ceva în plus dacă trebuia, numai să nu-mi intre pe mâna. Să începem, ce ai de spus?
-Nimic, nu am făcut nimic ilegal și nu accept tonul dumneavoastră. Popescu se ridicase în picioare, deși era un om de 1,84 metri, abia îi ajungea lui Păstârnac, ăsta era numele colonelui, la umeri. Colonelul încerca să-l domine, inginerul știindu-se curat se uita în sus și-i susținea privirea. Fulgerător, mâna, cât o lopată a lui Păstârnac, s-a ridicat pentru a-l lovi pe Popescu, deschiderea bruscă a ușii a făcut ca mâna colonelului să rămână suspendată în aer.
-Ce e mă? Ce dai buzna? De ce nu bați la ușă?
-Să trăiți tovarășe colonel, sunt locotenentul Ciupercă permite-ți să raportez.
-Zi! Colonelul era nervos, tremura, mâna rămasă în aer a căzut cu toată forța pe birou, scândura a pârîit de greutatea loviturii.
-Tovarășe colonel, pe inginerul Popescu eu l-am invitat , există o reclamație făcută pe numele dumnealui.
-Tu ce crezi Ciupercă?
-Cred că este o făcătură, Boboază și Brașov, hoții de ciment, se apropie de eliberare și ca să dea bine la comisie l-au reclamat și pe tovarășul inginer. Am extins ancheta, apoi am mers la penitenciar și am discutat cu cei doi, la început au susținut învinuirea, apoi au dat înapoi. În final au retractat tot. Tovarășe Popescu sunteți liber, îmi pare rău că v-am reținut până la această oră. Un subofițer vă va conduce până acasă. Tovarășe colonel, lucrurile sunt limpezi.
-Da, e-n regulă. Ciupercă ai venit la timp. Mi-ar fi părut rău să-l fi lovit degeaba.
Popescu s-a oprit din vorbit,  pentru o clipă a retrăit toate emoțiile acelei după amiezi.
-Tavi, soția îl cuprinse cu mîna pe după umăr, gata, liniștește-te, a trecut, așa sunt oamenii! Ioane, uită-te cine vine din casă!
Ion privea la nevastă și nu-i venea să creadă ochilor.Era parcă mai înaltă, mai zveltă. Era o Stana complet schimbată, coafată îngrijit și îndrăzneț, îmbrăcată într-o  bluză grena, cu fusta bleu tăiată deasupra genunchiului. În picioare avea sandale cu toc înalt care îi scoteau și mai mult în relief gleznele fine și picioarele zvelte, deși nu era la prima tinerețe. Ei, cum îți place? Fără a-l lăsa pe Ion să răspundă a continuat, de mâine doamna Irimia este șefa echipelor de curățenie din întreaga întreprindere.
-Iar eu, a început Zoe, sunt inițiatoarea schimbărilor petrecute cu Stana. Ion s-a ridicat de la masă şi a venit în întâmpinarea nevestei, i-a luat mâna și cu un gest galant, de care nu putea fi bănuit Irimia, a dus mâna soției la buze, apoi a sărutat cu dragoste mâna femeii care îi era alături de peste 20 de ani.
-Mulțumesc tuturor, a început discursul Ion, vă mulțumesc pentru îndrumări și ajutor! Mulțumesc Zoe, ești un prieten adevărat! Mulțumesc Sofia, știu că tu ai făcut propunerea de promovare a Stanei! Mulțumesc Tavi, pentru că ești aici cu noi! Hai să bem un păhărel din licoarea asta galbenă și să ne simțim bine!
-Nici un regim nu a fost bun pentru talpa Țării de-a lungul timpului, toți ne-au bătut și ne-au scuipat, ne-au înjurat și blestemat, ne-au dezbrăcat și maltratat, ne-au schingiuit și umilit, ne-au furat și ne-au taxat, ei au jefuit și noi am plătit. Nici acum nu este cu mult mai bine, dar avem ce mânca, ce îmbrăca, unde dormi și cu ce ne înveli. Nu putem vorbi, nu putem crâcni, o vorbă dacă spunem împotriva orânduirii de acum, ne pitesc de nu mai vedem soarele și nici familia. Trebuie să ne prefacem fericiți, într-un fel chiar suntem, copiii sunt bine, eu și nevasta la fel, totuși, nu pot uita beciul securității când nu am vrut  să mă înscriu la Colectiv și nici când m-a turnat aiurea Boboază. Astea fac parte din viață, să le luăm cum sunt, nici o societate nu este perfectă, nici asta în care noi trăim, poate vom apuca și vremuri mai bune, poate...Ion a dat ceașca cu țuică peste cap, apoi o vreme a rămas tăcut, închis în propriul suflet, vocile celorlalți se auzeau cu ecou...


-

Iohannis, Președintele României - Facebook

                

    Am descoperit România lui Iohannis, este o țară cu oameni fericiți. În Țara lui K.W.I lumea își dă lik-uri, își trimit pupici unii altora, se salută cu respect, dacă sunt din aceeași tabără, altfel, Dumnezeu cu mila. Pozele femeilor sunt primite cu admirații nedisimulate. Mulți cetățeni virtuali  au devenit, printr-o metamorfoză înțeleasă doar de facebook,  flori, căței, pisici, cai, s-au chiar necuratul. Este opțiunea fiecăruia. Dimineața doamnele primesc flori virtuale, iar în contrapartidă oferă cafele cu dulciuri și fursecuri de ai să crezi că în curând diabetul va circula ca un virus printre prietenii virtuali. Câte un neisprăvit ca mine încearcă să trezească toată această mulțime fericită și visătoare cu articolele lui plicticoase despre hoțiile tot mai neinteresante ale potentaților zilei.

 
Când oamenii sunt fericiți, este păcat să-i trezim din visurile care le aduc fericirea. Ce este mai frumos decât să auzi: ”bună dimineața prietenii mei virtuali, cafeluța este gata”, într-adevăr poza este îmbietoare, cafele aburinde, cești din porțelan fin, felii de tort și alte prăjituri, sau seara, să vezi un înger de copil spunând :”noapte bună, Dumnezeu să vă vegheze somnul!”
Oamenii sunt în extaz, așa, să nu își piardă antrenamentul, dacă sunt în gașca lui Ponta înjură pe Băsescu și pe liberali. Dacă din contră, sunt în tabăra lui Băsescu înjură pe Ponta.
      Pe Iohannis nu-l înjură nimeni, toți îi dau lik-uri. Iohannis trăiește într-o lume paralelă, palatul Cotroceni un loc de muncă ultra luxos, vila Lac 3 renovată și ultra mobilată, mașinile de lux, garda personală. Venituri lunare demne de un rege. Nu mai spun că se discută despre achiziționarea unei escadrile de avioane pentru folosință proprie.
Dealtfel Klaus Werner Iohannis, a discutat cu soția încă dintr-o viață anterioară, ce vor face ei când vor ajunge în fruntea statului. Președintele, fericit la Cotroceni, fericit acasă în vila Lac 3, fericit că sunt șanse mari să-și recupereze casa pierdută, nu înțelege de ce o parte din populație, aceea din lumea reală, este săracă și nefericită.
      A consultat poporul din Țara lui, acolo unde el trăiește și lucrează pentru România-Facebook, aici toată lumea e fericită, îi trimite lik-uri și lui și soției .Toți se minunează de frumusețea și liniștea pe care o transmite cuplul regal, pardon, prezidențial.
În atari condiții, mister prezident , a cerut mărirea bugetului prezidențial pentru a putea merge în vizită în locurile pe care și le însemnase pe hartă împreună cu soția, încă dintr-o altă viață. Și uite așa, președintele nostru, tăcut, elegant, cu bani mulți, se plimbă prin lume bucuros, că acasă, în România lui virtuală, oamenii sunt fericiți.
       Domnule Președinte, ordonă mata guvernului ”tău” să facă un proiect de lege, prin care, fiecare cetățean cu drept de vot să primească un laptop și conexiune la internet. Pentru  aceia care sunt  analfabeți și care sunt din ce în ce mai mulți, laptopul să fie cu comunicare vocală, fără tastare.
Așa va fi toată Țara fericită. Pe de o parte sunt ajutoarele sociale, pe de altă parte pupici, cafele și urări de bine pe NET. Dacă realizați asta, vă promit că nu mai scriu nici un cuvânt împotriva dvs. Nu voi mai spune nici că sunteți un turist, cu mutație flotantă la Cotroceni, nici că  sunteți  mut, iar când vorbiți, taceți foarte frumos. Nu voi scoate un cuvânt nici despre ”guvernul meu” și nici despre cele 7 case din care 5 mai rămase.
       Nu am să mai spun nici un cuvânt despre modul miraculos în care ați câștigat alegerile. Nici despre felul în care tinerii au reușit să se adune în număr de peste 30.000 , pentru a da guvernul Ponta jos și ați pune guvernul lu' matale. Nu zic nimic nici despre actele false folosite de Întâia Doamnă a Țării pentru dobândirea unor case, nu o spun eu, o spune justiția. În sfârșit sunt multe de spus, poate altă dată voi spune mai multe.    Gata, merg pe facebook, hai pa, am primit niște lik-uri la o poză cu cățelușa. Pupici!

        Mulțumesc pentru poză: showbizreport.ro